MODUL DE DESEMNARE A PARLAMENTARILOR EUROPENI
Initial, membrii Parlamentului au fost desemnati de parlamentele nationale din cadrul membrilor acestora, fiind considerati delegati ai parlamentelor nationale.
S-a considerat cǎ pentru a conferi acestui 24324e416y organ o mai mare reprezentativitate, este necesarǎ alegerea membrilor sǎi prin vot direct, universal, dupǎ o procedurǎ unitarǎ pentru toate statele membre.Desi aceastǎ initiativǎ a fost avutǎ īn vedere de autorii tratatelor initiale, nu a fost materializatǎ datoritǎ pozitiei obstructioniste a Frantei decāt mult mai tārziu, dupǎ 1976 .
La 20 septembrie a fost adoptat Actul pentru alegerea reprezentantilor īn Parlamentul European, prin vot universal direct (Actul fiind anexat deciziei Consiliului nr. 76/787).
Primele alegeri s-au desfasurat īn perioada 7-10 iulie 1979, iar urmǎtoarele īntre 14-17 iunie 1984, īntre 15-18 iunie 1989, īntre 9-12 iunie 1994 si 11-13 iunie 1999. Reprezentantii Parlamentului European nu sunt īncǎ alesi dupǎ o procedurǎ uniformǎ īn toate statele membre.
Procedura electoralǎ rezultǎ dintr-o combinare a dispozitiilor nationale si a unui ansamblu de reguli comunitare fixate prin Actul din 20 septembrie 1976, care prevede : a) nimeni nu poate vota decāt o singurǎ datǎ (art.8); b|) alegerile se desfǎsoarǎ la datele fixate de cǎtre fiecare stat membru īn cursul aceleiasi perioade care īncepe joi dimineata si se terminǎ duminica (īn aceeasi sǎptǎmānǎ); c) dechiderea urnelor se face numai dupǎ īnchiderea scrutinului īn toate statele membre .
Īn afara acestor reguli s-a stabilit si posibilitatea contestatiilor privind alegerile, posibilitatea organizǎrii unui al doilea tur de scrutin, etc.
Alte aspecte privin procedura de votare sunt reglemntate de legile interne, diversitatea reglementǎrilor fiind foarte mare.
Absenta unei proceduri electorale uniforme duce la aparitia unor probleme legate de validitatea alegerilor.
Prin Tratatul de la Maastricht se instituie un drept de a alege si de a fi ales - pentru toate persoanele care au cetǎtenia Uniunii Europene, fapt ce duce la disparitia unor reglemantǎri nationale, altele insǎ rǎmānānd īn vigoare.
Numǎrul membrilor Parlamentului European si repartizarea locurilor īntre statele membre (asa cum au fost fixate prin Actul din 20 septembrie 1976) au fost modificate succesiv prin aderarea noilor membrii īn Uniunea Europeanǎ.12
Numǎrul total al reprezentantilor alesi este in prezent de 626 din care 99 revin Germaniei, cāte 87 revin Frantei, Italiei si Marii Britanii, 64-Spaniei, 31-Olandei, cāte 25 revin Belgiei, Greciei si Portugaliei, 22-Suediei, 21-Austriei, cāte 16-Danemarcei si Finlandei, 15-Irlandei si 6 pentru Luxemburg (la alegerile din 1994 numǎrul total al parlamentarilor era de 567 si anterior de 518).
Prin Tratatul de la Amsterdam s-a stabilit cǎ īn perspectiva extinderii Uniunii Europene, numǎrul maxim al membrilor Parlamentului European sǎ nu depǎseasca 700 de parlamentari.
La 26 februarie 2001 a fost semnat de cǎtre reprezentantii celor 15 state membre ale Uniunii Europene Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului asupra Uniunii Europene si a tratatelor de instituire a Comunitǎtilor Europene si a unor acte conexe, rod al lucrǎrilor Consiliului European, īncheiat la 10 decembrie 2000, īn aceeasi localitate.
Tratatul de la Nisa contine prevederi menite sǎ adānceascǎ integrarea europeanǎ prin perfectionarea mecanismului decizional, īn perspectiva lǎrgirii Uniunii Europene la 27 de state membre. Principalele organisme comunitare vor suferi transformǎri, atāt īn privinta organizǎrii, cāt si a competentelor. Īn consecintǎ, īn titlul I din cea de-a V-a parte a Tratatului de instituire a Comunitǎtii Europene (" Institutiile comunitǎtii ") s-au operat urmǎtoarele modificǎri importante :
Articolul 189 alin.2 stabileste numǎrul membrilor Parlamentului European la cifra de 732 . Aceastǎ modificare (Tratatul de la Amsterdam prevedea maximum 700 de membrii), s-a fǎcut tinānd seama de perspectiva integrǎrii īn Uniunea Europeana a tǎrilor candidate la aderare.Īn acest context, trebuie amintit Protocolul asupra lǎrgirii Uniunii Europene adoptat la Nisa, anexa la T.C.E. , al cǎrui articol 2 stabileste, īncepānd cu data de 1 ianuarie 2004 si cu efectele de la īnceputul legislaturii 2004-2009 , un numǎr mai redus decāt cel prezent al reprezentantilor alesi īn statele care acum fac parte din Uniune (cu exceptia Germaniei si a Luxmeburgului).La rāndul ei, Declaratia relativǎ la lǎrgirea Uniunii Europene, adoptatǎ tot la Nisa, include īn numǎrul total al parlamentarilor comunitari numǎrul de parlamentari cuvenit pentru fiecare stat candidat la aderare (Romānia va avea 33 de parlamentari situāndu-se pe pozitia a saptea) .13
|
