LUPTA DE CLASÃ. REVOLUTIILE
Orice societate cât de cât evoluatâ presupune o anume stratifi-care, mai mult sau mai putin
complexã, pe mãsura nivelului de dez-voltare atins. Modul cum este ea perceputã, analizatã ss
interpretatã diferã însã în functie de scoa1a sociologicã, de orientarea ideologicã a teoreticianului,
de scopurile ana1izei sociologice si de nivelul atins în investigare de stiintele socia1e.
Prezentul capitol îsi propune sã. treacã în revistã diferitele tipuri de structurare a societãtii,
teoretizate în timp, punct de plecare nece-sar pentru un demers ulterior de identificare a straturiior
sociale ca-racteristice societãtii contemporane, de re1iefare a modului cum actioneazã si
reactioneazã ele în raport cu puterea, cum se angajeazã ele în actul de cond ucere (politic) si care
sunt mecanismele prin care puterea se exercitã asupra diferitelor grupuri ale societãtii.
Dupã cum s-a vãzut, scopul fundamental al oricãrei puteri politice este de a asigura
functionalitatea întregului corp social. Ea serveste necesitãtii inteme de mentinere a ordinii si
coeziunii societãtii de asigurare a echi1ibrului diferitelor segmente ale acesteia.
Dar în rea1izarea scopurilor de conducere a societãtii, puterea exerseazã presiuni sau
constrângeri diferentiate asupra individului si diferitelor grupuri sociale. Acestea, la rândul lor, în
functie de pro-priile interese, asteptãri si nãzuinte, urmãresc sã influenteze puterea, sã acceadã la
putere sau sâ participe la actul de decizie, respectiv se implicã, în diferite grade si moduri, polit 919j94j ic.
Pânã în secolul al XIX- lea, notiunea de clasã 1ipseste practic din
teoriile referitoare la societate. Se considerã cã aceasta este stratifi-catã în caste, ordine sau stãri.
Sub impactul violentelor ciocniri dec1ansate de Revolutia francezã, conceptul de clasã s-a impus în
fata unor gânditori politici din scoa1a contrarevolutionarã (Joseph de Maistre, Louis de Bonald si,
mai ales, elvetianul Karl Ludwig von Haller), istoricilor francezi din perioada Restauratiei, dar sj
socia- listilor utopici. La mijlocul secolului trecut, Marx este cel care intro-duce notiunea de clasã în
discursul sociologic, conferindu- i un rol cheie.
Conform teoriei marxiste, originea claselor socia1e se aflã în sfera economicului, iar definirea
acestora se face în functie de locul si rolul lor în sistemul de productie, ace astã pozitie fiind
determinatã, la rân-dul ei, de relatiile cu mijloacele de productie. Ca sã existe, o clasã. tre-buie sã
grupeze un numãr mare de oameni ce trãiesc aproximativ la fel, exerseazã o activitate comparabilã,
ocupã un loc similar într- un anumit sistem de productie, istoriceste determinat, se situeazã în ace-
1asi raport fatã de mijloacele de productie, joacã un anumit rol în organizarea socia1ã a muncii si
dispune, în ace1easi mod si proportie, de pãrti din avutia socialã, constituind o unitate bazatã pe
comuni-tatea de interese fundamenta1e, în virtutea cãrora se opune altei clase sociale. Aceastã
diviziune macrogrupalã a societãtii existã în mãsura în caru este constientã de existenta ei, se
delimiteazã de una sau mai multe clase, împreunã cu care formeazã un sistem de clase, în relatii de
opozitie, ftind neinteligibilã ca obiect izolat, si în mãsura în care numãrul membrilor ei este
suficient de mare pentru a o face imper-sonalã, abstractã, independentã de particularitãtile
individuale ale celor ce o compun. Desi clasele contin oameni, ele nu sunt sume ale oamenilor, ci
relatii între oameni.
Clasele sunt grupãri numeroase de indivizi, ce ocupã o pozitie similarã într-o infrastructurã,
constienti de raportul lor fatã de pro-prietate; sunt realitãti determinate economic ss care actioneazã
po1itic în lupta dintre ele.
Conform aceleiasi teorii, orice societate în care existã proprietate privatã este împãrtitâ,
inevitabil, în clase opuse. In secolul al XVIII-lea, ca urmare a progresului tehnic apare o nouã sursã
energeticã, aburul, care revolutjoneazã mijloacele de transport si face posibilã aparitia industriei si
transformarea capitalismului comercia1
în capitalism industrial. La rândul lor, acestea conduc la concentrarea muncitorilor în centre urbane,
la acumularea si sporirea inega1itãtilor sociale, dând nastere la conf1icte si conducând la
constientizarea apartenentei indivizilor. Aceste rea1itâti favoriz eazã sj explicã per-spectiva
marxistâ predominant dihotomicã asupra societâtii secolu- lui trecut, împãrtitã în douã clase opuse,
burghezia si proletariatul.
Teoria marxistã a procedat însã într-o manierã simplificatoare, urmãrind sã explice o rea1itate în
continuã devenire dintr- un unghi unilatera1, respectiv subordonând socialul economicului, ss a
îndeplinit, în mod cert, o functie ideologicã, deoarece a pus de1iberat la dispozitia unui segment
socia1 instrumentele restructurãrii violente a societãtii.
Pomind de la aceeasi rea1itate, dar cu scopul de a o justifica si mentine, primele teorii elitiste au
urmat un demers ana1og, împã.rtind socialul tot în douã clase, elita (clasa conducãtoare) ss masele
(clasa celor condusi).
Secolul al XX-lea a adus însã cu sine o serie de transformãri radi-cale, cu impact asupra
socialului, iar perspectivele sociologice, mai ales în ultimele patru decenii, - perioadã în care
stiintele socia1e s-au dezvoltat în mod spectaculos -, nu mai pot percepe societatea ca o realitate
simplã., împãrtitã în douã clase opuse, ci ca una complexã, caracterizatã de o stratificare socia1ã
bogatã, determinatã de factori multipli, corelati diferit.
Termenul de clasã a continuat sã fie utilizat în sociologie, dar a cãpãtat acceptiuni diferite de
cele initiale. Criteriile de delimitare a claselor s-au multiplicat: nivelul de viatã, respectiv venitul
indi- vizilor, genul de viatã prin care un segment socia1 se distinge de a1tul, prestigiul, modul de
raportare fatã de putere, nivelul de educatie.
Concomitent însã, investigatia sociologicã evidentiazã cu tot mai multã pregnantã cã structura
socia1ã nu este un dat imuabil. Henry Mendras si Michel Forsd au studiat transformarea structurii
sociale franceze de la începutul secolului al XX- lea si au ajuns la constatarea cã, treptat, unele clase
dispar, altele se nasc, altele cresc ca pondere. Astfel, în 1 90 1, agricultorii reprezentau 44,3%,
muncitorij 3 1 ,4%, functionarii 1 2,8%, artizanii si comerciantij 10,7 %, iar profesiunile
Henry Mendras, Michel Forss, Le changernent social, Ed. Armand Colin, Paris, 1983.
libere 0,8%; în 1982, proportiile erau cu totul a1tele: agricultorii 9,6%, muncitorii 43%, functionarii
si cadrele superioare 9,4%, iar liber-profesionistii 1, 1 %. Tãrãnimea aproape dispare, iar clasa
medie câstigã în importantã. Dacã adãugãm cã în societatea industrialã. existã un segment social
compus din inclasabjli (declasati si indivizi peca1edeasereclasa,caurmarea mobilitâtii
sicirculatieisporitea populatiei, atât pe vertica1ã, cât si pe orizontalã), ajungem la o ima-gine mai
aproape de realitatea societãtii contemporane.
Notiunea de clasã este, la ora actua1ã, asa cum am spus, defînitã. diferit. Astfel, pentru Gerhard
Lenski, clasa este "o aglomerare de persoane care ocupã într-o societate datã o pozitie similarã fatã
de o formã oarecare de putere, privilegiu sau prestigiu", nemaicaracteri-zându-se prin atributele
conferite de Marx.
În viziunea lui Ralf Dahrendorf, clasa este unul din grupurile sociale existente într-o societate
datã, delimitat nu atât de raportul fatã de proprietate, cât de gradul în care controleazã distributia
autoritãtii.
Pentru Raymond Aron , "regimul politic, adicã organizarea pu-terii ss conceptia pe care
guvemantii o au despre autoritatea lor, deter- minã existenta sau inexistenta claselor", cu alte
cuvinte clasa ar fi o notiune legatã de ideologie. Sociologia nord-americanã ignorã notiunea de
clasã. De altfel, în ultimii ani, notiunea este folositã din ce în ce mai rar, fiind înlocuitâ cu cea de
grup social, grup de interese.
De altfel, într-un alt studiu din acelasi an, Raymond Aron va reveni cu alte precizãri de ordin
metodologic privind deflnitia ss fun-damentul clasei socia1e în termeni operationali. Indiferent de
criteri- ul abordat (teoretic, politic sau ideologic), "toti sociologii cautã sã punã accentul pe ceea ce
creeazã coerenta, uni tatea, globalã sau totalã, comunitatea de existentã sau de constiintã a unui
ansamblu dat". Printre caracteristicile clasei, sociologul francez retine atãt pe
2 Gerhard Lenski, Power and Privilege: A Theory of Social Stratification,
McGraw-Hill, New York, 1966, p. 74-75.
Ralf Dahrendorf, Class and Cla.ss Conflict in Industrial Society, Standford Universitv
Press, Standford, 1959.
s Ravmond Aron, Dsmocratie et totalitarisme, Ga1limard, Paris, 1965, p. 29-30.
s Raymond Aron, La classe comme reprssentation et conime volonts, în:
Archives europsennes de sociologie, I, nr. 2, 1960, p. 144.
cele obiective, cât si pe cele subiective: 1. "similitudinea manierelor de a lucra, de a lrãi si de a
gândi, altfel spus comunitate obiectiv sesizabilã (natura muncii, nivelul veniturilor) sau
comunitate mai greu de perceput, dar mai importantã, a manierelor de a gândi, a sistemelor de
va1ori; 2. consistentã în durata acestor existente colective, a1tfel spus, deschiderea sau
închiderea de fapt si nu de drept. In aceastã. perspectivã, grupul ar exista cu atât mai puternic cu
cât mobi1itatea înire generatii va fi mai slabã; 3. constientizarea acestor existente cole ctive prin
ele însele si vointa proprie a fiecãruia de a îndeplini o sarcinã"
Stratificarea ierarhicã a societãtil or în grupuri tot mai numeroase, în functie de profesie, venit,
rol, status etc. face ss mai difici lã coagu-larea unei constiinte colective de sine care sã confere
consistentã ss contururi precise notiunii de clasã socia1ã. Pentru ca un ansamblu uman sã se
manifeste ca o comunitate omogenã de valori si de interese, deci, sub formã de clasã, este necesarã
sinteza dintre constiinta de sine, existenta pentru sine, vointã si situatia membrilor care vor
compune clasa. Dar întrucât aceastã sintezã nu se rea1izeazã decât "în momentele de crizã. si de
efervescentã.", ceea ce sugereazã o apropiere a clasei de masã, Raymond Aron considerã cã
"majori- tatea, dacã nu toate clasele, ca existente colective, nu diferã decât în grad, si nu în naturã,
de straturi" . Frontierele dintre clase vor fi întot-deauna flotante deoarece: 1. schimbãrile în
menta1itatea comunã sunt mai lente decât schimbãrile materiale, ceea ce împiedicã. afirmarea
comunitãtii de , , e valori; 2. la nivelul unitãtii dintre
viatã si d , vointã ss
actiune scena vietii politice este ocupatã de partide si asociatiile pro-fesiona1e.
în concluzie, notiunea de clasã, în acceptiunea datã de Marx, nu mai este stiintific operantã
(cel putin pentru societatea actualã), iar sociologia politicã va renunta probabil la acest termen.
Deoarece, în viziunea marxistã, ideologia are un rol important în structurarea si constientizarea
claselor sociale, sã încercãm sã lãmurim, în continuare, raportul clasã- ideologie.
Existã o divergentã clarã între ana1iza marxistã a ideologiei ssi cea întreprinsã în afara acestei
perspective. În optica marxistã, ideologia
6 Ibidem, p. 146.
s Ibideni, p. 145.
este apanajul clasei dominante, aI burgheziei si are o functie alienan-tã pentru clasa opusã,
proletariatul, pentru cã- i determinã o constiintã fa1sã. Ideologia se opune constiintei de clasã,
singura capabilã sã identifice adevãratele interese si sã orienteze actiunea politicã revolu-tionarã a
proletariatului, necesarã pentru a înlãtura clasa dominantã.
Modelele nemarxiste nu leagã mecanic o ideologie de o clasã si nici nu îi acordã o functie
alienantâ sau izbãvitoare: o ideologie, mai mult sau mai putin elaboratã, contribuie la structurarea
oricãrui grup social si ea nu este neapãrat politicã, deci orientatã spre putere.
Dar, în functie de contextul în care actioneazã, poate elibera energi- ile grupului socia1 cãruia i se
adreseazã, le poate cana1iza într-o anume directie.
Ideologia este un sistem de idei si iudecãti, explicit si organi-zat, care descrie, explicã,
interpreteazã sau justificã situatia unui grup sau a unei colectivitãti si care, inspirându-se din
valorile acceptate, propune o directie precisâ pentru actiunea grupului sau colectivitâtii. Ea
"exprimã o perspectivã asupra lumii sub forma unui sistem rationa1 si abstract, ce decurge parial
din interesele grupului pe care îl modeleazã, în acelasi timp"
Dupã cum remarcã Guy Rocher, pe de o parte, ideologia creeazã unanimitãti: invocã interese
comune, o cauzã comunã, propune o actiune comunã, invitând la identificare; pe de altã parte, dã
nastere Ia diferenti eri, la divizãri sociale, deoarece evidentiazã c aracterele distincte ale unei
colectivitãti, care permit identificarea ei prin con- fruntare cu altele, în unele cazuri diferentie rea
mergând pânã la opozitie.
O ideologie se poate adresa unui grup anume dinir-o societate, unei societãti globale
(nationa1ismul) sau chiar supranationa1e (comunismul).
Ideologia, desi nu este neapãrat politicã, este, totusi, în majori-tatea cazurilor, axatã pe putere
si, ca atare, are un caracter politiclo: din acest punct de vedere, poate exprima pozitia grupului
8 js Meynaud, A. Lancelot, Les attitudes politiques, PUF, Paris, 1964, p. 101-
s Guy Rocher, Introduction ã la sociologie gsnsrale, voL 111, Le changenient sociaJ, Ed.
H.M.H., Paris, 1968, p.
10 Unii autori, cum este Jean Baechler (Qu'est-ce que l'idsologie, Gallimard, Paris, 1976,
p. 21), tind sã reducã ideologia la "stãrile de constiintã Iegate de actiunea politicã".
care detine puterea (clasa dominantã), a grupului care aspirã sã acceadã la putere (partid politic din
opozitie) sau a unui grup care urmãreste sã influenteze puterea (grup de presiune).
Multiplicarea numãrului ideologiilor si cresterea atractiei lor în societãtile modeme au avut ca
efect ridicarea nivelului aspiratiilor
,ilor,
indivizilor si colectivitât trezirea ambitiilor si sperantelor ss trans-
formarea, în unele cazuri radica1ã, a cursului istoriei. În societãtile industria1e, cresterea nivelului
de instruire, a complexitãtii orga- nizãrii sociale si a structurilor puterii sunt conditii favorabile
multi-plicãrii, difuzãrii si impactului ideologiilor, si în nici un caz ale disparitiei lor.
Marx a airibuit luptei de clasã un rol istoric, considerând cã ea determinã dinamica socialã, care
se ref1ectã, la rândul ei, în dinamica politicã. În viziunea lui, conf1ictele sociale sunt inerente
oricãrei
, ecurg din natura si fun
societãti si d , ctionarea ei: flind conflicte de
interese, ele opun, în mod necesar, douã grupuri mari. Astfel, con- flictul este principa1ul motor al
istoriei: toate conf1ictele sociale sunt conf1icte de clasã si conduc inevitabil la revolutie. Lupta de
clasã ar dispãrea doar în societatea comunistã, o datã cu disparitia contradictii1or antagonice,
generatoare de conf1ict.
Este adevãrat cã secolul al XIX- lea aduce cu sine o simplificare a antagonismelor, concomitent
cu posibilitatea crescândã a populatiei de a participa la viata politicã. Dar, cu toate acestea, nu
putem redu-ce toate conflictele sociale Ia conflicte de clasã. În critica socio-logiei marxiste,
Dahrendorf analizeazã inclusiv problema con- flictelor: în opinia sa, principa1a sursã siructuralã a
conf1ictelor nu este inegala distributie a proprietãtii asupra mijloacelor de productie, ci inegala
distributie a autoritãtii între indivizi ss grupuri. De aici rezultã un conf1ict de interese între cei
care exercitã autoritatea si cei care i se supun.
Dacã Marx a considerat ssi ana1izat un singur caz de conflict social, si anume lupta de clasã,
Dahrendorf, în schimb, a redus toate conf1ictele sociale la conflictul de autoritate. În plus, eI
a ana1izat conflictele sociale dupã douã scãri: a intensitãtii si a violentei. Intens itatea se referã
la suma de energie angajatã în conflict, la preRalf Dahrendorf, Class and Class Conflict in
Industrial Society.
siunile si emotii1e dec1ansate, la importanta acordatã victoriei. Violenta tine de mijloacele folosite
pentru exprimarea ostilitã.tii si combaterea opozanti1or.
Intensitatea descreste în mãsura în care grupurile de interes se pot organiza si pot astfel exprima
ostilitatea prin intermediul organizatiilor lor, în care distributia autoritãtii si puterii politice nu
coincide cu cea a celorla1te avantaje economice si sociale (bogãtie, prestigiu, culturã.) si în care
structura acestora este destul de deschisã pentru a permite o anume mobilitate socia1ã. Violenta
conflictelor descreste ss ea în mãsura în care grupurile de interes se pot organiza, în care cei lipsiti
de putere politicã beneficiazã mãcar de unele avan-taje economice si sociale ss în care conf1ictele
sunt efectiv reglemen-tate (pãrtile în conflict se cunosc, se acceptã, se conduc dupã unele reguli
comune în relatiile mutuale). De aici rezultã cã o revolutie va fi cu atât mai radica1ã cu cât
intensitatea conf1ictului este mai mare ss cu atât mai bruscã cu cât conflictul este mai acut În
rea1itate, revolutiile adevãrate sunt rare în istorie.
O datâ cu cresterea nivelului de viatã si scãderea inega1itãtilor majore în societatea postindustrialã
a secolului al XX- lea, conf1ictele de clasã, întelegând prin aceasta conflictele cu
continut po1itic, se atenueazã, iar lupta îmbracã a1te forme si cãi, maj putin violente. Structura
societãtii comportã în continuare un mare numãr de contradictii, surse constante de frictiuni si confl
icte, determinate de interesele diverse ale grupurilor socia1e. Dar acestea nu mai sunt neapãrat
generate de existenta grupurilor ierarhizate pe vertica1ã. Evident cã "societatea este în continuare
condusã de un grup redus si relativ închis, care continuã sã domine viata economicã ss po1iticã, dar
a cãrui putere politicã este limitatã de mecanismele democratice (sufragiu universa1, libertatea
presei, a asocierii)".
Apar conflicte datorate intereselor divergente ss între grupuri orizontale, deci plasate pe ace1asi
plan ss care, în principiu, nu sunt inegale între ele (natiuni, asociatii, provincii, partide, profesiuni,
grupuri de vârstã); ss acestea pot cãpãta caracter po1itic, cu alte cuvinte pot sã aibã ca obiect
cucerirea puterii, dar nu în mod obligatoriu. Deseori, elemente contradictorii coexistã, în special
atunci
12 Maurice Duverger, Sociologie politique, PUF, Paris, 1968, p. 206-207.
când functia de integrare exercitatã de putere, prin intermediul statu- lui, reuseste sã absoarbã
contradictiile sau sã le facã suportabi1e.
Interesantã este ideea lui Schwartzenberg de a transpune lupta de clasã., pe care o întelege ca
luptã de interese, din plan intern în plan intemational: tãrile dezvoltate ar constitui clasa natiunilor
dominante, iar tãrile subdezvoltate ar reprezenta natiunile proletare, dominate prin diverse cãi, dar
mai a1es prin cele economice. E1 se apropie ast- fel de pozitia lui Raymond A.ron , pentru care, în
societatea indus-trialã, important este nivelul de dezvoltare (dezvoltare-subdez-voltare) ss nu
orientarea ideologicã.
Pentru a exista, functiona ss evolua, orice societate trebuie con-dusã, administratã, reglementatã,
controlatã, orientatâ. Dar puterea nu poate fî în mâna a milioane de oameni, ci în mâna unui grup
restrâns, pe care diversele teorii politice îl denumesc elitã conducã-toare, clasã dominantâ, clasã
conducãtoare, clasã politicã.
În teoria marxistã, notiunea de clasã dominantã desemneazã clasa care detine mijloacele de
productie: ea este concomitent clasã domi- nantã, proprietarã a mijloacelor de productie si
conducãtoare,iarpro-letariatul luptã pentru a o infrânge.
Pentru Marx, ideologia este un mijloc de dominare. Orice clasã dominantã produce o ideologie
dominantã, care contribuie la pãs-trarea pozitiei sale prin legitimarea puterii sa1e.
Problematica claselor dominante este descifratã pornindu-se de la ideologia pe care o
promoveazã.. Aceasta urmãreste sã desc rie, sã exp1ice, sã interpreteze si sã justifice situatia clasei
dominante, pre-cum sîi sã propunã (impunã) o directie anume actiunii istorice, în favoarea
intereselor sale de clasã.
La începutul secolului al XIX- lea, proprietatea si controlul asupra mijloacelor de productie
pãreau indisolubil legate, iar clasa domi- nantã economic detinea implicit puterea po1iticã. "In
actualele democratii de tip occidental se constatã o disociere fizicã între cei care detin functii
politice si cei care detin functii economice de con-ducere" 15. Pe de altã parte, proprietatea, în
conditiile societãtii indus-
13 Roger-Gsrard Schwattzenberg, Sociologie politique, Montchrestien, Paris, 1971.
14 Raymond Aron, Social Structure and the Ruling Class, în: British Journal of Sociology I,
nr.1 din manie 1950.
15 Raymond Aron, Dsmocratie et totaJitarisnie, p. 141.
triale si post- industria1e, este diseminatã uneori între mii de actionari care nu exercitã un control
direct asupra ei, rolul acesta revenind managerilor, birocratilor, care nu detin însã drepturi de
proprietate.
Ca atare, nu mai putem vorbi de o clasã dominantâ, înteleasã ca înlreg, unit de aceleasi inter ese,
ci de diverse categorii conducãtoare, de regulã neunite, de o plura1itate de minoritãti influente în
diversele sectoare de activitate ale societãtii (apãrare, politicã intemã, politicã socialã) care
conlucreazã, dar nu se suprapun decât atunci când interesele lor coincid. Chiar si sociologi de
orientare marxistã accep-tâ aceastã idee, cu amendamentul cã toate aceste grupuri restrânse, aceste
e1ite, sunt pãrti integrante a1e clasei dominante, concept la care nu renuntã, dar pe care îl
redefinesc, în functie de evolutia soci etãtii contemporane.
|
