LIBERTATILE FUNDAMENTALE

LIBERTATILE FUNDAMENTALE

Prin Actul Unic European s-au statuat patru libertati fundamentale ale Pietei interne: libera circulatie a marfurilor; libera circulatie a serviciilor; libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a capitalului.

6.1. Libera circulatie a marfurilor

Realizarea pietei unice a fost principalul obiectiv al Tratatului de la Roma. Acest obiectiv presupunea o mai mare liberalizare a schimburilor de bunuri si servicii. Perioada de tranzitie a fost fixata la 1 ianuarie 1970; dar, pana la acest moment nu s-a putut realiza decat eliminarea taxelor vamale (1 iulie 1968), libera circulatie a lucratorilor si armonizarea unor taxe dintre care si introducerea generala a TVA-ului in anul 1970.

La mijlocul anilor '80 nu se realizase o reducere a restrictiilor cantitative. Libertatea circulatiei bunurilor era afectata de practici anticoncurentiale ale autoritatilor nationale cum sunt: drepturi exclusive de productie sau de servicii, subventii.

Piata unica s-a realizat abia in 1992 ca urmare a celor stabilite prin Cartea Alba a Comisiei Europene din 1985 care a fost incorporata in tratate prin Actul Unic European (1986). Aceasta continea 300 masuri legislative, termenul limita de finalizare fiind la 31.12.1992, grupate pe trei obiective principale:

- eliminarea frontierelor politice;

- eliminarea frontierelor tehnice;

- eliminarea frontierelor datorate de sistemele de taxe.

In ce priveste libera circulatie a marfurilor, temeiul legal il constituie art. 7 din Tratatul de la Roma care defineste Piata Interna a Comunitatilor ca "o zona fara frontiere interne, in care este asigurata libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului".

Libera circulatie a marfurilor se aplica tuturor produselor originare din Statele Membre si tuturor produselor din terte tari cu drept de libera circulatie in spatiul comunitar.

Standardizarea. Pentru produsele din Uniune au fost stabilite modele de standarde de calitate. Au fost reglementate conditiile introducerii pe piata si utilizarii produselor, obligatiile producatorului, reprezentantului autorizat sau importatorului, procedura de evaluare a conformitatii produselor, marcajul de conformitate al produsului. Standardele au ca scop protectia muncii, protectia sanatatii consumatorilor, protectia mediului, reducerea costurilor prin standardizare.

Achizitiile publice. Sunt reglementate prin Directivele Consiliului 93/96 CEE; 93/97 CEE si 92/50 CEE. Scopul este realizarea unui cadru liber, concurential si transparent in organizarea licitatiilor pentru achizitii publice.

Jurisprudenta Curtii Europene 959d31j de Justitie

privind libera circulatie a marfurilor

Cazul: Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Cassis de Dijon), nr. 12078, 20 februarie 1979

Situatie de fapt

Interzicerea importarii si comercializarii in RFG a unei bauturi originare din Franta (Cassis de Dijon), pe motivul ca legislatia germana prevede o concentratie minima de alcool, pe care bautura respectiva nu o avea.

Dreptul aplicabil

Articolul 28[1] TCE - Notiunea de restrictii cantitative si masuri cu efect echivalent; Teoria exigentelor imperative

Solutia si principiile degajate de CJCE

1. In domeniile in care nu exista o reglementare unitara la nivel comunitar, fiecare stat membru poate impune pe teritoriul sau propriile prevederi privind productia si comercializarea alcoolului si bauturilor spirtoase, dar acestea nu trebuie sa constituie restrictii cantitative la import sau masuri cu efect echivalent acestora.

2. Obstacolele aduse liberei circulatii a marfurilor prin disparitatile legislatiilor nationale sunt acceptate in masura in care sunt justificate de interese imperative, cum ar fi mai ales: eficacitatea controalelor fiscale, protectia sanatatii publice, loialitatea tranzactiilor comerciale si protectia consumatorilor.

3. In speta, Curtea a decis ca este vorba de o masura cu efect echivalent restrictiilor cantitative la importul de marfuri, care nu se justifica printr-o exigenta imperativa.

Evaluare

Aceasta speta pune bazele principiului recunoasterii mutuale in dreptul comunitar, conform caruia in lipsa unor reglementari unitare la nivelul Uniunii, un stat membru trebuie sa accepte pe teritoriul sau produsele care sunt conforme cu legislatia statului membru de origine.

Cazul Budjovicky Budvar/Rudolf Ammersin GmbH, recurs prealabil, 18 noiembrie 2003

Situatie de fapt

Braseria Budweiser Budvar, cu sediul in localitatea ceha Budweis, produce si exporta in Austria bere cu marca " Budweiser Budvar". Societatea Ammersin, cu sediul in Austria comercializa berea cu marca "American Bud", produsa de o societate cu sediul in St. Louis, SUA. Intre Austria si fosta Republica Cehoslovacia s-a incheiat in 1976 un tratat de protejare a indicatiilor geografice de origine pentru produsele alimentare regionale ale celor doua parti. In anexa care enumera indicatiile geografice a caror protectie este asigurata de parti este mentionata si marca "Bud".

Avand ca baza legala acest tratat, braseria Budweiser Budvar a solicitat instantei austriece interzicerea comercializarii pe acest teritoriu de catre societatea Ammersin a berii cu macra "American Bud". Judecatorul austriac a introdus un recurs prejudicial in fata instantei de la Luxemburg, pentru a stabili in ce masura sunt conforme legislatiei comunitare si pot fi aplicate in speta dispozitiile unui tratat bilateral, care acorda protectie unei indicatii geografice chiar daca nu exista pericolul inducerii in eroare a consumatorilor.

Dreptul aplicabil

- Regulamentul 2081/92 privind protectia indicatiilor geografice si a denumirilor de origine

- Articolul 28 TCE: "Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si toate masurile cu efect echivalent acestora".

- Articolul 30 TCE: "Dispozitiile art. 28 si 29 nu impiedica impunerea unor interdictii sau restrictii la import, export sau tranzit, justificate de ratiuni de morala publica, ordine publica, securitate publica, protectia sanatatii si vietii persoanelor si animalelor, (.), protectia proprietatii industriale si comerciale (.)".

- Articolul 307 al. 1 TCE: "Dispozitiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor si obligatiilor rezultate din conventii incheiate inainte de 1 ianuarie 1958 sau pentru statele care au aderat mai tarziu, inaintea aderarii, intre unul sau mai multe state membre, pe de o parte, si unul sau mai multe state terte, pe de alta parte".

Solutia si principiile degajate de CJCE

In solutia data Curtea a stabilit ca dispozitiile Regulamentului 2081/92 nu se opun aplicarii unui tratat bilateral care protejeaza o indicatie geografica simpla si indirecta (nu exista legatura directa intre o calitate a produsului si originea sa geografica, ci are doar rolul sa informeze consumatorul ca produsul provine dintr-o anumita regiune sau dintr-un anumit stat).

In schimb, dispozitiile tratatului amintit pot constitui un obstacol in calea liberei circulatii a marfurilor care sunt legal comercializate pe teritoriul unui stat membru, contravenind astfel articolului 28 TCE care interzice orice restrictii la  importul marfurilor.

Dupa ce stabileste aplicarea de principiu a articolului 28 in speta, Curtea verifica in ce masura o asemenea restrictie la import poate fi justificata de exceptiile prevazute la articolul 30 TCE. Instanta constata ca aplicarea dispozitiilor tratatului bilateral in speta are ca obiectiv asigurarea unei concurente loiale, inscriindu-se in "protectia proprietatii industriale si comerciale" din cadrul articolului 30 TCE.

Prin urmare, daca judecatorul national stabileste, in urma cercetarilor efectuate, ca denumirea "Bud" desemneaza o regiune de pe teritoriul Cehiei, iar aceasta denumire trebuie protejata in conformitate cu regimul proprietatii industriale si comerciale, dreptul comunitar nu se opune extinderii protectiei denumirii respective pe teritoriul Austriei, in conformitate cu prevederile tratatului bilateral incheiat intre cele doua state.

In ceea ce priveste tratatul bilateral invocat de Cehia, pozitia Curtii merge in sensul recunoasterii opozabilitatii drepturilor si obligatiilor rezultand din acest act, fiind vorba de un tratat incheiat de un stat membru (Austria) inainte de aderarea la Uniune, aplicandu-se deci dispozitiile art. 307 al. 1 TCE (in prealabil trebuie insa stabilit de judecatorul national daca tratatul este inca in vigoare in urma schimbarilor intervenite in situatia juridica a unei parti - respectiv dezmembrarea Cehoslovaciei, parte originara la tratat si succesiunea Republicii Cehe la acordurile internationale incheiate de fostul stat).

In acest context, Curtea reaminteste ca, potrivit art. 307 TCE, chiar daca obligatiile rezultand din tratatul incheiat de un stat membru inainte de aderarea la Uniunea Europeana ar fi incompatibile cu legislatia comunitara, pana la eliminarea incompatibilitatilor, judecatorul national poate sa aplice dispozitiile tratatului bilateral.

Evaluare

Este una din hotararile in care Curtea interpreteaza articolul 307 TCE intr-un sens protector fata de drepturile ce rezulta pentru statele terte din acordurile incheiate cu statele membre inainte de aderarea acestora din urma la UE, in timp ce in jurisprudenta anterioara[2] Curtea s-a aratat mult mai reticenta fata de situatia acordurilor "precomunitare" incompatibile cu acquis-ul comunitar, aplicand principiul prevalentei interesului comunitar asupra celui national si sanctionand statele membre care au aplicat dispozitiile unor tratate incompatibile cu acquis-ul comunitar.

Prin urmare, statele membre pot aplica dispozitiile unor tratate anterioare aderarii, chiar daca acestea sunt incompatibile cu dreptul comunitar, datorita exceptiei prevazute de articolul 307 alin. 1 TCE.

Cazul: De Danske Bilimportorer c. Skatteministeriet, Told-go Skattestyrelsen, 17 iunie 2003

Situatie de fapt

In Danemarca nu se produc automobile. In ianuarie 1999, De Danske Bilimportorer (DBI), o asociatie daneza de importatori de vehicule, a cumparat un autovehicul nou, marca Audi, pentru un pret total de 67.152 EURO din care 40.066 EURO au fost platiti cu titlu de taxa de inmatriculare.

Estimand ca taxa de inmatriculare a fost platita fara justificare, DBI a cerut rambursarea sa de catre autoritatile fiscale daneze. Acestea au refuzat cererea. In consecinta, DBI a introdus un recurs impotriva Skatteministeriet Ministerului Impozitelor si Accizelor). In sprijinul cererii sale, reclamanta a invocat principiul libertatii de circulatie a marfurilor, principiu prevazut de tratatul CE. In acest context, justitia daneza a intrebat CJCE daca un impozit indirect perceput de un stat membru (o taxa de inmatriculare), care se ridica, pentru vehiculele noi la 105% din prima transa de 52.800 DKK si la 180% din restul valorii impozabile, pot constitui o masura cu efect echivalent unei restrictii cantitative la import, fiind, din acest motiv, incompatibila cu principiul liberei circulatii a marfurilor.

Dreptul aplicabil

Art. 90 TCE privind interzicerea impunerii asupra produselor din alte state membre a unor taxe superioare celor care se aplica produselor nationale similare, precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse.

Solutia si principiile degajate de CJCE

Curtea constata ca taxa daneza de inmatriculare prezinta un pronuntat caracter fiscal si este perceput nu ca urmare a trecerii frontierei, ci cu ocazia primei inmatriculari a vehiculului pe teritoriul Danemarcei. Ea apartine, deci, regimului general de redevente interne asupra marfurilor. In consecinta, problema trebuie analizata prin prisma art. 90 TCE. Acest articol interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor nationale similare, precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizeaza sa asigure libera circulatie a marfurilor intre statele membre, in conditii concurentiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protectie, putand rezulta din aplicarea de impozitari interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. Acest text trebuie, de asemenea, sa garanteze neutralitatea perfecta a impozitarilor interne cu privire la concurenta dintre produsele nationale si produsele importate.

Curtea reaminteste ca art. 90 TCE nu poate fi invocat impotriva impozitarilor interne asupra produselor importate in absenta unei productii nationale similare sau concurente. Este interzisa in mod special cenzurarea caracterului excesiv al nivelului de taxare pe care statele membre le-ar putea stabili pentru anumite produse, in absenta oricarui efect discriminatoriu sau protector. Avand in vedere ca in Danemarca nu exista productie nationala de masini, CJCE a stabilit ca taxa de inmatriculare daneza vizand autovehicule noi nu intra in sfera de aplicare a art. 90 TCE si ca, in orice caz, sumele comunicate nu conduc la concluzia ca libera circulatie a acestui tip de produse intre Danemarca si celelalte state membre este afectata din cauza taxei foarte mari.

Evaluare

In Romania a fost adoptat, prin Legea nr. 571/2003 noul Cod fiscal, intrat in vigoare la inceputul anului 2004.

Consecintele pentru Romania: dupa aderare, in legislatia in vigoare ar trebui sa se tina cont de dispozitiile acestui articol, precum si de interpretarea data de CJCE pentru respectarea principiului liberei circulatii a marfurilor intre statele membre. Astfel, potrivit interpretarii date de Curte, este necesara eliminarea tuturor formelor de protectie putand rezulta din aplicarea de impozitari interne discriminatorii produselor originare din alte tari membre.

Cazul: Comisia contra Spaniei, recurs in nerespectarea obligatiilor, 16 ianuarie 2003

Situatia de fapt

Comisia a introdus doua recursuri, in baza art. 226 TCE, impotriva Spaniei si Italiei, solicitand Curtii sa constate incalcarea dispozitiilor articolului 28 TCE de catre cele doua state, respectiv impunerea de restrictii cantitative la import, aducand astfel atingere liberei circulatii a marfurilor in interiorul Comunitatii.

In speta, Spania si Italia interzisesera comercializarea sub denumirea de "ciocolata" a unor produse care respectau continutul minim de unt de cacao impus de regulile comunitare, dar care aveau in compozitie si materii grase vegetale altele decat untul de cacao, in proportie de pana la 15% din continutul total. Produsele respective erau fabricate in alte state membre (Danemarca, Italia, Portugalia, Suedia, Finlanda, Marea Britanie), cu respectarea legislatiei lor interne, dar Spania si Italia au interzis pe teritoriul lor comercializarea acestor produse sub denumirea de "ciocolata", impunand utilizarea denumirii "inlocuitor de ciocolata".

Dreptul aplicabil

- articolul 28 TCE: "Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si toate masurile cu efect echivalent acestora".

- directiva 73/241/CEE din 24 iulie 1973 relativa la aproprierea legislatiilor statelor membre privind produsele din cacao si din ciocolata destinata alimentatiei umane;

- directiva 2000/36 din 23 iunie 2000 privind produsele din cacao si ciocolata destinate alimentatiei umane, care, la data intrarii in vigoare (3 august 2003) a abrogat dispozitiile directivei 73/241

Solutia si principiile degajate de CJCE

Din analiza dispozitiilor Directivei din 1973 Curtea remarca ca, prin acest act, se urmareste stabilirea unor reguli comunitare in materie, pentru a permite libera circulatie a produselor din ciocolata in interiorul Comunitatii.

Directiva prevedea in mod expres posibilitatea statelor membre  de a mentine dispozitiile nationale privind adaugarea unor materii grase vegetale in afara de untul de cacao pentru produsele fabricate pe teritoriul lor. Fata de aceasta situatie, celelalte state membre nu pot sa introduca restrictii privind circulatia produselor astfel fabricate, iar obligatia de schimbare a denumirii cu "inlocuitori de ciocolata" este susceptibila de a crea obstacole in calea acestei libertati, in masura in care au o influenta negativa asupra modului de percepere a produselor de catre consumatori.

In conformitate cu prevederile articolului 30 TCE, asemenea masuri restrictive pot fi justificate prin apararea unor interese diverse, iar, din jurisprudenta constanta a Curtii, protectia consumatorilor se poate incadra in acestea. Trebuie insa indeplinite doua conditii: restrictiile respective trebuie sa se aplice in mod nediscriminatoriu produselor nationale si celor importate, respectiv sa fie proportionale cu obiectivul urmarit. In speta, principiul proportionalitatii nu este respectat, Curtea considerand ca obiectivul privind protectia consumatorilor poate fi realizat in mod satisfacator printr-o mentiune pe ambalaj care sa specifice prezenta materiilor grase vegetale in continutul produsului respectiv.

Prin urmare, dispozitiile legislatiei spaniole si italiene contravin regulilor comunitare in materia liberei circulatii a marfurilor intre state.

Nota: Directiva 2000/36, care a intrat in vigoare dupa pronuntarea hotararii Curtii, abrogand dispozitiile directivei din 1973, permite adaugarea unor materii grase vegetale, altele decat untul de cacao, intr-o proportie de pana la 5%.

Evaluare

O evaluare asupra coincidentei legislatiei interne cu Directiva care a facut obiectul cazului nu mai este relevanta, deoarece acest act normativ comunitar a fost inlocuit, dupa cum am precizat, cu Directiva 2000/36, care permite adaugarea unor materii grase vegetale, altele decat untul de cacao, intr-o proportie de pana la 5%.

Principiul care trebuie retinut din Hotararea Curtii este insa acela ca statele membre nu pot introduce, prin legislatia interna, conditii care sa nu permita comercializarea pe teritoriul lor a unor bunuri produse in alte state, in conformitate cu legislatia acestora si sub denumirea originala, cu conditia ca aceasta legislatie sa corespunda standardelor comunitare (a se vedea, in acest sens, si Hotararea Cassis de Dijon, 1979).

6.2. Libera circulatie a serviciilor

Definitii. Libera circulatie a serviciilor este definita ca fiind dreptul de a oferi servicii pe teritoriul oricarui Stat Membru, plecand de la un sediu principal sau secundar aflat pe teritoriul Uniunii Europene.

Serviciile sunt definite ca ansamblul prestatiilor care nu cad sub incidenta reglementarilor privitoare la libera circulatie a marfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Se spune ca aceasta libertate are un caracter "rezidual" sau "subsidiar". Jurisprudenta Curtii de Justitie a stabilit trei criterii de identificare:

1. Prestatorul serviciilor trebuie sa fie stabilit pe teritoriul unui Stat Membru, altul decat cel al beneficiarului prestatiei, iar prestarea serviciului sa se faca cu trecerea unei frontiere interioare a Uniunii.

2. Prestatorul sa fi fost stabilit in spatiul Pietei unice a UE.

3. Prestatia sa fie remunerata.

Art. 50 din Tratatul de la Roma (CEE) prevede ca prestatorul de servicii poate exercita si numai temporar prestarea de servicii in alta tara. Daca si-ar stabili sediul pe teritoriul statului in cauza nu mai este vorba de libera circulatie a serviciilor, ci de libertatea de stabilire. Alegerea intre libertatea de stabilire si libera circulatie a serviciului apartine prestatorului si poate fi determinata de posibilitatea pastrarii unui anume regim fiscal si/sau social, legea aplicabila contractelor, regulile de facturare.

Domeniile in care pot fi prestate serviciile sunt largi: publicitate, audiovizual, activitati financiare, bancare, asigurari, intermediere, transport, turism, consultanta, profesii liberale etc.

Libera circulatie a serviciilor poate fi activa, atunci cand furnizorul se deplaseaza pe teritoriul statului beneficiarului, si pasiva, cand beneficiarul se deplaseaza in statul membru unde este stabilit prestatorul.

Libera circulatie a serviciilor de tip activ se asigura prin:

1. Interdictia discriminarii fondata pe nationalitatea sau rezidenta prestatorului. Sunt interzise discriminarile directe, indirecte sau deghizate, precum si masurile prin care prestatorul este supus unor sarcini sau cotizatii la care acesta este deja supus in tara sa de origine.

2. Interdictia masurilor nationale restrictive aplicate in mod nediscriminatoriu. Este vorba de masuri nationale care reglementeaza accesul - exemplu: la unele profesii este conditionat de detinerea unor titluri, diplome, calificari - sau exercitarea - exemplu: controale administrative, contabilitate, declaratii administrative.

In anumite conditii sunt admise si masuri nationale restrictive care pot fi justificate prin ratiuni de ordin general. Aceste conditii sunt:

1. domeniul vizat sa nu fi fost armonizat;

2. masura sa urmareasca un interes general;

3. masura sa nu fie discriminatorie;

4. masura sa fie in mod obiectiv necesara;

5. masura sa fie proportionala cu scopul urmarit;

6. masura sa respecte principiul recunoasterii reciproce.

In cazul liberei circulatii a serviciilor pasiva, beneficiarul care se deplaseaza la prestator, renuntand astfel la protectia dreptului sau national, trebuie sa aiba acces la toate serviciile, fara sa fie supus unor restrictii pe criteriul nationalitatii sau rezidentei.

Beneficiarii liberii circulatii a serviciilor pot fi atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice.

Persoana fizica. Este avuta in vedere persoana fizica avand calitatea de "resortisant" (rezident) comunitar.

Persoana juridica. Neexistand un sistem general de recunoastere a persoanelor juridice, sunt aplicabile reglementarile nationale.

Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie privind libera circulatie a serviciilor

Cazul: Forsakringsaktibolaget Skania & Ola Ramstedt/ Riksskatteverket, 26 iunie 2003

Situatie de fapt

Ola Ramstedt, cetatean suedez cu resedinta in Suedia, este salariat la Societatea suedeza Skandia. Dl. Ramstedt si Skandia au convenit ca o parte din pensia domnului Ramstedt sa fie asigurata prin subscrierea, de catre Skandia, a unei asigurari de pensie complementare la o societate de asigurari dintr-un alt stat membru. Dl. Ramstedt si Skandia au solicitat Comisiei Administrative Fiscale daca aceasta asigurare ar putea fi considerata ca o asigurare de batranete. Comisia a considerat ca, potrivit dispozitiilor din legislatia suedeza, aceasta asigurare ar fi considerata de capital.

Instanta superioara, in fata careia s-a facut recurs, a cerut CJCE sa se pronunte asupra compatibilitatii dintre legislatia suedeza si reglementarile comunitare in acest domeniu. In domeniul asigurarilor complementare de pensie subscrise si ale caror prime sunt platite de angajator in favoarea unui angajat legislatia suedeza face distinctie intre asigurarile de persoane in varsta (assurance vieilellesse) si cele de capital (assurance capitaux).

In materie de fiscalitate directa, cele doua tipuri de asigurari sunt supuse unor regimuri diferite de deducere diferite avand efecte mai putin favorabile pentru asigurarile de capital, si, in consecinta, pentru asigurarile complementare de pensie facute la un asigurator dintr-un alt stat membru. Cotizatiile platite de catre un angajator cu titlu de asigurare de batranete sunt imediat deductibile din rezultatul sau impozabil, iar pensia care este varsata ulterior este in intregime impozabila cu titlu de impozit pe venit pe care va trebui sa-l plateasca salariatul pensionat. Cotizatiile varsate in cadrul unei asigurari de capital nu sunt deductibile, dar angajatorul dispune de un drept de deducere al sumelor pe care s-a angajat prin contract sa le verse salariatului. Pentru salariat sumele primite constituie un venit din munca impozabil.

Dreptul aplicabil

Sunt aplicabile dispozitiile din Tratatul CE relative la libera prestare de servicii (art. 49 TCE si urm.).

Solutia si principiile degajate de CJCE

Curtea precizeaza mai intai ca, potrivit regulilor comunitare, prestatiile oferite in schimbul unei remuneratii sunt considerate drept servicii. In speta, cotizatiile varsate de Skandia constituie contraprestatia economica a pensiilor pe care le va primi dl. Ramstedt daca isi va inceta activitatea.

Curtea considera ca reguli fiscale de genul celor in vigoare in Suedia constituie o ingradire a liberei prestari de servicii. Aceste reguli sunt susceptibile de a descuraja angajatorii suedezi sa incheie asigurari de pensie complementare la societati de asigurare aflate in alt stat membru.

Curtea, dupa  analizarea argumentelor prezentate de guvernul suedez, hotaraste ca regulile aflate in vigoare nu sunt justificate.

In ceea ce priveste nevoia de a asigura coerenta fiscala a sistemului national, Curtea constata ca, pentru a beneficia de o asemenea justificare, este necesar sa existe o legatura directa intre facultatea de a deduce cotizatii si caracterul impozabil al sumelor varsate de catre asiguratori. Trebuie sa existe o masura compensatorie care sa contrabalanseze dezavantajul fiscal suferit de un angajator care a ales o societate de asigurari din alt stat membru, spre deosebire de un angajator care a incheiat o asigurare de acelasi fel la o societate de asigurari nationala.

Curtea estimeaza ca eficacitatea controalelor fiscale poate fi asigurata prin metode care sa nu aduca atingere principiului liberei prestari de servicii, dand exemplu in acest sens aplicarea directivei comunitare din 1977 care prevede posibilitatea schimbului de informatii relative la impozit, intre autoritatile competente din statele membre.

In ceea ce priveste nevoia de a asigura baza de calcul a statului membru, Curtea reaminteste principiul potrivit caruia un avantaj fiscal rezultand, pentru prestatorii de servicii, din nivelul de fiscalitate redus existent in statul in care acestia sunt stabiliti, nu ar constitui, pentru alt stat membru, o justificare a unui tratament fiscal mai putin favorabil aplicat destinatarilor serviciilor stabiliti in acest din urma stat.

Evaluare

Trebuie sa existe o masura compensatorie care sa contrabalanseze dezavantajul fiscal suferit de un angajator care a ales o societate de asigurari din alt stat membru, spre deosebite de un angajator care a incheiat o asigurare de acelasi fel la o societate de asigurari nationala.

Precizarea adusa de Curte va trebui sa se reflecte in legislatia si practica romaneasca dupa ce Romania va deveni stat membru.

In prezent, in legislatia romana, sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii completat de O.G. nr. 23/09.04.2003 si O.G. nr. 40/19.05.2003

Cazul: Muller, Faure/Onderlinge Waarborgmaatschappij et Van Riet/Onderlinge Waarborgmaatschappij ZAO Zorgverzekeringen,13 mai 2003, recurs prealabil

Situatie de fapt

Legislatia olandeza in materia asigurarilor de sanatate are la baza principiul acordarii prestatiilor in natura, conform caruia personalul medical autorizat acorda in mod gratuit ingrijire medicala asiguratilor. Prin personal medical autorizat se intelege cel care a incheiat conventii cu casele de asigurari. Prin urmare, pacientii nu pot beneficia in mod gratuit, nici in Olanda nici in strainatate, de ingrijiri medicale din partea personalului care nu a incheiat astfel de conventii cu casele de asigurari olandeze, decat dupa obtinerea prealabila a unei autorizatii speciale. Aceasta autorizatie se poate acorda numai daca se face dovada ca ingrijirile respective sunt necesare si nu pot fi acordate in timp util de un medic autorizat (in Olanda).

Reclamantii, doua persoane avand resedinta in Olanda, au solicitat in aceasta tara rambursarea cheltuielilor medicale efectuate in Germania si, respectiv, Belgia, fara sa fi avut autorizatia speciala din partea casei de asigurari olandeze, intampinand insa refuzul acesteia, pe motiv ca ingrijirile respective puteau fi obtinute in mod satisfacator intr-un interval de timp rezonabil si in Olanda. Litigiul a ajuns in fata judecatorului olandez, care a sesizat Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, in vederea verificarii conformitatii legislatiei olandeze cu dreptul comunitar.

Dreptul aplicabil

Articolul 49 TCE, libera prestare a serviciilor: "In conditiile dispozitiilor de mai jos, este interzisa restrictionarea libertatii de prestare a serviciilor in interiorul Comunitatii, in ceea ce priveste cetatenii statelor membre stabiliti intr-un alt stat membru decat destinatarul prestatiei respective".

Solutia si principiile degajate de CJCE

In masura in care este evident ca, prin aplicarea legislatiei olandeze in materia asigurarilor de sanatate, cetatenii olandezi sunt descurajati in a solicita ingrijiri medicale in alt stat membru, conditiile de obtinere a rambursarii fiind mult mai oneroase decat daca ar apela la personalul olandez care a incheiat conventii cu casele de asigurari, suntem in prezenta unei restrictionari a liberei prestatii a serviciilor intre statele membre, contravenindu-se astfel dispozitiilor Tratatului.

Dupa ce stabileste existenta  unui obstacol in calea libertatii amintite, Curtea examineaza daca aceste restrictii pot fi justificate din punctul de vedere al dreptului comunitar. Conform jurisprudentei sale anterioare, se reaminteste ca justificarea unui risc grav de perturbare a echilibrului financiar in sistemul de asigurari sociale, precum si necesitatea mentinerii calitatii serviciilor medicale si de spitalizare, pot constitui justificari ale unor restrictii in calea liberei prestari a serviciilor intre statele membre. Pentru a verifica indeplinirea acestor justificari in speta, Curtea examineaza in mod distinct situatia ingrijirilor medicale, dupa cum acestea necesita sau nu spitalizare.

Astfel, dupa cum a decis intr-un caz precedent (Smits si Peerbooms), existenta unei autorizatii prealabile in cazul ingrijirilor medicale care necesita spitalizare poate aparea ca justificata in vederea garantarii unui acces permanent si echilibrat la servicii medicale de calitate si a asigurarii echilibrului financiar al sistemului sanitar, cu conditia respectarii principiului general al proportionalitatii.

Situatia este alta in privinta tratamentului ambulatoriu. In lipsa probarii de catre Olanda a faptului ca suprimarea autorizatiei prealabile ar duce la deplasari masive peste frontiera a pacientilor olandezi si ar pune astfel in pericol echilibrul financiar al sistemului medical, principiul comunitar al libertatii de prestare a serviciilor din interiorul Uniunii se opune unei reglementari nationale care impune obtinerea de catre asigurat a unei autorizari prealabile in cazul ingrijirilor medicale prestate pe teritoriul unui alt stat membru de catre personalul medical neacreditat pe langa casa de asigurari din statul de origine al asiguratului.

Curtea sanctioneaza astfel Olanda, care, prin legislatia sa in materia asigurarilor de sanatate contravine in mod nejustificat principiilor care guverneaza libera circulatie a serviciilor intre tarile membre.

Evaluare

Decizia Curtii se inscrie in jurisprudenta menita sa creeze o "Europa a pacientilor", in interiorul careia este asigurata libera prestare a serviciilor medicale. Un stat membru nu poate impune restrictii acestei libertati decat in cazul in care se face dovada necesitatii apararii unor interese de ordin national, respectandu-se, totodata, principiul proportionalitatii intre obiectivul urmarit si atingerea adusa regulilor comunitare.

In dreptul roman, reglementarea in materie este reprezentata de Ordonanta de Urgenta nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate.

In conformitate cu dispozitiile acestui act normativ, se recunoaste calitatea de furnizori de servicii medicale numai persoanelor fizice autorizate si recunoscute de Ministerul Sanatatii (art. 3 pct.b). Totodata, sunt prevazute doua categorii de proceduri: autorizarea, care reprezinta un control al calificarii si respectarii legislatiei in domeniu, efectuat pentru toate tipurile de furnizori, pentru permisiunea de a furniza servicii (art. 3, pct. d) si acreditarea, care reprezinta un proces de evaluare externa a calitatii prestarii de servicii, ce confera dreptul de a intra in relatii cu casele de asigurari de sanatate, ca o conditie obligatorie pentru incheierea contractului (art. 3, pct. e).

In ceea ce priveste prestarea serviciilor medicale la domiciliu, Ordonanta prevede expres, in art. 21 alin. (5), ca "serviciile medicale la domiciliu se acorda de personal acreditat".

Avand in vedere aceste aspecte, apreciem ca pana la data aderarii va trebui adaptata legislatia interna relevanta, in conformitate cu cele precizate in hotararea C.J.C.E., in vederea crearii posibilitatii prestarii de servicii si de catre persoane fizice sau juridice care au calitatea de persoane autorizate/acreditate in alte state membre.

Cazul: Bruno Schnitzer c. Germania, recurs prealabil, 11decembrie 2003

Situatia de fapt

Bruno Schnitzer, cetatean german, conduce o intreprindere, persoana juridica portugheza, care desfasoara o activitate artizanala in Germania.

In conformitate cu legislatia germana in domeniu, activitatile artizanale sunt autorizate doar pentru persoanele si societatile inscrise in Registrul Meseriilor.

In anul 2000 autoritatile orasului Augsburg i-au administrat domnului Schnitzer o amenda administrativa pentru incalcarea legii ce vizeaza lupta impotriva muncii la negru, pe motiv ca intreprinderea portugheza nu era inscrisa in Registrul Meseriilor.

Dl. Schnitzer a contestat aceasta decizie in fata tribunalului de la Augsburg, care a cerut Curtii Europene de Justitie daca legislatia germana in domeniu se afla in contradictie cu principiul libertatii prestarii de servicii si cu directiva privind recunoasterea reciproca a experientei profesionale.

Dreptul aplicabil

- art. 49 TCE privind libertatea prestarii de servicii;

- art. 50 TCE in care sunt enumerate domeniile in care se pot presta servicii (industrial, comercial, manufacturier, activitati profesionale);

- art. 54 TCE privind egalitatea de tratament in cazul impunerii unor restrictii prestarii de servicii;

- art. 55 TCE referitor la aspectele procedurale legate de prestarea de serviciu;

- Directiva Consiliului 64/427/EEC privind industria si firmele industriale de mici dimensiuni

Solutia si principiile degajate de CJCE

Curtea estimeaza ca intreprinderea portugheza furnizeaza servicii carora le sunt aplicabile dispozitiile din Tratatul instituind Comunitatea Europeana referitoare la servicii, in cazul in care aceasta intreprindere este considerata ca fiind stabilita in Germania.

In consecinta, Curtea constata ca simplul fapt ca un agent economic furnizeaza servicii intr-un alt stat membru de maniera mai mult sau mai putin frecventa sau regulata sau chiar pe o perioada mai lunga de timp, fara a dispune de infrastructura care sa-i permita exercitiul stabil si continuu al acestei activitati profesionale, nu este suficient pentru a considera aceasta intreprindere ca fiind stabilita in acel stat membru.

Pe de alta parte, Curtea releva faptul ca obligatia de inscriere in Registrul Meseriilor constituie o restrictie a libertatii de prestare a serviciilor ce nu este justificata de ratiuni imperios necesare de interes general, cum ar fi obiectivul garantarii calitatii activitatilor artizanale. In consecinta, dreptul comunitar se opune ca un operator economic sa aiba obligatia de a se inscrie in Registrul Meseriilor, pentru ca acest fapt este de natura a intarzia, a complica sau a face mai oneroasa prestarea de servicii in statul membru de primire, o data ce sunt indeplinite conditiile prevazute de directiva privind recunoasterea calificarilor profesionale.

Evaluare

In baza H.G. nr. 575bis/1992 cu privire la "Realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevazute in conceptia generala a informatizarii din Romania", Ministerului Muncii si Protectiei Sociale - in colaborare cu Comisia Nationala pentru Statistica, Ministerului Invatamantului si Ministerului Industriilor - ii revine responsabilitatea realizarii si intretinerii "la zi" a clasificarii ocupatiilor (functii-meserii) din Romania.

Clasificarea ocupatiilor din Romania a fost armonizata cu cea a tarilor din Comunitatea Economica Europeana.

In acest scop, la nivelul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale s-a constituit un colectiv de elaborare a Clasificarii Ocupatiilor din Romania (COR), care a cuprins si reprezentantii Comisiei Nationale pentru Statistica. Pe parcursul elaborarii acestei prime variante a lucrarii, colectivul a beneficiat de consultanta tehnica din partea unei echipe de experti britanici, in cadrul unui contract de asistenta tehnica finantat de Banca Mondiala.

Actuala  editie a Clasificarii Ocupatiilor din Romania (COR) are la baza principiile de clasificare recunoscute pe plan international si recomandarile corpului de experti britanici ai Comunitatii Europene si O.N.U.

Consideram utila informarea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale cu privire la decizia Curtii, in vederea evidentierii faptului ca impunerea obligatiei de a se inscrie intr-un repertoriu/registru al meseriilor contravine dreptului comunitar.

6. 3. Libera circulatie a capitalurilor

"Circulatia capitalurilor" este diferita de "platile curente".

Circulatia capitalurilor nu beneficiaza de o definire printr-un act normativ comunitar, asa cum s-a facut la libera circulatie a serviciilor. Definirea s-a facut de Curtea de Justitie. Desemneaza operatiunile financiare care vizeaza in mod esential plasarea si investirea sumelor in cauza si nu plata pentru o anumita prestatie. Curtea de Justitie a mai statuat ca transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat o deplasare de capital atunci cand el corespunde unei obligatii de plata decurgand dintr-o tranzactie.

Beneficiarii liberei circulatii a capitalurilor sunt cetatenii Statelor Membre, dar si cetatenii unor state terte care au resedinta pe teritoriul unui Stat Membru UE, in conformitate cu directiva de liberalizare din 1988 (Directiva nr. 361 din 24.06.1988).

Liberalizarea circulatiei capitalurilor in UE s-a facut treptat prin trei directive (din 18 decembrie 1962, JOCE, L49, 22 ianuarie 1963; 17 noiembrie 1986; nr. 86/566, JOCE, L332 din 26 noiembrie 1986 si nr. 88/361 din 24 iunie 1988, JOCE, L 178, 8 iulie 1988) si prin Tratatul de la Maastricht.

Prin liberalizarea circulatiei in UE s-a realizat o mai buna repartitie a capitalurilor si o crestere globala a eficacitatii acestora.

Un Stat Membru poate lua masuri restrictive privind libera circulatie a capitalurilor, pentru ratiuni de interes general proprii, dar nu pot fi aplicate numai de o maniera nediscriminatorie.

In scopul prevenirii spalarii banilor, au fost emise doua directive (nr. 301/1991 si 97/2001) prin care, printre alte masuri, a fost instituita obligatia bancilor de a verifica identitatea clientilor care efectueaza operatiuni cu sume ce depasesc anumite plafoane. La sume de peste 15.000 de euro, identificarea este obligatorie pentru orice operatiune bancara.

Jurisprudenta Curtii Europene 959d31j de Justitie

privind libera circulatie a capitalurilor

Cazul: Comisia c. Spania si Comisia c. Regatul Unit, 13mai 2003

Situatie de fapt

Legea spaniola privind regimul juridic al cesiunii participatiilor publice in anumite intreprinderi prevede conditiile de privatizare a mai multor intreprinderi spaniole din sectorul public. Aceasta lege, ca si decretele regale de executare, sunt aplicabile unor intreprinderi ca Repsol (petrol si energie), Telefonica (telecomunicatii), Argentaria (banca), Tabacalera (tutun), Endesa (electricitate). Regimul de autorizare prealabila instaurat de legislatia spaniola se extinde asupra unor decizii importante privind dizolvarea, sciziunea, fuziunea, modificarea obiectului social, cesiunea de active sau participatii din capitalul social al anumitor intreprinderi.

Statutul British Airports Autorithy plc (BAA) - intreprindere privatizata care detine anumite aeroporturi internationale in Regatul Unit - creeaza o actiune specifica in favoarea guvernului britanic care ii confera puterea de a autoriza anumite operatiuni ale societatii (dizolvare, cesiune). De asemenea, statutul BAA impiedica achizitia de actiuni cu drept de vot care sa depaseasca 15% din capitalul social.

Comisia a introdus doua recursuri impotriva Spaniei si a Regatului Unit pentru violarea principiului liberei circulatii de capital.

Dreptul aplicabil

Art. 56 TCE, Capitolul 4, Titlul III.

Solutia si principiile degajate de CJCE

CJCE a aratat, in primul rand, ca tratatul CE interzice orice restrictie a miscarilor de capitaluri intre statele membre, la fel ca si intre acestea din urma si state terte. Investitiile sub forma de participatii constituie, potrivit reglementarilor comunitare, miscari de capitaluri. CJCE subliniaza ca regimul spaniol ca si regimul britanic antreneaza restrictii la miscarile de capitaluri intre statele membre.

Totusi, CJCE reaminteste ca o anumita influenta a statelor membre este justificata in intreprinderile privatizate cu activitate in domeniul serviciilor de interes general sau a celor strategice. Restrictiile, in cazul in care se aplica fara discriminare atat intreprinderilor nationale, cat si celor comunitare, pot fi justificate de ratiuni de interes general. Pentru a putea fi astfel justificate, aceste restrictii trebuie sa respecte principiul proportionalitatii, adica nu pot depasi ceea ce este necesar pentru a garanta realizarea obiectivului urmarit. Un regim de autorizare administrativa prealabila raspunde principiului proportionalitatii daca

se bazeaza pe criterii obiective, nediscriminatorii si cunoscute dinainte intreprinderilor in discutie

orice persoana careia i se aplica o asemenea masura restrictiva trebuie sa dispuna de o cale de atac.

In ceea ce priveste regimul spaniol, CJCE a considerat ca Tabacalera (tutun) si Argentaria (grup de banci comerciale operand in sectorul bancar traditional) nu constituie entitati destinate sa furnizeze servicii publice. In ceea ce priveste intreprinderile Repsol (petrol), Endesa (electricitate) si Telefonica (telecomunicatii), CJCE a admis ca obstacolele aduse liberei circulatii de capitaluri pot fi justificate prin motive de siguranta publica. Garantarea sigurantei aprovizionarii cu astfel de produse sau furnizarii unor astfel de servicii, in cazul in care exista o amenintare reala si suficient de grava, afectand un interes social fundamental, constituie un motiv de siguranta publica.

In acelasi timp, CJCE a considerat ca principiul proportionalitatii n-a fost respectat pentru ca:

administratorii intreprinderilor dispuneau de puteri discretionare foarte largi, al caror exercitiu nu este supus nici unei conditii;

investitorii nu cunosteau circumstantele specifice si obiective in care o autorizatie prealabila ar fi acordata sau refuzata;

desi exercitarea unei cai de atac pare posibila, reglementarile spaniole in vigoare nu ofera judecatorului national criterii precise pentru a controla exercitarea puterii discretionare a autoritatii administrative.

In ceea ce priveste regimul britanic, guvernul britanic a aratat ca nu este vorba despre o restrictie adusa liberei circulatii a capitalurilor, in masura in care, pe de o parte, nu s-ar aduce atingere liberului acces pe piata si, pe de alta parte, statutul BAA intra in sfera de aplicare a dreptului societatilor, nu in sfera dreptului public. Astfel, guvernul a declarat ca nu s-a prevalat de ratiuni de interes general pentru a justifica reglementarile existente. CJCE a respins aceste argumente.

In acest context, CJCE a declarat ca regimurile spaniol si britanic sunt contrare liberei circulatii a capitalurilor.

Evaluare

In perspectiva aderarii Romaniei la UE, va trebui tinut cont, atat in legislatie, cat si in jurisprudenta, si de interpretarile Curtii in aceasta materie. Astfel, in conformitate cu dispozitiile cuprinse in art. 56 si urm. TCE, se interzice orice restrictie a miscarilor de capitaluri intre statele membre, la fel ca si intre acestea din urma si state terte. Totusi, obstacolele aduse liberei circulatii de capitaluri pot fi justificate de motive s siguranta publica si vor trebui sa respecte principiul proportionalitatii, adica nu pot depasi ceea ce este necesar pentru a garanta realizarea obiectivului urmarit.

6.4. Libera circulatie a persoanelor

Primele prevederi privind libera circulatie a persoanelor apar in cadrul Tratatului de la Roma (1957) prin care s-a statuat "eliminarea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului".

A fost prevazuta de Tratatul de la Roma. Consta in eliminarea discriminarilor dintre cetatenii oricarui Stat Membru si cetatenii celorlalte State Membre care stau si muncesc pe teritoriul sau. Aceste discriminari privesc conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie.

Libera circulatie a persoanelor constituie o parte a conceptului de piata interna. Conceptul a evoluat in timp. Primele prevederi considerau persoana doar ca agent economic (angajat sau furnizor de servicii). Ulterior, conceptul s-a extins si a cuprins notiunea de cetatean al Uniunii fara a mai fi legat de dimensiunea economica sau de diferente legate de nationalitate.

Cea mai importanta etapa in evolutie a constituit-o incheierea celor doua acorduri Schengen: Acordul Schengen (semnat la 14 iunie 1985) si Conventia de implementare Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 20 martie 1995).

Conventia Schengen avea ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele in paralel cu intarirea controalelor la frontierele externe. Stabileste o politica de vize comuna, posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare judiciara si politieneasca, precum si schimb eficient de informatii.

La frontierele externe, cetatenii UE trebuie doar sa prezinte un document de identificare valid, iar cetatenii statelor terte ai caror cetateni au nevoie de viza la intrare, trebuie doar sa posede o viza unica valabila in intregul spatiu Schengen. Totusi, un Stat Membru are libertatea de a cere viza in cazul cetatenilor unor terte tari. Un astfel de exemplu il constituie Regatul Unit al Marii Britanii si, pana in urma cu putina vreme, Elvetia, state pentru care cetatenii romani au nevoie de viza.

Daca un Stat Membru ia decizia de indepartare a unui cetatean de pe teritoriul sau, decizia este aplicabila in intregul spatiu Schengen.

Cuvinte cheie: libera circulatie a marfurilor; standardizare; achizitii publice; serviciile; libera circulatia a serviciilor; libera circulatie activa; libera circulatie pasiva; libera circulatie a capitalurilor; spalarea banilor; libera circulatie a persoanelor; Acordul Schengen.

Jurisprudenta Curtii Europene 959d31j de Justitie

privind libera circulatie a persoanelor

Cazul: Lawrie Blum vs. Land Baden Wurttemberg, nr. 6685, 3 iulie 1986

Situatia de fapt

Lawrie Blum, cetatean britanic, a trecut primul examen pentru a deveni profesor in Germania. Totusi, i-a fost refuzata admiterea in perioada de proba, care trebuie sa fie efectuata inainte de a doua examinare, pe motivul ca nu avea cetatenia germana.

Lawrie Blum a argumentat ca acest refuz reprezinta o incalcare a art. 39 (2) TCE. Instanta germana a sustinut, insa, ca un profesor in perioada de proba nu se incadreaza in notiunea de "lucrator", conform art. 39 (2).

Dreptul aplicabil

Art. 39 alin. 2 TCE referitor la interzicerea discriminarii pe motivul nationalitatii intre lucratorii din statele membre

Solutia si principiile degajate de CJCE

Curtea precizeaza ca notiunea de "lucrator" trebuie definita in conformitate cu dreptul comunitar, nu conform normelor interne. In consecinta, in opinia Curtii, un profesor aflat in perioada de proba in timpul careia presteaza activitati ca predarea unor cursuri si in schimbul carora este remunerat, trebuie considerat un "lucrator", conform art. 39 TCE.

Cazul: Procurorul real al Belgiei vs. Royer, nr. 4875, 8 aprilie 1976

Situatia de fapt

Royer, cetatean francez, a fost condamnat pentru intrare ilegala in Belgia. Royer nu indeplinise formalitatile administrative pentru intrarea in aceasta tara, unde era stabilita sotia sa. A fost, astfel, expulzat pe motivul ca reprezenta un pericol pentru ordinea publica si pentru ca nu a respectat conditiile legale referitoare la accesul strainilor pe teritoriul Belgiei.

Curtea belgiana a introdus un recurs prealabil in fata CJCE, cerand interpretarea mai multor dispozitii de drept comunitar referitoare la libera circulatie a lucratorilor atat din tratat, cat si din Directiva nr. 64/221 referitoare la coordonarea masurilor speciale pentru straini in materie de deplasare si sejur justificate de motive de ordine publica si Directiva nr. 68/360 referitoare la suprimarea restrictiilor privind deplasarea si sejurul lucratorilor din statele membre si a familiilor lor in interiorul Comunitatii.

Dreptul aplicabil

- art. 39 alin. 2 TCE referitor la interzicerea discriminarii pe motivul nationalitatii intre lucratorii din statele membre;

- Directiva nr. 64/221 referitoare la coordonarea masurilor speciale pentru straini in materie de deplasare si sejur justificate de motive de ordine publica;

- Directiva nr. 68/360 referitoare la suprimarea restrictiilor privind deplasarea si sejurul lucratorilor din statele membre si a familiilor lor in interiorul Comunitatii

Solutiile si principiile degajate de CJCE

Solutia data de Curte precizeaza clar ca dreptul resortisantilor comunitari de a intra pe teritoriul unui alt stat membru acopera dreptul de a intra si a cauta un loc de munca sau de a se alatura familiei. Esecul unui stat membru in a indeplini formalitatile privind accesul, deplasarea sau rezidenta nu justifica expulzarea.

Evaluare

Jurisprudenta Curtii legata de libertatea de miscare a lucratorilor prezinta relevanta atat pentru situatia actuala, cat si pentru viitor, dupa aderarea Romaniei la UE.

Dupa cum CJCE a precizat in mai multe spete, dreptul la libera circulatie este aplicabil doar cetatenilor comunitari. Curtea s-a pronuntat insa, in mai multe cazuri in ceea ce priveste drepturile cetatenilor unor state terte, casatoriti cu cetateni ai statelor membre. Astfel, in speta MRAX vs. Belgia din 25 iulie 2002, se precizeaza ca cetatenii unui stat tert, casatoriti cu cetateni comunitari trebuie sa posede viza pentru trecerea dintr-un stat membru in altul. Pe de alta parte, conform principiului proportionalitatii, un stat membru nu va trimite inapoi o asemenea persoana care nu are pasaport, viza sau act de identitate, daca poate dovedi identitatea si statutul marital si daca nu reprezinta o amenintare pentru siguranta, ordinea sau sanatatea publica.

Cazul: Rutili vs. Minister fir the Interior, nr. 3675, 28 octombrie 1975

Situatia de fapt

In urma unui recurs introdus de un cetatean Italian avand resedinta in Franta impotriva unei decizii prin care i se interzicea sejurul pe teritoriul francez, in anumite departamente, Tribunalul Administrativ Paris a adresat Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene doua intrebari, prima referitoare la aplicarea articolului 39 TCE (libera circulatie a lucratorilor si exceptiile), si anume daca acesta se aplica exclusiv dispozitiilor legale sau regulamentare adoptate de statele membre sau se aplica si deciziilor individuale luate in aplicarea acestora; cea de-a doua intrebare vizeaza marja de manevra de care dispun statele membre in invocarea exceptiei privind ordinea publica ca restrangere a libertatii de circulatie si de sejur pe teritoriul lor a cetatenilor provenind din alte state membre.

Dreptul aplicabil

Articolul 39[3] TCE: libera circulatie a lucratorilor; exceptii - clauza de ordine publica.

Solutia si principiile degajate de CJCE

Expresia folosita de art. 39, 'sub rezerva limitarilor justificate de motive de ordine publica', vizeaza nu numai dispozitii legale sau regulamentare pe care un stat le adopta in scopul limitarii liberei circulatii pe teritoriul sau a cetatenilor unui alt stat membru, ci si deciziile individuale luate in aplicarea unor astfel de dispozitii de aplicare generala.

Daca, in principiu, este recunoscut dreptul fiecarui stat membru de a determina exigentele de ordine publica care pot justifica luarea unor asemenea masuri, aceasta libertate nu este nelimitata, ci circumscrisa unei cerinte de proportionalitate, astfel incat atingerea adusa drepturilor prevazute in tratat nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar pentru apararea ordinii publice "intr-o societate democratica". CJCE se refera expres la principiile consacrate in acest domeniu de Conventia europeana a drepturilor omului (CEDO).

Evaluare

Speta confirma pozitia Curtii in materia exceptiilor de la libera circulatie a cetatenilor statelor membre, prin instituirea unui control al institutiilor comunitare asupra invocarii de catre un stat membru a exceptiei de aparare a ordinii publice ca justificare a masurilor de restrangere a libertatii de circulatie si sejur pe teritoriul sau pentru cetatenii unui alt stat membru.

Cazul: Christine Morgenbesser c. Consiglio dell' Ordine degli Avvocatidi Genova, Italia - recurs prealabil, 13 noiembrie 2003

Situatia de fapt

Doamna Christine Morgenbesser, de cetatenie franceza, cu resedinta in Italia, este titulara unei licente de drept acordata in Franta in 1996, dar nu a obtinut certificatul de aptitudine pentru profesia de avocat. Dupa  un scurt stagiu in cabinetele de avocatura franceze, din 1998 a lucrat la un cabinet din Genova, Italia. In consecinta, a cerut sa fie inscrisa in registrul practicantilor din Italia, pentru a-si efectua in mod valabil perioada de practica in vederea sustinerii examenului de aptitudine pentru practicarea avocaturii.

Cererea sa a fost respinsa de Consiliul Ordinului Avocatilor din Geneva, cat si de Consiliul National din Florenta, pe motivul ca legea italiana privind profesia de avocat pune conditia existentei unei diplome de drept obtinute de la o universitate italiana si faptul ca doamna Christine M. nu are calitatea de avocat in Franta.

Curtea de Casatie din Italia a cerut CJCE sa se pronunte asupra faptului daca dreptul comunitar admite ca autoritatile italiene sa refuze inscrierea titularului unei diplome obtinute intr-un alt stat membru, pe simplul motiv ca aceasta diploma nu a fost eliberata in Italia.

Dreptul aplicabil

Art. 43 (privind libertatea de stabilire)

Solutia si principiile degajate de CJCE

Curtea precizeaza mai intai ca, in situatia doamnei Christine M. nu se aplica nici directiva 98/5 privind exercitiul permanent al profesiunii de avocat, nici directiva 89/45 privind recunoasterea diplomelor din invatamantul superior, pentru ca prima directiva vizeaza doar avocatii pe deplin calificati, iar calitatea de "practicanta" fiind limitata in timp si constituind o parte din formarea necesara dobandirii calitatii de avocat, nu poate fi calificata ca "profesiune reglementata" conform directivei89/48.

Stiindu-se ca perioada de practica presupune exercitiul unor activitati remunerate (de catre clienti sau de catre cabinetele de avocatura, sub forma de onorarii sau de salarii), principiile stabilite in tratat privind libertatea de stabilire sau vizand libera circulatie a lucratorilor sunt aplicabile.

In consecinta, Curtea reaminteste principiile pe care le-a stabilit in jurisprudenta anterioara: daca regulile nationale nu tin cont de cunostintele si calificarile deja dobandite de un cetatean al unui alt stat membru, in afara statului de primire, exercitiul libertatii de stabilire si de circulatie este restrictionat.

Diploma detinuta de doamna Christine M. trebuie considerata intr-un cadru mai larg de catre autoritatile italiene, verificandu-se in ce masura cunostintele atestate de diploma, calificarile sau experienta profesionala obtinute intr-un alt stat membru, cumulate cu experienta dobandita in Italia, pot satisface, chiar si partial, conditiile necesare accesului la activitatea de practicant.

Cazul: Eran Abatay e.a./ Oficiul pentru Ocuparea Fortei de Munca, Republica Federala Germania - 21 octombrie 2003

Situatia de fapt

M. Abatay si alti reclamanti, cetateni turci, avand domiciliul in Turcia, sunt soferi in transportul international de marfuri. Sunt salariatii unei firme turcesti, filiala a unei societati din Germania. Cele doua societati importa in Germania fructe din Turcia, pe care le transporta cu camioane inmatriculate in Germania.

Inainte de 1993, dreptul german prevedea ca personalul care lucreaza in transportul international pentru firme stabilite in Germania nu are nevoie de permis de munca. Dupa aceasta data nu aveau nevoie de permis doar cei care lucrau pentru angajatorii stabiliti in strainatate, iar, dupa 1996, doar in cazul in care vehiculul este inmatriculat in statul de resedinta al angajatorului strain. In consecinta, dupa 1996, Oficiul pentru Ocuparea Fortei de Munca din Germania a refuzat sa le mai elibereze permise de munca.

Dreptul aplicabil

Interpretarea art. 41, paragraful 1, din Protocolul Aditional la Acordul de Asociere a Turciei cu Comunitatea Europeana si art. 13 din decizia nr. 1/80 a Consiliului de Asociere.

Solutia si principiile degajate de CJCE

Intre Turcia si Comunitatea Economica Europeana exista inca din 1963 un Acord de asociere, completat in 1972 printr-un Protocol aditional. Decizia 1/80 a fost adoptata ulterior in cadrul acestui acord. Decizia contine clauze de "standstill" prin care se interzice introducerea de noi restrictii in anumite domenii, inclusiv in ceea ce priveste libertatea de stabilire, libertatea prestarii de servicii si conditiile de acces al lucratorilor ce se gasesc pe teritoriul unuia din cele doua state in situatie legala.

Dupa opinia Curtii, cetatenii turci pot invoca aceste prevederi pentru a inlatura reglementarile germane interne contrare.

Pe de alta parte, Curtea a retinut ca soferii turci, desi se afla in Germania in mod legal, nu petrec destul timp pe teritoriul Germaniei pentru a se putea integra in acest stat.

Deci aceasta clauza poate fi invocata de o firma stabilita in Turcia care presteaza servicii intr-un stat membru, cat si de soferii turci are lucreaza pentru o astfel de firma.

In schimb, Curtea a stabilit ca, pentru ca un prestator sa poata invoca aceasta clauza de standstill trebuie ca serviciile sa fie destinate cetatenilor dintr-un alt stat membru, fapt ce nu se verifica in speta.

Evaluare

Din solutia Curtii se pot desprinde urmatoarele principii:

a) cetatenii statelor cu care Comunitatile au incheiat acorduri de asociere se pot adresa Curtii pentru aplicarea drepturilor reglementate de aceste acorduri (care fac parte din acquis-ul comunitar);

b) dreptul intern al statelor membre nu poate aduce atingere principiilor reglementate de Acordul de Asociere, in speta principiului liberei circulatii a serviciilor, similar celui reglementat de TCE.

Cazul: Politierechtbank te Mechlen - Belgia c. Hans van Lent, 2 octombrie 2003

Situatia de fapt

Domnul van Lent, cetatean belgian, detine un automobil inmatriculat in Luxemburg, unde acesta lucreaza. Automobilul este cumparat in leasing de la o firma luxemburgheza.

Legislatia belgiana instituie obligatia rezidentilor belgieni de a inmatricula masinile in Belgia pe numele proprietarului, ceea ce dl. van Lent nu putea face deoarece firma de leasing era inregistrata in Luxemburg. In urma unui control rutier, autoritatile belgiene i-au intentat proces penal domnului van lent. Tribunalul belgian a sesizat CJCE in legatura cu compatibilitatea legislatiei belgiene cu principiul liberei circulatii a lucratorilor, consacrat de Tratatul CE.

Dreptul aplicabil

Interpretarea articolelor 10 (privind obligatia de loialitate) si 39 (privind libera circulatie a lucratorilor) din TCE.

Solutia si principiile aplicabile

Curtea precizeaza faptul ca, in absenta unei armonizari in domeniu, statele membre pot fixa conditiile inmatricularii autovehiculelor, cu conditia respectarii dispozitiilor tratatului referitoare la libera circulatie a lucratorilor. Legislatia belgiana in materie poate descuraja angajarea cetatenilor belgieni in alte state membre.

Curtea a retinut faptul ca, din august 2001, legea belgiana ii permite unui rezident belgian sa inmatriculeze masina pe care o utilizeaza, in cazul in care proprietarul masinii nu are dreptul de rezidenta pe teritoriul Belgiei. Cu toate acestea, Curtea considera ca nici aceste dispozitii nu sunt de natura a elimina restrictiile aduse liberei circulatii a lucratorilor.

Evaluare

Solutia Curtii reia principiul in conformitate cu care statele membre sunt obligate sa elimine orice bariere de natura legala sau administrativa care ar putea afecta libera circulatie a persoanelor. In plus, din solutiile Curtii reiese ca sunt incompatibile cu art. 39 TCE nu numai masurile care instituie propriu-zis restrictiile in calea libertatii de angajare a cetatenilor comunitari in alte state membre, ci si acelea care sunt de natura sa descurajeze angajarea propriilor cetateni in alte state membre sau cetatenii altor state in statul membru in cauza.

Cazul: Isabel Burbaud c. Ministerul Muncii si Solidaritatii, Franta, 9 septembrie 2003

Situatia de fapt

Doamna Burbaud, cetatean portughez, a contestat in fata tribunalului francez faptul ca i s-a refuzat in Franta admiterea in cadrul corpului de directori de spitale, pe motivul ca ar fi trebuit sa sustina in prealabil concursul de admitere la Scoala Nationala de Sanatate Publica din Franta (desi ea obtinuse inca din 1983 titlul de administrator de spital la Scoala Nationala de Sanatate Publica din Lisabona).

Dreptul aplicabil

Art. 39 TCE (privind libera circulatie a lucratorilor) si Directiva 89/48 privind sistemul general de recunoastere a diplomelor din invatamantul superior.

Solutia si principiile degajate de CJCE

Curtea a trebuit sa stabileasca daca titlul oferit de Scoala Nationala de Sanatate Publica este echivalent cu o diploma (in sensul dat de Directiva 89/48 privind sistemul general de recunoastere a diplomelor din invatamantul superior).

In conformitate cu directiva, diploma este definita ca fiind orice titlu sau certificat eliberat de autoritatea competenta a unui stat membru, ce atesta absolvirea unui ciclu de invatamant de minim 3 ani si prevazand calificarile profesionale cerute pentru a accede la o anumita profesiune reglementata.

Titlul eliberat de Scoala Nationala de Sanatate Publica din Franta intruneste aceste elemente, in consecinta, jurisdictia de trimitere va trebui sa stabileasca daca cele doua titluri sunt comparabile ca durata si materii absolvite.

Curtea a subliniat, totodata, faptul ca acest mod de recrutare care nu tine seama de calificarile specifice dobandite de candidatii veniti din alte state membre ii dezavantajeaza pe acestia din urma si sunt de natura a-i descuraja in a-si exercita dreptul de libera circulatie.

a) Statele trebuie sa recunoasca diplomele dobandite in alte state membre, fara a cere indeplinirea unor conditii suplimentare si acordand un tratament egal  (cu exceptia domeniilor ce intra in serviciul public sau din motive de ordine publica, sanatate publica sau securitate publica).

b) Limitarea exercitarii dreptului de libera circulatie poate fi justificata doar prin existenta unui obiectiv de interes general (in speta: selectia celor mai buni candidati in conditii cat mai obiective).

c) Romania va trebui sa transpuna Directiva 89/48, in temeiul careia orice diploma (definita ca fiind "orice titlu sau certificat eliberat de autoritatea competenta a unui stat membru, ce atesta absolvirea unui ciclu de invatamant de minim 3 ani si prevazand calificarile profesionale cerute pentru a accede la o anumita profesiune reglementata"), deci orice diploma eliberata de autoritatile dintr-un stat membru va produce efecte pe teritoriul Romaniei.

Intrebari:

1. Care sunt libertatile fundamentale ale Pietei unice?

2. Care sunt criteriile de identificare a prestarilor de servicii?

3. Prin ce se asigura libera circulatie a serviciilor?

4. In ce conditii sunt admisibile masurile nationale restrictive la libera circulatie a serviciilor?

5. Care sunt beneficiarii liberei circulatii a serviciilor?