PRESTIGIUL
Cauza imediatã a localizãrii puterii este prestigiul, sustine Bierstedt. "Clasa care se va bucura
de cel mai mare prestigiu va avea cea mai mare parte a puterii" . Prestigiul poate fi, într-adevãr,
interpretat ca un fenomen legat uneori de putere, în sensul cã grupuri putemice tind sã devinã
prestigioase, si invers, grupuri prestigioase tind sã devinã pu-temice. Prestigiul separã indivizii sau
grupurile unele de altele, deter- minând un fel de stratificare ce apare in societãt 515g63f ile omenesti. Dar
cele
Robert Bierstedt, The Social Order, p. 344.
Ibidesn.
s Ibidesn, p. 342.
douã fenomene se manifestã si separat, sunt deci variabile indepen-dente. Prestigiul apare
deseori neînsotit de putere (cazul unor somitãti în lumea stiintei, care nu ocupã un loc în ierarhia
puterii sau nu sunt angrenate deloc în competitia politicã). De aceea, distinctia fundamen-talã care
se poate face între influentã si prestigiu decurge, mai ales, din efectul lor pe plan social. Dacã, în
genere, o actiune de influentã din partea puterii sau asupra ei tinde, în mod deliberat, cãtre
modifâcarea comportamentului obiectului acestei influente, prestigiul nu manifestã decât involuntar
sau accidental o asemenea tendintã.
Nici unul dintre tipurile de autoritate sau de putere politicã nu tre-buie confundat cu ceea ce se
numeste prestigiu, cãci acesta din urmâ se referã, mai ales, la calitãtile strict individuale ale unei
persoane si nu la calitatea care derivâ din învestirea sa cu autoritate (desi, detinerea unei functii
publice poate, în unele cazuri, spori prestigiul personal). Existã, de asemenea, în societate, indivizi
care impun, fâind temuti sau iubiti, fãrâ a putea însã impune altora o abdicare de la propria lor
vointã si gândire. "In genere, prestigiul este lipsit de temeiul ration al al superioritãtii. Cel care are
numai prestigiu nu este considerat ca o putere obiectivã, supraindividualã, nu este identificat cu o
fortã exterioarã sau cu o normã de conduitã, ci el are numai o superioritate momentanã si spontanã,
cãreia i se supune cineva usor, dar de care se poate desface tot asa de repede" . Distinctia fundamentalã
între putere ss prestigiu rãmâne totusi donteniul de mani-festare, eficacitatea inf1uentei,
precum si durata acestei inf1uente, care, în cazul puterii, sunt considerabil sporite.
Puterea poate fi si ea, uneori, neînsotitã de prestigiu, desi acesta, în majoritatea cazurilor, este
ingredientul nelipsit al puterii, chiar corolarul acesteia. Totusi, în perioada decãderii puterii sau în
perioa-da transferului sãu (prin revolutie) cãtre alte grupãri sociale, pres-tigiul vechilor detinãtori ai
puterii scade foarte mult, credibilitatea vechilor structuri ss institutii devine extrem de redusã
Prestigiul în
Petre Andrei, Sociologia generalã, Editura Academiei, Bucuresti, 1976,
p. 392.
R. Bierstedt, considerã cã si o bandã de gangsteri care jefuieste o bancã posedã puterea, fãrã
prestigiu. în realitate, aceste cazuri indicã folosirea samavolnicã a fonei brnte, lipsitã total de
autoritate tsi decj nu sunt cazurj de putere. In mod identic, putem consjdera ca fjind lipsitã de
prestigiu orice folosire arbitrarã a fonei "nude" înpofida legilor juridice si morale ale unei societãti.
"Puterea fortei" nu se poate substitui decât provizoriu si acci dentai puterij oricãrui grup social,
inclusjv celej politice. Ea tinde fie sã se instjtutjonal izeze, fte sã disparã.
sine nu este suficient pentru a crea putere, dar este un însotitor firesc al puterii. Factorii care
determinã crest erea prestigiului -cunostintele stiintifice, distinctia, îndemânarea, competenta -
nu pot nici ei crea putere, dar o pot însoti. Un mod aparte de interpretare a prestigiului realizea.zã
Lapierre. Potrivit analizei sale referitoare, aproape exclusiv, la prestigiul individual, acesta este un
fenomen de putere, determinând supunerea celor din jur fatã de persoana care-1 posedã. "Deseori,
supunerea consimtitã este efe ctul prestigiului celui care comandã, adicã al unui fel de difuzie a
statutului (s. ns.) pe care-1 ocupã pe una din scãrile valorilor recunoscute din punct de vedere
social" . Prestigiul apare, astfel, ca o extrapolare a autoritãtii, competentei sau avantajelor
obtinute într-un dome-niu câtre alte domenii. Membrii unui grup social, recunoscând la unul
dintre ei o realã superioritate pe scara aptitudinilor pentru suc-ces la o categorie de activitãti sociale,
au tendinta sã- i atribuie o pozitie asemãnãtoare în alte directii de activitate.
Astfel, regimurile plutocratice acordã un înalt prestigiu bogãtiei, rezervând celor bogati functii
de co nducere; sau, uneori, acestia trec drept arbitrii gustului artistic si ai valorii actului de culturâ
(si nu întotdeauna nejustificat, deoarece au dispus de mijloace materiale pentru a fi realmente
cultivati). Dupã Lapierre, nu existâ prestigiu fãrã iluzie, iar difuzia realã a statutului nu are o
justifâcare exclusiv rationalã.
In viata politicã, prestigiul, desi nu este determinant, are o mare importantã pentru cucerirea,
pãstrarea si exercitarea puterii. Însusi Machiavelli preciza în Principele cã "trebuie sã te feresti sã
fii urât si dispretuit". Prestigiul este un factor puternic în individualizarea puterii politice si un
ingredient indispensabil pentru exercitarea acesteia, pentru a obtine supunerea liber consimtitã a
cetãtenilor.
Dar el nu este unica altemativã la violentâ, cum sustine Bertrand de Jouvenel , deoarece,
uneori, el însoteste violenta. "Nu am vãzut cu ochii nos regimurile care exaltau cel mai mult
prestigiul unui conducãtor - fascismul italian sau hitlerismul -, comitând si cele mai groaznice
violente?" Este adevãrat cã, în cazul fascismului, pres-
58 Jean-Willjam Lapierre, op. cit., p.ztS.
Bertrand de Jouvenel, Du pouvoir. Histoire naturelle de sa croissance,
Editions clu Seuil, Paris, 1972, p. 49.
60 Jean-Willjam, Lapierre, op. cit., p. 48.
tigiul "sefilor" se sprijinea exclusiv pe mitologia întretinutã în jurul acestora de cãtre aparatul
de propagandã; neizvorând deci din merite reale, era vorba de un fals prestigiu.
Interpretarea prestigiului drept "difuziune a statutului" este si ea unilateralã si neconcludentã
pentru exercitarea autoritãtii politice; este un fapt sociologic real "extrapolarea de autoritate",
extinderea artifâcialã a influentei unei personalitãti dincolo de limitele competentei sale. Dar
eficienta prestigiului rezidã, mai întâi, în realizarea actului puterii în domeniul politic; aceasta
iradiazã ne mijlocit în domeniul pentru care personalitatea este învestitã cu autoritate.
|
