ORIGINEA PARTIDELOR POLITICE
3.1. TEORIILE PRIVITOARE LA ORIGINEA PARTIDELOR POLITICE
Originea partidelor politice, in sensul modern este noua. La inceputul sec. XIX se vorbeste si se actioneaza expres pe criterii care cer existenta unor formatiuni, in 1832, in Anglia, conform Reform Act se statuteaza pentru prima data repartizarea in parlament a locurilor. Cetatenii britanici activi politic, adica 7% din populatia adulta, erau reprezentati pe acest criteriu, criteriul politic. Pentru inceput ne oprim la teoriile privitoare la originea partidelor politice.
1. Teoriile institutionale sustin ca partidele au aparut, din interiorul politicului, din institutii sau organizatii politice deja existente, origine endogena. La baza aparitie partidelor au stat grupurile parlamentare, ca de pilda aparitia grupului iacobin, un fel de partid iacobin, grupurile socio-profesionale sau religioase exemplu aparitia Partidului Laburist Englez, prin transformarea organizatiilor sindicale in 1899 in partid politic, nasterea partidelor agrare si religioase catolice si crestin democrate, in Tarile Scandinave, Italia, Germania, unde au aparut partide taranesti sau confesionale; in acelasi sens au aparut partidele de dreapta sau chiar fasciste, din cercuri industriale si
financiare, sau din grupari ale vechilor combatanti. In final, au aparut partide din societatile secrete de factura francmasonica, au aparut Partidul Radical Francez, Partidele liberale europene, Partidul Radical Transnational.
2. Teoriile situational-istorice situeaza aparitii ale unor partide politice in timpul crizelor sistemului politic, ale societatii in general, razboaie, miscari populare, depresiune economica, explozie demografica. Se evidentiaza trei tipuri de crize, in timpul si in legatura cu care au aparut partide politice, fie in sensul ca au explodat, dupa inlaturarea unor oprelisti, fie ca au aparut aproape ad-hoc, pentru a rezolva probleme de tipul crizei care le-a cauzat aparitia:
- Criza de legitimitate care a impus transformarea unor miscari de eliberare nationala, ca de pilda in Mozambic sau in alte tari din Africa si Asia, sau cazul FSN-ului in 1990, in Romania. Aceste miscari devenite partide, se supun principiilor decurgand din sistemul
democratic.
- Criza de integrare in procesul de formare si integrare teritoriala sau etnica. De exemplu transformarea militiilor albaneze din Kosovo in Partidul Democrat.
- Criza de participare, explozia in politic, in participare, a cetatenilor mai ales in sec. XVIII-XIX, dupa cucerirea Independentei sau schimbarea regimului politic. Exemplu: grupurile de culoare din Africa de Sud, aparitia PKK, Partidul muncitorilor din Kurdistan, sau proliferarea si ascensiunea partidelor comuniste si muncitoresti in
Europa si Asia.
3. Teorii ale dezvoltarii care explica aparitia partidelor in legatura cu modernizarea societatii, dezvoltarea socio-economica, ce au impus disparitia unor partide ca de pilda partidele comuniste 1988-1989, fie, in Romania dupa al doilea razboi mondial, disparitia partidelor conservatoare, sau aparitia partidelor ecologiste dupa 1989. In afara acestor trei tipuri de teorii privind originea partidelor politice, am putea aminti si teoria lui A.D.Xenopol, care distingea in 1910, in aparitia partidelor politice doua etape: prima etapa este cea ideologica, pentru precizarea si exprimarea ideatica a intereselor, determinante fiind cele economice si o a doua etapa politica, revendicarea identitatii, stabilirea obiectivelor si a mijloacelor de realizare, a ascensiunii spre putere.
Huntington vorbeste de patru etape in aparitia si evolutia partidelor:
1. antepartid, factionalismul, factiuni de legislativ sau organizatii de tip radical-revolutionar;
2. polarizarea trecerea factiunilor la politica de partid;
3. extinderea cucerirea puterii si transformarea societatii conform programului;
4. institutionalizarea realizarea unui program, care impune mai multe cai in functie de situatia specifica.
In aceasta situatie ne intoarcem la preistoria partidelor politice, dar istoria fenomenului partizan.
Facand trimitere la antichitate si la modelul democratic grec, nu putem vorbi de partide in Atena. In Atena, dupa reformele lui Clistene, se creeaza ceea ce am putea numi azi, fara a gresi, un parlament bicameral. Prima Camera, Bule-sfat, format din 50 de reprezentanti, alesi prin tragere la sorti, din partea fiecaruia din cele 10 triburi. Existau niste conditii pentru a fi ales, sau numit prin tragere la sorti: varsta minima 30 de ani, cetatean al Atenei si un examen formal de oralitate. A doua Camera, era formata din toti cetatenii apti de a purta arme. Baza era asigurata de prima Camera, in care alesii nu puteau avea decat de doua ori un mandat a cate un an, si in calitate de membri ai triburilor, de fapt toti cetatenii Atenei puteau accede la conducerea Cetatii, mai mult, fiecare trib asigura conducerea Sfatului 35-39 de zile si din randurile lor se alegea presedintele Sfatului epistates
Modelul este de o rationalitate perfecta, din nefericire doar pentru acel spatiu si timp. Este important sa spunem ca adunarea poporului reprezinta intreaga societate, putea corija greselile legislative ale primei Camere. Din punct de vedere al reprezentarii, nici un regim democratic n-a ajuns pana azi la performanta, ca toti cetatenii sa fie alegatori, sa se considere in mod just, reprezentanti in organele puterii si mai ales toti cetatenii sa fie ei reprezentanti, intr-un fel sau altul, in organele de pute
re. Cresterea imensa a populatiei si profesionalizarea institutiilor reprezentative face imposibila aplicarea modelului atenian, care ramane un tip ideal, imposibil de atins. Analizand viata politica ateniana, Aristotel gasea trei feluri de grupe de interese, pe care din lipsa de limbaj, le-ar putea numi partide:
- partidul celor de la campie interesele aristocratiei funciare
- partidul celor de la malul marii clasa de mijloc de negustori,
comercianti, navigatori
- partidul celor de la munte agricultori si pastori.
Pornind de la reforma lui Clistene avem grupe de interese convergente. Cam aceasta este existenta unor prototipuri de partide in Grecia, a unor grupuri care se manifesta ca partide.
In lumea romana, beneficiara a sistemelor politice ale teritoriilor cucerite, lucrurile vor fi mai radicale, mai limpezi, cuceriri, instaurarea imperiului si imparatului, lupta de factura partizana degenereaza in razboaie civile avand ca miza puterea, lupta intre patricieni si plebei si, cum zice J. Blondel, spre sfarsitul republicii romane se naste un sistem de partide, care separa pe conservatori de traditionalisti sau progresisti. Notiunea este moderna.
Drumul spre democratie in Roma nu a fost lung si a esuat, au intervenit ostracizarile, asasinatul politic care ingusteaza aria parlamentara. Declinul post-roman al societatii poate fi privit din punct de vedere al partidelor politice, al unor puseuri de democratie. Entitatile statale sau modest imperiale nu sunt tentate sa aprecieze democratiile. Din punct de vedere socialpolitic putem vorbi de o decadere si o intoarcere dincolo de civilizatie. De abia in Evul Mediu incipient se va relua procesul partizanal sub forma unor germene ale partidelor politice, mai pregnant social, ca anexa a conflictului dintre rege si parlament. E vorba de revigorarea unor genuri de manifestare politica in republicile italiene, Venetia, Genova, Florenta, Zurich, dincolo de nordul Italiei. In societatea florentina Guelfi si Ghibelini vizau puterea si legitimitatea, putem vorbi de doua partide politice. Lupta se duce intre cei doi capi, Papa si Imparatul, pe tema legitimitatii. Partidele politice sunt formate din partizanii celor doua tabere, Guelfii pentru Papa, Ghibelinii pentru Imparat. Impartirea nu este aleatorie, ei sunt mai mult instrumente ale Papei decat obiecte de putere. Partizanii Imparatului sunt aristocratii inceputului de sec. XIII, in conflictul declarat intre Papa si Imparat. Fenomenul partizan apare in toate orasele mari, vorbim de fenomenul partizan, nu de partid. Nu este vorba de exprimarea politica partidista, cercurile de oameni sunt interesate si restranse. In orasele flamande taberele sunt mai bine precizate, formula de partid ar fi mai potrivita, fiind vorba de partizanii Regelui Leleiaerdii si Klawaertii (plebea).
3.2. ETAPE IN APARITIA SI EVOLUTIA PARTIDELOR POLITICE
Daca ar fi sa facem o istorie a partidelor politice putem spune ca forme incipiente nepurtand aceasta denumire au existat inca din Antichitate, insa partidele apar in secolul XVIII-XIX. Partidele politice apar in interiorul Parlamentului si sunt niste forme de organizare contestate in numele unitatii politice. In societatea moderna partidele politice s-au impus ca realitati incontestabile. Procesul aparitiei lor trebuie privit in stransa corelatie cu aparitia si dezvoltarea parlamentarismului, deci cu ideea de reprezentare in viata publica. In ansamblul institutiilor unei societati cele mai apropiate pot fi considerate statul si partidele polititce care desigur nu trebuie confudate.
Cuvantul partid provine din latina pars,
'parte, directie', la modul general o asociere de persoane care impartasesc
opinii si perspective politice, sociale si economice asemanatoare si care
doresc sa dobandeasca influenta in sfera statala. In acest sens, au existat partide ca formatiuni mai
mult sau mai putin bine conturate inca de pe vremea oraselor-state de pe vremea
antichitatii si a Romei republicane, precum si in perioada miscarilor politice si
religioase din secolele XVI-XVII. Dezvoltarea partidelor moderne ca structuri
stabile si bine organizate s-a petrecut pe parcursul secolelor XVIII-XIX, sub
influenta exemplelor politice din Anglia, unde formatiunile 'tory' si 'whig'
s-au distins in secolul XVIII ca fiind niste structuri destul de stabile, cu luari
de pozitie decise si alternand la putere (sistem bipartidist). Grupari partinice mai
bine conturate s-au dezvoltat pe parcursul luptelor de independenta americane si
a Revolutiei Franceze, mai apoi si in miscarile constitutionale germane ale
'Vormärz-ului' (). Obiectivul unui partid sau al unei asocieri de
partide de a obtine majoritatea parlamentara (partide de coalitie, partide
majoritare), castigand astfel puterea de a influenta sfera politicului;
adversarii din parlament ai acestuia sunt partidele de opozitie. Alternanta la
putere a partidelor este una din premisele fundamentale ale vietii constitutionale
moderne si mai ales ale sistemului parlamentar. Atunci cand un partid pretinde
a fi singurul care da glas adevaratelor dorinte ale poporului sau se considera
a face el singur parte din elita politica, se poate ajunge la un sistem
monopartidist (de ex. in dictaturi). () Cu toate ca partidele au un rol de
baza, definitoriu in viata constitutionala, in majoritatea statelor ele nu sunt
incadrate in Constitutie, pentru ca deputatii si senatorii sunt considerati
prin textul fundamental a fi reprezentanti ai poporului, si nu ai unui partid
anume. Doar in Constitutia Germaniei si intr-o oarecare masura si in cea a
Marii Britanii ele sunt recunoscute in mod oficial.
O tipologie de partid se orienteaza dupa criterii precum organizarea,
obiectivele politice, structura membrilor si functia politica. Tipuri de partid
care se definesc prin modul in care sunt organizate sunt de ex. partidele de
cadre si de masa. Pentru partidele ideologice, de interese si de program,
obiectivele politice au o pondere covarsitoare, in timp ce in cazul partidelor
populare si de clasa, structura membrilor este cea care da tonul. Din punct de
vedere al functiei pe care o ocupa acestea in diferitele sisteme politice distingem
intre partide de stat si partide democratice. In realitate gasim insa multe
partide care intrunesc mai multe din caracteristicile enumerate mai sus, acest
lucru fiind valabil mai ales in sistemele democratice (). In
Evul Mediu formatiunile politice respective erau compuse, indeosebi, dintr-un
grup restrans, adesea ocult, format din exponenti ai ierarhiei sociale laice si
religioase, reprezentanti ai noii clase aflata in ascensiune, care se luptau
fiecare impotriva altuia, sau toti laolalta impotriva monarhului absolutist sau
Papei. Insa,
aceste formatiuni politice incipiente nu pot fi socotite inca partide politice in
sensul modern al cuvantului. Noua clasa sociala, burghezia, a intuit cu o
deosebita claritate rolul si functia sociala ale partidelor politice, vazand in ele
instrumente de lupta impotriva feudalismului si a absolutismului monarhic, ca si
impotriva pretentiilor nobilimii de a- si intari dominatia. Constientizand functia
sociala a partidelor, burghezia a facut pasul urmator: si-a imbracat interesele
si aspiratiile de clasa intr-o haina ideologica si a faurit programe revolutionare
pentru a le impune prin formele luptei parlamentare. Din acest moment, se poate
spune ca procesul formarii partidelor politice, reflectand conditiile
social-istorice in care s-a fermentat, a intrat in faza finala. Revolutia
burghezo-democratica din 1848 a grabit in Europa faurirea statelor nationale si
odata cu acestea, intarirea institutiilor democratice. Pe aceasta baza generoasa,
partidele si moderne si-au desavarsit in scurta vreme fizionomia, fiind institutionalizate
ca segmente importante ale sistemului politic.
Partidele moderne s-au nascut in paralel cu
dezvoltarea parlamentelor moderne, de fapt, au rezultat dinlauntrul acestora,
ca fractiuni sau aripi. In ceea ce priveste notiunea de formatiuni sau
forte politice, trebuie remarcat faptul ca dreptul constitutional a imprumutat
din vocabularul sociologiei politice sau al politologiei anumiti termeni,
proprii acestor stiinte, pentru a defini notiunile respective, tinand seama de
faptul ca acestea reflecta, in special, realitati sociologice si fenomene
politice. Din aceasta perspectiva, intr-o acceptiune destul de larga, expresia forte politice desemneaza un ansamblu de
fenomene sociologice si politice care au caracteristica esentiala de a situa individul in
anumite raporturi cu puterea politica. Din punct de vedere institutional, prin
forte politice se inteleg partidele politice si organizatiile sociale care actioneaza
in vederea infaptuirii anumitor obiective programatice si care au vocatia de a
determina sau influenta cursul evenimentelor social politice. Din punct de vedere al
dreptului constitutional, cele mai importante forte politice si sociale, care se revendica a
fi, fiecare, un corp intermediar sunt: partidele politice, asociatiile sau organizatiile
sindicale si grupurile de presiune. Ele sunt indispensabile pentru functionarea
unui regim politic domocratic. Continutul activitatii acestora si caracterul
lor difera insa in functie de tipul de regim politic: democratic
sau autoritar, tiranic. In toate tarile socialiste au
existat partide politice, uniuni sindicale, asociatii profesionale, culturale, chiar si religioase,
dar toate aceste corpuri intermediare au fost simple instrumente de manipulare
a cetatenilor, menirea lor fiind de a inregimenta ideologic si politic masele
de cetateni si de a contribui la guvernarea ( dominarea ) acestora de catre o
elita de conducere care a acaparat intreaga structura piramidala a puterii si a
folosit-o in propriul sau interes.
In sens strict partidele politice exista de cel mult un secol si jumatate. Termenul de partid a fost folosit si pentru a desemna factiunile ce divizau cetatile antice, clanurile Evului Mediu si cluburile deputatilor din ansamblurile revolutionare, comitetele care pregateau alegerile censitare in monarhiile constitutionale.
Daca acum fenomenul reprezentativ se fundamenteaza pe fenomenul partizan, intr-o prima etapa acesta din urma a fost o consecinta a fenomenului reprezentativ. Reprezentarea la inceput nu a tinut de fenomenele democratice, ci doar de o necesitate de a limita puterile suveranului. Partidele apar printre reprezentanti la nivelul parlamentului ca niste grupari neclar structurate, adesea oculte, capabile sa promoveze anumite interese, sa exercite anumite presiuni ca sa obtina un avantaj, grupari care aveau un caracter provizoriu. Ele se apropiau mai mult de notiunea moderna de grup de presiune decat de cea de partid politic.
Incepand cu prima jumatate a sec. al XIX-lea, partidele s-au cristalizat in diferite forme organizationale, devenind organele esentiale ale vietii politice. Vorbind de aparitia partidelor moderne in Anglia, SUA si Franta pornim de la axioma lui Xenopol De fiecare data cand opinia publica este pusa in fata marii lor probleme de baza, ea tinde sa se cristalizeze la doi poli opusi bipartidism.
In cadrul acestei probleme avem trei momente:
1. primordialitatea engleza fenomenul partizan devine partid politic
2. fenomenul partizan si partidele politice in SUA
3. experienta istorico-politica franceza in partidism
1. Primordialitatea engleza
Procesul aparitiei partidelor politice moderne are trei radacini, nu esentialmente diferite, impunand o coloratura specifica. Debutul sau a fost marcat de convocarea parlamentului de catre regele Carol I Stuart, in 1640, fiind urmat de un razboi civil sangeros intre sustinatorii regelui (cavalerii) si tabara parlamentara (capetele rotunde). In cele din urma, tabara parlamentara va iesi victorioasa, monarhia va fi inlaturata (1649) si se va instaura 'republica' (Commonwealth), apoi protectoratul, avandu-l in frunte pe Oliver Cromwell. Intre 1648-1688, cand se realizeaza Revolutia glorioasa, se desfasoara lupta pentru putere si definitivarea a doua tabere, pe de o parte urmasii Capetelor rotunde, ai invingatorilor din 1688, anume Wigs, pe de alta parte, mostenitorii
Cavalerilor, invinsilor din 1688, Tories. Lupta politica va dura pana in 1832, cand
se va metamorfoza, in sensul definirii unui raport de forte mai pregnant. Cele doua
partide vor defini urmatoarele pozitii si componente de forta:
a. Tories partizani ai Regelui, ai monarhiei absolute de drept divin, ai randuielilor sociale si politice evidente, reprezentau marea proprietate funciara, protectionisti.
b. Whigs in opozitie cu Tories, sustineau Parlamentul bicameral de larga reprezentare, a claselor suprapuse, burghezia, bancherii, industriasii.
Inalta burghezie, prin Camera Comunelor si aristocratia prin Camera Lorzilor. Whigs erau partizanii unui parlament adept al liberalismului, apara drepturile Parlamentului amenintat de tendintele absolutiste ale lui Carol I, in felul acesta reprezinta nu doar partide distincte ci o forma definitorie pentru regimul democratic.
In Anglia fenomenul partizan dupa 1688 si pana la 1832 a facut posibila nasterea a doua partide politice. Whigs reprezinta primul grup politic care se opune legitimitatii traditionale, in care predomina monarhia absoluta de drept divin, pe care o respinge.
Dupa 1832, conform Reform Act, se coboara censul, se mareste numarul votantilor la 7% din populatia adulta, dar ramaneau in afara drepturilor politice taranii, patura inferioara, femeile. Francois Borella vorbeste de un evolutionism britanic al partidelor engleze, urmarind strict cifrele, in 1832 7% din populatie avea drept de vot, 1867 se ajunge la 16% din populatia adulta, intre 1884-1885 gradual se ajunge la 28%, in 1918 obtin drept de vot toti barbatii peste 21 de ani si toate femeile peste 30 de ani, ceea ce mareste corpul de alegatori la 74%, iar dupa miscarea feminista femeile obtin un tratament politic egal cu al barbatilor, ceea ce inseamna de fapt nu doar vot universal ci si dezvoltarea bazei pentru partidele politice.
Comitetele electorale britanice au jucat un dublu rol: au asigurat inregistrarea cetatenilor, care dobandeau progresiv dreptul de vot si au selectionat si sustinut candidatii. Comitetele electorale au aparut dintr-un impuls dat de deputati, pentru ca acestia sa fie realesi trebuiau sa mentina legatura cu electoratul.
La nivelul parlamentului s-a trecut progresiv de la grupurile parlamentare bazate pe criteriul provenientei geografice sau locuri de intalnire, la grupuri bazate pe ideologie comuna.
In momentul in care s-a stabilit o coordonare permanenta intre grupul parlamentar si comitetele electorale putem vorbi de un partid veritabil.
2. Partidele politice in SUA
Perioada Razboiului de independenta SUA gaseste doua tabere intr-o lupta partizana. Aparitia partidelor politice in SUA are la baza o multitudine de motivatii si obiective, in principal statutul de colonie sub aspect economic. Razboiul de eliberare porneste de la Revolta ceaiului, sub forma de boicot economic. In timpul razboiului apar atitudini tinand de mijloacele de lupta, de persistenta si insistenta, exista grupari diferite privind mijloacele ce au in vedere:
- noul regim si Constitutia,
- problema uniunii si a drumului de urmat,
- problema implicarii SUA in marile probleme continentale si mondiale.
Dupa obtinerea pe calea armelor a independentei in Executiv apar clivaje intre monarhisti si republicani, apar nucleele unor viitoare partide politice, pe de o parte Loialistii in jurul lui Hamilton, pe de alta, Republicanii in jurul lui Jefferson.
Aparitia partidelor in SUA are doua radacini: pe de o parte una provenind din conceptiile diferite privind guvernarea in Executiv, pe de alta, din realitatea sociala a tarii.
In Statele Unite miza prezidentiala jucata intre lideri ce cauta sprijin pentru a fi alesi a contribuit decisiv la geneza partidelor. Sistemul conventiilor partidelor la fiecare nivel pentru a alege candidatii si sistemul conventiei nationale pentru alegerea candidatului la alegerile prezidentiale, devine mai putin democratic deoarece la nivel municipal el presupune alegerea candidatilor de catre electori insisi, la celelalte nivele fiind vorba de un sistem de reprezentanti bine controlat de partid, prin intermediul unor politicieni profesionisti boss, veritabili antreprenori electorali. Acest sistem face ca partidele sa piarda rapid aspectul ideologic, ele devenind adevarate masini electorale.
3. Experienta politico-istorica franceza in partidism Daca revolutia engleza pune problema legitimitatii puterii si n-o rezolva in mod democratic, daca experienta americana rezolva brutal problema legitimitatii, lasand loc apoi unui liberalism dus la extrem, specificul Frantei in sistemul partidelor politice este ghilotina publica, francezii nu s-au marginit la pragmatismul alegerilor, ci au incercat sa defineasca masura in care reprezinta natiunea exprimarea plenara a suveranitatii poporului. Suveranitate devine
cuvantul cheie. Revolutia franceza da nastere unui laborator constitutional si politic, s-au transformat regimurile politice, organizatiile puterii, rolul statului, problema societatii civile, locul bisericii, educatia moravurilor economice. Apar cluburile care reunesc deputatii mai intai pe criterii teritoriale clubul deputatilor bretoni, pentru ca mai apoi sa se reuneasca pe criterii ideologice clubul girondinilor sau clubul iacobinilor.
Partidele in sensul actual al cuvantului au aparut odata cu impunerea sufragiului universal.
|
