Ideea europeana si Consiliul Europei

Ideea europeana si Consiliul Europei

Conceptul geografic de Europa cuprinde, în mod conventional spatiul de la Atlantic la M. Urali. Conceptul istoric de Europa include spatiul istoric al evolutiei societatii umane ce a creat actuala civilizatie europeana si e legat de Conceptul cultural de Europa, care defineste o cultura europeana a unitatii în diversitate, având ca fundamente comune mostenirea istorica a culturii grecesti, a civilizatiei romane, a spiritualitatii crestine, a parlamentarismului modern, a stiintei si tehnicii moderne, dupa cum arata si filosoful Andrei Marga. În sfârsit, conceptul institutional al Europei cuprinde binecunoscutele structuri europene: UNIUNEA EUROPEANĂ(UE). Este a&# 22222s1819w 351;adar usor de observat ca România apartine Europei geografice, istorice si culturale - si nimeni nu contesta acest lucru. Nu apartine însa Uniunii Europene si civilizatiei capitaliste occidentale.

Ideea europeana nu este o inventie a epocii noastre.Dezbaterea intelectuala asupra ideii de Europa are o istorie de 28 de secole, de la Hesiod pâna în zilele noastre. Aceasta dezbatere a relevat multitudinea de sensuri atribuite conceptului de Europa: Europa geografica, Europa ca civilizatie, Europa unitatii politice sub diferite forme[1]. Constructia unei Europe unite s-a încercat fie în jurul ideii crestine, sub forma de "Respublica Christiana", fie prin forta armelor sub forma imperiilor lui Carol cel Mare, Napoleon si Hitler, fie sub forma unitatii în diversitate prin recunoasterea de catre statele suverane a unui "drept public european", al tratatelor, care sa asigure echilibrul european, fie ca Europa unita prin consimtamântul reciproc.

Europa unita prin consimtamântul reciproc a fost gândita de-a lungul secolelor, în diferite variante, de personalitati ilustre, precursorii UE: Dante, regele Podiebrand al Boemiei, Henric IV, abatele de Saint-Pierre, Napoleon I si Napoleon III, Giuseppe Mazzini, Victor Hugo, Paul Valery, Kossuth Ortega y Gasset, R. Coudenhove-Kalergi, Aristide Briand, si creatorii integrarii europene Jean Monnet si Robert Schuman, Charles de Gaulle, Jacques Delors, Altiero Spinelli, Helmuth Kohl. O anumita conceptie de Europa unita prin consimtamântul reciproc devine azi o realitate vie prin integrarea europeana postbelica, ce raspunde unor necesitati concrete ale lumii contemporane[2].

O transpunere în realitate a unei alte conceptii de Europa unita prin consimtamântul reciproc s-a încercat însa mai întâi în perioada interbelica, prin Proiectul Briand de Uniune Europeana. Personalitate politica de anvergura, premierul francez Aristide Briand a acceptat presedintia de onoare a miscarii paneuropene conduse de contele austriac Richard Coudenhove-Kalergi si a ridicat ideea paneuropeana la rang de politica de stat. Proiectul Briand de Uniune Europeana reprezinta momentul în care, pentru prima data în istorie, ideea de Europa unita prin consimtamântul reciproc a fost promovata, din sfera utopiilor intelectuale, în sfera politicii guvernamentale si a relatiilor internationale. Pentru prima data în istorie, guvernul unei mai mari puteri a promovat aceasta idee în mod oficial pe scena internationala, cerând tuturor statelor europene sa se pronunte solemn asupra sa si sa construiasca împreuna o Uniune Europeana. Prin aceasta, Proiectul Briand a declansat cea mai ampla dezbatere de pâna atunci a ideii de Europa unita în toate tarile Europei, la nivelul guvernelor si parlamentelor, al partidelor politice si presei, al elitelor politice si intelectuale, al societatii în ansamblul ei . Invitata sa devina membru fondator al Uniunii Europene în anul 1930, România si-a asumat solemn aceasta optiune si a actionat efectiv pentru realizarea sa[4].

Planul Briand a fost lansat mai întâi la Adunarea Societatii Natiunilor din septembrie 1929. La 17 mai 1930, Franta a remis oficial celorlalte 26 de state europene membre ale Ligii Natiunilor, "Memorandumul guvernului francez asupra organizarii unui regim de uniune federala europeana" (redactat în fapt de catre Alexis Léger la 1 mai 1930), care dezvolta ideile Proiectului Briand. Conceptele de "Uniune Europeana", "Comunitate Europeana", "Piata Comuna", libera circulatie a persoanelor, marfurilor, serviciilor si capitalurilor, "uniune politica", "uniune economica", problema prioritatii politicului sau economicului - toate au fost lansate de Proiectul Briand în 1930 si au fost preluate în limbajul comunitar postbelic, acoperind astazi realitati institutionale. Briand concepea "Uniunea Federala Europeana" ca o organizatie de cooperare politica si economica paneuropeana. Consideram ca institutiile Uniunii Federale Europene aveau caracter interguvernamental (nu supranational), erau specifice pentru o uniune de state sau o confederatie de state (nu pentru o federatie sau un stat federal) si copiau întocmai institutiile Ligii Natiunilor. Cele trei institutii ale Uniunii Federale Europene erau: "Conferinta europeana" (analoaga Adunarii Generale a Ligii Natiunilor), "Comitetul european" (analog Consiliului Ligii Natiunilor) si Secretariatul (analog Secretariatului Ligii Natiunilor). Capitala Uniunii Federale Europene si sediul tuturor institutiilor sale trebuia sa fie la Geneva, ca si sediul Ligii Natiunilor. Subliniem ca Briand proiecta o Uniune Europeana de tip confederativ, cu caracter interguvernamental, nu supranational.

Guvernul României s-a pronuntat oficial pentru o Uniune Europeana prioritar economica bazata pe suveranitatea, egalitatea si integritatea statelor nationale. Mai mult, guvernul Maniu a promovat o strategie proprie de integrare paneuropeana, dinspre Europa central-sud-estica spre cea occidentala. Comparativ, integrarea europeana postbelica va începe în Europa occidentala. Însa în 1930, România a actionat pentru o întelegere regionala central-sud-est-europeana care sa se extinda la nivel paneuropean. Acesta a fost scopul conferintelor de la Bucuresti, Sinaia si Varsovia, din vara anului 1930, care au structurat Blocul Statelor Agrare. Reprezentantul autorizat al acestui Bloc a fost ministrul Virgil Madgearu, care a fost mandatat de cele opt state ale regiunii sa le sustina interesele în procesul de proiectare si edificare a Uniunii Europene. Madgearu si-a îndeplinit acest mandat în cadrul dezbaterilor Ligii Natiunilor din septembrie 1930.

Tot atunci, Titulescu a fost ales presedinte al Adunarii Societatii Natiunilor, care a dezbatut Planul Briand de Uniune Europeana. Alegerea sa tocmai în acest moment nu a fost întâmplatoare, deoarece Titulescu era cunoscut ca un militant activ pentru ideea de Uniune Europeana. El a a pledat în favoarea Planului Briand la Universitatea Cambridge, unde a spus ca nu de revizuirea frontierelor are nevoie omenirea, ci de spiritualizarea frontierelor existente. Remarcam ca spiritualizarea frontierelor este azi o realitate în Spatiul Schengen.

Ministrul de externe G.G. Mironescu a contribuit decisiv la formularea unei politici favorabile a Micii Întelegeri fata de proiectul paneuropenist francez. Mironescu a condus diplomatia româneasca în sustinerea activa a Planului Briand si în promovarea strategiei graduale de constructie paneuropeana. El a exprimat aceasta pozitie a tarii si în fata Adunarii Ligii Natiunilor, în sesiunile din septembrie 1929 si septembrie 1930. El este autorul raspunsului pozitiv al României la Memorandumul Briand.

Pentru contributia activa a României la opera de întemeiere a Uniunii Europene s-au pronuntat în 1929-1931 atât cei doi prim-ministri, Maniu si Mironescu, cât si toti ministrii guvernului PNŢ, dintre care îi mentionam pe Mihalache, Madgearu, Gafencu, Manoilescu, Condeescu, Halippa, Costachescu, Popovici.

Programul paneuropenist al guvernului a fost inclus de doua ori în mesajul tronului, fiind aprobat de ambele camere ale Parlamentului (dominat de PNŢ). În noiembrie 1930, în mesajul tronului catre Corpurile Legiuitoare, regele Carol II, avându-l alaturi pe printul mostenitor Mihai, a exprimat optiunea României pentru Uniunea Europeana. Raspunzând la mesajul tronului, Parlamentul tarii a votat doua motiuni de sustinere pentru crearea neîntârziata a Uniunii Europene.

În anii 1930-1932, România a fost membru activ al Comisiei de Studiu pentru Uniunea Europeana, în cadrul careia a sustinut energic tentativa de constructie economica europeana. Titulescu a propus solutii economice concrete în interesul tarilor agrare din Europa Centrala si de Sud-Est, pentru depasirea crizei de supraproductie. Comisia a adoptat aceste solutii si a reusit încheierea unei conventii privind instituirea Societatii Internationale de Credit Agricol Ipotecar. Rezolutiile Comisiei nu s-au aplicat din lipsa de vointa politica a marilor puteri.

La nivelul elitei politice si intelectuale a României interbelice s-a realizat un consens de principiu privind aderarea la ideea de Uniune Europeana. În favoarea unei integrari paneuropene prioritar politice s-a exprimat principalul partid de opozitie, PNL, prin vocile lui I.G. Duca, C. Argetoianu, Mircea Djuvara, Vespasian Pella. Partidul Social-Democrat si-a asumat programatic ideea de Uniune Europeana în 1927. În 1930, presedintele PSD C.-Titel Petrescu a reiterat nazuinta social-democratilor români si europeni de fondare a UE. Aceasta nazuinta devenise obiectiv programatic al Internationalei Socialiste înca din 1926. Partidul Maghiar din România, reprezentat de Ugron István si Jakabffy Elemér dorea o Uniune Europeana în care sa se garanteze drepturile minoritatilor. În Parlamentul României, ideea paneuropeana a fost promovata pentru prima data în iulie 1926, de senatorul averescan de Târgu-Mures, Octavian Taslauanu. Nicolae Iorga era presedintele Uniunii Paneuropene Românesti.

Din rândurile clerului ortodox, Nichifor Crainic si Ioan Lupas s-au pronuntat pentru Europa unita crestina, în favoarea careia au adus argumente biblice.

Un catalizator al dezbaterii temei a fost Institutul Social Român, influenta institutie culturala apropiata cercurilor guvernamentale si monarhiei. Institutul s-a angajat într-un program menit sa aduca o contributie româneasca la proiectarea si realizarea Uniunii Europene si a organizat importante conferinte pe aceasta tema, antrenând reprezentanti de seama ai elitelor politice si culturale. Remarcam rolul presedintelui Institutului, academicianul Dimitrie Gusti, care a demonstrat câ formarea Europei unite este o necesitate sociologica obiectiva.

Atitudini proeuropene s-au exprimat în toata presa româneasca: în ziarele centrale "Universul", "Adevarul", "Curentul", "Cuvântul", "Dreptatea", "Argus", "Viitorul", "Neamul Românesc", "Socialismul", "Îndreptarea", în publicatiile clujene "Patria" si "Ţara Noastra", în prestigioasele reviste culturale "Convorbiri literare", "Viata româneasca", "Gândirea", dar si în manualele de istorie interbelice. Manualele erau elaborate de istorici prestigiosi, iar profesorii interbelici puteau sa le vorbeasca elevilor despre Planul Briand.

Presa era capabila si sa influenteze opinia publica româneasca în crearea unui sentiment proeuropean de masa, în masura în care aproape toate ziarele sustineau Planul Briand. Consideram ca influentele gazete "Adevarul", , "Cuvântul", "Argus", "Dreptatea", "Patria" devenisera adevarate tribune ale ideii de Uniune Europeana, în favoarea careia faceau o propaganda ferventa. Toate marile ziare independente scriau aproape zilnic în 1930 despre Uniunea Europeana familiarizându-si cititorii cu demersurile întreprinse pentru organizarea acesteia. Ziarul "Universul" abunda în informatii, dar exprima câteva atitudini rezervate, din perspectiva suveranitatii nationale.. Sustinând politica lui Carol II, ziarul "Cuvântul" al lui Nae Ionescu, a pledat cu insistenta pentru Planul Briand în 1930. Dar în 1932, Nae Ionescu se va pronunta categoric împotriva oricarei idei de UE, afirmând ca "Europa nu exista".

Esecul Planului Briand, Al Doilea Razboi Mondial, si instaurarea regimului totalitar comunist au deturnat radical preocuparile oamenilor si au sters Planul Briand din memoria colectiva. Dar cercetarea surselor releva o ampla receptare a ideii Uniunii Europene în societatea româneasca interbelica si un covârsitor curent de opinie în favoarea sa. Aceasta tema am dezvoltat-o în teza mea de doctorat, demonstrând ca românii au o traditie istorica proeuropeana[5].

Asadar, "fortele profunde" ale României (partidele, presa, opinia publica) au sustinut politica proeuropeana a guvernului tarii. România si românii si-au asumat ideea de Uniune Europeana în 1930. Evident, ei nu au fost nici primii, nici singurii adepti a ideii, deci nu este vorba de protocronism. Românii îsi au locul lor în istoria ideii de Europa Unita si în galeria precursorilor integrarii europene.

Planul Briand a esuat, fiind prea înaintat pentru acea vreme, iar omenirea a cunoscut atrocitatile celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

În conditiile Razboiului Rece, Winston Churchill în 1946 a tinut celebrul sau discurs de la Zurich în care chema la crearea Statelor Unite ale Europei (în completarea discursului de la Fulton în care a lansat razboiul rece si conceptul de Cortina de Fier). Concomitent s-au dezvoltat o serie de miscari proeuropene dupa o tipologie ideologica: crestin-democrata (incluzându-i pe parintii Europei Robert Schuman, Konrad Adenauer, Jean Monnet, Alcide de Gasperi, P.H. Spaak), social-democrata, conservatoare (Churchill), liberala. Au participat si români emigrati precum G. Cioranescu, Gr. Gafencu. Militantii pro-europeni s-au întrunit în Congresul de la Haga(1948). Un an mai târziu (1949) s-a creat Consiliul Europei.

Consiliul Europei este un organism interguvernamental, nu supranational, având mai degraba o forta morala, fiind departe de a fi un bloc politico-militar ca NATO sau economico-politic ca UE. Consiliul Europei se ocupa cu promovarea drepturilor omului si a democratiei în Europa. Sub egida sa s-au încheiat conventii importante - Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Conventia privind Drepturile Minoritatilor, s-a adoptat faimoasa Recomandare 1201, s-au garantat drepturile homosexualilor. Fireste ca la Consiliul Europei a putut adera si România în 1993, respectând drepturile omului si valorile democratiei. Dar aceasta este departe de a fi totul: Consiliul Europei nu înseamna înca integrare europeana, desi împartasirea valorilor sale este absolut indispensabila integrarii europene propriu-zise. Consiliul Europei are sediul la Strasbourg si are ca institutii Consiliul de Ministri, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, Secretariatul, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de pe lânga Consiliul Europei, Comisia Europeana a Drepturilor Omului etc. România are deputati în Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei la Strasbourg. Curtea Europeana a Drepturilor Omului de pe lânga Consiliul Europei judeca procese privind casele nationalizate din România.