LUMEA
Lumea la cumpana dintre milenii
Globalizarea - un fenmomen obiectiv ce caracterizeaza sfârsitul de mileniu
De la bipolarism
Omenirea la început de secol XXI.
Principalii factori de risc si amenintare la adresa stabilitatii si pacii.
TEMA II:
LUMEA
Lumea la cumpana dintre milenii
Ne aflam la cumpana dintre mileniile II si III. Am fost, împreuna, martorii evenimentelor care s-au desfasurat în ultima parte a secolului XX. Dumneavoastra - studenti aflati pe bancile Universitatii - veti fi partasi la transformarile politice si social-economice care se vor produce la începutul secolului XXI. De aceea, cred ca ar fi util sa vedem prin ce s-a caracterizat secolul care s-a încheiat si cum se prezinta lumea în care traim la începutul unui nou secol.
A. În primul rând, secolul XX a marcat o dinamica extraordinara a dezvoltarii civiliza&# 848d36i 355;iei. A fost secolul în care revolutia industriala a atins punctul culminant, datorita cresterii ponderii creatiei intelectuale în procesul de formare a bogatiei natiunilor. Pe fondul generalizarii accesului la educatie si democratizarii fenomenului cultural, productivitatea muncii a crescut de o maniera nemaiîntâlnita în trecut.
În acest secol, populatia globului a crescut de patru ori (de la 1,6 miliarde în 1900, la 6 miliarde în 1999), iar economia mondiala a crescut de 17 ori (de la 2,3 trilioane dolari, la 39 trilioane). Comertul mondial care se cifra, în1950, la 380 miliarde de dolari, ajunsese, la sfârsitul mileniului, în 1997 la 5860 miliarde. Din acest motiv se poate spune ca secolul XX a fost secolul cresterii economice.
Aceasta crestere economica s-a bazat pe progresele înregistrate în domeniul stiintei (deci al cunoasterii) si al creatiei intelectuale tehnice si tehnologice. În ambele domenii, acest secol a depasit tot ce s-a relizat în întreaga istorie anterioara a umanitatii. Potrivit unor autori, din totalul produselor utilizate azi, peste 99% au fost create în ultimul secol si jumatate.
În secolul XX au fost introduse în circuitul economic toate cele 92 elemente din Tabelul lui Mendeleev, existente în natura, fata de numai 20, în 1900.
B. De aceea, dupa parerea multor specialisti, o alta trasatura fundamentala a secolului XX a fost accelerarea descoperirilor în domeniul stiintei si tehnologiei.
În aceasta situatie, conditia umana se gaseste bulversata printr-o metamorfoza care sterge rapid reperele noastre clasice.
Progresul stiintific si tehnic este, din punct de vedere etic, neutru: el poate fi în folosul binelui sau al raului. În acelasi timp, acest progres a amplificat inegalitatile dintre tari si regiuni, pentru ca iluziile din anii '70 în legatura cu transferul tehnologiilor si dezvoltarea au esuat. S-a înteles, în sfârsit, ca buna folosire a cunostintelor de catre societate presupune: libertatea de initiativa; folosirea economiilor pentru investitii productive; calitatea mâinii de lucru si pregatirea sa; etica muncii; capacitatea de organizare la nivelul întreprinderilor si statelor; flexibilitatea sociala; stabilitatea guvernelor si capacitatea lor de a asigura ordinea publica si structuri fiscale, bancare si financiare competitive; stabilitatea monetara, si altele.
C. O alta trasatura a secolului XX o constituie adâncirea prapastiei dintre câteva tari bogate si majoritatea tarilor sarace, precum si dintre bogati si saraci în interiorul tarii.
Se stie prea bine, de exemplu, ca un pumn de companii multinationale au o cifra de afaceri egala cu bugetul tuturor tarilor africane la un loc. Potrivit fostului presedinte al Bancii Mondiale, James Wolfenson, azi, 20% din populatia mondiala acapareaza 85% din bogatii. Din cele sase miliarde de locuitori ai planetei, doar un miliard traiesc în tarile dezvoltate unde se concentreaza 5/6 din bogatia lumii. Mai trebuie retinut ca 3 miliarde de persoane traiesc cu mai putin de 2 dolari/zi, iar 2 miliarde traiesc cu mai putin de un dolar/zi, adica sub pragul saraciei absolute.
Cunoscuta revista americana "Forbes" publica, în urma cu câtiva ani, unele date semnificative:
cele mai bogate 225 familii din lume detin o avere mai mare decât venitul anual al celei mai sarace jumatati a populatiei globului;
averea celor mai bogate trei familii este mai mare decât venitul anual însumat al celor mai sarace 48 de tari din lume.
În acelasi timp, statisticile ONU ofera si ele date semnificative:
840 milioane oameni subnutriti;
1,6 miliarde oameni analfabeti;
1,8 miliarde oameni fara acces la apa potabila;
2 miliarde oameni fara acces la energie electrica.
La aceasta se mai adauga un element nelinistitor: populatia planetei urmeaza sa creasca, în urmatorii 25 de ani, de la 6 la 8 miliarde de oameni. Cele doua miliarde de oameni se vor concentra în tarile în curs de dezvoltare, cei mai multi dintre acestia fiind lipsiti de perspectiva unui trai decent.
D. Secolul XX a fost cel mai violent secol din istoria umanitatii. Numai cele doua razboaie mondiale au provocat mai multe victime si mai multe distrugeri materiale decât toate razboaiele care au avut loc în istoria umanitatii.
În aceasta perioada, informatica a avut un impact nemijlocit asupra tehnicii militare si a purtarii razboaielor. Daca în razboaiele de pâna acum, toate partile implicate în conflicte aveau pierderi materiale si umane considerabile, în razboaiele din Irak, Afganistan si Iugoslavia, partile învingatoare au avut pierderi cu totul nesemnificative. Asta înseamna ca este posibil, în viitor, ca o tara sau mai multe tari sa produca unui popor distrugeri imense fara a primi un raspuns imediat pe masura. si aceasta poate avea consecinte uluitoare asupra liderilor politici din tarile bogate si puternice în ceea ce priveste nevoia de justificare a razboaielor în fata opiniei publice, asa cum s-a întâmplat cu ultimul razboi din Irak.
E. Secolul XX a fost, totodata, un secol cu o viata politica intensa, cu schimbari spectaculoase în organizarea vietii natiunilor si în evolutia vietii internationale:
s-au prabusit imperii : rus, otoman, german si austro-ungar, dupa primul razboi mondial; imperiile coloniale britanic, francez si belgian dupa al doilea razboi mondial; imperiul sovietic, în ultimul deceniu al secolulu XX;
s-a înregistrat dominatia unor regimuri totalitare (fascist în Europa - Germania, Italia, Spania, Portugalia; militarist în Japonia, stalinist în Uniunea Sovietica);
ultimii ani ai secolului XX au vazut disparitia "razboiului rece", odata cu prabusirea regimurilor comuniste în Europa Centrala si de Est.
Sa vedem, pe scut, cum a aparut "razboiul rece"?
Dupa
încheierea, în
Aceasta doctrina a fost expusa de ambasadorul SUA la Moscova, George Kennan, într-o telegrama trimisa, în 1946, autoritatilor americane, ramasa în istorie sub denumirea de "Telegrama cea lunga"din cauza lungimii sale neobisnuite (câteva pagini). În baza acesteia, presdintele american, Harry Truman, a cerut, la 12 martie 1947, Congresului SUA noi credite pentru a sprijini economic si financiar Grecia si Turcia, amenintate cu sovietizarea. De aceea, din punct de vedere istoric, anul 1947 marcheaza începutul acestui "razboi rece".
În plan
militar, nu s-au înregistrat conflicte între cele doua blocuri din cauza
"echilibrului terorii", asadar nu am avut de-a face cu un "razboi
cald". Aceasta perioada a tinut izolate doua lumi:
occidentala si sovietica. Perioada de destindere care a început
în anii '70, a contribuit
Integrarea regionala europeana tinde sa transforme cel mai violent continent într-unul pasnic si prosper prin crearea unei Europe unite, fara linii de demarcatie politica sau economica.
F. Sfârsitul de secol XX a fost martor al afirmarii, pe plan national si international, a societatii civile - concept formulat înca de Hegel în lucrarea "Principes de la philosophie du droit" (1821) care separa "viata civila" de "viata politica" ca urmare a revolutiei industriale si prabusirii Vechiului Regim.
De aceea, afirmarea actuala a societatii civile, inclusiv prin crearea unei multitudini de ONG-uri nelucrative, este o consecinta a revolutiei în tehnologiile informatiei si prabusirii sistemului sovietic.
Potrivit acestui concept, statul nu mai detine monopolul interesului general. Acesta se poate manifesta si prin intermediul organizatiilor private, neguvernamentale a caror înfiintare si functionare sa fie sprijinita de stat. Este cunoscut, în acest sens, rolul pe care-l joaca în SUA diferite asociatii si fundatii. Acestea sunt extrem de active în conditiile globalizarii. De aceea, nu sunt întâmplatoare atacurile la adresa statului national, considerat de catre ONG-uri ca o piedica în calea afirmarii societatii civile.
Thiery de Montbrial, membru al Institutului Frantei si director al Institutului Francez pentru Relatii Internationale din Paris, aprecia ca, asa cum "imprimeria a fost cauza fundamentala a disparitiei sistemului medieval si aparitiei progresive a Statului National, în secolul XV", tot asa revolutia din stiinta si tehnologia informatiei va reprezenta un pericol pentru Statul-natiune. Aceasta evolutie a condus la aparitia unui nou concept: "guvernare" în loc de "guvern", în care societatea civila are locul sau bine stabilit.
Dar care va fi rolul Statului ?
Trei concluzii se impun:
Statul modern nu este pe cale de disparitie. El trebuie sa se concentreze, îndeosebi, asupra problemelor de securitate si a interesului national în economie, cultura si în domeniul social;
Statele trebuie sa coopereze între ele, adica sa abordeze problemele cele mai variate în functie de securitatea colectiva si de solutionarea problemelor globale;
Statul trebuie sa asocieze marii actori si societatea civila pe care sa-i considere parteneri si nu lobbysti. Statele nu vor dispare, ramânând dimpotriva în inima sistemului si aceasta în ciuda atacurilor la care a fost si este supus.
Globalizarea - un fenomen obiectiv ce caracterizeaza sfârsitul de mileniu
GLOBALIZAREA - termen folosit de anglo-saxoni este sinonim cu termenul de MONDIALIZARE folosit de francezi. Este un concept, care exprima esenta transformarilor economice si politice din lumea de azi. Asa cum am mai afirmat, în zilele noastre toate problemele au devenit globale: finantele si schimburile economice, politica, mediul înconjurator, tehnologia, comunicatiile, publicitatea si cultura. De aceea, se vorbeste de poluarea globala, de tehno-globalism, de televiziunea globala, de globalizarea vietii politice si de guvernare globala, de societatea civila globala etc.
Unii analisti afirma ca globalizarea ar însemna occidentalizarea, uniformizarea si modernizarea lumii. Francezii spun ca globalizarea înseamna "americanizare". În fapt, acest fenomen - legat de circulatia capitalului si a marfurilor - presupune raporturi de dominare si exploatare la scara planetara. În spatele acestui proces se afla beneficiari si victime, stapâni si exploatati, fericiti si nefericiti.
Un lucru este cert: a te opune
globalizarii este total contraproductiv pentru ca fenomenul este
obiectiv si în plina expansiune. Globalizarea este un fapt, o
realitate si nu o optiune politica pe care o poti alege sau
nu. De aceea, important este sa vedem cum putem folosi globalizarea în
interesul popoarelor noastre, al oamenilor. În prefata lucrarii "Le
procčs de la mondialisation", aparuta în 2001 la Paris, profesorul
Serge Latouche de
De fapt, globalizarea înseamna lupta pentru piete eliminarea barierelor din calea liberului schimb, fiind o expresie clara a neo-liberalismului în plan economic. De aceea, principalii beneficiari ai globalizarii sunt marii giganti economico-financiari, companiile transnationale, marile puteri industrializate sau structurile economico-politice regionale.
Se poate spune ca globalizarea nu mai este o simpla tendinta trecatoare sau un capriciu economic: este deja un sistem international. Este sistemul international dominant, care îl înlocuieste pe cel al "razboiului rece" de dupa caderea zidului Berlinului si, precum acesta, globalizarea are propriile reguli si logica ce influenteaza, în mod direct sau indirect, viata politica, mediul înconjurator, geopolitica si economia fiecarei tari din lume. Perioada post-razboi rece este depasita. Ne aflam acum într-un nou sistem international, cel al globalizarii.
"Dictionarul Explicativ al Limbii Române", editat de Academia Româna (Editia a II-a, 1996) nu cuprinde termenul de "globalizare", ci doar pe cel de "globalitate", care înseamna caracter global, de ansamblu.
Care este explicatia ? Termenul nu intrase înca în vocabularul curent al oamenilor si mai ales al economistilor si oamenilor politici.
Sa vedem, pe scurt, care sunt unele dintre principalele caracteristici ale globalizarii.
a) Globalizarea, adica ideea unei piete mondiale, nu este un fenomen complet nou. Liga Hanseatica, marile târguri internationale, operatiunile comerciale de la Venetia sau Constantinopole din secolele XII - XV contin în ele germenul pietii transnationale. Dar, prima globalizare propriu-zisa are loc odata cu descoperirea si cucerirea Americii, când europenii si-au dat seama ca Pamântul este rotund. Introducerea pe continentul american al animalelor domestice - vaca, oaia, calul sau a unor cereale precum grâul si lucerna, a permis ocuparea unor întinderi imense de teren. Din America au fost aduse porumbul, cartoful, maniocul, rosiile.
O alta globalizare a avut loc în perioada cuceririlor coloniale, îndeosebi între mijlocul secolului XVIII si primul razboi mondial. Anglia - stapâna de atunci a marilor - a fost principalul promotor al politicii "portilor deschise" pentru comertul britanic. Evident, era vorba de partile altora si nu ale Imperiului colonial Britanic.
În acel timp, Marea Britanie era puterea globala dominanta si cel mai mare investitor pe marile piete ale lumii. Nu exista control al valutei, oamenii emigrau în voie dintr-o tara în alta, iar exceptând perioadele de razboi, voiajorii nu aveau nevoie, pâna în 1914, de pasapoarte. Imigrantii din America nu aveau nevoie de vize de intrare în SUA. Toti emigrantii erau selectati, pe motive de sanatate, pe Insula Elis din New York. Tot în aceasta perioada au fost inventate vaporul cu aburi, telegraful, calea ferata si telefonul.
Era precedenta a globalizarii a fost întrerupta de primul razboi mondial, revolutia bolsevica din 1917, marea criza economica din 1929 - 1933 si, în final, de cel de-al doilea razboi mondial.
Astazi însa fenomenul globalizarii a capatat forta sa reala de manifestare.
În lucrarea "The Lexus and the olive tree", aparuta în
anul 2000 în SUA, ziaristul
b) Globalizarea precedenta a fost minuscula, în termeni absoluti, în comparatie cu cea de azi. Schimburile comerciale externe în 1900 se masurau doar în milioane de dolari/zi, în timp ce în 1998 acestea se ridicau la 1,5 trilioane dolari/zi. Dar globalizarea actuala este diferita si în privinta aspectelor tehnologice si politice
Daca pâna la primul razboi mondial, globalizarea s-a construit în jurul reducerii costurilor la transportul cu trenul, vaporul si automobilul, cea actuala se bazeaza pe reducerea costurilor în telecomunicatii. În 1930, 3 minute de convorbiri telefonice între New York si Londra costa 300 dolari, în timp ce astazi pe INTERNET este aproape gratuit.
Din punct de vedere politic, globalizarea precedenta era dominata de puterea Marii Britanii, lira engleza si forta navala britanica. Azi, globalizarea este dominata de puterea Americii, cultura americana, dolarul SUA si armata americana. SUA au insistat pentru crearea FMI, OMC si deschiderea pietelor pentru competitia libera si fara bariere protectioniste, pentru o politica liberala sui-generis.
c) Asistam la o transnationalizare accelerata
a firmelor. Începând cu anii '70 se globalizeaza
nu numai capitalul comercial si bancar care a dat nastere pietii
financiare mondiale, ci si capitalul industrial. Componente pentru
computerele IBM sunt produse în Indonezia, sunt montate în Franta si
vândute în SUA. Firma Renault îsi fabrica motoarele în Spania, le
asambleaza în România si le vinde pe terte piete. S-a
calculat ca un banal iaurt Danone parcurge de la vaca cu lapte la magazin
d) Procesul de globalizare a fost facilitat de prabusirea economiilor socialiste. Diferentele existente între tarile socialiste unde saracia, mediocritatea si un profit derizoriu contrastau cu tarile capitaliste bazate pe economia de piata în care prevalau abundenta si eficienta a creat acea fascinatie pentru modelul occidental si dorinta de a se integra pietii mondiale. Asa se explica si faptul ca România, alaturi de alte tari din zona, este membru al Organizatiei Mondiale a Comertului.
e) S-a instaurat o adevarata tiranie a pietelor financiare. Se spune ca soarele nu apune niciodata pe pietele financiare, prin functionarea continua a burselor de valori si a birourilor de schimb. Aparitia noilor produse financiare ca de exemplu "stock - index futures" sau "stock-index options" s.a. a facut ca schimburile zilnice sa depaseasca, în 1997, suma de 1500 miliarde dolari adica echivalentul PNB Francez. Miscarile de capital reprezentau în 1993 cca. 150.000 miliarde dolari, adica de aproape 100 de ori mai mult decât schimburile comerciale anuale. Ceea ce este grav este faptul ca economiile tarilor în curs de dezvoltare sunt la mâna fluctuatiilor acestor piete financiare, bazate cel mai adesea pe un capital speculativ sau fictiv.
f) Globalizarea economiei conduce la transformarea tuturor aspectelor vietii în obsesii economice. Politica, tehnologia si cultura devin componente ale economiei. Liberalismul economic ne împinge spre o asa-zisa "lume mica" în care dominanta va fi piata. Avem de a face cu o revenire în forta a liberalismului economic în care firmele transnationale sunt "noii stapâni ai lumii". De aceea, piata mondiala si libera concurenta reprezinta pentru acestea modalitati de a-si impune legea.
Pentru neo-liberali, globalizarea va
fi deplina numai prin realizarea unei «pieti integrale» când
mecanismul autoregulator va cuprinde totalitatea vietii individului, de la
nastere si pâna
g) Potrivit unor autori, globalizarea ar ameninta cu distrugerea Statului-natiune prin farâmitarea acestuia; ar diminua rolul politicului prin absorbtia de catre economie; ar ameninta mediul înconjurator prin exploatarea irationala a resurselor naturale, îndeosebi a mineralelor si padurilor; ar distruge etica economica întrucât permite orice mijloc pentru a obtine bani: dumping, manipularea preturilor, spionajul industrial, stock-options, utilizarea paradisurilor fiscale. Insulele Caimans adapostesc peste 25.000 companii. Extrem de grav, în opinia acelorasi autori, este faptul ca globalizarea ameninta cultura si identitatea culturala a popoarelor prin încercarea de impunere a unei anumite culturi. Aceasta conduce fie la o explozie identitara materializata în purificari etnice si actiuni teroriste, fie la cresterea integrismului religios.
h) Globalizare înseamna libertate pentru piete de desfacere.
O serie de politologi americani,
între care Paul Kennedy si Samuel Huntington, au emis teoria ca
sfârsitul razboiului rece va însemna nu numai sfârsitul Uniunii
Sovietice, dar si începutul declinului SUA. Or, aceste aprecieri nu
tin seama de faptul ca declinul relativ al Americii din anii
Asadar, globalizarea este integrarea inexorabila a pietelor, a statelor-natiuni si a tehnologiilor într-o masura nemaiîntâlnita înainte - într-un fel care permite persoanelor, corporatiilor si statelor-natiuni sa ajunga în diferite puncte ale lumii mai departe, mai profund si mai ieftin ca niciodata înainte.
Ideea calauzitoare în spatele globalizarii este economia de piata capitalista - cu cât permiti sa actioneze mai liber fortele pietii, cu cât deschizi economia la comertul liber si competitiei, cu atât mai înfloritoare si eficienta va fi economia ta. Dar globalizarea are propriul set de reguli economice - reguli care cer deschiderea, liberalizarea si privatizarea economiei pentru a o face mai competitiva si atractiva pentru investitiile straine.
În 1975, doar 8% din tari aveau regimuri liberale, cu economie de piata libera. Volumul Investitiilor Straine Directe (FDI) era de 23 miliarde dolari. În 1997, 28 % tari aveau o economie liberala, iar volumul Investitiilor Straine Directe (FDI) era de 644 miliarde dolari.
Pentru unii analisti, globalizarea reprezinta din punct de vedere cultural - americanizare (limba, film, muzica, Mc Donald's, Internet, etc)
Întrebari diferite
În perioada razboiului rece În perioada globalizarii
Ce produci în firma ta? Ce piata ai si ce produci?
De ce parte a Zidului esti ? În ce masura esti conectat la lume?
Ce putere au rachetele tale ? Cât de rapid este modemul pe care-l folosesti?
Documentul international era Documentul definitoriu al "Tratatul" globalizarii "The Deal"
i) Globalizarea este o lume noua, care presupune mari spatii economice: UE, NAFTA, MERCOSOUR, Asia-Pacific.
j) Globalizarea presupune oportunitati de dezvoltare, beneficii evidente, mai ales pentru tarile bogate, puternic industrializate, dar si riscuri, constrângeri pentru cei slabi; este interesant de stiut ca 80 % din posturile INTERNET - rezultat nemijlocit al globalizarii - se afla în tarile dezvoltate.
k) Globalizarea presupune reformarea structurilor politice, economice si juridice, ceea ce înseamna, de fapt, o noua ordine internationala.
l) Globalizarea înseamna o viziune globala asupra lumii si nu are caracter politic. Ea nu are la baza o decizie politica si nu implica actori politici. Ea presupune disparitia barierelor din calea comertului dintre tari, dar produce efecte inverse: cautarea propriei identitati culturale si economice. Tocmai de aceea, tarile slab dezvoltate se simt excluse de la procesul globalizarii. La fel si cei care sufera ca urmare a disparitiei locurilor de munca, a salariilor mici.
Oportunitati si riscuri ale globalizarii
Asigura cresterea economica la nivel mondial si a eficientei economice;
Poate, facilita accesul tarilor în curs de dezvoltare la piata tarilor dezvoltate pentru asigurarea cresterii lor economice;
Politica de deschidere comerciala sprijina lupta împotriva instabilitatii si a socurilor suferite de economiile mici si dominate de comertul cu produse de baza (cazul multor tari sarace).
Globalizarea poate fi un factor al bunastarii si are potentialul de a aduce bogatie celor saraci.
Dar, felul în care se desfasoara procesul globalizarii, inclusiv modul în care au fost încheiate acordurile internationale care au condus la eliminarea barierelor comerciale si politicile impuse tarilor în curs de dezvoltare nu condus la un asemenea rezultat.
Globalizarea presupune si diminuarea rolului statului în societate, în special în deciziile de natura economica si sociala. Ori, relatiile dintre stat si piata trebuie sa fie unele complementare, în asa fel încât statul si piata sa colaboreze în folosul cetateanului. Inegalitatea, somajul, poluarea, sanatatea si educatia sunt chestii în care statul trebuie sa-si asume un rol important.
În SUA se lucreaza acum la "reinventarea administratiei de stat" pentru ca administratia sa functioneze mai eficient si sa fie mai sensibila la problemele oamenilor (a se vedea modul defectuos în care administratia federala americana a lucrat în cazul uraganului Katrina).
FMI este o structura în care deciziile se iau, din pacate, în baza unui amestec de ideologie si doctrina economica. Recomandarile pe care FMI le face unor tari aflate în criza se face dupa criterii ideologice, pe care acestea trebuie sa le urmeze fara a le discuta. De aceea, politicile se ajustare structurala ale FMI au dus în multe tari la înfometare si revolta, beneficiile mergând spre cei bogati.
Marile companii transnationale obliga tarile în curs de dezvoltare sa-si deschida portile pentru bunurile care provin din tarile avansate, în timp ce pietele lor sunt în continuare protejate.
Globalizarea este un fenomen obiectiv, dar trebuie actionat în asa fel încât aceasta sa tina mai mult seama de oameni. Din pacate, globalizarea nu contribuie la îmbunatatirea vietii celor care au cea mai mare nevoie de beneficiile promise de acest proces.
La toate acestea se mai adauga:
Instabilitatea pietelor mondiale;
Pericolul exploatarii irationale si epuizarii resurselor cu efecte negative asupra mediului si a sanatatii oamenilor.
3. De la bipolarism
Lumea rezultata din cel de-al doilea razboi mondial, bazata pe confruntarea dintre cele doua blocuri Est-Vest, a luat sfârsit odata cu caderea zidului Berlinului ( în noiembrie '89), cu revolutiile democratice din anul 1989 care au dus la înlaturarea regimurilor comuniste în Europa si cu prabusirea Uniunii Sovietice, în decembrie 1991.
În paralel, a avut loc, tot în 1991, desfiintarea CAER-ului si a Tratatului de la Varsovia, ca urmare a optiunii fostelor state socialiste din Europa Centrala de a se orienta spre Vest, adica spre valorile si structurile politice, economice si de securitate occidentale. Acesti ani au marcat sfârsitul lumii bipolare dominata de doua superputeri: SUA si Uniunea Sovietica, precum si disparitia "cortinei de fier" - pentru a folosi formula fostului premier britanic Winston Churchill în reliefarea opozitiei categorice dintre cele doua sisteme social-politice mondiale, instaurate dupa razboi.
Statele Unite ale Americii au ramas singura super-putere sau cum a caracterizat-o fostul ministru francez de externe, Hubert Vedrine, singura "hyper-putere". O lume unipolara s-a nascut în locul celei bi-polare. SUA sunt astazi, dominante în toate domeniile; economic, tehnologic, militar, monetar, lingvistic si cultural. Aceasta situatie este unica în lume, pentru ca nici un imperiu anterior nu a cucerit întreaga lume. Aceasta pozitie îi face pe unii politologi sa considere ca "globalizarea" înseamna de fapt "americanizarea" lumii. Asa cum afirma, acelasi Hubert Vedrine în cartea sa "Les cartes de la France ŕ l'heure de la mondialisation » aparuta în 2000, la Paris, SUA continua politica « portilor deschise » promovata de Marea Britanie în secolul al XIX-lea (desigur, portile altora) si trag avantaje de pe urma fortei lor economice, comerciale si financiare. În plus, globalizarea se face în limba lor si în baza unor principii liberale; pe baza unor norme juridice, financiare sau tehnice impuse de ei; pentru ca au capacitatea sa inspire vise si modele de viata ca urmare a dominatiei pe care o exercita în cinematografie si televiziune (Hollywood, CNN), pentru ca au un nivel de trai ridicat, pentru ca studentii din toate tarile doresc sa se formeze în America. SUA au avut 17 ani de crestere economica continua.
Prabusirea sistemului mondial socialist, în 1989, s-a realizat nu pe cale armata, adica printr-un conflict militar între SUA si URSS - protagonistele celor doua sisteme. Este adevarat ca dupa încheierea ultimului razboi mondial, SUA au cheltuit pentru punerea în practica a doctrinei sale de încercuire/îndiguire a comunismului, peste 4000 de miliarde de dolari. Dar, fundamentala în prabusirea sistemului a fost competitia economica si, îndeosebi, incapacitatea Uniunii Sovietice de a face fata - din punct de vedere al resurselor - unei noi si teribile curse a înarmarilor. Lovitura de gratie a fost data de anuntul presedintelui american Ronald Reagan la începutul anilor '80 de a pune în aplicare programul militar denumit "Razboiul stelelor". Conducatorul sovietic de atunci, Mihail Gorbaciov si-a dat seama ca Uniunea Sovietica nu este în masura sa participe la o asemenea competitie si a trecut la reformarea sistemului, promovând politica de "perestroika" (restructurare) si "glasnosti" (transparenta). Ceea ce Gorbaciov n-a înteles a fost între altele si faptul ca economia socialista, super-centralizata, bazata pe proprietatea colectiva si atotputernicia statului ajunsese la limitele sale din punct de vedere al performantelor. Devenise total necompetitiva.
În plus, reforma pe care o preconiza Gorbaciov nu viza economicul, ci doar politicul. De aceea, se afirma ca perestroika lui Gorbaciov semana cu o furtuna în taiga, adica multa miscare si zgomot pe sus si un imobilism total la baza, pe pamânt. Poate de aceea, fostul lider chinez Deng Xiao-Ping a început reforma în economie, introducând conceptul "economia socialista de piata", lasând reforma politicului pentru mai târziu. În mai 1989, cu putin înainte de vizita lui Gorbaciov în China, fostul secretar de stat american Henry Kissinger a publicat un articol în care afirma: istoria ne va arata care dintre ei a avut dreptate, Gorbaciov sau Deng Xiao-Ping ? Se pare ca ultimul.
Un lucru este cert: majoritatea tarilor lumii, inclusiv cele aflate în tranzitia de la socialism la capitalism, au optat, în ultima perioada, pentru economia de piata. Este un proces dificil, dar necesar pentru a rezista competitivitatii pe care o impune procesul de globalizare. Doar câteva tari - Cuba, R.P.D. Coreeana, Vietnam - mai cred în valentele economiei socialiste. R.P.Chineza este un caz aparte.
Dupa prabusirea URSS si a comunismului de tip sovietic, a fost rupt echilibrul nuclear al terorii, întretinut de cele doua super-puteri. De aceea, unii analisti considera ca daca nu se vor realiza compromisurile necesare între liderii lumii, vom asista la un lung sir de razboaie în care vor cadea mai multe victime decât în razboaiele precedente. În fond, reactiile europenilor (Franta, Germania, Rusia) si ale Chinei fata de implicarea SUA în criza Irakiana reprezinta o expresie a dorintei acestora de a construi o lume multipolara, cu mai multe centre de putere care sa limiteze puterea americana. Acceptarea de catre SUA a unei asemenea lumi ar însemna însa si o reîmpartire a sferelor de influenta, respectiv a resurselor naturale si a capitalului social-uman.
Un studiu realizat de Fundatia Bertelsman si preluat de cotidianul german "Die Welt" din 4 iunie 2006 aprecia ca Statele Unite sunt pe cale sa piarda monopolul de mare putere. Chinezii, de exemplu, sunt de parere ca China va fi în curând puterea mondiala numarul unu, cu mult înaintea Statelor Unite, iar alte state sunt si ele de parere ca va exista un transfer de putere în defavoarea americanilor. Explicatia acestei evolutii l-ar contribui reducerea semnificativa a importantei indicatorului "putere militara" în defavoarea resurselor umane si cresterii economice
O lume multipolara în care se vor manifesta mai multe centre de putere va sosi cu siguranta, dar nimeni nu poate spune când anume.
4. Omenirea la început de secol XXI.
A. Secolul XXI va fi un secol pus sub semnul trecerii umanitatii de la structurile economice, sociale si politice nascute si dezvoltate sub semnul revolutiei industriale, la alte structuri specifice societatii cunoasterii, bazata pe tehnologiile informationale.
B. Principala criza a sec. XXI va fi determinata de conflictul dintre civilizatie si mediul înconjurator.
Cotidianul britanic "The Times" afirma ca, urmare a încalzirii globale cauzate de umanitate, îndeosebi odata cu revolutia industriala, nivelul oceanului creste de doua ori mai repede decât acum 150 de ani.
Viitoarele confruntari vor avea ca obiect esential, pe de o parte, accesul unora la resursele naturale, energetice, apa, hrana, iar, pe de alta parte, dorinta altora de a-si asigura un control absolut asupra acestor resurse.
În aceste confruntari, exista riscul ca imperativul dezvoltarii sa prevaleze asupra conservarii mediului si promovarii unei "dezvoltari durabile".
Expresie a acestui conflict îl constituie si fenomenele catastrofale - meteorologice si hidrografice - care au avut deja loc la acest început de secol si care se vor amlifica: calduri si perioade secetoase prelungite cu efecte asupra culturilor agricole sau incendii de paduri; amplificarea dimensiunii uraganelor; inundatii; alunecari de teren, etc.
Se considera ca încalzirea climaterica reprezinta cel mai mare risc legat de mediu. În fata cresterii nivelului apelor, a topirii ghetarilor si a cresterii temperaturii atmosferice, lumea este extrem de vilnerabila.
C. În secolul XXI vom asista, cu siguranta, la o restructurare a relatiilor politice, la nivel mondial.
Exista, la ora actuala, în lume 191 de tari - membre ale ONU. Potrivit unor autori, acestea ar putea fi grupate astfel:
Dupa SUA, despre care am
vorbit, ar urma 7 tari pe care
le-am putea denumi, de "influenta mondiala": Germania, Japonia,
Franta, Marea Britanie, Rusia, China si India. Dupa cum
vedeti, lista acestora nu coincide cu lista "celor
Urmeaza, apoi, un numar de 20 - 30 de "puteri", precum: Australia, Indonezia, Brazilia, Mexic, Africa de Sud, Nigeria, Egipt, Iran, Turcia, Israel, Italia, Spania, Polonia, Canada sau unele tari membre ale Uniunii Europene (Olanda, Suedia s.a.).
O alta categorie (cea mai numeroasa, de altfel), o formeaza "tarile normale" care n-au nici putere, nici mijloacele necesare pentru a influenta situatia mondiala. Aici, as include eu si România.
O alta categorie ar fi "pseudo-statele", care cuprinde acele tari incapabile sa-si exercite efectiv si formal suveranitatea, care traiesc de pe urma ajutoarelor internationale si care sunt tinta sigura, victime potentiale ale trusturilor trans-nationale.
În sfârsit "micro-statele" - câteva zeci - reprezinta, de asemenea o problema si se pune întrebarea în ce masura si cât timp vor fi acestea viabile.
Oricum, procesul formarii unor state suverane este fantastic: existau doar 8 în timpul Congresului de la Viena din 1815, 44 în anul 1946 si 191 azi.
În aceste conditii, gestionarea relatiilor internationale este mult mai dificila. În timpul "razboiului rece" existau doi gardieni - SUA si URSS - care pastrau "ordinea" în propriul sistem. Nici unul nu încerca sa treaca pragul sferei de dominatie al celuilalt fara a exista riscul unor represalii sau chiar a declansarii unul cataclism nuclear. Fara îndoiala, "ordinea" respectiva se baza pe forta si pe echilibrul terorii. În plus, cele doua super-puteri întelegeau sa foloseasca într-o anumita masura ONU ca instrument de reglementare a diferendelor internationale, de mentinere a pacii si securitatii la nivel global. Azi însa ONU se afla într-o criza de identitate, în conditiile în care SUA nu-i mai acorda decât un rol secundar. Este nevoie de un ONU reformat, cu un Consiliu de Securitate largit care sa reflecte mutatiile din lumea de azi.
Pentru acest început de secol se pun câteva întrebari fundamentale:
Ce tipuri de relatii se vor stabili între principalii poli de putere economica: SUA, Uniunea Europeana, Rusia, China, Japonia, India pentru a solutiona gravele discrepante economice existente la nivel global ?
Vor accepta SUA sa stabileasca un parteneriat real cu Uniunea Europeana, în conditiile în care suprematia americana se manifesta nu doar în domeniul militar, ci si al economiei, monedei, tehnologiei, ca si al modului de viata, limbii si produselor culturale de masa - film, muzica - care modeleaza gândirea ?
Care vor fi, în viitor,
raporturile dintre Occident - ale carui valori de baza sunt
democratia si economia de piata - si toti
ceilalti, dar
Fara îndoiala, dorinta de a vedea democratia dominând în lume, conflictele reglementate pasnic si drepturile omului respectate peste tot este laudabila si absolut fireasca. Dar sunt oare firesti amenintarile si sanctiunile tarilor bogate la adresa unor tari ? De exemplu:
Occidentul îsi recunoaste un "drept de ingerinta" sau de intentie în caz de conflicte interetnice (Kosovo) sau drame umanitare, ocolind Consiliul de Securitate si proclamând caduca suveranitatea statelor:
Occidentul cere altora instaurarea imediata a democratiei, ceilalti raspund însa: "lasati-ne timp, asa cum ati avut si voi". si nu este pentru nimeni un secret ca tarile occidentale au avut la dispozitie 2 - 3 secole pentru a-si instaura democratia. De aceea, tarile în tranzitie sau în curs de dezvoltare cer mai multa întelegere pentru procesele înnoitoare pe care le cunosc. Nu exista formule magice pentru a transforma într-un moment uriasa China într-o mare democratie, Rusia într-o economie prospera, iar Afganistanul sa ajunga sa fie asemuit Elvetiei.
În sfârsit, o ultima întrebare ar fi cum trebuie actionat în conditiile globalizarii ? Este globalizarea o fatalitate sau este un proces care trebuie utilizat în interesul popoarelor ?
D. O alta caracteristica a acestui început de secol este ca problemele esentiale cu care se confrunta omenirea au capatat un caracter global. Subdezvoltarea, protectia mediului înconjurator, terorismul, criminalitatea organizata nu mai constituie probleme care sa poata fi solutionate de o singura tara. Caracterul lor global necesita solutii globale.
5. Principalii factori de risc si amenintare la adresa stabilitatii si pacii.
O problema care se pune este urmatoarea: este aceasta lume, de la începutul mileniului III mai sigura, mai stabila decât cea anterioara ?
Cred ca raspunsul este negativ.
Începutul de secol ne-a facut sa întelegem cu totii pericolul pe care-l reprezinta azi terorismul international. Atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA ne-au aratat ca terorismul constituie una din principalele amenintari la adresa stabilitatii mondiale. Terorismul nu are granite si nu reprezinta expresia unei "ciocniri între civilizatii". Radacinile sale sunt profunde si complexe, fiind posibil de combatut actionând asupra cauzelor acestui flagel si numai prin eforturile conjugate ale tuturor tarilor.
În acelasi timp, politologii au numarat nu mai putin de 40 conflicte (20 numai în Africa) care se desfasoara sub ochii nostri. În Europa avem Kosovo, Transnistria, Abhazia, Cipru, pentru a nu aminti decât pe cele semnificative.
Dar, lumea de azi este instabila si din urmatoarele motive:
Este lipsita de disciplina de fier existenta în perioada celor doua sisteme antagoniste si care - asa cum am mai spus - se descurajau reciproc. Pentru SUA, singure, nu este usor sa tina sub control întreaga planeta;
Prapastia în crestere dintre tarile bogate si cele sarace este de natura sa creeze puternice tensiuni globale. Aceasta poate deveni, în perspectiva, cea mai mare amenintate la adresa stabilitatii si securitatii mondiale;
Lipsa de progrese în solutionarea problemei hranei. Exista perspective ca, în jurul anului 2050, populatia planetei sa atinga 10 miliarde, în special pe seama cresterii în tarie sarace ( India, Nigeria, Etiopia);
Proliferarea numarului de state si a tendintei de transformare în state independente a unor regiuni autonome: Kosovo, Cecenia, Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud;
Exacerbarea conflictelor inter-etnice mai ales în Africa si încercarea de constituire a unor entitati statale mono-etnice;
Intensificarea fenomenului migratiei dinspre tarile sarace spre tarile dezvoltate si a criminalitatii organizate în retele internationale.
În anii din urma asistam la un fenomen nou: conflictele interstatale cedeaza tot mai mult locul unor conflicte intra-statale, în interiorul statelor nationale. O asemenea evolutie este legata nemijlocit de aparitia, pe plan international, a dreptului de interventie a unor state în probleme umanitare, de nerespectare a drepturilor omului sau a minoritatilor nationale. Campioana acestei teorii a fost Franta. Interventiile externe în Burundi, Somalia sau Iugoslavia au pornit de la asemenea principii.
Evenimentele din ultimii ani au probat ca între prosperitate - stabilitate si securitate exista o legatura nemijlocita. Saracia, subdezvoltarea sunt surse de instabilitate asa cum o demonstreaza Balcanii de Vest, zona Caucazului, America Centrala sau Africa.
Pactul de stabilitate pentru Sud-Estul Europei, convenit dupa razboiul din Iugoslavia, va avea sanse de reusita numai în masura în care componenta sa economica va avea substanta. Din pacate, acest proiect nu s-a transformat într-un "plan Marshall" pentru regiune, asa cum s-a sperat initial. Proiectele de infrastructura demareaza greu, iar riscurile de instabilitate se mentin pe mai departe.
În aceste conditii, obiectivul tarilor
central-europene, inclusiv al României, de a adera la NATO si
|
