Legitimitatea politica - concept si forme de manifestare
Strâns legata de putere si, respectiv, de autoritate politica exista legitimitatea politica. Cuvântul legitimitate provine 848b18i din latinescul "legitimus - conform cu legea".
Legitimitatea politica reprezinta capacitatea puterii de a se revindeca de la ceva, de la un anumit fapt care s-o justifice. Ea constituie un principiu conform caruia un sistem de guvernamânt, puterea politica, se exercita pe baza unui anumit drept conferit, de regula, de guvernanti, pe baza unor întelegeri legiferate. Constituind recunoasterea de catre cetateni a unui drept de guvernare al puterii politice, legitimitatea politica confera puterii autoritatea politica. O putere cu cât este mai legitima, cu atât autoritatea ei politica este mai mare.
Constituind o întelegere între conducatori si condusi, legitimitatea politica, ca si puterea politica, are un caracter istoric. Din acest punct de vedere, istoria înregistreaza doua forme de manifestare a legitimitatii: legitimitate divina si legitimitate civila.
Ideea legitimitatii divine a puterii politice o întâlnim înca din antichitate, când puterea monarhului era considerata divina. Aceasta situatie se mentine si în perioada medievala a monarhiilor absolutiste si, chiar mai târziu, în perioada monarhiilor constitutionale sau a altor forme de guvernamânt, când, cel putin în parte, puterea este considerata de esenta divina. Desi puterea politica se legitima prin natura divina a monarhului, fara consultarea maselor, cel putin în perioadele sclavagista si feudala, aceasta avea temei datorita faptului ca, pentru asigurarea organizarii societatii, se impunea existenta unei puteri politice care, în acele conditii ale nivelului limitat de cunoastere, pentru a exista si functiona, conducatorul statului trebuia sa aiba o legitimitate.
Legitimitatea civila a puterii politice poate fi considerata forma superioara de legitimitate, pentru ca are la baza acordul si vointa cetatenilor, în legatura cu exercitarea puterii.
Legitimitatea civila a puterii politice include doua conditii de baza: pe de o parte, formularea unor obiective în dezvoltarea societatii, în concordanta cu cerintele progresului istoric, iar pe de alta parte, prin obtinerea acordului cetatenilor în exercitarea puterii în realizarea scopurilor propuse.
De regula, legitimitatea civila a puterii se realizeaza prin alegeri libere pe baza de vot cu caracter universal, direct si secret, prin referendum, sondaj de opinie si alte modalitati.
Legitimitatea puterii trebuie sa se realizeze în permanenta prin actiuni, care sa probeze valoarea ei data de consensul dintre aceasta si cetateni.
Prin consens se exprima o stare de consimtamânt general, fie cu privire la o anumita problema importanta, fie în legatura cu întregul ansamblu privind organizarea si conducerea societatii.
Consimtamântul puterii politice se poate realiza (într-o anumita problema) si prin unanimitate de pareri, fie si numai prin supunerea la vot, în timp ce consensul se realizeaza printr-un acord scris sau tacit, care poate sa însemne si anumite compromisuri. Consensul reflecta existenta unei virtuale unanimitati de opinii în legatura cu modul de actiune al puterii, de regula, în problemele fundamentale si care se refera la ceea ce-i uneste pe oameni, si nu la ce îi deosebeste.
Consensul politic se poate realiza pe o scara mai larga între mai multe organisme politice asupra unor probleme fundamentale ale vietii politice din cadrul unui stat.
Se poate conchide ca prin consens politic desemnam vointa subiectilor politici de a asigura functionarea globala a societatii, pe baza unor decizii inspirate nu de ceea ce îi deosebeste, ci de ceea ce îi uneste. În acest fel, realizarea consensului politic devine o proba de maturitate si de cultura politica, de responsabilitate civica majora.
Strâns legate de legitimitatea politica sunt notiunile de forta politica si, respectiv, influenta politica.
|
