PUNCTE DE VEDERE PRIVIND GENEZA STATULUI
Din cele expuse până acum rezultă că nu poate exista o istorie a statului fără întelegerea formelor
pe care le cunoaste raportul stat/societate. Ca instituire a socialului, statul creează unitatea si
coeziunea c omunitătii; dar prin autonomizarea sferei politice, a sta-tului, acesta este pus în cauză
de contractul social pr 939f56j in care societatea civilă se separă de stat sau îl controleazi. conform
intereselor sale. Această dialectică a raporturilor dintre stat ti societate, dintre unitate si diversitate,
dintre interioritatea ti exterioritatea puterii politice a statului în raport cu nevoile dezvoltării sociale
va constitui o piatră de încercare pentru specia1istii în domeniu, preocupati de individu-alizarea
"codului genetic" al statului.
În această ordine de idei, problematica statului, ca instit uire a raporturilor de putere în tesutul
social, cunoatste o brusci. înviorare prin contributiile aduse de scolile antropologice franceze,
începând
cu anii '70, la clarificarea raportului stat-societate. Originea statului, adevărată obsesie pentru
antropologia politică, va găsi în studierea relatiei privilegiate a puterii politice, raportul dominati-do
minanti, o sursă fertilă de inspiratie. De la "microtlzica putts.rii", lansată de Michel Foucault ss
până la "megamecanismele puterii", evidentiate de Gilles Deleuze tsi Felix Guattari , puterea
politică este definită. într-o manieră structural-pozitivistă la primul tsi într-o abordare istori-cogenetică
Ia ultimii. Pentru Michel Foucault, puterea nu are un cen-tru, un fundament unic, o
proprietate determinantă care să o legi- timeze. Aidoma miscărilor cuantice din microfizică ce se
produc si se reproduc în toate datele realitătii, fări. o cauză sau un scop anume:
"Această microtlzică presupune că puterea care se exercită nu este concepută ca o proprietate, ci ca
o strategie, că efectele sale de dominatie nu sunt atribuite unei «apropieri», ci unor dispozitii,
manevre, unor tactici, tehnici, functionări (...). Această putere se exercită. mai degrabă decât se
posedă, ea rtu este «privilegiul» dobân-dit sau conservat al clasei dominante, ci efectul de ansamblu
al pozitiilor sale strategice - efect care se manifestă si uneori continuă pozitia celor care sunt
dominati (...). Ea nu se aplică, pur si simplu, ca o obligatie sau ca o interdictie, celor care «nu o au»;
ea îi învestetste, trece printre ei ss prin ei: ea se sprijină pe ei... Aceste relatii coboară în adâncul
societi.tii... ele nu se localizează în relatiile dintre stat tsi cetăteni sau la limita corpurilor" . Pentru
Michel Foucault, integrarea raporturilor de putere, ca bază a puterii de stat, nu mai are loc conform
schemei clasice: dominatia unei minorităti asupra majoritătii si manifestarea latentă a fortei de
coercitie legitim instituită. Acestea nu ar fi date initiale în co nstructia statului, ci "forme
terminale": "Nu există o opozitie binară si globalăîntre domi- natori si dominati, acea stă dualitate
repercutându-se de sus în jos... până-n profunzimile corpului social" . Puterea este omniprezentă
"nu
s Vezi, în special, Michel Foucault, Surveiller et punir. Naissance de la prisun, Paris, NRF,
1975; Idem, La volonts de savoir, I, din ciclul Histoire de la sexualitt, vot. I, Paris, NRF, 1976.
Gifles Deleuze, Felix Guattari, L'anti.Oedip, capitalisme et schizophrsnie, Paris, Ed. de
Minuit, 1972; Fehx Guattari, La rsvolution moleculaire, Paris, Ed.
Recherches, 1977.
6 M. Foucault, Surveiller et punir..., p. 3 1-32.
M. Foucault, La volonts de savoir..., p. 124.
pentru ci. are privilegiul de a regrupa totul sub invincibila sa unitate, ci pentru că ea se produce în
fiecare clipă, în fiecare punct, sau mai degrabă în orice relatie de la un punct la altul. Puterea este
peste tot:
n't pentru că înglobează totul, ci pentru că vine de pretutindeni. Iar «puterea», în ceea ce are ea
permanent, repetitiv, autoreproductiv, nu este decât efectul de ansamblu care se conturează plecând
de la toate aceste mobilităti; în1stuirea care îtsi ia ca punct de sprijin pe fiecare dintre ele s în
schimb, caută să Ie fixeze ... este numele pe care îl dărn unei situatii strategice complexe, într-o
societate dată
Pentru Gilles Deleuze si Felix Guattari, statul rtu mai apare ca produs al evolutiei sociale, ca
instituire a raporturilor de putere, a raporturilor de clasă, a inegalitătii economice etc.. El apare
înzestrat cu toate atributiile "Urstaatului" (statul originar) care se produc si se autoreproduc prin
megamecanismele puterii primitive, de-a lungul istoriei. Notiunile cu ajutorul cărora cei doi autori
explică aparitia statului primordial, înscris chiar în sânul societătii primitive, sunt:
megamecanismul teritorial; corpul, ca dat fundamenta1 al existentei (înteles ca suport sau ca obiect
al actiunii); dorinta (înteleasă ca pulsiune a interesului); fluxurile mecanice (obiectivarea intereselor
si inscriptionarea lor în socius); socius (interferenta relatiilor si actiunilor în tesutul social);
codificarea si decoditlcarea dorintei (concretizarea tsi tlxarea actiunilor sub forma unor cutume sau
tendinte în corpul social). Dorinta generează fluxurile mecanice care pun în miscare masinile:
"dorinta cuplează fluxurile continue cu obiectele partiale, fragmentate în mod esential. Dorinta
determină curgerea, curge tsi opretste" . Dorinta nu trebuie confundati. "cu privatiunea sau cu
legea; cu o realitate naturali. sau spontană; cu plăcerea sau chiar - si îndeosebi - cu sărbătoarea.
Dorinta este întot-deauna ajustati., urzită pe un plan de imanentă sau de compozitie, care trebuie el
însusi construit în acelasi timp în care dorinta ajustează sau urzeste" 10. Dacă dorinta este " un
sistem de legături din aproape în aproape în termeni dependenti, mecanismul, dimpotrivă, este un
ansamblu de "apropieri" ale unor entităti eterogen independente"'t
8 Ibidem, p. 122-123.
Gilles Deleuze, Felix Guattari, op. cit., p. 1 1.
10 GiILes DeLeuze, C. Pamet, Dialogues, Paris, Flammarion, 1977, p. 128.
11 Ibidem.
Nu trebuie însă confundate dorinta cu mecanismul: cuplarea mecanismelor prin fluxurile
dorintei continuu produse permite crearea si recrearea societătii, a sociusului. Această creatie este
posi-bilă datorită a două procese concomitente: 1. aparitia mestsamecanismului teritorial, prin
combinarea dintre "Corpul plin" (teritoriul, Pământul) tsi actiunea; 2. codificarea fiuxurilor, adici.
marcarea teri-toriului, ca loc al sociusului: "În primul rând, societatea nu este un loc a1 schimbului
în care esentialul ar tl a circula sau a face si. circule, ci un socius de inscriptionare în care esentialul
este de a marca si a fi marcat. Fluxul femeilor tsi copiilor, f1uxul turmelor si al grânelor, f1uxul
spermei, al fecalelor si al menstrelor, nimic nu trebuie să scape" 12s Din acest sistem universal si
primordial al dorintei, prin intermediul mecanismelor teritoriale, codificarea si decodificarea
f1uxurilor înscriu în "corpul plin" (Pământul, teritoriul) primele forme ale sociusului. Acest proces
care permite consemnarea eveni- mentului originar în memoria colectivă generează datoria de
supunere în fata acestui act fondator, a Urstaatului. Mai târziu, când f1uxul dorintelor va capta în
mecanismele sale organizarea primitivă, sistemele de schimb, de rudenie, de filiatie si de aliantă, "în
locul mecanismului teritorial, «megamecanismul» statului, piramidă functională care are despotul în
vârf, înotor imobil, aparatul birocra-tic ca suprafată laterală si organ de transmisie, locuitorii satului
1a bază, ca piese care lucrează" se instituie ca o unitate superioară. Astfel, codificarea dorintei
face din ea apanajul suveranului, face ca legea să fie dorintă, iar dorinta lege.
"Statul este dorintă care trece din capul despotului în inimile supusi1or si din legea intelectuală
în orice sistem fizic care se desprinde sau se eliberează de ea. Dorintă. a statului, cel mai fantas-tic
mecanism de represiune este încă dorintă, subiect care doreste si obiect al dorintei" . Aparitia
proprietătii private, a schimbului, a claselor duc la falimentul codurilor din Urstaat, la decodificarea
si modificarea f1uxurilor: "Fluxurile decodificate prin statul despotic într-o stare de latentă
scufundă. tiranul, dar, totodată, îl aduc la suprafată sub forme neasteptate - îl democratizează, îl
oligarhizează.,
12 Ibidem, p.
13 Ibidem, p. 230.
14 Gilles Deteuze, Felix Guattari, op. cit., p. 262.
îl segmentarizea.ză, îl monarhizează si întotdeauna îl interiorizează si îl spiritualizează, având ca
fundal Urstaatul în stare latentă de a cărui pierdere nu se poate consola".
Tos în perspectiva căutării originii si a nucleului socialitătii statu-Iui se af1ă studiile de
antropologie politică ale lui Pierre Clastres , care au deschis ipoteze noi tsi provocatoare în studiul
statului. Editlcându-si concluziile pe baza cercetărilor societătilor amerindi-ene din America, în
special la triburile de indieni tupi-guarani, Pierre Clastres neagă, căutând originile statului, însesi
princ ipiile care au devenit elemente constitutive ale teoriei modeme despre stat După Pierre
Clastres, principiul evolutionist în istoria umanitătii îtsi relevă valoarea lui epistemologică reală
numai dacă este raportat la originea puterii politice. Putere care defineste, în esentă, institutia
politică numiti. stat tsi a cărei prezenti. sau absentă împarte comunitătile
umane în , tat", sau primitive si s
"societăti fără s , , " ocietăti cu stat", sau civilizate. Dar natura tsi conditia
puterii rămân înci. un mister dacă ne gândim ci. în aceleasi perioade istorice pot coexista societăti
prirni-tive cu stat tsi societăti primitive fără stat, sau, mai recent, societatea incasă versus societătile
amerindiene. In societătile primitive fără stat, caracteristicile puterii politice care permit comunitâtii
politice continuitatea organizării, ordinii si ierarhiei lipsesc. Nu există nici clase sociale, apărute în
urma schimbului inegalitar, nici raportul dominant/clominati, nici "monopolul violentei fiz ice
legitime". Seful traditional (de trib, de grup, de fratrie etc.) nu este concomitent si sef politic, în
virtutea prerogativelor ce decurg din legitimitatea mitico-istorică. a functiei. Într-o societate a
abundentei, lipsită de conf1icte, unde economia de subzistentă oferă o abundentă de bunuri
materiale printr-un efort minim, "spatiul organizării nu este locul unei puteri, iar figura "tsefului"
(denumire destul de neinspirată) nu pretlgureazi. prin nimic pe cea a unui viitor despot"' s. În
viziunea lui Pierre Clastres, însesi avantajele materiale si simbolice, care derivă din functia de sef,
reprezintă pentru acesta "tot atâtea servituti care fac din
15 Ibidem, p. 264.
16 Pierre Ctastres, La Socists contre L'Etat. Recherches d'anthropologie poli-tique, Paris,
Ed. du Minuit, 1974; Idem, Le grand parler, Mythes et textes sacres des Indiens Guarani,
Paris, Le Seuil, 1974s Ldem, Chronique des Indiens Guyaki, Paris PLon 1972
Pierre Clastres, La Socists contre L'Etat, p. 178.
el un fel de prizonier al colectivitătii. s eful este venerat în neputinta sa si «opulenta lui este visul în
stare de trezie a grupului»" 18. În aces-te conditii, ce factori au determinat "aparitia misterioasă,
ireversibilă., mortală pentru societătile primitive, a ceea ce cunoastem sub numele de stat" 19s
Ipoteza unei cuceriri din exterior, desi valabilă în princi-piu, nu răspunde în mod peremptoriu la
problema originii statului, datorită procesualitătii înd elungate a instituirii raporturilor de putere.
Rămâne cealaltâ ipoteză, sustinută de P. Clastres, a exploziei demogratlce care necesită. o nouă
organizare socio-economica. Această necesitate a dus la aparitia puterii politice. Dar această instituire
a raporturilor de putere nu este doar efectul nevoii de unitate tsi organizare, ci este si cauza lor.
Cauza tsi forma primă a instituirii sta-tului se află, după Marcel Gauchet, în afara societătii, în
orizontul comun al credintelor omu lui primitiv. Credinta religioasă într-o fortă transcendentă
impune, la origini, comunitătilor umane o căutare a sensului, o finalitate a lor, după modelul
extramundan: "Prin inter- mediul religiei se trasea.ză o linie de demarcatie între oameni tsi
modalitătile organizării lor în societate. Centrul ratiunilor care prezidează organizarea societătii se
af1ă în afara societătii. Aceasta în scopul de a împiedica posibilitatea ca oricine să poată vorbi în
numele legitimitâtii ultime a treburilor colective si de pe pozitiile fundamentului - adică de a
exercita puterea" . Această capacitate a credintei de a servi concomitent ca functie po1itică
(nucleul incipient al puterii) si ca structură socială se bazează pe premonitia inconstientu1ui colectiv
că existenta socială este superioară constiintei indi- viduale tsi purtătorului ei material, individual:
"Sentimentul existentei colectivitătii trebuie să se concretizeze într-o credintă un animă tsi obiectivi.
- independentă de contstiintele individuale. Pentru ca o societate să existe si Si. se mentină, este
nevoie ca agentii sociali să creadă cumva în superioritatea absoluti. a faptului social asupra realitătii
palpabile a persoanelor. Functie pe care o îndep1ineste credinta în su perioritatea fiintelor
supranaturale"
18 Pierre Clastres, Philosophie de la chefferie indienne, în: L.'Homme, 11, nr. 1,
1962, p. 42.
19 Pierre Ctastres, La Socists contre l'Etat, p. 172.
20 Marcel Gauchet, La dette du Sens et les racines de l'Etat, politique de la
religion primitive, în: Libre, nr. 2/1977, p. 20.
21 Ibidem, p. 10.
|
