Opozitia politica
In domeniul stiintelor politice , strudiul opozitiei este inclus in studiul puterii , al guvernului al parlamentului sau partidelor .
Pe buna dreptate , opozitia este considerate a fi o parte esentiala a ansamblului procesului politic , in calitate de parte adversa a puterii sau a guvernului. Incepand cu Niccolo Machiavelli si cu Thomas Ho 737i88h bbes toti teoreticienii au incercat sa se concentreze asupra studiului puterii.
Opozitia reprezinta un instrument adanc inradacinat in natura omeneasca si mai mult sau mai putin controlat sau reprimat , potrivit masurii in care in societatea in care traim tolereaza manifestarea sa deschisa.
Intre conflictele omenesti, conflictul politic are doua surse :
ciocnirea de interese intre diverse forte ale unei societati
conflictul de valori (credinte, idei , atitudini) dintre diferitele categorii de personae , ca si din aceste categorii si cei care detin puterea politica.
Opozitia politica este forma cea mai avansata si mai institutionalizata a conflictului politic
Ca institutie opozitia politica s-a dezvoltat ca reactie fata de guvern , si in consecinta reflecta intr-o oarecare masura caracterul acesteia, chiar daca este lipsita de puteri si are functii mai limitate .
Opozitia nu are acces la masinaria guvernamentala si nu poate opera numiri in posturi . Arma sa principla a fost opinia publica , careia i-a si datorat , in mare masura , existenta .
Unul dintre punctele commune ale comunistilor si fascistilor a fost necesitatea abolirii sisitemului parlamentar.
Pentru multe personae ideea de opozitie politica din democratiile occidentale este “loiala ca este funadamenta pentru insasi existenata ei . Loialitatea fata de sistemul care o adaposteste inlauntrul sau si in garanteaaza functionnarea , presupune ocaontradictie cu insasi notiunea de opozitie .
Viziunea mai putin intrinseca asupra rolului opozitiei este tipica pentru sistemele bipartide . In cadrul sistemuluio bipartid , indeosebi in Marea Britanie si in S.U.A , fiecare partid isi joaca rolul de opozitie de opozitie “normala ” sau “loiala”. R. Dahl este autorul care din acest punct de vedere imparte opozitia nord-americana in “normala sau principala si marginala ” sau “anormala”
Faptele par sa demonstreze ca , in conditiile politice normale, ale unui sistem parlamentar , orice opozitie ajunge sa devina “responsabila”. Opozitia trebuie sad ea dovada de o anumita loialitate, daca nu fata de regimul in sine , cel putin fata de proprii alegatori. Orice autentica opozitie ar trebui sa conidere si sa-si asume ca pe o functie proprie analiza institutiilor regimului in care ea insasi opereaza .
Opozitia parlamentara ca si partidele parlamentare , in general ar trebui sa fie constiente de pericolul foselarii institutiilor care integreaza sistemele.
|
