Universitatea din Bucuresti
Facultatea de stiinte Politice
Medierea ca solutie alternativa de rezolvare a disputelor. Studiu de caz : Irlanda de Nord.
Lucrare de Licenta
în specializarea
stiinte Politice
IMPORTANŢA MEDIERII ÎN REZOLVAREA CONFLICTELOR
Despre procesele de pace, peacemaking si peacebuilding
Fazele conflictului si medierea
Rezolvarea alternativa a disputelor
Contextul istoric în care au început conflictele din Irlanda de Nord
Identificarea principalelor parti vizate in conflict si a subdiviziunilor lor interne
Acordul Anglo- Irlandez din 1985
Declaratia Downing Street, decembrie 1993
Acordul din Vinerea Sfânta 1998
Rolul Uniunii Europene în conflictul din Irlanda de Nord
INTERVENŢIA PRIN MEDIERE. STUDIU DE CAZ : ORAsUL LONDONDERRY
Irlanda de Nord este un spatiu geografic si politic destul de vizitat de stiintele sociale: o istorie complicata, relatii internationale complexe, studii culturale si sociale, sociologia si psihologia conflictului, studiul terorismului si conflictelor civile deschise în interiorul Uniunii Europene, drept international si sistem judiciar anglo-saxon mereu revizitate pentru stabilirea echilibrului între drepturi fundamentale si siguranta publice, teoria revizuita a federatiilor, într-un sistem hibrid. Nordul insulei irlandeze, disputat atât în interiorul sau cât si din exterior între Regatul Unit si Republica ofera si exemple remarcabile pentru modul în care medierea este folosita la nivel local în aplanarea conflictului.
Am ales sa studiem medierea pentru interesul personal pe care îl avem pentru acest subiect si pentru ca aceasta reprezinta o tehnica relativ rar studiata când se urmareste interventia în conflicte sociale si politice de naturi foarte diferite. Consideram însa ca medierea merita o atentie mult mai mare. Desi nu ofera garantia unui rezultat înca de la început, trebuie sa recunoastem ca în cazul conflictelor cu grad mare de complexitate nici una dintre metodele clasice: apelul la justitia interna sau internationala nu ofera garantii suficiente.
Pe de alta parte medierea este tehnica prin care partile ajung ele însele la un acord, cu ajutorul unui mediator, dar nu sub autoritatea lui, astfel încât probabilitatea ca partile sa accepte acordul final este mai mare. Important în timpul medierii este ca partile sa fie lasate sa-si exprime pe rând opiniile, doleantele, mediatorul intervenind doar în momentul în care discutiile încep sa devieze spre ceva mai greu de controlat. Medierea este o tehnica de interventie în conflict care poate obtine rezultate de tipul: câstig-câstig, ceea ce o face din ce în ce mai importanta în cazul unei lumi globale, în care actorii si evenimentele sunt în strânsa legatura, astfel încât nici o situatie în care o parte a unui conflict pierde nu se rezuma exclusiv la respectivul actor, ci tinde sa produca victime colaterale.
Pentru a exemplifica modul în care medierea se pune în slujba politicului, cu un succes evident relativ, am ales sa studiem cazul unui oras nord-irlandez. Acesta ofera avantajul unui spatiu pentru care exista o relativa bogatie de informatii si un bun exemplu de mediere la nivel local într-un conflict vechi si complex. El pune în evidenta abordarea bottom-up în managementul conflictelor politice si civile. O abordare foarte dificila si care necesita foarte mult timp, dar care are mai multe sanse de reusita decât acordurile la nivel înalt.
Vom sustine asadar necesitatea si utilitatea folosirii medierii la nivel local în conflictele politice si civile, ca un început si o baza pentru aplanarea unor conflicte vechi si puternic ancorate în societatile lor. În cazul studiat în detaliu, vom urmari sa aratam importanta medierii din Londonderry pentru clarificarea relatiilor dintre catolici si protestanti în Irlanda de Nord. Pentru argumentarea acestei teze principala baza teoretica de care ne vom folosi este cea care prezinta metoda medierii. Pentru a întelege aplicarea acesteia la cazul nord-irlandez se impune dublarea ei cu teoriile specifice relatiilor internationale, privitoare la peace-making si peace-building si o privire atenta asupra istoriei acordurilor dintre partile conflictului în Irlanda de Nord.
Am ales ca metoda de cercetare studiul de caz pentru ca aceasta metoda se preteaza cel mai bine studiului medierii, detaliile privitoare la modul în care partile îsi pot urmarii interesele într-un joc de câstig-câstig fiind mai vizibile prin aceasta metoda calitativa. Metoda este, în plus, mai nuantata decât analiza de continut a documentelor rezultate dupa mediere si spune mai multe despre dinamica atitudinilor, nu doar despere comportamentele alese la un moment dat.
Printre referintele care stau la baza lucrarii de fata, în afara de datele care contribuie la clarificarea evenimentelor, atitudinilor specifice si comportamentelor alese de actorii din Londonderry, am mai folosit si un corpus de texte referitoare la dinamica generala a conflictului nord-irlandez: acorduri între parti si proiecte de pace realizate de cele doua parti. Am considerat asadar capital pentru argumentarea tezei sa punem în evidenta conflictul în care medierea are loc: cauzele, actorii, structura conflictului, atitudinile si comportamentele actorilor interni nord-irlandezi: unionisti sau republicani si britanici, si ale actorilor externi, începând cu Republica irlandeza si continuând cu Statele Unite sau Uniunea Europeana.
Scopul acestui capitol este de a întelege ce înseamna medierea si când poate fi aplicata. Medierea este o modalitate de interventie în conflict. Din perspectiva aplicarii medierii în procesele de pace, este necesara cunoasterea unor concepte din acest domeniu, precum si al celor referitoare la conflicte.
Pentru a realiza acest lucru vom face o scurta introducere referitor la ceea ce înseamna un conflict, care sunt cauzele unui conflict, dar si etapele prin care acesta se manifesta. De asemenea, este fundamentala cunosterea a ceea ce reprezinta un proces de pace, dar si concepte precum peacemaking si peacebuilding.
"Conflictul are loc atunci când doua sau mai multe parti considera interesele lor incompatibile, exprima atitudini ostile sau întreprind actiuni care afecteaza abilitatea celorlalte parti în a-si urmari propriile interese"[1].
Conflictul este un proces dinamic caracterizat de trei elemente: structura, atitudine si comportament. Aceste trei elemente, se schimba constant si se influenteaza reciproc. Prin atitudine, întelegem perceptiile partilor sau lipsa acestora, asupra conflictului, asupra siesi si asupra celeilalte parti implicate. Comportamentul p& 626g66g #259;rtilor în conflict reprezinta gesturi si actiuni si poate include cooperarea sau coercitia, ostilitatea sau concilierea.
Structura se refera la mecanisme politice, procese si institutii care influenteaza distribuirea si satisfacerea nevoilor de securitate, recunoastere si identitate.[2]
Consideram ca definirea acestui concept larg este esentiala pentru identificarea masurilor ce trebuie luate. Fara o baza teoretica solida, medierea nu poate avea efecte pozitive.
Conflictele pot avea mai multe tipuri de cauze. În functie de acestea, conflictele pot fi clasificate în cinci tipuri: conflicte de valori, de relatii, de structura, de date si de interese. Fiecare dintre aceste cinci tipuri de conflicte apare în urma anumitor actiuni, fapte. De exemplu, în cazul conflictului de valori, stim ca fiecare persoana sau grup se raporteaza la propriul sistem de valori, fapt care nu trebuie sa duca neaparat la o stare conflictuala, dar în momentul in care una dintre parti încearca sa-si impuna propriul sistem de valori în fata celeilalte parti, atunci ne aflam în situatia unui conflict. Conflictul de relatii apare atunci când exista probleme de comunicare sau perceptii si comportamente negative, iar în cazul conflictului de structura, acesta se produce atunci când se manifesta o inegalitate de putere, un comportament ostil, când se exercita un control asupra uneia dintre parti sau când exista un acces limitat la resurse. În ceea ce priveste conflictul de date, acesta apare ca rezultat a unei lipse de informare sau a unei informari eronate in luarea unei decizii. În cazul conflictelor de interese, acestea apar când una dintre parti considera ca îsi poate satisface propriile nevoi sau are perceptia ca îsi poate satisface propriile nevoi, numai sacrificând interesele celeilalte parti.
Pentru orice interventie intr-un proces de management sau de rezolvare a conflictului este necesara o evaluare , o analiza a conflictului, în care sunt identificate partile si alti actori implicati care pot influenta evolutia conflictului, pozitiile si interesele acestora, relatiile, cauzele conflictului, problemele de rezolvat etc. Unul dintre cele mai importante aspecte pentru a decide modalitatea si metodele de interventie este acela de a determina stadiul conflictului. Se spune ca orice conflict are o viata, o dinamica proprie, trecând prin mai multe faze.
Prima faza a unui conflict este ceea ce se numeste conflictul latent. Acesta faza are loc atunci când între indivizi, grupuri, organizatii sau natiuni exista anumite diferente, care fie deranjeaza ambele parti, fie doar o parte. În cazul conflictului latent, aceste diferente nu sunt suficient de mari pentru ca una dintre parti sa actioneze la un nivel la care ar putea agrava situatia deja existenta.[5]
A doua faza a conflictului este izbucnirea. Izbucnirea se produce dupa o perioada în care conflictul a fost latent si reprezinta momentul în care apar primele manifestari exterioare ale conflictului, cauzate de interventia unui factor care determina una dintre parti sa actioneze.[6]
A treia faza a unui conflict este escaladarea. Escaladarea este acea etapa în care conflictul creste în intensitate, iar partile ajung sa interactioneze. Odata ajunse în aceasta faza, identitatile, dorintele si scopurile se schimba în metode care ajung sa perpetueze conflictul intr-o maniera distructiva. Partile se percep între ele ca dusmani în care nu pot avea incredere , iar scopurile si dorintele lor devin mult mai categorice pentru ca se afla intr-un punct in care li se pare din ce în ce mai greu sa ajunga la o concesie.
Dupa o perioada în care conflictul a escaldat, acesta ajunge într-un impas, în care, niciuna dintre parti nu poate câstiga, dar nici nu este dispusa sa renunte. Impasul este cea de-a patra faza a unui conflict.
Impasul se poate produce din mai multe cauze: fie tacticile folosite au esuat, fie nu mai exista un sprijin din partea membrilor unuia dintre grupuri sau aliati, fie costurile implicate in acest conflict, au devenit prea mari pentru a putea continua. Chiar daca partile realizeaza ca nu ajung nicaieri prin continuarea conflictului, este adeseori dificil sa transforme natura conflictului si sa ajunga la un acord.[8]
Urmatoarea faza a conflictului este de-escaladarea. În aceasta faza are loc negocierea directa sau asistata. De-escaladarea se produce pe masura ce relatiile între parti încep sa se schimbe, iar conflictul începe sa se transforme, într-o masura mai mica sau mai mare. Pâna si conflictele intractabile ajung sa se transforme astfel încât sa devina tractabile.[9]
Am afirmat la început necesitatea însusirii unor concept cheie în vederea întelegerii corecte a medierii. Urmatorul concept pe care îl vom explica este negocierea.
În ce priveste negocierea, acest proces poate avea un început dificil, dat fiind ca poate fi interpretat ca un semn de slabiciune de una dintre parti. Negocierea reprezinta un moment cheie pentru ca poate duce la rezolvarea conflictului, daca partile sunt dispuse sa se aseze la masa negocierilor. Pe de alta parte, chiar daca prin procesul de negociere se poate ajunge la un acord, exista si posibilitatea de a fi doar un moment de pauza.
Din momentul în care conflictul a de-escaladat, se schimba si scopurile celor doua parti, care reusesc sa nu se mai perceapa drept adversari care trebuie distrusi[10]. Astfel, intervine faza în care conflictul se sfârseste deoarece partile ajung la o întelegere asupra unei rezolvari a problemei in disputa. Daca toate sau majoritatea cauzelor care au dus la conflict sunt remediate, disputa poate fi rezolvata permanent sau pentru o lunga perioada de timp. Rezolvarea disputei este urmatoarea faza a conflictului.
Ultima etapa prin care trece un conflict este cea a construirii pacii. Nu este suficient sa se ajunga la un acord, mai mult decât atât, acest acord trebuie implementat.
Definite într-o maniera simplista, procesele de pace sunt cele care rezolva conflictele pe cale pasnica, îmbinând mai multe metode de interventie, precum diplomatia, negocierea, medierea sau dialogul.[11] Procesele de pace implica reconstruirea relatiilor, transformarea conflictelor, eforturile de a ajunge la un acord, dar si întregul proces de implementarea a acordului pentru a ajunge la o rezolvare pe termen lung sau definitiva.
Adesea, teoreticienii conflictelor folosesc termeni precum peacemaking sau peacebuilding. Acestea sunt etape importante ale unui proces de pace.
Procesul de peacemaking are ca scop încercarea de a trece de la un conflict violent la un dialog non-violent. În general, acest proces se realizeaza prin negociere directa, dar nu putine au fost cazurile in care a fost nevoie de interventia unei a treia parti, in calitate de mediator[12]. În partea de peacemaking, se poate ajunge la un acord, dar acest fapt nu înseamna ca aici înceteaza conflictul. Din contra, procesul de peacemaking este premergator procesului de peacebuilding.
În cazul procesului de construire a pacii (peacebuilding), avem deja un acord, dar acesta trebuie implementat. Procesul de peacebuilding este cel care faciliteaza stabilirea unei perioade de pace, pe termen lung, deoarece se abordeaza radacinile conflictului.[13]
Medierea este un instrument de interventie pentru rezolvarea unui conflict, o abordare non-adversariala, în care, o a treia parte neutra si impartiala asista partile pentru rezolvarea disputelor dintre acestea.
Medierea este larg utilizata în toate tipurile de dispute , de la simple dispute in familie sau intre vecini, la rezolvarea problemelor in politici publice si in conflicte internationale.
Multe dintre disputele care nu au gasit un raspuns prin negociere, se solutioneaza prin mediere.
Medierea are o deosebita importanta în aplicarea în cazul conflictelor de lunga durata, cu radacini adânci, care, rareori, gasesc o rezolvare fara asistenta. Chiar daca nu se solutioneaza problemele în totalitate, medierea ofera posibilitatea de a se aborda aspecte particulare, limitate in cadrul conflictului.
Pe lânga utilizarea medierii din perspectiva proceselor de pace, aceasta metoda este larg aplicata în societate, pentru solutionarea disputelor, în afara sau in relatie cu autoritati, printre care si sistemul judiciar.
Disputele sunt parte a vietii. Este importanta calea pe care partile o aleg pentru rezolvarea acestora. Traditional, partile în disputa se adreseaza instantei de judecata , sistem adversarial, în care solutia este data pe baza drepturilor, a legii, rezultatul fiind de tip castig-pierdere.
În afara acestui tip de solutionare, exista si alte modalitati, grupate în categoria metodelor alternative de solutionare a disputelor.
Dupa scopul urmarit, interventia în conflict poate fi : prevenire, management, rezolvare, transformare.
Prevenirea conflictelor se refera la mijloace prin care o situatie este anticipata urmarindu-se eliminarea posibilelor cauze ale conflictului[14].
Managementul conflictelor se refera la conflictele îndelungate (intractabile) si presupune actiuni care au ca obiectiv principal ca acesta sa nu escaladeze sau sa se extinda, sa nu devina violent. Obiectivul nu este sa rezolve problemele ci sa minimalizeze impactul negativ[15].
Rezolvarea conflictelor se refera la procesul de rezolvare permanenta a unui conflict si presupune luarea masurilor pentru încetarea conflictului prin adresarea cauzelor care stau la baza conflictului. Pe lânga abordarea inrereselor tangibile, întelegerea si analiza situatiei si a cauzelor, va ajuta la identificarea radacinilor conflictului, permitând elaborarea si implementarea unei strategii de interventie. Printr- o întelegere, un acord rezultat se creaza posibilitatea încetarii unui conflict armat si incetarea violentelor
Transformarea conflictelor reprezinta un important pas dincolo de rezolvarea conflictului si îsi propune sa transforme relatiile sociale. Este utilizat în procesele de pace în care transformarea presupune pasi de tranzitie necesari. Implica transformarea profunda a partilor si a relatiei dintre ele, precum si a situatiei care a creat conflictul. Transformarea conflictelor este un nivel mai profund al schimbarii în procesul de rezolvare a conflictului ti reprezinta scopul final al rezolvarii acestuia
Din perspectiva interventiei în diferitele faze ale conflictului, medierea poate fi utilizata în urmatoarele contexte:
înainte de izbucnirea conflictului prin diplomatia preventiva;
pe parcursul conflictului prin activitatile de peacemaking;
dupa încetarea conflictului pentru implementarea acordurilor de pace;
în perioada de construire a pacii, în cadrul eforturilor de consolidare a pacii si de construire a bazei pentru dezvoltare durabila.
Conceptul de Rezolvare Alternativa a Disputelor include practici, tehnici si metode care reprezinta o alternativa la procesele în instanta, pentru solutionarea disputelor asupra carora partile pot dispune. Metodele de solutionare alternativa cuprind negocierea, facilitarea, concilierea, medierea, arbitrajul, sau modele hibride de tip mediere-arbitraj.
Medierea, facilitarea, concilierea sunt trei dintre aplicatiile recunoscute si cunoscute ale construirii consensului. Cele trei metode încearca sa schimbe în cadrul unei relatii formele competitive sau adversariale în forme cooperante.
Negocierea, facilitarea, concilierea si medierea sunt metode bazate pe interese, în care solutta pentru rezolvarea disputei se bazeaza pe interesele partilor.
Interesele partilor includ nevoile (tangibile sau intangibile, materiale sau psihologice), valorile, convingerile, temerile, asteptarile, sperantele, partilor. Interesele partilor reprezinta ceea ce este important pentru fiecare sa obtina cu adevarat si sunt motivele care stau la baza pozitiilor partilor.
Pozitiile sunt cererile, solutiile vizibile propuse de fiecare parte , prin care aceasta considera ca îsi rezolva problema, raspunzând astfel intereselor proprii. De regula, acestea sunt contrare.
Scopul medierii, este acela de a se aduce la suprafata realele interese , nevoi ale partilor, pentru a se gasi solutia care raspunde acestora , solutie negociata si acceptata de catre ambele parti.
Rezolvarea Alternativa a Disputelor nu substituie sistemul judiciar, ci este complementara acestuia, reprezentând o alternativa de solutionare a disputelor.
Este dreptul fundamental al partilor de a alege modalitatea, calea prin care doresc sa îsi rezolve disputele.
Medierea este un proces voluntar pentru rezolvarea disputelor, în care a treia parte acceptata, impartiala si neutra, fara putere în luarea deciziei, faciliteaza comunicarea si asista partile în negociere , în cadrul unei întâlniri fata în fata, având ca scop ca acestea sa gaseasca propriile solutii si sa ajunga la un acord acceptat în beneficiul ambelor parti[19].
Partile în disputa au totala putere în a decide solutia care rezolva disputa. Solutia este de tip câstig - câstig. Mediatorul nu este partizan, nu judeca ce parte are dreptate sau nu si nu are putere în luarea deciziei.
Medierea se bazeaza pe urmatoarele principii :
Medierea are caracter voluntar, acesta este principiul conform caruia partile sunt libere sa decida daca accepta procesul de mediere si acordul rezultat. Partile se pot retrage oricând din procesul de mediere.
Acceptul în cunostinta de cauza este principiul care afirma dreptul partilor de a fi informate cu privire la procesul de mediere înainte de a accepta participarea la mediere sau termenii unui acord rezultat
Autodeterminarea/ caracterul individual este principiul care afirma dreptul si capacitatea partilor de a-si defini propriile probleme, nevoi si solutii
Impartialitatea si neutralitatea mediatorului este principiul care afirma dreptul partilor la un proces de mediere corect, fara partinire.
Impartialitatea presupune ca mediatorul sa nu fie partinitor fata de parti si sa conduca procesul echilibrat. Neutru presupune ca mediatorul sa nu aiba legatura si sa nu se afle in conflict de interese fata de parti si fata de subiectul disputei
Confidentialitatea este principiul care garanteaza confidentialitatea informatiilor primite de mediator de la partile în disputa
Din principiile medierii decurg drepturile partilor si rolul mediatorului.
Partile au dreptul:
De a alege si accepta mediatorul
De a decide daca participa la procesul de mediere
De a fi informate cu privire la mediere
De a-si defini propriile nevoi, probleme, solutii
De a participa la un proces de mediere corect, fara partinire
De a fi asistate de un mediator neutru si impartial
La confidentialitate din partea mediatorului
De a gasi si propune propriile solutii
De a decide asupra solutiilor si acordului
Este ales si acceptat de catre parti
Este neutru si impartial
Pastreaza confidentialitatea
Nu este partizan, nu judeca daca partile au dreptate sau nu
Nu da solutii
Nu are putere în luarea deciziei cu privire la solutii sau acord
Rolul mediatorului este de a:
Conduce procesul de mediere
Facilita comunicarea
Asist partile în procesul de negociere
Ajuta partile sa-si gaseasca propriile solutii
Ajuta partile sa ajunga la un acord pentru rezolvarea disputei
Mediatorul este implicat in principal in 3 aspecte: continut, procedura (proces) si comunicare.
CONŢINUT:
Ajuta partile la clarificarea problemelor si intereselor
Ajuta partile sa gaseasca faptele si informatiile relevante
Stabileste criterii obiective
Identifica constrângerile
PROCEDURAL:
Conduce procesul de negociere
Ajuta partile sa vina la negociere
Ajuta la structurarea procedurilor
Stabileste întâlnirea
Ajuta partile sa progreseze
COMUNICARE:
Mentine comunicarea dintre parti
Ajuta partile sa faca fata emotiilor
Ajuta partile sa se înteleaga reciproc
Este o procedura informala
Este mai putin costisitoare decât un proces în instanta
Timpul de rezolvare a disputei este mult redus fata de cel al rezolvarii în instanta
sedinta de mediere poate fi programata în functie de timpul si programul partilor
Este confidentiala .
Se obtin rezultate satisfacatoare - partile sunt evident mai satisfacute de o solutie reciproc acceptata decât de o solutie impusa de catre o a treia parte.
În capitolul de fata vom discuta, la un nivel general, despre procesul de pace din Irlanda de Nord si vom face o analiza a unui caz particular, interventia prin mediere în unul dintre marile orase ale Irlandei de Nord, Londonderry.
Pentru început, vom prezenta contextul istoric în care au aparut conflictele în Irlanda de Nord. Al doilea pas va fi acela de a identifica actorii si care sunt motivele care stau la baza pozitiilor fiecarei parti, iar in functie de cauzele care au dus la dispute, vom identifica tipul de conflict din Irlanda de Nord.
De asemenea, este important sa observam care au fost eforturile catre procesul de pace, daca au avut rezultate si în cazul acesta, care au fost rezultatele. Pentru a putea observa eforturile care au ajutat la procesul de pace, vom aduce în discutie trei dintre cele mai importante acorduri care au îmbunatatit procesul de pace. În final, pe baza conceptelor teoretice privind medierea, vom analiza cazul legat de paradele violente din Londonderry pentru a putea observa cum s-a intervenit prin mediere si ce aspecte ale acestei metode de interventie au fost aplicate. Trebuie mentionat ca aceasta lucrare nu-si propune sa analizeze rolul medierii la nivel international, ci se bazeaza pe discutia despre mediere la nivel local. Cu toate acestea, actorii externi precum Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana, au avut un rol important în efortul de construire a pacii, motiv pentru care vom prezenta pe scurt metodele prin care acesti doi actori au intervenit în conflictul din Irlanda de Nord si ce anume s-a schimbat în urma interventiei lor.
Structura religiosa si comunala a Irlandei dateaza din anul 1602, când englezii au reusit sa opreasca ascensiunea lui Hugh O'Neill, cel care a condus rezistenta în timpul Razboiului de noua ani si care a reprezentat una dintre cele mai mari amenintari pentru autoritatea engleza din Irlanda.
În anul 1801 Irlanda este declarata, în mod oficial, parte a Regatului Unit, iar din 1829 începe sa aiba loc emanciparea catolica.
În anul 1912, guvernul britanic si guvernul de la Dublin negociaza acordul prin care creeaza Statul Liber Irlandez, iar în 1949 acest stat devine republica si paraseste Commonwhealth-ul. În prezent, Republica Irlanda - care în Constitutie apare doar cu numele de Irlanda - ocupa 80% din insula Irlanda, are capitala la Dublin, are propriul presedinte si Parlament bicameral.
Irlanda de Nord a ramas parte a Regatului Unit si este condusa pe anumite segmente din Marea Britanie, prin Secretariatul General pe Problemele Irlandei de Nord. Pe data de 8 mai 2007, dupa o perioada în care a fost suspendata, reapare Adunarea Legislativa a Irlandei de Nord, dar si Executivul Irlandei de Nord.
Reîntorcându-ne la momentul în care Irlanda a fost divizata, trebuie mentionat ca Irlandei de Nord i se acordase propriul Parlament la Belfast, cu puteri limitate la domeniile social, educatie si politie. Acesta a reprezentat un nou instrument al comunitatii protestante pentru a se întari pe sine, dar si pentru a limita cealalta comunitate importanta, cea catolica.[24].
Marea Britanie detinea o putere financiara considerabila asupra Irlandei de Nord, dar nu a încercat sa se foloseasca de acest intrument pentru a forta o reforma.[25] Discriminarea si segregatia au prevalat timp de 45 de ani.
La începutul anilor 1960, comunitatea catolica s-a organizat, pentru a cere oprirea abuzului, atât din punct de vedere economic, cât si politic, exercitat de catre comunitatea protestanta. Opt ani mai târziu, comunitatea formata din catolici începe sa se organizeze ca o miscare non-violenta, pentru a-si apara drepturile civile, dar încercarile lor de a produce schimbari pasnice au avut ca rezultat doar ciocniri violente cu autoritatile din Irlanda de Nord, dar si cu o parte a comunitatii protestante[26]. Puterea politica era preluata în mare parte de unionisti - partea protestanta si tot unionistii erau cei care faceau parte din politia Irlandei de Nord.
Aceste ciocniri violente au condus la insurgenta Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatie paralimilitara nationalista (nationalistii reprezentau partea catolica) care a fost creata în 1919 pentru a combate autoritatea britanica din Irlanda de Nord, având ca scop obtinerea independetei de Regatul Unit si dorinta de a fi uniti cu Republica Irlanda. În 1969 se ajunge la o situatie problematica, în urma careia securitatea din Irlanda de Nord se agraveaza rapid si astfel, sunt chemate fortele britanice în ajutor, pentru a mentine legea si ordinea.[27]
În vara anului 1971, autoritatile din Marea Britanie si Irlanda de Nord, în încercarea de a opri Armata Republicana Irlandeza, au instituit o politica prin care erau arestatti toti catolicii suspectati de legaturi cu IRA, si tinuti în închisoare, fara dreptul la un proces juridic. In primavara anului 1972, se ajunsese la un numar de 900 de oameni închisi, majoritatea nevinovati.[28]
Putem observa aici, încalcarea drepturilor omului de catre autoritatile britanice si autoritatile irlandeze care, asa cum spuneam si mai sus, erau în proportie mare, alcatuite din unionisti.
Pe parcursul timpului, trupele britanice aflate pe teritoriul Irlandei de Nord, ale caror soldati erau în numar neglijabil (de doar câteva sute), ajung sa-si mareasca considerabil (în 1972 s-a ajuns la un numar de 30000 de trupe, dar totodata s-a marit si numarul de interventii ale guvernului britanic în afacerile interne ale Irlandei de Nord).[29] În ciuda faptului ca englezii au implementat noi politici, prezenta armatei crea noi conflicte. Vom considera aceasta prima faza a conflictului: conflictul latent.
Începând cu anul 1921, moment în care Irlanda devine o entitate politica, s-au înregistrat numeroase conflicte, pornind de la dispute cu un grad scazut de violenta pe motive etnice si religioase. Observam aici ca are loc a doua faza a conflictului, identificata la un capitol precedent, si anume izbucnirea, când deja exista manifestari exterioare ale partilor, care evolueaza spre conflicte serioase, care au provocat mii de victime si care au generat lupte pentru a obtine recunoastere si determinare de sine.
Astfel, mentionam aici urmatoarea etapa, escaladarea conflictului, faza care începe sa ridice serioase probleme, în special la nivelul drepturilor omului. Conflictul devine violent, impunând solutii rapide pentru solutionare.
Continuând demersul, sustinem necesitatea de a identifica actorii conflictului, în prezenta analiza de conflict. Vom arata, deci, care sunt partile participante la conflict si care sunt cei care au un interes în legatura cu subiectul. Apoi, vom încerca stabilirea cauzelor care au dus la nasterea conflictului, stabilirea subiectului conflictului, precum si a dorintelor partilor. Nu în ultimul rând, vom arata care a fost evolutia conflictului si care au fost evenimentele care au dus la escaladarea sau descresterea conflictului.
Una din partile aflate direct în conflict este chiar comunitatea catolica, nationalistii sau republicanii, dupa cum sunt mentionati adesea. Aceasta parte este formata din partidul Sinn Fein, aripa politica a Armatei Republicane Irlandeze, din Partidul Muncii Social Democrat si din Armata Republicana Irlandeza., grupare paramilitara care are subdiviziuni dizidente.[31]
Cea de-a doua parte participanta direct la conflict este comunitatea protestanta, numiti si unionisti sau loialisti, si este formata din Partidul Unionist Ulster (UUP), Partidul Democratic Unionist (DUP), Partidul Progresist Unionist (PUP) si Asociatia Apararii Ulster (UDA) - grupare paramilitara care are doua subdiviziuni disidente: Forta Voluntara Loialista (LVF) si Tinerii Militanti Ulster (UYM).[32]
Asa cum am mai mentionat, cele doua parti mentionate anterior sunt parti direct implicate în conflict. Tot în categoria actorilor principali ai acestui conflict intra si guvernul britanic si guvernul irlandez. Motivele pentru aceasta alegere sunt lesne de înteles, în contextul în care ne raportam la istorie: guvernul britanic considera, în mod oficial, ca Irlanda de Nord este parte a Regatului Unit, respectiv guvernul irlandez sustine contrarul.
Englezii au sustinut ca ceea ce se petrece în Irlanda de Nord este un conflict intern si au încercat sa nu faca din el o tema a dezbaterilor internationale. Din 1969, armata britanica si-a facut simtita prezenta pe teritoriul Irlandei de Nord, dar în ciuda acestui fapt, au afirmat ca nu au nici un interes economic sau strategic, importanta fiind decizia exprimata în mod democratic, a majoritatii din Irlanda de Nord.[33]
Pe de alta parte, Republica Irlanda a încercat sa-si foloseasca influenta pentru a întari pozitia Partidului Muncii Social Democrat, ale carui discutii despre schimbarea constitutionala prea lenta si despre recunoasterea nevoii de toleranta între comunitati erau în concordanta cu obiectivele procesului de pace, stabilit prin Acordul Anglo-Irlandez si prin Declaratia Downing Street.
Principalele cauze care au stat la baza conflictului din Irlanda de Nord se refera la relatiile dintre partile aflate în conflict, dar sunt reprezentate si de diferitele perceptii ale partilor asupra cauzelor si asupra naturii conflictului. Le vom discutata pe acestea în cele ce urmeaza.
Principala cauza a conflictului din Irlanda de Nord are legatura cu aspiratiile divergente ale celor doua comunitati: pe de-o parte, dorinta comunitatii catolice ca Irlanda sa fie Unita, iar de cealalta parte, dorinta comunitatii protestante de a ramâne parte a Regatului Unit. Dupa cum putem observa, cuzele sunt complexe, iar solutiile divergente.
În ceea ce priveste relatia dintre parti, aceasta este caracterizata de asimetrie: majoritatea protestanta si minoritatea catolica si catolicii vs. unionistii care au fost sprijiniti o lunga perioada de timp de catre Guvernul Britanic. Catolicii au refuzat mult timp sa se implice în viata politica, aceasta fiind o consecinta a dominatiei britanice în guvernarea Irlandei de Nord.
Privind perceptiile legate de cauzele si natura conflictului, vechea interpretare nationalista era privita sub forma Marea Britanie vs. Irlanda. Astfel, nationalistii îi invinovateau pe britanici pentru Irlanda divizata.
Pe de alta parte, interpretarea unionistilor era cu totul alta: Republica Irlanda vs. Irlanda de Nord. Liderii unionisti au creat si mentinut doua mituri; potrivit primului, republicanii reprezinta cel mai mare risc în procesul de pace, în general, si pentru comunitatea unionista, în particular. Potrivit celui de-al doilea: gruparile paramilitare unioniste sunt doar în defenesiva, iar rezultatul a fost acela ca dusmania Asociatiei Apararii Ulster a dus la violente care au afectat deopotriva comunitatea nationalista si comunitatea unionista.
Avem deci opinii diametral opuse, induse în constiinta colectiva a fiecareia dintre parti de secole.
La acest subcapitol, ne-am propus sa identificam efectele care au reprezentat pasi importanti în evolutia procesului de pace: rolul administratiei Clinton.
Odata ce am identificat care sunt actorii conflictului, ce au vrut partile si care au fost cauzele, vom discuta despre evolutia conflictului si despre pasii care au dus la îmbunatatirea procesului de pace.
Asa cum discutam în primul capitol, un proces de pace este foarte complex si se desfasoara pe o lunga perioada de timp. În cazul Irlandei de Nord, primii pasi spre acest proces de pace, dateaza înca din anul 1980, când are loc primul summit Anglo - Irlandez, între prim-ministrul birtanic Margaret Thatcher si prim-ministrul irlandez Charles Haughez.[34]
Daca ar fi însa sa identificam momentele importante ale procesului de pace, acestea au fost marcate prin: Acordul Anglo-Irlandez din 1985, Initiativa Brooke - Mayhew, Declaratia Downing Street si Acordul din Vinerea Sfânta din 1998[35].
Dupa lunga perioada de încordari, relatiile între guvernul britanic si cel irlandez s-au îmbunatatit pe la mijlocul anilor 1980, în momentul în care acestea au realizat ca trebuie sa coopereze pentru a preveni ca electoratul nationalist sa sprijine ascensiunea partidului Sinn Fein.
Acordul de la 1985 este important deoarece prin acesta i se oferea guvernului irlandez dreptul de a fi consultat cu privire la problemele legate de Irlanda de Nord. Desi consultarea nu înseamna drept de decizie, este important ca prim pas în procesul de pace. Acest acord a stabilit o Conferinta Interguvernamentala si a afirmat ca orice schimbare în statutul Irlandei de Nord depindea de consensul majoritatii acestei regiuni.
Prin initiativa Brooke-Mayhew, Secretarul de Stat britanic pe problemele Irlandei de Nord, Peter Brooke, a încercat sa aseze la masa negocierilor principalele partide politice ale Irlandei de Nord. Agenda negocierilor avea în plan trei discutii menite sa atinga toate partile conflictului: relatia între partidele politice din Irlanda de Nord, relatia dintre Irlanda de Nord si Republica Irlanda si relatia Regatului Unit cu Republica Irlanda. Initiativa lui Brooke privind prima discutie a esuat însa, din motive procedurale, iar urmatoarele doua, conduse de succesorul lui Petre Brooke, Patrick Mayew, au avut aceeasi soarta.
Cu toate acestea, initiativa Secretarilor de Stat a reprezentat un progres în procesul de pace; în consecinta, toate negocierile care au mai avut loc ulterior au pastrat aceesi agenda de discutii. Observam ca, desi negocierile se pot solda cu esecuri, acesta nu este neaparat un lucru rau, întrucât consideram ca orice initiativa reprezinta un punct de plecare.
Interesanta este observatia pe care o face autorul Kevin King[39] referitor la rolul pe care l-a avut Peter Brooke. Acesta din urma si-a asumat rolul de facilitator, dar la masa negocierilor a fost mai degraba reprezentantul uneia dintre parti. Mai mult decât atât, tot din textul lui Kevin King, aflam ca au existat marturii ale unor persoane care au fost de fata la proces si care au sustinut ca Brooke s-a folosit de pozitia sa pentru a încerca sa manipuleze partile si sa foloseasca mecanisme de constrângere si coercitie.
Consideram ca Peter Brooke nu a fost tocmai inspirat atunci când a ales sa nu-si respecte rolul pe care si-l asumase initial, acela de facilitator. Daca ar fi facut-o, probabil ca discutiile nu urmau acest traseu. Ar fi fost mai prudent daca Secretarul de Stat Brooke ar fi ramas o a treia parte neutra si impartiala, care asista negocierea, fara a interveni ca parte în negocieri. Observam, în primul rând, ca o data ce a facilitat aceasta întâlnire, ar fi trebuit sa creeze un nivel de încredere între parti, nu sa se foloseasca de pozitia sa pentru a manipula partile. Rezultatul a fost cel prezentat mai sus, adica o initiativa esuata, care ar fi putut sa aiba un succes mult mai mare.
În ciuda faptului ca Initiativa Brooke-Mayhew esuase, procesul de pace continua sa progreseze. Urmatorul stadiu identificat este Declaratia Downing Street. Aceasta pornea de la doua principii fundamentale: pe de-o parte, determinarea de sine, iar pe de alta parte, democratie în sensul particular de respect pentru decizia majoritatii. Principalii implicati în aceasta faza: prim-ministrul irlandez Albert Reynolds si prim-ministrul britanic John Major, au încercat sa încurajeze cele doua comunitati rivale din Irlanda de Nord sa colaboreze în toate aspectele privind binele comun.
Trebuie subliniat ca, prin aceasta declaratie, sunt invitate sa ia parte la dialogul politic între cele doua guverne si partidele politice, doar partile care sunt mandatate în mod democratic si care actioneaza prin metode pasnice. Acest lucru însemna marginalizarea gruparilor paramilitare, desi li se oferea alternativa de a renunta la violenta si de a participa, ca parti invitate, la procesul de pace.[41]
Prin urmare, anul ce a urmat acestei Declaratii este marcat de un eveniment foarte important: IRA anunta încetarea operatiunilor sale militare. Decizia Armatei Republicane Irlandeze de a înceta focurile a reprezentat un pas urias in procesul de pace pentru ca astfel gruparile paramilitare au demonstrat bunavointa de a participa la un dialog politic serios[42], ceea ce a dus la o noua faza în aplanarea conflictului.
Tot aici trebuie mentionat ca în anul 1969 are loc prima sciziune majora în IRA. Aceasta se împarte în doua organizatii care aveau viziuni diferite asupra conflictului. Pe de-o parte, se formeaza Provisional Irish Republican Army o grupare extremista care organizeaza asasinate si acte de violenta, iar pe de alta parte, se formeaza Official Irish Republican Army, care începe sa caute solutii pacifiste de rezolutionare a conflictului.
Pentru ca am ajuns la discutia referitoare la decizia Armatei Republicane Irlandeze, trebuie sa mentionam ca un factor care a dus la schimbarea atitudinii IRA au fost Statelor Unite ale Americii, mai exact, administratia Clinton.
Pe la mijlocul anilor '90, ambele parti implicate direct în conflict realizeaza ca nu mai detin resurse militare si nici politice pentru a mai continua lupta. Ajung în acea etapa a conflictului numita impas.
Republicanii decid sa-si schimbe strategia, iar acest fapt este facilitat si de catre administratia Clinton. Înainte cu sapte luni ca IRA sa declare încetarea focurilor, Gerry Adams, presedintele partidului Sinn Fein, este invitat pentru o zi la New York, pentru a participa la o Conferinta de Pace; pentru aceasta primeste viza pentru SUA de o zi. Dupa încetarea focurilor, presedintele Clinton îi face a doua invitatie lui Gerry Adams, iar în 1995 îi permite chiar, timp de doua saptamâni, sa faca un tur al Statelor Unite, care includea si o întâlnire cu presedintele Clinton.
Strategia administratiei Clinton a functionat atât de bine, încât a reprezentat un efort de pace încununat cu succes. Initiativa presedintelui Clinton a fost îndelung mediatizata si astfel, atât cei din partidul Sinn Fein, cât si IRA, au realizat ca au numai de câstigat daca se transforma în jucatori legitimi în procesul de pace.[43]
În afara de administrasia Clinton, un al reprezentant al Statelor Unite, fostul senator George Mitchell, a intervenit în conflictul din Irlanda de Nord, de data aceasta, la cererea Guvernului Britanic si a Guvernului Irlandez.
În anul 1995, cele doua guverne implicate in conflict, se confrunta cu o noua problema, dezarmarea gruparilor paramilitare. Astfel, se creaza Corpul International, care avea rol consultativ si de evaluarea a problemei dezarmarii[44]. Acest corp este condus de George Mitchell ( fost senator al Statelor Unite), Harri Holkeri ( fost prim ministru al Finlandei) si Generalul John de Chastelain ( fostul sef al Formului de Aparare Canadian). Pentru ca dezarmarea devenise o noua disputa, care afecta procesul initial de negociere, s-a considerat ca trebuie sa fie o discutie separata de problemele de baza care se aflau deja pe agenda de discutii.
Pe data de 22 ianuarie 1996, Corpul International realizase prima evaluare privind problema dezarmarii. Au sustinut ca este necesar ca negocierile sa se desfasoare fara acte de violenta si chiar fara amenintarea vreunei manifestari violente.[46] Astfel au fost stabilite sase principii care trebuia respectate înaintea începerii negocierilor, cunoscute acum sub numele de Principiile lui Mitchell.
În opinia autorului Kevin King, s-a sperat ca prin stabilirea acestor principii, se va îmbunatati procesul de pace, pentru ca participarea la negocieri avea sa se faca cu buna credinta.[47]
Conform celor sase principii ale lui Mitchell, partile aflate conflict îsi luau angajamentul total ca procesul de negociere se va desfasura în mod democratic si prin mijloace pasnice vor dezarma toate gruparile paramilitare dezarmarea va putea fi verificata de o comisie independenta; vor renunta si se vor opune eforturilor celoralti de a a folosi violenta sau amenintari cu violente pentru a influenta procesul de negociere; vor accepta sa mentina termenii acordului la care vor ajunge în urma negocierilor si vor recurge la metode pasnice si democratice în cazul în care vor dori sa modifice vreun aspect care este în dezacord cu ceea de doresc vor grabi oprirea crimelor si a batailor si vor lua masuri reale pentru a opri aceste actiuni.
Pe data de 28 mai 1998, alegatorii din Irlanda s-au dus la urne si într-o majoritatea covârsitoare, au fost de acord cu planul de pace care urma sa elibereze insula de unul dintre cele mai violente conflicte . Acest lucru se întâmpla într-o zi de vineri.
Acest acord este rezultatul negocierilor din Belfast, între mai multe parti, respectiv opt partide politice, Guvernul Britanic si Guvernul Irlandez.
Acordul este important deoarece stabileste un cadru constitutional si are ca scop facilitarea procesului de pace, dar si identificarea de solutii. Adunarea pentru Împartirea Puterii si Consiliul Ministerial al regiunii nordice si sudice, au fost stabilite laolalta, pentru ca niciuna sa nu poate lucra fara cealalta (putem afirma ca erau resposabile una în fata celeilalte).
Pentru a include noile aranjamente legate de regiunea nordica si cea sudica, a fost stabilit un nou Consiliu Anglo - Irlandez si o Conferinta Interguvernamentala Anglo - Irlandeza care sa înlocuiasca Acordul Anglo- Irlandez din 1985.
În încercarea de a se impotrivi Acordului, gruparile paramilitare unioniste au atacat în mod sistematic regiuni catolice, pentru a provoca IRA sa se razgândeasca în privinta încetarii actiunilor militare. Scopul era acela de a le oferi politicienilor unionisti un instrument prin care sa excluda partidul Sinn Fein.
Uniunea Europena este interesata de conflictul din Irlanda de Nord în masura în care face parte din contextul sau economic si politic. Uniunea Eruopeana putea avea o influenta destul de mare, dar nu a dorit sa intervina prin actiuni decisive, iar Consiliul UE si Comisia Europeana au considerat ca este o problema interna a Regatului Unit.
Uniunea Europeana a pus la dispozitie un forum politic neutru, care a jucat un oarecare rol în îmbunatatirea relatiilor între cele doua guverne, cel irlandez si cel britanic. Reprezentantii Guvernului din Regatul Unit si cei din Republica Irlanda sunt tratati la un nivel egal , iar contextul Uniunii Europene le ofera posibilitatea de a lucra împreuna si de a crea relatii bazate pe încredere si întelegere.
În primele luni ale anului 2003 au loc noi runde de negocieri între unionisti si nationalisti/republicani. Problema de fond era ca unionistii refuzau ideea de a participa la negocieri cu Sinn Fein, dar si de a participa la împartirea puterii cu republicanii. Pe parcursul celor 3 luni de negocieri, care au avut loc la începutul anului 2003, unionistii au cerut modificari ale prevederilor Acordului din Vinerea Sfânta.
În ianuarie 2003, liderii unionisti se folosesc de mitul conform caruia republicanii sunt cei care incearca sa obstructioneze procesul de pace, sustinând ca IRA este cea care controleaza partidul Sinn Fein. Partidul Unionist Ulster si Partidul Democrat Unionist boicoteaza Forumul pentru Pace si Reconciliere care avea loc la Dublin. Discutiile între parti au loc la Stormont, dar liderul UUP nu se prezinta , iar un alt membru al partidului refuza împartirea puterii si cere exluderea partidului Sinn Fein. Avem situatia în care una dintre partile implicate în conflict se implica în continuarea procesului de pace, pe când cealalta parte se retrage. Cu toate acestea, spre sfârsitul celor trei luni, faptul ca partile au încercat sa se aseze la masa negocierilor, era un semn încurajator, chiar daca cererile unionistilor erau inacceptabile.
Rata somajului îm comunitatea catolica era de doua ori mai mare decît cea din comunitatea protestanta. Sinn Fein acuza Guvernul Britanic pentru ca nu implementa prevederile din Acordul din Vinerea Sfânta, care aveau sa rezolve o parte din problema locurilor de munca.
Problema egalitatii drepturilor si sanselor este foarte importanta în procesul de construire a pacii, într-o societate afectata de un conflict. Egalitatea socio-economica este o conditie fundamentala pentru a obtine pace si stabilitate.
Referitor la problema drepturilor omului si egalitatii, cei din Partidul Sinn Fein considerau ca o fundatie solida poate fi obtinuta prin institutiile statului care sunt acceptate si reprezentative pentru întreaga comunitatea, fie ea catolica sau protestanta.[51]
Egalitatea drepturilor este obligatorie pentru o societate democrata. Din pacate, intr-o comunitate afectata de decenii de violenta. Aspectul social a fost distrus fundamental. Aspectele politice, economice, sociale, culturale si etnice se intrepatrund si nu pot fi separate.
Procesul de pace este complex, presupune diferite metode de interventie si se desfasoara la diferite nivele. Se construieste prin solutionarea atât a problemelor mari, cât si prin interventie în solutionarea disputelor, punctual.
Reconcilierea este un proces foarte dificil, iar scopul sau este acela de a construi si reconstrui relatii. În unele regiuni din Irlanda de Nord, exista comunitati care traiesc în dusmanie, iar în alte regiuni, comunitati care s-au înstrainat complet.
În eforturile de a construi noi relatii, unul dintre cele mai importante elemente este comunicarea. Partile conflictului trebuie sa fie aduse fata-n fata, dar trebuie sa existe si bunavointa de a se asculta reciproc pentru a-si auzi perspectivele si a se întelege reciproc. Integritatea este, de asemenea, un criteriu indispensabil pentru cele doua sau mai multe partti, aflate în conflict, dar si pentru mediator. Astfel se creeaza credibilitatea. Cu toate acestea, comunicarea este aproape imposibila când oamenii sunt sau devin straini unii fata de ceilalti, când sunt raniti sau îsi pierd încrederea.
Una dintre metodele de interventie pentru solutionarea disputelor este medierea. În cele ce urmeaza voi discuta despre paradele catolice si protestante din orasul Londonderry.
Scopul acestui studiu este de a face o analiza a problemelor din Londonderry, atentia fiind concentrata asupra interventiilor mediatorilor care au încercat sa elibereze tensiunile provocate de paradele loialiste din zonele predominant catolice.
Problema paradelor din Irlanda de Nord ridica provocari speciale pentru procesele de mediere pentru ca reprezinta manifestari ale unui conflict îndelungat, cu radacini adânci Dificultatile apar pentru ca disputele sunt parte a unui conflict politic extins.Violentele asociate cu paradele afectau conflictul la nivel national si erau impulsionate de contextul dezvoltarilor politice.
Datorita violentelor si extinderii conflictului, Reteaua de Mediere[52] din Irlanda de Nord a încercat sa promoveze interventia unei a treia parti în conflict si sa aduca la cunostinta populatiei ca exista si metode alternative de interventie.
Orasul Derry/ Londonderry este al doilea mare oras din Irlanda de Nord, cu o lunga istorie a conflictului; acesta porneste de la Asediul din Derry din secolul XVII si se întinde pâna la nasterea Miscarii Drepturilor Civile din 1960 . Râul Foyle desparte orasul, împartindu-l în partea vestica, care este predominant catolica - exceptie facând o enclava protestanta - si partea estica, preceputa ca partea protestanta a orasului.
Cea mai importanta parada este celebrarea anuala de catre Apprentice Boys, care se tine în cea mai apropiata sâmbata de data de 12 august. Aceasta parada este importanta pentru protestanti pentru ca sarbatoreste , în primul rând, închiderea, pe data de 18 decembrie, a Portilor Orasului împortiva fortelor inamice, de catre treisprezece tineri Apprentice. În al doilea rând, parada sarbatoreste eliberarea orasului de sub Asediul din Londonderry, din perioada 1688-1689, când regele William al III- lea si Revolutia Glorioasa, opresc construirea unui imperiu tiranic, de catre Louis al XIV-lea al Frantei si Regele Angliei care fusese detronat, James al II lea. Aceasta victorie era considerata victoria protestantilor asupra Romano - Catolicilor.
Paradele protestantilor din Londonderry traversau si cartierul Bogside, regiune a orasului Lodonderry, exclusiv nationalista. Locuitorii acestui cartier priveau aceste manifestatii ca fiind ostile lor, iar de aici pâna la izbucnirea conflictului nu mai era mult.
Pentru a se opune trecerii paradelor prin cartierul nationalistilor, ia nastere Grupul Rezident Bogside (BRG) care sustinea ca cei care faceau parte din Apprentice Boys nu s-au consultat cu partea nationalista, înainte de a începe marsul.
În anul 1996 , membrii UCAN ( Ulster Community Action Network) au initiat o serie de întâlniri între reprezentantii celor din grupul Apprentice Boys si celor din BRG, întâlniri coordonate de catre un membru al Parlamentului, John Hume. Au avut loc patru întâlniri, iar rezultatul lor a constat în doua propuneri venite din partea ambelor grupuri care faceau referire la probleme precum : motivatiile culturale ale fiecarei parti ; numarul de participanti la parade; traseul pe care îl stabilesc etc.
Cu toate acestea, negocierile au esuat la ultima întâlnire între parti, când cei din Appentice Boys au sustinut ca nu au putut ajunge la un acord cu BRG din cauza ca cei din urma îsi schimbau prea des cerintele.
În martie 1997 se formeaza Comisia Paradelor, care în iunie, timp de doua zile, se întâlneste cu grupuri relevante, pentru a discuta despre marsurile care urmau sa aiba loc în partea de Vest a orasului. De data aceasta, a aparut o noua problema, Ordinul Portocaliu ( Orange Order) care urma sa desfasoare, pentru prima oara în ultimii cinci ani, una dintre marile lor parade.
Au fost organizate doua zile de discutii, de catre grupuri de reconciliere, pentru a facilita dialogul dintre cele doua parti. Au fost trimise invitatii catre 80 de reprezentanti din domeniul afacerilor, lideri ai bisericilor, si reprezentanti ai comunitatilor aflate în conflict. Participarea la acest eveniment a fost în numar destul de mare, iar dezbaterea parea a fi constructiva.
În încercarea de a implica o mai mare parte a comunitatiilor, primarul orasului Londonderry a organizat o întâlnire între cele doua comunitati, sperând ca vor participa si consilieri locali, grupuri de voluntari, lideri ai Bisericilor si membrii ai Camerei de Comert. Succesul a fost limitat pentru ca politicienii unionisti au respins invitatia. Din nou observam o parte implicata în conflict care refuza discutiile.
Cu o zi înainte de data stabilita pentru parada Ordinului Portocaliu, acestia au anulat marsul prin orasul Londonderry si si-au schimbat traseul în mod voluntar, pentru a evita regiunile catolice. Toate contra-demonstratiile au fost anulate, iar ziua de 12 august a fost una pasnica.
Înainte de a începe paradele din august, reprezentantii AP au purtat discutii publice si directe cu cei din BRG. Primarul din Londonderry exprimase clar ca este dispus sa medieze disputa, iar în luna iulie s-a întâlnit, separat, cu ambele parti. Din nou a invitat toate grupurile interesate de conflict, sa participe la o întâlnire pentru a discuta despre paradele din 9 august. Reprezentantii AP au refuzat invitatia si au decis sa mearga la o întrevedere separata cu primarul, în care au înaintat noi propuneri. Ulterior, in cursul aceleiasi zile, s-au strâns din nou grupurile mai sus-mentionate, pentru a le fi prezentate propunerile din partea AP. În schimb, BRG a citit în public, scrisoarea pe care o trimisesera celor din AP, în care-si exprimau pozitia , dar si concesiile pe care erau dispusi sa le faca.
Subiectele aflate pe agenda de discutii faceau referire la numarul de participanti si durata paradei. De asemenea, cei din BRG l-au propus ca mediator pe reverendul Roy Magee.
Întâlnirile care au urmat, au avut loc în orasul Guildhall cu sase membrii din partea din partea BRG într-o încapere si trei dintre liderii AP în alta încapere. Nici de aceasta data nu s-a ajuns la un acord, pentru ca multe aspecte ramasesera nerezolvate.
Problema legata de parade parea a fi de nerezolvat, dar printr-un suprinzator anunt din data de 4 august, Jandarmeria Britanica din Irlanda de Nord, a declarat ca vor fi impuse restrictii pentru cele trei parade care urmau sa aiba loc pe data de 10 august. Multe persoane au sperat ca aceasta declaratie va reprezenta momentul în care impasul urma sa fie depasit. În cursul aceleiasi zile, BRG a anuntat ca nu vor exista manifestatii nationaliste împotriva paradelor si i-a sfatuit pe nationalisti sa-si vada de treburile cotidiene, sa mentina calmul si disciplina pe perioada desfasurarii paradelor.
Parada nu a dus lipsa de factori perturbatori, dar asta nu trebuie sa minimalizeze importanta faptului ca cele doua parti aflate direct în conflict, au încercat sa ajunga la o întelegere.
Dupa cum am putut observa, un numar mare de persoane semnificative au fost implicate în activitatile privind procesul de mediere, încercând sa rezolve aceasta disputa. Faptul ca oamenii au vrut sa se ajunga la un consens, denota interesul orasului de a încheia acest conflict.
Reîntorcându-ne la conceptele despre mediere, pe care le-am discutat în primul capitol, putem trage concluzii referitoare la procesul de mediere din Londonderry.
În primul rând, medierea a fost facilitata si prin urmare a fost voluntara, nu impusa de o autoritate sau persoana externa. Mai mult decât atât, medierea în cazul acestor parade s-a dovedit a fi eficienta pe o perioada îndelungata de timp, deschizând astfel o cale spre viitoarele eforturi de reconciliere.
Am putut observa în comunitatea din Londonderry ca desi nu s-a ajuns la un acord final, în cei trei ani consecutivi (1996, 1997 si 1998) în care s-a încercat rezolvarea disputelor prin mediere, au existat progrese considerabile. Anul 1997 a avut o importanta deosebita, datorita nivelului ridicat de organizatii care au facilitat comunicarea între cele doua grupuri.
Un alt aspect pe care trebuie sa-l subliniem este legat de numarul mare de mediatori din diferitele structuri ale societatii. Acest caz demonstreaza ca impliarea unui sector mai mare al comunitatii duce la cresterea sanselor de a ajunge la un acord.
Partile au fost încurajate sa-si asculte perspectivele, motivatiile si identitatea culturala, fapt care a ajutat la aplicarea eficienta a medierii. În cazul paradelor, acest lucru a însemnat întelegerea istoriei lor, dar si a problemelor care îi afecteaza.
Daca tinem cont de trecutul istoric al Irlandei de Nord si de complexitatea problemelor la nivelul întregii natiunii irlandeze, la o scara mai mica, medierea locala din Londonderry, reprezinta o speranta pentru restul tarii, un exemplu care trebuie studiat, îmbunatatit si aplicat în repetate rânduri.
În luna mai a anului 2007 are loc un moment istoric în Irlanda de Nord, un moment care pentru multi oameni parea fi un miracol, dupa 38 de ani de conflicte violente. Doi dintre fostii mari adversari politici, Ian Pasley, liderul protestant si Martin McGuiness, reprezentatul partidului politic Sinn Fein, formeaza noul Guvern Executiv, care urma sa fie condus din Marea Britanie. Ambii actori politici au considerat ca acest moment istoric reprezinta un nou început, rezultatul perseverentei si al dialogului.
Faptul mai sus amintit este important în contextul în care Irlanda de Nord este o regiune puternic zdruncinata de conflicte, care dateaza de mai bine de patru secole. Este stiut faptul ca diviziunile de ordin religios, dintre protestanti si catolici, au dus la nenumarate si regretabile pierderi de ambele parti.
Dupa cum am observat, raportându-ne la istorie, conflictele armate, atacurile organizatiilor paramilitare, împartirile teritoriale si conflictele diplomatice nu au dus la o solutionare a delicatei probleme a Irlandei de Nord. Astfel, în lucrarea de fata, propunem o noua abordare, relativ recenta si, sustinem noi, mult mai eficienta: discutia pasnica între parti, de o a treia parte cu rol de mediator.
Traim în secolul XXI, iar lumea este în continuare o scena a razboaielor. Oamenii considera ca cea mai buna metoda pentru a rezolva problemele este aceea de a-si impune propriile solutii. Orice individ ori entitate nu accepta impunerea solutiilor. Actorii decizionali trebuie sa înteleaga când gresesc si unde gresesc, iar cea mai buna metoda este comunicarea.
Scopul acestei lucrari a fost acela de demonstra ca exista si metode alternative de rezolvare a disputelor, al caror solutie este de tip câstig-câstig. Iar una dintre aceste metode este medierea. Medierea nu poate garanta întotdeauna o reusita, dar cu siguranta poate facilita comunicarea între parti si poate reprezenta un început pentru dialogul care va urma. Rolul medierii este acela de a creea efecte pozitive într-un conflict, apropiere, de a îmbunatati întelegerea între parti si de a sprijini o gândire creativa. Din aceste considerente ar trebui cel putin luata în considerare, daca nu aplicata, ca solutie alternativa în conflicte care par sa nu se mai solutioneze.
Am aratat ca medierea este o parte importanta a unui proces de pace, dar nu este si suficienta. Cum spuneam, reconcilirea este un proces extrem de dificil si laborios, un proces care poate fi realizat atunci când partile sunt dispuse sa ajunga la un acord. Asa cum am observat pe parcursul studiului realizat în aceasta lucrare, prin mediere se intervine atunci când partile nu pot negocia, de aceea medierea este negociere asistata. Asistata de o a treia persoana neutra si impartiala, care nu da solutii.
Nu vom reveni la discutia despre rolul mediatorului, însa vom încerca sa explicam de ce acesta nu da solutii. Fiecare persoana are propriul sistem de valori si propriile sale perceptii care nu corespund, întotdeauna, cu perceptiile celuilalt (acelasi lucru este valabil si pentru grupuri, grupari sau entitati de orice fel). Prin urmare, atunci când exista doua sau mai multe parti, implicate direct în conflict, este cel mai bine ca acestea sa-si genereze singure propriile solutii, pentru ca astfel vor fi în concordanta cu propriile perceptii asupra problemei respective.
Este important, în acest complex si riscant proces de mediere, ca persoana desemnata sa-si asume rolul de mediator sa fie total impartiala. Dupa cum am obervat în cazul Irlandei de Nord, negocierile au fost viciiate si amânate de persoane care, desi initial îsi asumasera rolul de mediator, nu si l-au îndeplinit corect.
Cel mai bun exemplu de management esuat la unei tentative de mediere, care nu a respectat acele principii fundamentale de neutralitate si impartialitate, este cel al Initiativei Brooke - Mayhew. Astfel am putut observa ce se întâmpla în cazul în care încercam sa manipulam partile si se le impunem propria noastra solutie. Din pacate Secretarul de Stat Peter Brooke a preferat sa se implice ca parte în negociere, în locul mediatorului care ajuta partile sa comunice si sa-si asculte, reciproc, nevoile.
Am ales ca studiu de caz, în particular, orasul Londonderry pentru ca astfel am aratat rolul benefic al medierii, care ofera posibilitatea de a aborda aspecte particulare, limitate in cadrul conflictului. Consider ca in cazul acesta, medierea a reprezentat o reusita, chiar daca nu s-a ajuns la un acord definitiv. A fost un succes, chiar daca la un nivel mai mic, pentru ca a creat un dialog intre cele doua parti si a deschis calea spre o mai buna comunicare.
Un proces de mediere, nu este suficient, trebuie repetat de nenumarate ori pâna se ajunge la întelegerea între parti si la generarea de solutii cae pot diminua din ce în ce mai mult sursa conflictului.
De asemenea, am încercat sa demonstrez ca, desi medierea nu este suficienta intr-un proces de pace, care este mult mai complex si necesita mai multe etape, precum peacemaking sau peacebuilding-ul, cu toate acestea, atâta timp cât este aplicata în tot mai multe cazuri particulare, care implica reprezentanti ai comunitatilor si oameni care sunt afectati de acest conflict din Irlanda de Nord, poate facilita cât mai mult, procesul de pace la nivel national.
În cazul Irlandei de Nord, avem exemplul clar de conflict intractabil, care prin diferitele metode de interventie, devine tractabil. Avem de-a face cu un conflict cu radacini adânci, cu diferente etnice, religioase, politice, economice si sociale, destul de mari, un conflict care pare sa nu se mai termine niciodata. Cu toate acestea, au existat persoane care au crezut în posibilitatea de a convietui în armonie, iar ele au încercat sa dovedeasca ca poate exista un dialog între doua parti (fie el si la distanta), în care se presupunea ca exista divergente ireconciliabile. Au existat actori care, direct sau indirect, le-au demonstrat celor doua parti ca cele mai mari beneficii vor fi obtinute doar daca va exista o buna întelegere între dorintele si posibilitatile de concesie a fiecareia dintre ele.
Medierea se constituie ca un instrument recent, modern si eficient de solutionare pasnica a conflictelor, astfel încât recurgerea la el este dezirabila.
Byrne, Sean Consociational and Civic Society Approaches to Peacebuilding in Northern Ireland, Journal of Peace research, vol.38, no 3, Speical Issue on Conflict Resolution in Identity-Based Disputes. May, 2001.
Barnes Harry, Kent, Gary December 1999), Ceasefires and elections, https://www.c-r.org/our-work/accord/northern-ireland/ceasefires-elections.php
Bercovitch, J. (1997). Mediation in International Conflict. An Overview of theory, A Review of Practice. In W. Zartman & J.L. Rasmussen (Ed.), Peacemaking in International Conflict. Methods and Techniques. Washington, D.C.: United States Institute of Peace Press.
Brahm, Eric, Hurting Stalemate Stage. Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / stalemate/>.
Brahm, Eric, Latent Conflict Stage. Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / latent_conflict/>
Cox, M., Guelke, A., Stephen, F. (2000). A Farwell to Arms? From ' long war" to long peace in Northern Ireland, Manchester University Press .
Ingraham Jason, The Irish Peace Process, 1998, https://cain.ulst.ac.uk/events/peace/talks.htm#decomm
Kriesberg, Louis, De-escalation Stage, Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / de_escalation_stage/>
Kriesberg, Louis. Escalation and Institutionalization Stages. Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / escalation_stage/>.
Kriesberg, Louis, Settlement Stage. Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / termination_resolution_phase/>
Maiese, Michelle, Peacebuilding. Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / peacebuilding/>
Miall, H., Ramsbotham, O., Woodhouse, T. (1999). Contemporary Conflict Resolution. Cambridge: Polity Press.
Popoviciu, Daniela, Stoica, Ioana, Manual de instruire a mediatorilor, Asociatia Pro Medierea, Bucuresti, 2007.
Rubin, Jeffrey Z. (1992). International Mediation in Context. In J. Bercovitch & J.Z. Rubin (Ed.), Mediation in International Relations. New York: St. Martin's Press.
Mediation In Practice 2000, https://cain.ulst.ac.uk/issues/parade/kelly.htm#case
Analysis-Sinn Fein focus on implementation of Agreement (2003, January 29). - https://irlnet.com/rmlist
US support for GFA as poll shows unionist disaffection (2003, February 20).. https://irlnet.com/rmlist
IRA make peaceful intentions known. (2003, April 13): https://irlnet.com/rmlist
Policing views compared and contrasted (2003, January 31). https://irlnet.com/rmlist
SF shine spotlight on human rights and equality. (2003, February 28). https://irlnet.com/rmlist
Daniela Popoviciu, Ioana Stoica, Manual de instruire a mediatorilor, Asociatia Pro Medierea, Bucuresti, 2007, p. 4.
Eric Brahm, " Latent Conflict Stage". Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / latent_conflict/>.
Louis Kriesberg, " Escalation and Institutionalization Stages". Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / escalation_stage/>.
Eric Brahm, " Hurting Stalemate Stage". Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / stalemate/>.
Louis Kriesberg,"De-escalation Stage", Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / de_escalation_stage/>
Louis, Kriesberg," Settlement Stage". Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / termination_resolution_phase/>
Heidi Burgess, " Peace processes". Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. http//: www.beyondintractability.org / essay / peace_processes/>
Julian Ouellet, " Peacemaking". Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. http//: www.beyondintractability.org / essay / peacemaking/>
Michelle Maiese, "Peacebuilding." Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess si Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, Universitatea Colorado, Boulder. https://www.beyondintractability.org / essay / peacebuilding/>
Kevin King, " The role of international mediation in Northern Ireland Peace Process", pg. 188 - https://wwics.si.edu/ subsites/ccpdc/pubs/words/7.pdf
Cox, M., Guelke, A., Stephen, F. (2000). A Farwell to Arms? From ' long war" to long peace in Northern Ireland. Manchester University Press. - pg. 29
Sean Byrne, " Consociational and Civic Society Approaches to Peacebuilding in Northern Ireland", Journal of Peace research, vol.38, no 3, Speical Issue on Conflict Resolution in Identity-Based Disputes. May, 2001, pp 327-352
Cox, M., Guelke, A., Stephen, F. (2000). A Farwell to Arms? From ' long war" to long peace in Northern Ireland. Manchester University Press pp 32 - 33
|
