OBIECTIVUL INTEGRARII ROMANIEI
Dupa Revolutia din 1989, integrarea Romaniei īn structurile europene si euro-atlantice (prin aderarea la UE si la N.A.T.O.) reprezinta un obiectiv major, constant, pe termen lung, al politicii e 17117p155r xterne si interne a Romāniei.
Acest obiectiv a fost urmarit de toate guvernele care s-au succedat īn ultimii 15 ani la Bucuresti si este sprijinit masiv de opinia publica, de elita politica si intelectuala, de toate partidele politice. Toate partidele politice, sindicatele, bisericile, organizatiile non-guvernamentale s-au angajat sa sustina procesul de integrare a Romāniei īn UE, semnānd īn 1995 Strategia Nationala de Aderare la UE. Astazi nici un partid politic si nici o organizatie non-guvernamentala din Romānia nu se declara īmpotriva integrarii europene, (spre deosebire de alte tari). Sondajele de opinie dovedesc ca populatia Romāniei sprijina masiv integrarea europeana, īn proportie de peste 80%, dorind cresterea standardului de viata ca īn Occident.
Aceasta realitate este īnsa mai nuantata. Majoritatea romānilor sustin integrarea europeana fara a cunoaste costurile reale ale aderarii si fara a īntelege complexitatea fenomenului. socul aderarii īn 2007 va reduce numarul suporterilor integrarii Europene, cum s-a īntāmplat si īn tarile vecine care au aderat īn 1 mai 2004 (Ungaria, Polonia etc.). Un singur partid ("Partidul Romania Mare") este considerat nationalist-extremist si formuleaza anumite critici īmpotriva integrarii Europene, fara a o respinge. Dar dupa 1995 acest partid este izolat pe scena politica si lasat mereu īn opozitie, celelalte partide respingānd orice alianta cu el, exact din perspectiva integrarii europene.
Toate guvernele de la Bucuresti dupa 1989 au urmarit "integrarea Romāniei īn structurile europene si euro-atlantice" si au īnfaptuit reformele necesare tranzitiei la democratie si la economia de piata. Dintre acestea, unele guverne au dovedit o vointa politica mai redusa sau o capacitate administrativa mai mica īn implementarea unor reforme radicale nepopulare. Nu s-a aplicat o "terapie de soc." Este adevarat ca "mostenirea comunista" a fost mai grea aici decāt īn alte tari. Īn Romānia regimul totalitar, neostalinist al lui Ceausescu a fost mai agresiv, nu a permis nici o opozitie, nici o "societate civila", iar dupa 1980 a izolat tara īntr-o masura mult mai mare decāt alte state comuniste, a privat populatia de numeroase bunuri de larg consum. Romānia era considerata oficial doar o "tara īn curs de dezvoltare" īn urma altor state comuniste (precum Ungaria si Cehoslovacia) care erau "tari mediu dezvoltate . Economia romāneasca era mai centralizata, mai īnapoiata, iar initiativa privata era interzisa (spre deosebire de Ungaria unde regimul comunist permitea activitatea unor mici firme private, iar īn Polonia taranii īsi pastrau micile proprietati)[1]. La aceasta mostenire grea s-au adaugat dupa 1989 īnfaptuirea prea lenta a reformelor necesare, saracia, coruptia, birocratia excesiva si ineficienta, īncalcarea legilor, mentalitatile marcate de naravurile fostului regim comunist, mineriadele etc. Aceste fenomene, mentionate si īn Rapoartele de tara (Regular Reports) ale Comisiei Europene, au plasat Romānia pe ultimul loc īntre tarile est-europene angajate īn procesul de aderare la UE, fara a o exclude totusi din acest proces. Cu īntārzieri si cu dificultati, Romānia si-a continuat drumul spre UE.
Īn 1993 Romānia a intrat īn Consiliul Europei si s-a supus unui proces de monitorizare din partea acestuia. Curtea Europeana a Dreptului Omului impune statului romān anumite decizii privind respectarea drepturilor omului. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei cuprinde eurodeputati romāni.
Summitul NATO de la Praga din noiembrie 2002 a invitat Romānia sa adere la Alianta. Din 2 aprilie 2004 Romānia este membru NATO cu drepturi depline si continua sa participe activ la operatiuni militare īn Iraq, Afghanistan si Kossovo.
Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999 a hotarāt ca Romania si alte tari est-europene sa īnceapa negocierile de aderare la UE Dupa ce la 1 mai 2004, 10 dintre tarile candidate au aderat efectiv, Romania a reusit sa īncheie negocierile de aderare īn decembrie 2004. Romania si Bulgaria au semnat īmpreuna Tratatul de aderare (Treaty of Accession) la 25 Aprilie 2005 si vor adera la UE la 1 ianuarie 2007, daca īsi vor īndeplini obligatiile asumate īn negocieri. Īndata dupa semnarea Tratatului de aderare (Treaty of Accession), Romania trimite reprezentanti cu statut de observatori īn toate institutiile UE (īn Parlamentul European, īn Consiliul de Ministri, īn Comisia Europeana).
Deja de cātiva ani la reuniunile Consiliului European participa presedintele Romāniei si primul-ministru. La Conventia Europeana care a dezbatut Proiectul de Tratat instituind o Constitutie pentru Europa ( Treaty establishing a Constitution for Europe") au participat activ reprezentanti ai Guvernului (ministrul Hildegard Puwak) si ai Parlamentului Romāniei (Adrian Severin). La 29 octombrie 2004 la Roma, presedintele Romāniei, Ion Iliescu, a semnat Tratat instituind o Constitutie pentru Europa, care va fi ratificat de tarile semnatare īn urmatorii 2 ani si se va aplica si Romāniei.
|
