INTRODUCERE ÎN TEORIA ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE
Considerente generale
Pentru a putea parcurge disciplina "Organizatii europene si
euroatlantice" se impune, pentru început, sa prezentam, elementele ce
structureaza teoria organizatiilor internationale
Organizatia internationala este definita, în genere, drept o
"asociatie", care poate fi statala, compusa din mai multe state, sau
nestatala, reunind persoane fizice sau juridice având nationalitati
diferite si neurmarind scopuri lucrative. Prima categorie poarta numele
de organizatii internationale interguvernamentale, iar cea de a
doua, de organizatii internationale neguvernamentale
Institutionalizarea raporturilor dintre diferite entitati statale, prin
intermediul asocierii, a fost consacrata înca din Antichitate. Regulile
"Confederatiilor" ateniene - libertatea de adeziune si egalitatea dintre
membri - sunt retinute de dreptul international, transpunerea acestora
realizându-se în secolul al XIX-lea 727d35h , prin constituirea în anul 1865 a
primei organizatii internationale interguvernamentale, în sensul actual
al acestei sintagme, si anume: Uniunea Telegrafica Internationala
(1865). Evident, trebuie sa evocam aici si înfiintarea, impusa de
problematica comunicatiilor pe fluviile internationale, a celor doua
comisii fluviale, Comisia Centrala a Rinului (1831) si Comisia
În literatura de specialitate româna, a se vedea Gheorghe Moca,
Dreptul organizatiilor internationale, Editura Arta, Bucuresti, 2000.
O lucrare de referinta remarcabila este cea a prof. univ. dr. Raluca Miga
Besteliu, Organizatii internationale interguvernamentale, Editura All Beck,
Bucuresti, 2000. Aceste lucrari au stat, de altfel, la baza acestei scurte
introduceri în teoria organizatiilor internationale. Semnalam, de asemenea, si
sintetica lucrare a lui Philippe Moreau Defarges, Organizatiile internationale
contemporane, Institutul European,
Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 1.
Universitatea Spiru Haret
Europeana a Dunarii (1856) . De altfel, cu tot caracterul lor restrâns,
special si semipermanent, aceste comisii fluviale internationale sunt
considerate forme embrionare sau prefigureaza viitoarele organizatii
internationale
Termenul de organizatie internationala, desemnând un fenomen
nou al relatiilor internationale si al dreptului international, este
semnalat înca de la 1867 în cadrul lucrarilor Academiei de stiinte din
Londra, dar este utilizat frecvent abia dupa primul razboi mondial
Dupa primul razboi mondial, sub impulsul presedintelui Statelor
Unite ale Americii,
viziune, relativ coerenta, asupra organizatiilor internationale, prin
crearea Societatii Natiunilor, care, în anii '30, se dovedeste neputincioasa
în a asigura un sistem de securitate colectiva.
Dupa al doilea razboi mondial, numarul organizatiilor internationale
(mondiale sau regionale) creste vertiginos. În aceasta perioada,
se constituie numeroase organizatii internationale, în toate domeniile
relatiilor dintre state - politice si politico-militare, economice,
tehnico-stiintifice si culturale etc., cu competenta generala sau speciala,
mondiale sau regionale . Europa occidentala, prin Consiliul
Europei si, mai ales, din 1950, prin începerea constructiei europene,
devine un laborator institutional, marcat însa de circumstanta geopolitica
majora din acea perioada: antagonismul Est-Vest între blocul
occidental si blocul sovietic. Dupa 1989, organizatiile internationale
încep un proces de redefinire a rolului si evolutiei lor, în noile conditii
de dupa prabusirea blocului sovietic si dizolvarea URSS.
Care este explicatia necesitatii constituirii organizatiilor internationale?
Chiar daca un raspuns simplu este imposibil de dat, literatura de
specialitate a retinut, în esenta, organizarea politica a societatii internationale,
transpunerea - pe plan international - a practicii organizarii
statelor ca federatii si chiar prefigurarea unui stat (guvern) mondial
Aparitia, dezvoltarea si diversificarea organizatiilor internationale
au fost determinate de o multime de factori. Este clar ca
Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 2; remarcam, în mod deosebit,
calificarea Comisiei Dunarii drept "europeana".
Gheorghe Moca, op. cit., p. 2.
Gheorghe Moca, op. cit., p. 3.
Gheorghe Moca, op. cit., p. 5.
Pentru detalii, a se vedea Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 1-5.
Universitatea Spiru Haret
necesitatea prevenirii razboiului si reglementarii regulilor purtarii
acestuia, mai ales în conditiile descoperirii, la sfârsitul celui de-al
doilea razboi mondial, a unor noi arme de distrugere în masa, care
prezentau pericolul "mondializarii" conflictelor militare, a condus la
un asemenea proces.
Interdependentele care se creeaza în procesele de dezvoltare a
natiunilor impun cooperarea între state în forme ce presupun constituirea
unor organizatii internationale.
Un alt factor, cu o influenta hotarâtoare în evolutia organizatiilor
internationale din ultimele decenii, este rezultatul efectului conjugat al
noilor probleme cu care este confruntata societatea contemporana, ale
caror proportii globale nu pot fi supuse decât unui tratament global:
cresterea populatiei, saracia si alimentatia, controlul deteriorarii
mediului, epuizarea unor resurse, valorificarea resurselor marine,
utilizarea spatiului cosmic etc.
Alti autori identifica printre factorii proliferarii organizatiilor
internationale si cresterea numarului si rolului statelor pe toate
continentele, multiplicarea problemelor si domeniilor lor de cooperare,
perfectionarea mijloacelor de comunicare si de transport la scara
planetara.
Dupa al doilea razboi mondial, numarul organizatiilor internationale
(mondiale sau regionale) cunoaste o dezvoltare fara precedent.
Astfel, daca, în 1909, numarul organizatiilor internationale interguvernamentale
era redus - 37, în 1960 se înregistreaza 154 pentru ca, în
1992, numarul acestora sa fie de 286. si mai spectaculoasa este
evolutia numarului de organizatii internationale neguvernamentale: în
1909 - 176, în 1960 - 1255 pentru ca în 1992 sa depaseasca 4600
Tocmai de aceea, se poate concluziona ca o trasatura a relatiilor
internationale contemporane este proliferarea fara precedent a fenomenului
organizatiilor internationale
În genere, rolul organizatiilor internationale poate fi sintetizat
în urmatoarele idei fundamentale:
- amplificarea cooperarii între state în domenii de interes comun;
- armonizarea intereselor nationale cu cele de tip general, ale
societatii internationale;
Cf. Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 3-5.
Gheorghe Moca, op. cit., p. 4.
Cf. Philippe Maureau Defarges, op. cit., p. 9.
Gheorghe Moca, op. cit., p. 4.
Universitatea Spiru Haret
- cadrul de stabilire a deciziilor de cooperare si a mecanismelor
de urmarire a aplicarii acestora în relatiile internationale;
- mentinerea, prin organizatiile internationale, a pacii si securitatii
internationale.
Definirea organizatiilor internationale
În cele doua conventii de la Viena din 1964 si, respectiv, 1986
asupra dreptului tratatelor nu se regaseste o definire a acestora. Cu
toate acestea, doctrina a retinut ca o organizatie internationala este
rezultatul asocierii libere a statelor, constituita printr-un tratat
care este dotata cu organe comune si care are o personalitate juridica
distincta de cea a statelor membre
Profesoara Raluca Miga Besteliu sintetizeaza, astfel, elementele
constitutive ale organizatiilor internationale:
a) la asocierea respectiva participa, în calitate de parti contractante,
statele, organizatiile internationale fiind fondate de state si
actionând prin vointa acestora; de regula, reprezentarea statelor este
realizata de reprezentantii guvernelor statelor respective;
b) asocierea unor state într-o organizatie internationala se
realizeaza în baza acordului de vointa al statelor, care se materializeaza,
de regula, într-un tratat, ce poarta denumiri diferite cum ar fi
Carta (a ONU, spre exemplu), Constitutie (a Organizatiei Internationale
a Muncii), Statut (al Consiliului Europei) etc.;
c) asocierea statelor se realizeaza în vederea unor obiective si
scopuri comune: mentinerea pacii, cooperarea economica, apararea
drepturilor omului, dezvoltarea comertului etc.;
d) organizatia internationala are, prin vointa statelor, o structura
institutionala proprie (Conferinta, Consiliu de Administratie, Secretariat,
spre exemplu);
e) asocierea statelor trebuie sa se desfasoare în cadrul dreptului
international
Toate aceste elemente constitutive, îndeplinite cumulativ,
"confera organizatiilor internationale interguvernamentale personalitate
juridica proprie - de drept intern si international - în temeiul
careia acestea beneficiaza de drepturi si îsi asuma obligatii pe
Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 9-12.
Universitatea Spiru Haret
teritoriul oricaruia dintre statele membre sau în raporturile cu acestea
ori cu alte subiecte de drept international"
Clasificarea organizatiilor internationale
În viata internationala contemporana exista o mare diversitate de
organizatii internationale, care se deosebesc între ele prin scopuri si
participanti, prin structura si obiectul de activitate, prin puterile de
care dispun, prin competenta geografica si materiala. Cu toata
diversitatea, ele pot fi clasificate dupa anumite criterii esentiale
Potrivit compozitiei, se pot distinge organizatii universale
(ONU si institutiile sale specializate) si organizatii regionale (Consiliul
Europei, Uniunea Europeana, Liga Araba, Organizatia Statelor
Americane, Organizatia Unitatii Africane etc.).
Dupa criteriul domeniului de activitate, organizatiile internationale
pot fi politice (ONU, Consiliul Europei, Liga Araba) si
tehnico-economice (Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia
Mondiala a Sanatatii, Organizatia Mondiala a Comertului).
În raport de structura institutionala, organizatiile internationale
se clasifica în organizatii internationale de cooperare (ONU,
Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia Mondiala a Sanatatii
etc.) sau de integrare (supranationale), cum este, spre exemplu,
Uniunea Europeana.
Crearea organizatiilor internationale
Pentru crearea unei organizatii este necesar acordul statelor ce
vor deveni membre. În genere, organizatiile internationale sunt
rezultatul negocierilor si al încheierii, în final, a unui tratat
multilateral, respectiv acord de vointa al statelor, materializat în
forma scrisa, care, spre a-si produce efectele, trebuie ratificat de
statele parti.
Doctrina a subliniat, pe buna dreptate, ca forma pe care o
îmbraca acest acord nu prezinta relevanta deosebita . Am aratat mai
înainte ca instrumentele juridice de creare a unor organizatii poarta
denumiri diferite - pact, carta, constitutie, tratat, act constitutiv etc.
Cf. Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 12.
Gheorghe Moca, op. cit., p. 9.
Cf. Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 19.
Universitatea Spiru Haret
În principiu, actul constitutiv reglementeaza, dincolo de acordul
de vointa al statelor parti, obiectivele si principiile viitoarei organizatii,
structura interna, respectiv compozitia si competenta organelor
de decizie si executive ale organizatiei, interpretarea si revizuirea,
daca va fi cazul, a actului constitutiv.
În genere, proiectul tratatului constitutiv este rezultatul negocierilor,
care, odata încheiate, sunt urmate de semnarea, ratificarea
acestuia de catre statele participante si intrarea sa în vigoare. În cazul
unor tratate, statele pot face unele rezerve.
Spre deosebire de toate celelalte tratate internationale, tratatul
constitutiv creeaza un nou subiect de drept international
organizatia internationala respectiva, care va actiona, în relatiile
internationale, alaturi de statele care au creat-o. Asa cum am aratat
mai înainte, organizatia va fi titulara de drepturi si obligatii, urmare a
vointei statelor membre, dobândind astfel personalitate juridica.
Statele care nu au participat la elaborarea actului constitutiv pot
fi admise, ulterior, ca membre ale organizatiei prin aderare
Pierderea calitatii de membru al unei organizatii internationale
se realizeaza prin retragerea voluntara a statului din aceasta organizatie,
prin excludere, prin dizolvarea organizatiei sau prin disparitia
statului parte.
În timp, au fost promovate si unele modalitati speciale de
participare a statului la activitatea unei organizatii internationale
unele state pot avea calitatea de asociati sau de observatori si chiar de
consultanti.
Structura organizatiilor internationale
Structura organizatiilor internationale este diferita de la o organizatie
la alta în raport de o serie de factori, între care: natura activitatii
organizatiei, numarul membrilor sai, scopurile urmarite, modalitatile
de participare a statelor la procesul decizional, conditiile politicoeconomice
si tehnice ale constituirii organizatiei
În general, se distinge între organele principale, cum sunt,
spre exemplu, Comisia Europeana sau Consiliul Uniunii Europene,
si organele subsidiare, în cazul Uniunii Europene, spre exemplu,
Consiliul Economic si Social.
Cf. Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 75-79.
Universitatea Spiru Haret
În raport de natura competentelor organelor, se disting organe
politice - Adunarea Generala a ONU, spre exemplu - si organe
jurisdictionale - Curtea Internationala de Justitie.
În sfârsit, în raport de reprezentarea statului în aceste organe,
se disting organe plenare (Adunarea Generala a ONU) si organe cu
compunere restrânsa (Consiliul de Administratie al OIM).
Nominalizarea statelor si alegerea acestora în organele cu
compunere restrânsa, mai ales în cazul celor cu caracter executiv, se
realizeaza prin aplicarea unor "principii sau criterii de reprezentare,
din a caror combinare rezulta compozitia efectiva a unui organ din
care nu mai fac parte toate statele membre".
În principiu, sunt recunoscute drept criterii de reprezentare
1) reprezentarea geografica echilibrata;
2) reprezentarea echitabila a unor interese specifice;
3) principiul alegerii prin rotatie.
Toate organizatiile internationale îsi desfasoara activitatea, în
mod permanent, prin secretariate, compuse din functionari
internationali, conduse, în genere, de un secretar general sau director.
Functionarea organizatiilor internationale
Actul constitutiv - tratatul de înfiintare - este cel care statueaza
asupra modului de functionare al unei organizatii.
Organele plenare sau restrânse, în marea lor majoritate, nu îsi
desfasoara activitatea în mod permanent, ci în sesiuni periodice, care
se compun din reuniuni, sedinte (chiar doua sau trei într-o zi).
Conducerea acestor sesiuni revine unui presedinte ales, respectiv unui
birou al Conferintei, Consiliului de Administratie etc.
Lucrarile se desfasoara cu respectarea unor reguli de procedura
adoptarea ordinii de zi, dezbateri generale, adoptarea unor
rezolutii sau motiuni, potrivit actului constitutiv.
Modalitatile de adoptare a hotarârilor sunt diferite, de la caz
la caz. În cazul unor organizatii internationale este practicata regula
consensului (discutia are loc pâna se ajunge la un consens, fara a se
supune la vot decizia respectiva). Altele practica regula unanimitatii
(OECD, AELS), iar în marea majoritate a organizatiilor internationale,
Cf. Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 86.
A se vedea, pe larg, Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 103-130.
Universitatea Spiru Haret
fiecare stat membru dispune de un vot (ONU si institutiile specializate).
Sunt si organizatii în care se practica votul ponderat
consfintit prin tratatul constitutiv, care confera anumitor state membre
o putere de vot sporita
Actele constitutive ale organizatiilor sunt dezvoltate prin regulamente
care statueaza, de regula, si asupra modului de luare a
deciziilor (majoritate simpla, relativa, absoluta).
Procedurile de vot sunt diferite de la organizatie la organizatie
(vot simultan, deschis, apel nominal, vot secret, vot prin corespondenta).
În genere, votul deschis este cel mai frecvent utilizat.
A se vedea, pe larg, Raluca Miga Besteliu, op. cit., p. 116-119.
Universitatea Spiru Haret
|
