ORDINEA JURIDICA A COMUNITATII EUROPENE
Sectiunea 1. IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR
Notiunea de ordine juridica poate fi considerata ca sinonima cu cea de sistem juridic.
§ 1. Izvoarele dreptului comunitar. Generalitați
A. Regimul lingvistic al actelor juridice comunitare
O chestiune generala este cea a limbii in care sunt redactate actele comunitare. Potrivit art. 290 TCE, regimul lingvistic al institutiilor comunitare este stabilit, fara a se aduce atingere celor cuprinse in Statutul Curtii de Justitie, de Consiliu, care decide in unanimitate.
Principiul este ca actele comunitare sunt intocmite in cele 23 de limbi oficiale ale Comunitatii (bulgara, ceha, daneza, engleza, estona, finlandeza, franceza, germana, greaca, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, polona, romana, slovaca, maghiara, malteza, slovena, olandeza, portugheza, spaniola si suedeza), toate versiunile fiind autentice.
Limba irlandeza are un regim special. Pana recent avea forta autentica doar pentru tratatele constitutive si alte conventii importante. La cererea guvernului irlandez, printr-un regulament al Consiliului, irlandeza a primit statut de limba oficiala si de limba de lucru a institutiilor comunitare, incepand cu 1 ianuarie 2007. Din ratiuni practice, institutiile nu sunt inca legate de obligatia de a traduce toate actele in aceasta limba. Derogarea este tranzitorie, termenul fiind de cinci ani, cu posibilitatea de reinnoire. Aceasta inseamna ca, pentru inca o perioada, irlandeza va avea o utilizare mai restransa.
Mai mentionam ca Tratatul de la Paris a fost redactat intr-o singura limba oficiala, franceza. Cat priveste documentele trimise de o institutie comunitara unui stat membru, ele trebuie elaborate in limba statului respectiv.
Faptul ca diferitele versiuni sunt in egala masura autentice ridica probleme delicate de interpretare, pe care Curtea de Justitie le solutioneaza printr-o abordare teleologica si functionala.
Functionarea institutiilor comunitare este ingreunata de complicarea regimului lingvistic, in urma extinderilor succesive. Un plan de reforma a fost propus in 2001 de Comisie, dar a fost respins de Franta si Germania, pentru ca favoriza limba engleza.
B. Enumerare
Pentru ca tratatele nu prevad toate izvoarele de drept comunitar si nici ierarhia acestora, Curtea de Justitie le-a precizat efectele si ierarhia. Ele se pot grupa in urmatoarele categorii1:
1. Dreptul originar sau primar;
2. Dreptul derivat;
1 Ordinea prezentarii nu e bazata pe ierarhia categoriilor de izvoare de drept, ci pe considerente didactice. Vom trata ierarhia la § 9.
3. Dreptul international;
4. Izvoarele nescrise.
§ 2. Dreptul originar sau primar
A. Conținutul dreptului originar
a) Dreptul originar este format in primul rand din Tratatele constitutive :
– Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, care a instituit CECO. Incheiat pe 50 de ani, si-a incetat valabilitatea la 23 iulie 2002.
– Tratatele de la Roma din 25 martie 1957, care au instituit CEE si CEEA (Euratom), au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958 si sunt incheiate pe durata nelimitata.
b) Tratatele de revizuire a Tratatelor originare :
– Actul Unic European din februarie 1986, intrat in vigoare la 1 iulie 1987 ;
– Tratatul privind Uniunea Europeana de la Maastricht din 7 februarie 1992, intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993 ;
– Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997, intrat in vigoare la 1 mai 1999 si
– Tratatul de la Nisa din 26 februarie 2001, intrat in vigoare la 1 februarie 2003.
c) Protocoalele anexate la Tratate au valoarea juridica a Tratatelor (art. 311, fost 239 TCE). Unele sunt deosebit de importante :
– Protocolul asupra statutului Bancii Europene de Investitii ;
– Protocolul asupra statutului Curtii de Justitie ;
– Protocolul privind extinderea Uniunii Europene, anexat Tratatului de la Nisa, care cuprinde de fapt dispozitiile institutionale cele mai substantiale.
d) Tratatele si actele care modifica sistemul institutional :
– Conventia privind anumite institutii comune, semnata la 25 martie 1957 la Roma, impreuna cu Tratatele CEE si CEEA ;
– Tratatul de fuziune a institutiilor din 6 aprilie 1965, intrat in vigoare la 1 iulie 1967 ;
– Actul privind alegerea reprezentantilor Adunarii prin vot universal direct din 20 septembrie 1976.
e) Se adauga tratatele si actele care modifica regulile bugetare :
– Ex.: Decizia privind resursele proprii din 21 aprilie 1970, cu modificarile ulterioare, prin care s-au inlocuit contributiile statelor membre cu resursele proprii ale Comunitatii.
f) Tratatele si actele referitoare la aderarea noilor state membre, care modifica in mod necesar Tratatele constitutive, fac si ele parte din dreptul originar.
B. Caracterizarea dreptului primar
Curtea de Justitie considera ca tratatele reprezinta „Carta constitutionala de baza” a Comunitatii. Asadar, tratatele reprezinta fundamentul Comunitatii, izvoarele de drept cu forta juridica suprema. Evident, ele nu sunt o constitutie a Uniunii, in sensul din dreptul constitutional intern. Ele raman tratate internationale, cu toate ca in multe privinte nu se supun dreptului comun in materia tratatelor.
In principiu, tratatele constitutive sunt independente, statele asumandu-si prin acestea angajamente juridice distincte. Totusi, CJ a subliniat insistent legatura dintre aceste tratate.
2 De exemplu, la cererea Curtii de Justitie, Consiliul, hotarand in unanimitate, poate mari numarul de avocati generali (art. 222 TCE).
Curtea a relevat ca intre tratate exista o „comunitate de inspiratie”, o unitate functionala. Preocupata de coeziunea dreptului comunitar, atunci cand interpreteaza o prevedere dintr-un tratat, ea recurge adesea la cercetarea celorlalte tratate constitutive. De exemplu, avand in vedere natura unica a institutiilor comunitare, Curtea a interpretat dispozitiile institutionale ale unuia sau altuia dintre tratate constitutive in asociatie cu celelalte, reconciliindu-le, daca se impunea aceasta. Astfel, desi actiunea in anulare a actelor Parlamentului ce produc efecte fata de terti era prevazuta numai de TCECO, Curtea a acceptat-o si pentru situatii ce nu apartineau domeniului carbunelui si otelului (asadar, din sfera TCE).
C. Revizuirea tratatelor constitutive
Procedura de revizuire este prevazuta de art. 48 TUE. Propunerile de modificare pot apartine guvernelor nationale sau Comisiei, care sesizeaza Consiliul. Acesta, dupa consultarea Parlamentului si, daca este cazul, a Comisiei si/sau a Consiliului Bancii Centrale Europene, poate emite un aviz in favoarea intrunirii unei conferinte interguvernamentale. In cadrul acestei conferinte, reprezentantii statelor negociaza modificarile. Proiectul de tratat este semnat de statele membre si ratificat de ele, potrivit propriilor reguli constitutionale.
In unele cazuri de mai mica importanta, tratatele prevad proceduri simplificate de revizuire2. Statele nu pot modifica insa tratatele in afara procedurii normale de revizuire, hotarand singure – fie si in unanimitate – si indepartand institutiile comunitare de la rolul prevazut de tratate. Acest lucru confirma ca tratatele constitutive nu sunt tratate internationale obisnuite, modificabile potrivit dreptului international comun.
Pentru ca este nevoie de unanimitate, revizuirea a devenit foarte anevoioasa, o data cu marirea numarului de membri.
La elaborarea Constitutiei europene, s-a folosit o procedura deosebita. Proiectul de Constitutie a fost intocmit de o Conventie pentru viitorul Europei, ale carei lucrari s-au desfasurat in conditii de transparenta, cu o consultare larga a publicului european. Apoi, conferinta interguvernamentala a stabilit textul final, care a fost semnat de state. Blocajul s-a produs atunci cand tratatul constitutional a fost supus ratificarii, potrivit procedurilor constitutionale nationale.
§ 3. Dreptul derivat. Generalitați
Tratatele constitutive nu puteau contine toate regulile necesare pentru activitatea Comunitatii. Din aceasta cauza, ele au dat autoritatilor comunitare puterea de a completa, preciza si asigura punerea lor in aplicare, adoptand acte juridice.
Dreptul derivat cuprinde actele adoptate de institutiile comunitare in aplicarea tratatelor. Le clasificam in:
3 Notam in primul rand 249 TCE; reglementarea este identica in art. 161 TEuratom.
a) acte tipice sau numite, care sunt prevazute de tratate3 (regulamentele, directivele, deciziile, recomandarile si avizele).
b) actele atipice sau nenumite, care sunt nascute din practica institutiilor (carti albe, rezolutii, declaratii, deliberari, concluzii, comunicari si multe altele).
Vom imparti actele numite in acte obligatorii si neobligatorii:
a) actele obligatorii sunt regulamentele, directivele, deciziile.
b) actele neobligatorii sunt recomandarile si avizele
In continuare, ne vom ocupa de actele numite sau tipice obligatorii.
§ 4. Actele numite obligatorii de drept derivat (regulamente, directive, decizii)
A. Regimul juridic comun al actelor obligatorii de drept derivat
Calificarea actului
Curtea de Justitie a statuat ca natura veritabila a unui act depinde de obiectul, continutul, intinderea efectelor sale (generale sau individuale), si nu de procedura folosita sau denumirea data de institutia emitenta. Curtea poate recalifica actul dupa natura sa reala. Nerespectarea conditiilor de forma cerute de natura reala a actului atrage anularea actului.
Alegerea actului potrivit
Tratatele constitutive prevad de obicei actul comunitar ce va fi adoptat pentru o actiune, situatie in care institutiile comunitare nu au libertate de alegere. Daca tratatele nu precizeaza instrumentul juridic sau permit acte diferite, se poate alege cel mai adecvat.
Alegerea temeiului juridic al actului
Temeiul juridic al actului este dispozitia din tratatul constitutiv pe care se sprijina adoptarea sa. El determina competenta institutiilor si procedura de adoptare. Alegerea acesteia trebuie facuta dupa criterii obiective (mai ales dupa scopul si continutul actului), care sa poata fi controlate pe cale jurisdictionala. Alegerea e uneori dificila, pentru ca destule chestiuni au un caracter complex si pot fi examinate din multiple puncte de vedere. De exemplu, Curtea a anulat acte care au fost intemeiate pe prevederi [art. 308 TCE, la care ne vom referi in capitolul privind competenta] ce atribuiau Parlamentului European un rol mai redus in procesul legislativ decat cel conferit de alte dispozitii.
Motivarea actului
Potrivit art. 253 TCE, actele comunitare trebuie motivate. Fara aceasta formalitate, actul e ilegal. Motivarea vine in ajutorul celor vizati de act, facilitandu-le intelegerea. Pe de alta parte, previne abuzurile institutiilor si permite un control judecatoresc mai eficace.
Publicitatea si intrarea in vigoare
Potrivit art. 254 TCE, actele adoptate prin procedura de codecizie, regulamentele Consiliului si ale Comisiei, precum si directivele adresate tuturor statelor membre sunt publicate in Jurnalul Oficial al UE si intra in vigoare in a douazecea zi de la data publicarii sau la data prevazuta in text.
Celelalte directive si deciziile ce nu sunt adoptate prin codecizie trebuie notificate
destinatarilor, intrand in vigoare de la data notificarii. In practica, pentru informare, si acestea se publica in Jurnalul Oficial.
Actiunea in timp a actelor comunitare
Noile reglementari au efect imediat, cei interesati neavand nici un drept castigat la mentinerea vechii reglementari, chiar pentru operatiunile angajate sub imperiul acesteia. Ei beneficiaza totusi de principiul protectiei increderii legitime in reglementarea existenta, preluat de Curte din dreptul german. Potrivit acestui principiu, institutiile comunitare isi angajeaza raspunderea cand suprima dispozitii existente, prin modificari cu efect imediat, fara avertisment si fara masuri tranzitorii adecvate, cu exceptia cazului cand ele pot invoca un interes public clar ce justifica aceasta suprimare.
In baza principiului securitatii juridice, normelor comunitare nu au efect retroactiv. Totusi, retroactivitatea este admisa cu titlu exceptional, cand scopul de atins o impune, insa cu ocrotirea increderii legitime a celor interesati.
Retragerea actului
Curtea a decis ca institutiile pot retrage, cu efect retroactiv, un act comunitar, daca acesta este ilegal si daca retragerea intervine intr-un termen rezonabil, pentru a nu leza principiile securitatii juridice si ale increderii legitime. Nu poate fi retras un act valid care a atribuit drepturi individuale sau alte asemenea avantaje.
In final, notam ca statele sunt obligate sa respecte intregul continut al actului.
B. Regulamentul
Potrivit art. 249 alin. 2 CE, regulamentul este actul comunitar cu aplicabilitate generala, obligatoriu in toate elementele sale si direct aplicabil in statele membre. Este principalul izvor de drept derivat.
Autorii regulamentelor:
- Consiliul UE,
- Consiliul UE si Parlamentul European,
- Comisia (in baza puterii normative proprii sau in urma abilitarii din partea Consiliului),
- BCE, pentru sarcinile incredintate de Sistemul European al Bancilor Centrale.
Clasificare:
a) Regulamente de baza, care se intemeiaza direct pe o prevedere a unui tratat constitutiv si determina elementele esentiale ale materiei de reglementat.
b) Regulamente de executare sau de aplicare, care nu hotarasc elementele esentiale. Ele se intemeiaza pe regulamentele de baza si nu pot deroga de la acestea. Adoptarea lor poate fi delegata Comisiei.
Intinderea efectelor
Tratatele dispun ca regulamentul are aplicabilitate generala, ceea ce inseamna ca produce efecte erga omnes. Deosebind decizia de regulament, CJ a aratat ca trasaturile
4 Exista interesul pentru unii justitiabili sa sustina ca un act denumit regulament este, prin natura sa reala, o decizie, un act individual. Particularii pot introduce actiunea in anulare in fata CJ impotriva unei decizii, dar nu impotriva unui regulament.
esentiale ale deciziei rezulta din limitarea destinatarilor, in timp ce regulamentul, ce are in mod esential un caracter normativ, este aplicabil nu unor destinatari limitati, determinati sau identificabili, ci unor categorii privite in mod abstract si in ansamblu. Cu alta ocazie, Curtea a relevat ca regulamentul se aplica la situatii determinate obiectiv si fata de categorii de persoane desemnate de o maniera generala si abstracta4.
Obligativitate in toate elementele sale
Spre deosebire de directiva, regulamentul este obligatoriu atat in ce priveste rezultatul de atins, cat si mijloacele care trebuie folosite pentru realizarea obiectivului. Masurile nationale eventual necesare pentru punerea sa in aplicare trebuie sa se conformeze strict acestuia, pentru a nu impiedica aplicarea uniforma a regulamentului pe intreg teritoriul Comunitatii.
Aplicabilitate directa in toate statele membre
Aplicabilitatea directa prevazuta de tratatele constitutive are doua semnificatii:
1) regulamentul se integreaza direct, imediat in ordinea de drept a statelor membre. Nu este nevoie de o norma nationala care sa introduca continutul regulamentului in sistemul de drept intern (este chiar interzisa transformarea lui in norma nationala). Statul nu poate interveni decat cu masuri de punere in executare.
2) are efect direct, ceea ce inseamna ca el creeaza direct drepturi si obligatii in beneficiul ori in sarcina persoanelor fizice si juridice, ce pot fi invocate in fata judecatorului national.
In cadrul CECO, asemanatoare regulamentului este decizia generala CECO. In Constitutia europeana, actul echivalent regulamentului de baza este legea europeana.
C. Directiva
Potrivit art. 249 alin. 3 TCE, directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar in ce priveste rezultatul care trebuie atins, lasand autoritatilor nationale competenta in alegerea formei si a mijloacelor pentru atingerea rezultatului.
Caracterizare generala
Directiva se intemeiaza pe impartirea sarcinilor, pe colaborarea intre nivelul comunitar si cel national. Se observa ca directiva reprezinta o metoda de legiferare cu doua etaje: la nivel comunitar se stabileste modelul legislativ (obiectivul); in a doua faza, este sarcina statelor membre sa adapteze acest model la specificul dreptului propriu, in termenul fixat.
Directiva e mai supla decat regulamentul, respectand particularitatile nationale. Daca regulamentul este un instrument de uniformizare, ea vizeaza apropierea si armonizarea legislatiilor nationale, pe de o parte si transpunerea in dreptul national a obiectivelor comunitare, pe de alta parte.
Dispozitiile unei directive nu inlocuiesc automat normele nationale, dar impun statelor obligatia de a adapta dreptul national dispozitiilor comunitare.
Autorii directivelor:
- Consiliul UE si Parlamentul European;
- Consiliul UE;
- Comisia, fie in baza puterii sale autonome, fie in urma abilitarii din partea Consiliului.
Clasificare:
Similar regulamentelor, distingem directivele de baza si directivele de executare.
Intinderea efectelor
Este mai greu de incadrat directivele in tipologia clasica: act normativ – act individual. Actul normativ are prin definitie un caracter general si abstract. La o prima citire a art. 249 alin. 2 TCE, ar reiesi ca directivele produc efecte doar pentru statele vizate, astfel incat ele par acte individuale. Dar cand transpunerea in dreptul national se face prin acte normative, directivele capata, la nivelul final, efecte normative. In plus, cand sunt adresate tuturor statelor (cazul obisnuit), ele se prezinta ca o procedura de legiferare indirecta.
In consecinta, jurisdictia comunitara le-a recunoscut calitatea de acte cu intindere generala si chiar caracterul general normativ.
Limitele libertatii de actiune a statelor
A transpune directivele in dreptul intern inseamna a le pune in aplicare prin intermediul unor masuri interne, asemanator cu punerea in aplicare a legilor-cadru interne prin acte normative subordonate.
Statele sunt libere sa aleaga instrumentele legislative oportune, dar acestea trebuie sa aiba caracter coercitiv. O simpla practica administrativa in cadrul institutiilor nationale nu constituie o modalitate satisfacatoare de transpunere. Drepturile si obligatiile ce decurg din directive trebuie sa fie determinate clar si precis, pentru ca cetatenii sa aiba posibilitatea de a se prevala de ele, inclusiv in fata tribunalelor nationale.
Atunci cand directiva este detaliata, libertatea statelor este minima, caz in care se atenueaza diferenta fata de regulament.
Modul de transpunere a directivelor este evaluat potrivit criteriilor comunitare. Comisia verifica permanent modul cum statele isi indeplinesc aceasta obligatie.
Termenul de transpunere
Statele membre trebuie sa respecte termenul pana la care trebuie sa transpuna directiva, termen stabilit prin directiva.
Efectul direct al directivelor netranspuse
Daca statul nu a transpus directiva pana la expirarea termenului sau daca a transpus-o in mod nesatisfacator, aceasta poate produce efecte directe (prin urmare, poate fi invocata si in fata instantelor). In principiu, nu i se recunoaste decat efectul direct vertical (intre stat si cetateni) si doar daca efectul direct este in favoarea cetateanului. Nu opereaza efectul direct orizontal (care se refera la relatiile dintre particulari). Asa cum se va observa insa la prezentarea efectului direct, Curtea de Justitie a largit sfera subiectilor de drept impotriva
carora se poate invoca directiva netranspusa.
In sistemul CECO, actul echivalent era recomandarea CECO, ce era adresata si intreprinderilor. In Constitutia europeana, actul corespunzator directivei de baza este legea cadru europeana.
D. Decizia
Potrivit art. 249 alin. 4 TCE, decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru cei carora li se adreseaza (statele membre, persoanele fizice sau juridice).
Ea este un act individual de executare a dreptului comunitar, echivalent al actului administrativ individual din dreptul intern. Este actul tipic prin care institutiile comunitare solutioneaza cazuri particulare.
Autorii deciziilor:
- Consiliul UE;
- Consiliul UE si Parlamentul European;
- Comisia, in baza puterilor sale autonome sau in baza abilitarii din partea Consiliului;
- Banca Centrala Europeana.
Decizia se deosebeste de regulament prin caracterul individual (persoanele vizate pot fi determinate in momentul adoptarii, iar sfera destinatarilor nu poate fi extinsa ulterior). De directiva se mai deosebeste prin obligativitatea in toate elementele sale.
Decizia produce efecte directe fata de destinatari, creandu-le drepturi si obligatii, dupa cum urmeaza:
- efecte directe orizontale, in cazul deciziei adresate particularilor;
- efecte directe verticale, la decizia destinata statelor.
In cadrul CECO, actul corespunzator era decizia individuala. Constitutia europeana prevede decizia europeana.
§ 5. Actele numite neobligatorii de drept derivat: recomandarile si avizele
Art. 249 alin. 5 TCE prevede doar ca recomandarile si avizele nu au forta obligatorie. Ele sunt emise in materiile unde Comunitatea nu are putere normativa sau in situatia in care adoptarea unor masuri obligatorii este subordonata unei perioade de tranzitie, avand rolul de a pregati statele pentru viitoarele obligatii. De obicei, avizul prezinta opinia unei institutii cu privire la o situatie, iar recomandarea ii invita pe destinatari sa adopte o anumita conduita.
Curtea verifica natura adevarata a actului, cercetand daca acesta este in realitate o decizie, caz in care este admisibila actiunea in anulare impotriva sa. Practic, CJ examineaza daca un act intitulat recomandare sau aviz nu vizeaza sa produca efecte coercitive.
Desi nu a recunoscut recomandarilor si avizelor efecte directe (e clar ca ne referim la actele neobligatorii in adevaratul sens al cuvantului), CJ a subliniat ca ele pot produce efecte juridice indirecte. Astfel, Curtea a decis ca instantele nationale sunt tinute sa ia in considerare prevederile recomandarilor, mai ales cand ele sunt de natura sa clarifice interpretarea altor dispozitii nationale sau comunitare (cauza 322/88, Grimaldi).
§ 6. Actele atipice (nenumite, non‐standard) de drept derivat
Ele nu sunt prevazute de tratate, ci sunt nascute din practica institutionala: programe, carti albe, rezolutii, acorduri interinstitutionale, declaratii, recomandari, comunicari, concluzii, coduri de conduita, deliberari. Aici intra si regulamentele interne de organizare a institutiilor.
Cel mai adesea ele exprima intentii, angajamente de comportament sau pareri, deziderate fara efecte juridice. Uneori, CJ le recunoaste efecte juridice, judecand nu dupa forma sau denumire, ci dupa intentia autorilor actului. S-au recunoscut efecte juridice unor deliberari sau rezolutii ale Consiliului, coduri de conduita, comunicari ale Comisiei etc.
§ 7. Dreptul internațional
Distingem acordurile incheiate de Comunitate de cele ale statelor membre. Acordurile statelor nu intra in izvoarele de drept comunitar stricto sensu, dar ele completeaza sistemul juridic comunitar si prin urmare nu pot fi detasate de acesta.
A. Acordurile incheiate de Comunitatea Europeana
In baza personalitatii sale juridice, CE are capacitatea de a incheia acorduri internationale cu state terte, cu grupuri de state sau cu organizatii internationale. Procedura de incheiere e reglementata de art. 300 TCE. Acordurile incheiate sunt obligatorii pentru institutiile Comunitatii si pentru statele membre. Ele apartin ordinii juridice comunitare. Exemple: acordurile din cadrul politicii comerciale comune, acordurile de cooperare, cele de asociere.
Cand obiectul acordurilor depaseste competenta comunitara, ele trebuie incheiate atat de Comunitate, cat si de statele membre. Acestea se numesc acorduri mixte. De exemplu, acordurile europene (de asociere la Comunitatile Europene) sunt acorduri mixte.
CJ a asimilat acestor izvoare de drept si actele institutiilor infiintate prin acordurile internationale ale Comunitatii, cum ar fi deciziile Consiliului de asociere, organ creat printr-un acord de asociere la Comunitate.
In ierarhia izvoarelor de drept, acordurile internationale si actele institutiilor infiintate prin aceste acorduri se situeaza sub tratatele constitutive si principiile generale ale dreptului, dar sunt superioare dreptului derivat.
B. Acordurile incheiate de statele membre
a) Acordurile incheiate cu state terte
Acordurile anterioare intrarii statelor in Comunitate nu fac parte din sistemul juridic comunitar. Art. 307 alin. 1 TCE stipuleaza ca ele nu sunt afectate de tratatele constitutive. Statele pot continua sa-si indeplineasca obligatiile asumate in trecut, dar Comunitatea nu este legata in nici un fel fata de statul tert. Pe de alta parte, acestea ar putea afecta sistemul comunitar, motiv pentru care alin. 2 de la art. 307 precizeaza ca, daca nu sunt compatibile cu tratatele constitutive, statele sunt obligate sa ia toate masurile pentru a elimina
5 Acordul General pentru Tarife si Comert, transformat ulterior in OMC – Organizatia Mondiala a Comertului.
incompatibilitatile.
Ca exceptie, Curtea a admis ca anumite acorduri anterioare, la care participau toate statele membre, ar putea lega Comunitatea, considerand ca obligatiile derivate din acestea au fost, in general, transferate Comunitatii: ilustrarea cea mai concludenta o constituie GATT5. Totusi, Curtea de Justitie nu a acceptat ideea succesiunii Comunitatii la Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).
Acordurile incheiate de state dupa intrarea in Comunitate sunt, in principiu, opozabile Comunitatii, daca sunt compatibile cu tratatele constitutive (de exemplu, acordurile de aderare). Statele membre nu pot aduce insa atingere obligatiilor comunitare, prin incheierea unor conventii internationale cu state terte – de pilda, intr-un sector comunitarizat (intrat in sfera de aplicare a tratatelor constitutive). Daca statele ar incheia astfel de acorduri, ele nu ar fi opozabile Comunitatii.
b) Acorduri incheiate intre statele membre
In principiu, ele apartin dreptului international, nu dreptului comunitar, deoarece:
1. ele sunt incheiate de state dupa procedura clasica din dreptul tratatelor,
2. Curtea de Justitie nu e competenta sa le interpreteze si
3. ele nu apartin acquis-ului comunitar.
Cu toate acestea, chiar TCE prevede, in art. 293, posibilitatea ca statele membre sa incheie intre ele conventii in mai multe domenii. Acestea permit reglementarea unor situatii ce prezinta legaturi cu activitatile Comunitatii, dar pentru care institutiile comunitare nu detin competente. Deosebim mai multe asemenea acorduri.
1) Mai intai, vorbim despre conventii cu un regim special: ele sunt rezervate numai statelor membre, la initierea si negocierea lor participa Comisia si Consiliul, sunt semnate cu ocazia unei reuniuni a Consiliului, depozitarul lor este secretarul general al Consiliului, iar interpretarea lor este incredintata Curtii de Justitie, prin mecanismul procedurii prejudiciale. Exemplu: Conventia de la Bruxelles din 1968 privind competenta judiciara si executarea reciproca a hotararilor judecatoresti in materie civila si comerciala, care astazi a ramas in vigoare numai in privinta relatiilor dintre statele membre cu Danemarca.
2) S-au mai incheiat acorduri in domenii neprevazute expres de tratatele constitutive, prin care statele membre au dorit sa creeze un drept uniform la nivelul Comunitatii sau sa faciliteze aplicarea dreptului comunitar. Exemplu: Conventia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligatiilor comerciale.
Primele doua tipuri de acorduri nu fac parte din acquis-ul comunitar propriu-zis, pentru ca noii membri nu adera automat la ele, ca efect al intrarii in vigoare a tratatului de aderare, asa cum se intampla cu tratatele constitutive, actele de drept derivat, conventiile incheiate de Comunitate etc. Totusi, statele ce intra in UE se obliga sa adere la ele, ca si la protocoalele privind interpretarea lor de catre Curte. In concluzie, chiar daca nu provin de la institutiile comunitare, aceste acorduri nu pot fi detasate de sistemul juridic comunitar.
3) Apartin acquis-ului comunitar, pe care candidatii la integrare si-l insusesc prin actele de aderare, deciziile si acordurile reprezentantilor guvernelor statelor membre reuniti
in cadrul Consiliului. Ele intervin:
- atunci cand tratatele constitutive cer ca o decizie sa fie adoptata de comun acord (numirea membrilor Curtii de Justitie sau a membrilor Tribunalului de Prima Instanta),
- in materii care tin de competentele retinute de state (s-au adoptat astfel decizii privind „dezarmarea vamala”) sau
- in domenii in care nu sunt decat partial reglementate de tratate (acordurile dintre state necesare pentru incheierea de acorduri externe mixte).
4) Acordurile pe care statele membre le-au incheiat intre ele inainte de intrarea in vigoare a tratatelor constitutive sau anterior aderarii lor la Comunitate sunt inopozabile Comunitatii, daca sunt incompatibile cu tratatele.
§ 8. Izvoarele nescrise
A. Principiile generale ale dreptului
Ele sunt reguli de un inalt grad de generalitate, ce reflecta conceptii si valori esentiale ale dreptului si ale justitiei, carora li se supun atat ordinea juridica comunitara, cat si cea a statelor membre. Au fost consacrate prin jurisprudenta CJ si pot fi impartite in trei categorii:
a) Principii generale deduse din natura Comunitatilor :
− principiul de solidaritate si egalitate intre statele membre;
− principiul echilibrului institutional;
− principiul repartitiei puterilor si a competentelor;
− principiul liberei circulatii;
− principiul liberei concurente;
− principiul nediscriminarii dupa nationalitate etc.
b) Principii generale deduse din sistemele juridice nationale:
− principiul securitatii juridice. Principiul protejeaza impotriva imprevizibilitatii situatiilor juridice de drept comunitar. Cei interesati pot cere ca reglementarile sa fie clare, previzibile. Actele comunitare ce afecteaza situatia subiectilor de drept nu pot fi modificate decat cu respectarea stricta a regulilor de procedura.
− principiul increderii legitime. Subiectii de drept pot conta pe mentinerea unei situatii juridice impotriva unei schimbari la care nu se puteau in mod rezonabil astepta.
− principiul bunei credinte;
− principiul respectarii drepturilor castigate in materie sociala;
− principiul proportionalitatii;
− principiul nediscriminarii dupa sex;
− principiul bunei administratii;
− principiul imbogatirii fara justa cauza;
− principiul liberei alegeri a partenerului economic etc.
c) Drepturile fundamentale
6 CJCE, 12 noiembrie 1969, Stauder, cauza 29/69, Recueil, p. 419.
7 CJCE, 17 decembrie 1970, Internationale Handelsgesellschaft, dos. 11/70, Recueil, p. 533.
8 Astfel, in decizia Hoechst din 21 sept. 1989 (cauzele conexate 46/87 si 227/88), CJ a conchis ca inviolabilitatea domiciliului prevazuta de art. 8 CEDO nu se refera si la sediul unei societati comerciale, dar in urma deciziei in sens contrar a CtEDO din speta Niemietz c. Germania din 16 decembrie 1992, Curtea a revenit in decizia Roquette frères, din 22 oct. 2002 (cauza C-94/00).
9 Am amintit art. 6 atunci cand am prezentat conditiile de aderare la UE. Potrivit art. 6 alin. 1 TUE, Uniunea este fundata pe principiile libertatii, democratiei, respectului drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept.
Tratatele constitutive nu au facut initial referire la drepturile si libertatile fundamentale. In prima faza, Curtea de Justitie a refuzat sa le admita ca temei pentru anularea unor acte comunitare. La presiunea opiniei juridice din statele membre si indeosebi a Curtilor Constitutionale din Germania si Italia, Curtea si-a modificat treptat pozitia. Punctul de referinta pentru noua jurisprudenta in materia drepturilor omului il reprezinta speta Stauder din 19696. Curtea a facut o recunoastere indirecta, statuand ca dispozitia in litigiu nu aduce atingere drepturilor fundamentale incluse in principiile generale ale dreptului pe care ea le aplica.
In 1970, in speta Internationale Handelsgesellschaft, Curtea a precizat ca respectarea drepturilor fundamentale face parte integranta din principiile generale ale dreptului7. Ulterior, Curtea a statuat ca apararea acestora se inspira din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, dar trebuie asigurata in cadrul structurii si potrivit obiectivelor Comunitatii. Curtea tine seama si de instrumentele internationale in materie, cum este Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). De altfel, Curtea de Justitie a interpretat ea insasi CEDO, iar atunci cand o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) a infirmat propria interpretare a unei dispozitii din Conventie, a aplicat decizia CtEDO, modificandu-si jurisprudenta8.
Drepturile fundamentale au fost expres integrate in dreptul UE prin art. 6 TUE9. In plus, la reuniunea Consiliului European de la Nisa din decembrie 2000, cand s-a aprobat textul Tratatului de la Nisa, presedintele Parlamentului, presedintia Consiliului si presedintele Comisiei au proclamat Carta Drepturilor Fundamentale. Desi aceasta nu are deocamdata forta obligatorie, jurisdictia comunitara o priveste ca o sursa de autoritate in descrierea drepturilor fundamentale care trebuie sa fie asigurate pentru orice persoana din Uniunea Europeana. Precizam ca, in afara drepturilor care sunt legate de calitatea de cetatean al Uniunii, toate celelalte drepturi pot fi invocate in contextul dreptului UE indiferent de cetatenie.
Cateva exemple de drepturi fundamentale protejate in Comunitate:
− principiul egalitatii;
− libertatea de expresie si de informare;
− libertatea religioasa;
− dreptul de proprietate;
− libertatea de asociere si drepturile sindicale;
− dreptul la protectia vietii private;
− principiul inviolabilitatii domiciliului;
− dreptul la un proces echitabil;
10 Amintim astfel ca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 105/1992, dreptul international privat roman consta in cea mai mare parte din norme stabilite pe cale pretoriana.
− dreptul la un tribunal independent si impartial;
− principiul respectarii dreptului la aparare;
− principiul neretroactivitatii legilor penale etc.
B. Jurisprudența
Sistemele de drept din statele fondatoare ale Comunitatii sunt de traditie romanista. In acestea jurisprudenta nu este considerata, de principiu, izvor de drept, pentru ca hotararile judecatoresti produc doar efecte inter partes. Din aceasta cauza, autorii tratatelor nu au trecut jurisprudenta comunitara in nomenclatura izvoarelor de drept. Totusi, in sistemul juridic comunitar insa, jurisprudenta are valoare de izvor de drept.
Sunt necesare niste explicatii. Daca multe din deciziile instantelor comunitare se limiteaza sa aplice dreptul pozitiv la spete – si acestea apartin integral categoriei actelor de aplicare a dreptului –, in schimb altele completeaza dreptul pozitiv, formuland reguli ce nu au existat anterior. Aceste din urma decizii intra in categoria izvoarelor de drept. Pentru a intelege acest lucru, trebuie sa avem in vedere ca si intr-un sistem de drept romano-german, cum este cel roman, se recunoaste, ca exceptie, rolul de izvor de drept al practicii judiciare10. Asadar, in orice sistem de drept se recunoaste rolul creator de drept al jurisprudentei, chiar daca limitat, si anume in cazuri de lacuna, obscuritate sau insuficienta a legii.
Rolul creator de drept a fost o necesitate in cazul instantelor comunitare, pentru ca izvorul principal, TCEE (azi TCE), a fost elaborat sub forma unui tratat-cadru, cu numeroase prevederi generale, ce au necesitat clarificari si completari. Pe de alta parte, valentele normative ale instantelor europene au fost stimulate si de faptul ca multiplele versiuni lingvistice ale actelor comunitare au valoare egala de acte autentice, ceea ce ridica iarasi problema deslusirii sensului precis al normelor.
Instantele comunitare detin monopolul de interpretare autentica a tratatelor si a dreptului derivat. Interpretarea se impune tuturor autoritatilor, inclusiv instantelor nationale, argument ce confirma statutul de izvor de drept al jurisprudentei comunitare.
Prin interpretari indraznete, in care a recurs la metoda teleologica si cea sistematica, Curtea de Justitie (care e ajutata din 1989 de Tribunalul de Prima Instanta si din 2005 de Tribunalul Functiei Publice) a dezvoltat dreptul comunitar: a atestat principii de drept cu caracter de izvoare normative, a explicat concepte si a afirmat autonomia si celelalte caractere esentiale ale ordinii juridice comunitare.
Ca o concluzie, niciun practician care se confrunta cu o chestiune concreta guvernata de dreptul comunitar nu poate spune ca stapaneste acest drept, daca nu cunoaste regulile si distinctiile formulate de instantele europene in spetele relevante pentru acea materie. A avea informatii doar despre prevederile tratatelor si dispozitiile de drept derivat nu este deloc suficient.
§ 9. Ierarhia izvoarelor de drept comunitar
In absenta unor precizari ale tratatelor constitutive, ierarhia a fost stabilita de Curtea de Justitie. Dreptul primar grupeaza izvoarele de drept cu forta juridica suprema. Urmeaza principiile generale ale dreptului. Acordurile internationale sunt subordonate tratatelor constitutive si principiilor generale, dar sunt superioare actelor de drept derivat. Dreptul derivat este inferior ca forta juridica categoriilor de mai sus.
In cadrul dreptului derivat, se pot face doua diferentieri. Pe de o parte, exista acte normative (cu caracter general si impersonal) si actele individuale. Acestea din urma sunt fondate pe primele si trebuie sa li se conformeze, sub sanctiunea anularii.
Pe de alta parte, exista acte de baza si acte de executare. Primele reglementeaza esentialul materiei, sunt intemeiate pe dispozitiile tratatelor, iar celelalte pun in aplicare actele de baza, sunt fondate pe acestea si trebuie sa li se conformeze.
Sectiunea 2. RELATIILE DINTRE ORDINEA JURIDICA A COMUNITATII EUROPENE SI CEA A STATELOR MEMBRE
§ 1. Autonomia ordinii juridice comunitare
Autonomia ordinii juridice comunitare a fost afirmata de Curtea de Justitie, mai intai in deciziile Van Gend en Loos si Costa c. ENEL. Autonomia poate fi motivata prin mai multe argumente, din care mentionam doua:
a) Dreptul comunitar dispune de izvoare autonome. Normele de drept comunitar sunt diferite de normele internationale si de normele juridice interne. Ele sunt ierarhizate si alcatuiesc un sistem.
b) Dreptul comunitar este pus in aplicare de institutii care au si capacitatea de a adopta norme juridice.
c) Ordinea juridica comunitara are propriile mecanisme de control judiciar. Asigurarea respectarii dreptului comunitar nu este insa sarcina exclusiva a CJ si a TPI. Judecatorii nationali au si ei o misiune comunitara, aplicand dreptul comunitar
b) Dreptul comunitar se caracterizeaza prin autonomia notiunilor. Conceptele de drept comunitar sunt interpretate totdeauna, chiar si atunci cand par comune cu cele din dreptul intern al statelor, dupa obiectivele Comunitatii. Daca fiecare stat ar interpreta in mod liber dreptul comunitar, acesta si-ar pierde originalitatea si coerenta.
De exemplu, pentru a elimina obstacolele ce afectau circulatia marfurilor si a persoanelor, Curtea de Justitie a interpretat extensiv termenii: taxa cu efect echivalent unei taxe vamale, lucrator etc.
§ 2. Interacțiunea dintre dreptul comunitar si cel intern
Autonomia fata de ordinea juridica a statelor membre nu este insa absoluta. Din momentul in care statele au instituit Comunitatea, ea nu a devenit o entitate straina, exterioara acestora. Ne sprijinim aceasta idee pe doua motive:
- sistemele de drept comunitar si national se aplica acelorasi indivizi, in dubla lor calitate de cetateni ai statelor membre si ai Uniunii;
- dreptul comunitar prinde viata si isi atinge obiectivele doar in masura in care este acceptat in ordinea juridica a statelor membre.
Asadar, intre dreptul comunitar si cel intern s-au stabilit interactiuni firesti. In acest sens, art. 10 TCE prevede: „Statele membre iau toate masurile adecvate pentru a asigura indeplinirea obligatiilor ce decurg din tratat sau din actele institutiilor comunitare. Ele faciliteaza indeplinirea sarcinilor Comunitatii.
Statele membre se abtin de la orice masura ce poate pune in pericol atingerea scopurilor prezentului tratat.”
Cum se manifesta cooperarea dintre dreptul comunitar si dreptul national?
In materie jurisdictionala, avem urmatoarele exemple:
a) Instantele nationale indeplinesc si o functie comunitara, avand sarcina de a aplica nu doar dreptul intern, ci si cel comunitar. Daca au de aplicat norme comunitare a caror interpretare ridica probleme, judecatorii nationali cer ajutorul Curtii de Justitie, prin procedura prejudiciala (prevazuta de art. 234 CE).
b) Pe de alta parte, organele administrative si judiciare nationale contribuie la executarea dreptului comunitar.
In materie legislativa, mentionam mecanismul directivei: statele aleg forma si mijloacele cele mai adecvate specificului national, pentru a atinge obiectivele fixate la nivel comunitar.
§ 3. Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar
Curtea de Justitie, ca si tratatele, de altfel, utilizeaza notiunea de aplicabilitate directa. Doctrina a relevat insa ca aceasta notiune este complexa si implica doua semnificatii. In acest sens, se face distinctia intre aplicabilitatea imediata si efectul direct.
Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar semnifica integrarea automata a normelor comunitare in ordinea juridica interna a statelor membre, fara a fi nevoie de o norma nationala de introducere (aceasta este chiar interzisa, pentru ca afecteaza statutul dreptului comunitar). Aplicabilitatea imediata nu vizeaza aspectul temporal al termenului. Cuvantul imediat trebuie luat cu sensul: „care actioneaza fara intermediar”.
Sunt aplicabile imediat:
- dispozitiile tratatelor constitutive;
- cele ale acordurilor internationale ce contin o obligatie clara si precisa, ale carei executare si efecte nu sunt subordonate adoptarii unui act ulterior;
- regulamentele (in baza art. 249 alin. 2 TCE).
Aplicabilitatea imediata a directivelor e disputata. Dupa o opinie, ele necesita masuri
legislative la nivel national pentru implementare si din aceasta cauza nu sunt aplicabile imediat.
Potrivit punctului de vedere opus, transpunerea unei directive nu inseamna introducerea ei in dreptul national, ci doar punerea in aplicare prin masuri interne, asa cum se procedeaza la punerea in aplicare a unei legi-cadru interne prin acte normative subordonate legii. Un alt argument este ca directivele se integreaza in ordinea juridica a statelor membre inca de la data intrarii in vigoare. Or, intrarea in vigoare nu se produce la expirarea termenului de transpunere, ci, dupa caz, la data prevazuta in text, in a douazecea zi de la publicare sau la data notificarii. Ne raliem acestei ultime opinii.
§ 4. Efectul direct
Efectul direct este una din trasaturile cele mai importante ale dreptului comunitar, exprimand originalitatea sa in raport cu dreptul international (in ordinea juridica internationala, efectul direct al conventiilor dintre state ramane exceptional).
Efectul direct descrie:
a) aptitudinea dreptului comunitar de a crea drepturi sau obligatii in mod direct in patrimoniul persoanelor fizice si juridice si
b) posibilitatea pe care o au cei interesati de a invoca normele comunitare dotate cu acest efect in fata jurisdictiilor nationale.
Teoria efectului direct este o creatie jurisprudentiala, afirmata pentru prima data in speta Van Gend en Loos (1963). Justificarea data de Curte se sprijina pe specificul ordinii juridice comunitare, specific dedus din obiectivele asumate prin tratate. Ulterior, ideea a fost validata in mod indirect de tratate. Astfel, ea poate fi dedusa, printr-o interpretare a contrario, din prevederile art. 34 alin. 2 lit. c TUE, ce stipuleaza ca deciziile-cadru si deciziile adoptate in pilonul 3 nu produc efecte directe.
Conditii pentru ca normele comunitare sa produca efect direct:
a) Sa fie suficient de clare si precise. Judecatorul nu trebuie sa aiba dubii asupra continutului normelor. Conditia a fost insa nuantata de Curte: chiar daca nu e suficient de clara sau precisa, o dispozitie produce efecte directe daca poate fi precizata pe cale de interpretare de catre judecatorul national sau comunitar.
b) Sa aiba un caracter neconditionat.
c) Sa-si poata produce efectele in absenta oricarei masuri nationale sau comunitare. Pot fi insa admise actele de aplicare ulterioare, daca autoritatile emitente (nationale sau comunitare) nu dispun de o putere discretionara de interventie asupra continutului normativ al regulilor comunitare puse in aplicare.
Intensitatea efectului direct
Efectul direct nu functioneaza in mod identic in toate situatiile. Unele dispozitii stabilesc drepturi si obligatii pentru toti subiectii de drept comunitar si pot fi oricand invocate in fata instantelor si in relatiile dintre persoane private. Spunem ca ele se bucura de efect direct orizontal sau complet.
Altele produc numai un efect direct vertical (numit si partial sau incomplet): nu pot crea in mod direct obligatii in sarcina persoanelor private, ci doar a statelor. In consecinta,
11 CJCE, 12 iulie 1990, Foster, cauza C-188/89, Recueil, p. I-3313.
cei interesati le pot invoca doar impotriva statelor sau a unor organe ale sale.
Important!! Curtea de Justitie a extins efectul direct vertical si fata de colectivitatile publice, precum si fata de persoanele juridice sau entitatile supuse autoritatii sau controlului statului ori care dispun de puteri exorbitante in raport cu cele ce rezulta din regulile aplicabile raporturilor dintre particulari. De exemplu, s-a considerat ca o directiva netranspusa la termen de statul britanic produce efecte directe fata de un organism insarcinat cu indeplinirea unui serviciu public, cum este British Gas Corporation11.
Norme comunitare ce produc efecte directe:
Notam mai intai prevederile tratatelor constitutive ce respecta cele trei conditii generale. Produc efecte directe orizontale normele ce traseaza expres obligatii pentru persoanele private (cum ar fi regulile de concurenta aplicabile intreprinderilor – art. 81-82 TCE) si cele care, creand drepturi in favoarea unor persoane, stabilesc si obligatii corelative in sarcina unor particulari – dispozitiile ce interzic discriminarea persoanelor dupa nationalitate si dupa sex etc. Produc efecte directe verticale dispozitiile tratatelor ce stabilesc obligatii in sarcina statului, cum ar fi cele de interdictie - eliminarea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent (art. 25 TCE), a restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent (art. 28 si 29 TCE) etc.
Regulamentele produc efecte directe orizontale (art. 249 alin. 2 TCE).
Curtea de Justitie a recunoscut efectul direct vertical al directivelor, pentru a sanctiona statele ce nu au transpus directivele in termenul prevazut. Cata vreme termenul de transpunere nu s-a scurs, directivele nu produc efecte directe, iar particularii nu se pot folosi de ele. Daca termenul a expirat, directivele pot fi invocate de particulari impotriva statului, a unor colectivitati publice sau a unor persoane juridice de drept public ori privat, in conditiile indicate mai sus.
Deciziile adresate particularilor produc efecte directe orizontale, in timp ce deciziile adresate statelor membre sunt dotate numai cu efecte directe verticale.
Curtea a recunoscut si acordurilor internationale incheiate de Comunitate sau celor incheiate de state si opozabile Comunitatii capacitatea de a produce efect direct, dar nu automat, ci in functie de spiritul si de termenii fiecarui acord in parte.
§ 5. Efectul indirect al normelor de drept comunitar
Desi a negat efectul direct orizontal al directivelor netranspuse la termen sau transpuse nesatisfacator, Curtea de Justitie a admis ca ele pot produce un efect indirect. In motivare, CJ a invocat art. 10 TCE, care, cum am mai aratat, stipuleaza ca statele membre se abtin de la orice masura susceptibila de a pune in pericol atingerea scopurilor tratatului. Curtea a statuat ca instantele nationale sunt si ele organe ale statutului responsabile de indeplinirea obligatiilor comunitare.
Aceasta inseamna ca instantele nationale sunt obligate sa interpreteze dispozitiile interne aplicabile la speta in conformitate cu directiva netranspusa, pentru a aduce la indeplinire art. 249 alin. 3 TCE. Normele interne respective pot fi cele prin care s-a
transpus directiva in dreptul intern, cele existente in sistemul de drept national in momentul expirarii termenului de transpunere sau cele adoptate de statul membru ulterior. In caz de incompatibilitate intre acestea si dispozitiile directivei, ultimele vor avea prioritate [vezi § 6].
§ 6. Supremația dreptului comunitar
Tratatele pastreaza tacerea asupra consecintelor unui conflict intre o norma comunitara si una nationala. Curtea de Justitie nu a ezitat sa afirme in cazurile Costa c. ENEL si Simmenthal prioritatea dreptului comunitar asupra normelor interne contrare.
Ideea se bazeaza pe urmatoarele argumente:
a) − autonomia dreptului comunitar: originar din izvoare autonome, dreptului nascut din tratat nu i se poate opune un text intern, fara a-si pierde caracterul comunitar si fara a fi pusa sub semnul intrebarii insasi baza juridica a Comunitatii (Costa c, ENEL).
b) − transferul de atributii de la state la Comunitate: impotriva limitarii definitive a drepturilor suverane ale statelor, nu poate prevala un act intern ulterior incompatibil cu notiunea de comunitate.
c) − necesitatea unei aplicari uniforme a dreptului comunitar, dedusa din natura ordinii juridice comunitare: normele comunitare trebuie sa aiba pretutindeni aceeasi semnificatie, aceeasi forta si un continut invariabil.
Curtea de Justitie considera ca intaietatea dreptului comunitar trebuie sa fie generala si absoluta, adica sa se manifeste asupra ansamblului dreptului national, inclusiv asupra regulilor constitutionale. Ideea primatului dreptului comunitar asupra dispozitiilor constitutionale interne este insa controversata in unele tari membre.
|
