Comitetul Economic si Social este organismul consultativ european în cadrul caruia sunt reprezentate diversele categorii de activitati economice si sociale. El este format din 323 de membri (tabelul nr. 3) ce reprezinta patronatul si salariatii - partenerii sociali - sau domenii precum: agricultura, comertul, transporturile, artizanatul, protectia consumatorilor, întreprinderile mici si mijlocii, profesiunile liberale, asigurarile, cooperatia sau protectia mediului. Membrii Comitetului sunt împartiti pe trei grupe de masuri echivalente:
Grupa 1 - Patronat;
Grupa 2 - Salariati;
Grupa 3 - Activitati diverse.
State |
Locuri |
State |
Locuri |
State |
Locuri |
|
Portugalia |
Lituania | |||
Regatul Unit |
Cehia |
Letonia | |||
Franta |
Ungaria |
| |||
Italia |
Suedia |
Luxemburg | |||
Spania |
|
| |||
Polonia |
Danemarca |
Cipru |
|
||
Olanda |
Finlanda |
| |||
Belgia |
Slovacia |
TOTAL | |||
Grecia |
Irlanda |
Rolul acestor reprezentanti ai societatii civile este de a realiza o apropiere cât mai mare a institutiilor de cetateni
Comitetul Economic si Social îndeplineste trei functii:
Emite avize: Comisia sau Consiliul sunt obligate sa ceara avizul Comitetului în privinta proiectelor legislative. Comitetul poate emite avize din proprie initiativa în orice problema de interes comunitar. Discutarea si pregatirea avizelor se realizeaza prin intermediul celor noua sectii specializate. Avizele sunt adoptate cu majoritatea simpla în cursul sedintelor lunare plenare.
Controleaza piata unica, atragând atentia asupra disfunctionalitatilor sale si încercând sa recomande solutii pertinente instantelor UE. În acest sens, Comitetul organizeaza un forum al "pietei interioare" care reuneste o retea de corespondenti ai statelor membre. În cadrul acestui forum se trec în revista dezvoltarile de ultima ora, dar se semnaleaza si aspectele negative care pot determina închiderea pietelor sau pot împiedica libera circulatie a bunurilor, capitalurilor, serviciilor si persoanelor.
Mentine legaturile cu organismele similare de la nivel international, national si regional. La nivel international, Comitetul colaboreaza cu:
Asociatia Internationala a Consiliilor Economice si Sociale si a institutiilor similare care grupeaza mai mult de 40 de state;
Reprezentantii
mediilor economice si sociale ale statelor din
Comitetul Regiunilor este cea mai tânara institutie a UE si reuneste 323 de reprezentanti[2] ai colectivitatilor locale si regionale si un numar egal de membri supleanti, numiti pentru patru ani de catre Consiliul Uniunii Europene. Sediul acestui comitet este la Bruxelles. Tratatul de la Nisa a impus membrilor acestei institutii sa dispuna de un mandat electoral din partea unei colectivitati regionale sau locale sau sa fie raspunzatori din punct de vedere politic în fata unei adunari alese.
Comitetul Regiunilor este un organism independent. Membrii sai nu se supun nici unor instructiuni obligatorii. Ei actioneaza independent pentru îndeplinirea atributiilor specifice, urmarind sa realizeze o "punte" de legatura între institutiile europene si regiunile, comunele si orasele UE. Membrii Comitetului nu functioneaza permanent la Bruxelles si, ca urmare, mentin constant legatura cu cetatenii.
Comitetului Regiunilor are urmatoarele functii:
apara principiul subsidiaritatii
este organ consultativ. El trebuie consultat în mod obligatoriu în domenii precum: retelele transeuropene, sanatatea publica, tineret, cultura, coeziune economica si sociala;
emite avize din proprie initiativa asupra unor probleme ce vizeaza orasele si regiunile, precum si agricultura si protectia mediului.
Lucrarile Comitetului, sub forma sesiunilor plenare, care au loc de cinci ori pe an, se sprijina pe o structura alcatuita din sase comisii permanente:
Comisia privind politica de coeziune teritoriala;
Comisia pentru politica economica si sociala;
Comisia pentru dezvoltare durabila;
Comisia pentru cultura si educatie;
Comisia pentru afaceri constitutionale si guvernare europeana;
Comisia pentru relatii externe.
Structura BEI cuprinde:
Comitetul de Management, care este un organ executiv colegial, format din 9 membri (un presedinte si 8 vicepresedinti). El controleaza toate operatiunile curente, face recomandari directorilor cu privire la hotarârile pe care urmeaza sa le adopte si raspunde de aplicarea acestora. Presedintele Bancii sau, în absenta sa, unul dintre vicepresedinti conduce sedintele Comitetului.
Comitetul de Audit care verifica operatiunile si contabilitatea Bancii, pe baza activitatii desfasurate atât de organele interne de control si audit, cât si de auditorii externi. Comitetul este format din 3 membri si 3 observatori, numiti pe o perioada de trei ani.
Împrumuturile acordate în afara UE sunt destinate finantarii politicilor de cooperare puse în practica de catre UE vizavi de tarile care nu fac parte din Comunitate. La ora actuala, Banca opereaza în mai mult de 100 de tari din întreaga lume:
pentru sustinerea proiectelor de dezvoltare economica în tarile Europei Centrale si de Est, în scopul pregatirii lor pentru aderarea la structurile UE;
pentru încurajarea proiectelor transfrontaliere de infrastructura si de protectie a mediului, cât si pentru dezvoltarea sectorului privat productiv în tarile din zona mediteraneana;
pentru asigurarea proiectului de pace din Orientul Mijlociu, si pentru sustinerea programelor de reconstructie din aceste zone;
pentru
ajutorarea a 70 de tari din
pentru finantarea proiectelor de interes comun în domenii precum: tehnologii, întreprinderi mixte, protectia mediului în tarile Asiei si Americii Latine.
Banca Centrala Europeana este institutia responsabila cu emiterea si administrarea monedei unice europene.
Alaturi de bancile nationale ale celor 25 de state membre ale Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana (BCE) face parte din Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Înfiintata în urma semnarii Tratatului de la Maastricht, la 7 februarie 1992, BCE a aparut efectiv la 1 iunie 1998, când a fost numit Comitetul Executiv al Bancii (presedintele si ceilalti membrii ai Consiliului de Administratie).
Eurosistemul - termenul folosit pentru denumirea Sistemului European al Bancilor Centrale - este compus din Banca Centrala Europeana si din bancile nationale ale statelor membre UE care au îndeplinit criteriile de convergenta necesare pentru adoptarea sistemului monedei unice Euro. Initial (de la 1 ianuarie 1999), acestea au fost Belgia, Germania, Spania, Franta, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia si Finlanda, acestea formând zona Euro. De la 1 ianuarie 2001, Banca Nationala a Greciei a devenit parte a Eurosistemului. Cu toate acestea, bancile nationale ale celor 13 state care nu au adoptat moneda unica europeana sunt membre ale SEBC, având un statut special - se ocupa de politicile monetare nationale, dar nu iau parte la adoptarea deciziilor referitoare la politica monetara unica a zonei Euro.
Obiectivele de baza ale Eurosistemului sunt:
definirea si implementarea politicii monetare a zonei Euro;
desfasurarea operatiunilor de schimb valutar;
pastrarea si gestionarea rezervelor externe oficiale ale statelor membre;
asigurarea functionarii normale a sistemelor de plata.
În plus, Eurosistemul contribuie la supravegherea institutiilor de credit si a stabilitatii sistemului financiar.
Eurosistemul este independent. Nici Banca Centrala Europeana, nici bancile nationale ale statelor membre nu pot primi instructiuni de la vreun organism extern. Institutiile comunitare si guvernele statelor membre nu trebuie sa încerce sa influenteze membrii organismelor decizionale ale bancilor din Eurosistem în ceea ce priveste îndeplinirea sarcinilor acestora.
Obiectivul principal al Bancii Centrale Europene este mentinerea stabilitatii preturilor. De asemenea, Banca sprijina politicile economice generale ale Comunitatii Europene si actioneaza în concordanta cu principiile economiei de piata deschise.
Banca Centrala Europeana are rol consultativ pentru Comunitatea Europeana si pentru autoritatile nationale, cu privire la problemele de competenta sa si, în special, în legatura cu legislatia comunitara si nationala. Banca Centrala Europeana, cu ajutorul bancilor nationale, culege informatiile statistice necesare de la autoritatile nationale competente sau direct de la agentii economici.
Procesul de adoptare a deciziilor în cadrul Eurosistemului este realizat de organismele decizionale ale Bancii, care sunt:
Comitetul Executiv (format dintr-un presedinte, un vicepresedinte si patru membri);
Consiliul Guvernatorilor, care reuneste, de doua ori pe luna, membrii Comitetului Executiv si guvernatorii BCN din statele membre ale zonei Euro;
Consiliul General, care se întruneste mai rar decât Consiliul Guvernatorilor si este format din presedintele si vicepresedintele BCE si guvernatorii tuturor BCN ale statelor membre, inclusiv cei de la BCN din statele care nu participa la UEM.
Tratatul de la Nisa permite schimbarea regulilor decizionale (în prezent, deciziile sunt adoptate cu majoritate simpla, fiecare având un singur vot). Aceasta modificare necesita o decizie în unanimitate a Consiliului, care trebuie ratificata de catre statele membre.
Capitalul Bancii Centrale Europene este de cinci miliarde de Euro. Singurii subscriptori si detinatori ai capitalului acestei banci sunt bancile nationale din sistem. Procentul subscris de fiecare stat este stabilit pe baza produsului intern brut si a populatiei tarii respective. Capitalul întreg a fost varsat doar de statele din zona Euro, tarile neparticipante contribuind cu 5% din partea pe care trebuie sa o plateasca, restul urmând sa fie platit în momentul în care aceste state vor fi membre cu drepturi depline ale Eurosistemului.
Rezerva externa se ridica la aproximativ 40 miliarde de Euro, contributia fiecarui stat fiind stabilita în mod proportional cu capitalul subscris. Acesta consta în aur (15%), dolari americani si yeni japonezi (85%). Fiecare banca nationala poate solicita, atunci când este nevoie, echivalentul în Euro al contributiei sale.
|