MISCAREA FEDERALISTA EUROPEANA
Chiar si in timpul celui de-al doilea razboi mondial ideile de unificare a statelor europene preocupau locuitorii continentului european.
In acest sens, personajul principal care urma sa se impuna in timpul razboiului si, in cele din urma, sa-si aduca o contributie foarte semnificativa la dezvoltarea Uniunii Europene a fost italianul Altiero Spinelli. Nascut in 1907, Spinelli a devenit comunist la varsta de saptesprezece ani si a l 747j92h uptat activ impotriva fascismului mussolinian. In 1928 a fost arestat si inchis, petrecand doisprezece ani in puscarie inainte de a fi trimis in cele din urma intr-o inchisoare de pe insula mediteraneana Ventotene, la treizeci de mile vest de Neapole. In inchisoare, s-a despartit de comunism si a imbratisat cauza unitatii europene, compunand in 1941 documentul care avea sa devina cunoscut ca „Manifestul de la Ventotene”, sub titlul „Spre o Europa libera si unita”. Acesta avea sa devina unul dintre textele fundamentale ale miscarii federaliste europene.
In luna iulie a
anului 1941, manifestul lui Spinelli a ajuns clandestin pe continent. Ideile
lui au fost adoptate de rezistenta italiana dominata de
comunisti, ducand la formarea Miscarii Federaliste europene, in
1943. Aceasta a raspandit mesajul catre gruparile din alte
tari, dand nastere unei serii de intalniri in Elvetia
neutra, care au culminat cu o mare conferinta la Geneva, in
iulie 1944, unde au participat activisti din Danemarca, Franta,
Italia, Norvegia, Tarile de Jos, Polonia, Cehoslovacia si
Iugoslavia. A venit chiar si reprezentantul unui grup antinazist secret
din
La conferinta de la Geneva, miscarile colective de rezistenta au produs o declaratie care sustinea ca lupta lor in timpul razboiului avea sa confere tarilor din care faceau parte „dreptul de a participa la reconstruirea Europei pe picior de egalitate cu celelalte puteri victorioase”. In acele tari, declarau ei, „viata popoarelor pe care le reprezinta trebuie sa se bazeze pe respectul individului, pe securitate, pe dreptatea sociala, pe utilizarea completa a resurselor economice in folosul tuturor si pe dezvoltarea autonoma a vietii nationale”.
Aceste obiective, considera conferinta „nu se pot indeplini decat daca diferitele tari ale lumii accepta sa treaca dincolo de dogma suveranitatii absolute a statului si sa se uneasca intr-o singura organizatie federala”. Totusi, injectand o nota slaba de realism, declaratia continua: „Lipsa de unitate si coeziune care inca mai exista intre diverse parti ale lumii nu ne va permite sa realizam imediat o organizatie care sa uneasca toate civilizatiile sub un singur guvern federal”. Aceasta insemana ca, in perioada imediat postbelica, „problemei europene trebuie sa i se gaseasca o solutie mai directa si mai radicala”.
„Solutia
directa” ar fi constat intr-o „Uniune Federala” Europeana.
Numai astfel i s-ar fi putut permite poporului german sa participe la
viata noii
Aveau sa mai treaca inca patruzeci de ani pana ca Spinelli sa-si aduca contributia centrala la forma Uniunii Europene asa cum s-a conturat in cele din urma. Dar ideile pe care se bazeaza aceasta figureaza toate in declaratia din 1944, provenind din cele cateva pagini scrise de la el in inchisoarea de pe insula, intr-o perioada cand „Hitler parea stapanul Europei” .
Spiritul nationalist si imperialist era inca foarte puternic in epoca. Nu putem sa nu amintim, in acest context, eforturile depuse de catre marele diplomat roman Nicolae Titulescu, in calitate sa de presedinte al Societatii Natiunilor, pe linia indepartarii pericolului unui nou conflict mondial si a unificarii europene.
A fost necesar ca Europa sa fie inca o data devastata de razboi pentru a deveni constienta de consecintele nefaste ale rivalitatilor permanente dintre tarile sale. A trebuit sa se ajunga la starea de ruina totala a continentului si la declinul politic si economic al statelor europene cu structurile lor nationale arhaice pentru a fi create conditiile unei innoiri si a unei atitudini mai radicale cu privire la reorganizarea Europei.
Analizand diferitele tentative de unificare la scara continentala dupa cel de-al doilea razboi mondial, trei constatari se impun :
Mai intai ca Europa devenise constienta de propria sa slabiciune. Razboaiele care o devastasera au facut-o sa-si piarda pozitia centrala pe care a ocupat-o timp de secole in istoria universala. Faramitata in numeroase state mai mari sau mai mici, ea era acum dominata de cele doua noi super-puteri: Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica , a caror putere militara, politica si economica era superioara potentialului european.
Era apoi experienta dureroasa a razboiului, care a facut din sloganul “Niciodata un nou razboi!” principiul oricarei actiuni politice. Cele doua conflicte mondiale se nascusera din razboaie fratricide europene si facusera din Europa principala lor victima, de aceea ideea unor noi conflicte armate devenise in acel moment insuportabila.
La aceasta s-a adaugat un al treilea argument : dorinta, nascuta imediat dupa razboi, de a avea o lume mai buna si mai libera – chiar daca exprimarea pare propagandistica – in care individul si statul sa coabiteze armonios .
|
