PUTEREA POLITICĂ sI FENOMENELE
CORELATIVE
PUTEREA CA FENOMEN SOCIAL
SPECIFICUL RELATIEI DE PUTERE
Orice grup socia1 organizat presupune existenta între membrii săi a unei multitudini de relatii
(de interese, de solidaritate, de atractie sau de conf1ict etc.), dintre care cele de putere au un rol
aparte, cu totul distinct fată de gama practic nelimitată a raporturilor socia1e în grupurile umane
mari si complex stratificate. Cu privire la societăti se poate aftrma că ele reprezintă "retele
sociologice multiple de pu-tere, care se suprapun si se intersectează" s. Cum vom vedea, există o
legătură indestructibilă între orice formă de organizare socială - de la cele mai simple si până la
macrogrupuri - si relatia de putere, ceea ce face extrem de necesară o ana1iză atentă si lipsită de
prejudecăti a acestui fenomen. Inainte de a ne preocupa de specificul acestei relatii, este bine să
subliniem că există deja o literatură considerabilă despre acest domeniu, că ana1iza sociologică a
puterii abia a debutat, mai a1es în ultimele trei decenii, în literatura occidenta1ă si că, în fostele
state cu regimuri totalitar-comuniste, modul de tratare a acestui subiect, desi n-a 1ipsit cu
desăvârsire, era puternic marcat de slogane marxiste ori pseudomarxiste, ori, pur si simplu, de
propaganda de par-tid, simplistă, rudimentară si fără nici un continut cât de cât ana1itic.
Este, deci, certă legătura între orice tip de organizare socială, oricare dintre formele cât de cât
complexe de agregare a1e unor grupări umane st existenta unor forme de putere. Totusi, acest lucru
nu ne îndreptăteste să aftrmăm că toate relatiile umane sunt, într- un fel sau a1tul, reductibile la
relatii de putere. "Fiecare act social este o exercitare a puterii, fiecare relatie socială este un
echilibru a1 puterii si fiecare grup sau sistem socia1 este o organizare a puterii" . Fiind de acord că
exercitarea puterii este dinamica centrală în cadrul procesului de organizare socialâ,
Marvin E. Olsen, Martin N. Marger (eds.), Power in Modern Societjes, Westview Press Inc.
2 Ibidem, p. 13.
lrebuie să remarcăm, în acelasi timp, că puterea nu caracterizează toate relatiile socia le ss că,
dimpotrivă, există tipuri ss forme de astfel de relatii care se constituie si se manifestă în absenta
puterii. O primă distinctie pe care putem s-o introducem va s în mod necesar legată de calitatea si de
echilibrul unor asemenea relatii; acelea dintre ele ce se caracterizează prin egalitatea rolurilor sau
prin caracterul lor interschimbabil în cadrul aceluiasi raport, în mod precis nu sunt relatii de putere.
Mai simplu spus, acolo unde nu există ierarhii durabile si consfintite ca atare în legi scrise ori
într-o îndelungată cutumă, nu avem de-a face cu fenomenul puterii. O afirmatie precum cea citată
mai sus tinde să ne prezinte puterea ca fiind omniprezentă, ea fiind liantul, ele- mentul de coeziune
sau de manifestare în orice grup socia1, permanenta oricărui act sau fapt care se produce în
grupările umane. Au existat si există însă dintotdeauna, si mai ales în lumea contemporană, o multitudine
de asociatii volunt are, nepermanente, lipsite de durată sau cu o durată scurtă, efemeră, ce nu
sunt marcate de putere si nu se manifestă prin ea. Printre cele mai simple si mai des întălnite sunt
cele legate de preocupări comune, de afinităti individ ua1e ori de grup, spontane si fără coduri
severe ss precise, apărute pentru satisfacerea unor nevoi spiri-tuale sau de alt gen, dar care nu sunt
dirijate si organizate în mod cen-tra1izat, neputând utiliza asupra membrilor nici un fel de
constrângere exterioară, în afara vointei proprii sau liberei a1egeri. Din această gamă, practic
extinsă asupra oricărui grup uman, fac parte si relatiile de afectiune, dragoste, care preced
constituirea viitoarelor familii. Există tentatia de a le considera sÎ pe acestea din urmă drept marcate
de pu-tere, mai ales dacă o parte predomină/domină asupra celeilalte, datorită puterii sentimentelor
ori a unei vointe mai accentuate
s Cineva, ea sau et, profstă, de pitdă, într-o relatie sentimentată de dependenta ceteilatte părti,
de subjugarea ce poate Ia un moment dat izvorî djn actul de devotiune fată de fiinta jubi tă, mai ales
dacă sentimentele nu sunt împărtăsite (cum se intâmplă adesea) de către ambij membrj ai cuplului.
Este problema eternă a dramelor sentimentale, vechi de când există omeniiea, ce se ivesc de
pe urma faptului că una din părti nu răspunde cu aceeasi măsură, dar caută să profite cle orbirea
celejlalte sj s-o domine în mod tiranic. Ar fi tentant să considerăm această dominatie drept un fapt
de putere, mai a1es că ea poate apărea ca abuzivă si discretionară, cerând supunere neconditionată
si indeplinirea fâră crâcnire a capriciilor ceteilalse părti. Dar ceea ce deosebesse cea mai tiranică
dominatie dintr-o relase senti-rnentală de un fapt autentic de putere vine din caracterul întâmplăsor
si efemer a1 primei retati1, care nici nu are vreo relevantă în afara cu plului; spre deosebire de ea,
relatia de putere nu estenici efemeră, nicj întâmplătoare si chjar dacă se referă la grupuri mici
ea va reverbera, de regulă, către ansambluri mai largi decât un simplu cuplu.
În realitate, în relatiile sentimentale este vorba despre influentă, care, fiind reciprocă sau
nepermanentă, nu poate fi consemnată ca fapt de putere. Cum vom vedea, atunci când inf1uenta se
exercită în mod inegal ss permanent dintr-o singură directie, sau în avantajul unei părti si, eventual,
în detrimentul celeilalte, atunci ea este izvorâtă dintr-o relatie de putere. Grupările umane
permanente, mai restrânse sau mai largi, bazate pe ierarliii si pe interese distincte si de lungă
durată, cu moduri specifice de organizare consemnate în ritualuri sau în Iegi si unde formele
de activitate nu sunt izvorâte din convingeri spontane ori ocazionale, ci, dimpotrivâ, sunt
dirijate de către persoane sau grupuri si executate de câtre alte persoane sau grupuri, chiar
dacă acestea din urmâ nu doresc întotdeauna acest lucru si ar fI chiar tentate să opună
rezistentă, sunt, în mod cert, caracterizate de putere.
"Trebuie să fie clar - precizează Robert Bierstedt - că este nevoie de putere pentru a
consfinti asociatia, a-i garanta continuitatea, a- i întări normele... Pe scurt, puterea sprijină ordinea
fundamenta1ă a societătii si organizarea socială în cadrul ei... Fără putere nu există nici organizatie
si nici ordine. Introducerea dimensiunii timp si exigentele de circumstantă cer reajustări continue în
structura fiecărei asociatii ss puterea este cea care o sustine de -a lungul acestor tranzitii"
În viata cotidiană, fiecare individ si orice grup social evoluează sub inf1uenta si, la rândul lor,
inf1uente ază, având un rol distinct, cele două forme esentia1e de rel atii - de putere si în afara
puterii. Viata socială nici nu poate fi imaginată si înteleasă corect fără această nesfârsită
policromie a relatiilor umane care se conditionează sise inf1uentează reciproc pe toată durata
existentei, fără ca vreodată să poată fi consemnat triumful ultim si definitiv al unei forme de
asociere asupra alteia pentru că aceasta ar face, practic, orice convietuire imposibilă. Asa cum nu se
poate imagina o viată socială echilibrată si durabilă sub semnul efemerului, al asocierilor spontane
si
ocaziona1e, al legăturilor întâmplătoare sj izvorâte exclusiv din
bunăvointa tuturor (ceea ce nici nu se poate obtine), tot asa nu poate ft un climat social dirijat
după principii mecaniciste, în care spon-taneitatea si liberul arbitru să fie absente. Marea eroare, cu
urmări
Robert Bierstedt, Power and Progress. Essay on Sociological Theory, McGraw-Hill, New
funeste pentru numeroase societăti, a regimurilor totalitare a constat, în fond, în tentatia
(niciodată realizată integral) de a domina prin fortă brută si printr-un control absolut - materia1 ss
spiritua1 - asupra unor popoare, lichidând orice scânteie de imaginatie si de spirit creativ, de
spontaneitate si de asociatie liber co nsimtită.
Revenind la relatiile de putere, vedem că trăsăturile lor distincte nu pot fi separate de
durabiiitatea lor (un anumit caracter peren), asinietria ori inegalitatea rolurilor între membrii ce
compun diferite grupuri, dependenta de ierarhii, de norme sau de ritualuri, existenta unui
centralisns (mai mult sau mai putin accentuat) izvorât, la rândul lui, din nioduri specifice de
organizare Toate acestea îsi au corespondentul lor spiritua1 în teorii mai mult sau mai putin
elaborate, care, la nivel nationa1 ori intemationa1, iau forma unor doctrine sau ideologii. Relatiile
de putere sunt asimetrice prin aceea că detin ătorul puterii exercită un control mai mare asupra comportamentului
supusilor decât invers, dar reciprocitatea inf1uentei -criteriul cle definire a relatiei
sociale - nu este niciodată distrusă în totalitate, cu exceptia acelor forme de violent fizică, unde,
desi indreptată împotriva unui om, nu-1 tratează decât ca pe un obiect fizic.
Totusi, as imetria relatiilor de putere este adesea accentuată până într-atât, încât logic este un
nonsens să se vorbească de relatii "bila-terale" de putere sau de "ega1itate de putere" în negocieri
sau con- fiicte. Un alt autor, Peter Blau, sustine că "interdependenta si inf1uenta reci procă de
putere egală indică lipsa de putere" . Această asimetrie a relatiilor de putere indică faptul că
resursele puterii sunt inegal distribuite si, de asemenea, arată clar că o relatie de acest tip nu
poate functiona fârâ diviziunea conducâtori-condusi indife-rent de natura societătii în cadrul
căreia se manifestă. Diferenta de potential intre membrii feluritelor colectivităti umane face
efectivâ
Ibidem. p.
6 Peter Btau, Djfferentiation of Power, în: Political Power. A Reader in
Theory anct Research, The
Free Press, Collier-McMi1lan Limited,
1969, p. 308.
Această diferentă de potential în retatia de putere face ca diversi autori (R. Bierstedt, A.
Etzioni etc.) să compare puterea cu un curent electric: asa după cum aces-ta nu se poate transmite
fâră o diferentă de potential între cei doj poli, tot asa puterea nu se poate manifesta fără djviziunea
conducători-condusi, bazatâ, deci, pe diferentierea roturilor. În acelas timp, asa cum mânuirea
incorectă a sursei de energie electrică poate determina accidente grave, nerespectarea roluritor sau
recatcitranta celor care nu se supun pot atrage sanctiuni negative ate puterii.
relatia de putere si- i detesă, în acelasi timp, siratiftcări complexe si ierarhii care, luate în
ansamblu, oferă imaginea societătii luate caîntreg
Totusi, asimetria relatiilor de putere nu trebuie absolutizată, desi ea reprezi'îtă, cum am spus,
principa1a caracteristică a acestnra dacă iratăm relatiile de putere ca fiind exclusiv ierarhice si
si1atera1e, trecem cu vederea o întreagă categorie de relatii între persoane sau grupuri în care
controlul unei persoane sau a1 unui grup asupra a1tora în legărură cu un anumit domeniu poate fi
echilibrat de controlul celorla1ti într-un domeniu diferit. Numai într-un regim tota1itar în care
conirolul diferitelor resurse se concentrează în mâini cât mai putine se poate vorbi de o asimetrie
accentuată a raporturilor dintre detinătorii puterii si o majoritate aproape spoliată de orice fel de
drepturi si libertăti. Dar chiar si acolo, cum s-a dovedit, a existat o anumită intercursivitate a
puterii înire grupările birocratice a1e puterii din regimul comuni.st. S-a vorbit, adesea, despre lipsa
de putere a sindicatelor din regimul comunist si chiar a existat, în opinia publică, o atitudine de
persif1are a acestora pen-tru lipsa lor de eficientă, si totusi, birocratia sindica1ă a avut un rol în
limitele impuse de regim, iar fondurile materia1e mânuite de aceasta nu erau deloc modeste. Într-un
regim democratic însă, împărtirea domenii- lor între părti poate ft adesea rezultatul unor
reglementări de natură constitutiona1ă sau, a1teori, al unor întelegeri, la rândul lor, precedate de o
luptă deschisă pentru putere.
Asadar, termenul de "putere intercursivă" a fost propus pentru relatiile caracterizate de un
echilibru de putere si o repartizare a donseniilor între părti. Se deosebeste de "puterea
integrală", în care luarea deciziilor si initiativelor de actiune sunt centralizate si mono-polizate de o
singură parte. "Puterea intercursivă există acolo unde puterea fiecărei părti într-o relatie este
contracarată de cea a celor- la1te, cu proceduri de ajungere la întelegere sau de luare în comun a
deciziilor, proceduri care le reglementează relatiile atunci când este vorba cle probleme ce le
afectează amândurora obiectivele si intere-sele" . Am dat o relativă extindere acestei probleme a
puterii inter8 Cf. Virgil Măgureanu, Puterea politică si sistem ul social, Editura Polisjcă,
Bucuresti, 1985, p. 17.
s Calitate datorită căreia o persoană sau un grup care are putere intr-Un anumit plan nu are
putere relevantă in altul, în timp ce altii, lipsiti de putere intr- un domeniu, o pot manifesta în attul.
10 Marvin E. Olsen, Martin N. Marger,(eds.) op. cit., p. 13-14.
cursive si a celei integra1e numai pentru că în ea rezidă miezul unei dezbateri, încă netransate,
cu privire la modul în care functionează societătile modeme de astă.zi si cum trebuie conceput
echilibrul pu-terii, ori relatia dintre detinătorii puterii si cei care se supun, pentru ca societatea să
functio neze, dacă nu optim, măcar în limite tolera-bile, pentru majoritatea membrilor săi.
Este stiut, puterea integra1ă (sau absolută) comportă riscuri grave cu privire la posibile
abuzuri ori acte de coruptie sau, si mai rău, pu-terea si reprezentantii ei se pot situa în afara,
deasupra si chiar impotriva societătii pe care pretind că o servesc. Toti ana1istii care examinează
fenomenul puterii ajung si la întrebarea, mai mult sau mai putin bine pusă: cine îi conduce pe
conducători, cine îi păzeste pe paznici, cine îi supraveghează pe supraveghetori? Presupunerea din
spatele întrebării este că puterea conducătorilor de a decide în mod discret nu poate fi eliminată, în
totalitate, în societătile umane. Acolo unde puterea integrală este stabilită si recunoscută ca
inevitabilă în cel putin unele situatii sau domenii, ca în cazul puterii statului în societătile mo deme,
tentativele de a o limita pot fi făcute si în sensul de a încerca transformarea puterii integra1e într-un
sistem de putere intercursivă.
În cadrul grupărilor umane complexe este inerentă diviziunea socială referitoare la conducerea
diverselor forme de activitate; aici este inevitabil să apară asimetriile si inega1itătile de roluri între
diferitele categorii de indivizi. Cu cât creste gradul de complexitate a1 comunitătii umane se
adânceste si diviziunea amintită, iar relatiile de putere vor deveni cadrul necesar, cel mai
cuprinzător la nivelul comunitătilor de acelasi tip, care va integra si dirija toate celelalte forme de
conducere si dirijare a activitătilor de orice fel. Se poate imagina conducerea oricărei forme
specifice de activitate, dar puterea se manifestă ca factor global si integrator. Ea devine, astfel,
matricea unui anumit corp socia1 în tot ceea ce acesta manifestă mai semnificativ.
Puterea nu se sustine doar cu una sau alta dintre resursele de care dispune o comunitate
umană, ci, de regulă, se sprijină pe majori-tatea acestora; ea imprimă societătii scopuri stabile si se
străduieste să formeze convingeri de durată. Valorile puterii reprezintă, de fapt, chintesenta
celorlalte forme si niveluri de manifestare pe plan axio-
logic astfel că, nu de putine ori, în organizarea consensului unei majorităti socia1e, puterea va
utiliza considerente de ordin general, strategic, neomitând însă nici pe cele tinând de traditia
istorică, morală sau culturală.
Generarea puterii - dată fiind inegalitatea amintită a rolurilor între cei care conduc ss cei
care se supun în cadrul relatiei de putere - nu trebuie, în mod necesar să se bazeze pe fortă sau
coercitie. Există a1te surse sau mijloace prin care ea se poate face ascultată, cum a.r fi resursele
economice (utilitare) sau normative etc.. Se sustine, chiar, că puterea recurge în cele din urmă la
fortă atunci când celelalte pârghii - economice sau morale - nu sunt eficiente.
Puterea presupune, prin definitie, capacitatea de a reduce rezistenta în raport cu scopurile sale,
ea nefiind, prin aceasta, în mod necesar coercitivă în sensul eliminării tuturor a1ternativelor la linia
impusă. Orice putere poate fi coercitivă în mod potential, dar, de regulă, ea se exercită închizând
unele alternative si făcând mai putin atractive altele. După cum observă si Amitai Etzioni,
majori- tatea celor care exercită puterea trebuie să aleagă nu între a obtine îndeplinirea voluntară a
sarcinilor sau folosirea fortei, nu între îndeplinirea unor directive ori aplicarea puterii, ci, mai
degrabă, să decidă care anume dintre genurile de putere trebuie aplicat. "O unitate societală
este cu atât mai activă cu cât intensitatea aplicării puterii este mai mică, cu cât actiunea societală se
bazează într-o mai mare măsură pe un consens autentic si cu cât genurile de putere folosite sunt mai
putin alienante"
|
