PROCESUL EUROPEAN de integrare este cel mai vechi dintre toate proiectele de regionalizare si spre deosebire de celelalte MERCOSUR (în America Latina), ASEAN (în Asia de Sud-Est), NAFTA (în America de Nord), acesta îsi propune si unificarea culturala, nu numai cea economica.
Ideea unificarii europene are însa o istorie foarte veche. Ideea transformarii Europei într-un stat federativ a fost traita de oameni politici, precum Napoleon, dar si de filosofi, precum Saint Simon, care a cerut Frantei, Angliei si Germaniei sa ia initiativa convocarii unui parlament european în care sa poata intra celelalte state europene. Dupa Revolutia de la 1848 ideea unei Europe Unite înceteaza sa mai joace un rol politic. A fost nevoie de doua razboaie mondiale în care Europa a pierdut pozitiile dominante, de dezvoltarea exceptionala a Americii ca putere dominanta decisiva, pentru ca ideea unei Europe Unite sa iasa din nou la iveala. Astfel începuturile integrarii europene au luat forma unei piete comune a otelului si carbunelui (1954) si în final, Tratatul de la Maastricht (1991) care reglementeaza normele integrarii.
În acest sens, Philipe Seguin remarca, referitor la Tratatul de la Maastricht, semnat în 1991, ca nu poate crea o "noua cetatenie" si nici un "ipotetic popor european". Autorul este de parere ca Tratatul prevede un federalism mascat, în baza principiului regionalizarii. În acelasi timp, Seguin considera ca relatiile dintre regiuni vor deveni tensionate datorita ratiunilor economice, astfel încât nu vor mai putea fi gestionate de institutiile pulverizate.
Acelasi autor sustinea 444i89e ca se vor înlocui cele câteva frontiere locale vizibile, dar foarte reale; se vor crea mici provincii acolo unde existau state mari, provincii în care traiesc comunitati crispate asupra egoismelor locale; regiunile bogate vor deveni si mai bogate iar cele sarace vor deveni si mai sarace. Vom asista la marea întoarcere a feudalitatii fapt care a început deja sa se manifeste pe scara larga. Prin aceste cuvinte Seguin vroia sa avertizeze ca Tratatul nu este decât o creatie a statelor puternice care doresc sa-si sporeasca controlul asupra statelor mai mici si mai slab dezvoltate economic.
Alte critici care s-au adus proiectului de integrare europeana, au fost la adresa obiectivului european criticat ca ar fi crearea unei federatii de state dupa modelul SUA prebelic si nu al SUA început astazi pentru viitor.
În alte opinii critice Europa este acuzata de lipsa de identitate si de profil de neclaritate în privinta scopurilor. În fine, alte pareri din categoria celor care contesta succesul Uniunii Europene acrediteaza ideea conform careia tensiunea dintre "Europa economica" si "Europa culturala" constituie o piatra de încercare pentru responsabilii integrarii. Astfel, s-a considerat ca baza integrarii adica cea economica este gresita si ca ar fi mai corect sa se plece de la "Europa culturala". În continuare, s-a spus ca nu se poate vorbi de o civilizatie europeana care ar reprezenta o baza solida de plecare în constructia Europei Unite.
Pe de alta parte, Domenach spune ca "proximitatea naste întotdeauna reflexe de diferentiere, de iritare si ostilitate". Prin aceste cuvinte, autorul vrea sa demonstreze ca o Europa Unita ar stârni orgoliile identitatilor culturale care ar putea degenera în serioase conflicte.
Tema crearii unei identitati culturale europene, data fiind forta identitatilor nationale existente în Europa a nascut fel de fel de comentarii. Pe marginea acestui subiect, înca din anul 1960 Raymond Aron spunea ca vechile natiuni vor trai în inimile oamenilor, iar dragostea pentru natiunea europeana nu s-a nascut înca, daca acest lucru se va întâmpla vreodata. Alte opinii sustin ca procesul de integrare europeana va trebui sa tina seama de tendintele europene comune si sa proiecteze un mit al originii, sa rescrie istoria, sa inventeze traditii, ritualuri, simboluri care sa creeze o noua identitate.
Un alt concept care este folosit astazi, când Uniunea Europeana este o realitate incontestabila, este cel de "natiune europeana". Din punct de vedere static, conceptul de natiune consta în asamblarea unor caracteristici comune cum ar fi "comunitatea de limba", "comunitatea geografica", "comunitatea statala" ori "comunitatea economica". Pentru a defini natiunea europeana însa, se cere un concept dinamic al natiunilor ce consta în identificarea caracteristicilor facerii, producerii unei natiuni. În acest sens, Andrei Marga reproduce cuvintele unui gânditor care spunea ca "natiunile sunt comunitati culturale si de destin constiente, care sunt unite din punct de vedere politic sau nazuiesc la unire sau eliberare; natiunile sunt mari scoli - nu mari familii, natiunile sunt neîndoielnic comunitati ale spiritului".
Înca de la primele încercari de coagulare ideologica a unui spatiu comun numit Europa a survenit firesc întrebarea referitoare la limitele teritoriale ale acestui spatiu si la încadrarea în geografia lumii. Definitia cea mai completa si plastica din acest punct de vedere îi apartine lui Charles de Gaulle care vedea în Europa spatiul de la "Atlantic la Ural". Aceasta definitie însa, ridica o serie de probleme greu surmontabile la nivel politic si institutionalizat pentru Uniunea Europeana care pun în discutie eficienta criteriului geografic când încercam sa definim Europa. De aceea, putem spune ca perspectiva geografica pur si simplu nu este decât un argument în vederea "largirii Europei" de la granitele ei actuale catre cele ideale cu atât mai mult, cu cât este luata în calcul si integrarea unei tari musulmane precum Turcia, în scenariul viitor, de extindere a Uniunii Europene.
Din punct de vedere geografic putem identifica o serie de subdiviziuni ale Europei, care au fiecare întemeierea lor istorica, dar si elemente de specificitate care merita a fi puse în discutie:
- Europa occidentala de
nord, dezvoltata (din Scandinavia pâna la jumatatea Italiei);
- Europa occidentala de sud (din Portugalia pâna în Grecia);
- Europa centrala (Polonia si fostele componente ale Imperiului
Habsburgic) - un fel de "nord" al Europei de est;
- Europa de sud-est (tarile din fosta Jugoslavie, România, Bulgaria,
Albania);
- Comunitatea statelor independente (tarile din partea europeana
a fostei URSS).
Geografia istorica a Europei are spre deosebire de cea strict teritoriala, o întemeiere mult mai apropiata în timp, având în vedere sa statele europene s-au coagulat doar de câteva secole. Dincolo de granitele sale atât de labile care s-au modificat mereu în ultimele doua secole, în functie de conjuncturi istorice definite si de cresterea sau descresterea puterii diferitilor actori de anvergura pe scena politica continentala, Europa a reusit sa conserve si sa faca sa dureze un tip de identitate specifica în numele careia revendica azi legitimitatea unui proiect comun de asociere. Acest element catalizator îl constituie fara îndoiala cultura europeana care pune în miscare un resort identitar de sine statator pe care îl denumim ca fiind patrimoniul comun european.
Procesul european consta în principal însa, în proiectarea si edificarea unei Europe Unite apte a depasi stadiul "Europei Piata" spre a deveni o "Europa Putere", trebuie privit ca rezultat al unei deplasari cu sens dublu. Pe de o parte este vorba despre miscarea vestului european catre estul continentului - realitate numita "extinderea Uniunii Europene", iar pe de alta parte, avem în vedere miscarea Europei Centrale si orientale catre Occident ceea ce se numeste "integrarea Uniunii Europene". Cele doua Europe (orientala si occidentala) îsi au izvoare comune în literatura elina religia iudaica si dreptul roman. De-a lungul istoriei însa, aceasta entitate spirituala s-a divizat în doua, acest fapt nascând doua modele de viata distincte. În ciuda diferentelor care exista între cele doua parti ale continentului, extinderea Uniunii Europene este primul pas spre integrare si o ocazie istorica de a pune capat divizarii artificiale între Europa de Vest si Europa de Est si Centrala. si de asemeni de a reunifica continentul. Pentru popoarele din Europa Centrala si de Est Europa simbolizeaza valorile la care cei care au trait mai bine de o generatie în perioada Cortinei de Fier si a Razboiului Rece aspirau sa se întoarca.
Europa Occidentala a pastrat o identitate caracterizata prin pluralism politic, participare sociala, respect al diversitatii, primordialitatea drepturilor omului. În paralel cu aceste trasaturi pozitive, Occidentul european a adoptat si unele modele comportamentale negative: consumismul, excesul de protectie sociala, etc. Dincolo de aceste neajunsuri statele occidentale, chiar daca mai sunt afectate de pusee nationaliste au înlocuit în mare masura cultura independentei în favoarea uneia de interdependenta.
Europa Centrala si Orientala este caracterizata înca de insecuritate si cultural-identitara, individuala si colectiva, nationala si internationala si de asemenea prin saracie. Insecuritatea si diparitatile economico-sociale, dar si lipsa unei societati civile dezvoltate si mai ales a unei clase de mijloc puternice, au imprimat popoarelor si statelor din est mentalitati si atitudini caracterizate printr-o combinatie de individualism si colectivism. Individualismul îsi are originea în experienta rezistentei pasive împotriva totalitarismului si astfel se explica slaba participare sociala. Colectivismul îsi are originile în experienta sociala comunista si se manifesta prin lipsa spiritului de initiativa si frica asumarii de riscuri, ca si prin tendinta de a transfera întreaga raspundere pentru rezolvarea problemelor comunitatii catre stat.
În concluzie, lacunele spiritului rational si pozitiv fac din Europa Centrala si Occidentala locul unei religiozitati necunoscute înca în Occident, al practicarii unui nationalism de secol XIX retrograd ca si al recurgerii la confruntari violente ca forma de rezolvare a unor conflicte religioase. De aceea, pentru cetatenii tarilor respective încrederea în Armata si Biserica este mai mare decât aceea în institutiile specifice democratiei unui stat laic. Apelul la identificare etnica nu este ceva nou în istoria europeana. El a fost si este în continuare instrumentul principal al diversiunii si stoparii democratizarilor. Nationalismul actual rasaritean spre deosebire da nationalismul apusean orientat fundamental spre progres, stiinta si tehnica avansata, propasire în cadre democratice universalizabile, cultiva un pretios specific al gruparilor etnice adâncindu-se într-un exclusivism care izoleaza si este la îndemâna demagogilor. Astfel, pentru ca întâlnirea Vestului cu Estul si sinteza lor în cadrul procesului de integrare europeana sa nu conduca la convulsii, anarhie, instabilitate sau pentru ca sa nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din încrucisarea culturii de clan cu identificarea statului natiune, în unele parti ale lumii si chiar în Europa (Kosovo si Macedonia, în Sicilia, în Corsica, precum si în Orientul Apropiat si Asia Centrala) va fi nevoie ca viziunea asupra Europei nite sa fie dezvoltata în comun de catre toti europenii, deopotriva din Apus si din Rasarit.
Uniunea Europeana nu poate fi unica responsabilitate pentru derularea procesului european de dezvoltare. Acest proces însa, nu trebuie sa fie unul de transfer identitar ci unul de sinteza identitara. Impactul cultural al unificarii Europei trebuie acceptat si asumat de toti participantii la proces. Pentru moment, se pare ca Europa Centrala si Orientala este mai dispusa la aceasta.Pe de alta parte, popoarele est europene aduc în patrimoniul identitatii europene atuuri certe dintr-o istorie relativ mai vitrega, precum un nivel mai ridicat de adaptabilitate, imaginatie mai dezvoltata, un spirit de sacrificiu mai accentuat - consecinta a obisnuintei cu lipsa de confort si a religiozitatii sporite, un mai mare devotament pentru familie, rata oarecum mai mare a natalitatii (importanta mai cu seama în conditiile în care scaderea de populatie din Occident va genera un deficit tot mai acut de forta de munca), o mai mare rezistenta la efort, o disponibilitate sporita pentru munca, în special cea grea.În prezent se poate afirma ca "extinderea Uniunii Europene, despre care am putea vorbi si ca despre un imperialism occidental pozitiv cu caracter pseudo-globalizator, mentinându-se la scara continentului european. Integrarea europeana nu este un exercitiu de fantezie, ci o încercare vitala menita a oferi securitate si stabilitate durabile pentru ambele jumatati ale Europei.
Cu alte cuvinte, este vorba despre construirea unei identitati comune a Europei bazate pe un set unic de valori si pe institutii compatibile integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. Procesul european este deci o chestiune de putere si cultura. Cine ar putea sa transfere altora paradigma cultural identitara îsi mareste puterea necesara spre consolidarea securitatii proprii.Problema este ca în prezent Uniunea Europeana nu are capacitatea de vointa si efort spre a-si impune modelul cultural în afara frontierelor sale desi securitatea sa, într-o lume aflata în plin proces de globalizare, cere mai mult decât oricând o astfel de extindere. Capacitatea de vointa ar implica renuntarea la confortul actual si la sentimentul de superioritate ce caracterizeaza Europa Occidentala spre a face integrarea europeana un proces preponderent politic, care sa conduca spre o entitate continentala dotata cu o structura de institutii politice unitara. Capacitatea de efort se refera la mobilizarea resurselor economico-financiare apte în a consolida unitatea politica prin echilibrarea dezvoltarii subregionale în interiorul ei, prin eliminarea disparitatilor dintre natiunile europene care ar intra în componenta Europei Unite.
Pâna de curând, dupa cum spunea Oswald Spengler, Vestul era sortit sa apuna într-un pragmatism vinovat de obnubilarea individului si secatuirea substantei spirituale, în timp ce Estul trecut prin experienta comunista, pare predestinat a fi depozitarul unei spiritualitati conservate în suferinta si frustrare, în saracie si misticism.
Dar istoria curge, pragmatismul occidental este acum din ce în ce mai mult orientat spre valori, nu numai materiale ci si spirituale. Arhetipurile europenilor din Apus par sa sufere o reconversiune. În Estul Europei însa, se instaleaza un capitalism grabit, ceea ce este aproape imposibil de recuperat din punct de vedere material, uitând ca ne aflam cu cel putin un pas înainte din punct de vedere spiritual, ceea ce poate reprezenta un atu considerabil, daca noi vom accepta ca bogatia launtrica este reala si poate reprezenta o contrapondere valabila la bogatia materiala. Între cele doua parti ale Europei devenita un arhetip al umanitatii, asa cum a fost din totdeauna, se poate cauta si gasi zona de complementaritate, acea multime de argumente si de valori care ne pot îndreptati sa aspiram la idealul cel mai înalt atât material cât si spiritual.
În contextul actual al modernizarii, Europa nu trebuie înteleasa, asa cum spunea Hurssel, numai din punct de vedere geografic, asa cum arata hartile, caci în sens spiritual Europa înglobeaza dominioanele britanice, Statele Unite etc. Filosoful german arata ca Europa este o entitate spirituala, ea nefiind un ansamblu de civilizatii ci o civilizatie unica. Europa este supranationala, iar unitatea europeana ca civilizatie este specifica. Prin urmare, spunea autorul, ca oricare ar fi ostilitatea dintre ele, în spirit, natiunile europene sunt legate de o înrudire intima, aflata în fiecare si depasind diferentele nationale.
În conceptia marelui gânditor român Constantin Noica culturile ar avea o schema numerica. Culturile înglobeaza realitati spirituale precum religii, sisteme de cunostinte, ar putea fi reprezentate printr-un "raport fundamental Unu si Multiplu" - ultimul termen trebuind sa fie înteles atât diversitatea calitativa cât si pluralitatea cantitativa. Exista cinci rapoarte între Unu si Multiplu:
- Unu si repetitia sa;
- Unu si variatia sa;
- Unu în Multiplu;
- Unu si Multiplu;
- Unu Multiplu.
Astfel, fiecare din aceste raporturi ar putea reprezenta schema unei culturi. Raportul Unu Multiplu este atribuit de catre autor culturii europene. În acest caz, spune Noica, nici Unu nu primeaza, nici Multiplul, ci Unu este de la început multiplu distribuindu-se fara sa se împarta.
În concluzie, referintele la patrimoniul cultural comun al Europei nu fac decât sa sporeasca încrederea în reusita unei uniuni functionabile din punct de vedere economic, din punct de vedere cultural. Dupa cum spunea Paul Vallery "Acolo unde este spiritul lui Cezar, Caius, Traian, Vergiliu, acolo unde numele lui Moise, acolo unde numele lui Aristotel, Platon si Euclid au o semnificatie si o autoritate simultana, acolo este Europa. Orice rasa si orice pamânt care au fost succesiv romanizate, crestinate si supuse spiritului disciplinei grecilor este în mod absolut european".
|
