MECANISMELE SOCIALIZĂRII
In procesul socializării, interactiunea individ - societate poate construi o punte activă a
intersubiectivitătii din valorile si normele comunicate pe diferite căi si mijloace. Se stie că factorii
individuali nu pot, ei singuri, să ducă la întele gerea personalitătii politice si a actiunilor ei specifice,
pentru motivul că nu există facto 727f52h ri exclusiv "indjviduali" si că indiv idul nu poate fi decât în
situatie, pentru a întrebuinta terminologia existentialistă a lui J.P. Sartre. Persoana
2 Annsck Petcheton, La socialisation politique, îxt Traite de science politique, voL2, PUF,
Patis, 1985.
s t. S. Kon, Soziologie der Personliclskeit, KdIxt, 1971, p.18.
Ovtdiu Bădina, Pavel Muresan, op.cit..
umană, redusă la o pură singularitate indivic1uală, este o aberatie. Pentru ca o persoană umană să
existe în "carne si oase" trebuie ca ea să fie concepută în reaiitatea trăită cotidian, care este
constitutiv, originar interunsanâ. Astfel că. stiinte1e sociale nu mai pot subestima clialectica
cleterminismelor socio-culturale si politico-economice în procesele de socializare. Dar sociologii si
psihologii sociali recunosc câ printre colectivitătile care prezintă acesti factori sociali, unii indi- vizi,
în anumite circumstante, violează normele sociale, în timp ce altii le respectă. În plus, factorii
biologici si psihologici care intervin în alegerea mai mutt sau mai putin liberă a unei conduite sunt
ei însisi produsul unui mediu care a modelat individul; individul nu poate fi separat de mediu decât
în scopuri analitice sau didactice.
Statisticile, studiile comparative, descrierile factoritor sociali si ale "cauzelor" socializării -
considerată ca un fenomen obiectiv inclus într-o istorie la fel de obiectivă si într-un coisportament
căruia i se caută "din exterior" motivatiile umane - nu spun mare lucru despre procesul de
socializare. Ele nu oferă informatii despre fiinta personală a unui individ, despre constiinta sa,
experienta sa trăită cu privire la fenomenul integrării într-un grup, motivatiile ascunse si adeseori
inconstiente ale conduitei sale.
După M. Mauss, sociologia admite că socia1ul, ca si omul însusi, se prezintă sub două aspecte
sau este perceptibil în două modalităti. E1 poate Iî înteles din interior, după cum, tinzând spre
relatia cu semenul, substanta umană este mediată de lucruri. Claude Levy-Strauss a arătat că relatia
dintre individual si social este fats consi-derată ca exterioară, adică o relatie dintre clouă serii de
fenomene. Antropologul francez a înteles ceea ce lipsea vechii sociologii:
penetratia concomitentă a subiectului-obiect, comunicarea umană cu el. Astfel trebuie înteles
procesul de socializare care se constituie între oameni prin institutii, obiceiuri, formule magice,
mituri, cân-tece si dansuri. Concepând socialul ca o retea de simboluri care, departe de a fi
exterioară omului, se integrează din ce în ce mai pro- fund în fiecare individ, Levy-Strauss descifra
ca semnificante atât totalitatea individului, cât si realitatea socială. Din punct de vedere al
normalitâtii, omul se află într-un circujt dublu cu lumea socială sau socio-istorică, fsinta umanâ
fiind atât interioară, cât si exterioară ei însăsi, iar socialul nu îsi găseste centrul său otiginar decât în
uman.
Justetea acestor afirmatii se verscă si prin faptul că, la nastere, copilul este posesorul unor impulsuri
sociaie, încrustate în codul său genetic. E1 nu este o fiintă pasivă, socializabilă după vointa
fiecăruia. E1 intervine într-un mod constant si direct în procesul propriei sale dezvoltări sociopolitice.
Aportul fondului genetic la socia1izarea copilului se verifică în dezvoltarea programatâ
filogenetic a schemelor logice si psiho- motorii (locomotie, perceptia spatiului) în diferite stadii ale
crester ii saie, indiferent de presiunile mediului. In general, L. Broom ssi Ph. Selznick (1968)
consideră câ "premisele biologice ale socializării sunt: existenta impulsurilor si nu a unor instincte
invariabile, ca în cazul celorlalte animaie; nevoia de interactiune umană în copilărie; îndelungata
dependentă fată de adult; capacitatea amplă de învătare caracteristică speciei umane; disponibilitatea
biologică de a însusi vorbirea si Iimbajul simbolic"
|
