MARILE IDEI FEDERALISTE IN PERIOADA INTERBELICA

MARILE IDEI FEDERALISTE IN PERIOADA INTERBELICA

O perioada fertila promovarii ideilor federaliste se deschide odata cu infiintarea Societatii Natiunilor (Liga Natiunilor ).

Marile idei federaliste in perioada interbelica sunt sintetizate in special in doua documente : proiectul contelui Kalergi si planul Briand,elaborat la 1 mai 1930 si supus examinarii Ligii Natiunilor la 17 mai acelasi an.

In 1919 contele austriac Richard Coudenhove-Kalergi a pus bazele Uniunii Paneuropene, care avea scopul de unifica cele 26 democratii (formale) existente la aceea vreme in Europa, intr-o federatie dupa modelul Uniunii Panamericane, „Statele Unite ale Europei” urmand sa reprezinte o noua grupare de puteri pe langa puterile deja existente (SUA, Anglia, Rusia, Japonia). Coudenhove-Kalergi in cartea sa din 1923 intitulata „Paneuropa” a tratat pe larg ideea unei uniuni vamale, a organelor comune si a economiei unite.

Proiectul unui Pact paneuropean elaborat de contele Kalergi cuprindea 20 de articole in care erau enuntate principiile potrivit carora statele suverane “vor alcatui o alianta eterna pentru a asigura pacea europeana”. Noua organizatie urma sa poarte titulatura de “Statele federale europene”, toti cetă 828i87i ;tenii statelor federale devenind si cetateni europeni, iar diferendele dintre state urmau sa fie judecate de o Curte federala. Minoritatile nationale trebuiau sa se bucure de drepturi egale cu majoritatea cetatenilor in fata legilor, precum si in ce priveste liberul exercitiu al limbii, invatamantului, presei si practicarea cultelor religioase. Tratatele comerciale intre statele federale urmau sa fie bazate pe principiul clauzei celei mai favorizate, iar tratatele politice si militare urmau sa fie abrogate daca nu se inscriau in ideile Federatiei.

Organele federatiei erau Consiliul, cuprinzand cate un reprezentant al fiecarui stat, cu drept de vot; Adunarea , insumand delegati ai parlamentelor sau institutiilor analoge, si Curtea federala, care examina conflictele dintre statele federate, decizand totodata in ceea ce priveste conflictele dintre autoritatile federale si guvernele statelor federate. Contele Kalergi spera ca ideea federatiei statelor europene sa obtina sprijinul Statelor Unite si chiar al Rusiei sovietice. El isi punea mari sperante in Liga Natiunilor, propunand totodata reorganizarea acesteia pe baza unui sistem de descentralizare continentala federativa, care ar fi putut sa contribuie astfel la edificarea Paneuropei.

La 24 iunie 1925 Winston Churchill, pe-atunci ministru de Finante le-a spus membrilor Camerei Comunelor, conform memoriilor sale de mai tarziu cum ca scopul inchieierii tensiunilor de o mie de ani dintre Franta si Germania parea obiectivul suprem:” Numai de i-am putea impleti atat de strans pe gal si pe teuton laolalta, economic, social si moral, incat sa prevenim ocazia unor noi galcevi, si sa facem vechile antagonisme sa moara in realizarea prosperitatii reciproce si a interdependentei, atunci Europa s-ar inalta din nou” .

Uniunea Juridica internationala a elaborat si ea un anteproiect de Uniune Europeana, inspirat din ideile lui Aristide Briand. In conceptia sa, Uniunea Europeana urma sa fie realizata in etape succesive, actionandu-se in cadrul Ligii Natiunilor. Se prevedeau ca organe ale organizatiei europene conferintele, un consiliu, comisiile permanente si un secretariat.

Memorandumul Briand, transmis Ligii Natiunilor, relua si dezvolta ideile federaliste exprimate de omul politic francez in toata perioada de dupa primul razboi mondial, si in special in discursul din 5 septembrie 1929 . Memorandumul avea grija sa sublinieze ca in cadrul masurilor preconizate, suveranitatea absoluta si independenta politica a statelor din Uniune urma sa fie pastrate si respectate intocmai, fara a suferi nici un fel de prejudiciu.

La 7 septembrie in acelasi an, in urma discutiilor cu Stresemann, pe parcursul carora acesta a mentionat „amenintarea puterii economice americane” ca unul dintre cele mai mari pericole cu care se confrunta acum Europa, Briand a prezentat Ligii Natiunilor o noua propunere: „Cred”, a spus el, „ca printre popoarele care sunt grupate geografic impreuna, ca acelea ale Europei, trebuie sa existe o legatura federala (). Evident, asocierea va actiona in principal in sfera economica () dar sunt sigur ca si din punct de vedere politic si din punct de vedere social, legatura federala, fara a impieta asupra suveranitatii nici uneia dintre natiunile participante, ar putea fi benefica” .

Un rol important era acordat Ligii Natiunilor, Briand considerand ca proiectele sale federaliste pot fi realizate numai intr-un asemenea cadru. “Nu este vorba acum de a constitui un grup european in afara Ligii Natiunilor; ci, dimpotriva, de a armoniza interesele europene sub control si in spiritul Ligii Natiunilor, intregind in sistemul sau universal, un sistem limitat, cu atat mai efectiv. Realizarea unei organizatii federative a Europei va fi intotdeauna raportata Ligii Natiunilor ca un element de progres la activul sau, din care natiunile extraeuropene, ele insele, vor putea beneficia“.

Ca mijloace de realizare a proiectului sau, Aristide Briand avea in vedere in mod succesiv convocarea unei conferinte europene, iar apoi desemnarea unui “organ executiv sub denumirea de comitet politic permanent”, la care se adauga un secretariat pentru chestiunile administrative.

La data de 20 mai 1930, cu trei zile dupa ce trupele franceze si-au inceput evacuarea finala a Renaniei germane (conform Planului Young), Briand a pus in circulatie printre guvernele Europei un „Memorandum pentru o Uniune Federala Europeana”. Acesta propunea ca, „in interesele deopotriva ale pacii si ale bunastarii economice si sociale a continentului”, Europei sa i se dea „ceva de natura unei organizatii federale”. Aceasta s-ar fi implementat in contextul Ligii Natiunilor si ar fi „respectat suveranitatile nationale”. Dar urma sa se centreze asupra „conceptiei cooperarii politice europene”, subordonand „economicul problemei politice”, si trebuia sa se preocupe de cooperare in „politica economica, transporturi, finante, munca, sanatate si colaborarea intelectuala”.

Propunerea lui Briand fusese deja primita cu cea mai mare caldura de Winston Churchill, care acum iesise din functie. El le-a spus reporterilor de la ziarul newyorkez Saturday Evening Post, in 13 februarie 1930: „masele Europei o data unite, o data federalizate, sau partial federalizate, o data constiente de propriul lor caracter continental, vor constitui un organism incomparabil..”

Dar nici atunci si nici mai tarziu, Churchill nu a vazut intr-o asemenea federatie si un loc pentru propriul lui stat, cu imperiul sau mondial

Este de mentionat ca Memorandumul guvernului francez avea in vedere totodata, subordonarea problemelor economice problemelor politice, organizarea cooperarii politice europene, precum si o “apropiere a economiilor europene create sub responsabilitatea politica a guvernelor solidare”.

Dupa cum se desprinde din aceasta sumara prezentare, ideea europeana s-a manifestat inca de la bun inceput ca o idee juridica si cu numeroase implicatii juridice.

Printre personalitatile de rang inalt din Liga Natiunilor, la data fondarii acesteia( 1919), se aflau doi oameni care erau deja prieteni apropiati. Unul era Arthur Salter, functionarul public britanic care conducea Comisia de Reparatii. Prietenul lui, Jean Monnet, mai tanar cu sapte ani dar numit, la varsta de numai treizeci si unu de ani, ca secretar general adjunct al Ligii, era un francez mic si cu aspect anonim.

Salter devenise tot mai preocupat de felul cum s-ar fi putu infiinta niste „State Unite ale Europei”. In 1931 a publicat o serie de articole sub titlul „Statele Unite ale Europei”, in care aborda posibilitatea de a construi o Europa federala in contextul Ligii Natiunilor insasi. Intrucat Liga ramasese in mare masura o organizatie regionala, Salter si-a dat seama ca putea fi adaptata spre a furniza un sistem de referinta pentru o Europa unita politic. Intr-un eseu intitulat „Ideea ‚Statelor Unite ale Europei’”, Salter s-a bazat pe modelul unificarii politice a Germaniei din secolul al XIX-lea, prin stabilirea unui Zollverein – o „piata comuna”, „Statele Unite”din viziunea lui aveau sa functioneze in acelasi mod, obtinandu-si fondurile printr-un tarif comun aplicat tuturor bunurilor importate din afara. Astfel, la fel ca in Germania, era nevoie de „un instrument politic care sa stabileasca modalitatea de distribuire” a acestor fonduri. In continuare, Salter a spus ca: „politica tarifara si comerciala a Statelor Europene este in asa masura un element crucial al politicii lor generale, incasarile de la vami sunt componente atat de importante si substantiale ale veniturilor lor, incat o autoritate politica comuna, care sa decida pentru toata Europa ce tarife trebuie sa fie impuse si cum sa fie distribuite, ar fi pentru fiecare tara aproape la fel de importanta ca guvernul national, si efectiv l-ar reduce pe acesta din urma la statutul de autoritate municipala”.

„Cu alte cuvinte”, a continuat el, „Statele Unite ale Europei trebuie sa fie o realitate politica”. Organizarea lor se poate baza pe aceea a Ligii Natiunilor, cu un Secretariat, un Consiliu de Ministri, o Adunare si o Curte – dar cu o prevedere esentiala: sursa centrala a autoritatii in acest organism nou, insista Salter, trebuia sa-i fie rezervata „Secretariatului”, corpul permanent de functionari internationali, loiali noii organizatii, nu tarilor membre .