MECANISMELE SOCIALIZÃRII
In procesul socializãrii, interactiunea individ - societate poate construi o punte activã a
intersubiectivitãtii din valorile si normele comunicate pe diferite cãi si mijloace. Se stie cã factorii
individuali nu pot, ei singuri, sã ducã la întele gerea personalitãtii politice si a actiunilor ei specifice,
pentru motivul cã nu existã facto 727f52h ri exclusiv "indjviduali" si cã indiv idul nu poate fi decât în
situatie, pentru a întrebuinta terminologia existentialistã a lui J.P. Sartre. Persoana
2 Annsck Petcheton, La socialisation politique, îxt Traite de science politique, voL2, PUF,
Patis, 1985.
s t. S. Kon, Soziologie der Personliclskeit, KdIxt, 1971, p.18.
Ovtdiu Bãdina, Pavel Muresan, op.cit..
umanã, redusã la o purã singularitate indivic1ualã, este o aberatie. Pentru ca o persoanã umanã sã
existe în "carne si oase" trebuie ca ea sã fie conceputã în reaiitatea trãitã cotidian, care este
constitutiv, originar interunsanâ. Astfel cã. stiinte1e sociale nu mai pot subestima clialectica
cleterminismelor socio-culturale si politico-economice în procesele de socializare. Dar sociologii si
psihologii sociali recunosc câ printre colectivitãtile care prezintã acesti factori sociali, unii indi- vizi,
în anumite circumstante, violeazã normele sociale, în timp ce altii le respectã. În plus, factorii
biologici si psihologici care intervin în alegerea mai mutt sau mai putin liberã a unei conduite sunt
ei însisi produsul unui mediu care a modelat individul; individul nu poate fi separat de mediu decât
în scopuri analitice sau didactice.
Statisticile, studiile comparative, descrierile factoritor sociali si ale "cauzelor" socializãrii -
consideratã ca un fenomen obiectiv inclus într-o istorie la fel de obiectivã si într-un coisportament
cãruia i se cautã "din exterior" motivatiile umane - nu spun mare lucru despre procesul de
socializare. Ele nu oferã informatii despre fiinta personalã a unui individ, despre constiinta sa,
experienta sa trãitã cu privire la fenomenul integrãrii într-un grup, motivatiile ascunse si adeseori
inconstiente ale conduitei sale.
Dupã M. Mauss, sociologia admite cã socia1ul, ca si omul însusi, se prezintã sub douã aspecte
sau este perceptibil în douã modalitãti. E1 poate Iî înteles din interior, dupã cum, tinzând spre
relatia cu semenul, substanta umanã este mediatã de lucruri. Claude Levy-Strauss a arãtat cã relatia
dintre individual si social este fats consi-deratã ca exterioarã, adicã o relatie dintre clouã serii de
fenomene. Antropologul francez a înteles ceea ce lipsea vechii sociologii:
penetratia concomitentã a subiectului-obiect, comunicarea umanã cu el. Astfel trebuie înteles
procesul de socializare care se constituie între oameni prin institutii, obiceiuri, formule magice,
mituri, cân-tece si dansuri. Concepând socialul ca o retea de simboluri care, departe de a fi
exterioarã omului, se integreazã din ce în ce mai pro- fund în fiecare individ, Levy-Strauss descifra
ca semnificante atât totalitatea individului, cât si realitatea socialã. Din punct de vedere al
normalitâtii, omul se aflã într-un circujt dublu cu lumea socialã sau socio-istoricã, fsinta umanâ
fiind atât interioarã, cât si exterioarã ei însãsi, iar socialul nu îsi gãseste centrul sãu otiginar decât în
uman.
Justetea acestor afirmatii se verscã si prin faptul cã, la nastere, copilul este posesorul unor impulsuri
sociaie, încrustate în codul sãu genetic. E1 nu este o fiintã pasivã, socializabilã dupã vointa
fiecãruia. E1 intervine într-un mod constant si direct în procesul propriei sale dezvoltãri sociopolitice.
Aportul fondului genetic la socia1izarea copilului se verificã în dezvoltarea programatâ
filogenetic a schemelor logice si psiho- motorii (locomotie, perceptia spatiului) în diferite stadii ale
crester ii saie, indiferent de presiunile mediului. In general, L. Broom ssi Ph. Selznick (1968)
considerã câ "premisele biologice ale socializãrii sunt: existenta impulsurilor si nu a unor instincte
invariabile, ca în cazul celorlalte animaie; nevoia de interactiune umanã în copilãrie; îndelungata
dependentã fatã de adult; capacitatea amplã de învãtare caracteristicã speciei umane; disponibilitatea
biologicã de a însusi vorbirea si Iimbajul simbolic"
|
