Modificari aduse de
tratatul de la
Originalitatea sistemului Comunitatilor europene poate fi īntelesa numai luānd īn considerare componentele sale: structura institutionala finantarea si ordinea juridica a comunitatilor cu modul ei de punere īn aplicare de catre statele membre. Dupa Maastricht tabloul se schimba. Trat 323j95d atul creator al uniunii europene transforma Comunitatea Economica europeana īn Comunitatea Europeana (vezi articolul G). celelalte Comunitati, Comunitatea europeana a Carbunelui si Otelului (CECA) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom) īsi pierd caracterele individualizante, fundamentāndu-se īn prima. Se naste astfel la 1 noiembrie 1993 un ansamblu de redistribuiri complexe avānd ca tinta transformarea CEE īn pilonul principal tinānd īnsa cont de particularitatile tratatelor fondatoare. Alaturi de acest pilon de sustinere care devine Comunitatea, se afla Politica Externa si de securitate Comuna (PESC) si Cooperarea īn domeniul justitiei si al afacerilor interne. Se observa, īn aceasta perioada o tranzitie ce priveste semnificatia termenilor de piloni. Daca īn faza de īnceput, prin pilonii Europei comunitare se facea referire la Comunitati (CEE, CECA, CEEA), acum importanta ultimelor doua a scazut considerabil īn ceea ce priveste menirea de fundamente juridico-institutionale ale Europei comunitare, locul lor īn vocabularul popular fiind luat de PESC si Cooperarea īn domeniul justitiei si al afacerilor externe. Astfel, "piloni" ai UE nu mai sunt trei institutii ci o institutie si doua politici.
Importanta acestui fapt este data de īnlocuirea īn constientul public a unor institutii, care oricāt ar fi de bune sunt tot impersonale, cu politici unde componenta personala, joaca īn realitate un mare rol. Este mult mai dificila identificarea unui popor, a unei natiuni cu o institutie decāt cu o politica. Calea astfel aleasa de puterea comunitara este menita sa mareasca gradul de identificare si acceptare a cetatenilor cu constructia comunitara. Nu toata lumea poate fi functionar īntr-o institutie comunitara dar cu siguranta, politica pot "face" toti.
Revenind la constructia Comunitara trebuie spus ca particularitatea principala a Comunitatilor rezida īn institutiile lor. Sa analizam modificarile care s-au produs dupa 1 noiembrie 1993 īn ceea ce priveste autoritatile functionale a ceea ce acum numim Uniunea Europeana.
Conform prevederilor Tratatului de Maastricht, comisia este un organ colegial care trebuie sa exprime "interesul general al Comunitatii". Ea este compusa din membrii "alesi īn considerarea competentei lor generale si oferind toate garantiile de independenta" formula articolului 157 al tratatului CEE). Formularea din Tratatul de la Maastricht nu aduce schimbari decāt īn ceea ce rpiveste cea de-a doua conditie si anume: independenta membrilor trebuie sa fie ". dincolo de orice dubiu".
Comisia era compusa din 17 membrii la momentul Maastricht, iar din 1995 (aderarea Austriei, Finlandei si Suediei la UE) īn compozitia ei intra 20 de comisari.
Īn acest organ colegial "marile" state (Franta, Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Spania) dispun de catre 2 comisari pe cānd statele mici de catre unul. Pentru a nu devia de la drumul democratiei, īn componenta Comisiei intra reprezentanti ai fiecarui stat, "dar nu mai mult de doi" (art.157 al.1 paragraf II). Īn acelasi alineat, paragraful doi stipuleaza "numarul membrilor poate fi modificat de hotarārea unanima a Consiliului". Exercitiul democratic poate crea uneori dificultati pentru activitatea organelor guvernate de acest principiu. Ne aflam īntr-o astfel de situatie aici, dispozitiile prezentate mai sus prezentānd o importanta particulara daca luam īn considerare ca numarul comisarilor (deja depasind necesarul) va fi īntr-o continua crestere (din 1993-1995 de la 17 la 20, iar īn continuare, prin aderarea altor state, si mai mare). Datorita impedimentului antrenarii unor discutii interminabile īntre comisari pentru diviziunea atributiunilor īn cadrul Comisiei, se pot realiza minusuri semnificative īn ceea ce priveste rezultatele activitatii Comisiei si celeritatea de actiune. Pentru a reduce efectele negative ale acestui fapt, tratatele autorizeaza Consiliul, daca prezinta vointa unanima, sa modifice (in concreto sa reduca) numarul de comisari, fara a mai urma procedura de revizuire instituita de Tratatul de la Maastricht.
Modificari profunde sunt
aduse de Tratatul de la Maastricht īn ceea ce priveste Comisia prin
articolul 158. Cel putin pe hārtie, este modificat modul de desemnare a
membrilor Comisiei. Pāna la
1. statele membre consulta Parlamentul īn ceea ce priveste persoana pe care intentioneaza sa o numeasca Presedinte al Comisiei (articolul 158, al.2, paragraf 1)
2. dupa aceasta etapa, (conform articolul 158, al. 2, paragraf 2) guvernele statelor membre, consultāndu-se cu persoana nominalizata la functia de Presedinte, vor nominaliza celelalte persoane din componenta Comisiei, apoi toti sunt supusi como corpus unui vot de aprobare al parlamentului. Īn urma acestuia presedintele si ceilalti membri ai Comisiei "vor fi numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre" (articolul 158, al. 2, paragraf 3).
Aceste dispozitii au ca scop limitarea (cel putin pe hārtie) a puterii Consiliului īn profitul Comisiei. Alegerea comisarilor trecānd astfel din māna sefilor de stat si guvern, īn māna unui organism care exprima mai detaliat vointa cetatenilor europeni.
Pāna la momentul
Astfel, daca īnainte, Consiliul de Ministrii nu putea anihila propunerea Comisiei decāt prin vot unanim, de acum acest lucru este posibil si fara unanimitate. Pe de alta parte, orice amendament formulat de Parlament dar care nu are acordul Comisiei nu poate fi retinut de Consiliu decāt īn urma votului īn unanimitate (articolul 189 B, Tratatul de la Maastricht).
Comisia poate fi obiectul unei motiuni de cenzura din partea Parlamentului, iar daca voturile vor fi īn proportie de 2/3 "pentru" se demite Comisia.
De la 17 noiembrie 1993 Comisia Comunitatilor se numeste Comisia Europeana.
Conform articolului 145 CEE, Consiliul de ministri are urmatoarele functii: asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre si dispune de o putere de decizie.
"Consiliul reprezinta toate statele membre. Ca organ interguvernamental exprima legimitatea statala a Comunitatilor" .
Consiliul de ministri este institutia unde interesele statelor membre se īntālnesc si se stabilesc de obicei īntr-un compromis. El este instanta legislativa adopta regulamentele si directivele care fixeaza cadrul vietii comunitare si armonizeaza legislatiile. Īn componenta Consiliului intra cāte o persoana delegata de guvernul fiecarui stat membru. Uneori, guvernele sunt reprezentate de un īnalt functionar[3].
Deliberarile īn Consiliul de Ministri sunt etape īntr-o procedura lunga si complicata care implica elaborarea propunerii de catre Comisie prezentarea catre Consiliul de Ministri; prezentarea catre Comitetul Economic si Social si mai ales Parlamentului European; examinarea propunerii de catre un grup de lucru al Consiliului; dezbateri īn Comitetul Reprezentantilor Permanenti; retrimiterea catre Consiliu a textului modificat, amendat de Parlament si eventual decizia Consiliului. Īn urma modificarilor aduse de Tratatul de la Maastricht prin articolul 189 B, e necesara codecizia Consiliului si Parlamentului pentru tot ce are de-a face cu armonizarea legislatiilor.
Īn cadrul Consiliului, Comitetul
Reprezentantilor Permanenti (COREPER), format din ambasadori ai
statelor membre pe lānga Comunitati, are, conform articolului
151 Tratatul de la
De la 8 noiembrie 1993, Consiliul de Ministri se numeste "Consiliul Ministrilor Uniunii Europene".
Conform articolului D din
Tratatul de la
Consiliul European trebuie sa prezinte Parlamentului un raport dupa fiecare īntālnire si un raport anual asupra progresului atins de Uniune.
Consiliul European poate fi definit ca fiind instanta politica suprema a Europei unite. Cāmpul lui de competenta este practic nelimitat, el poate evoca la fel de bine dosarele comunitare ca si chestiunile de politica externa (cooperare politica) sau chiar alte afaceri.
Afirmarea Consiliul European modifica īntregul echilibru institutional al Comunitatii. Desi are o legitimitate incerta īn comparatie cu celelalte structuri comunitare, orientarile si declaratiile Consiliului European materializeaza o Europa unita, fondata pe concentrarea interstatala.
Revenind la articolul D al Tratatului de la Maastricht, Consiliul European se poate considera, ca si Comisia, guvern al Comunitatii.
Adunarea europeana nu a primit la crearea ei nici una din cele doua puteri care īnca din Evul Mediu perimt parlamentelor nationale sa se afirme: votul asupra impozitelor si asupra responsabilitatii guvernamentale(chiar daca Tratatul CEE prevede procedura unei motiuni de cenzura īmpotriva Comisiei).
Pe parcursul timpului atributiile Parlamentului European se extind dar fara a reda o imagine clara a rolului sau. De aici o acumulare complicata de competente.
Astfel, pāna la Tratatul de la Maastricht, puterea esentiala a Parlamentului European are īn vedere bugetul (ultimul cuvānt īn privinta cheltuielilor neobligatorii, drept de respingere).
Īn ceea ce priveste adoptarea normelor, ne aflam īn fata a cinci proceduri: avizul, stabilit de tratatele anilor 50 este cerut pentru propunerile Comisiei; concertarea īntre Adunare, Consiliu si Comisie, instituita īn 1975 pentru actele comunitare avānd implicatii financiare notabile, lasīnd Consiliul ui ultimul cuvānt; avizul conform, introdus prin Actul Unic (1986), necesar pentru adeziunile si asocierile statelor terte; cooperarea, aplicabila pietei interioare si politicilor comune si generānd un du-te-vino īntre Parlament si Consiliu, acesta din urma putānd contrabalansa Parlamentul numai prin votul unanim; īn final codecizia, prevazuta de Tratatul de la Maastricht si reclamānd pentru un ansamblu de decizii esentiale acordul comun al Consiliului si Parlamentului European.
Tratatul de la Maastricht, intrat īn vigoare la 1.11.1993, reprezinta o etapa importanta īn recunoasterea pozitiei si rolului Parlamentului European. Spre exemplu, articolul 138 aliniat 3 al Tratatului CEE prevedea ca Parlamentul elaboreaza "proiecte īn vederea permiterii alegerii prin sufragiu universal direct printr-o procedura uniforma īn toatea statele membre", īn timp ce pentru a sublinia caracterul autentic european al scrutinului , Consiliul, adoptānd īn unanimitate dispozitiile necesare recomanda adoptarea lor de catre statele membre conform regulilor lor constitutionale. Tratatul de la Maastricht, modificānd acest articol , stipuleaza ca dispozitiile vor fi primite de Consiliu dupa acordarea avizului conform dat de Parlamentul European care se pronunta cu majoritatea membrilor. La fel, Tratatul de la Maastricht, īn articolul 138A, statueaza ca " partidele politice de nivel european sunt importante ca factor de integrare īn sānul uniunii". Printre aceste inovatii diverse , vizānd sa promoveze controlul democratic īn sānul Uniunii Europene, figureaza si crearea unui mediator european, numit de Parlamentul European si abilitat sa primeasca plāngerile provenite de la orice cetatean al uniunii si de la orice presoana fizica sau juridica rezidenta īntr-un stat membru si relative la cazruiri de proasta administrare īn activitatea institutiilor sau organelor comunitare.[4]
Cele doua īmbunatatiri fundamentale sunt consultarea asupra alegerii Presedintelui Comisiei, precum si votul de aprobare a acestui organ colegial, odata ce a fost constituit [5] ; procedura de codecizie : īntreg proiectul textului referitor la aceasta procedura - extrem de complex- trebuie, pentru a intra īn vigoare sa fie adoptat īn aceiasi termeni de catre Consiliu si de catre Parlamentul European- stabilidu-li-se astfel calitatea de legislative.
Comunitatea Europeana este definita ca o comunitate a dreptului, adica o constructie fondata pe texte (tratatele fondatoare) , supusa unor regului si proceduri īn cadrul carora statele membre dar si īntreprinderile si indivizii sunt constrānsi sa actioneze. Dreptul este o limita si īn acelasi timp un instrument. Aceaste caracteristici ale dreptului formeaza unul din elementele care explica rolul esential al Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene care "asigura respectul dreptului īn interpretarea si aplicarea " tratatelor .
Curtea de justitie se compune din 15 judecatori, ea judeca īn sesiune plenara dar poate forma camere compuse din trei, cinci sau sapte judecatori pentru anumite situatii.[8] Ea este asistata de opt Avocati Generali. Acestia au datoria de a pune concluzii motivate īn cazurile aduse īn fata Curtii. Judecatorii si Avocatii Generali sunt alesi ca persoane a caror independnta este dincolo de orice dubiu si care au calificarea ceruta pentru a ocupa cele mai īnalte functii īn tarile lor sau sunt jurisconsulti a caror competenta este recunoscuta. Numirea lor se face de comun acord de catre guvernele statelor membre pentru o perioada de sase ani. Judecatorii īsi alege din rāndul lor un presedinte pentru o perioada de trei ani.
Curtii de Justitie i-a fost atasat prin Actul Unic European un Tribunal de Prima Instanta. Acesta elibereaza Curtea de contenciosul "tehnic". Īn aceasta categori intra īn principal litigiile dintre Comunitati si functionarii lor dar si litigiile privitore la concurenta precum si cele care apar īn aplicarea Tratatului CECA.
Tratatul de la Maastricht confirma pozitia si rolul Curtii de Justitie (care devine Curtea de Justitie a Comunitatii) precum si pe cele ale Tibunalului de Prima Instanta.
Īn ceea ce priveste Curtea, noutatea majora pe care o aduce Tratatul se refera la executarea hotarārilor sale de catre statele membre (modificare a articolului 171 al Tratatului CEE ). Statele sunt cele care asigura executarea deciziilor Curtii. Aceste decizii le pot interzice de exemplu sa-si modifice legislatia sau reglementarile lor. De aici rezulta introducerea, īn Tratatul de la Maastricht, a unei proceduri care permite Comisiei , īn caz de neexecutare partiala sau totala a unei hotarāri, sa sesizeze Curtea de Justitie si sa ceara plata unei sume forfetare sau a unei amenzi de catre statul vinovat.
Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a Comunitatilor Europene a fost creata prin Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975. Initiativa crearii ei a apartinut Parlamentului. Ea a īnlocuit Comisia de control īnfiintata prin Tratatele CEE si EURATOM si Comisarii (delegatii) pentru conturi prevazuti de Tratatul CECA.
Prin activitatea pe care o desfasoara, Curtea de Conturi urmareste scopuri financiare realizānd controlul financiar. Ea nu este o jurisdictie, neputānd fi sesizata nici de statele membre si nici de īntreprinderi sau particulari.
Īn ceea ce priveste Curtea de Conturi, Tratatul de la Maastricht aduce schimbari de maxima importanta. Odata cu intrarea īn vigoare a tratatului, Curtea este inclusa īn rāndul institutiilor Comunitatii Europene.
Īn componenta acestui organ colegial intra 15 membrii numiti pe o perioada de 6 ani de catre Consiliu, cu unanimitate de voturi, dupa consultarea Parlamentului. Institutia este un organ credibil si eficace, unul din motive fiind faptul ca membrii sai sunt asistati de un mare numar de colaboratori cu nivel īnalt da calificare (1/3 dintre ei au categoria A) .
Competentele Curtii de Conturi sunt foarte largi. Se ocupa cu examinarea aspectelor de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor celor trei Comunitati, indiferent ca sunt sau nu bugetare. Controlul exercitat de Curte nu se extinde si asupra bunei gestiuni financiare a operatiunilor. Īn masura īn care institutiile si statele membre au beneficiat si folosit fonduri comunitare, atributiunile de control ale Curtii se extind si īn aceste domenii. Ea joaca un dublu rol. Pe de o parte asista autoritatile bugetare (Consiliul si Parlamentul European), īn special Parlamentul pentru materializarea propriului drept de control politic īn domeniul executarii bugetului, colaborānd īndeaproape cu Comisia de control bugetar a acestuia. Pe de alta parte Curtea de Conturi are responsabilitatea exercitarii controlului permanent al conturilor. Aspectul esential care o apropie de celelalte institutii ale Comunitatilor este faptul ca ea exercita acest control īn mod autonom.
Atributiile Curtii se concretizeaza īn rapoarte anuale, elaborate dupa īncheierea exercitiului financiar. Poate prezenta din proprie initiativa rapoarte speciale privitoare la unele probleme particulare.
Banca Centrala Europeana si Sitemul de Banci Centrale Europene
O institutie noua, de maxima importanta pentru UEM si pe cale de consecinta pentru euro, este Banca Centrala Europeana care īmpreuna cu bancile centrale ale statelor membre reprezinta sitemul de banci centrale europene.
Astfel, politica monetara si de schimb va fi condusa īntr-o maniera uniforma la nivelul UME. Dispozitiile tratatului, cu privire la politica monetara prevad pentru etapa finala a UEM stabilirea irevocabila a cursului de schimb, introducerea unei monede unice si crearea unui sitem european de banci centrale(SEBC), care va fi format dintr-o Banca Centrala Europeana (BCE) si bancile centrale ale statelor membre. Organele de decizie ale SEBC vor fi independente īn realizarea obiectivelor lor avānd misiunea de a stabili si pune īn scena politica monetara a Comunitatilor. Acest lucru va trebui, īnainte de toate sa conduca la īndeplinirea obiectivului stabilitatii preturilo si sa sustina, īn acelasi timp politica generala a Comunitatilor, unica, īn masura īn care va fi posibil, fara a dauna realizarii obiectivului de mai sus.
Modalitatile referitoare la SEBC si BCE sunt stabilite īn statutele anexate sub forma de protocolae la tratat si au aceeasi forta juridica cu a tratatului īnsusi. Numai anumite dispozitii, īn deosebi de ordin tehnic, pot fi modificate de catre Consilui cu acordul Parlamentului european īn cadrul unei proceduri simplificate fara a fi necesara ratificarea de catre statele membre.[10]
Īn cea de-a dioua etapa a UEM statele membre trebuie sa se asigure de compatibilitatea legislatiei lor nationale cu tratatul si cu statutul SEBC, īn particular, īn materie de independenta fata de BCE. Īn aceeasi masura ele trebuie sa faca progrese semnificative īn privinta convergentei economiilor lor, trecerea la a treia faza fiind subordonata celor patru principii de convergenta aratate de tratat.
BCE era o idee care astepta sa razbata. Pentru prima oara a fost mentionata la summit-ul de la Hannovra īn 1988 dar forma finala si functiile au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht. De fapte structura BCE a fost stabilita īn aceeasi zi īn care a fost conceputa, BCE fiind aproape o copie fidela a Bundesbank. Aceasta, adaugat la faptul ca sediul BCE va fi la Frankfurt nu au fost niciodata puse la īndoiala, pentru ca reprezinta prtul participarii germaniei la UEM.
Cum va functiona BCE? Va avea un corp conducator format din guvernatorii bancilor centrale din statele membre ale UEM. Atributia lor principala va fi sa stabileasca politica monetara. BCE va avea deasenmenea un comitet executiv la Frankfurt, care va fi responsabil de actiunea cotidiana a bancii si care va participa īn corpul conducator. Īn luarea deciziilor de politica monetara, fiecare guvernator va avea un vot egal cu al celorlalti si la fel vor avea si membrii comitetului executiv. Banca centrala va avea legaturi cu tarile membre UE care nu participa la UEM printr-un consiliu general al BCE compus din guvernatorii bancilor centrale din toate cele 15 state membre. Acest consiliu general va face posibila cooperarea BCE cu nemembrii UEM care īn timp vor adopta moneda unica. Majoritatea tarilor care nu participa la UEM vbor fi legate de noua moneda printr-un mecanism de schimb nou lansat la 01.01.1999 .
BCE poate interveni pentru a sustine monedele externe UEM dar va fi obligata sa se retraga daca aceasta actiune intra īn contradictie cu obiectivul ei primar: stabilitatea preturilor.
|
