PARLAMENTUL EUROPEAN

PARLAMENTUL EUROPEAN

Interesant de stiut este faptul ca denumirea oficiala a acestei institutii comunitare, prevazuta in tratatele institutive a fost „Adunarea generala'; doar in 1962 institutia a decis si sa se numeasca „Parlament', cu toata  opozitia Consiliului U.E., care-si vedea amenintate atributiile de legislator european. De atunci, noua denumire a fost folosita si in actele comu­nitare, in final fiind legiferata prin Actul Unic European.

Prin adoptarea denumirii de „Parlament european' s-a dorit sporirea importantei acestei institutii, si apropierea ei de un parlament national, desi rolul conferit prin tratatele institutive era doar unul consultativ[1] .

Structura Parlamentului 454d37e european

Parlamentul european este format din reprezentanti ai popoarelor statelor membre[2]. Din momentul in care Uniunea are 27 de state membre, numarul locurilor este de 786 .

Parlamentarii europeni sunt grupati in grupuri politice, cu caracter mixt, adica multinational, nu in delegatii nationale; cele mai importante grupuri parlamentare sunt Grupul Socialistilor Europeni[4], Grupul Partidului Popoarelor Europene (sau Popular European ), Grupul Uniunii pentru Europa, Grupul Partidului liberal, democratic si reformator european, Grupul Verzilor, existand si parlamentari neinscrisi in nici un grup parlamentar.

Numarul minim necesar pentru formarea unui grup parlamentar este de 19 de membri, daca provin din cel putin 1/5 din statele membre[6].

Conducerea institutiei este asigurata de un presedinte[7], 14 vicepresedinti - care impreuna cu cei 5 chestori formeaza Biroul Parlamentului european , organ executiv - si de un secretariat general. Presedintele si vicepresedintii sunt alesi de membrii Parlamentului, pe o perioada de 2 ani si jumatate .

Fiecare membru al Parlamentului european este membru de drept intr-una din cele 17 Comisii parlamentare, si membru supleant intr-alta[10]. Comitetele parlamentare sunt formatiuni de lucru specializate ale institutiei, care pregatesc decizia luata de plenul Parlamentului european.

Desemnarea parlamentarilor europeni

Desemnarea membrilor Parlamentului european se face prin sufragiu universal direct, pentru un mandat de 5 ani (nu exista clauze de dizolvare inainte de termen), urmatoarele alegeri fiind programate in 2009, cu participarea a 27 de state membre.

Candidaturile pot fi depuse fie independent, fie pe listele unor partide, in conformitate cu legislatia nationala a fiecarui stat. 

Alegerile au loc timp de 3-4 zile, si participa orice persoana peste 18 ani; statele au avut, pana la Tratatul de la Maastricht, puterea discretionara de a limita votul exercitat pe teritoriul lor la proprii cetateni, sau, dimpotriva, de a-1 extinde si la rezidenti. Dupa 1992 insa, s-a eliminat criteriul nationalitatii, orice rezident putand vota sau candida in statul in care traieste[11].

Statutul parlamentarilor europeni[12]

Membrii Parlamentului european pot cumula mandatul de parlamentar european cu cel de parlamentar national, insa nu pot fi membri in guvernele nationale sau in alte institutii comunitare[13].

Parlamentarii beneficiaza de imunitate in ceea ce priveste exprimarea opiniilor si voturilor in exercitiul functiei, si nu pot fi arestati sau urmariti judiciar pe teritoriul altui stat; pe teritoriul propnului stat se aplica legislatia nationala, deci ei pot fi arestati daca nu sunt si parlamentari nationali. Imunitatea europeana dureaza pe toata durata mandarului parlamentar, aceasta fiind interpretarea care se degaja din deciziile Curtii Europene de Justitie.

In ceea ce priveste salariul unui parlamentar european, interesant de remarcat este ca fiecare dintre acestia primesc salariul parlamentarilor din tara de origine, drept urmare exista o diferentiere destul de serioasa intre sumele cuvenite alesilor europeni, parlamentarii germani si francezi avand cea mai buna remuneratie, pe cand cei est europeni - cea mai mica. Se incearca uniformizarea indemnizatiilor parlamentarilor europeni, prin stabilirea unui sistem unic, la nivel comunitar, insa in prezent egalitatea de tratament se limiteaza la indemnizatiile de deplasare, asistenta medi­cala, cheltuielile de secretariat si de cercetare[14] .

Functionarea Parlamentului european

Parlamentul se intalneste in sensiuni ordinare lunare de cate o saptamana (cu exceptia lunii august), si in sesiuni extraordinare[15]. De asemenea, o mare parte a activitatii se desfasoara in Comitete parlamentare, cate doua saptamani pe luna.

Statele membre nu si-au indeplinit inca obligatia prevazuta in tratate de a stabili un singur sediu pentru Parlament, eficienta acestuia fiind diminuata de fragmentarea geografica a activatii sale: sesiunile plenare au loc la Strassbourg, comitetele parlamentare se intalnesc la Bruxelles, iar Secretariatul general este la Luxemburg[16]. Lucrarile se desfasoara in cele 23 limbi oficiale, cu traducere simultana, si documentele oficiale trebuie traduse, de asemenea, in toate aceste 23 limbi, fapt ce ingreuneaza destul de mult activitatea curenta si creste costurile de functionare ale institutiei.

Sedintele sunt publice, la ele pot participa membrii Comisiei europene, in timp ce prezenta membrilor Consiliului U.E. este obligatorie la sesiunile plenare.

Deciziile sunt adoptate, in principiu, cu majoritatea absoluta a mem­brilor, si iau forma unor rezolutii. De regula, Consiliul U.E. solicita opinii Parlamentului european; opinia este redactata de catre Comitetul parlamentar specializat in problema ce face obiectul solicitarii, si este inaintata spre adoptare plenului Parlamentului, in urma dezbaterilor devenind rezolutie.

Atributiile Parlamentului european

a) atributia de supraveghere si control in conformitate cu dreptul de supraveghere asupra activitatii comunitare si a institutiilor comunitare, Parlamentul:

poate adresa interpelari Comisiei europene sau Consiliului U.E.,

dezbate raportul anual general al Comisiei europene,

dezbate orice problema de politica generala,

poate constitui Comisii de ancheta pentru investigarea unor cazuri de nerespectare a dreptului comunitar,

poate sesiza Curtea Europeana de Justitie si pentru alte aspecte decat apararea propriilor prerogative (atributie introdusa prin tratatul de la Nisa[17]), cum ar fi ilegalitatea unor acte comunitare sau a unor omisiuni de a actiona din partea institutiilor comunitare;

poate adopta o motiune de cenzura care sa duca la demiterea in bloc a Comisiei europene[18]. Pentru aceasta, este necesar votul a 2/3 din voturile exprimate de membrii Parlamentului, voturi care sa reprezinte, in acelasi timp, majoritatea membrilor Parlamentului, conditie destul de restrictiva, greu de intrunit, si care, din acest motiv, ramane mai mult o amenintare teoretica la adresa Comisiei. Cu toate acestea, presiunea exercitata cu ajutorul procedurii motiunii de cenzura a dat roade, in 1999, cand Comisia Santer a demisionat pentru a evita supunerea ei la vot a doua oara .

b) atributii legislative. Rolul legislativ al Parlamentului european se prezinta sub doua aspecte:

Parlamentul european emite avize, care, dupa caz, pot fi facultative, consultative sau conforme.

Astfel, procedurile de adoptare a deciziilor comunitare presupun, de regula, propunerea Comisiei, avizul parlamentului si hotararea Consiliului U.E.

In cazul procedurii „cooperarii institutionale', in care Consiliul U.E. foloseste majoritatea ceruta de tratate pentru adoptarea unei decizii, avizul Parlamentului este obligatoriu a fi cerut, si continutul sau obliga Consiliul U.E. - este vorba, deci, de un aviz conform.

Avizul devine consultativ - trebuie solicitat dar se poate trece peste pozitia cuprinsa in el - daca decizia este luata in Consiliul U.E. cu unanimitate.

In fine, daca tratatele nu prevad obligativitatea consultarii Parla-mentului european, Consiliul U.E. poate totusi sa ceara opinia acestuia, caz in care ne aflam in prezenta unui aviz facultativ.

Procedura codeciziei pune pe acelasi plan al adoptarii legislatiei Parlamentul european

si Consiliul U.E[20]. In acest caz, o decizie nu poate fi luata decat prin acordul celor doua institutii comunitare.

c) atributii bugetare. Bugetul comunitar este adoptat de Consiliul U.E., la propunerea Comisiei europene, cu avizul Parlamentului euro­pean. In final insa, Parlamentul european este cel care aproba bugetul, refuzul unei astfel de aprobari insemnand reluarea procedurii bugetare. In fine, tot Parlamentul european este eel care aproba descarcarea de gestiune a Comisiei, dupa incheierea exercitiului bugetar[21].