ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATE sI COOPERARE ÎN EUROPA (OSCE)
Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa este cea
mai cuprinzatoare organizatie de securitate de tip regional
numarând 55 de state membre din Europa si America de Nord (a se
vedea Anexa I) si singura din Europa considerata un aranjament regional
în sensul enuntat de Capitolul VIII din Carta Natiunilor Unite.
Activitatea sa presupune alerta timpurie, prevenirea conflictelor,
gestionarea crizelor si reconstructia postconflict. Deciziile sale implica
statele membre doar la nivel politic, nu si juridic. Toate statele
membre au statut egal, iar deciziile se iau prin consens
Desi OSCE are (sub aceasta denumire) o istorie destul de scurta,
radacinile ei se regasesc în anii '70 ai secolului XX, sau chiar mai
devreme, existenta sa fiind indisolubil legata de perioada "razboiului
rece".
Evolutie istorica
C.S.C.E.
Ororile celui de-al doilea razboi mondial au determinat statele
lumii sa consacre o reflectie sporita cooperarii la nivel international în
domenii cât mai variate. În aceasta logica, anii '50 aveau sa aduca
mutatii importante pe scena europeana si mondiala, cooperarea dintre
state traducându-se prin crearea unui numar important de organizatii
internationale: Consiliul Europei, Comunitatea Europeana a Carbunelui
si Otelului (CECA), Comunitatea Economica Europeana (CEE),
Consiliul de la Praga, din 30 si 31 ianuarie 1992, a instituit totusi o
exceptie de la regula consensului, exceptie care stabileste posibilitatea ca o
decizie sa fie luata fara participarea statului vizat de respectiva decizie, atunci
când se constata ca acesta încalca grav drepturile omului si libertatile
fundamentale; aceasta regula a "consensului minus unu" a fost invocata în
iulie 1992 pentru a suspenda Iugoslavia din CSCE.
Universitatea Spiru Haret
Uniunea Europei Occidentale (UEO), Organizatia pentru Cooperare si
Dezvoltare Economica (OCDE).
Tot în aceasta perioada, în Europa începe sa câstige teren ideea
organizarii unei securitati paneuropene, prima propunere concreta în
acest sens fiind adresata de Uniunea Sovietica în 1954 (aceasta
propunea semnarea, de catre statele europene, a unui tratat si crearea
unei structuri institutionale permanente). Statele vest-europene au
respins însa aceasta idee, iar în urma unor evenimente precum invadarea
Ungariei sau construirea Zidului Berlinului, concretizarea ei
parea tot mai putin posibila.
Destinderea din anii '60 permite fostei URSS sa avanseze noi
propuneri asupra unei viitoare conferinte a carei încununare ar fi
trebuit sa fie adoptarea unui text cu valoare juridica, menit sa confirme
granitele existente în Europa si sa puna bazele unei cooperari
economice Est-Vest.
Dupa o perioada de rezerve, NATO îsi anunta, în 1969, disponibilitatea
de a participa la o astfel de conferinta, aceasta disponibilitate
fiind însa una conditionata; astfel, Alianta cerea participarea, cu
drepturi depline, a SUA si Canadei, reconfirmarea statutului legal al
Berlinului, discutii asupra dezarmarii în Europa, includerea unui
capitol asupra drepturilor omului.
Începutul anilor '70 pare fast acestui proiect si, la 22 noiembrie
1972, încep discutiile de la
caror consacrare a fost facuta prin documentul intitulat Recomandarile
finale de la
Conferinta pentru Securitate si Cooperare în Europa a fost
formal deschisa pe 3 iulie 1973, lansându-se astfel procesul
Acesta, incluzând 35 de state din zona europeana si euroatlantica, a
cunoscut trei momente majore:
- 3-9 iulie 1973 (
- 18 septembrie 1973-21 iulie 1975 (
Final de la Helsinki;
- 30 iulie - 1 august 1975 (
35 de state membre, a Actului Final de la Helsinki
Acesta este un document politic, nonconstrângator juridic,
având trei coordonate majore: aspectele politico-militare ale securitatii
(principiile care ghideaza relatiile dintre statele participante si masuri
de sporire a încrederii în plan militar) (A se vedea, în Anexa II,
"Decalogul" de la Helsinki), cooperarea în domeniul economic,
Universitatea Spiru Haret
tehnico-stiintific si a mediului înconjurator si "cooperarea în domeniul
umanitar si în alte domenii" (erau vizate aici: drepturile omului, redate
prin formula "contacte umane", "informarea", "cooperarea culturala"
si "cooperarea în probleme de educatie").
Procesul de la Helsinki a reprezentat, fara îndoiala, o sansa unica
oferita statelor membre de a ramâne în contact, de a avea un cod de
conduita în relatiile lor internationale, precum si un program de
cooperare pe termen lung.
Conferinta a constituit un cadru de dialog între "state suverane
si independente în conditiile deplinei egalitati" într-un moment în
care pe scena internationala se confruntau doua blocuri politice si
militare împartasind valori diferite si a permis abordarea unui
subiect pâna atunci exclus de pe agenda reuniunilor comune ale
reprezentantilor din Est si din Vest: problema drepturilor omului.
În planul securitatii, crearea CSCE a determinat reducerea
tensiunilor militare prin adoptarea masurilor de încredere militara,
implicând transparenta si controlul armamentelor.
Prabusirea comunismului si încheierea "razboiului rece" au
însemnat, pentru CSCE, asumarea unui nou tip de misiuni, legate de
aceasta data de construirea cadrului institutional democratic si
respectul drepturilor omului în fostele state comuniste. Consacrarea
noii orientari a Conferintei a constituit-o Carta de la Paris pentru o
Noua Europa, adoptata în 1990, la summit-ul sefilor de stat si de
guvern. Pornind de la premisa ca "întreaga Europa libera este chemata
pentru un nou început", documentul stabilea consultari politice la
nivel de sefi de stat si de guvern din doi în doi ani, un Consiliu al
ministrilor de externe cel putin o data pe an, precum si posibilitatea
unor întâlniri periodice între reprezentanti ai ministerelor de externe.
Aceste întâlniri beneficiau de suportul unui aparat administrativ
permanent, incluzând un Secretariat, un Centru de Prevenire a
Conflictelor si un Oficiu pentru Alegeri Libere. În aprilie 1991 a fost
constituita Adunarea Parlamentara a OSCE
Organizatia îsi dezvolta, în aceasta perioada (între 1989 si 1991
au loc reuniuni la Viena,
umana, incluzând alegeri libere, libertatea presei, protectia
minoritatilor.
În perioada 1991-1994, CSCE va fi înzestrata cu noi institutii si
structuri: Forumul pentru Cooperare în Domeniul Securitatii (Forum
for Security Cooperation), Înaltul Reprezentant pentru Minoritati
Universitatea Spiru Haret
Nationale (The High Commissionar on National Minorities), Forumul
Economic, Presedintele în exercitiu (Chairman în Office), însarcinat
cu "coordonarea consultarilor curente în domeniile de interes ale
CSCE", Secretarul General.
Aceasta dezvoltare institutionala a transformat CSCE dintr-un
proces într-o organizatie, noua denumire - Organizatia pentru
Securitate si Cooperare în Europa - fiind adoptata în urma summit-ului
de la Budapesta, din 5/6 decembrie 1994, si devenind efectiva de la
1 ianuarie 1995.
O.S.C.E.
Prin structura si activitatile sale, Organizatia se recunoaste a fi
un "instrument primar de alerta rapida, prevenire a conflictelor si
gestionare a crizelor".
Locul special pe care aceasta Organizatie îl ocupa pe scena
internationala se regaseste în particularitatile sale: abordarea în cooperare
a securitatii, instrumentele de prevenire a conflictelor, dialogul si
consensul, valorile comune împartasite de statele membre, modelele
de cooperare cu celelalte organizatii si institutii internationale.
Prioritatile pe care OSCE si le-a stabilit pentru perioada actuala
vizeaza:
- consolidarea valorilor comune ale statelor membre si sprijinirea
acestora în edificarea unei societati civile complet democratice,
sprijinita pe domnia legii;
- prevenirea conflictelor locale, restaurarea ordinii si a pacii;
- acoperirea deficitului de securitate si evitarea crearii unor noi
sciziuni politice, economice sau sociale prin promovarea securitatii
cooperative.
OSCE contribuie activ la promovarea democratiei, consolidarea
statului de drept si respectul drepturilor si libertatilor fundamentale în
aria sa de activitate.
În toata aceasta perioada, OSCE a dat dovada de o capacitate
sporita de flexibilitate, adaptându-se schimbarilor si noilor provocari
la nivel international. În 1997, OSCE a instituit un Reprezentant
pentru libertatea presei si si-a consolidat dimensiunea economica, iar
în 1998 a început monitorizarea politica.
În noiembrie 1999 a fost semnata, la
Securitatea Europeana, document care precizeaza, pe de o parte,
rolul Organizatiei în viitoarea arhitectura europeana si, pe de alta
Universitatea Spiru Haret
parte, are drept scop sporirea capacitatilor acesteia în prevenirea conflictelor
si reconstructia postconflict a societatilor afectate de razboi.
Organele decizionale, structurile si institutiile OSCE
Modul în care OSCE si-a organizat structura interna permite
identificarea a doua tipuri de organe: pe de o parte, corpul decizional
si, pe de alta parte, institutiile si structurile operationale, între cele
d oua "componente" existând o permanenta cooperare.
Structura decizionala
Reuniunile la vârf (Summits) sunt întâlniri periodice ale sefilor
de stat si de guvern si au drept rol trasarea prioritatilor si orientarilor
politice ale Organizatiei. Astfel de reuniuni au loc la 2-3 ani.
Consiliul Ministerial (Ministerial Council) este format din
ministrii de afaceri externe ai statelor membre si se reuneste cel putin
o data pe an (nu în acelasi an în care are loc si summit-ul). Rolul sau
este de a evalua problemele relevante pentru OSCE, de a urmari în ce
masura activitatile OSCE concorda cu scopurile politice ale
Organizatiei, precum si luarea masurilor adecvate.
Consiliul Permanent (Permanent Council) este organul principal
de consultare politica si luare a deciziilor; de asemenea, este
responsabil cu activitatile curente ale Organizatiei. Sediul sau este la
Viena. În urma summit-ului de la
unui comitet pregatitor plasat sub conducerea Consiliului Permanent si
având drept rol consolidarea procesului de consultare politica si
transparenta în cadrul Organizatiei.
Aspectele militare ale securitatii sunt dezbatute în cadrul
Forumului pentru Cooperare în domeniul Securitatii (Forum for
Security Cooperation), care se reuneste saptamânal la Viena. Principalele
sale obiective sunt: a) negocierea privind controlul armamentelor,
dezarmarea si sporirea încrederii securitare; b) consultari
periodice si cooperare sporita în probleme legate de securitate;
c) reducerea riscurilor de conflict, d) implementarea masurilor adoptate.
Consiliul Superior (Senior Council)/ Forumul Economic (Economic
Forum), format din reprezentantii diferitelor directii politice ale
ministerelor de externe, are drept misiune sa pregateasca si sa
implementeze deciziile adoptate de Consiliul Ministerial si, între
sesiunile acestuia, sa urmareasca, gestioneze si coordoneze activitatile
Universitatea Spiru Haret
OSCE. În urma dezvoltarii structurii institutionale a Organizatiei,
Consiliul actioneaza, din 1997, doar ca Forum Economic.
Structuri si institutii operationale
Presedintele în exercitiu (Chairman-in-Office) este responsabil
pentru activitatea executiva si coordonarea activitatilor curente ale
OSCE. Principalele sale misiuni implica actiuni de coordonare, de
reprezentare si de supervizare a actiunilor legate de prevenirea conflictelor,
gestionarea crizelor si reabilitarea postconflict. Presedintele
este asistat, în activitatea sa, de fostul si viitorul presedinte ai
Organizatiei, cei trei formând asa-numita Troika.
Functia de presedinte al OSCE este detinuta, pentru un an, de
ministrul de afaceri externe al unuia dintre statele membre.
Originile acestei institutii se regasesc în Carta de la Paris pentru
o noua Europa, dar ea a fost formal recunoscuta la summit-ul de la
Secretarul General (The Secretary General) si Secretariatul
(The Secretariat)
Secretarul General îl sprijina si îl reprezinta pe Presedintele în
exercitiu. Activitatea lui presupune gestionarea structurilor si operatiunilor
OSCE, inclusiv Secretariatul, sprijinul acordat Presedintelui în
exercitiu pentru pregatirea si organizarea întâlnirilor din cadrul OSCE,
implementarea deciziilor OSCE, promovarea politicii si a practicilor
OSCE la nivel international, mentinerea contactelor cu alte organizatii
internationale, consiliere în domeniul financiar etc.
Secretariatul General este asistat de un Birou, cu sediul la Praga.
Conducerea Secretariatului este asigurata de Secretarul General,
desemnat de Consiliul Ministerial. Mandatul sau este de trei ani.
Secretariatul General este plasat sub conducerea Secretarului
General; acesta asigura suportul operational al Organizatiei.
Sediul Secretariatului OSCE este la Viena.
Oficiul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului
(The Office for Democratic Institutions and Human Rights)
Având drept misiune promovarea alegerilor democratice, consolidarea
institutiilor democratice, alerta rapida si prevenirea conflictelor,
Oficiul a fost consacrat în actuala formula începând din 1992.
Universitatea Spiru Haret
Înaltul Comisar pentru Minoritati Nationale (The Higt
Commissioner on National Minorities)
Acest post a fost creat în 1992 cu scopul de a raspunde, în cel mai
scurt timp posibil, tensiunilor etnice care implica un potential conflict.
Sediul Înaltului Comisar pentru Minoritati Nationale se afla la Haga.
Reprezentantul pentru Libertatea Presei (The Representative
on Freedom of the Media)
Creat în 1996, în urma summit-ului de la Lisabona (si oficializat
în urma Consiliului din 5 noiembrie 1997), acest post confera mandat
pentru observarea libertatii de expresie a mass-media în statele
membre, acordând o atentie sporita factorilor care pot îngradi
libertatea presei, precum si conditiilor nefavorabile de munca pentru
jurnalisti. De asemenea, Reprezentantul pentru Libertatea Presei are
misiunea de a reactiona rapid în cazul unei nonconcordante între
actiunile statelor membre si principiile OSCE privind libertatea presei.
M andatul sau este de trei ani. El nu are o functie juridica.
Adunarea Parlamentara a OSCE (Parliamentary Assembly)
Reprezentând dimensiunea parlamentara a Organizatiei, Adunarea
Parlamentara îsi are originile în Carta de la Paris pentru o Noua Europa,
care reafirma importanta parlamentelor în procesul
de la
la crearea unui organism parlamentar în cadrul Organizatiei.
Cei 315 parlamentari din statele membre au drept misiune
promovarea participarii parlamentare în activitatile OSCE, facilitarea
dialogului interparlamentar si a cooperarii.
Prima sesiune formala a OSCE a avut loc la Budapesta, în 1992.
Criteriul de reprezentare este direct legat de marimea populatiei.
Principalele activitati ale Adunarii concentreaza dezbaterile
asupra diferitelor activitati ale OSCE (la sfârsitul fiecarei Adunari
anuale se adopta o Declaratie finala, precum si rezolutii si recomandari
transmise Consiliului Ministerial), asistenta în vederea consolidarii
democratiei în fosta URSS (Adunarea a dezvoltat un Program de
Asistenta Democratica), încurajarea jurnalismului liber (Adunarea
decerneaza anual Premiul pentru Jurnalism si Democratie).
Sediul Adunarii Parlamentare este la Copenhaga.
Curtea de Conciliere si Arbitraj (The Court of Conciliation and
Arbitration)
Conventia de Conciliere si Arbitraj, semnata în 1992, stabileste
crearea unei Curti de Conciliere si Arbitraj, care si-a început activitatea
Universitatea Spiru Haret
în decembrie 1994 si al carei rol este de a rezolva disputele pe care i le
supun statele membre semnatare ale Conventiei.
Membrii Comisiei sunt personalitati proeminente, cu experienta
în domeniul afacerilor si legislatiei internationale.
Comisia de Conciliere analizeaza cazurile care îi sunt supuse de
doua sau mai multe state membre. Partile implicate au la dispozitie 30
de zile pentru a accepta sau nu concluziile din raportul Comisiei. În
cazul unui refuz, raportul este trimis Tribunalului de Arbitraj, ale carui
decizii sunt obligatorii pentru partile implicate.
Sediul Curtii se afla la
la serviciile sale.
Actiunile OSCE
Modul concret de interventie a Organizatiei în cazul existentei
unui conflict sau a unei situatii potential conflictuale include mai
multe elemente:
- constatarea situatiei de fapt (fact-finding) si misiunile raportoare
rapporteur missions
- misiunile (missions
- reprezentantii personali ai Presedintelui în exercitiu (personal
representatives of the Chairman-in-Office
- grupurile ad-hoc (ad hoc steering groups
- mecanisme pentru solutionarea pasnica a conflictelor (mechanism
for peaceful settlement of disputes
- operatiuni de mentinere a pacii (peacekeeping operations
Constatarea situatiei de fapt si misiunile raportoare constau în
vizite de scurta durata ale reprezentantilor din statele membre ale
OSCE; scopul lor îl constituie stabilirea faptelor, raportarea acestora
si, uneori, formularea de propuneri de recomandari structurilor decizionale
ale Organizatiei (astfel de actiuni au fost folosite, spre exemplu,
pentru a vedea în ce masura noii membri ai OSCE implementeaza
angajamentele luate în cadrul Organizatiei).
Principalul instrument al Organizatiei pentru prevenirea conflictelor
pe termen lung, gestionarea crizelor, solutionarea conflictelor si
reabilitarea postconflict îl constituie misiunile Astfel de misiuni au
fost folosite în fosta Iugoslavie: în 1998/1999, Kosovo Verification
Rezolutiilor 1160 si 1199 ale ONU, implicând încetarea focului,
Universitatea Spiru Haret
monitorizarea deplasarii trupelor, respectarea drepturilor omului si
reconstructia cadrului democratic; misiunile OSCE în Kosovo, în
calitate de componenta a Misiunii de Administratie Interimara a ONU
United
Nations Interim Administration
Interventia OSCE se realizeaza uneori prin activitatea Reprezentantilor
personali ai Presedintelui în exercitiu. Este vorba despre
personalitati din statele membre ale OSCE desemnate de Presedinte
pentru a-l asista în legatura cu o criza sau un conflict. Acesti reprezentanti
au un mandat clar si precis cuprinzând, cel mai adesea, sarcini
referitoare la prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor, dar si activitati
privind implementarea controlului armamentelor sau strângerea
de fonduri (spre exemplu, în 1996, primul ministru spaniol, Felipe
Gonzalez, a fost trimis în Republica Federala Iugoslava în timpul protestelor
care au urmat alegerilor municipale; mandatul lui presupunea
"sa adune informatii de la toate fortele politice si institutii, incluzând
media si corpul judecatoresc aflat în legatura cu faptele si evenimentele
legate de alegerile municipale, inclusiv anularea rezultatelor
acestora". Raportul premierului spaniol a constituit ulterior fundamentul
declansarii presiunilor asupra Belgradului pentru a-si schimba
decizia).
Grupurile ad-hoc sunt o modalitate de actiune care se "modeleaza"
de la caz la caz. Misiunea lor este de a-l asista pe Presedintele
în exercitiu, mai ales în domeniul prevenirii conflictelor, gestionarii
crizelor si rezolutiilor controversate. Grupurile sunt formate dintr-un
grup restrâns de state participante, incluzând "Troika".
Mecanismele de solutionare pasnica a conflictelor presupun
proceduri care faciliteaza contactul prompt si direct între partile în
conflict. Fiind vorba de proceduri care nu necesita consensul statelor
membre, rapiditatea de reactie pe care o presupune declansarea lor
constituie un avantaj. Astfel de mecanisme sunt: Mecanismele de la
Valletta (una sau doua persoane vor pastra contactul cu partile în
conflict, împreuna sau separat. Ele pot face comentarii generale sau
punctuale sau îsi pot prezenta opinia, acestea neavând însa forta
constrângatoare pentru statele membre) si Conventia de Conciliere si
Arbitraj (aceasta "leaga" doar statele care sunt parte a acesteia si care
participa si la costurile pentru Curtea de Conciliere si Arbitraj).
Operatiunile de mentinere a pacii pot fi decise în caz de
conflict în scopul mentinerii pacii si stabilitatii. Pâna acum, aceasta
modalitate de actiune nu a fost înca folosita.
Universitatea Spiru Haret
Dimensiunea politico-militara a securitatii
OSCE propune o abordare specifica a securitatii, si anume
securitatea globala (acopera cele trei aspecte ale securitatii: umana,
politico-militara si economica si de mediu) si de cooperare (toate
statele participante au statut egal, iar deciziile, adoptate prin consens,
sunt constrângatoare doar la nivel politic). Aceasta perspectiva asupra
securitatii presupune adoptarea, în plan politico-miliar, a unor mecanisme
antrenând deschiderea, transparenta si participarea statelor membre.
Instanta în responsabilitatea careia intra negocierile si consultarile
în probleme ce tin de aspectele politico-militare este Forumul
pentru Cooperarea în Domeniul Securitatii, compus din reprezentanti
ai statelor membre ce se reunesc saptamânal la Viena. Activitatea de
negociere si consultari a Forumului se circumscrie unei tematici
diverse, precum: controlul armamentelor, dezarmarea, construirea
cadrului securitar, contactele la nivel militar, problemele regionale etc.
În 1992, la Helsinki, s-a propus adoptarea unui Cod de conduita
vizând aspectele politico-militare ale securitatii. Acest Cod a fost
adoptat în 1994, în cadrul summit-ului de la Budapesta, si reafirma
determinarea statelor membre de a actiona solidar în cazul violarii
normelor OSCE si de a contribui la gasirea unor solutii concertate la
provocarile securitare. Documentul face referire la pastrarea capacitatilor
militare care acopera nevoile reale de securitate în statele
membre; acestea din urma au, potrivit Codului, libertatea de a-si
defini, în mod liber, interesele si aranjamentele securitare (inclusiv
tratate si aliante).
În 1999, la summit-ul de la Istanbul, statele membre ale OSCE
au elaborat Carta Europeana de Securitate, document care identifica
noile amenintari la nivel securitar si traseaza rolul Organizatiei în
viitoarea arhitectura europeana.
Considerând ca riscul conflictelor între state nu a fost complet
eliminat si ca au aparut noi provocari (terorismul international, extremismul
violent, criminalitatea organizata, traficul de droguri), Carta
propune un raspuns comun tuturor acestor sfidari la adresa securitatii.
Plecând de la ideea ca nici un stat sau nici o organizatie nu poate face
fata singur(a) riscurilor si amenintarilor, OSCE se angajeaza sa
intensifice cooperarea cu organizatiile competente, pe picior de egalitate
si într-un spirit de cooperare, sa dezvolte si sa mentina coerenta
politica si operationala, pe baza valorilor comune, între diferitele
organisme ce se ocupa de problemele de securitate, pentru a raspunde
Universitatea Spiru Haret
crizelor specifice si, în acelasi timp, pentru a defini o riposta la noile
riscuri si amenintari.
În aceasta logica, OSCE îsi asuma un rol integrator-cheie, constituindu-
se într-un cadru suplu de coordonare în vederea favorizarii
cooperarii gratie careia diferitele organizatii pot contribui la consolidarea
lor reciproca, profitând de atuurile lor specifice.
Carta recunoaste, de asemenea, importanta cooperarii subregionale
si situeaza în centrul conceptului de securitate globala promovat
de OSCE respectul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale,
al democratiei si al statului de drept.
În ceea ce priveste instrumentele pentru consolidarea dialogului
si a cooperarii, OSCE va face apel sporit la practicile deja consacrate
si va dezvolta operatiunile de teren, cât si capacitatea sa de Raspuns
Rapid (REACT).
România si CSCE/OSCE
Relatiile României cu CSCE debuteaza în acelasi timp cu
începuturile Conferintei însesi, tara noastra fiind unul dintre promotorii
orientarii democratice a procesului lansat la Helsinki.
În viziunea României din acea vreme, securitatea presupunea un
sistem de angajamente clare si precise, asumate liber de state, însotite
de masuri si garantii concrete care sa le protejeze de eventuala folosire
a fortei în relatiile interstatale, dar si sa le permita o dezvoltare libera,
corespunzatoare propriilor interese si crearea de legaturi de cooperare
pe baza normelor de drept international.
De asemenea, România a fost cea care a initiat, în cadrul Conferintei,
regulile democratice ale procesului de la Helsinki, fondate
pe egalitatea suverana a statelor si instituind principiul rotatiei la
conducerea reuniunilor, precum si adoptarea deciziilor prin consens.
Dupa 1989, noile realitati internationale au impus noi abordari
în cadrul Conferintei, schimbari carora România le-a raspuns printr-un
document prezentat la Consiliul Ministerial al CSCE de la Berlin, din
1991, si care reflecta conceptia sa despre securitatea europeana si rolul
CSCE în acest domeniu; securitatea europeana trebuie conceputa, în
viziunea României, ca o retea de structuri interconectate armonios
si care se sustin reciproc.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe al României.
Universitatea Spiru Haret
România a continuat sa fie o prezenta activa si în cadrul noii
Organizatii pentru Securitate si Cooperare în Europa, activitatea sa
urmarind:
. afirmarea si respectarea principiilor si normelor OSCE;
. adaptarea organizatiei la noile realitati, întarirea capacitatii sale
de a face fata noilor riscuri si provocari;
. consolidarea capacitatii operationale a OSCE, a eficientei
instrumentelor si mecanismelor sale de diplomatie preventiva, gestionare
a crizelor si reconstructie postconflict;
. afirmarea conceptului atotcuprinzator de securitate prin cooperare
comprehensive co-operative security
. definirea rolului si locului OSCE în edificarea spatiului comun
de securitate, fara linii de diviziune, pe baza recunoasterii si respectarii
valorilor comune, a angajamentelor si normelor de conduita,
inclusiv a dreptului fiecarui stat participant de a-si alege liber aranjamentele
de securitate.
România a participat la actiunile OSCE în Bosnia-Hertegovina,
Albania, fosta R.F. Iugoslavia, Kosovo, Belarus s.a., iar numerosi
reprezentanti români au fost sau sunt membri ai misiunilor OSCE
sau au participat ca observatori la alegeri. România a detinut, de
asemenea, pozitia de sef de misiune OSCE în Cecenia, Tadjikistan si
Turkmenistan.
Între 1 ianuarie si 31 decembrie 2001, România a detinut functia
de Presedinte în exercitiu al OSCE, exercitata de ministrul român al
afacerilor externe.
România a detinut, de asemenea, functia de presedinte al
Adunarii Parlamentare a OSCE.
Universitatea Spiru Haret
ANEXA I
Statele membre ale Organizatiei pentru Securitate si Cooperare
în Europa (OSCE)
State membre Data admiterii
1. Albania 19 iunie 1991
2. Andorra 25 aprilie 1996
3. Armenia 30 ianuarie 1992
4. Austria 25 iunie 1973
5. Azerbaidjan 30 ianuarie 1992
6. Belarus 30 ianuarie 1992
7. Belgia 25 iunie 1973
8. Bosnia- Hertegovina 30 aprilie 1992
9. Bulgaria 25 iunie 1973
10. Canada 25 iunie 1973
11. Croatia 24 martie 1992
12. Cipru 25 iunie 1973
13. Republica Ceha 1 ianuarie 1993
14. Danemarca 25 iunie 1973
15. Estonia 10 septembrie 1991
16. Finlanda 25 iunie 1973
17. Franta 25 iunie 1973
18. Georgia 24 martie 1992
19. Germania 25 iunie 1973
20. Grecia 25 iunie 1973
21. Vatican 25 iunie 1973
22. Ungaria 25 iunie 1973
23. Islanda 25 iunie 1973
24. Irlanda 25 iunie 1973
25. Italia 25 iunie 1973
26. Kazahstan 30 ianuarie 1992
27. Kârgâzstan 30 ianuarie 1992
28. Letonia 10 septembrie 1991
29. Liechtenstein 25 iunie 1973
30. Lituania 10 septembrie 1991
31. Luxemburg 25 iunie 1973
32. Malta 25 iunie 1973
33. Moldova 30 ianuarie 1992
34. Monaco 25 iunie 1973
35. Olanda 25 iunie 1973
36. Norvegia 25 iunie 1973
Universitatea Spiru Haret
37. Polonia 25 iunie 1973
38. Portugalia 25 iunie 1973
39. România 25 iunie 1973
40. Federatia Rusa 25 iunie 1973
41.
42.
43. Republica Slovaca 1 ianuarie 1993
44.
45. Spania 25 iunie 1973
46. Suedia 25 iunie 1973
47. Elvetia 25 iunie 1973
48. Tadjikistan 30 ianuarie 1992
49. Fosta Republica Iugoslava
a Macedoniei
12 octombrie 1995
50. Turcia 25 iunie 1973
51.
52. Ucraina 30 ianuarie 1992
53. Marea Britanie 25 iunie 1973
54. Statele Unite ale Americii 25 iunie 1973
55. Uzbekistan 30 ianuarie 1992
Universitatea Spiru Haret
ANEXA II
"Decalogul" de la Helsinki
1. Egalitatea suverana si respectul drepturilor inerente acesteia
2. Abtinerea de la recurgerea la forta
3. Inviolabilitatea frontierelor
4. Integritatea teritoriala a statelor
5. Rezolvarea pe cale pasnica a disputelor
6. Noninterventia în treburile interne ale unui stat
7. Respectul drepturilor omului si libertatilor fundamentale,
inclusiv a libertatii de gândire, de constiinta, de religie si a
convingerilor
8. Drepturi egale si dreptul la autodeterminare pentru popoare
9. Cooperarea între state
10. Îndeplinirea cu buna credinta a obligatiilor de drept
international
Universitatea Spiru Haret
ANEXA III
Presedintia O.S.C.E.
IUNIE 1991 - IANUARIE 1992 GERMANIA
IANUARIE 1992 - DECEMBRIE 1992 REPUBLICA
FEDERATIVĂ
CEHĂ sI SLOVACĂ
DECEMBRIE 1992 - DECEMBRIE 1993 SUEDIA
DECEMBRIE 1993 - DECEMBRIE 1994 ITALIA
DECEMBRIE 1994 - DECEMBRIE 1995 UNGARIA
IANUARIE 1996 - DECEMBRIE 1996 ELVEŢIA
IANUARIE 1997 - DECEMBRIE 1997 DANEMARCA
IANUARIE 1998 - DECEMBRIE 1998 POLONIA
IANUARIE 1999 - DECEMBRIE 1999 NORVEGIA
IANUARIE 2000 - DECEMBRIE 2000 AUSTRIA
IANUARIE 2001 - DECEMBRIE 2001 ROMÂNIA
IANUARIE 2002 - DECEMBRIE 2002 PORTUGALIA
IANUARIE 2003 - DECEMBRIE 2003 OLANDA
IANUARIE 2004 - DECEMBRIE 2004 BULGARIA
|
