INSTITUŢII sI POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE

3. INSTITUŢII sI POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE

3.1 - Reforma institutionala a Uniunii Europene; 3.2 - Principalele politici aplicate; 3.3 - Viitorul constructiei europene

3.1 - Reforma institutionala a Uniunii Europene

Actualul Tratat instituind o Constitutie Europeana este un compromis între cei care îsi doresc o mai puternica federalizare si cei care doresc o conservare a atributiilor suveranitatii nationale. Constitutia Europeana are ca prim cadru de functonare înlocuirea tratatelor europene existente într-un singur document, care sa confere o mai mare claritate si o mai mare eficienta institutiilor UE. În acelasi timp, ea insituie o paradigma institutionala, în interiorul careia trebuie sa se dezvolte viitorul comun european. Pentru prima data în istoria ei, Uniunea Europeana va avea personalitate juridica distincta. Aceasta înseamna un pas crucial atât în relatiile Uniunii cu statele membre, cât si în relatiile diplomatice ale UE. Pe de o parte, legislatia comunitara va avea prioritate asupra legislatiei nationale, mai putin acolo unde st 555p155f atele membre si-au pastrat dreptul de veto. Pe de alta parte, Uniunea Europeana va putea încheia acorduri internationale, deschizând astfel calea spre o politica externa comuna, dar numai în situatii de vot unanim al statelor membre.

În unele sectoare, statele membre au renuntat la suveranitatea lor nationala în schimbul unui mecanism de vot bazat pe o majoritate calificata si în schimbul unui Parlament European mult mai puternic, însa în alte privinte dreptul de decizie al Uniunii ramâne foarte limitat. Cea mai mare parte a deciziilor Consiliului European pot fi adoptate cu voturile reprezentând 55 la suta dintre statele membre sau 65 la suta din populatia Uniunii. Însa deciziile Consiliului European trebuie aprobate si de catre Parlamentul European. Pe de alta parte, în chestiuni importante precum politica externa, fiscala sau de aparare statele membre îsi mentin în continuare dreptul de veto.

Va exista un presedinte al Uniunii Europene, ales de reprezentantii statelor membre pentru un mandat de doi ani si jumatate, care poate oferi mai multa continuitate decât sistemul actual al presedintiei semestriale rotative între statele membre. Însa, în ciuda faptului ca aceasta persoana va trebui sa fie una de profil înalt, presedintele european nu va avea puteri pe masura prestantei personale si exista riscuri serioase ca acesta sa fie un rol mai mult de "vizibilitate" decât de coagulare a intereselor statelor membre în jurul unei actiuni comune. Va exista un minister de externe permanent va reprezenta punctele de vedere ale Uniunii. Dar o "voce unica" în politica externa europeana va fi posibila doar daca toate vocile statelor membre spun acelasi lucru, ceea ce se întâmpla destul de rar, drept pentru care statele membre au decis sa-si mentina dreptul de veto în aceasta privinta.

Exista si Carta Drepturilor Fundamentale ale Cetateanului, care poate fi inclusa în Tratatul Constitutional, al carei impact procedural asupra sistemelor judiciare nationale este înca necunoscut. În consecinta, Marea Britanie insista ca aceasta Carta sa fie aplicata doar legislatiei comunitare.

Un set de reforme democratice sunt avute în vedere pentru a creste încrederea publicului în institutiile europene, privite deseori cu destula angoasa birocratica. Parlamentele nationale au dreptul de a trimite spre revizuire legislatia comunitara si daca mai mult de un milion de persoane sunt semnatare ale unei petitii, Comisia Europeana este obligata sa o ia în considerare spre solutionare.

Astfel, pentru unii, Constitutia Europeana nu merge destul de departe, iar pentru altii merge prea departe. Pentru o parte a opiniei publice europene, Tratatul Constitutional nu reprezinta decât o oportunitate pierduta de a construi Statele Unite ale Europei, în timp ce altii deplâng tocmai aceasta tendinta de federalizare a statelor europene. Campania franceza pentru Constitutia Europeana, a oferit cinci argumente pentru care si francezii ar fi trebuit sa ratifice Tratatul Constitutional al Uniunii:

Constitutia pastreaza si protejeaza toate realizarile Uniunii Europene, de la începuturile sale pâna în prezent. Cea mai mare parte a Constitutiei reprezinta o mai buna sinteza a tratatelor europene precedente. A spune "Nu!" înseamna o întoarcere în timp la epoca granitelor nationale închise si a barierelor vamale comerciale.

Constitutia include Carta Drepturilor Fundamentale, ceea ce permite Uniunii o mai buna protectie a acestora, precum demnitatea umana, libertatile fundamentale, echitatea sociala si solidaritatea etc.

Constitutia face Uniunea Europeana mai deschisa si mai democratica, prin stipularea dreptului de co-decizie al Parlamentului European, prin instituirea dreptului la initiativa civica, prin garantarea accesului la informatii etc.

Constitutia contribuie la succesul extinderii Uniunii Europene, prin simplificarea procedurilor de adoptare a deciziilor în respectul majoritatii calificate a statelor membre sau a populatiei europene.

Constitutia protejeaza dreptul statelor membre de a avea o politica externa si de aparare, prin care sa-si promoveze interesele, dar în acelasi timp permite coagularea intereselor într-o voce unica pe plan international.

Ex-premierul britanic, Tony Blair s-a confruntat cu o Mare Britanie eurosceptica, trebuind sa faca fata criticilor în ceea ce priveste slaba sustinere a englezilor pentru Tratatul Constitutional, bazata de data aceasta pe 10 argumente împotriva Constitutiei Europene:

Guvernul britanic a negociat prost, deoarece din cele 275 de amendamente transmise doar 27 au fost acceptate.

Marea Britanie are mai putine instrumente pentru a bloca initiativele daunatoare pentru interesele britanice.

Constitutia ofera Europei mai mult control asupra economiei nationale.

Constitutia acorda UE noi puteri asupra sistemelor nationale judiciare si de politie.

Constitutia este nedemocratica, oferind mai multe puteri la nivel central, ceea ce face mai dificila posibilitatea alegatorilor de a influenta politicile publice.

Constitutia introduce mai multe reglementari pentru afaceri, facându-le mult mai costisitoare.

Constitutia extinde aria politicilor în care statele nationale nu mai au drept de veto, ceea ce face ca Marea Britanie sa fie mai usor ignorata de celelalte state membre.

Constitutia determina un transfer enorm de puteri de la statele nationale la UE, oferindu-i astfel toate instrumentele unui stat federal.

Constitutia nu raspunde problemelor economice reale ale UE, mai mult le înrautateste prin reglementari excesive.

UE trebuie schimbata, dar nu prin centralizarea deciziilor, ci, prin descentralizarea acestora.

În pofida tuturor acestor atitudini contra, Constitutia Europeana a fost semnata pe 29 octombrie 2004 la Roma. Ceremonia a avut loc la sediul primariei romane, în splendorile palatului Campidoglio, proiectat de Michelangelo. Sculpturile clasice si picturile renascentiste din sala au fost acompaniate de 30.000 de flori olandeze, rosii si galbene, culorile capitalei italiene. Pe un fundal sonor de vis, fiecare sef de stat si ministru de externe european a pasit, în ordinea alfabetica a tarilor semnatare, spre masa unde se afla gigantescul volum al Tratatului Constitutional. Fiecare lider prezent la ceremonie a fost onorat cu un stilou de platina pentru semnarea Tratatului.

A început apoi procesul de ratificare a Constitutiei Europene, proces care trebuia sa se încheie în octombrie 2006. La 1 iunie 2005, situatia votarii Constitutiei Europene se prezenta astfel: 10 ratificari (Austria, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Spania, Ungaria), 2 respingeri (Franta si Olanda) si 10 refendumuri care urmau sa se defasoare pâna în iunie 2006, doua refendumuri cu data nestabilita (Irlanda si Marea Britanie) si Polonia - indecisa înca asupra formei de consultare (referendum sau vot în parlamentul national). S-a explicat ca voturile negative ale Frantei si Olandei, nu sunt decisive, fiind necesare minimum 6 tari care sa respinga Constitutia pentru ca aceasta sa nu intre în vigoare. Întreaga chestiune a ceea ce trebuia facut rezida din continutul articolului IV - 442 (Protocoale si anexe), care cuprindea mentiunea ca daca la doi ani dupa semnarea Tratatului, « patru cincimi dintre state membre întâmpina dificultati în procesul de ratificare, aceasta chestiune trebuie supusa Consiliului European ». Cu alte cuvinte, potrivit acestui articol, daca un stat membru spune "Nu" Constitutiei Europene, aceasta nu înseamna sfârsitul Constitutiei Europene. Procesul de ratificare a Tratatului trebuie sa continue în toate celelalte state membre, înainte de a decide ce se poate face mai departe. Daca însa sase state membre spun "Nu", atunci articolul IV-442 îsi pierde valoarea si Constitutia nu este adoptata.

Dupa insuccesele înregistrate în Olanda si Franta si nesfârsite discutii eurosceptice, referendumurile programate dupa 1 iulie 2005 nu s-au mai organizat în respectivele tari membre UE.

Referindu-se la Constitutia Europeana, comisarul european pentru educatie si cultura, Jan Figel spunea: "identitatea europeana e o notiune des utilizata, poate prea putin dezvoltata concret, dar pe care cred ca trebuie sa o consideram din ce în ce mai mult o realitate, o parte din viata noastra de zi cu zi. Ea include aspecte legate de securitate, libertati, drepturi, îndatoriri. si cultura... Discutiile despre Constitutia Europeana, despre perspectivele europene, de la cele financiare la cele culturale, sunt esentiale. Fara aceasta constiinta a faptului ca apartinem aceleiasi familii, ca împreuna trebuie sa construim o Europa largita, e dificil sa facem credibil un simplu concept. Autoritatile nationale ar trebui sa faca mai mult pentru ca oamenii sa înteleaga ce înseamna Uniunea Europeana. Educatia e importanta în acest scop: am facut multe în ultimii cinci ani, încercam sa promovam si mai multe programe educationale în spatiul european. Dar, educatia tine de strategiile nationale, nu de cele ale UE. Toate sistemele educationale sunt autonome, independente. Tot ce putem sa obtinem este sa ajutam sistemele educative nationale sa devina mai atractive si mai utile pentru cetatenii din fiecare stat, asigurând recunoasterea lor la nivel european, prin transferabilitate si compatibilitate. Dar, mult mai multe se pot face la nivel national, miscarea fireasca fiind cea de jos în sus. În primul rând prin educatie se poate dobândi aceasta constiinta a apartenentei la Uniunea Europeana".

Dintre tarile membre ale Uniuni Europene, Franta sustine un "nucleu dur" al viitoarei Uniuni Europene, un presedinte stabil pentru Consiliul European, o Comisie Europeana "mai politica si mai colegiala", un ministru al Afacerilor Europene, care sa reprezinte o voce unica a UE, extinderea votului majoritar pentru un numar cât mai mare de domenii. Alte evaluari vin de la nivelul grupurilor politice din Parlamentul European si sustin departajarea Europei în doua zone diferite de integrare: un nucleu central si o periferie limitata la o zona de liber schimb. Un nou grup politic, numit "Independenta si Democratii", a fost anuntat oficial pe 6 iulie 2004. Scopul grupului este de a lupta împotriva Constitutiei Europene si de a preveni constructia unui superstat european. Liderii sai au aratat ca fiecare miscare de a duce mai departe integrarea europeana va avea opozitia grupului. Acest grup de 31 de parlamentari va avea doi co-presedinti, lucru ce reflecta cele doua grade de opozitie fata de UE din interior. Unul dintre ei va fi europarlamentarul Jens-Peter Bonde, care este în favoarea reformarii UE si a limitarii puterilor acesteia. Celalalt, Nigel Farage, de la Partidul Independent Britanic (UKIP), se declara un sustinator al retragerii Marii Britanii din UE. Un fapt important este acela ca deputatii din Parlamentul European, desi alesi pe criterii nationale, nu se grupeaza în functie de acestea, ci, în functie de criterii doctrinare. Grupurile parlamentare europene se constituie printr-o declaratie adresata Presedintelui Parlamentului European, care cuprinde semnatura membrilor respectivi, denumirea grupului si componenta biroului. Numarul minim necesar constituirii unui grup este de 29 de membri, în cazul în care deputatii apartin unui singur stat membru, 23 daca sunt din doua state membre, 18 daca sunt din 3 state membre si 14 daca apartin a patru sau mai multe state membre. Fiecare grup parlamentar este reprezentat de presedintele sau la Conferinta Presedintilor.

STRUCTURA PRINCIPALELOR GRUPURI DIN PARLAMENTUL EUROPEAN

Grupul EPP-ED de centru-dreapta este cel mai puternic grup din Parlamentul European 2004-2009, în care poseda 272 de locuri de parlamentar din totalul de 732. Delegatia germana CDU/CSU este cel mai puternic partid din acest grup, cu 49 de locuri. Grupul EPP-ED este singurul cu membri din toate cele 27 state membre;

Social Democratii (PES) - 201 locuri. Socialistii francezi (30) si spanioli (25) au mai multi reprezentanti decât Germania;

Grupul liberal (ELDR) - 66 de locuri îsi pastreaza pozitia-cheie între primele mari blocuri politice europene. Liberalii Democrati din Marea Britanie au cea mai mare delegatie (13 parlamentari) din acest grup;

Grupul Verzilor (EFA) ocupa locul al patrulea, cu 42 de parlamentari europeni. Verzii germani sunt grupul cu cei mai multi reprezentanti. Nici un politician "verde" nu a fost ales în noile state membre din centrul si estul Europei, cu o singura exceptie - un parlamentar EFA din Letonia;

Grupul de stânga (GUE) are 36 de parlamentari, cei mai multi venind din partea PDS din Germania. Împreuna, blocul de stânga al PES, Verzii/EFA si GUE au 279 de membri;

Uniunea Europei Natiunilor (UEN) ocupa 28 de locuri, cea mai mare delegatie fiind din partea Aliantei Nationale din Italia.

Critici dure la adresa metodelor Parlamentului si celorlalte institutii ale UE de a comunica cu cetatenii statelor membre se regasesc în concluziile sondajelor de opinie publicate în ultimii ani. Tabloul pe care îl schiteaza raspunsurile înregistrate pun în evidenta modul în care birocratia europeana ar trebui sa abordeze politica informatiei. Raspunsurile la întrebarile sondajelor arunca o lumina nefavorabila asupra institutiilor UE si reflecta o îngrijorare adânca în rândurile repondentilor în privinta naturii metodelor de comunicare ale UE. Comisia Europeana este descrisa de acesti profesionisti ca un organism neprietenos, birocratic, distantat fata de oamenii obisnuiti, condus de proceduri complicate, neclare si uneori nerezonabile. Toate statele membre UE îsi pastreaza câte un comisar membru al Comisiei pâna în 2009, iar dupa aceea numarul comisarilor va fi redus la 15. Va fi practicata o rotatie a comisarilor în Comisia Europeana si o egalitate de tratament a tarilor mari si mici membre UE; comisarii unor state nu vor mai ramâne permanent în Comisie, ca în prezent. Potrivit ultimei versiuni a proiectului de Constitutie Europeana, Consiliul European nu are functii legislative, iar Comisia Europeana va reprezenta Uniunea pe plan extern, prin intermediul politicii externe si de securitate comuna (PESC).

Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa se refera si la schimbarile în sistemul de votare, care tine cont de talia statelor, ceea ce va reduce influenta micilor state. Persista puncte critice în probleme importante, între grupuri de state membre, unul dintre acestea fiind crearea unui post de presedinte stabil pentru UE, proiect respins initial de 16 state (printre care, Austria, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Suedia si Ungaria), ce s-au pronuntat împotriva unui presedinte permanent al Consiliului European si a transformarii acestui organism într-o noua institutie. O alta prevedere a Tratului se refera si la posibilitatea statelor membre de a parasi Uniunea atunci când interesele acestora o impun.

În prezent, multi specialisti apreciaza ca Uniunea Europeana sufera de o "oboseala a extinderii", dupa cele trei "valuri de extindere" care au marit numarul tarilor membre de la 12 la 27. « Oboseala extinderii » este pusa si pe seama cresterii economice mai mici fata de SUA sau alte state industrializate mai performante sau pe seama altor probleme specifice UE, cum sunt noile state în curs de aderare (Croatia, Serbia, Turcia), reforma institutiilor UE, PESC. Extinderea ambitioasa, care a dublat numarul tarilor membre UE în mai putin de un deceniu, necesita sa puna mai mult accent pe reforme reale decât pe promisiuni de schimbare. "Noua atitudine" fata de aderare este ilustrata de negocierile cu Turcia care vor dura, probabil, mai mult de un deceniu. Edouard Balladur, fost prim ministru al Frantei, a cerut Uniunii Europene sa ia o pauza în procesul de extindere dupa aderarea României si Bulgariei. Potrivit lui Balladur, Constitutia nu va fi implementata, dar "acesta nu este sfârsitul lumii", pentru ca Tratatul de la Nisa va fi aplicat cu succes în continuare.

Recapitulând, Uniunea se confrunta de câtiva ani buni, de când se tot cazneste sa-si înfaptuiasca reforma institutionala - partial aplicata, cu urmatoarele probleme, care acum, ies la iveala mai pregnant, prin sanctionarea lor si a responabililor europeni, prin votul popular: preturile difera semnificativ de la tara la tara membra UE si, se pare, vor fi imposibil de unificat, doar prin intermediul monedei unice; angajatii nu-si pot schimba cu usurinta locul de munca daca acesta se afla în alta tara decât cea de origine, fiindca sunt înca probleme cu recunoasterea reciproca a diplomelor; pietele nationale ale statelor membre se autoprotejeaza de firmele mai competitive prin bariere netarifare, greu de trecut; dintre cele patru libertati ale pietei comunitare, libertatea de circulatie a persoanelor va ramâne pentru mult timp, un ideal; legislatia europeana comuna (acquis-ul comunitar) nu este implementata în ansamblu nici macar în statele membre.

EURODICŢIONAR

Birourile de Consiliere pentru Cetateni (BCC). Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni (ANBCC) reprezinta interesele a 56 de organizatii neguvernamentale, care au înfiintat Birouri de Consiliere pentru Cetateni. BCC ofera gratuit servicii de informare si consiliere cetatenilor din peste 50 de localitati urbane si rurale, în probleme care privesc domeniile: asistenta sociala, asigurarile sociale, raporturile de munca, drepturile si obligatiile civile, impozitele si taxele, serviciile publice, sanatatea publica, protectia copilului, protectia consumatorului, regimul proprietatii, învatamânt, procedura notariala. Acest lucru este posibil datorita parteneriatului cu autoritatile publice locale si sprijinului financiar din partea Uniunii Europene, prin programul Phare.

Un studiu realizat de Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni, cu sprijinul Birourilor de Consiliere pentru Cetateni din retea, arata ca domeniile si tematicile care îi intereseaza cel mai mult pe cetatenii ce acceseaza serviciile BCC sunt: mobilitatea fortei de munca în Uniunea Europeana, recunoasterea reciproca a calificarilor profesionale, recunoasterea asigurarilor sociale), afaceri - cresterea competitivitatii, agricultura - accesare fonduri europene si standarde, formarea si mobilitatea tineretului. "Aceste actiuni au în vedere dezvoltarea capacitatii BCC de a oferi informare si consiliere în probleme ce intra în sfera integrarii europene. Este înca un pas în pregatirea Birourilor pentru a raspunde întrebarilor concrete pe care cetatenii le vor avea în legatura cu viitorul lor într-o tara membra a Uniunii Europene", a declarat Dorian Filote, Directorul Executiv ANBCC.

La jumatatea lunii februarie 2005, a fost lansat volumul "Parteneri pentru Europa", o initiativa în cadrul programului de Dezvoltare a Parteneriatelor Locale si Regionale (DPLR), care îsi propune sa creasca interesul publicului privind importanta parteneriatului, atât ca cerinta fundamentala în procesul de integrare a României în Uniunea Europeana, cât si ca instrument util pentru dezvoltarea sociala si economica. Cartea contine descrierea concreta a unor proiecte din cadrul programului DPLR, o combinatie interesanta de povestiri personale, opinii în legatura cu o mare varietate de probleme de interes public, precum si diferite puncte de vedere asupra parteneriatului, un concept amplu dezbatut. Lucrarea mai contine informatii despre probleme sociale, rurale, educative sau de alta natura. Autorii ei, Rupert Wolfe Murray si Camelia Armeanu, considera ca toate acestea pot sa completeze întelegerea problemelor unei societati în continua schimbare. Cei care lucreaza în domeniul administratiei publice pot gasi în lucrare repere utile pentru abordarea cerintelor legate de formarea si dezvoltarea parteneriatelor locale.

BCC ofera consiliere si în domeniul dezvoltarii resurselor umane, componenta extrem de atractiva pentru întreprinzatori. Este vorba despre finantari pentru desfasurarea de proiecte care sa instruiasca personalul în utilizarea noilor echipamente si a tehnologiei performante. Practic, aceasta înseamna adaptarea la o noua piata a muncii, în contextul educatiei permanente a adultilor. Cei interesati într-un proiect în domeniul instruirii resurselor umane trebuie: sa fie furnizori de cursuri de instruire si sa-si gaseasca un partener-beneficiar; sa fie o companie care doreste instruire si sa gaseasca un partener-furnizor de cursuri; sa detina cel putin 10.000-20.000 euro, pentru a avea cofinantarea asigurata; sa contacteze un consultant pentru realizarea proiectului.

Comitetul Consultativ Comun UE-România este un organism ce are drept scop promovarea dialogului si cooperarea între societatea civila din UE si din România. Comitetul Consultativ Comun aduce laolalta partenerii economici si sociali reprezentati în Consiliul Economic si Social român si organizatiile societatii civile din UE (angajatori, angajati si diferiti actori), reprezentate în Comitetul Economic si Social European.

Comitetul Consultativ Comun este compus din sase membri din partea fiecarei parti, reprezentând diverse organizatii ale societatii civile, inclusiv organizatiile angajatorilor si ale industriasilor, sindicatele si alte grupuri de interese (fermieri, persoane cu dizabilitati, consumatori).

Cu prilejul celei de-a 11 întâlniri a Comitetului Consultativ Comun UE-România, desfasurata la Tulcea, România, în perioada 30 iunie-1 iulie 2005, s-a adoptat o declaratie comuna prin care se face apel la un numar important de actiuni care trebuie sa fie rezolvate de România în perioada de dinaintea aderarii la UE. Comitetul Consultativ Comun a mai adoptat recomandari cu privire la anumite domenii de politici publice, cum ar fi: retelele trans-europene - Dunarea ca parte a coridorului paneuropean; agricultura - necesitatea sporirii investitiilor si a politicilor de restructurare în vederea crearii de locuri de munca stabile si durabile; concurenta, anti-coruptie si politici de mediu.

A 12-a conferinta a Comitetului Consultativ Comun UE-România a avut loc în decembrie 2005 la Bruxelles. Agenda acestei întâlniri s-a concentrat, în special, asupra Raportului de monitorizare al Comisiei Europene pentru România, din perspectiva societatii civile si asupra participarii organizatiilor societatii civile în Comitetul Economic si Social român.

Comitetul Economic si Social reprezinta diferite componente economice si sociale ale societatii civile europene organizate. Este un organ institutional, consultativ, înfiintat prin Tratatul de la Roma din 1957. Rolul sau consultativ permite membrilor si, prin aceasta, organizatiilor pe care le reprezinta, sa participe la procesul decizional din cadrul Comunitatii. Comitetul Economic si Social are 317 membri, numiti de Consiliul Europei.

Consiliul Europei a fost înfiintat în 1949. Este este cea mai veche organizatie politica din Europa si singura în cadrul careia, pe lânga Rusia, sunt reprezentate si fostele republici sovietice: Georgia, Armenia sau Azerbaidjan. Doar Belarus nu a fost pâna acum reprezentata. Ţelul Consiliului Europei, cu sediul în Strasbourg, este promovarea drepturilor omului, a democratiei si a statului de drept. În Consiliul Europei se afla acum 46 de state care, spre deosebire de Uniunea Europeana, acopera întreaga suprafata geografica a Europei.

Consiliul Europei este în cautarea unor roluri noi care sa ajute la dezvoltarea în continuare a Uniunii Europene. Pe 17 mai 2005, presedintele Poloniei, Alexander Kwasniewski, a deschis la Varsovia, ultima reuniune desfasurata a Consiliului Europei cu un apel la sprijinirea reformelor democratice din Europa de est. Cel mai înalt reprezentant al Consiliului Europei, secretarul general Terry Davis, a formulat chiar la începutul întâlnirii întrebarea centrala a Summitului: "Care este scopul Consiliului Europei? Pentru ce avem nevoie de el într-o lume plina de organizatii internationale?". si a primit îndata un raspuns din partea primului ministru luxemburghez, ex-presedinte în exercitiu al Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker: "Consiliul Europei este de neînlocuit ca forum de dialog, ca înalta scoala a drepturilor omului, ca institutie datatoare de norme juridice. Consiliul Europei trebuie sa ramâna ceea ce a fost începând din 1949: o organizatie care se evidentiaza prin înalta exigenta". Junker s-a referit si la faptul ca Tribunalul European pentru drepturile omului, care apartine Consiliului Europei, a ajuns la finalul capacitatilor sale de actiune. Pentru a face fata torentului de 10.000 de plângeri primite, Tribunalul European ar trebui sa fie reformat urgent, conform opiniei sale.

Delegatia Comisiei Europene în România este reprezentanta diplomatica a Comisiei Europene în România. Mandatul Delegatiei consta în:

monitorizarea evolutiilor generale politice, economice, sociale si legislative, în special a celor cu impact asupra pregatirilor de aderare la Uniunea Europeana. Rezultatele acestei monitorizari reprezinta una din contributiile pe baza carora Comisia întocmeste rapoarte anuale de tara;

monitorizarea implementarii programelor de pre-aderare. De rezultatele acestei monitorizari se tine cont în luarea deciziilor privind finantarile viitoare ale Uniunii Europene pentru România

Ca reprezentanta diplomatica, Delegatia Comisiei Europene în România nu si nu trebuie sa intervina în cazuri specifice ce tin de legislatia nationala a României, în care sunt implicate persoane fizice sau juridice romane. si nici nu este arbitru în astfel de situatii. Un caz recent de acest fel a fost anuntarea alegerilor anticipate de catre primul ministru al tarii noastre.

Delegatia Comisiei Europene în România sprijina eforturile de pregatire pentru aderare, dar nu poate si nu trebuie sa se substituie autoritatilor române, care, în ultima instanta, sunt singurele responsabile sa se ocupe de problemele tarii si ale cetatenilor. Mai multe informatii despre activitatea Delegatiei Comisiei Europene în România pot fi gasite pe situl internet www.infoeuropa.ro si la Centrele de Informare Europeana din Bucuresti si din tara.

Legislatia primara a Uniunii Europene include tratatele Comunitatii cu toate modificările si completarile ulterioare si reprezinta cadrul constitutional al Uniunii Europene. Legislatia secundara cuprinde toate actele juridice comunitare (directive, regulamente, decizii, recomandari, avize etc.) adoptate de institutiile comunitare în temeiul tratatelor. Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi si obligatii comune ce se aplica tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

De la începutul lunii mai 2005, toata legislatia comunitara primara tradusa în limba româna este disponibila în format pdf, pe site-ul Institutului European din Romania, https://www.ier.ro/legislPrimara.html

Princpalele tratate, care compun legislatia primara a UE sunt:

Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (Tratatul de la Paris) - 18 aprilie 1951;

Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene (Tratatul de la Roma) - 25 martie 1957

Tratatul de institure a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Tratatul Euratom) - 25 martie 1957

Conventia privind Antilele Olandeze

Tratatul de instituire a unui Consiliu unic si a unei Comisii Europene unice ale Comunitatilor Europene (Tratatul de fuziune) - 8 aprilie 1965

Tratatul de modificare a anumitor dispozitii bugetare ale Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene si a Tratatului de instituire a unui Consiliu unic si a unei Comisii unice ale Comunitatilor Europene - 8 aprilie 1965

Tratatul de modificare a unor dispozitii bugetare ale Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene si a Tratatului de instituire a unui Consiliu unic si a unei Comisii unice ale Comunitatilor Europene - 20 aprilie 1970

Tratatul privind aderarea regatului Danemarcei, a Irlandei si a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord la Comunitatea Economica Europeana a Energiei Atomice

Tratatul de modificare a anumitor dispozitii financiare ale Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene si ale Tratatului de instituire a unui Consiliu unic si a unei Comisii unice ale Comunitatilor Europene - 22 iulie 1975

Tratatul de modificare a anumitor dispozitii ale Protocolului privind Statutul Bancii Europene de Investitii

Actul privind alegerea reprezentanților in adunare prin vot universal direct - 1976

Tratatul privind aderarea republicii Elene la Comunitatile Europene - 1981

Tratatul de modificare a Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene cu privire la Groenlanda - 13 martie 1984

Actul Unic European - 27-28 februarie 1986

Tratatul privind aderarea Regatului Spaniei si a Republicii Portugheze la Comunitatile Europene - 1986

Tratatul privind Uniunea Europeana (Tratatul de la Maastricht) - 7 februarie 1992

Act de modificare a Protocolului privind statutul Bancii Europene de Investitii - 7 iulie 1994

Tratatul privind aderarea Republicii Austria, Regatului Suediei si a Republicii Finlanda la Uniunea Europeana - 1995

Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor de constituire a Comunitatilor Europene si a altor acte conexe - 2 octombrie 1997

Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor de constituire a Comunitatilor Europene si a altor acte conexe.

Libera circulatie a persoanelor fizice române. Românii nu se pot   angaja direct într-o tara membra a UE imediat dupa aderare. Libera circulatie a lucratorilor români este conditionata de fiecare stat membru UE.

Cu privire la libera circulatie a lucratorilor, România, Bulgaria si cele 10 tari din primul val au acceptat din partea Comisiei Europene ca, dupa aderare, cetatenii lor sa nu aiba acces direct la angajare în tarile UE cel putin doi ani. Daca va exista un val masiv de imigrare a fortei de munca, orice tara membra UE va putea prelungi termenul pâna la sapte ani, cu avizul Comisiei Europene. Fiecare stat membru UE îsi protejeaza propria piata de munca în fata noilor membri. Conditionarile pot fi accentuate sau diminuate, în functie de felul în care România îsi va controla imigratia. În prezent, tara noastra are acorduri de circulatie a persoanelor încheiate cu Spania, Germania, Franta, Italia, Portugalia, Ungaria, Luxemburg si Elvetia.

În tarile membre UE, cu care România nu a încheiat acorduri, românii vor putea munci doar daca statul respectiv îsi va reglementa legislatia pentru ramurile economice unde are deficit sau nevoie de specialisti sau daca românii vor putea sa obtina singuri aceste contracte.

Libera circulatie a serviciilor. La capitolul 3 - Libera circulatie a serviciilor, România a obtinut o perioada de tranzitie de 5 ani, pâna la 1 ianuarie 2012, pentru transpunerea Directivei nr. 97/9/CE, privind schemele de compensare a investitorilor (nivelul compensarilor  va atinge, la finalul perioadei de tranzitie, plafonul minim de 20.000 euro - pentru investitii mai mari decât acest nivel). România s-a angajat sa elimine, pâna la data aderarii, toate barierele de la nivel central si local în calea liberei circulatii a serviciilor, care stabilesc discriminari între prestatorii de servicii din România si cei din UE. Alte masuri care vizeaza transpunerea acquis-ului comunitar se refera la protectia datelor personale si la obligatia institutiilor care utilizeaza aceste date de a se înregistra ca operatori. Se va înfiinta Autoritatea de Control în domeniul procesarii datelor personale, care va veghe ca acestea sa nu fie folosite în alte scopuri decât cele pentru care ei si-au dat acordul si nici ca nu vor intra în posesia altor persoane neautorizate.

Miscarea Europeana (ME) este o organizatie internationala pan europeana, fondata în 1948, dupa Congresul de la Haga, al carui scop principal este unificarea europeana. Are filiale în 41 de state europene, printre care si România. Obiectul ME este formarea unei Europe unificate, fara granite, bazata pe solidaritate, respectarea drepturilor omului si a principiilor democratice.

Printre initiatorii ME a fost si Grigore Gafencu, ramas în Europa Occidentala dupa Al Doilea Razboi Mondial. La nivel regional, filiala româneasca are în atentie si integrarea Republicii Moldova în UE.

Spalarea banilor. În vederea monitorizarii operatiilor de "albire" a banilor "negri", agentii economici europeni sunt obligati sa fie mai atenti la partenerii de afaceri, pentru a putea fi depistate mai usor retelele de spalare de bani si de finantare a activitatilor teroriste. Aceasta cerinta este cuprinsa într-o noua directiva europeana, ce are drept scop, descoperirea si anihilarea retelelor de spalare de bani. Propunerea acestei directive a fost înaintata în luna iunie 2004 si abia dupa un an a intrat în vigoare. Directiva vizeaza tranzactiile de peste 15.000 de euro (18.400 dolari SUA, la cursul de schimb din iunie 2005), a caror plata se efectueaza în numerar.

"Agentii economici trebuie sa coopereze în lupta împotriva spalarii banilor, prin adoptarea unei serii de masuri, cum ar fi stabilirea identitatii clientilor, raportarea tranzactiilor suspicioase si realizarea sistemelor de prevenire în cadrul organizatiilor în care activeaza", a anuntat Comisia Europeana. Noile reglementari sunt aplicabile atât sistemului financiar-bancar, cât si avocatilor, notarilor, contabililor, agentilor imobiliari, cazinourilor, companiilor de servicii, care trebuie sa anunte autaritatile în cazul unor tranzactii suspecte.

3.2 - Principalele politici aplicate

Ordinea juridica aplicata de Uniunea Europeana a devenit o trasatura permanenta a realitatii politice din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene. În baza Tratatelor europene, în fiecare an, sunt emise mii de decizii, care au un impact major asupra Statelor Membre si, implicit, asupra cetatenilor Europei. Individul a încetat de mult de a fi doar un cetatean al unui oras sau al unei localitati dintr-un stat membru UE, el este acum si un cetatean al Uniunii. Relatia între legea comunitara si ordinea juridica în ansamblui ei este privita din perspectiva autonomiei ordinii juridice comunitare, a interactiunii între legea comunitara si legea nationala.

Conducatorii politici din întreaga Europa se confrunta asta cu un veritabil paradox . Pe de o parte, cetatenii europeni asteapta de la acestia solutii la marile probleme ale societatilor noastre, pe de alta parte, aceiasi cetateni manifesta o încredere din ce în ce mai mica în institutii si în politica, în general, sau pur si simplu, sunt complet dezinteresati. Toate parlamentele si guvernele nationale recunosc aceasta problema, care se accentueaza si mai mult la nivelul Uniunii Europene. Sunt numerosi cei care, fata în fata cu un sistem complex, a carui functionare nu o înteleg, au din ce în ce mai putina încredere în politicile pe care Uniunea Europeana le propune. Deseori Uniunea Europeana este considerata ca fiind prea îndepartata si prea acaparatoare. În acelasi timp, oamenii asteapta ca Uniunea sa fie în prima linie, pentru a sesiza posibilitatile de dezvoltare economica si umana oferite de mondializare si pentru a raspunde provocarilor mediului, somajului, sigurantei în alimentatie, criminalitatii si conflictelor regionale. Se doreste ca Uniunea Europeana sa fie la fel de vizibila precum guvernele nationale.

Institutiile democratice si reprezentantii poporului, atât la nivel national cât si la nivel european, au capacitatea de a crea punti de legatura între Europa si proprii cetateni. Comisia Europeana a plasat, la începutul anului 2000, reforma guvernarii europene, printre primele sale patru obiective strategice. Evolutia politica a evidentiat ca Uniunea, pe de o parte, trebuie sa-si adapteze fara întârziere modul de guvernare în conformitate cu tratatele în vigoare si, pe de alta parte, sa lanseze o dezbatere mai larga privind viitorul Europei. Pâna la reforma tratatelor existente, Uniunea trebuie sa-si adapteze institutiile si sa întareasca coerenta politicilor sale, în asa fel încât actiunile si principiile ei sa devina mai vizibile. O Uniune mai coerenta va fi mai puternica nu numai fata de sine însasi, dar si în lume, va avea o pozitie mai buna în procesul de extindere.

Cartea Alba a guvernarii europene poarta amprenta modului în care Uniunea îsi foloseste puterea conferita de cetateni. Cartea Alba propune ca Uniunea Europeana împreuna cu cetatenii si organizatiile lor sa participe atât la procesul de elaborare a politicilor Uniunii, cât si în aplicarea lor. În acest sens, cetatenii vor putea sa vada mai clar cum Statele Membre, prin colaborarea lor în cadrul Uniunii, sunt în masura sa raspunda mai eficient la preocuparile lor.

Uniunea trebuie sa-si reînnoiasca metoda comunitara, dar plecând de la un nou mod de abordare, de la baza catre vârf si sa actioneze mai eficient, adaugând instrumentelor utilizate în politicile sale, instrumente nelegislative. Indiferent de modul în care sunt elaborate si adoptate politicile Uniunii, procedura trebuie sa fie mai deschisa si mai usor de urmarit si înteles. Comisia Europeana furnizeaza în mod regulat informatii on-line actualizate, privind elaborarea politicilor sale si toate stadiile proceselor respective de decizie. Este necesar sa fie intensificata interactiunea cu colectivitatile regionale si locale si cu societatea civila. Acest lucru intra, în principal, în atributiile statelor membre, dar Comisia trebuie sa stabileasca un dialog mai sistematic, într-o etapa premergatoare elaborarii politicilor, cu reprezentantii colectivitatilor regionale si locale, prin intermediul asociatiilor nationale si europene; în plus, Comisia va introduce suplete în modul de aplicare a legislatiei comunitare, tinând cont de specificitatea regionala si locala si va pune în aplicare parteneriate, care sa porneasca de la norme minime în anumite domenii. De asemenea, Comisia se va angaja si în procesul de consultare cu cele mai bune si mai reprezentative organizatii.

Pentru ca sa poata sa-si îmbunatatesca politicile sale, Uniunea trebuie sa examineze mai întâi daca o actiune este necesara si, în caz afirmativ, daca aceasta actiune trebuie sa fie sustinuta la nivelul Uniuni. În cazul în care este ceruta o actiune la nivelul sau, Uniunea trebuie sa întrevada combinarea diverselor instrumente politice. În cazul atributiilor sale de reglementare, Uniunea trebuie sa gaseasca mijloace de accelerare a procesului legislativ. Ea trebuie sa gaseasca echilibrul necesar între impunerea unei abordari uniforme, acolo unde este necesar si o mai mare suplete în modul în care regulile sunt transpuse în practica. Ea trebuie sa întareasca încrederea în modul în care opinia expertilor influenteaza deciziile politice.
Comisia încurajeaza utilizarea crescânda a diferitelor instrumente de politica publica europeana (reglementari, directive-cadru, mecanisme de coreglementare), simplifica dreptul comunitar existent si încurajeaza statele membre sa simplifice reglementarile nationale care aplica dispozitiile comunitare.

O aplicare mai riguroasa a legislatiei comunitare este necesara nu numai pentru a garanta o piata interna eficienta, dar si pentru a întari credibilitatea Uniunii si a institutiilor sale. Institutiile Uniunii si cele ale statelor membre trebuie sa conlucreze în vederea definirii unei strategii politice globale. Institutiile trebui sa serveasca politicilor Uniunii si sa fie adaptate functionarii lor. Consiliul European trebuie sa ia decizii care sa transceada interesele sectoriale. Trebuie sa existe o legatura mai puternica între politicile generale ale Uniunii Europene si actiunea acesteia la nivelul tarilor membre.

Consiliul si Parlamentul European trebuie sa se concentreze asupra definirii elementelor esentiale de politica europeana si asupra controlului executarii lor. Parlamentul trebuie sa-si întaresca rolul si sa aduca punctul de vedere al alegatorilor în dezbaterea politica.

În continuarea fazei de reflectie asupra viitorului Europei, initiata în Uniune în luna martie a anului 2001, summitul european de la Laeken (Belgia), din 14-15 decembrie 2001, a stabilit în detaliu cadrul dezbaterilor privind reforma institutionala a Uniunii Europene. Participantii la Conventia privind viitorul Uniunii Europene au la dispozitie mai bine de trei ani, pentru a formula concluzii în legatura aceasta reforma. Scopul Conventiei a fost de a formula variante de raspuns la întrebarile legate de viitorul Europei, variante care au fost expuse în cadrul Conferintei Interguvernamentale de la jumatatea anului 2004, când au fost adoptate deciziile finale de reformare a Uniunii Europene. Au fost identificate patru probleme principale, ca piloni ai viitoarei constructii institutionale europene:

mai buna definire a competentelor Uniunii Europene; repartizarea acestora între Uniune si statele membre;

simplificarea instrumentelor de lucru ale Uniunii, amplificarea gradului de democratizare, de transparenta si de eficienta în cadrul Uniunii Europene;

elaborarea unei Constitutii europene, care sa stabileasca rolul parlamentelor nationale;

stabilirea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Cetatenilor Europeni.

Propunerea de reforma sintetizata la Laeken numara 54 de puncte, referitoare în principal la modul de desemnare a presedintelui Comisiei Europene, care ar urma sa devina si presedintele Uniunii Europene, la oportunitatea unei Constitutii europene sau la rolul Uniunii Europene pe plan international. Miza este istorica: supravietuirea unei Uniuni Europene extinse la 25 de membri sau mai mult. Conventia privind viitorul Uniunii Europene trebuie sa reuseasca "acolo unde sefi de stat si de guvern europeni au esuat timp de 15 ani".

Dezbaterea privind viitorul Europei a aparut ca o necesitate, ca un proces de reflectie la nivelul Uniunii Europene, privind modul în care este explicata problematica Uniunii cetatenilor europeni, ca urmare a constatarii unui anumit recul fata de extindere, fata de institutiile europene si menirea lor, în opinia publica si chiar în parerile unor elite politice din statele membre. Prezidata de fostul sef de stat francez, Valéry Giscard d'Estaing, secondat de fostii premieri, Giuliano Amato (Italia) si Jean-Luc Dehaene (Belgia), Conventia privind viitorul Uniunii Europene a reunit 105 participanti (câte un reprezentant al guvernului si câte doi reprezentanti ai parlamentelor nationale, 16 parlamentari europeni si doi reprezentanti ai Comisiei Europene, câte 3 observatori din partea Comitetului Regiunilor, Comitetului Economic si Social si partenerilor sociali, precum si 6 reprezentanti ai regiunilor Europei). Au participat, cu statut de observatori, si delegati din cele 13 state candidate la aderare. Acceptarea tari.lor candidate ca observatori la Conventie a fost o dovada de solidaritate din partea statelor membre, deoarece aspirantii la aderare au avut astfel posibilitatea sa-si exprime oficial opiniile si sa se angreneze în procesul de reforma institutionala a Uniunii Europene.

"Cum sa-i apropiem pe cetateni si, în primul rând pe tineri, de proiectul european si de institutiile europene? Cum se structureaza viata politica si spatiul politic într-o Europa extinsa? Cum sa facem din Uniunea Europeana un factor de stabilitate si un reper în lumea noua, multipolara?" au fost principalele întrebari la care au încercat sa gaseasca un raspuns participantii la Conventia privind viitorul Uniunii Europene. Diferentele de opinie nu au lipsit. S-au conturat doua mari curente, al "nationalistilor" si al "federalistilor". În afara acestora, au aparut si interesele regionale si nationale. Ţarile din Europa Centrala care au devenit membre ale Uniunii Europene si-au anuntat, de asemenea, intentia de a-si promova la Bruxelles propriile obiective, într-un bloc comun.

3.3 - Viitorul constructiei europene

Ultimii 2-3 ani au marcat evolutii politice contradictorii pe continentul european. Problemele initiale ale negocierilor referitoare la adoptarea Constitutiei UE din decembrie 2003 au avut efecte negative asupra procesului de adoptare a acesteia. Prima "victima" a fost chiar procesul democratic din UE, prin accentuarea alienarii cetatenilor fata de institutiile si liderii europeni ce îi reprezinta. Negocierile initiale privind mecanismul de vot în UE au evidentiat problemele constructiei viitare a UE. Germania a insistat sa obtina un numar de voturi proportional cu populatia tarii si contributia financiara masiva la bugetul UE, iar Polonia si Spania au dorit sa mentina status-quo-ul mecanismului decizional stabilit prin Tratatul de la Nisa, care le confera un nivel satisfacator de voturi.

Adoptarea Constitutiei europene va înseamna, printre altele, crearea functiei de Presedinte al UE, care poate sa devina un actor principal în promovarea agendei UE si un mediator în disputele între statele membre. De asemenea, acordul asupra Constitutiei va oferi o baza legala pentru crearea pilonului defensiv al Uniunii.

Divergentele între grupuri de state membre pe diverse teme, ca de exemplu hotarârea unilaterala a Frantei si Germaniei de a renunta la Pactul de Stabilitate si Crestere Europeana sau declaratiile partizane privind situatia din Irak, diminueaza în continuare capacitatea UE de a formula politici comune si maresc frustrarea statelor membre în ceea ce priveste reprezentarea adecvata a intereselor acestora prin intermediul UE.

Unilateralismul nucleului franco-german fata de procesul de integrare europeana sprijina ideea ca acesta trebuie sa se faca cu "doua viteze": prima în care Franta si Germania vor continua o integrare bilaterala si a doua reprezentata de restul statelor "neîncrezatoare" din UE, care vor orbita cu propria viteza în jurul acestui nucleu. Evolutia relatiilor între statele membre ale UE si SUA reprezinta, de asemenea, alt factor de îngrijorare pentru viitorul Uniunii. Anti-americanismul a revenit la moda în "vechea Europa", exacerbând de multe ori artificial tensiunile transatlantice, cu consecinte negative atât pentru economia UE, cât si pentru cea mondiala.

Schimbarea strategiei de securitate a Statelor Unite în urma evenimentelor teroriste din 11 septembrie 2001, a reliefat cât de nepregatita este UE sa prezinte o politica externa comuna. Pe de o parte, Franta si Germania s-au retras în pozitia confortabila de critici ai SUA si au refuzat sa participe la actiunea militara a aliatilor din Irak, fiind vadit frustrate de ceea ce ele au catalogat drept "unilateralism" american. Pe de alta parte, state membre precum Italia, Spania, Marea Britanie si state membre din Centrul si Estul Europei, inclusiv România, au sprijinit de la început proiectul militar american în Irak. Aceasta atitudine a provocat iritare în cercurile franco-germane, care se considera motorul integrarii europene si lideri de opinie ce trebuiesc urmati neconditionat de catre noile democratii est-europene.

Un alt element important ce va influenta evolutia UE în viitorul apropiat va fi efectul largirii Uniunii prin cuprinderea celor 10 noi state membre, apoi a României si Bulgariei. Aceste tari simt efectul pozitiv al sprijinului financiar direct din partea UE pentru integrarea lor în Uniune. În lipsa unor cresteri economice substantiale în UE, avantajele pe care statele candidate le-au avut pâna la aderare - prin injectia de capital din UE si masurile protectioniste temporare - vor fi estompate de stringentele competitiei directe cu statele mai puternice din UE.

Numeroase alte probleme spinoase legate de largirea UE, precum libera circulatie a cetatenilor, a dreptului de munca în orice stat membru UE sau gasirea unor solutii echitabile pentru minoritatile etnice prezente pe teritoriul UE vor continua sa ocupe agendele birocratilor europeni.

În comparatie cu entitatti statale cu traditie democratica si federala precum SUA sau Canada, care si-au dovedit viabilitatea, UE se prezinta astazi ca un experiment politic cu rezultate partiale. Este clar ca guvernele statelor membre ale UE sunt cele ce vor conduce în continuare procesul politic si ca modelul federal va fi doar partial implementat prin efectul controlat de "spill-over" - acest termen se refera la transferul partial al suveranitatii statelor membre unei institutii europene independente, ca de exemplu Comisia Europeana. Ramâne de vazut daca toti actorii politici implicati în modelarea institutionala europeana vor reusi sa ajunga nu numai la compromisuri, dar si la edificarea unei constructii europene viabile, democratice si puternice, care sa poata juca un rol important în relatiile internationale.

Croatia si Turcia se pregatesc intens pentru a deveni, într-un viitor nu prea îndepartat noi membri ai UE. Iar, într-o perspectiva ceva mai îndepartata, Bosnia si Hertegovina, Fosta Republica a Macedoniei, Serbia si Muntenegru vor putea deveni, d asemene, tari membre ale UE. Acestea au fost nominalizate pentru începerea negocierilor de aderare în anul 2003, când Consiliul European de la Salonic a fixat ca prioritate a extinderii UE - zona Balcanilor.

Cum va arata Uniunea Europeana în anul 2015, cu 27 sau mai multi membri, este greu de spus. Incertitudinea rezida mai putin în planurile UE, cât în potentialele accidente de parcurs. Presupunând însa ca proiectele gândite la Bruxelles la începutul actualului mileniu au sanse maxime de reusita, peste un deceniu sau mai mult, UE ar putea cuprinde cca 35 de tari. Turcia ar putea culege roadele celor 40 de ani de candidatura la obtinerea statutului de tara membra în 2010 sau 2012. Croatia este foarte posibil ca în 2009 sa fie acceptata ca tara membra.

Prin Agenda Lisabona, prezentata la tema 1 a cursului, UE îsi propunea sa dezvolte pâna în 2010 cea mai competitiva si mai dinamica economie mondiala. Însa, Agenda Lisabona a devenit, între timp, un exemplu clasic a ceea ce putem numi o strategie grabit construita, fapt ce a determinat o noua abordare. Astfel, Noua Strategie de la Lisabona liciteaza crearea a 6.000 de noi locuri de munca, sacrificând "cauzele nobile" ale mediului si asistentei sociale pe "altarul" economiei. Asupra UE planeaza deci, incertitudini pe care cu greu aceasta va reusi sa le rezolve, dar sa speram ca acest lucru este posibil, chiar si în deceniul urmator. Atunci se contureaza si pentru România un loc adevarat în rândul competitorilor europeni.

Procentajul mare al cetatenilor români care au sustinut de-a lungul ultimilor 15 ani, ideea aderarii la Uniunea Europeana (în medie, 80-85 la suta) s-a reflectat în interesul general cu care românii privesc catre Uniunea Europeana si institutiile sale, dar si în interesul particular cu care au fost primite dezbaterile si seminariile pe tema viitorului Europei, organizate în tara noastra de catre Delegatia Comisiei Europene, Ministerul Integrarii Europene si societatea civila.

În ce priveste drumul european la României, acesta a fost marcat pâna acum de mai multe întârzieri si nereusite, mai numeroase decât aspectele pozitive înregistrate. Astfel, nu am reusit sa deschidem negocierile din 1997, doar în decembrie 1999 am fost invitati la negocieri. În anul 2000 am ramas în coada negocierilor valului doi. Prin semnarea Tratatului de Aderare din 25 aprilie 2005, România trebuie sa adere la UE, fie în ianuarie 2007, fie, în cel mai rau caz, în ianuarie 2008. 1 ianuarie 2007 a fost data aderarii României la UE.