Introducere in stiintele politice
Diferente conceptuale: stiinta, stiinta politica, politologie, stiinta politicilor, politic, politica, politizare, politician, politruc, politicianism
In sens larg, stiintele sociale si politice sunt divizate in stiinte ale realitatilor culturale si ale realitatii structurale . Stiintele politice sunt incluse in categoria a doua deoarece analizeaza structuri de tipul: administratii, birocratii, forte armate, institutii judiciare, parlamente, partide, grupuri de presiune, organizatii internationale, sindicate, structuri intermitente, structuri diferentiate. De asemenea, examineaza functiile acestora, cum ar fi: articularea, normarea, comunicarea, socializarea, aplicarea normelor, luarea deciziilor etc. Totodata, iau in seama interconditionarile dintre unitatile structurale care la randul lor dau nastere la sisteme sau subsisteme: partidice, de grupuri, sindicale, electorale, politice, internationale. La randul ei o cercetare structurala a realitatii politice are in vedere cercetarea functionala si sistemica dar si pe aceea dintre elementul institutional si cultural care au drept reper implicit sau explicit un model antropologic.
Daca luam in considerare ca stiinta politicii sau stiinta politica cerceteaza fenomenelor politice cu ajutorul metodelor stiintelor empirice2, atunci este necesara examinarea termenilor de stiinta, stiinta empirica, metoda pentru intelegerea acestei definitii.
In timp ce stiinta este o colectionare de fapte, date selectionate, cu pondere teoretica, activitatea stiintifica este o confruntare de teorii elaborate in maniera deductiva, iar stiinta empirica are ca obiect de studiu cercetarea concordantei dintre dintre teorie si fapte. O teorie sustin specialistii este stiintifica daca este structurata, enuntata intr-o forma logica expusa in context conditional (conditie necesara, conditie suficienta, conditie necesara si suficienta), in termeni conditionali de tipul: daca.atunci (daca avem conditiile x,y, atunci, probabil, vom avea intamplarea A), care sa permita astfel verificarea empirica. Mai pe scurt, o teoria este stiintifica daca este conceputa si expusa intr-o maniera logica pentru a permite controlul empiric si pentru a oferi posibilitatea ca o ipoteza acceptata si inclusa deja sa poate fi respinsa ca falsa.
In acelasi timp, nu putem omite 636f56g ca in istoria stiintei coexista faze de dezvoltare revolutionara cu cele de evolutie normala a stiintei (in sensul ca o totalitate de rezultate exprimate intr-un sistem teoretic denumit de Thomas Kuhn paradigma acumulate pe parcursul timpului si acceptate de o comunitate stiintifica) care are sarcina de a elimina progresiv "anomaliile"sau de a le readuce in perimetrul teoriei dominante sau de a reintroducere faptele in cadrul teoriei. Daca nu izbuteste isi arata insuficienta stiintifica. In aceasta situatie are ca solutii: intrarea in criza si inlocuirea vechii paradigme cu una noua, pe calea revolutiei stiintifice.
Cu toate ca este dificila "descrierea" unui fenomen, proces complex, totusi se poate interpreta si explica cu ajutorul modelelor teoretice existente. De aceea, subscriem la opinia conform careia: "complexitatea teoriei si complexitatea realitatii sunt explorabile, rezultind de aici ca, cu cit un complex teoretic este mai complex, cu atit sporeste importanta deductiei ca procedura argumentativa si a teoriei ca model abstract, si cu cit un context empiric este mai complex, cu atit mai putin se preteaza unei simple descrieri "fotografice" admitind ca poate exista aici si o "descriere" (.) "obiectiva" .
Un alt element semnificativ, notiunea de fapt -de care se ocupa stiintele sociale si politice- reprezinta intelegerea, sensul actiunilor umane intentionale, semnificative dar si a celor mai putin rationale studiate in mod individual (actiuni substantial irepetabile si ireductibile la "regularitate" universala).
Revenind la definitia stiintei politice este necesara explicarea notiunii de metoda
care inglobeaza o serie de acceptiuni. Una dintre ele sustine ca metoda stiintifica este: o strategie generala deoarece se refera la o totalitate de reguli sau norme si recomandari pentru fiecare dintre activitatile (observare, clasificare, calculare, desfasurare a experimentelor) prin intermediul carora se deruleaza cercetarea.
Alaturi de termenul de stiinta politica circula si cel de politologie (etimologie:gr. polis-stat, logos-stiinta). Primul sens: stiinta despre politica. Germanul Herman Heller foloseste acest termen pentru a desemna politica drept stiinta.
Pentru a evita eventuale confuzii intre stiinta politica si stiinta politicilor, am apelat la semnificatia data de Sergiu Tamas (Dictionar politic. Institutii democratice si cultura civica, Editura Academiei Romine, Bucuresti, 1993). In opinia sa, stiinta politicilor este o ramura a stiintei politice care-si propune sa studieze procesul de aplicare a politicilor publice. Initiatorul acestei discipline a fost Harold Lasswell, in The Policy Sciences, 1951.
In ceea ce priveste istoria stiintei politice, Gabriel Almomd apreciaza ca primele preocupari merituorii in studierea politicii sunt cele din Grecia antica, urmate de contributia modesta din Roma, evolutia lenta din Evul Mediu, ridicarea un pic in Renastere si Iluminism, inaintarea mai substantiala in secolul al XIX lea, cresterea solida datorita profesionalizarii in secolul al XX lea cu cele trei varfuri care marcheaza curba progresului stiintific:
l primul virf - Universitatea din Chicago intre anii 1920-1940 a avut urmatoarele realizari: - introduce programe de cercetare empirica organizata; - interpreteaza psihologic si sociologi politicul;- provoaca o revolutie stiintifica asupra studiului politicului; -demonstreaza valoarea cuantificarii;
l al doilea virf - Universitatea din Michigan, in deceniile de dupa al doilea Razboi mondial a recrutat si pregatit specialisti in stiinte politice in centre academice din Statele Unite si din strainatate; - a dezvoltat stiinta politica comportamentala; - a folosit metode si tehnici de sondare a electoratului;- a fondat asociatii si societati de specialisti, reviste;-a creat departamente cu multi membri recrutati pe criterii de performanta;
l In epoca postbelica si a Razboiului Rece, Universitatile de la Yale, Princeton, Columbia, Harvard au creat noi discipline academice: relatii internationale, analiza politica comparata etc.
l Universitatile Chicago, Michigan, Columbia au contribuit la realizarea "revolutiei comportamentaliste"; au promovat programe de sprijinire a cercetarii acordind burse post-universitare Rockfeller, Ford specialistilor europeni: Stein Rokkan, Giovani Sartori etc. La randul lor, americanii au obtinut titlul de doctor in universitatile europene, in special, in Germania. Este cazul lui Charles Merriam, Woodraw Wilson.
l Dupa anii 1960, vocile europene s-au facut simtite si au contribuit la revolutionarea stiintei politice (Klingemann, p.75)
l al treilea virf - intre anii 1970-1980 recunoscut sub denumirea de "razboi metodologic" datorita folosirii metodelor deductive, matematice, economice in abordarea alegerii rationale/individualismul metodologic
In final, G.Almond apreciaza ca regularitatile descoperite de stiinta politica sunt mai curind probabilitati decit legi.
Termenii de politic si politica prezinta o multitudine de semnificatii.
Robert E. Goodin, Hans-Dieter Klingemann sustin ca stiinta politica se fixeaza pe "politica" si in special pe formele sale diverse de manifestare. Politica este inteleasa ca folosire constransa a puterii sociale . Autorii introduc termenul folosire si nu exercitare constransa a puterii sociale pentru a pune in evidenta:
l actele intentionale si neintentionale ale unei actiuni cu scop (Merton, 1936);
l diversele cai prin care actorii politici ar putea manevra in interiorul unor asemenea constrangeri;
l formele active si pasive ale puterii si
l normele internalizate si amenintarile externe (Bachrach si Baratz, 1963; Lukes, 1974) ;
l legea "reactiilor anticipate";
l non-deciziile si
l modelarea hegemonica a preferintelor oamenilor (Laclau si Mouffe, 1895)
Pe de o parte, politica poate fi definita ca studiere a naturii si a surselor acelor constrangeri (politice, economice, sociale, cognitive etc.), iar pe de alta parte, ca cercetare a tehnicilor pentru folosirea puterii sociale (puterea sociala are sensul de puterea oamenilor asupra altor oameni) in cadrul acelor constrangeri.
Definitia politicii elaborata de David Easton in Political System: politica este "alocarea autoritara a valorilor in sistem"
S. Strange enunta 4 valori de baza: 1. bogatia creata;2. securitatea asigurata;
3. justitia impartita;4. libertate sau autonomie permisa. In opinia sa:"Diferentele dintre societatile diferitelor tari si economia politica internationala ca intreg, in diferite perioade de timp, constau in greutatea sau in prioritatea variabila data fiecareia dintre acestea" 8(p.54).
S. Strange completeaza definitia lui D. Easton asupra politicii astfel:.."politica ar putea fi definita ca fiind alcatuita din aceleasi procese si structuri prin care este determinat amestecul valorilor din ansamblul sistemului si distributia lor printre grupuri sociale si indivizi" Acum, imi este foar clar ca nu doar statele sunt cele care poseda autoritatea sa aloce asemenea valori.
Hannah Arendt (1958) definea politica astfel: "..folosirea puterii..din dorinta indivizilor de a actiona in colectiv pentru atingerea unor scopuri aprobate in comun" .
In ceea ce priveste notiunea de putere, preluam una dintre definitii si anumea pe cea neo-weberiana propusa de Robert Dahl: X are putere asupra lui Y atata vreme cit: (i) X este capabil intr-o maniera sau alta, sa-l faca pe Y sa faca ceva (ii) care ii convine mai mult cu X si (iii) pe care Y altfel nu l-ar fi facut.
Intelegerea politicii presupune analiza consecintelor distributionale
(de exemplu, definitia clasica distributionala a politicii formulata de Harold Lasswell in 1950, : Cine ia ce, cind si cum) si non-distributionale (unele interactiuni politice nu se ghideaza doar pe impartirea avantajelor) a actelor politice.
l La randul sau, politologul italian Domenico Fisichella apreciaza ca plecind
de la definirea relatiei politice se ajunge la notiunea de politica. In opinia sa, relatiile politice includ:
l constrangerea, recurgerea la forta fizica, limitarea de libertati si uciderea/suprimarea;
l modalitatile interactive specifice mediului: social (dogma, credinta etc.); economic (schimbul etc.); familial (afectiunea, identificarea fata de lider etc.);
l amicitia, solidaritatea;
l conflictul (doi sau mai multi subiecti persoane fizice sau grupuri incearca sa intre in posesia aceluiasi obiect, sa pretinda la ocuparea aceluiasi spatiu sau aceleiasi pozitii, atunci cind isi asuma roluri incompatibile, cind recurg pentru
a-si atinge scopurile la mijloace reciproc incompatibile)
Politica sustine acelasi autor reactioneaza prin institutionalizarea (care inseamna valabilitate, stabilitate; nivelul institutionalizarii poate fi determinat determinat in baza:
flexibilitatii/rigiditatii; complexitatii/simplitatii;autonomiei/subordonarii;
coerentei/dezbinarii, fragmentarii,dezagregarii), principiului de solutionare pasnica a conflictelor interne pentru instaurarea, restabilirea sau mentinerea pacii sociale si a ordinii civile.
Opus principiului de solutionare pasnica a conflictelor este principiul monopolul fortei. Justificarea insa a monopolului fortei se realizeaza prin apelul la interesul general superior (interesul general se refera la interventia miinii publice in procesele economice si sociale, se realizeaza in conditii de egalitate si se obtine prin diversificarea si deosebirea rolurilor) care este diferit de interesele particulare. Interesul general este cel care asigura respectarea si sprijinirea consensului si astfel si a pacii interne impiedicind pe cei care vor sa diminueze convietuirea armonioasa prin activitatea lor conflictuala.
Unii autori descriu si explica primatul, generalitatea si autonomia politicii prin
faptul ca politica fixeaza regulile de organizare a sintezelor politice (in plan intern-pace, amic, in plan extern-razboi,inamic), dar nu in acelasi mod pentru democratii, monarhii etc., supravegheaza respectarea lor, reglementeaza activitatea comunitatilor, da dispozitii etc., o situeaza in topul generalitatii. Aceasta recunoastere include si comporta ideea primatului politicii care coordoneaza ori regularizeaza reguli pentru organizarea sintezei, reguli pentru folosirea fortei si a constrangerii, ordoneaza sintezele cu aspectele lor sociale (economice, culturale, de rudenie) . Intr-un cuvint totul este politic, totul este politica (panpoliticism), deoarece puterea politica intervine in toate sectoarele vietii interpersonale si personale.
Prin autonomie politica sustine Fisichella, intelegem ca subiectii sociali, culturali, economici, de rudenie sunt abilitati sa-si stabileasca in mod liber propriile reguli de joc intern, incluzind aici regulile de recrutare si promovare a propriei conduceri si, prin urmare, modelul autoritatii corespunzatoare; obiectivele si metodele operationale (..)compatibilitatea cu politéia [constitutia, regula fundamentala) si respectarea ei, adica a cadrului general al normelor constitutionale si, mai pe larg, a ordinii juridice corespunzatoare, si tinind de asemenea, cont de faptul ca in sistemul politic exista problema aparitiei interesului general, vedem ca nu toate sintezele sunt reglementate, din punct de vedere politic, in acelasi mod.
Multe dictionare nu opereza nici diferenta dintre politica ca activitate practica si cunoasterea teoretica a acestei activitati (politicul)
In Enciclopedia Blackwell, " politica este un proces prin care un grup de oameni, ale caror opinii si interese sunt initial divergente, ajunge la decizii si la optiuni colective, care se impun grupului, simbolizind o politica comuna"
Sunt specialisti care sustin ca intre cele doua concepte: politic si politica exista distinctii semnificative.
In cadrul definitiilor asupra politicii evidentiem urmatoarele aspecte: 1.diversitatea opiniilor in privinta obiectivelor de atins, a mijloacelor necesare pentru atingerea scopului asupra caruia a fost de acord comunitatea; 2. procesul decizional, adica mecanismul negocierilor si al sintezei compromisului prin impunerea vointei particulare ca vointa generala fara acordul celor interesati in decizie;3.impunerea obligatorie a deciziei luate chiar prin folosirea constrangerii, a fortei publice.
Politicul, in schimb, desemneaza un domeniu distinct al socialului, respectiv "ansamblul reglajelor care asigura unitatea si perenitatea unui spatiu social eterogen si conflictual" spre deosebire de politica, inteleasa ca "scena pe care se confrunta indivizii si grupurile aflate in competitia pentru cucerirea si exercitarea puterii"
Politicul este o esenta eterna a umanului, o categorie fundamentala a naturii umane si un lucru identic cu sine indiferent la schimbarile care pot sa apara in practica organizarii sociale.
Politicul nu depinde de fanteziile si dorintele omului, in timp ce politica ii permite individului uman sa se adapteze mereu la schimbarile vietii sociale.
Fisichella sustine necesitatea abordarii sistemice a notiunii de politica, apreciind ca " notiunea sistemica.apare dotata cu urmatoarele trasaturi:
ambivalenta (dihotomia amic/inamic)
generalitate (monopolul fortei)
autonomie (elementul de constrangere)"
Alti cercetatori considera ca intre politic si politica nu exista deosebiri si de aceea, le acorda acelasi sens.
Mediul postmodern al perioadei de dupa Razboiul Rece este unul in care politica externa va fi partial calculata in baza politicilor interne, iar politicile interne vor fi intotdeauna influentate de mass-media si de sentimentele morale. Trebuie inteles ca nu mai traim deloc intr-o lume a interesului national pur si exclusiv. Drepturile omului si problemele umanitare fac parte inevitabil din procesele noastre politice.
In seria celorlalti termeni care necesita clarificari se inscriu: politizare, politician, politruc, politicianism. In Dictionarul politic, S. Tamas afirma ca politizarea are urmatoarele sensuri: "1. actiune prin care se acorda o semnificatie politica unei situatii lipsite de aceasta caracteristica. 2. Proces de implicare intr-o activitate politica, chiar in mod temporar, a persoanelor si grupurilor care in mod obisnuit se desintereseaza de politica.
3. Practica abuziva de a atribui un caracter politic fenomenelor ce nu comporta un asemenea caracter: -arta, stiinta, dragostea-. In acest caz, politica capata manifestari fanatice"
Politicianul este o persoana profesionista, care detine un rol important in viata politica, o fiinta activa dornica sa rezolve interesele comunitatii. In sens, peiorativ, se refera la membri ai clasei politice care incearca sa castige puterea in scopuri personale folosindu-se de protectia altora sau se implica in treburile publice din interes egoist si orgoliu.
Politruc, cuvint asimilat odata cu manifestarile bolsevismului in spatiul romanesc si care are in vedere pe indrumatorul politic din armata, cultura. Aceasta notiune a capatat, mai tarziu, un sens peiorativ.
Politicianismul reprezinta "mimarea activitatii politice autentice:politica orientata spre rezolvarea intereselor personale "
Este cunoscut ca preocuparile despre bunul mers al cetatii, mecanica puterii, analiza comparata a formelor de guvernare etc., exista inca din Antichitate si ca o perioada de timp cercetarea proceselor politice s-a corelat cu demersurile intreprinse de filosofia politica, istorie, drept etc. Cu toate ca, intre aceste domenii exista puncte de convergenta, uneori s-a ajuns chiar pana la presiuni hegemonice si subordonarea stiintei politice. Acest fapt, ulterior a determinat aparitia unor reactii concretizate in separarea stiintei politice de dreptul public, filosofia politica si istorie si deschiderea sa catre psihologie, antropologie, sociologie, economie, matematica, cibernetica, teoria informatiei etc.
M. Dogan considera ca s-a produs o fragmentare a disciplinelor in subdomenii specializate ceea ce a determinat aparitia domeniilor hibride. Acestea au imprumutat concepte, teorii, metode (matematica, statistica, logica) de la alte discipline. De exemplu: de la filosofii greci antici au preluat notiunile: anarhism, consens, democratie, libertate, pluralism etc.; din antropologie: nepotism, patriarhat etc.; din psihologie: atitudine, comportament, personalitate etc.; din sociologie: circulatia elitelor, clasa sociala, clasa muncitoare, legitimare, mass-media etc.; din economie: alocarea resurselor, produs national brut, diminuarea profitului etc.; din teologie: charisma etc.; de la jurnalisti si politicieni: imperialism, socialism, sindicalism, lobby, propaganda etc.
NUMAI PENTRU RISE
Dintre domeniile hibride mentionam: istoria politica, geografia politica, antropologia politica, sociologia politica etc. Vom analiza contributiile geografiei politice la descrierea si interpretarea unor realitati politice.
Geopolitica este o disciplina integratoare, deoarece nu este numai constiinta geografica a statului, ci si constiinta potentialului statelor, scoasa in evidenta de catre guvernare. Pe scurt, geoguvernarea se refera atat la forte si tendinte controlate si dirijate la nivel national si international cu ajutorul instrumentelor proprii statelor, cat si la presiuni si dispozitii care depasesc actorii statali. Aceste probleme au devenit un motiv de ingrijorare pentru decidentii politici.
Totodata, au modificat agenda diplomatica, devenind acum o noua prioritate ce ar trebui gestionata folosind si alte cai (nemilitare) de solutionare: negociere, ancheta, bune oficii, conciliere, arbitraj, cale judiciara, mediere internationala, interventii umanitare etc.1
Intr-una dintre cartile sale, Henry Kissinger a evidentiat ca in epoca globalizarii, a dezvoltarii tehnologiei informationale, aspectele legate de teritoriu si suprafata, pozitie geografica, vecinatate si granita, populatie, bogatii naturale etc., reprezinta puncte de referinta necesare pentru o analiza de tip geopolitic. In opinia sa, datorita lipsei reperelor, abordarile globale apar fara substanta, relevanta si realism.
Noua geopolitica, sustine Geoffrey Parker, reprezinta aplicarea geografiei si a metodei geografice la problemele internationale. Aceasta abordare insa ingusteaza obiectul geopoliticii care este dominata de: geoeconomie, geoistorie, geostrategie, geocultura .Termenul de geoeconomie a fost propus de autorul american Edward Luttwak. In conceptia sa, aceasta studiaza imbinarea dintre logica conflictului si activitatile comerciale intre granitele proprii. In acest caz, statele formuleaza reguli si iau masuri pentru a le proteja.
La randul ei, geoistoria analizeaza relatia dintre geografie si viata indivizilor de-a lungul timpului.
In schimb, geostrategia cerceteaza puncte, zone, intinderi cu semnificatie militara, comerciala avand in vedere si potentialul de control al diverselor regiuni.
In contextul afirmarii globalizarii, geoeconomia si geopolitica nu se mai opun ci se afla in relatii de interdependenta. De asemenea, are loc o modificare a naturii statului, iar in opinia lui Samuel Huntington se contureaza predominanta "blocurilor geoculturale"(..) asupra celor comerciale. Influenta structurilor geoculturale a fost latenta in timpul Razboiului Rece. Reaparitia lor insa a generat noi zone de conflict. Cea mai relevanta dintre ele care reprezinta "axul central al lumii politice" este cea dintre Occident si restul civilizatiilor. Se apreciaza ca aceasta situatie reprezinta o reaparitie a grilei bipolare specifica Razboiului Rece si totodata, este asemanatoare cu cea preconizata de intemeietorii geopoliticii.
In continuare, prezentam consideratiile lui Gearóid Ó Tuathail asupra evolutiei istorice a geopoliticii. Analizam pe rand urmatoarelor etape: 1.geopolitica imperiala; 2. geopolitica Razboiului Rece; 3. geopolitica noii ordini mondiale; 4. geopolitica mediului.
1. Geopolitica imperiala reprezentata de clasicii geopoliticii, de la Friedrich
Ratzel - cu Lebensraum (spatiul vital)- la Nicholas Spykman- cu Teoria tarmurilor-, a formulat aparatul conceptual al doctrinei si a sustinut "obiectivitatea" demersului intreprins.
2. Geopolitica Razboiului Rece axata pe o baza ideologica, reprezentata de George Kennan (din spatiul capitalist) cu- Politica ingradirii-( prin intermediul careia exprima datoria puterilor oceanice, -in acest caz a Statelor Unite-, de a ingradi extinderea puterilor comuniste, in speta a Uniunii Sovietice), Andrei Jdanov (din blocul comunist) si de oamenii politici-Harry Truman, Leonid Brejnev- ale caror elaborari geopolitice divizeaza lumea in doua blocuri. Acestia au fost, in mod special, interesati de caile de control reciproc.
3. Geopolitica noii ordini mondiale studiaza o noua era, o lume a pacii, a libertatii, a justitiei, in care natiunile din Est, Vest, Nord si Sud pot convietui si progresa impreuna. In aceasta etapa au aparut concepte noi, precum geoeconomia, geocultura, s-a redefinit obiectul si problematica geopoliticii. Daca in plan politic, specialistii sau oamenii politici au facut aprecieri mai putin realiste atunci cand au visat la o noua perioada fara amenintari, in pace si stabilitate, in schimb, in plan teoretic, geopolitica a cunoscut o efervescenta deosebita ca urmare a incercarilor de reconfigurare a obiectului de studiu si a redefinirii ariei tematice. In aceasta perioada au avut contributii remarcabile:
Mihail Gorbaciov cu- noua gandire politica-;
Francis Fukuyama cu-sfarsitul istoriei-;
Edward Luttwak cu-geoeconomia statului-;
George Bush cu-noua ordine mondiala impusa de SUA-;
Lideri ai G8, Fondul Mondial International, Organizatia Mondiala a Comertului cu -liberalismul transnational/neoliberalismul-;
Strategii din cadrul Pentagonului si ai NATO cu indicarea masurilor pentru- state-problema, state cu potential de amenintare nucleara, teroriste-;
Samuel Huntington cu -ciocnirea civilizatiilor.
4. Geopolitica mediului a regandit importanta mediului natural si a impactului acestuia asupra calitatii vietii pe Terra. Cele mai grave probleme ecologice, cum ar fi: poluarea, degradarea mediului etc., se situeaza ori la granitele nationale, ori le depasesc pe acestea.
Noua geopolitica difera de vechea conceptie deoarece are o alta abordare si viziune. Aceasta se situeaza la interactiunea dintre configuratiile politice (care cuprind caracteristici sociale, psihologice, culturale) si cele spatiale ( ce contin indicatori sociali care au o baza geografica).
Fenomenele, deciziile, actiunile politice pot fi explicate nu doar prin factori politici ci si prin interventia unor elemente non-politice. De aceea, stiinta politica are nevoie de stabilirea unor contacte dinamice, deschise si creative cu celelalte stiinte sociale.
|
