LIBERALISMUL
Liberalismul este cea mai veche dintre ideologiile (doctrinele) politice, având o istorie foarte complexa. Trebuie facuta distinctia între sensurile politice si cele nonpolitice, respectiv sensul foarte larg al cuvântului, care vizeaza o atitudine deschisa si cultivarea libertatii. Unii apreciaza ca, dupa 1989, liberalismul s-a trasformat într-o adevarata "meta-ideologie", valorile sale esentiale fiind preluate de majoritatea orientarilor politice.
Liberalismul politic a parcurs mai multe etape.
Liberalismul clasic - începând cu secolul al XVI-lea; dimensiuni (momente) esentiale:
- dimensiunea filosofico-politica, prin Machiavelli ("desacralizarea politicului", "umanismul real"), respectiv Locke si Montesquieu (principiul reprezentarii si principiul separatiei puterilor);
- dimensiunea economica, prin Adam Smith si David Ricardo (statul trebuie sa joace un rol minim, asigurând doar cadrul pentru functionarea libera a pietei);
- dimensiunea social-politica dezvoltata în secolul al XIX-lea, prin Alexis de Tocqueville (ideile privind egalitatea de conditii, raportul egalitate -libertate etc).
Liberalismul social (Neoliberalismul) - în primele decenii ale secolului XX; expresie a cautarii solutiilor la problemele generate de marea criza din anii '29 - '33
- Keynes (ideile privind necesitatea interventiei statului, a ocuparii "depline" a fortei de munca etc);
- Programul New Deal, ansamblul de masuri initiate de presedintele american Roosevelt spre a scoate America din starea de criza.
Liberalismul neoclasic ("nostalgic", "conservator") - cu antecedente în ultimul patrar al secolului al XIX-lea, a câstigat teren în a doua jumatate a anilor '70
- Fr. A. Hayek - adversar al interventiei statului: piata libera detine mecanisme de autoreglare, fiind în masura sa constituie o "ordine dezvoltata a cooperarii umane", bazata pe respectarea legilor si a normelor morale.
Valorile (principiile) de baza ale liberalismului:
-Libertatea - valoare fundamentala, dar definita în doua moduri diferite: liberalismul clasic si cel neoclasic au exprimat o viziune predominant "negativa", în sensul ca individul este liber atunci când nu este constrâns (resping interventia statului); liberalismul social a exprimat o viziune "pozitiva", identificând libertatea cu anumite tipuri de actiuni favorabile binelui general (accepta interventia statului);
-Egalitatea (ca egalitate în fata legii, ca egalitate de sanse);
-Individualismul, în sensul sustinerii primatului individului fata de colectivitate.
Gândirea liberala a fost asociata cu numeroase partide politice, începând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea. De-a lungul acelui secol, precum si în primele decenii ale secolului XX partidele liberale au avut deseori un puternic suport popular, formând guverne majoritare. În România, PNL s-a consolidat spre sfârsitul secolului al XIX-lea, când a lansat formula "prin noi însine". Dupa al doilea razboi mondial, atunci când ajung la guvernare în diferite tari, partidele liberale se afla, de regula, în formule de coalitie. Exceptii remarcabile: Japonia, precum si SUA (Partidul Democrat are, în esenta, o orientare liberala, mai apropiata de varianta liberalismului social). În ciuda performantelor electorale relativ modeste, multe partide liberale si-au dovedit capacitatea de a influenta politicile publice.
Liberalismul ca ideologie este definit prin urmatoarele seturi de idei[1]:
Individualismul: conceptia conform careia indivizii si nu grupurile constituie adevarata esenta a societatii. Individul si nu masele fac istoria. Principiul responsabilitatii individuale proclama individul ca singur raspunzator pentru actiunile sale proprii, în timp ce libertatea individuala este definita ca fiind dreptul de a actiona fara nici o constrângere impusa din exterior cu conditia sa nu afecteze drepturile si libertatile legitime ale celorlalti indivizi.
Contractualismul: conceptia conform careia societatea îsi are originea într-un contract voluntar al unor indivizi liberi, care de comun acord au renuntat la starea naturala si au creat societatea si statul.
Proprietatea privata: aceasta reprezinta baza materiala a libertatii de orice fel. Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activitatilor sale, de bunurile care-i apartin. Proprietatea include dreptul la viata si cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate si rezistenta la opresiune deriva din acestea.
Statul de drept: este statul în care toti indivizii, inclusiv cei care detin puterea politica, se supun acelorasi legi. Egalitatea în fata legii deriva din principiul responsabilitatii individuale: fiecare individ raspunde pentru propriile fapte indiferent de avere, sex, nationalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale
Limitarea puterii politice: conceptia conform careia atributiile statului sunt cele de a apara indivizii si proprietatea privata, si de a asigura cadrul legal general de functionare a societatii.
Separatia puterilor: conceptia conform careia, pentru a putea controla puterea, aceasta trebuie împartita în mai multe ramuri independente, care se controleaza reciproc.
Democratia reprezentativa: alegerea libera de catre popor a unor reprezentanti, periodic, opusa democratiei directe - în care totti cetateanii participa la luarea deciziilor.
Laicismul: conceptia conform careia sfera spirituala si cea laica a societatii trebuie sa fie distincte, adica ststaul trebuie separat net de Biserica.
Autonomismul moral: conceptia conform careia este dreptul fiecarui individ sa-si stabileasca propriul sistem de valori, iar statul nu are dreptul de a face obiect al coercitiei codurilor morale sau religioase.
Libera initiativa a individului: pentru liberali, libertatea economica însoteste totdeauna libertatea politica, în cadrul unei econimii de piata (tip de economie bazat pe minima interventie a statului).
Câteva elemente ale politicii neoliberale ar fi:
Individualismul normativ: o sursa pentru deciziile politico-economice, este preferinta individuala a subiectilor economici. Sunt criticate programele economice guvernamentale, atunci când acestea deriva din principiile generale, si nu din evaluarea concreta a negvoilor agentilor economici (respingerea politicii de agenda). Acest principiu se aseamana cu principiul suveranitatii populare din cadrul teoriei politice liberale.
Proprietatea privata/Privatizarea: în conceptia neoliberala statul nu are datoria de a fi întreprinzator activ. Se cere, de aceea, privatizarea întreprinderilor de stat respectiv datoria statului de a se implica, în special în monopolurile de stat din domeniul infrastructurii (cum ar fi telecomunicatiile, transportul, energia sau învatamântul.
Banca Mondiala are ca strategie supraordonata asa-numitul Private Sector Development, comparat si cu conceptul Public Private Partnership. Statul trebuie sa se îngrijeasca de pietele functionale printr-o politica concurentiala si sa previna formarea pietelor de monopol si a disfunctionalitatilor pietei. Se aplica astfel teoria ca bunastarea economica ar creste, cu cât creste proprietatea din domeniul public.
Politica stabilizatoare: politica masei monetare trebuie sa garanteze preturi stabile, printr-o moneda stabila (stabilitate macroeconomica) si printr-un buget echilibrat. Dintr-o politica monetara, a dobânzii si bugetara restrictiva rezulta o extindere a administratiei, o creare a unor unitati partial autonome si o degajare a diferitelor teme publice în sensul unui management suplu.
Piata ca instrument de conducere: în convingerea neoliberala trebuie ca piata, deci cererea si oferta sa hotarasca asupra tipului, pretului si cantitatii realizarilor materiale si asupra serviciilor, deoarece astfel ar avea loc o alocare optima a resurselor.
Concurenta: statul se îngrijeste de pietele functionale si intervine în cazul pietelor evident imperfecte, de exemplu prin taxe si impozite în cazul efectelor externe si prin legile cartelului. Spre deosebire de neoclasicism, concurenta s-a extins asupra institutiilor, cu parerea ca cei mai adaptabili supravietuiesc pe piata.
Dereglementarea: neoliberalii sunt pentru dereglementarea si liberalizarea economiei - în sensul unei reduceri a legilor si regulamentelor, atâta timp cât acestea sunt considerare birocratice si nu sunt neaparat necesare, deoarece prin aceasta actiunile economice individuale ar fi împiedicate.
Comertul mondial: neoliberalii sunt de acord cu globalizarea în sensul unei stimulari a comertului liber între state, fie prin organizatii globale cum ar fi WTO si întelegerile acesteia cu GATT, fie prin zone de comert liber si mai multe zone economice speciale sau desfiintarea granitelor statelor nationale. Conform evaluarii neoliberalismului, comertul liber ar conduce la stimulatea bunastarii mondiale. Limitarea comertului prin taxe vamale si obstacole comerciale ne-tarifare si o stimulare a anumitor scopuri economice de catre stat prin subventii, conduce, dupa parerea neoliberalilor la inegalitate si saracie în lume. Astfel, tarilor în curs de dezvoltare, de exemplu, le este greu sa tina piept concurentei cu tarile agricole europene care sunt puternic subventionate. Neoliberalii le reproseaza statelor industrializate faptul ca doresc libertate comerciala doar pentru tarile în curs de dezvoltate, însa nu vor sa o introduca în propriile tari.
Politica taxelor: de regula se cere ca procentele taxelor sa fie reduse, de exemplu sub forma tarifelor proportionale sau a tarifelor în trepte si un sistem de taxe simplu în locul unui sistem de dispozitii variate. Taxele indirecte sunt preferate celor directe. Taxele pe avere sunt respinse, fiind considerate taxe duble, dar si taxele de bagatela în cazul carora încasarile nu sunt mai mari decât cheltuielile necesare pentru colectarea acestora. În general este favorizata scaderea taxelor platite de firme, mai ales ca prin aceasta s-ar produce o crestere a încasarilor din taxe.
Sistemul social: si în domeniul sistemelor sociale, neoliberalii sunt pentru solutii organizate privat în locul sistemelor de stat considerate a fi birocratice. Prin aceasta trebuie realizata o administrare eficienta a mijloacelor cetatenilor. Sistemele de asigurare sociala vor fi reconstruite: statul de realocare va fi demontat, iar sistemele economiei de piata vor fi construite. Performantele statului se vor concentra apoi eficient asupra celor care au într-adev r nevoie de ajutor social, deci asupra acelora care nu sunt în stare sa-si asigure traiul zilnic[2]. (Eugen Strautiu)
Bibliografie
1. Terence Ball, Richard Dagger, Ideologii politice si idealul democratic, Iasi, Polirom, 2000, pp. 59-97.
2.Eugen Strautiu, Ideologii si partide politice, curs universitar, Sibiu, 2007
3.Adrian Paul Iliescu, Liberalismul între succese si iluzii, Bucuresti, Ed. ALL. 1998.
4.Alexis de Tocqueville, Despre democratie în America, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1985.
5.Andrei Ţaranu, Doctrine politice contemporane. Note de curs, 2001.
6.Friedman Milton, Liber sa alegi. Un punct de vedere personal, Ed. Bic All, 1998.
7.John Stuart Mill, Utilitarismul.
8.Thomas Paine, Common Sense, Ed. Penguin Books, New York, 1976.
9.John Gray, Liberalismul, Ed. Du Style, 1998.
Test de autoevaluare:
1. Care dintre variantele liberalismului au pledat pentru limitarea interventiei statului în economie si viata sociala?
a. liberalismul clasic
b. liberalismul social
c. liberalismul neoclasic
2. Valoarea fundamentala a liberalismului este
a. libertatea
b. egalitatea
c. solidaritatea
3. Când au aparut primele partide liberale?
a. în secolul al XVI-lea
b. în secolul al XIX-lea
c. în secolul XX
4. Reprezinta valori de baza ale liberalismului:
a. libertatea, individualismul si egalitatea
b. libertatea, interventia statului si individualismul
c. libertatea, politica taxelor si egalitatea.
|
