LUPTA DE CLASĂ. REVOLUTIILE
Orice societate cât de cât evoluatâ presupune o anume stratifi-care, mai mult sau mai putin
complexă, pe măsura nivelului de dez-voltare atins. Modul cum este ea percepută, analizată ss
interpretată diferă însă în functie de scoa1a sociologică, de orientarea ideologică a teoreticianului,
de scopurile ana1izei sociologice si de nivelul atins în investigare de stiintele socia1e.
Prezentul capitol îsi propune să. treacă în revistă diferitele tipuri de structurare a societătii,
teoretizate în timp, punct de plecare nece-sar pentru un demers ulterior de identificare a straturiior
sociale ca-racteristice societătii contemporane, de re1iefare a modului cum actionează si
reactionează ele în raport cu puterea, cum se angajează ele în actul de cond ucere (politic) si care
sunt mecanismele prin care puterea se exercită asupra diferitelor grupuri ale societătii.
După cum s-a văzut, scopul fundamental al oricărei puteri politice este de a asigura
functionalitatea întregului corp social. Ea serveste necesitătii inteme de mentinere a ordinii si
coeziunii societătii de asigurare a echi1ibrului diferitelor segmente ale acesteia.
Dar în rea1izarea scopurilor de conducere a societătii, puterea exersează presiuni sau
constrângeri diferentiate asupra individului si diferitelor grupuri sociale. Acestea, la rândul lor, în
functie de pro-priile interese, asteptări si năzuinte, urmăresc să influenteze puterea, să acceadă la
putere sau sâ participe la actul de decizie, respectiv se implică, în diferite grade si moduri, polit 919j94j ic.
Până în secolul al XIX- lea, notiunea de clasă 1ipseste practic din
teoriile referitoare la societate. Se consideră că aceasta este stratifi-cată în caste, ordine sau stări.
Sub impactul violentelor ciocniri dec1ansate de Revolutia franceză, conceptul de clasă s-a impus în
fata unor gânditori politici din scoa1a contrarevolutionară (Joseph de Maistre, Louis de Bonald si,
mai ales, elvetianul Karl Ludwig von Haller), istoricilor francezi din perioada Restauratiei, dar sj
socia- listilor utopici. La mijlocul secolului trecut, Marx este cel care intro-duce notiunea de clasă în
discursul sociologic, conferindu- i un rol cheie.
Conform teoriei marxiste, originea claselor socia1e se află în sfera economicului, iar definirea
acestora se face în functie de locul si rolul lor în sistemul de productie, ace astă pozitie fiind
determinată, la rân-dul ei, de relatiile cu mijloacele de productie. Ca să existe, o clasă. tre-buie să
grupeze un număr mare de oameni ce trăiesc aproximativ la fel, exersează o activitate comparabilă,
ocupă un loc similar într- un anumit sistem de productie, istoriceste determinat, se situează în ace-
1asi raport fată de mijloacele de productie, joacă un anumit rol în organizarea socia1ă a muncii si
dispune, în ace1easi mod si proportie, de părti din avutia socială, constituind o unitate bazată pe
comuni-tatea de interese fundamenta1e, în virtutea cărora se opune altei clase sociale. Această
diviziune macrogrupală a societătii există în măsura în caru este constientă de existenta ei, se
delimitează de una sau mai multe clase, împreună cu care formează un sistem de clase, în relatii de
opozitie, ftind neinteligibilă ca obiect izolat, si în măsura în care numărul membrilor ei este
suficient de mare pentru a o face imper-sonală, abstractă, independentă de particularitătile
individuale ale celor ce o compun. Desi clasele contin oameni, ele nu sunt sume ale oamenilor, ci
relatii între oameni.
Clasele sunt grupări numeroase de indivizi, ce ocupă o pozitie similară într-o infrastructură,
constienti de raportul lor fată de pro-prietate; sunt realităti determinate economic ss care actionează
po1itic în lupta dintre ele.
Conform aceleiasi teorii, orice societate în care există proprietate privată este împărtitâ,
inevitabil, în clase opuse. In secolul al XVIII-lea, ca urmare a progresului tehnic apare o nouă sursă
energetică, aburul, care revolutjonează mijloacele de transport si face posibilă aparitia industriei si
transformarea capitalismului comercia1
în capitalism industrial. La rândul lor, acestea conduc la concentrarea muncitorilor în centre urbane,
la acumularea si sporirea inega1itătilor sociale, dând nastere la conf1icte si conducând la
constientizarea apartenentei indivizilor. Aceste rea1itâti favoriz ează sj explică per-spectiva
marxistâ predominant dihotomică asupra societâtii secolu- lui trecut, împărtită în două clase opuse,
burghezia si proletariatul.
Teoria marxistă a procedat însă într-o manieră simplificatoare, urmărind să explice o rea1itate în
continuă devenire dintr- un unghi unilatera1, respectiv subordonând socialul economicului, ss a
îndeplinit, în mod cert, o functie ideologică, deoarece a pus de1iberat la dispozitia unui segment
socia1 instrumentele restructurării violente a societătii.
Pomind de la aceeasi rea1itate, dar cu scopul de a o justifica si mentine, primele teorii elitiste au
urmat un demers ana1og, împă.rtind socialul tot în două clase, elita (clasa conducătoare) ss masele
(clasa celor condusi).
Secolul al XX-lea a adus însă cu sine o serie de transformări radi-cale, cu impact asupra
socialului, iar perspectivele sociologice, mai ales în ultimele patru decenii, - perioadă în care
stiintele socia1e s-au dezvoltat în mod spectaculos -, nu mai pot percepe societatea ca o realitate
simplă., împărtită în două clase opuse, ci ca una complexă, caracterizată de o stratificare socia1ă
bogată, determinată de factori multipli, corelati diferit.
Termenul de clasă a continuat să fie utilizat în sociologie, dar a căpătat acceptiuni diferite de
cele initiale. Criteriile de delimitare a claselor s-au multiplicat: nivelul de viată, respectiv venitul
indi- vizilor, genul de viată prin care un segment socia1 se distinge de a1tul, prestigiul, modul de
raportare fată de putere, nivelul de educatie.
Concomitent însă, investigatia sociologică evidentiază cu tot mai multă pregnantă că structura
socia1ă nu este un dat imuabil. Henry Mendras si Michel Forsd au studiat transformarea structurii
sociale franceze de la începutul secolului al XX- lea si au ajuns la constatarea că, treptat, unele clase
dispar, altele se nasc, altele cresc ca pondere. Astfel, în 1 90 1, agricultorii reprezentau 44,3%,
muncitorij 3 1 ,4%, functionarii 1 2,8%, artizanii si comerciantij 10,7 %, iar profesiunile
Henry Mendras, Michel Forss, Le changernent social, Ed. Armand Colin, Paris, 1983.
libere 0,8%; în 1982, proportiile erau cu totul a1tele: agricultorii 9,6%, muncitorii 43%, functionarii
si cadrele superioare 9,4%, iar liber-profesionistii 1, 1 %. Tărănimea aproape dispare, iar clasa
medie câstigă în importantă. Dacă adăugăm că în societatea industrială. există un segment social
compus din inclasabjli (declasati si indivizi peca1edeasereclasa,caurmarea mobilitâtii
sicirculatieisporitea populatiei, atât pe vertica1ă, cât si pe orizontală), ajungem la o ima-gine mai
aproape de realitatea societătii contemporane.
Notiunea de clasă este, la ora actua1ă, asa cum am spus, defînită. diferit. Astfel, pentru Gerhard
Lenski, clasa este "o aglomerare de persoane care ocupă într-o societate dată o pozitie similară fată
de o formă oarecare de putere, privilegiu sau prestigiu", nemaicaracteri-zându-se prin atributele
conferite de Marx.
În viziunea lui Ralf Dahrendorf, clasa este unul din grupurile sociale existente într-o societate
dată, delimitat nu atât de raportul fată de proprietate, cât de gradul în care controlează distributia
autoritătii.
Pentru Raymond Aron , "regimul politic, adică organizarea pu-terii ss conceptia pe care
guvemantii o au despre autoritatea lor, deter- mină existenta sau inexistenta claselor", cu alte
cuvinte clasa ar fi o notiune legată de ideologie. Sociologia nord-americană ignoră notiunea de
clasă. De altfel, în ultimii ani, notiunea este folosită din ce în ce mai rar, fiind înlocuitâ cu cea de
grup social, grup de interese.
De altfel, într-un alt studiu din acelasi an, Raymond Aron va reveni cu alte precizări de ordin
metodologic privind deflnitia ss fun-damentul clasei socia1e în termeni operationali. Indiferent de
criteri- ul abordat (teoretic, politic sau ideologic), "toti sociologii caută să pună accentul pe ceea ce
creează coerenta, uni tatea, globală sau totală, comunitatea de existentă sau de constiintă a unui
ansamblu dat". Printre caracteristicile clasei, sociologul francez retine atăt pe
2 Gerhard Lenski, Power and Privilege: A Theory of Social Stratification,
McGraw-Hill, New York, 1966, p. 74-75.
Ralf Dahrendorf, Class and Cla.ss Conflict in Industrial Society, Standford Universitv
Press, Standford, 1959.
s Ravmond Aron, Dsmocratie et totalitarisme, Ga1limard, Paris, 1965, p. 29-30.
s Raymond Aron, La classe comme reprssentation et conime volonts, în:
Archives europsennes de sociologie, I, nr. 2, 1960, p. 144.
cele obiective, cât si pe cele subiective: 1. "similitudinea manierelor de a lucra, de a lrăi si de a
gândi, altfel spus comunitate obiectiv sesizabilă (natura muncii, nivelul veniturilor) sau
comunitate mai greu de perceput, dar mai importantă, a manierelor de a gândi, a sistemelor de
va1ori; 2. consistentă în durata acestor existente colective, a1tfel spus, deschiderea sau
închiderea de fapt si nu de drept. In această. perspectivă, grupul ar exista cu atât mai puternic cu
cât mobi1itatea înire generatii va fi mai slabă; 3. constientizarea acestor existente cole ctive prin
ele însele si vointa proprie a fiecăruia de a îndeplini o sarcină"
Stratificarea ierarhică a societătil or în grupuri tot mai numeroase, în functie de profesie, venit,
rol, status etc. face ss mai difici lă coagu-larea unei constiinte colective de sine care să confere
consistentă ss contururi precise notiunii de clasă socia1ă. Pentru ca un ansamblu uman să se
manifeste ca o comunitate omogenă de valori si de interese, deci, sub formă de clasă, este necesară
sinteza dintre constiinta de sine, existenta pentru sine, vointă si situatia membrilor care vor
compune clasa. Dar întrucât această sinteză nu se rea1izează decât "în momentele de criză. si de
efervescentă.", ceea ce sugerează o apropiere a clasei de masă, Raymond Aron consideră că
"majori- tatea, dacă nu toate clasele, ca existente colective, nu diferă decât în grad, si nu în natură,
de straturi" . Frontierele dintre clase vor fi întot-deauna flotante deoarece: 1. schimbările în
menta1itatea comună sunt mai lente decât schimbările materiale, ceea ce împiedică. afirmarea
comunitătii de , , e valori; 2. la nivelul unitătii dintre
viată si d , vointă ss
actiune scena vietii politice este ocupată de partide si asociatiile pro-fesiona1e.
în concluzie, notiunea de clasă, în acceptiunea dată de Marx, nu mai este stiintific operantă
(cel putin pentru societatea actuală), iar sociologia politică va renunta probabil la acest termen.
Deoarece, în viziunea marxistă, ideologia are un rol important în structurarea si constientizarea
claselor sociale, să încercăm să lămurim, în continuare, raportul clasă- ideologie.
Există o divergentă clară între ana1iza marxistă a ideologiei ssi cea întreprinsă în afara acestei
perspective. În optica marxistă, ideologia
6 Ibidem, p. 146.
s Ibideni, p. 145.
este apanajul clasei dominante, aI burgheziei si are o functie alienan-tă pentru clasa opusă,
proletariatul, pentru că- i determină o constiintă fa1să. Ideologia se opune constiintei de clasă,
singura capabilă să identifice adevăratele interese si să orienteze actiunea politică revolu-tionară a
proletariatului, necesară pentru a înlătura clasa dominantă.
Modelele nemarxiste nu leagă mecanic o ideologie de o clasă si nici nu îi acordă o functie
alienantâ sau izbăvitoare: o ideologie, mai mult sau mai putin elaborată, contribuie la structurarea
oricărui grup social si ea nu este neapărat politică, deci orientată spre putere.
Dar, în functie de contextul în care actionează, poate elibera energi- ile grupului socia1 căruia i se
adresează, le poate cana1iza într-o anume directie.
Ideologia este un sistem de idei si iudecăti, explicit si organi-zat, care descrie, explică,
interpretează sau justifică situatia unui grup sau a unei colectivităti si care, inspirându-se din
valorile acceptate, propune o directie precisâ pentru actiunea grupului sau colectivitâtii. Ea
"exprimă o perspectivă asupra lumii sub forma unui sistem rationa1 si abstract, ce decurge parial
din interesele grupului pe care îl modelează, în acelasi timp"
După cum remarcă Guy Rocher, pe de o parte, ideologia creează unanimităti: invocă interese
comune, o cauză comună, propune o actiune comună, invitând la identificare; pe de altă parte, dă
nastere Ia diferenti eri, la divizări sociale, deoarece evidentiază c aracterele distincte ale unei
colectivităti, care permit identificarea ei prin con- fruntare cu altele, în unele cazuri diferentie rea
mergând până la opozitie.
O ideologie se poate adresa unui grup anume dinir-o societate, unei societăti globale
(nationa1ismul) sau chiar supranationa1e (comunismul).
Ideologia, desi nu este neapărat politică, este, totusi, în majori-tatea cazurilor, axată pe putere
si, ca atare, are un caracter politiclo: din acest punct de vedere, poate exprima pozitia grupului
8 js Meynaud, A. Lancelot, Les attitudes politiques, PUF, Paris, 1964, p. 101-
s Guy Rocher, Introduction ă la sociologie gsnsrale, voL 111, Le changenient sociaJ, Ed.
H.M.H., Paris, 1968, p.
10 Unii autori, cum este Jean Baechler (Qu'est-ce que l'idsologie, Gallimard, Paris, 1976,
p. 21), tind să reducă ideologia la "stările de constiintă Iegate de actiunea politică".
care detine puterea (clasa dominantă), a grupului care aspiră să acceadă la putere (partid politic din
opozitie) sau a unui grup care urmăreste să influenteze puterea (grup de presiune).
Multiplicarea numărului ideologiilor si cresterea atractiei lor în societătile modeme au avut ca
efect ridicarea nivelului aspiratiilor
,ilor,
indivizilor si colectivitât trezirea ambitiilor si sperantelor ss trans-
formarea, în unele cazuri radica1ă, a cursului istoriei. În societătile industria1e, cresterea nivelului
de instruire, a complexitătii orga- nizării sociale si a structurilor puterii sunt conditii favorabile
multi-plicării, difuzării si impactului ideologiilor, si în nici un caz ale disparitiei lor.
Marx a airibuit luptei de clasă un rol istoric, considerând că ea determină dinamica socială, care
se ref1ectă, la rândul ei, în dinamica politică. În viziunea lui, conf1ictele sociale sunt inerente
oricărei
, ecurg din natura si fun
societăti si d , ctionarea ei: flind conflicte de
interese, ele opun, în mod necesar, două grupuri mari. Astfel, con- flictul este principa1ul motor al
istoriei: toate conf1ictele sociale sunt conf1icte de clasă si conduc inevitabil la revolutie. Lupta de
clasă ar dispărea doar în societatea comunistă, o dată cu disparitia contradictii1or antagonice,
generatoare de conf1ict.
Este adevărat că secolul al XIX- lea aduce cu sine o simplificare a antagonismelor, concomitent
cu posibilitatea crescândă a populatiei de a participa la viata politică. Dar, cu toate acestea, nu
putem redu-ce toate conflictele sociale Ia conflicte de clasă. În critica socio-logiei marxiste,
Dahrendorf analizează inclusiv problema con- flictelor: în opinia sa, principa1a sursă siructurală a
conf1ictelor nu este inegala distributie a proprietătii asupra mijloacelor de productie, ci inegala
distributie a autoritătii între indivizi ss grupuri. De aici rezultă un conf1ict de interese între cei
care exercită autoritatea si cei care i se supun.
Dacă Marx a considerat ssi ana1izat un singur caz de conflict social, si anume lupta de clasă,
Dahrendorf, în schimb, a redus toate conf1ictele sociale la conflictul de autoritate. În plus, eI
a ana1izat conflictele sociale după două scări: a intensitătii si a violentei. Intens itatea se referă
la suma de energie angajată în conflict, la preRalf Dahrendorf, Class and Class Conflict in
Industrial Society.
siunile si emotii1e dec1ansate, la importanta acordată victoriei. Violenta tine de mijloacele folosite
pentru exprimarea ostilită.tii si combaterea opozanti1or.
Intensitatea descreste în măsura în care grupurile de interes se pot organiza si pot astfel exprima
ostilitatea prin intermediul organizatiilor lor, în care distributia autoritătii si puterii politice nu
coincide cu cea a celorla1te avantaje economice si sociale (bogătie, prestigiu, cultură.) si în care
structura acestora este destul de deschisă pentru a permite o anume mobilitate socia1ă. Violenta
conflictelor descreste ss ea în măsura în care grupurile de interes se pot organiza, în care cei lipsiti
de putere politică beneficiază măcar de unele avan-taje economice si sociale ss în care conf1ictele
sunt efectiv reglemen-tate (părtile în conflict se cunosc, se acceptă, se conduc după unele reguli
comune în relatiile mutuale). De aici rezultă că o revolutie va fi cu atât mai radica1ă cu cât
intensitatea conf1ictului este mai mare ss cu atât mai bruscă cu cât conflictul este mai acut În
rea1itate, revolutiile adevărate sunt rare în istorie.
O datâ cu cresterea nivelului de viată si scăderea inega1itătilor majore în societatea postindustrială
a secolului al XX- lea, conf1ictele de clasă, întelegând prin aceasta conflictele cu
continut po1itic, se atenuează, iar lupta îmbracă a1te forme si căi, maj putin violente. Structura
societătii comportă în continuare un mare număr de contradictii, surse constante de frictiuni si confl
icte, determinate de interesele diverse ale grupurilor socia1e. Dar acestea nu mai sunt neapărat
generate de existenta grupurilor ierarhizate pe vertica1ă. Evident că "societatea este în continuare
condusă de un grup redus si relativ închis, care continuă să domine viata economică ss po1itică, dar
a cărui putere politică este limitată de mecanismele democratice (sufragiu universa1, libertatea
presei, a asocierii)".
Apar conflicte datorate intereselor divergente ss între grupuri orizontale, deci plasate pe ace1asi
plan ss care, în principiu, nu sunt inegale între ele (natiuni, asociatii, provincii, partide, profesiuni,
grupuri de vârstă); ss acestea pot căpăta caracter po1itic, cu alte cuvinte pot să aibă ca obiect
cucerirea puterii, dar nu în mod obligatoriu. Deseori, elemente contradictorii coexistă, în special
atunci
12 Maurice Duverger, Sociologie politique, PUF, Paris, 1968, p. 206-207.
când functia de integrare exercitată de putere, prin intermediul statu- lui, reuseste să absoarbă
contradictiile sau să le facă suportabi1e.
Interesantă este ideea lui Schwartzenberg de a transpune lupta de clasă., pe care o întelege ca
luptă de interese, din plan intern în plan intemational: tările dezvoltate ar constitui clasa natiunilor
dominante, iar tările subdezvoltate ar reprezenta natiunile proletare, dominate prin diverse căi, dar
mai a1es prin cele economice. E1 se apropie ast- fel de pozitia lui Raymond A.ron , pentru care, în
societatea indus-trială, important este nivelul de dezvoltare (dezvoltare-subdez-voltare) ss nu
orientarea ideologică.
Pentru a exista, functiona ss evolua, orice societate trebuie con-dusă, administrată, reglementată,
controlată, orientatâ. Dar puterea nu poate fî în mâna a milioane de oameni, ci în mâna unui grup
restrâns, pe care diversele teorii politice îl denumesc elită conducă-toare, clasă dominantâ, clasă
conducătoare, clasă politică.
În teoria marxistă, notiunea de clasă dominantă desemnează clasa care detine mijloacele de
productie: ea este concomitent clasă domi- nantă, proprietară a mijloacelor de productie si
conducătoare,iarpro-letariatul luptă pentru a o infrânge.
Pentru Marx, ideologia este un mijloc de dominare. Orice clasă dominantă produce o ideologie
dominantă, care contribuie la păs-trarea pozitiei sale prin legitimarea puterii sa1e.
Problematica claselor dominante este descifrată pornindu-se de la ideologia pe care o
promovează.. Aceasta urmăreste să desc rie, să exp1ice, să interpreteze si să justifice situatia clasei
dominante, pre-cum sîi să propună (impună) o directie anume actiunii istorice, în favoarea
intereselor sale de clasă.
La începutul secolului al XIX- lea, proprietatea si controlul asupra mijloacelor de productie
păreau indisolubil legate, iar clasa domi- nantă economic detinea implicit puterea po1itică. "In
actualele democratii de tip occidental se constată o disociere fizică între cei care detin functii
politice si cei care detin functii economice de con-ducere" 15. Pe de altă parte, proprietatea, în
conditiile societătii indus-
13 Roger-Gsrard Schwattzenberg, Sociologie politique, Montchrestien, Paris, 1971.
14 Raymond Aron, Social Structure and the Ruling Class, în: British Journal of Sociology I,
nr.1 din manie 1950.
15 Raymond Aron, Dsmocratie et totaJitarisnie, p. 141.
triale si post- industria1e, este diseminată uneori între mii de actionari care nu exercită un control
direct asupra ei, rolul acesta revenind managerilor, birocratilor, care nu detin însă drepturi de
proprietate.
Ca atare, nu mai putem vorbi de o clasă dominantâ, înteleasă ca înlreg, unit de aceleasi inter ese,
ci de diverse categorii conducătoare, de regulă neunite, de o plura1itate de minorităti influente în
diversele sectoare de activitate ale societătii (apărare, politică intemă, politică socială) care
conlucrează, dar nu se suprapun decât atunci când interesele lor coincid. Chiar si sociologi de
orientare marxistă accep-tâ această idee, cu amendamentul că toate aceste grupuri restrânse, aceste
e1ite, sunt părti integrante a1e clasei dominante, concept la care nu renuntă, dar pe care îl
redefinesc, în functie de evolutia soci etătii contemporane.
|
