Politica de dezvoltare rurala in uniunea europeana

POLITICA DE DEZVOLTARE RURALA IN UNIUNEA EUROPEANA

Spatiul rural constituie un patrimoniu de viata, de munca si peisagistic valoros, rod al unei indelungate istorii, a carui salvgardare constituie o vie preocupare pentru societate.

Spatiul rural isi exercita functiile sale de productie agricola, de aprovizionare, socio-culturala, de protejare a mediului, de recreare si echilibru tot mai dorite de societate, numai in cazul in care ramane un spatiu de viata atragator si original dotat cu o infrastructura de calitate, o agricultura, silvicultura, acvacultura, piscicultura viabile, daca el asigura conditii favorabile activitatilor neagricole cu un mediu inconjurator si un peisaj ingrijit[1].

Dat fiind faptul ca mai mult de 60% din populatia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene traieste in zonele rurale, care acopera 90% din teritoriu, politica de dezvoltare rurala este un domeniu de o importanta cruciala. Agricultura si silvicultura sunt principalii utilizatori ai terenurilor din zonele rurale si, ca atare, joaca un rol important pentru comunitatile rurale: reprezinta temelia unei puternice structuri sociale si viabilitati economice, precum si a gestionarii resurselor naturale si a peisajului.

Agricultura si silvicultura acopera vasta majoritate a teritoriului european si joaca un rol esential in influentarea sanatatii economiei rurale si a peisajului rural. Agricultura continua sa aiba o contributie valoroasa la dezvoltarea economica durabila a acestora. Agricultorii isi asuma o serie de functii diferite, incepand cu productia de produse alimentare si nealimentare si pana la gestionarea peisajului rural, conservarea mediului natural si turism. Prin urmare, se poate spune ca agricultura are functii multiple.

Politica agricola a Europei se decide la nivelul UE de catre guvernele statelor membre si este pusa in aplicare de catre statele membre. Aceasta politica urmareste sprijinirea veniturilor agricultorilor, incurajandu-i totodata sa produca marfuri de inalta calitate cerute de piata si sa gaseasca noi modalitati de a-si imbunatati activitatea, precum sursele ecologice regenerabile de energie.

Politica agricola comunitara(mai departe PAC) isi are radacinile in Europa de Vest a anilor '50, unde societatea fusese profund marcata de anii de razboi si unde agricultura fusese paralizata, impiedicand astfel aprovizionarea cu alimente. Initial, PAC a pus accentul pe incurajarea cresterii productivitatii agricole, pentru a le asigura consumatorilor o aprovizionare constanta cu produse alimentare la preturi accesibile, dar si pentru a crea un sector agricol viabil pentru UE.

Datorita PAC, agricultorii beneficiau de subventii si sisteme care le garantau preturi ridicate ce ii stimulau sa produca mai mult. De asemenea, se acordau ajutoare financiare pentru restructurarea agriculturii, de exemplu prin sprijinirea investitiilor in ferme in scopul dezvoltarii si gestionarii capacitatilor lor tehnologice, astfel incat sa se poata adapta la conditiile economice si sociale ale vremii. Anumite masuri au fost introduse sub forma unor ajutoare pentru pensionarea anticipata, pentru formarea profesionala si pentru regiunile defavorizate.

PAC si-a atins cu succes obiectivul de autoaprovizionare a Uniunii Europene incepand cu anii '80. Cu toate acestea, UE a ajuns sa se confrunte dintr-o data cu excedente aproape permanente din principalele produse agricole, dintre care unele au fost exportate (cu ajutorul subventiilor), in timp ce altele au trebuit depozitate sau dispersate in interiorul UE.

Aceste masuri au atras cheltuieli bugetare ridicate, au distorsionat anumite piete mondiale, nu au servit intotdeauna cel mai bine intereselor agricultorilor, devenind astfel nepopulare in randul consumatorilor si contribuabililor. In acelasi timp, societatea a devenit tot mai preocupata de durabilitatea agriculturii in contextul protectiei mediului, Summit-ul mondial de la Rio (1992) fiind, in acest sens, un reper important la inceputul anilor '90.

Limitarea productiei a contribuit la reducerea excedentelor (cotele de lapte din 1983) si s-a pus un nou accent pe agricultura ecologica. Pentru a beneficia de ajutoare directe, agricultorii au fost nevoiti sa isi indrepte atentia spre piata si sa raspunda noilor prioritati ale publicului[2] .

Aceasta schimbare de strategie, care a avut loc in 1999 prin reforma „Agendei 2000” si care favorizeaza competitivitatea agriculturii europene, include, de asemenea, un element fundamental nou – o politica de dezvoltare rurala destinata sa incurajeze numeroase initiative rurale, ajutand totodata agricultorii sa isi restructureze fermele si sa diversifice si sa imbunatateasca comercializarea produselor.

La 1 mai 2004, UE s-a largit cu 10 noi state membre (Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria) si de la 1 ianuarie 2007, cu inca doua state, Bulgaria si  Romania. Din punctul de vedere al cifrelor, impactul extinderii asupra agriculturii comunitare este impresionant. Alte 7 milioane de agricultori au completat randurile populatiei de 6 milioane de agricultori deja existenta in Europa celor 15 state membre[3].

Cele 12 noi state membre adauga aproximativ 55 de milioane de hectare de teren agricol la cele 130 de milioane de hectare din vechea Europa a celor 15, o crestere de 40%, desi productia in Europa celor 27 de state va creste cu doar 10-20% pentru majoritatea produselor. Aceste date confirma ca marele potential de productie agricola al noilor state membre este inca departe de a fi utilizat pe deplin.

Agricultorii din noile state membre au acces la piata unica a UE si beneficiaza de preturile ei relativ stabile, precum si de plati directe (introduse treptat pentru a atinge nivelul complet al UE) si de masuri de dezvoltare rurala.

In ciuda progresului in ceea ce priveste modernizarea si restructurarea sectorului agricol care a fost inregistrat in ultimii ani in noile state membre, una dintre provocarile cheie a fost cresterea prosperitatii sectorului agricol si a intregii comunitati rurale. Diferentele intens mediatizate intre nivelul de prosperitate al celor 15 state membre si cel al noilor state membre – in 2001, numai 45% din nivelul UE-15 (PIB-ul pe cap de locuitor exprimat in paritatea puterii de cumparare) – sunt chiar mai accentuate in zonele rurale, din cauza unei combinatii de venituri mai mici si un nivel mai ridicat de somaj in aceste zone, in comparatie cu zonele urbane (aceste diferente sunt mai mari in noile state membre decat in UE-15).

Teoretic, fiecare stat membru poate decide si aplica politici de dezvoltare rurala complet independente. Dar aceasta abordare nu ar functiona bine in practica. Nu toate tarile Uniunii Europene ar putea sa isi permita politica de care au nevoie. Mai mult decat atat, multe dintre aspectele abordate de politica de dezvoltare rurala nu se limiteaza strict la teritoriul national sau la o regiune anume (de exemplu, poluarea nu are granite, iar lupta pentru un mediu durabil a devenit o preocupare la nivel european si international). De asemenea, politica de dezvoltare rurala se leaga de o serie de alte politici elaborate la nivelul UE.

Prin urmare, UE are o politica comuna de dezvoltare rurala, care, intr-o masura destul de mare, este controlata de statele membre si de regiuni. Aceasta politica este partial finantata din bugetul central al UE si partial din bugetele nationale si regionale ale statelor membre.

Principalele norme care reglementeaza politica de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013, precum si masurile politice de care dispun statele membre si regiunile, sunt prevazute de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului.

In baza acestui act, politica de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013 se concentreaza pe trei teme (cunoscute sub numele de „axe tematice”). Acestea sunt:

• ameliorarea competitivitatii sectorului agricol si forestier;
• ameliorarea mediului si a zonelor rurale;
• ameliorarea calitatii vieti in zonele rurale si incurajarea diversificarii economiei rurale.

Pentru o abordare echilibrata a politicii, statele membre si regiunile au obligatia de a aloca finantarea disponibila pentru dezvoltarea rurala in functie de aceste trei axe tematice.

POLITICA DE DEZVOLTARE RURALA IN ROMANIA

Programul nationala de dezvoltare rurala are la baza Regulamentul 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) – ca legislatie europeana de baza din domeniu (aparut in Official Journal seria L nr. 277/1). Acest act normativ este continuarea Regulamentului 1257/99 privind sprijinirea dezvoltarii rurale prin Fondul European de Orientare si Garantare in Agricultura.[4]

Conform regulamentului 1698/2005, PNDR urmareste forma data de UE si are cinci capitole:

1. Analiza situatiei in ce priveste punctele forte si punctele slabe (primul capitol cuprinde analiza demografica, economica si de mediu a spatiului rural romanesc)

2. Strategia generala, traducerea prioritatilor comunitare si stabilirea prioritatilor nationale (acest capitol cuprinde cele patru obiective generale pentru perioada 2007-13, cu mentionarea specificului pentru cele patru axe si alocarea procentuala a fondurilor pe cele patru axe prioritare)

3. Fisele tehnice ale masurilor (este capitolul cel mai amplu, peste 100 de pagini)

4. Sistemul administrativ de implementare a masurilor (lipseste din PNDR, ceea ce este un lucru grav dupa parerea noastra, deoarece beneficiarii ar trebui sa fie informati din timp in privinta sistemului administrativ, ca sa se pregateasca cu documentele necesare ca titluri de proprietate, etc.)

5. Alocari finaciare (acest capitol are numai 6 randuri si un tabel cu alocarile procentuale pe axe ale fondurilor.

6. Anexe (40 de pagini tabele si harti).

Finantarea PNDR

Suma totala de care dispune Romania in perioada 2007-13 pentru dezvoltare rurala este de peste 8 miliarde €, iar daca luam in calcul cele 20% care vor fi transferate catre Pilonul 1. al PAC inseamna ca vor lipsi 2,38 miliarde €.

Dezavantajele structurale ale agriculturii

Procesul de privatizare a terenurilor agricole, a generat in agricultura Romaniei doua dezavantaje structurale principale:

suprafata de teren mare si multe exploatatii mici;

suprafatade teren mare in proprietatea prea multor agricultori care se apropie sau au trecut de varsta pensionarii, in special in cadrul exploatatiilor mai mici.

1. Aproape jumatate din suprafata totala si din efectivul total de animale se afla in exploatatii de subzistenta. Pentru obiectivele perioadei de programare, exploatatiile de subzistenta sunt definite ca fiind mai mici de 2 UDE8. Exploatatiile de subzistenta acopera 45% din SAU a Romaniei, reprezentand 91% din numarul total de ferme. Majoritatea acestor unitati nu au personalitate juridica, desi exista cateva exceptii. Ca suprafata, marea lor majoritate se incadreaza in segmentul fermelor de 0-5 ha, avand in medie 1,63 ha. Exploatatiilor de subzistenta le lipsesc capitalul si o pregatire profesionala corespunzatoare a fermierilor, aspect care are dreptrezultat venituri foarte mici in urma activitatii depuse. In consecinta, agricultorii din fermele de subzistenta nu au, practic, nici motivatia, nici capacitatea de a respecta standardele europene inclusive pe cele referitoare la calitatea mediului, bunastarea animalelor si siguranta alimentara

2. Sectorul agricol se confrunta cu o problema severa privind structura de varsta a fermierilor, in special in segmentul de semisubzistenta.

Datele statistice avute in vedere la realizarea PNDR pun in evidenta faptul ca un procent relativ mare de tineri, cu varsta cuprinsa intre 24 si 44 de ani, sunt ocupati in agricultura. Aceasta situatie este cauzata de faptul ca, neavand alte surse de venit, tinerii din mediul rural raman in comunitatile din care fac parte pentru a ajuta la efectuarea unor activitati agricole. Un aspect foarte important este acela ca, in totalul fortei de munca ocupate in agricultura ponderea salariatilor este foarte mica, de aprox. 6%. Ponderea cea mai mare este detinuta de lucratorii pe cont propriu (51,6%) si de lucratorii familiali neremunerati (42,0%). Aceste doua categorii cuprind in mare masura “alti membri de familie”, respectiv si tineri cu varsta sub 35 de ani (INS, 2005)

Agricultorii tineri (sub 40 de ani) reprezinta numai 10% din populatia totala de fermieri, exploatand un procent de 10% din SAU. La cealalta extrema, agricultorii care au depasit varsta pensionarii (peste 65 de ani) reprezinta 43% din numarul total de fermieri si exploateaza 31% din SAU.

3. Fermele comerciale mari utilizeaza resursele in mod eficient, desi mai exista inca discrepante din punct de vedere al competitivitatii, care ar trebui reduse. Exista un numar limitat de ferme eficiente si competitive care, impreuna, obtin performante economice bune, dispunand si de capital si de know-how. Ele ar putea fi confruntate cu unele probleme de adaptare in vederea respectarii standardelor UE, sau ar mai putea avea nevoie de investitii suplimentare pentru asigurarea dotarii tehnologice a fermelor. Pentru acesti agricultori, un instrument de dezvoltare si de utilizare eficienta a capitalului ar putea fi asocierea, o cale de evitare a supracapitalizarii, cresterii costurilor fixe si problemelor legate de accesul limitat la credite.

4. Serviciile de consultanta si pregatire sunt inca slab dezvoltate si pregatite pentru a raspunde nevoilor agricultorilor si a-i ajuta sa se restructureze si sa-si imbunatateasca performanta agricola (atat din punct de vedere tehnic, cat si din punct de vedere al respectarii standardelor de siguranta alimentara, igiena si protectia mediului, prevazute de UE)

Prioritatile PNDR pentru 2007-2013[5]:

realizarea unui sector agricol mai competitiv, bazat pe cunostinte, care sa foloseasca tehnologii noi si sa se concentreze pe pietele in dezvoltare;

un sector agricol si alimentar mai competitiv, care sa se concentreze pe valoare adaugata si pe inovatie pentru produsele destinate pietei interne si externe;

o agricultura prietenoasa cu mediul;

diversificarea activitatilor agricole in vederea furnizarii de produse si servicii pentru locuitori si turisti;

crearea de noi afaceri bazate pe rural, care sa raspunda noilor piete;

servicii imbunatatite si infrastructura rurala care sa sprijine economia.

Strategia aleasa pentru dezvoltarea rurala este centrata pe trei aspecte-cheie[6]:

1. Facilitarea transformarii si modernizarii structurii duale a agriculturii si silviculturii, precum si a industriilor procesatoare aferente, pentru a le face mai competitive si pentru a contribui la cresterea economica si convergenta veniturilor din spatiul rural (acolo unde este posibil), in paralel cu asigurarea conditiilor de trai si protectia mediului din aceste zone.

2. Mentinerea si imbunatatirea calitatii mediului din zonele rurale ale Romaniei, prin promovarea unui management durabil atat pe suprafetele agricole, cat si pe cele forestiere.

3. Gestionarea si facilitarea tranzitiei fortei de munca din sectorul agricol catre alte sectoare care sa le asigure un nivel de trai corespunzator din punct de vedere social si economic.

Pentru a aborda primul aspect cheie, PNDR trebuie sa se concentreze in principal pe modul de abordare si atenuare a dezavantajelor structurale din sectorul agricol si cel forestier, in vederea modernizarii, consolidarii si restructurarii, care sa permita atingerea unui nivel ridicat de competitivitate si durabilitate din perspectiva protectiei mediului. Acest lucru va oferi un mecanism puternic de conservare a vietii din spatiul rural, largind gama de locuri de munca viabile atat in cadrul fermei cat si in afara ei si contribuind astfel la atingerea obiectivului de convergenta a veniturilor in paralel cu pastrarea texturii sociale.

Pentru a aborda cel de-al doilea aspect cheie, PNDR se va axa pe imbunatatirea echilibrului dintre dezvoltarea economica a zonelor rurale si utilizarea durabila a resurselor naturale, prin mentinerea si cresterea atractivitatii zonelor rurale - ca elemente de baza in diversificarea exploatatiilor si identificarea unor activitati economice alternative. Pentru a realiza acest lucru, este prevazuta sprijinirea, in continuare, a agriculturii din zonele defavorizate, abordandu-se astfel problema abandonului terenurilor; de asemenea, agricultorii vor fi sprijiniti pentru a introduce/aplica in continuare practici agricole care nu afecteaza mediul. O atentie deosebita va fi acordata ajutorului oferit agricultorilor si silvicultorilor pentru ca acestia sa poata gestiona dezavantajele si obligatiile care decurg din implementarea retelei Natura 2000.

Pentru a aborda cel de-al treilea aspect cheie, ar fi necesar ca PNDR sa aiba in vedere nevoile a doua mari categorii din zonele rurale: populatia trecuta de varsta pensionarii si populatia activa, dar angajata cu timp de ocupare partial sau somera. In ceea ce priveste prima categorie, PNDR, completat prin programele nationale, va juca un rol important in facilitarea transferului de terenuri intre generatii, pe baza dinamicii pietei, de la agricultorii varstnici, care in prezent detin 31% din totalul suprafetelor, la agricultorii mai tineri.

Strategia prezentata necesita realizarea unor investitii in cadrul celor patru axe ale PNDR:

Axa 1 –Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier (43,95% din alocarea FEADR pentru cele patru axe),

Axa 2 – Imbunatatirea mediului si a spatiului rural (26,05% din alocarea FEADR

pentru cele patru axe),

Axa 3 – Calitatea vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale

(27,40% din alocarea FEADR pentru cele patru axe) si

Axa 4 – LEADER (2,6% din alocarea FEADR pentru cele patru axe).

AXA 1[7]

Masurile sprijinite prin Axa 1 vizeaza cresterea competitivitatii sectoarelor agroalimentar si forestier din Romania, recunoscandu-se astfel importanta urmatoarelor aspecte:

• Consolidarea potentialului suprafetelor mari de teren, pretabile pentru agricultura, pentru a profita de ocaziile oferite de o piata interna si europeana aflata in plina dezvoltare, prin aducerea la potentialul real a segmentului de exploatatii neperformante, prin intermediul eforturilor de modernizare si restructurare;

• Abordarea problemei productivitatii scazute a muncii si a nivelului scazut de educatie si

competenta din agricultura prin reinnoirea generatiilor de sefi de exploatatii, imbunatatirea competentelor prin organizarea de formari profesionale si sprijinirea agentiei publice de consultanta precum si a sectorului privat de consultanta nou-aparut, in eforturile lor de a raspunde cerintelor segmentului exploatatiilor, fie individual, fie prin asociere;

• Abordarea problemei canalelor subdezvoltate de comercializare a produselor fermelor, prin sprijinirea infiintarii grupurilor de producatori si asigurarea unei coordonari verticale intre procesatorii agricoli si lanturile de distributie;

• Abordarea problemei numarului mare de intreprinderi mici din sectorul de procesare

agroalimentar si forestier - cu slabe economii de scara, utilizare redusa a capacitatilor si nivel scazut de conformitate cu normele europene, prin facilitarea activitatilor de modernizare si restructurare a acestora.

AXA 2

Masurile din cadrul Axei 2 vizeaza mentinerea si imbunatatirea calitatii mediului rural din spatiul rural prin promovarea unui management durabil atat al suprafetelor agricole cat si al celor forestiere.

Aceasta interventie se realizeaza cu scopul de a:

• Imbunatatii echilibrul dintre nevoia de dezvoltare economica a zonelor rurale si utilizarea durabila a resurselor naturale, care vor constitui baza cresterii economice;

• Aborda problema abandonului activitatilor agricole din zonele defavorizate agricol intr-o maniera care sa atenueze riscul de abandon al acestora;

• Acorda sprijin financiar agricultorilor si proprietarilor de padure pentru prestarea de servicii de protectie a mediului pentru conservarea si protejarea florei si faunei salbatice, apei si solului - conform prioritatilor de mediu ale UE referitoare la agricultura si silvicultura ;

• Mentine si creste atractivitatea zonelor rurale, ca baza de diversificare a functiilor fermelor si de generare a activitatilor economice alternative;

• Aborda problema nivelului scazut de informare a agricultorilor in privinta practicilor de

gospodarire extensiva a terenurilor agricole.

Prioritatea principala o constituie conservarea biodiversitatii pe suprafetele agricole si forestiere. a resurselor naturale, in special a apei si a solului. Desi in prezent resursele de apa se gasesc, in general, in stare buna, tendinta tot mai mare de utilizare a substantelor chimice in agricultura prezinta un risc real

Ca urmare, in Axa 2 sunt incluse o serie de masuri care pot contribui la reducerea acestui risc (de ex. cerintele de agro-mediu referitoare la eliminarea completa a utilizarii ingrasamintelor chimice, aplicarea practicilor de agricultura ecologica precum si a practicilor de prevenire a infiltrarii nitratilor in sol prin promovarea culturilor verzi) si la atingerea obiectivelor de mediu ale UE.

AXA 3

Sprijinul prevazut prin Axa 3 vizeaza incurajarea diversificarii economiei rurale si imbunatatirea calitatii vietii din spatiul rural.

Prima prioritate (obiectiv strategic) pentru implementarea Axei 3 consta in mentinerea si dezvoltarea activitatilor economice avand in vedere contextul din Romania si vizeaza cresterea numarului de locuri de munca.

Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice din zonele rurale si cresterea gradului de ocupare prin dezvoltarea intreprinderilor si crearea locurilor de munca constituie elementul esential pentru mentinerea si bunastarea populatiei rurale.

Una dintre problemele fundamentale cu care se confrunta economia rurala este reprezentata de impactul procesului de restructurare din agricultura si nevoia implicita de diversificare si crestere a economiei rurale din sectorul non-agricol.

Diversificarea exploatatiilor agricole si a altor intreprinderi existente prin orientarea lor catre sectorul non-agricol nu constituie doar un raspuns logic la cerintele pietei, aflata in plina schimbare, ci va ajuta si la absorbtia surplusului fortei de munca eliberate din sectorul agricol. Pentru a atinge acest obiectiv, va trebui realizata corelarea cu sprijinul care va fi acordat prin activitatile de formare profesionala si calificare din cadrul Programului Operational Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”.

AXA 4

Sprijinul acordat prin Axa 4 are ca scop imbunatatirea guvernarii locale si promovarea potentialului spatiului rural.

Dezvoltarea comunitatilor locale nu se poate realiza fara o implicare activa a cetatenilor in procesul de consultare si de luare a deciziilor. Astfel, apare necesitatea infiintarii la nivel local a unor structuri care sa reuneasca reprezentanti ai sectoarelor public, privat si societatii civile dintr-un teritoriu stabilit, sa identifice punctele slabe si tari si sa stabileasca prioritatile teritoriului, sa implementeze actiunile corespunzatoare si apoi sa impartaseasca experienta si bunele practici cu alte structuri parteneriale similare.

In acest scop, este necesar sa se ofere sprijin pentru:

• Constructie institutionala la nivel local prin mobilizarea actorilor locali, reprezentanti ai

populatiei rurale, de a se preocupa si de a prelua controlul dezvoltarii zonelor rurale prin

elaborarea de strategii axate pe problemele identificate in comunitatile lor si prin valorificarea resurselor locale, cunostintelor si aptitudinilor reprezentantilor care formeaza bazele grupurilor de actiune locala;

• Colaborarea intre zonele rurale in vederea efectuarii unor schimburi si transferuri de

experienta;

• Dezvoltare teritoriala echilibrata prin implementarea strategiilor de dezvoltare locala.

• Dobandirea si dezvoltarea competentelor de la nivel local prin actiuni de instruire si animare.

AXA LEADER[8]

Desi in perioada anterioara de programare 2000-2006 Romania nu a implementat actiuni LEADER, au fost identificate totusi, la nivelul intregii tari, o serie de initiative in dezvoltarea comunitara, precum: Grupuri de Initiativa Locala (GIL), micro-regiuni si alte parteneriate de tip LEADER. Toate acestea sunt parteneriate intre organisme non-guvernamentale (ONG), administratia publica locala, biserica, scoala, cabinete medicale si stomatologice, microregiuni etc. Micro-regiunile, spre deosebire de grupurile de initiativa locala, sunt inregistrate juridic ca asociatii. Unele GIL-uri au atins o maturitate organizationala incat s-au transformat in asociatii comunitare cu personalitate juridica, iar

altele s-au dizolvat dupa atingerea obiectivului.

Actiunile implementate de aceste parteneriate cuprind: elaborarea de strategii locale, renovarea scolilor, dispensarelor si unitatilor culturale, imbunatatirea starii drumurilor si podurilor, analiza si promovarea mediului rural, infiintarea de Tele-Centre pentru informarea cetatenilor, cursuri de instruire pentru membrii lor, scrierea de proiecte etc., care contribuie la rezolvarea unor probleme locale specifice.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a selectat in anul 2006 un numar de 120 reprezentanti ai unor teritorii (zone) sub-regionale, cu o populatie cuprinsa intre 10.000 si 100.000 locuitori, teritorii ce au acoperire in 37 de judete din cele 42 in vederea realizarii de structuri si activitati tip LEADER.

Reprezentantii teritoriilor au fost desemnati de catre parteneriate informale ale sectoarelor public, privat si a societatii civile, in vederea instruirii cu privire la urmatoarele subiecte: constructia parteneriatului, analiza diagnostic, strategia de dezvoltare locala, planul de actiune al teritoriului, activitati de animare, monitorizare si evaluare a planului de actiune, toate aceste actiuni fiind necesare pentru pregatirea implementarii axei LEADER in Romania.

In cadrul sesiunilor de formare, reprezentantii acestor teritorii au dobandit cunostinte suficiente in vederea elaborarii strategiilor de dezvoltare locala. Desi o mare parte a acestora au demarat activitatea de elaborare a strategiei, nu o pot finaliza datorita lipsei resurselor financiare iar, daca au finalizat-o, nu o pot implementa. De asemenea, in aceeasi situatie se afla si alte parteneriate public-private, nu numai cele selectate de minister pentru formare, astfel ca fondurile europene reprezinta o oportunitate in acest sens.

Bibliografie

1. Danut Apetrei, “Devoltarea rurala in Romania. Pilon de baza a Politicii Agricole Comune Timisoara, Editura Mirton, 2007
2. Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Agentia Nationala de Consultanta Agricola, Politica Uniunii Europene de dezvoltare rurala”, Bucuresti, 2000
3. Maria Goian, “Dezvoltare rurala , Timisoara, Editura Universitatii de Vest, 2005
4. Oana Brinzan, “Dezvoltare rurala”, Arad, Editura Universitatii Aurel Vlaicu, 2007
5. Elena Constantin, “Dezvoltare rurala”, Bucuresti, Editura Bren, 2006