ORDINEA JURIDICA COMUNITARA
Generalitati
Constructia europeana s-a dezvoltat nu numai pe orizontala, prin sporirea numarului statelor participante la procesul de integrare, dar si pe plan vertical, prin includerea unor obiective noi # 747g69h 1;i tot mai importante pe agenda problemelor ce trebuiau sa le aiba in atentie noua Europa.
Europa integrata de astazi dobandeste competente in
problemele politicii externe si de
aparare, ale justitiei si ale afacerilor interne. Extinderea
prerogativelor Uniunii Europene in probleme militare o configureaza tot
mai mult ca un nou centru de putere mondial, in masura sa
influenteze decisiv – alaturi de S.U.A. si Japonia, dar si
de Rusia si
Edificarea Europei integrate a implicat, cum era si firesc, un rol crescand pentru factorul juridic, chemat sa guverneze transformarea comunitatilor intr-o putere mondiala si, totodata, sa statorniceasca reguli clare de conduita, direct obligatorii pentru statele europene si pentru cetatenii acestora, astfel incat obiectivele comunitare sa fie traduse in practica nu numai la nivelul statelor, institutiilor, organismelor economice, dar si al simplilor cetateni.
Tratatele de la Roma, Bruxelles, Maastricht, Amsterdam si Nisa au reprezentat tot atatea trepte ale unui drum victorios, dar nu lipsit de sinuozitati, de momente de tensiune ce au fost in final depasite, spre edificarea unei ordini de drept europene.
Factorul juridic s-a afirmat in tot acest timp ca un element hotarator al constructiei comunitare, polarizand energiile statelor, gasind formule de compromis – atunci cand a fost cazul – pentru ca mersul inainte spre integrare al Europei sa fie infaptuit cu un ceas mai devreme.
Daca tratatele comunitare pe care le-am amintit au perfectat vointa statelor de a conveni forme si mecanisme de colaborare din ce in ce mai aprofundata, dreptul comunitar a constituit si constituit o constructie juridica inedita, originala, necunoscuta anterior in istorie, chemata sa asigure aplicarea in practica a marilor principii de drept pe care se intemeiaza Uniunea Europeana.
Afirmandu-se de la bun inceput ca un drept superior dreptului national al statelor membre, avand totodata o aplicatie directa in ordinea lor juridica, dreptul comunitar s-a autodefinit ca un element de maxima importanta in procesul integrarii, subordonandu-si in buna masura ordinea interna, nationala, a statelor.
In masura in care acest lucru era necesar pentru ca marile principii statornicite prin tratatele de baza sa-si gaseasca o aplicatie directa si necontestata, se impunea cu stringenta ca regulile de drept convenite la nivel comunitar sa nu fie obstructionate de prevederi contradictorii cuprinse in legislatiile nationale.
Originalitatea constructiei comunitare consta insa in faptul ca, marcandu-si cu hotarare superioritatea fata de sistemele de drept nationale, Comunitatea Europeana nu a inteles nici un moment sa se substituie suveranitatii si dreptului de decizie al statelor membre. Principiul subsidiaritatii a ramas – si ramane – o regula de baza a constructiei comunitare, afirmand ideea ca este necesara si de dorit o interventie a Comunitatii numai in acele domenii in care statele, individuale, nu dispun de posibilitatile si de mijloacele de a duce singure la bun sfarsit angajamentele comunitare, fara un sprijin decisiv din partea acesteia.
Organele jurisdictionale ale Uniunii Europene si-au extins si diversificat atributiile in concordanta cu afirmarea tot mai puternica si extinderea obiectivelor comunitare. Insasi crearea Tribunalului de prima instanta, ca un element subordonat Curtii Europene de Justitie, a fost determinata de sporirea numarului litigiilor si al problemelor pe care le avea de rezolvat justitia comunitara .
|
