PUNCTE DE VEDERE PRIVIND GENEZA STATULUI
Din cele expuse pânã acum rezultã cã nu poate exista o istorie a statului fãrã întelegerea formelor
pe care le cunoaste raportul stat/societate. Ca instituire a socialului, statul creeazã unitatea si
coeziunea c omunitãtii; dar prin autonomizarea sferei politice, a sta-tului, acesta este pus în cauzã
de contractul social pr 939f56j in care societatea civilã se separã de stat sau îl controleazi. conform
intereselor sale. Aceastã dialecticã a raporturilor dintre stat ti societate, dintre unitate si diversitate,
dintre interioritatea ti exterioritatea puterii politice a statului în raport cu nevoile dezvoltãrii sociale
va constitui o piatrã de încercare pentru specia1istii în domeniu, preocupati de individu-alizarea
"codului genetic" al statului.
În aceastã ordine de idei, problematica statului, ca instit uire a raporturilor de putere în tesutul
social, cunoatste o brusci. înviorare prin contributiile aduse de scolile antropologice franceze,
începând
cu anii '70, la clarificarea raportului stat-societate. Originea statului, adevãratã obsesie pentru
antropologia politicã, va gãsi în studierea relatiei privilegiate a puterii politice, raportul dominati-do
minanti, o sursã fertilã de inspiratie. De la "microtlzica putts.rii", lansatã de Michel Foucault ss
pânã la "megamecanismele puterii", evidentiate de Gilles Deleuze tsi Felix Guattari , puterea
politicã este definitã. într-o manierã structural-pozitivistã la primul tsi într-o abordare istori-cogeneticã
Ia ultimii. Pentru Michel Foucault, puterea nu are un cen-tru, un fundament unic, o
proprietate determinantã care sã o legi- timeze. Aidoma miscãrilor cuantice din microfizicã ce se
produc si se reproduc în toate datele realitãtii, fãri. o cauzã sau un scop anume:
"Aceastã microtlzicã presupune cã puterea care se exercitã nu este conceputã ca o proprietate, ci ca
o strategie, cã efectele sale de dominatie nu sunt atribuite unei «apropieri», ci unor dispozitii,
manevre, unor tactici, tehnici, functionãri (...). Aceastã putere se exercitã. mai degrabã decât se
posedã, ea rtu este «privilegiul» dobân-dit sau conservat al clasei dominante, ci efectul de ansamblu
al pozitiilor sale strategice - efect care se manifestã si uneori continuã pozitia celor care sunt
dominati (...). Ea nu se aplicã, pur si simplu, ca o obligatie sau ca o interdictie, celor care «nu o au»;
ea îi învestetste, trece printre ei ss prin ei: ea se sprijinã pe ei... Aceste relatii coboarã în adâncul
societi.tii... ele nu se localizeazã în relatiile dintre stat tsi cetãteni sau la limita corpurilor" . Pentru
Michel Foucault, integrarea raporturilor de putere, ca bazã a puterii de stat, nu mai are loc conform
schemei clasice: dominatia unei minoritãti asupra majoritãtii si manifestarea latentã a fortei de
coercitie legitim instituitã. Acestea nu ar fi date initiale în co nstructia statului, ci "forme
terminale": "Nu existã o opozitie binarã si globalãîntre domi- natori si dominati, acea stã dualitate
repercutându-se de sus în jos... pânã-n profunzimile corpului social" . Puterea este omniprezentã
"nu
s Vezi, în special, Michel Foucault, Surveiller et punir. Naissance de la prisun, Paris, NRF,
1975; Idem, La volonts de savoir, I, din ciclul Histoire de la sexualitt, vot. I, Paris, NRF, 1976.
Gifles Deleuze, Felix Guattari, L'anti.Oedip, capitalisme et schizophrsnie, Paris, Ed. de
Minuit, 1972; Fehx Guattari, La rsvolution moleculaire, Paris, Ed.
Recherches, 1977.
6 M. Foucault, Surveiller et punir..., p. 3 1-32.
M. Foucault, La volonts de savoir..., p. 124.
pentru ci. are privilegiul de a regrupa totul sub invincibila sa unitate, ci pentru cã ea se produce în
fiecare clipã, în fiecare punct, sau mai degrabã în orice relatie de la un punct la altul. Puterea este
peste tot:
n't pentru cã înglobeazã totul, ci pentru cã vine de pretutindeni. Iar «puterea», în ceea ce are ea
permanent, repetitiv, autoreproductiv, nu este decât efectul de ansamblu care se contureazã plecând
de la toate aceste mobilitãti; în1stuirea care îtsi ia ca punct de sprijin pe fiecare dintre ele s în
schimb, cautã sã Ie fixeze ... este numele pe care îl dãrn unei situatii strategice complexe, într-o
societate datã
Pentru Gilles Deleuze si Felix Guattari, statul rtu mai apare ca produs al evolutiei sociale, ca
instituire a raporturilor de putere, a raporturilor de clasã, a inegalitãtii economice etc.. El apare
înzestrat cu toate atributiile "Urstaatului" (statul originar) care se produc si se autoreproduc prin
megamecanismele puterii primitive, de-a lungul istoriei. Notiunile cu ajutorul cãrora cei doi autori
explicã aparitia statului primordial, înscris chiar în sânul societãtii primitive, sunt:
megamecanismul teritorial; corpul, ca dat fundamenta1 al existentei (înteles ca suport sau ca obiect
al actiunii); dorinta (înteleasã ca pulsiune a interesului); fluxurile mecanice (obiectivarea intereselor
si inscriptionarea lor în socius); socius (interferenta relatiilor si actiunilor în tesutul social);
codificarea si decoditlcarea dorintei (concretizarea tsi tlxarea actiunilor sub forma unor cutume sau
tendinte în corpul social). Dorinta genereazã fluxurile mecanice care pun în miscare masinile:
"dorinta cupleazã fluxurile continue cu obiectele partiale, fragmentate în mod esential. Dorinta
determinã curgerea, curge tsi opretste" . Dorinta nu trebuie confundati. "cu privatiunea sau cu
legea; cu o realitate naturali. sau spontanã; cu plãcerea sau chiar - si îndeosebi - cu sãrbãtoarea.
Dorinta este întot-deauna ajustati., urzitã pe un plan de imanentã sau de compozitie, care trebuie el
însusi construit în acelasi timp în care dorinta ajusteazã sau urzeste" 10. Dacã dorinta este " un
sistem de legãturi din aproape în aproape în termeni dependenti, mecanismul, dimpotrivã, este un
ansamblu de "apropieri" ale unor entitãti eterogen independente"'t
8 Ibidem, p. 122-123.
Gilles Deleuze, Felix Guattari, op. cit., p. 1 1.
10 GiILes DeLeuze, C. Pamet, Dialogues, Paris, Flammarion, 1977, p. 128.
11 Ibidem.
Nu trebuie însã confundate dorinta cu mecanismul: cuplarea mecanismelor prin fluxurile
dorintei continuu produse permite crearea si recrearea societãtii, a sociusului. Aceastã creatie este
posi-bilã datoritã a douã procese concomitente: 1. aparitia mestsamecanismului teritorial, prin
combinarea dintre "Corpul plin" (teritoriul, Pãmântul) tsi actiunea; 2. codificarea fiuxurilor, adici.
marcarea teri-toriului, ca loc al sociusului: "În primul rând, societatea nu este un loc a1 schimbului
în care esentialul ar tl a circula sau a face si. circule, ci un socius de inscriptionare în care esentialul
este de a marca si a fi marcat. Fluxul femeilor tsi copiilor, f1uxul turmelor si al grânelor, f1uxul
spermei, al fecalelor si al menstrelor, nimic nu trebuie sã scape" 12s Din acest sistem universal si
primordial al dorintei, prin intermediul mecanismelor teritoriale, codificarea si decodificarea
f1uxurilor înscriu în "corpul plin" (Pãmântul, teritoriul) primele forme ale sociusului. Acest proces
care permite consemnarea eveni- mentului originar în memoria colectivã genereazã datoria de
supunere în fata acestui act fondator, a Urstaatului. Mai târziu, când f1uxul dorintelor va capta în
mecanismele sale organizarea primitivã, sistemele de schimb, de rudenie, de filiatie si de aliantã, "în
locul mecanismului teritorial, «megamecanismul» statului, piramidã functionalã care are despotul în
vârf, înotor imobil, aparatul birocra-tic ca suprafatã lateralã si organ de transmisie, locuitorii satului
1a bazã, ca piese care lucreazã" se instituie ca o unitate superioarã. Astfel, codificarea dorintei
face din ea apanajul suveranului, face ca legea sã fie dorintã, iar dorinta lege.
"Statul este dorintã care trece din capul despotului în inimile supusi1or si din legea intelectualã
în orice sistem fizic care se desprinde sau se elibereazã de ea. Dorintã. a statului, cel mai fantas-tic
mecanism de represiune este încã dorintã, subiect care doreste si obiect al dorintei" . Aparitia
proprietãtii private, a schimbului, a claselor duc la falimentul codurilor din Urstaat, la decodificarea
si modificarea f1uxurilor: "Fluxurile decodificate prin statul despotic într-o stare de latentã
scufundã. tiranul, dar, totodatã, îl aduc la suprafatã sub forme neasteptate - îl democratizeazã, îl
oligarhizeazã.,
12 Ibidem, p.
13 Ibidem, p. 230.
14 Gilles Deteuze, Felix Guattari, op. cit., p. 262.
îl segmentarizea.zã, îl monarhizeazã si întotdeauna îl interiorizeazã si îl spiritualizeazã, având ca
fundal Urstaatul în stare latentã de a cãrui pierdere nu se poate consola".
Tos în perspectiva cãutãrii originii si a nucleului socialitãtii statu-Iui se af1ã studiile de
antropologie politicã ale lui Pierre Clastres , care au deschis ipoteze noi tsi provocatoare în studiul
statului. Editlcându-si concluziile pe baza cercetãrilor societãtilor amerindi-ene din America, în
special la triburile de indieni tupi-guarani, Pierre Clastres neagã, cãutând originile statului, însesi
princ ipiile care au devenit elemente constitutive ale teoriei modeme despre stat Dupã Pierre
Clastres, principiul evolutionist în istoria umanitãtii îtsi relevã valoarea lui epistemologicã realã
numai dacã este raportat la originea puterii politice. Putere care defineste, în esentã, institutia
politicã numiti. stat tsi a cãrei prezenti. sau absentã împarte comunitãtile
umane în , tat", sau primitive si s
"societãti fãrã s , , " ocietãti cu stat", sau civilizate. Dar natura tsi conditia
puterii rãmân înci. un mister dacã ne gândim ci. în aceleasi perioade istorice pot coexista societãti
prirni-tive cu stat tsi societãti primitive fãrã stat, sau, mai recent, societatea incasã versus societãtile
amerindiene. In societãtile primitive fãrã stat, caracteristicile puterii politice care permit comunitâtii
politice continuitatea organizãrii, ordinii si ierarhiei lipsesc. Nu existã nici clase sociale, apãrute în
urma schimbului inegalitar, nici raportul dominant/clominati, nici "monopolul violentei fiz ice
legitime". Seful traditional (de trib, de grup, de fratrie etc.) nu este concomitent si sef politic, în
virtutea prerogativelor ce decurg din legitimitatea mitico-istoricã. a functiei. Într-o societate a
abundentei, lipsitã de conf1icte, unde economia de subzistentã oferã o abundentã de bunuri
materiale printr-un efort minim, "spatiul organizãrii nu este locul unei puteri, iar figura "tsefului"
(denumire destul de neinspiratã) nu pretlgureazi. prin nimic pe cea a unui viitor despot"' s. În
viziunea lui Pierre Clastres, însesi avantajele materiale si simbolice, care derivã din functia de sef,
reprezintã pentru acesta "tot atâtea servituti care fac din
15 Ibidem, p. 264.
16 Pierre Ctastres, La Socists contre L'Etat. Recherches d'anthropologie poli-tique, Paris,
Ed. du Minuit, 1974; Idem, Le grand parler, Mythes et textes sacres des Indiens Guarani,
Paris, Le Seuil, 1974s Ldem, Chronique des Indiens Guyaki, Paris PLon 1972
Pierre Clastres, La Socists contre L'Etat, p. 178.
el un fel de prizonier al colectivitãtii. s eful este venerat în neputinta sa si «opulenta lui este visul în
stare de trezie a grupului»" 18. În aces-te conditii, ce factori au determinat "aparitia misterioasã,
ireversibilã., mortalã pentru societãtile primitive, a ceea ce cunoastem sub numele de stat" 19s
Ipoteza unei cuceriri din exterior, desi valabilã în princi-piu, nu rãspunde în mod peremptoriu la
problema originii statului, datoritã procesualitãtii înd elungate a instituirii raporturilor de putere.
Rãmâne cealaltâ ipotezã, sustinutã de P. Clastres, a exploziei demogratlce care necesitã. o nouã
organizare socio-economica. Aceastã necesitate a dus la aparitia puterii politice. Dar aceastã instituire
a raporturilor de putere nu este doar efectul nevoii de unitate tsi organizare, ci este si cauza lor.
Cauza tsi forma primã a instituirii sta-tului se aflã, dupã Marcel Gauchet, în afara societãtii, în
orizontul comun al credintelor omu lui primitiv. Credinta religioasã într-o fortã transcendentã
impune, la origini, comunitãtilor umane o cãutare a sensului, o finalitate a lor, dupã modelul
extramundan: "Prin inter- mediul religiei se trasea.zã o linie de demarcatie între oameni tsi
modalitãtile organizãrii lor în societate. Centrul ratiunilor care prezideazã organizarea societãtii se
af1ã în afara societãtii. Aceasta în scopul de a împiedica posibilitatea ca oricine sã poatã vorbi în
numele legitimitâtii ultime a treburilor colective si de pe pozitiile fundamentului - adicã de a
exercita puterea" . Aceastã capacitate a credintei de a servi concomitent ca functie po1iticã
(nucleul incipient al puterii) si ca structurã socialã se bazeazã pe premonitia inconstientu1ui colectiv
cã existenta socialã este superioarã constiintei indi- viduale tsi purtãtorului ei material, individual:
"Sentimentul existentei colectivitãtii trebuie sã se concretizeze într-o credintã un animã tsi obiectivi.
- independentã de contstiintele individuale. Pentru ca o societate sã existe si Si. se mentinã, este
nevoie ca agentii sociali sã creadã cumva în superioritatea absoluti. a faptului social asupra realitãtii
palpabile a persoanelor. Functie pe care o îndep1ineste credinta în su perioritatea fiintelor
supranaturale"
18 Pierre Clastres, Philosophie de la chefferie indienne, în: L.'Homme, 11, nr. 1,
1962, p. 42.
19 Pierre Ctastres, La Socists contre l'Etat, p. 172.
20 Marcel Gauchet, La dette du Sens et les racines de l'Etat, politique de la
religion primitive, în: Libre, nr. 2/1977, p. 20.
21 Ibidem, p. 10.
|
