PRESTIGIUL
Cauza imediată a localizării puterii este prestigiul, sustine Bierstedt. "Clasa care se va bucura
de cel mai mare prestigiu va avea cea mai mare parte a puterii" . Prestigiul poate fi, într-adevăr,
interpretat ca un fenomen legat uneori de putere, în sensul că grupuri putemice tind să devină
prestigioase, si invers, grupuri prestigioase tind să devină pu-temice. Prestigiul separă indivizii sau
grupurile unele de altele, deter- minând un fel de stratificare ce apare in societăt 515g63f ile omenesti. Dar
cele
Robert Bierstedt, The Social Order, p. 344.
Ibidesn.
s Ibidesn, p. 342.
două fenomene se manifestă si separat, sunt deci variabile indepen-dente. Prestigiul apare
deseori neînsotit de putere (cazul unor somităti în lumea stiintei, care nu ocupă un loc în ierarhia
puterii sau nu sunt angrenate deloc în competitia politică). De aceea, distinctia fundamen-tală care
se poate face între influentă si prestigiu decurge, mai ales, din efectul lor pe plan social. Dacă, în
genere, o actiune de influentă din partea puterii sau asupra ei tinde, în mod deliberat, către
modifâcarea comportamentului obiectului acestei influente, prestigiul nu manifestă decât involuntar
sau accidental o asemenea tendintă.
Nici unul dintre tipurile de autoritate sau de putere politică nu tre-buie confundat cu ceea ce se
numeste prestigiu, căci acesta din urmâ se referă, mai ales, la calitătile strict individuale ale unei
persoane si nu la calitatea care derivâ din învestirea sa cu autoritate (desi, detinerea unei functii
publice poate, în unele cazuri, spori prestigiul personal). Există, de asemenea, în societate, indivizi
care impun, fâind temuti sau iubiti, fărâ a putea însă impune altora o abdicare de la propria lor
vointă si gândire. "In genere, prestigiul este lipsit de temeiul ration al al superioritătii. Cel care are
numai prestigiu nu este considerat ca o putere obiectivă, supraindividuală, nu este identificat cu o
fortă exterioară sau cu o normă de conduită, ci el are numai o superioritate momentană si spontană,
căreia i se supune cineva usor, dar de care se poate desface tot asa de repede" . Distinctia fundamentală
între putere ss prestigiu rămâne totusi donteniul de mani-festare, eficacitatea inf1uentei,
precum si durata acestei inf1uente, care, în cazul puterii, sunt considerabil sporite.
Puterea poate fi si ea, uneori, neînsotită de prestigiu, desi acesta, în majoritatea cazurilor, este
ingredientul nelipsit al puterii, chiar corolarul acesteia. Totusi, în perioada decăderii puterii sau în
perioa-da transferului său (prin revolutie) către alte grupări sociale, pres-tigiul vechilor detinători ai
puterii scade foarte mult, credibilitatea vechilor structuri ss institutii devine extrem de redusă
Prestigiul în
Petre Andrei, Sociologia generală, Editura Academiei, Bucuresti, 1976,
p. 392.
R. Bierstedt, consideră că si o bandă de gangsteri care jefuieste o bancă posedă puterea, fără
prestigiu. în realitate, aceste cazuri indică folosirea samavolnică a fonei brnte, lipsită total de
autoritate tsi decj nu sunt cazurj de putere. In mod identic, putem consjdera ca fjind lipsită de
prestigiu orice folosire arbitrară a fonei "nude" înpofida legilor juridice si morale ale unei societăti.
"Puterea fortei" nu se poate substitui decât provizoriu si acci dentai puterij oricărui grup social,
inclusjv celej politice. Ea tinde fie să se instjtutjonal izeze, fte să dispară.
sine nu este suficient pentru a crea putere, dar este un însotitor firesc al puterii. Factorii care
determină crest erea prestigiului -cunostintele stiintifice, distinctia, îndemânarea, competenta -
nu pot nici ei crea putere, dar o pot însoti. Un mod aparte de interpretare a prestigiului realizea.ză
Lapierre. Potrivit analizei sale referitoare, aproape exclusiv, la prestigiul individual, acesta este un
fenomen de putere, determinând supunerea celor din jur fată de persoana care-1 posedă. "Deseori,
supunerea consimtită este efe ctul prestigiului celui care comandă, adică al unui fel de difuzie a
statutului (s. ns.) pe care-1 ocupă pe una din scările valorilor recunoscute din punct de vedere
social" . Prestigiul apare, astfel, ca o extrapolare a autoritătii, competentei sau avantajelor
obtinute într-un dome-niu câtre alte domenii. Membrii unui grup social, recunoscând la unul
dintre ei o reală superioritate pe scara aptitudinilor pentru suc-ces la o categorie de activităti sociale,
au tendinta să- i atribuie o pozitie asemănătoare în alte directii de activitate.
Astfel, regimurile plutocratice acordă un înalt prestigiu bogătiei, rezervând celor bogati functii
de co nducere; sau, uneori, acestia trec drept arbitrii gustului artistic si ai valorii actului de culturâ
(si nu întotdeauna nejustificat, deoarece au dispus de mijloace materiale pentru a fi realmente
cultivati). După Lapierre, nu existâ prestigiu fără iluzie, iar difuzia reală a statutului nu are o
justifâcare exclusiv ratională.
In viata politică, prestigiul, desi nu este determinant, are o mare importantă pentru cucerirea,
păstrarea si exercitarea puterii. Însusi Machiavelli preciza în Principele că "trebuie să te feresti să
fii urât si dispretuit". Prestigiul este un factor puternic în individualizarea puterii politice si un
ingredient indispensabil pentru exercitarea acesteia, pentru a obtine supunerea liber consimtită a
cetătenilor.
Dar el nu este unica altemativă la violentâ, cum sustine Bertrand de Jouvenel , deoarece,
uneori, el însoteste violenta. "Nu am văzut cu ochii nos regimurile care exaltau cel mai mult
prestigiul unui conducător - fascismul italian sau hitlerismul -, comitând si cele mai groaznice
violente?" Este adevărat că, în cazul fascismului, pres-
58 Jean-Willjam Lapierre, op. cit., p.ztS.
Bertrand de Jouvenel, Du pouvoir. Histoire naturelle de sa croissance,
Editions clu Seuil, Paris, 1972, p. 49.
60 Jean-Willjam, Lapierre, op. cit., p. 48.
tigiul "sefilor" se sprijinea exclusiv pe mitologia întretinută în jurul acestora de către aparatul
de propagandă; neizvorând deci din merite reale, era vorba de un fals prestigiu.
Interpretarea prestigiului drept "difuziune a statutului" este si ea unilaterală si neconcludentă
pentru exercitarea autoritătii politice; este un fapt sociologic real "extrapolarea de autoritate",
extinderea artifâcială a influentei unei personalităti dincolo de limitele competentei sale. Dar
eficienta prestigiului rezidă, mai întâi, în realizarea actului puterii în domeniul politic; aceasta
iradiază ne mijlocit în domeniul pentru care personalitatea este învestită cu autoritate.
|
