INSTITUTIILE SI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

INSTITUŢIILE sI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

I.           Cadrul institutional al Uniunii Europene

II.        Institutiile Uniunii Europene

1. Consiliul European

2. Consiliul de Ministri

3. Parlamentul European

4. Comisia Europeana

5. Curtea de Justitie

6. Curtea de Conturi

III.     Organismele centralizate ale Uniunii Europene

Comitetul Regiunilor

Comitetul Economic si Social

Banca Europeana de Investitii

Banca Centrala Europeana

T E M A  VIII

INSTITUŢIILE sI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

I. Cadrul institutional al Uniunii Europene

În conformitate cu art. 3 al Tratatului de la Maastricht (1992), Uniunea Europeana, dispune de un cadru institutional unic care asigura coerenta si continuitatea actiunilor. Aceasta înseamna ca toate institutiile Uniunii intervin atât în cadrul comunitar (CE), cât si în formele care privesc cooperarea inter-guvernamentala (PESC si JAI).

Principalele institutii ale Uniunii Europene sunt:

Consiliul European - defineste orientarile politice generale; 111g69b

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri) - reprezinta guvernele;

Parlamentul European - reprezinta popoarele statelor membre;

Comisia Europeana - reprezinta interesele Uniunii;

Curtea de justitie - reprezinta legalitatea comunitara;

Curtea de conturi - reprezinta interesele financiare.

Institutiile comunitare se caracterizeaza prin:

Sunt înfiintate prin tratatele Uniunii;

Sunt dotate - în domeniile lor de competenta - cu puterea de a lua decizii obligatorii pentru statele membre;

Au rolul de a implementa - potrivit competentelor ce le revin - regulile juridice de functionare a Uniunii Europene.

Alaturi de institutii, exista un numar de organisme centralizate:

Comitetul Regiunilor;

Comitetul Economic si Social;

Banca Europeana de Investitii;

Banca Centrala Europeana (BCE);

Comitetul Economic si Financiar

Oficiul European de Lupta împotriva Fraudei.

În sfârsit, în cadrul unor institutii comunitare, fiinteaza o serie de organisme descentralizate (agentii, oficii, întreprinderi si fundatii), dotate si acestea cu personalitate juridica:

Centrul european pentru dezvoltare si formare profesionala (Salonic);

Fundatia europeana pentru îmbunatatirea conditiilor de munca si viata (Dublin);

Agentia europeana pentru mediu (Copenhaga);

Fundatia europeana pentru formare profesionala (Torino);

Observatorul european al drogurilor si toxicomaniei (Lisabona);

Agentia europeana pentru evaluarea medicamentelor (Londra);

Oficiul pentru armonizarea pietei interne (marci, modele, desene) -Alicante;

Agentia europeana pentru securitatea si sanatatea muncii (Bilbao);

Centrul de traduceri al organismelor UE (Luxemburg);

Observatorul european al fenomenelor rasiste si xenofobe (Viena);

Autoritatea europeana pentru securitatea alimentelor;

Uniunea si-a creat o întreprindere comuna GALILEO, însarcinata cu gestionarea programului de radionavigatie prin satelit;

Oficiul european de politie (EUROPOL).

Sa vedem, în continuare, cum sunt organizate, care sunt atributiile si cum functioneaza principalele institutii ale Uniunii Europene.

II. Institutiile Uniunii Europene.

Consiliul European.

Consiliul European s-a nascut din practica întâlnirilor la nivel înalt, ale sefilor de stat sau de guvern din tarile membre ale UE. O prima întâlnire de acest gen a avut loc, la Paris, în anul 1961.

Cu prilejul întâlnirii de la Paris, din decembrie 1974, sefii de stat sau de guvern din tarile membre au hotarât institutionalizarea acestor contacte sub denumirea de "Consiliul European" si reunirea sa periodica.

Consiliul European a fost, apoi, consacrat din punct de vedere juridic prin Actul Unic European din 1986, iar Tratatul de la Maastricht (1992) i-a precizat functiile.

Consiliul European reuneste sefii de stat sau de guvern din tarile membre ale UE si presedintele Comisiei. În principiu, se organizeaza 4 reuniuni ale Consiliului pe an; în cazuri exceptionale, Consiliul se poare reuni si în sesiuni extraordinare. Pâna la intrarea în vigoare a Tratatului Constitutional, când Uniunea va avea un presedinte, presedintia Consiliului European este asigurata de seful de stat sau de guvern care asigura, pentru 6 luni prin rotatie, presedintia Consiliului. Pâna în 2002, lucrarile Consiliului European aveau loc în tara care asigura presedintia Consiliului. Dupa intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, reuniunile au loc, alternativ, în tara care detine presedintia si la Bruxelles. În conditiile aprobarii - în parlamentele nationale sau prin referendum-uri populare - a Tratatului Constitutional, toate sesiunile Consiliului European se vor desfasura la Bruxelles.

Fiecare sedinta a Consiliului European este precedata de o discutie cu presedintele Parlamentului European. Marimea delegatiilor nationale este limitata la câte 20 persoane, fiecare delegatie (inclusiv Comisia Europeana) dispunând în sala de câte doua locuri.

Lucrarile Consiliului se finalizeaza prin "Concluzii", care cuprind orientarile politice si deciziile luate.

Consiliul European constituie instanta suprema a Uniunii Europene. Domeniul sau de competente nu este limitat, întrucât poate aborda orice problema de interes comun, fie din cadrul comunitar, fie al cooperarii inter-guvernamentale.

Consiliul European este organul politic al Uniunii, însarcinat sa fixeze marile linii ale constructiei europene si sa rezolve problemele în suspensie. Din 1995, odata cu intrarea în vigoare a Acordurilor Europene de Asociere, la partea finala a reuniunii Consiliului European sunt invitati si sefii de stat sau guvern din tarile candidate la aderare.

2. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri)

Reprezinta - asa cum am subliniat mai sus - guvernele statelor membre ale Uniunii Europene si detine principala forta decizionala. Prin Tratatul de la Maastricht a fost denumit "Consiliul Uniunii Europene", care l-a si legitimat din punct de vedere juridic.

Este compus din ministri competenti ai statelor membre, abilitati sa angajeze propriile guverne, în procesul decizional.

Ministrii se reunesc în functie de ordinea de zi sau de problematica ce se discuta: de exemplu, ministrii agriculturii - pentru probleme agricole, ministrii economiei si finantelor - pentru chestiuni ce privesc Uniunea Economica si Monetara, etc.

Formatul reuniunilor, de regula lunare, este urmatorul:

Afaceri generale si relatii externe;

Afaceri economice si financiare;

Justitie si afaceri interne;

Munca, politici sociale, sanatate si consumatori;

Competitivitate (piata interna, industrie si cercetare);

Transporturi, telecomunicatii si energie;

Agricultura si pescuit;

Mediu;

Educatie, tineret si cultura.

Consiliul are un Secretariat general cu sediul la Bruxelles si dispune de 2000 functionari.

Potrivit Tratatului de la Amsterdam, secretarul general al Consiliului este în acelasi timp si Înalt Reprezentant pentru PESC.

Consiliul este asistat, în activitatea sa, de Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER), care este compus din reprezentantii permanenti (ambasadori) ai statelor membre. COREPER asigura pregatirea lucrarilor Consiliului si executa mandatele pe care acesta i le încredinteaza.

Consiliul de Ministri este organul decizional principal: esenta prerogativelor acestuia rezida în puterea sa normativa întrucât adopta, singur sau împreuna cu Parlamentul European, normele juridice ale Uniunii. Asadar, Consiliul detine (în unele cazuri împreuna cu Parlamentul European) puterea de a adopta principalele acte normative ale Uniunii (reglementari si directive). Asigura, apoi, coordonarea politicilor economice ale statelor membre, încheie acorduri internationale în numele Comunitatilor Europene si exercita - împreuna cu Parlamentul - puterea bugetara.

Potrivit procedurilor actuale înca în vigoare, presedintia Consiliului Uniunii este asigurata prin rotatie, ea fiind exercitata pe rând de fiecare din tarile membre, pentru o perioada de 6 luni:

La Consiliul Afaceri Generale si Relatii Externe (CAGRE) din 12 decembrie 2005, s-a stabilit ordinea presedintilor pâna în 2018, pe baza sistemului de rotatie actual. Astfel, ordinea va fi urmatoarea:

Austria si Finlanda

Germania si Portugalia

Slovenia si Franta

R. Ceha si Suedia

Spania si Belgia

Ungaria si Polonia

Danemarca si Cipru

Irlanda si Lituania

Grecia si Italia

Letonia si Luxemburg

Olanda si Slovacia

Malta si Marea Britanie

Estonia, în prima jumatate a anului.

Rezulta, asadar, ca Slovenia va fi prima dintre tarile nou-intrate în Uniune (2004) care va detine presedintia rotativa a Uniunii.

România si Bulgaria n-au fost luate în calcul, atâta timp cât data aderarii lor nu este înca sigura.

Presedintele Consiliului organizeaza si conduce lucrarile Consiliului. El convoaca Consiliul, stabileste datele pentru sesiunile acestuia, fixeaza ordinea de zi provizorie, etc., semneaza actele adoptate de Consiliu, ca si procesele verbale ale sedintelor, notifica Directivele, Deciziile si Recomandarile Consiliului, primeste corespondenta adresata Consiliului, poate reprezenta Consiliul în fata Parlamentului European.

În cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna, Presedintia asigura reprezentarea externa a Uniunii, are în raspundere punerea în aplicare a actiunilor comune, exprima pozitia UE în organizatiile si conferintele internationale.

Presedintia prezideaza toate reuniunile misiunilor diplomatice ale statelor membre în tarile terte si pe lânga organizatiile internationale.

Presedintia Consiliului se întâlneste lunar cu presedintii Comisiei si Parlamentului European, cu prilejul sesiunilor PE de la Bruxelles. Odata cu introducerea procedurii de co-decizie, rolul Presedintiei a crescut substantial prin contactele informale pe care trebuie sa le aiba cu structurile Parlamentului European în vederea pregatirii reuniunilor Comitetului de Conciliere.

Între 1966 si 1986, Consiliul a lucrat pe baza de unanimitate ca urmare a refuzului Frantei de a accepta decizii supranationale. În 1986, odata cu adoptarea Actului Unic European, s-a introdus pentru câteva domenii votul cu majoritate calificata, care s-a extins, apoi, prin Tratatele de la Maastricht si Amsterdam.

În prezent, hotarârile în Consiliul Uniunii sa iau, în functie de caz, cu majoritate simpla, majoritate calificata sau unanimitate.

Câteva exemple în care este necesara unanimitatea:

Examinarea unei cereri de admitere în UE;

Procedura de alegere pentru Parlamentul European;

Fixarea sediilor institutiilor Comunitatii Europene;

Decizii în materie de vize, azil, imigratie;

Reglementari care tin de discriminare bazate pe sex, rasa, origine etnica, religie etc.;

Securitate sociala si protectia sociala a muncitorilor;

Recomandari în materie de cultura;

Stabilirea obiectivelor prioritare pentru Fondurile structurale;

Aspecte fundamentale privind Uniunea Economica si Monetara;

Numiri si demnitati importante la nivelul institutiilor si organismelor Uniunii: conducerea BCE; secretarul general si secretarii generali adjuncti ai Consiliului; presedintele si membrii Comisiei Europene; judecatorii si avocatii de la Curtea de Justitie, membrii Curtii de Conturi etc.

Pentru votul cu majoritate calificata, fiecare stat membru dispune de un numar de voturi în functie de importanta si marimea acestuia.

Subiectul repartizarii voturilor a fost cel mai amplu disputat la Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000), deoarece statele mici n-au dorit sa lase puterea decizionala la discretia statelor mari.

Prin adoptarea unei scale de repartizare de la 3 la 29 voturi, statele mici au fost oarecum apropiate de cele mari. În plus, s-a obtinut ca nici un acord sa nu fie încheiat fara aprobarea a 14 state din 27.

Prin Tratatul de la Nisa (2001) s-au operat unele modificari în sistemul de vot, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005:

A fost revazut numarul voturilor acordate fiecarui stat;

S-a modificat pragul majoritatii. În cazul UE cu 27 membri, pragul va fi de 258 din 345;

Au fost atribuite voturi si tarilor candidate, din perspectiva largirii Uniunii.

În probleme care privesc politica externa, justitie si afaceri interne, Consiliul de Ministri decide, de regula, pe baza de unanimitate.

Pentru a se evita paralizarea unei Europe extinse, voturile în unanimitate în Consiliul de Ministri vor deveni, totusi, o exceptie. La Nisa s-a hotarât ca în aproape 50 de domenii sa se ia decizii cu majoritate calificata. Compromisul acceptat se refera la mentinerea vetoului complet sau partial la unele subiecte sensibile: fiscalitatea, justitia, imigratia, cultura, problemele sociale.

La summit-ul UE de la Nisa, România a fost cotata în rândul tarilor importante din punct de vedere demografic, acordându-i-se 14 voturi de care va dispune la luarea deciziilor de catre viitorul Consiliu de Ministri al unei Uniuni Europene extinse la 27 de membri. Faptul ca tara noastra este plasata într-un grup important de tari se datoreaza locului pe care îl ocupa pe continent prin numarul de locuitori, potentialului sau real, precum si pozitiei geografice, fiind, dupa Polonia, a doua ca marime între statele central si est-europene. Semnificativa este si schimbarea favorabila a numarului de voturi acordate României de la 13, cum fusese anuntat, la 14 - asa cum se precizeaza în Tratatul de la Nisa.

Sediul Consiliului se afla la Bruxelles, dar sesiunile din aprilie, iunie si octombrie se tin la Luxemburg.

Parlamentul European (PE)

Este organismul parlamentar al Uniunii Europene.

A fost creat în 1958, prin Tratatul de la Roma, fiind format, la vremea respectiva, din 142 de parlamentari desemnati de parlamentele nationale, reprezentând cele 6 tari membre ale Comunitatilor Economice Europene (CEE). Initial s-a numit "Adunarea Parlamentara Europeana", iar din martie 1962 se numeste "Parlamentul European".

În iunie 1979, Parlamentul European a fost ales pentru prima data prin vot universal direct, când au fost alesi 410 parlamentari

Întreaga istorie a Parlamentului European a fost marcata de o lupta permanenta pentru consolidarea prerogativelor si sporirea competentelor. Competentele sale sunt:

a)      Legislativa;

b)      Bugetara;

c)      De control asupra Executivului.

În virtutea atributiilor ce îi sunt conferite, Parlamentul European formuleaza Rezolutii pe care le adreseaza Comisiei Europene si Consiliului de Ministri la care acestea sunt obligate sa raspunda. Comisia si Consiliul au obligatia de a se consulta cu Parlamentul într-o serie de domenii, înainte de adoptarea unor decizii. Exista, de asemenea, "procedura de concertare" care impune Comisiei si Consiliului sa se coordoneze cu Parlamentul European în problemele financiare de importanta majora.

a) Puterea legislativa.

Tratatele de la Maastricht (1992) si Amsterdam (1997) au conferit Parlamentului European atributii sporite în sfera deciziilor legislative, marcând transformarea lui dintr-o adunare cu rol consultativ într-o adunare legislativa ale carei puteri sunt comparabile, în buna masura cu cele ale parlamentelor nationale.

Procedura legislativa normala este co-decizia care plaseaza Parlamentul European pe picior de egalitate cu Consiliul. Ca urmare, în legile comunitare se regasesc un numar important de propuneri si amendamente parlamentare. Conform acestei proceduri, toate textele de lege trebuie sa întruneasca acordul formal al Parlamentului European si al Consiliului UE.

Domenii în care se aplica procedura co-deciziei: libertatea de circulatie a fortei de munca; stabilitatea pietei interne; cercetarea si dezvoltarea tehnologica; mediul; protectia consumatorului; dreptul de stabilire; educatia si cultura, sanatatea. Ramân însa domenii importante în care Parlamentul European da numai un aviz (fiscalitate, preturile agricole s.a.).

Cu majoritate absoluta, Parlamentul European îsi da avizul conform privind: aderarea de noi membri si încheierea de acorduri de asociere cu terte tari, precum si în alte chestiuni care privesc acordurile internationale cu implicatii institutionale, bugetare si legislative; constituirea de fonduri structurale; crearea fondului de coeziune; anumite dispozitii institutionale în cadrul Uniunii economice si monetare, în special cele privind Banca Centrala Europeana.

b) Puterea bugetara.

Parlamentul European constituie, alaturi de Consiliu, una din cele doua componente ale autoritatii bugetare. Parlamentul European adopta în fiecare an bugetul Uniunii, buget care nu intra în vigoare decât atunci când este semnat de Presedintele PE.

În 1979 si 1985, Parlamentul European a respins bugetul Uniunii.

Parlamentul are decizia finala în ceea ce priveste cheltuielile administrative, cele alocate dezvoltarii regiunilor (cca. 27,5 % din bugetul Uniunii), combaterii somajului, programelor culturale si educative, energeticii si cercetarii. În cazul altor categorii de cheltuieli (precum cele în domeniul agricol), PE poate propune modificari, dar decizia finala apartine Consiliului.

Daca Parlamentul European si Consiliul nu reusesc sa se puna de acord asupra sumei cheltuielilor, dupa doua lecturi ale proiectului de buget, PE are dreptul de a respinge întreg bugetul si procedura trebuie reluata.

Prin intermediul comisiei sale de control bugetar, PE controleaza modul de gestionare a creditelor, actioneaza în vederea prevenirii, depistarii si combaterii fraudelor, evalueaza efectele finantarilor operate din bugetul comunitar.

c) Puterea de control democratic.

Parlamentul European exercita un control democratic asupra ansamblului activitatilor comunitare (desfasurate la nivelul Comisiei, Consiliului, organelor de cooperare politica).

Parlamentul European participa la desemnarea presedintelui Comisiei si aproba, prin vot, componenta acesteia, dupa audierea candidatilor la postul de Comisar. PE are dreptul de a cenzura Comisia prin intermediul "motiunii de cenzura" care, odata adoptata, îi obliga pe membrii Comisiei sa demisioneze.

În general, controlul PE se exercita prin intermediul unui mare numar de rapoarte lunare sau anuale pe care Comisia are obligatia de a i le înainta. Totodata, deputatii pot adresa întrebari scrise si orale.

Extinderea puterilor atribuite PE în materie bugetara si legislativa a sporit influenta sa asupra Consiliului. Procedura co-deciziei a contribuit în mod special la o repartizare echilibrata a puterii legislative între cele doua institutii.

Participarea Parlamentului European la PESC se concretizeaza în:

Consultari cu presedintia Consiliului asupra principalelor aspecte si optiuni în materie;

Informari periodice ale Comisiei pentru afaceri externe, drepturile omului, securitate si politici de aparare cu privire la evolutia PESC;

Audieri periodice ale Înaltului Reprezentant al UE pentru PESC;

Formularea de întrebari si recomandari în atentia Consiliului;

Dezbateri având ca tema progresele realizate în aplicarea PESC.

Componenta

Nu exista procedura electorala uniforma. Fiecare stat îsi determina liber regimul electoral pentru alegerea europarlamentarilor, adoptând, în acest sens, legi electorale proprii

În baza Tratatului de la Amsterdam (1997), Parlamentul European a adoptat, în 1998, o Rezolutie cuprinzând o serie de principii comune pentru toate statele membre:

Alegerea deputatilor europeni sa aiba loc pe baza scrutinului de lista, proportional;

Constituirea de circumscriptii electorale în statele membre cu peste 20 milioane de locuitori;

Stabilirea unui prag de maximum 5% din sufragiile exprimate;

Începând cu alegerile din 2009, 10% din mandatele în Parlamentul European vor fi alocate pe baza scrutinului de lista proportional în cadrul unei circumscriptii unice, formata din teritoriul statelor membre ale UE;

Mandatul de deputat în Parlamentul European este incompatibil cu mandatul de deputat sau senator în Parlamentul National (începând cu 2004). Au obtinut derogari Irlanda si Marea Britanie, pâna în 2009

Europarlamentarii sunt alesi, la fiecare cinci ani, pe baza de scrutin proportional, fie la nivel regional (Italia, Marea Britanie, Belgia), fie la nivel national (Franta, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg), fie în cadrul unui scrutin mixt (Germania). Ultimele alegeri pentru Parlamentul European au avut loc în iulie 2004. Mandatul unui europarlamentar este de 5 ani care poate fi reînnoit.

Deputatii europeni nu pot exercita, simultan, anumite profesii si nu pot ocupa anumite functii (magistrat, ministru, conducator al unei întreprinderi de stat,s.a.).

Ei sunt remunerati la fel ca membrii parlamentului national din tara respectiva. Remuneratiile sunt platite de fiecare stat membru.

Numarul de deputati pentru fiecare stat membru este stabilit prin Tratate. PE are 732 de membri, împartiti în grupuri politice (reprezentând peste 100 de partide politice nationale, precum si deputati "neafiliati").

Grupul Partidului Popular European (crestini-democrati) si al Democratilor Europeni;

Grupul Partidului Socialistilor Europeni;

Grupul Partidului European Liberal, Democrat si Reformat;

Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana;

Grupul Confederal al Stângii Europene Unite /Stânga Verde Nordica;

Grupul Uniunea pentru o Europa a Natiunilor;

Grupul pentru Europa Democratilor si Diversitatii;

Grupul Tehnic al Deputatilor Independenti (grup mixt)

Numarul minim de europarlamentari pentru a constitui un grup politic este de:

29, daca apartin unul singur stat;

23, daca apartin la doua state membre;

18, daca apartin la 3 state membre;

14, daca apartin la 4 state membre.

Grupurile politice îsi tin, de regula reuniunile în saptamâna care precede sesiunea plenara sau în pauzele de studiu a unor documente ce urmeaza a fu supuse dezbaterii Parlamentului

Tratatul de la Nisa din 26 februarie 2001, fixeaza numarul maxim de europarlamentari - inclusiv ai noilor state membre - la 732. Aceasta se va realiza prin reducerea numarului de europarlamentari ai unor tari, cu exceptia Germaniei, care-si va pastra numarul actual de 99. Tratatul Constitutional al Uniunii prevede ca Parlamentul European nu va putea depasi numarul de 750 de membri.

Mod de lucru.

Europarlamentarii se reunesc lunar - cu exceptia lunii august - în sesiune plenara, pe durata unei saptamâni, la Strasbourg, unde se afla sediul Parlamentului European. Pot fi organizate sesiuni suplimentare, la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc, de obicei, la Bruxelles (pentru facilitatea contactelor la nivelul Comisiei si Consiliului), pe parcursul a doua saptamâni, în fiecare luna.

Cea de-a patra saptamâna a lunii este dedicata reuniunilor grupurilor politice.

În cadrul PE functioneaza 17 comisii permanente. Pot fi create sub-comisii, comisii temporare si comisii de ancheta.

Comisii permanente:

Afaceri externe, drepturile omului, politica externa si de securitate comuna;

Buget;

Control bugetar;

Drepturile si libertatile cetatenilor, justitie, afaceri interne;

Juridica si piata interna;

Probleme economice si monetare;

Industrie, comert exterior, cercetare si energie;

Ocuparea fortei de munca si probleme sociale;

Mediu, sanatate publica si politica consumatorului;

Agricultura si dezvoltare rurala;

Pescuit;

Politica regionala, transport si turism;

Cultura, tineret, educatie, mass-media si sport;

Dezvoltare si cooperare;

Afaceri constitutionale;

Drepturile femeilor si egalitatea de sanse;

Petitii.

Fiecare comisie îsi alege un birou format din: presedinte si

2 - 3 vicepresedinti. Mandatul acestora este de doi ani si jumatate.

O categorie distincta de structuri este cea a Comitetelor Parlamentare Mixte (CPM) care gestioneaza relatiile cu parlamentele statelor candidate la aderare sau asociate.

Comisiile parlamentare de specialitate desemneaza raportori care elaboreaza Rapoarte pe marginea propunerilor primite din partea membrilor Comisiei. Rapoartele sunt dezbatute mai întâi în comisie si apoi în plen, unde sunt amendate si votate. Acest vot exprima pozitia PE fata de problema în cauza.

Parlamentul European este singura institutie comunitara ale carei reuniuni si dezbateri sunt publice. Discutiile, avizele si rezolutiile adoptate sunt publicate în Jurnalul Oficial al UE.

Presedintie, Birou, Birou largit, Conferinta presedintilor.

Presedintele este reprezentantul institutional al PE. El asigura relatiile externe, prezideaza sesiunile plenare si reuniunile Biroului si Conferintei presedintilor. Presedintele este ales pentru un mandat de 2 ˝ ani prin întelegeri politice între grupurile politice.

Biroul este organismul de coordonare regulamentara a PE, având competente în ceea ce priveste bugetul PE si problemele administrative. Este alcatuit din Presedinte, cei 14 vicepresedinti si 5 chestori cu responsabilitati în materie de statut, administrare si alte chestiuni de ordin financiar. Membrii Biroului sunt alesi pentru un mandat de 2 ˝ ani.

Biroul largit este alcatuit din membrii Biroului si presedintii grupurilor politice parlamentare. Acesta asigura functionarea politica a Parlamentului European.

Conferinta presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului European si presedintii grupurilor politice si este organul politic al institutiei, cu atributii în ceea ce priveste stabilirea ordinii de zi a sesiunilor plenare, a calendarului lucrarilor diferitelor organe parlamentare, a competentelor si numarului de membri pentru comisiile si delegatiile parlamentare.

Parlamentul European acorda o importanta deosebita dezvoltarii legaturilor cu parlamentele nationale ale statelor europene:

Conferinta Parlamentarilor Comunitatii Europene, lansata, în 1989, de fostul presedinte francez, Françoios Mitterand. Prima Conferinta de acest gen, tinuta la Roma, în 1990, a avut ca tema "Fundamentele Europei".

Conferinta Organismelor Parlamentare Specializate în Problemele Comunitare (COSAC), care se tine începând cu 1989, de doua ori pe an si dezbate teme majore ale integrarii europene.

Comisia Europeana

Aceasta este, în fapt, Guvernul Uniunii, Executivul sau si are misiunea de a reprezenta si apara interesul comunitar.

Pentru ca reprezinta interesul general, Comisia este independenta fata de tarile membre ale Uniunii. Din punct de vedere politic, ea este responsabila doar în fata Parlamentului European. De aceea, este perceputa în unele cercuri ca fiind încarnarea tehnocratiei europene.

La origini, într-o comunitate de 6 state, Comisia avea 9 membri. Numarul comisarilor a crescut de la 9 la 13 când Danemarca, Irlanda si Marea Britanie au aderat în 1973 la Uniune si la 17 dupa admiterea Greciei, Portugaliei si Spaniei.

Din 1995 Comisia a avut 20 de comisari nationali, provenind din tarile comunitare: cele 5 tari mari, respectiv Germania, Franta, Italia, Marea Britanie si Spania, au avut câte doi comisari, iar ceilalti 10, câte unul.

Numarul comisarilor a crescut la 25 odata cu largirea Uniunii în 2004, cele 5 tari mari renuntând la al doilea comisar.

În timpul mandatului, care dureaza cinci ani, comisarii sunt independenti, atât fata de guvernele tarilor de unde provin, cât si fata de Consiliul UE, acestea neputând demite un membru al Comisiei.

La Nisa, negocierile liderilor europeni au fost construite pe doua optiuni:

reducerea numarului de membri ai Comisiei la unul pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene;

reorganizarea Comisiei cu un numar inferior de membri numarului statelor membre componente (prin sistemul de rotatie bazat pe principiul egalitatii).

Delegatii Conferintei Interguvernamentale de la Nisa au trebuit sa decida care din aceste doua optiuni este cea mai avantajoasa din punctul de vedere al politicii statelor membre. Zece dintre statele membre au sustinut prima dintre cele doua optiuni exprimate, iar celelalte cinci state au optat pentru cea de-a doua varianta.

O varianta de compromis între cele doua a aparut ca fiind inevitabila: Comisia va numara mai putini membri într-un interval de timp de câtiva ani. S-a convenit ca din noiembrie 2004, Comisia va fi alcatuita din câte un reprezentant pentru fiecare stat membru. Asadar, cel de-al doilea comisar pentru cele 5 state mari urma sa fie suprimat. Subsidiar, în 2010, când UE va avea 27 de membri, Comisia va fi redusa ca numar, iar sistemul rotatiei statelor membre va fi bazat pe principiul egalitatii reprezentarii statelor.

Summit-ul de la Nisa a decis ca, în cazul unei Uniuni de 27,28 sau mai multi membri, se va schimba si structura Comisiei Europene. Ţarile mari au acceptat sa renunta la cel de-al doilea comisar, pentru a permite tarilor mici sa fie si ele reprezentate. S-a decis ca viitoarea Comisie Europeana sa aiba în principiu un plafon "mai mic de 27" în momentul în care UE va cuprinde 27 de state membre, numarul final urmând sa fie decis ulterior "în unanimitate" de statele membre.

Pâna în 1983, fiecare stat îsi numea comisarul sau comisarii "sai", ceea ce nu favoriza nicidecum independenta Comisiei. Prin Tratatul de la Maastricht, s-a stabilit ca presedintele Comisiei sa fie desemnat în urma consultarii Parlamentului, el fiind la rândul sau, consultat pentru desemnarea celorlalti membri ai Comisiei. Apoi, întreaga Comisie este investita printr-un vot de aprobare în Parlament. Tot printr-un vot, Parlamentul European poate cere printr-o motiune de cenzura demisia în bloc a Comisiei, caz în care ea continua sa gestioneze problemele coerente pâna în momentul înlocuirii sale efective.

Tratatul de la Amsterdam - intrat în vigoare în 1999 - a adus o noua modificare în privinta numirii Comisiei: Parlamentul European trebuie sa aprobe oficial numirea presedintelui Comisiei (în locul simplei consultari), ceea ce-i confera o mai mare autoritate în desemnarea colegilor sai. Am asistat, asadar, la un proces de politizare a Comisiei. Comisia este numita pe cinci ani, la sfârsitul anului 2009 încetând mandatul actualei Comisii.

Independenta Comisiei decurge si din principiul colegialitatii în adoptarea deciziilor si raspunderea pentru îndeplinirea lor. Acestea sunt imputabile colegiului si nu fiecarui comisar luat individual.

Colegialitatea presupune ca responsabilitatea politica a Comisiei în fata Parlamentului sa fie colectiva. Atunci când un comisar european, de origine franceza (dna Edith Cresson, fost prim-ministru al Frantei) a fost acuzat de coruptie, în urma cu câtiva ani, întreaga Comisie, condusa de luxemburghezul Jacques Santer, si-a prezentat demisia în fata Parlamentului - decizie care a fost acceptata.

Competentele Comisiei sunt enumerate în art. 155 din Tratatul de la Roma si reluate în Tratatele de la Maastricht si Amsterdam:

este gardian al Tratatului UE

formuleaza propuneri, recomandari si avize (functie de initiativa). De exemplu, pe baza Avizului, Comisia recomanda Consiliului European începerea si încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana;

exercita competente de executie pe care i le confera Consiliul (functia de executie si de gestiune);

participa la adoptarea actelor de catre Consiliu si Parlament (functia de decizie);

dispune de prerogative pentru a face respectate obligatiile impuse de actele comunitare (functia de control): vegheaza la respectarea regulilor concurentei de catre agentii economici; face verificari si pronunta sanctiuni în cauze care privesc interesele financiare ale comunitatii; statueaza asupra ajutorului de stat în tarile membre; asigura aplicarea clauzelor de salvgardare;

îndeplineste functia de reprezentare interna si externa a Uniunii.

Comisia a detinut, mult timp, un cvasi-monopol asupra functiei de initiativa în cadrul Uniunii Europene, întrucât Consiliul nu putea statua în chestiuni ce tin de competenta comunitara decât în baza unei propuneri a Comisiei. Acest monopol a fost contestat de Parlamentul European, care vrea sa dispuna de acest drept asemenea parlamentelor nationale. Ori, Tratatul de la Maastricht a introdus procedura de co-decizie care permite Parlamentului sa respinga textul propus de Comisie dupa o a treia lectura.

Presedintele Comisiei este Jose Manuel Durao Barosso, fost prim-ministru al Portugaliei.

În privinta organizarii Comisiei, se impun câteva observatii:

avem de-a face cu o structura piramidal-ierarhizata;

un mare dozaj între nationalitati si zone geografice.

Comisia se reuneste, în principiu, în fiecare miercuri (dar continua si joi daca este necesar) în formula colegiala. Exista si reuniuni ale unor grupuri de membri, cu care ocazie se adopta documente care nu necesita prezenta tuturor.

Pe lânga procedura orala în sedinta plenara, mai exista înca doua modalitati de luare a deciziei: procedura de abilitare a unui comisar si procedura scrisa.

Administratia Comisiei se vrea pluri-nationala, sinonima cu neutralitatea. Recrutarea functionarilor si functionarea administratiei comunitare prevad proceduri care sa evite formarea unor "celule nationale".

Principalul pericol în functionarea Comisie îl reprezinta birocratizarea. Comisia are peste 15000 functionari permanenti, fara a lua în calcul cei 3500 angajati temporar. Asadar, o armata de functionari de aproape 20000 persoane.

În preajma scandalului din martie 1999, care a zguduit Comisia Europeana - determinat de o serie de acuzatii de iregularitati în gestiunea financiara a Comisiei, inclusiv acuzatii de frauda în actiuni de ordin umanitar din spatiul ex-iugoslav, activitatea Biroului însarcinat cu programul de formare profesionala "Leonardo da Vinci" s.a. - fostul presedinte al Comisiei, Jacques Santer lansase un document întitulat "Pentru o cultura politica si administrativa Europeana", care contine 3 coduri de conduita: primul, stabileste regulile de conduita pentru comisari si cabinetele acestora; al doilea, reglementeaza relatiile dintre comisari si serviciile subordonate, si al treilea, codifica regulile de conduita pentru functionarii de cariera.

Sa spicuim putin din primul cod de conduita care vadeste un anumit interes pentru o reforma comportamentala a functionarilor Comisiei.

În legatura cu conduita comisarilor:

acestia nu pot exercita în timpul mandatului lor, nici o alta activitate profesionala, remunerata sau nu. Scrierea periodica de articole pentru diferite publicatii este considerata activitate profesionala si nu pot fi platite. Predarea, cu titlu gratuit, de cursuri în interesul constructiei europene este permisa;

comisarii pot publica carti si pot primi drepturile de autor aferente, dar trebuie sa-l informeze pe presedintele Comisiei;

atunci când participa la conferinte sau pronunta un discurs, comisarii nu pot accepta nici un fel de retributii pentru interventiile lor;

comisarii pot exercita functii onorifice si neremunerate în cadrul fundatiilor sau altor organisme, inclusiv în institutii de învatamânt. Trebuie însa evitat riscul unui conflict d interese;

membrii Comisiei nu pot detine actiuni, cote-parti în diverse afaceri, companii, banci. La preluarea mandatului ei fac, împreuna cu sotiile (sotii) si copii o declaratie de avere. Comisarii trebuie sa declare activitatile profesionale ale sotiilor (sotilor) pentru a evita orice conflict de interese;

comisarilor le este interzis sa divulge continutul dezbaterilor interne ale Comisiei;

Comisarii nu pot accepta cadouri în valoare de peste 250 EURO. Daca depasesc aceasta suma, ele sunt predate Serviciului de Protocol al Comisiei;

Comisarii trebuie sa-l informeze pe presedinte cu privire la orice decoratie, premiu sau distinctie onorifica primita.

Prin Tratatul de la Nisa, Comisia a suferit importante modificari care sa o faca în masura sa functioneze eficient odata cu noua largire la Uniunii spre Europa Centrala si de Est.

Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles.

5. Curtea de Justitie este curtea suprema a Uniunii. Fiecare stat membru are câte un judecator, numit pentru o perioada de 6 ani. La fiecare 3 ani, are loc o reînnoire partiala a judecatorilor.

Presedintele Curtii este ales de judecatori pentru o perioada de 3 ani.

Curtea de Justitie are rolul de a asigura respectarea legalitatii comunitare si implementarea prevederilor Tratatului Uniunii. Aceasta rezolva litigiile dintre statele membre, dintre UE si statele membre, dintre institutiile UE, ca si dintre UE si persoanele fizice. Totodata, Curtea emite avize privind acordurile internationale încheiate de Comunitatea Europeana.

Curtea de Justitie dispune de un Tribunal de Prima Instanta, creat în 1987 dar care functioneaza "de facto" din noiembrie 1989. Dispune de un numar de avocati, care trebuie sa fie înscrisi într-un barou al unui stat membru.

Acesta rezolva litigii între UE si angajatii sai, recursuri împotriva Comisiei depuse de catre întreprinderi, recursuri depuse de persoane fizice si juridice referitoare la aplicarea regulilor concurentei si la subventii publice.

6. Curtea de Conturi a fost creata în 1977, dar nu a devenit institutie comunitara decât dupa intrarea în vigoare a Tratatului UE (1 ianuarie 1993).

Exercita, împreuna cu Consiliul, functia de control al executiei bugetului comunitar, asigurând gestiunea financiara a UE.

Membrii Curtii de Conturi sunt numiti prin decizia unanima a Consiliului pentru o perioada de 6 ani, dupa consultarea Parlamentului European. Ei sunt alesi dintre personalitati ale tarilor membre sau dintre cei care lucreaza în institutii de control extern ale UE si care poseda o calificare deosebita.

La sfârsitul fiecarui an, Curtea transmite Parlamentului European si Consiliului Uniunii raportul sau anual asupra gestiunii din exercitiul precedent, însotit de raspunsuri ale institutiilor. Raportul este examinat de Parlament si Consiliu în cadrul procedurii de descarcare prin care Parlamentul European, în baza recomandarilor Consiliului, se pronunta asupra bunei gestiuni a Comisiei.

III. Organismele centralizate ale Uniunii Europene.

Comitetul Regiunilor (C.R) este un organism consultativ autonom format din reprezentanti ai colectivitatilor regionale sau locale. Acesta reprezinta interesele acestor colectivitati pe lânga Consiliu si Comisie, carora le furnizeaza avize asupra unor probleme specifice.

Comitetul cuprinde maximum 350 membri, numiti pe 4 ani de catre Consiliu pe baza listei stabilite de fiecare stat membru. Acestia trebuie sa fie titulari ai unui mandat electoral regional sau local, ori sa fie responsabili din punct de vedere politic în fata unei adunari alese. Asadar, toti trebuie sa fie alesi sau membri ai unui executiv local.

Comitetul Regiunilor s-a instituit în martie 1994, la Bruxelles. Durata functionarii lui este de 4 ani, mandatul reprezentantilor putând fi reînnoit.

Consultarea si avizul Comitetului sunt obligatorii în probleme care privesc: educatia si formarea profesionala, tineretul, cultura, sanatatea publica, transporturile si telecomunicatiile, energia, coeziunea economica si sociala, fondurile structurale, munca si politica sociala.

Avizul C.R. este facultativ:

La initiativa Comisiei si Consiliului;

Din proprie initiativa, în cazul: promovarii întreprinderilor mici si mijlocii; turismului, dezvoltarii urbane, sanatatii.

2. Comitetul Economic si Social (CES) are urmatoarele atributii:

Transmite Comisiei si Consiliului opinia reprezentantilor vietii economice si sociale cu privire la proiectele legislative;

Întretine un dialog permanent cu privire la problemele economico-sociale;

Se constituie într-un centru de informare în legatura cu initiativele europene.

Consultarea CES este necesara mai ales în domeniile politicii agricole, politicilor sociale, transporturilor, mediului, cercetarii, securitatii si sanatatii muncitorilor, pietei interne si fondurilor structurale.

CES a jucat un rol important în elaborarea Cartei drepturilor fundamentale ale muncitorilor, ca element esential în promovarea Europei sociale.

CES se compune din reprezentanti ai diverselor categorii ale vietii economice si sociale: patroni din industrie, comert, transporturi; muncitori; reprezentanti din agricultura, artizanat, cooperatie, sanatate; liber profesionisti; familii. Membrii CES sunt numiti prin fotul unanim de catre Consiliu pe 4 ani, mandatul lor putând fi reînnoit si sunt repartizati în trei grupe:

Muncitori;

Patroni;

Activitati diverse (profesii liberale, agricultura, cooperative, camera de comert, activitati ale consumatorilor).

Relatiile dintre CES si Parlamentul European au un caracter consultativ, mai ales când trebuie sa se pronunte prin avize sau rezolutii - asupra acelorasi proiecte legislative.

3. Banca Europeana de Investitii (BEI) a fost creata prin Tratatul de la Roma si functioneaza de la 1 ianuarie 1958 cu sediul la Luxemburg. Este o institutie financiara de drept public cu personalitate juridica si are ca membri toate statele membre ale UE.

Tratatul de la Maastricht a consolidat rolul BEI în promovarea coeziunii economice si sociale a UE. Banca are ca misiune principala sa contribuie la dezvoltarea echilibrata a Europei comunitare si sa sprijine tarile candidate la aderare. Dupa 1990, BEI a acordat împrumuturi tarilor din Europa Centrala si de Est, sprijinind restructurarea si modernizarea economiilor acestor tari.

Activitatile BEI urmaresc:

Favorizarea dezvoltarii regiunilor ramase în urma din punct de vedere economic;

Protectia mediului ambiant; în mediul urban, masurile vizeaza transporturile si reînnoirea urbana;

Finantarea proiectelor de infrastructura, care reprezinta cca. 40% din activitatile bancii. Este vorba de proiecte de modernizari sosele, autostrazi si telecomunicatii de interes european;

Dezvoltarea sistemului energetic prin amenajari hidrotehnice, geotermice si eoliene, care sa permita refolosirea resurselor concomitent cu reducerea poluarii;

Sprijinirea investitiilor în sectorul IMM-urilor, mai ales pentru sectoarele serviciilor.

Capitolul BEI este subscris de catre statele membre din care 7,5% reprezinta capitalul varsat, iar restul de 92,5% constituindu-se drept capital de garantie.

Cea mai mare parte a resurselor, se constituie din beneficii de împrumut pe pietele de capital.

4. Banca Centrala Europeana (BCE), are sediul la Frankfurt (din 1998). Are misiunea de a defini si pune în aplicare, împreuna cu bancile centrale ale tarilor membre, politica monetara a Uniunii Europene.

BCE are ca sarcina principala sa autorizeze emiterea biletelor de banca si monedele în EURO, sa exercite un control asupra bancilor centrale nationale si sa constituie rezerve de schimb.

BCE are 3 organe de lucru:

Comitetul Director(presedinte, vicepresedinte si 4 membri;

Consiliul Guvernatorilor;

Consiliul General, cu atributii consultative.

*

De la crearea primelor structuri (CECO, CEE si EURATOM), institutiile si organismele acestora au cunoscut un intens proces de adaptare la noile realitati. Reforma institutiilor comunitare - ceruta de largirile succesive ale Uniunii - s-a desfasurat în paralel cu procesul de aprofundare a integrarii. Un ultim ti decisiv pas pe calea acestei reforme va fi facut dupa intrarea în vigoare a Tratatului Constitutional al Uniunii Europene. Din pacate, nimeni nu stie când se va întâmpla aceasta. Iar pâna atunci se vor înregistra sincope în functionarea Uniunii