Idei, miscari si organizatii de unificare europeana

Idei, miscari si organizatii de unificare europeana

Ideea unificarii europene precede cu mult timp actului istoric semnat in 1951 la Paris si care a pus bazele Uniunii Europene de azi. Scriitori si filozofi faimosi au intrevazut, ca masura ideala, unirea Europei ca solutie la diferitele probleme cu care s-au confruntat europenii de-a lungul secolelor, si mai ales ca solutie la razboi.

Ideile unificatoare s-au intensificat si adancit in secolul XX, dupa cum vom vedea, si mai ales in perioada postbelica - cand idealul pacii trainice a prins contur in mintea si sufletul mai multor europeni de seama ai timpului.

1.1. Proiecte timpurii referitoare la pacea europeana

Printre intelectualii renascentisti, Dante Aligheri (care a trait la granita dintre secolele XIII si XIV) s-a remarcat nu doar prin 838d31i scrierile privind cele divine, dar si prin interesul sau pentru pace pamanteasca. Dante ilustreaza o reactie timpuriu-renascentista, adecvata conditiilor politice ale timpului in principatele italiene. In opinia lui, solutia pentru pace este o elita conducatoare puternica si care sa se impuna si sa stapaneasca izbucnirea de conflicte politico-militare.

Gottfried Wilhelm Leibniz - filosof al secolului al XVII-lea - a fost si el preocupat de pacea europeana. Insa cel care s-a impus printre teoreticieni cu o solutie complexa, argumentata si prezentata sub forma unei constructii conceptuale, a fost Immanuel Kant. Ela publicat o lucrare cu titlul Pacea Eterna in 1795.

Pentru Kant pacea in Europa e posibila doar prin cresterea importantei guvernarii legii in relatiile dintre state. El propune ideea unei federatii de state care, impreuna cu statele componente si cetatenii lor, sa isi asume responsabilitatea de a respecta legile. Acest aranjament ar asigura si protectia cetatenilor impotriva despotismului.

Conceptia lui Kant ne aduce aminte de modul in care au pus problemele aranjamentelor politice parintii fondatori ai SUA: evitarea anarhiei dar si a tiraniei prin republica si federalism. De altfel, Kant, asemenea majoritatii politicienilor si teoreticienilor de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, nu vorbeste de democratie ci de republicanism (guvernare responsabila, raspunderea guvernarii fata de cetateni), ca principiu de organizare.

Kant se refera, de asemenea, la "ospitalitate", la libertatea de miscare a cetatenilor dintr-un stat in altul, dar si la demilitarizare si la formarea unei ligi a natiunilor.

Kant aduce, prin teoria sa a pacii perpetue, o contributie importanta la dezvoltarea dreptului international. De altfel, lucrarea sa precede secolul al XIX-lea, in care statele puternice ale vremii incheie conventii multilaterale in diverse domenii.

Secolul al XIX-lea este secolul in care relatiile dintre state se intensifica, ca urmare a revolutiei industriale si a consecintelor acesteia pentru transportul si comunicatiile internationale. Relatiile comerciale la scara mondiala se diversifica si intensifica fara precedent. Este secolul in care interdependentele dintre state cresc si se manifesta la scara globala.

Foarte semnificative sunt si Revolutiile de la 1848 in Europa, prin care popoarele europene se manifesta in prim planul istoriei, isi afirma si isi cer drepturile. Este epoca in care sunt supuse criticii sociale si politice regimurile despotice, imperiile, practicile de supunere si nelibertatea care insoteste astfel de regimuri. De altfel, mai ales sfarsitul secolului al XIX-lea marcheaza iesirea din epoca despotismului, cu diverse viteze, culminand cu Primul Razboi Mondial - cand are loc destramarea imperiilor Habsburgic, Otoman si Tarist, dar se deschide si drumul aparitiei unui nou tip de imperiu (URSS) si de imperialism (comunismul sovietic).

Principalii protagonisti ai Primului Razboi Mondial, cei de la care a pornit conflictul, scanteia care a iscat razboiul, au fost europenii. In aceste circumstante, apare firesc ca europenii sa fie preocupati de gasirea unei solutii pentru pacificare continentala. Formarea Ligii Natiunilor si afirmarea principiilor liberale in programul presedintelui american Woodrow Wilson, au reprezentat o incercare de pacificare mondiala. Dar faptul ca Senatul american nu a ratificat participarea SUA la Liga Natiunilor a reprezentat un semnal negativ in ce priveste rolul si puterea acestei organizatii internationale.

In acest context, incepand cu perioada ce a urmat imediat Primului Razboi Mondial, in Europa se dezvolta o serie de proiecte de pacificare, la care ma refer in continuare.

1.2. Proiecte pan-europeniste in secolul XX

Putem face de la inceput remarca potrivit careia, desi au exista proiecte pacifiste, de unificare a Europei, in perioada interbelica si chiar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (vezi Miscarea Federalista Europeana initiata de Altiero Spinelli), o intensificare fara precedent au cunoscut aceste proeicte imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Uniunea Paneuropeana

Fondator al acestei Uniuni (UP), a fost Richard Coudenhove-Kalergi. Centrul UP a fost stabilit la Geneva. Scopul propus a fost realizarea uniunii popoarelor europene. Aceasta uniune era vazuta ca o Confederatie a statelor europene, dandu-le o mare libertate de organizare. UP, a fost fondata in 1923, a fost condusa de Coudenhove-Kalergi pana la moartea lui, in 1973, cand conducerea a fost preluata de Otto von Habsburg. Incepand din 2004, UP este condusa de Alain Terrenoir.

Uniunea Paneuropeana este o miscare care cuprinde:

centre de studii si reflectie

grupuri parlamentare sau ale alesilor locali

miscari ale tinerilor

miscari de masa.

Coudenhove-Kalergi (nascut in 1894) avea titlul nobiliar de conte, si era fiul unui diplomat austriac si al unei japoneze. El este autorul lucrarii Pan-Europa - in care si-a expus proiectul de confederare a Europei, in jurul nucleului franco-german, "Statele Unite ale Europei", structura politica im care nici un stat nu-si sacrifica suveranitatea. Lanseaza ideea unei uniuni economice franco-germane bazata pe carbunele renan si minereul de fier lorenez. Coudenhove-Kalergi a fost un vizionar, un precursor al ideii lui Jean Monnet, aplicata cateva decenii mai tarziu prin crearea Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului in 1951.

Proiectul Paneuropa era cel al unei uniuni europene fundamentate economic, pragmatic, pe o industrie siderurgica comuna franco-germana. Confederatia pe care a preconizat-o urma sa se bazeze pe cooperare interguvernamentala, mai ales in domeniul vamal, cultural si juridic. Ca institutii, a prevazut ca Statele Unite ale Europei sa aiba un parlament bicameral - o camera a deputatilor si o camera a statelor. Confederatia paneuropeana urma sa fie o contrapondere la puterea crescanda a SUA si URSS.

Coudenhove-Kalergi a fost influentat de ideea de Mitteleuropa, proiect de amploare geopolitica lansata de Friedrich Naumann in 1914.

Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus ca Oda Bucuriei din Simfonia a IX-a a lui Beethoven sa devina imn al Europei unite.

Un "sistem de uniune federala europeana"

In cadrul Societatii Natiunilor, au fost propuse in perioada interbelica mai multe proiecte de unificare sau de federalizare europeana. Iinitiativa cea mai spectaculoasa a epocii a fost cea a ministrului de externe francez Aristide Briand El a propus Adunarii Generale a Societatii Natiunilor , la 7 septembrie 1929, ca intre statele europene sa fie creata o legatura federala, dar fara sa se aduca atingere suveranitatii acestor state. In urma acestei propuneri, Aristide Briand a primit sarcina sa prezinte un memorandum asupra "organizarii unui regim de uniune federala europeana". Memorandumul a fost prezentat la 1 mai 1930, dar raspunsurile guvernelor la acest document prezentat au fost prudente, iar in unele cazuri chiar negative. Proiectul a ramas fara consecinte practice.

1.2.3. Miscarea Federalista Europeana

Miscarea Federalista Europeana (MFE) Este o miscare a prins contur in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si ca reactie la fascismul si nazismul care se manifestasera agresiv in Europa. Fondatorul MFE a fost Altiero Spinelli, comunist italian, cu o istorie personala marcata de puterea convingerilor sale. El fondeaza MFE in 1943. O paraseste in 1960. Ulterior a devenit europarlamentar, inca de la inceputurile Parlamentului European ales (1979). A avut o activitate remarcabila in cadrul PE, fiind initiatorul si promotorul Proiectului de Tratat European in 1984 - precursol al tentativei de Tratat Constitutional, care s-a consumat la inceputul anilor 2000.

Ideea federalista a lui Spinelli s-a nascut in contextul luptei europene de rezistenta anti-fascista. Inca in 1938, impreuna cu Ernesto Rossi a elaborat un manifest la rezidenta fortata din Ventotene: Manifesto per un'Europa libera ed unita. Inca din 1944, la Geneva, si din 1945, la Paris, un grup de federalisti francezi si italieni s-au grupat in jurul lui Spinelli.

In anii 50 MFE si Spinelli au fost implicati intr-o campanie in favoarea crearii prin negocieri interguvernamentale a unei Comunitati Europene de Aparare (European Defence Community (EDC)). Finalmente, aceasta initiativa a fost blocata de refuzul Frantei de a ratifica EDC in 1954. Aceasta este o tema pe care o vom discuta mai pe larg in cadrul cursului.

Teoria lui Spinelli se baza pe principiul suveranitatii limitate si transferul suveranitatii unei autoritati superioare, adica unei adunari constituante europene care ar trebui sa preia problema constructiei europene din sfera diplomatiei. Ideile sale au fost impartasite de multe celebritati ale vremii desi nu a fost vazuta ca o idee aplicabila imediat sau care sa poata fi promovata de o forta politica. Este evidenta diferenta dintre ideea fundamentala a lui Spinelli, care mergea pe limitarea suveranitatii statelor, si ideea paneuropeana a lui Coudenhove-Kalergi, care propunea un model confederalist, cu o mare libertate a statelor si mai putin liant centralizat.

1.2.4. Miscarea Europeana

Miscarea Europeana (ME) este una dintre cele mai proeminente organizatii internationale neguvernamentale, dedicate ideii de unitate a statelor europene. Ideea a fost initial promovata de Winston Churchill. In discursul sau din 1946, de la Universitatea din Zürich, fostul Prim Ministru britanic se refera la "Statele Unite ale Europei"[1] si la importanta unificarii europene in context postbelic si avand in vedere experienta istorica europeana. Din acest discurs, stimulativ pentru europenii continentali, reiese ca pentru Churchill locul Marii Britanii nu ar fi in aceasta presupusa SUE. El le vorbeste europenilor, dar mai curand ca o voce din afara, lasand a se intelege legatura privilegiata a tarii sale cu SUA, precum si rolul pe care Marea Britanie il are fata de Imperiul sau, sau fata de Commonwealth. Din discursul lui Winston Churchill transpare o oarecare ambiguitate a pozitiei britanice. Totusi Ideea unei uniuni europene a fost discutata in 1947 ca idee de uniune franco-britanica. Ulterior ea a prins contur mai larg.

Unul dintre cele mai semnificative momente in dezvoltarea Europei postbelice l-a reprezentat Congresul Europei, defasurat la Haga in 1948. O serie de figuri politice europene importante au participat la acest congres: Konrad Adenauer, Winston Churchill, Harold Macmillan, François Mitterrand, Paul-Henry Spaak, Albert Coppé, Altiero Spinelli etc. A fost lansata o chemare pentru o uniune politica, economica si monetara a Europei. La scurt timp dupa aceea a fost creata Miscarea Europeana (ME), care s-a constituit ca retea de organizatii din tarile Europei infiintate in perioda postbelica si ca un centru coordonator al acestei retele.

Filosofia ME: sa contribuie la infiintarea unei Europe unite, federale, fondata pe respectul drepturilor fundamentale ale omului, pe principiile pacii, pe principiile democratice ale libertatii, solidaritatii si participarii cetatenilor.

Prima mare realizare a ME a fost infiintarea Consiliului Europei in mai 1949 - organizatie despre care vom vorbi detaliat mai jos.

Miscarea Europeana a continuat sa existe si sa functioneze pana azi. Ea a reprezentat un suport al procesului de integrare europeana, din afara structurilor institutionale ale Comunitatelor Europene / Uniunii Europene. Actualmente Presedintele ME este Pat Cox, fost presedinte al Parlamentului European.

1.3. Consiliul Europei

Consiliul Europei (CE)a fost infiintat in 1949 si are centrul la Strasbourg. Obiectivul sau este realizarea unei unitati mai stranse intre statele europene pentru protejarea libertatii individuale, drepturilor cetatenilor, statului de drept.

CE are actualmente 46 de tari membre. Un numar important de tari au devenit membre CE dupa caderea Zidului Berlinului (1989). Romania este membra CE din 1993, iar Republica Moldova din 1995. Tara europeana cu cele mai mari dificultati in a-si transforma candidatura in statu de membru este Belarus - si aceasta datorita evolutiei tarii nu inspre democratie ci catre un regim autoritar comparabil azi in Europa doar cu Federatia Rusa.

CE este organizatia europeana care reprezinta ceea ce se numeste ,Greater Europe' (adica ,Marea Europa', care include si Rusia si Turcia). Putem remarca faptul ca toate tarile UE au fost intai membre CE si abia apoi membre ale UE. Desigur ca unii eurosceptici ar adauga cafaptul de a fi membru CE nu duce inevitabil la statutul de membru UE (si aici sunt vizate exact cazurile Turciei si Rusiei).

Scopurile CE sunt urmatoarele:

. apararea drepturilor omului, a democratiei parlamentare si a guvernarii legii (statului de drept),

. dezvoltarea unor conventii continentale care sa standardizeze practicile sociale si legale ale tarilor membre,

. promovarea constientizarii identitatii europene bazata pe valori impartasite.

Consiliul Europei si-a propus aceste scopuri ca o reflectare a dezideratelor statelor de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand cetatenii si liderii europeni erau terifiati de fascism si nazism, de posibilitatea ca drepturile omului sa fie incalcare, ca practicile democratice sa fie incalcate ca regula.

CE si-a asumat un nou mandat dupa 1989, tinand cont de experienta specifica a tarilor care traisera experienta dominatiei sovietice Promovarea valorilor democratice in tarile Centra-Est-Europene a intrat in prim planul actiunii CE. CE si-a asumat rolul de ,democracy watchdog', de gardian al democratiei in tarile CEE. La Summitul de la Viena, din octombrie 1993, au fost agreate noi scopuri politice: CE isi asuma rolul de aparator si promotor al securitatii democratice.

Consiliul Europei reprezinta o structura institutionala complexa, articulata in vederea indeplinirii scopurilor pe care si le-a propus CE.

Structura institutionala a CE:

. Comitet al Ministrilor - alcatuit din 46 ministri de externe sau reprezentanti (ambasadori / reprezentanti permanenti); acest Comitet al Ministrilor este organul care ia decizii.

. Adunarea Parlamentara - este alcatuita din 630 membri (315 reprezentanti si 315 substituenti), care sunt membri ai celor 46 de parlamente nationale. Presedintele curent este Lluis Maria de Puig (Spania, Socialist).

. Congresul Autoritatilor Locale si Regionale - care este alcatuit dintr-o Camera a Autoritatilor Locale si o Camera a Regiunilor. Presedintele curent al Congresului este Halvdan Skard (Norvegia, Social-Democrat)

. Secretariat - este alcatuit dintr-un personal de 1800 persoane, condus din septembrie 2004 de Secretarul General Terry Davis (Marea Britanie, Socialist), fost vicepresedinte al Adunarii Parlamentare si fost Presedinte al Grupului Socialist al APCE[2].