PUTEREA POLITICÃ sI FENOMENELE
CORELATIVE
PUTEREA CA FENOMEN SOCIAL
SPECIFICUL RELATIEI DE PUTERE
Orice grup socia1 organizat presupune existenta între membrii sãi a unei multitudini de relatii
(de interese, de solidaritate, de atractie sau de conf1ict etc.), dintre care cele de putere au un rol
aparte, cu totul distinct fatã de gama practic nelimitatã a raporturilor socia1e în grupurile umane
mari si complex stratificate. Cu privire la societãti se poate aftrma cã ele reprezintã "retele
sociologice multiple de pu-tere, care se suprapun si se intersecteazã" s. Cum vom vedea, existã o
legãturã indestructibilã între orice formã de organizare socialã - de la cele mai simple si pânã la
macrogrupuri - si relatia de putere, ceea ce face extrem de necesarã o ana1izã atentã si lipsitã de
prejudecãti a acestui fenomen. Inainte de a ne preocupa de specificul acestei relatii, este bine sã
subliniem cã existã deja o literaturã considerabilã despre acest domeniu, cã ana1iza sociologicã a
puterii abia a debutat, mai a1es în ultimele trei decenii, în literatura occidenta1ã si cã, în fostele
state cu regimuri totalitar-comuniste, modul de tratare a acestui subiect, desi n-a 1ipsit cu
desãvârsire, era puternic marcat de slogane marxiste ori pseudomarxiste, ori, pur si simplu, de
propaganda de par-tid, simplistã, rudimentarã si fãrã nici un continut cât de cât ana1itic.
Este, deci, certã legãtura între orice tip de organizare socialã, oricare dintre formele cât de cât
complexe de agregare a1e unor grupãri umane st existenta unor forme de putere. Totusi, acest lucru
nu ne îndreptãteste sã aftrmãm cã toate relatiile umane sunt, într- un fel sau a1tul, reductibile la
relatii de putere. "Fiecare act social este o exercitare a puterii, fiecare relatie socialã este un
echilibru a1 puterii si fiecare grup sau sistem socia1 este o organizare a puterii" . Fiind de acord cã
exercitarea puterii este dinamica centralã în cadrul procesului de organizare socialâ,
Marvin E. Olsen, Martin N. Marger (eds.), Power in Modern Societjes, Westview Press Inc.
2 Ibidem, p. 13.
lrebuie sã remarcãm, în acelasi timp, cã puterea nu caracterizeazã toate relatiile socia le ss cã,
dimpotrivã, existã tipuri ss forme de astfel de relatii care se constituie si se manifestã în absenta
puterii. O primã distinctie pe care putem s-o introducem va s în mod necesar legatã de calitatea si de
echilibrul unor asemenea relatii; acelea dintre ele ce se caracterizeazã prin egalitatea rolurilor sau
prin caracterul lor interschimbabil în cadrul aceluiasi raport, în mod precis nu sunt relatii de putere.
Mai simplu spus, acolo unde nu existã ierarhii durabile si consfintite ca atare în legi scrise ori
într-o îndelungatã cutumã, nu avem de-a face cu fenomenul puterii. O afirmatie precum cea citatã
mai sus tinde sã ne prezinte puterea ca fiind omniprezentã, ea fiind liantul, ele- mentul de coeziune
sau de manifestare în orice grup socia1, permanenta oricãrui act sau fapt care se produce în
grupãrile umane. Au existat si existã însã dintotdeauna, si mai ales în lumea contemporanã, o multitudine
de asociatii volunt are, nepermanente, lipsite de duratã sau cu o duratã scurtã, efemerã, ce nu
sunt marcate de putere si nu se manifestã prin ea. Printre cele mai simple si mai des întãlnite sunt
cele legate de preocupãri comune, de afinitãti individ ua1e ori de grup, spontane si fãrã coduri
severe ss precise, apãrute pentru satisfacerea unor nevoi spiri-tuale sau de alt gen, dar care nu sunt
dirijate si organizate în mod cen-tra1izat, neputând utiliza asupra membrilor nici un fel de
constrângere exterioarã, în afara vointei proprii sau liberei a1egeri. Din aceastã gamã, practic
extinsã asupra oricãrui grup uman, fac parte si relatiile de afectiune, dragoste, care preced
constituirea viitoarelor familii. Existã tentatia de a le considera sÎ pe acestea din urmã drept marcate
de pu-tere, mai ales dacã o parte predominã/dominã asupra celeilalte, datoritã puterii sentimentelor
ori a unei vointe mai accentuate
s Cineva, ea sau et, profstã, de pitdã, într-o relatie sentimentatã de dependenta ceteilatte pãrti,
de subjugarea ce poate Ia un moment dat izvorî djn actul de devotiune fatã de fiinta jubi tã, mai ales
dacã sentimentele nu sunt împãrtãsite (cum se intâmplã adesea) de cãtre ambij membrj ai cuplului.
Este problema eternã a dramelor sentimentale, vechi de când existã omeniiea, ce se ivesc de
pe urma faptului cã una din pãrti nu rãspunde cu aceeasi mãsurã, dar cautã sã profite cle orbirea
celejlalte sj s-o domine în mod tiranic. Ar fi tentant sã considerãm aceastã dominatie drept un fapt
de putere, mai a1es cã ea poate apãrea ca abuzivã si discretionarã, cerând supunere neconditionatã
si indeplinirea fârã crâcnire a capriciilor ceteilalse pãrti. Dar ceea ce deosebesse cea mai tiranicã
dominatie dintr-o relase senti-rnentalã de un fapt autentic de putere vine din caracterul întâmplãsor
si efemer a1 primei retati1, care nici nu are vreo relevantã în afara cu plului; spre deosebire de ea,
relatia de putere nu estenici efemerã, nicj întâmplãtoare si chjar dacã se referã la grupuri mici
ea va reverbera, de regulã, cãtre ansambluri mai largi decât un simplu cuplu.
În realitate, în relatiile sentimentale este vorba despre influentã, care, fiind reciprocã sau
nepermanentã, nu poate fi consemnatã ca fapt de putere. Cum vom vedea, atunci când inf1uenta se
exercitã în mod inegal ss permanent dintr-o singurã directie, sau în avantajul unei pãrti si, eventual,
în detrimentul celeilalte, atunci ea este izvorâtã dintr-o relatie de putere. Grupãrile umane
permanente, mai restrânse sau mai largi, bazate pe ierarliii si pe interese distincte si de lungã
duratã, cu moduri specifice de organizare consemnate în ritualuri sau în Iegi si unde formele
de activitate nu sunt izvorâte din convingeri spontane ori ocazionale, ci, dimpotrivâ, sunt
dirijate de cãtre persoane sau grupuri si executate de câtre alte persoane sau grupuri, chiar
dacã acestea din urmâ nu doresc întotdeauna acest lucru si ar fI chiar tentate sã opunã
rezistentã, sunt, în mod cert, caracterizate de putere.
"Trebuie sã fie clar - precizeazã Robert Bierstedt - cã este nevoie de putere pentru a
consfinti asociatia, a-i garanta continuitatea, a- i întãri normele... Pe scurt, puterea sprijinã ordinea
fundamenta1ã a societãtii si organizarea socialã în cadrul ei... Fãrã putere nu existã nici organizatie
si nici ordine. Introducerea dimensiunii timp si exigentele de circumstantã cer reajustãri continue în
structura fiecãrei asociatii ss puterea este cea care o sustine de -a lungul acestor tranzitii"
În viata cotidianã, fiecare individ si orice grup social evolueazã sub inf1uenta si, la rândul lor,
inf1uente azã, având un rol distinct, cele douã forme esentia1e de rel atii - de putere si în afara
puterii. Viata socialã nici nu poate fi imaginatã si înteleasã corect fãrã aceastã nesfârsitã
policromie a relatiilor umane care se conditioneazã sise inf1uenteazã reciproc pe toatã durata
existentei, fãrã ca vreodatã sã poatã fi consemnat triumful ultim si definitiv al unei forme de
asociere asupra alteia pentru cã aceasta ar face, practic, orice convietuire imposibilã. Asa cum nu se
poate imagina o viatã socialã echilibratã si durabilã sub semnul efemerului, al asocierilor spontane
si
ocaziona1e, al legãturilor întâmplãtoare sj izvorâte exclusiv din
bunãvointa tuturor (ceea ce nici nu se poate obtine), tot asa nu poate ft un climat social dirijat
dupã principii mecaniciste, în care spon-taneitatea si liberul arbitru sã fie absente. Marea eroare, cu
urmãri
Robert Bierstedt, Power and Progress. Essay on Sociological Theory, McGraw-Hill, New
funeste pentru numeroase societãti, a regimurilor totalitare a constat, în fond, în tentatia
(niciodatã realizatã integral) de a domina prin fortã brutã si printr-un control absolut - materia1 ss
spiritua1 - asupra unor popoare, lichidând orice scânteie de imaginatie si de spirit creativ, de
spontaneitate si de asociatie liber co nsimtitã.
Revenind la relatiile de putere, vedem cã trãsãturile lor distincte nu pot fi separate de
durabiiitatea lor (un anumit caracter peren), asinietria ori inegalitatea rolurilor între membrii ce
compun diferite grupuri, dependenta de ierarhii, de norme sau de ritualuri, existenta unui
centralisns (mai mult sau mai putin accentuat) izvorât, la rândul lui, din nioduri specifice de
organizare Toate acestea îsi au corespondentul lor spiritua1 în teorii mai mult sau mai putin
elaborate, care, la nivel nationa1 ori intemationa1, iau forma unor doctrine sau ideologii. Relatiile
de putere sunt asimetrice prin aceea cã detin ãtorul puterii exercitã un control mai mare asupra comportamentului
supusilor decât invers, dar reciprocitatea inf1uentei -criteriul cle definire a relatiei
sociale - nu este niciodatã distrusã în totalitate, cu exceptia acelor forme de violent fizicã, unde,
desi indreptatã împotriva unui om, nu-1 trateazã decât ca pe un obiect fizic.
Totusi, as imetria relatiilor de putere este adesea accentuatã pânã într-atât, încât logic este un
nonsens sã se vorbeascã de relatii "bila-terale" de putere sau de "ega1itate de putere" în negocieri
sau con- fiicte. Un alt autor, Peter Blau, sustine cã "interdependenta si inf1uenta reci procã de
putere egalã indicã lipsa de putere" . Aceastã asimetrie a relatiilor de putere indicã faptul cã
resursele puterii sunt inegal distribuite si, de asemenea, aratã clar cã o relatie de acest tip nu
poate functiona fârâ diviziunea conducâtori-condusi indife-rent de natura societãtii în cadrul
cãreia se manifestã. Diferenta de potential intre membrii feluritelor colectivitãti umane face
efectivâ
Ibidem. p.
6 Peter Btau, Djfferentiation of Power, în: Political Power. A Reader in
Theory anct Research, The
Free Press, Collier-McMi1lan Limited,
1969, p. 308.
Aceastã diferentã de potential în retatia de putere face ca diversi autori (R. Bierstedt, A.
Etzioni etc.) sã compare puterea cu un curent electric: asa dupã cum aces-ta nu se poate transmite
fârã o diferentã de potential între cei doj poli, tot asa puterea nu se poate manifesta fãrã djviziunea
conducãtori-condusi, bazatâ, deci, pe diferentierea roturilor. În acelas timp, asa cum mânuirea
incorectã a sursei de energie electricã poate determina accidente grave, nerespectarea roluritor sau
recatcitranta celor care nu se supun pot atrage sanctiuni negative ate puterii.
relatia de putere si- i detesã, în acelasi timp, siratiftcãri complexe si ierarhii care, luate în
ansamblu, oferã imaginea societãtii luate caîntreg
Totusi, asimetria relatiilor de putere nu trebuie absolutizatã, desi ea reprezi'îtã, cum am spus,
principa1a caracteristicã a acestnra dacã iratãm relatiile de putere ca fiind exclusiv ierarhice si
si1atera1e, trecem cu vederea o întreagã categorie de relatii între persoane sau grupuri în care
controlul unei persoane sau a1 unui grup asupra a1tora în legãrurã cu un anumit domeniu poate fi
echilibrat de controlul celorla1ti într-un domeniu diferit. Numai într-un regim tota1itar în care
conirolul diferitelor resurse se concentreazã în mâini cât mai putine se poate vorbi de o asimetrie
accentuatã a raporturilor dintre detinãtorii puterii si o majoritate aproape spoliatã de orice fel de
drepturi si libertãti. Dar chiar si acolo, cum s-a dovedit, a existat o anumitã intercursivitate a
puterii înire grupãrile birocratice a1e puterii din regimul comuni.st. S-a vorbit, adesea, despre lipsa
de putere a sindicatelor din regimul comunist si chiar a existat, în opinia publicã, o atitudine de
persif1are a acestora pen-tru lipsa lor de eficientã, si totusi, birocratia sindica1ã a avut un rol în
limitele impuse de regim, iar fondurile materia1e mânuite de aceasta nu erau deloc modeste. Într-un
regim democratic însã, împãrtirea domenii- lor între pãrti poate ft adesea rezultatul unor
reglementãri de naturã constitutiona1ã sau, a1teori, al unor întelegeri, la rândul lor, precedate de o
luptã deschisã pentru putere.
Asadar, termenul de "putere intercursivã" a fost propus pentru relatiile caracterizate de un
echilibru de putere si o repartizare a donseniilor între pãrti. Se deosebeste de "puterea
integralã", în care luarea deciziilor si initiativelor de actiune sunt centralizate si mono-polizate de o
singurã parte. "Puterea intercursivã existã acolo unde puterea fiecãrei pãrti într-o relatie este
contracaratã de cea a celor- la1te, cu proceduri de ajungere la întelegere sau de luare în comun a
deciziilor, proceduri care le reglementeazã relatiile atunci când este vorba cle probleme ce le
afecteazã amândurora obiectivele si intere-sele" . Am dat o relativã extindere acestei probleme a
puterii inter8 Cf. Virgil Mãgureanu, Puterea politicã si sistem ul social, Editura Polisjcã,
Bucuresti, 1985, p. 17.
s Calitate datoritã cãreia o persoanã sau un grup care are putere intr-Un anumit plan nu are
putere relevantã in altul, în timp ce altii, lipsiti de putere intr- un domeniu, o pot manifesta în attul.
10 Marvin E. Olsen, Martin N. Marger,(eds.) op. cit., p. 13-14.
cursive si a celei integra1e numai pentru cã în ea rezidã miezul unei dezbateri, încã netransate,
cu privire la modul în care functioneazã societãtile modeme de astã.zi si cum trebuie conceput
echilibrul pu-terii, ori relatia dintre detinãtorii puterii si cei care se supun, pentru ca societatea sã
functio neze, dacã nu optim, mãcar în limite tolera-bile, pentru majoritatea membrilor sãi.
Este stiut, puterea integra1ã (sau absolutã) comportã riscuri grave cu privire la posibile
abuzuri ori acte de coruptie sau, si mai rãu, pu-terea si reprezentantii ei se pot situa în afara,
deasupra si chiar impotriva societãtii pe care pretind cã o servesc. Toti ana1istii care examineazã
fenomenul puterii ajung si la întrebarea, mai mult sau mai putin bine pusã: cine îi conduce pe
conducãtori, cine îi pãzeste pe paznici, cine îi supravegheazã pe supraveghetori? Presupunerea din
spatele întrebãrii este cã puterea conducãtorilor de a decide în mod discret nu poate fi eliminatã, în
totalitate, în societãtile umane. Acolo unde puterea integralã este stabilitã si recunoscutã ca
inevitabilã în cel putin unele situatii sau domenii, ca în cazul puterii statului în societãtile mo deme,
tentativele de a o limita pot fi fãcute si în sensul de a încerca transformarea puterii integra1e într-un
sistem de putere intercursivã.
În cadrul grupãrilor umane complexe este inerentã diviziunea socialã referitoare la conducerea
diverselor forme de activitate; aici este inevitabil sã aparã asimetriile si inega1itãtile de roluri între
diferitele categorii de indivizi. Cu cât creste gradul de complexitate a1 comunitãtii umane se
adânceste si diviziunea amintitã, iar relatiile de putere vor deveni cadrul necesar, cel mai
cuprinzãtor la nivelul comunitãtilor de acelasi tip, care va integra si dirija toate celelalte forme de
conducere si dirijare a activitãtilor de orice fel. Se poate imagina conducerea oricãrei forme
specifice de activitate, dar puterea se manifestã ca factor global si integrator. Ea devine, astfel,
matricea unui anumit corp socia1 în tot ceea ce acesta manifestã mai semnificativ.
Puterea nu se sustine doar cu una sau alta dintre resursele de care dispune o comunitate
umanã, ci, de regulã, se sprijinã pe majori-tatea acestora; ea imprimã societãtii scopuri stabile si se
strãduieste sã formeze convingeri de duratã. Valorile puterii reprezintã, de fapt, chintesenta
celorlalte forme si niveluri de manifestare pe plan axio-
logic astfel cã, nu de putine ori, în organizarea consensului unei majoritãti socia1e, puterea va
utiliza considerente de ordin general, strategic, neomitând însã nici pe cele tinând de traditia
istoricã, moralã sau culturalã.
Generarea puterii - datã fiind inegalitatea amintitã a rolurilor între cei care conduc ss cei
care se supun în cadrul relatiei de putere - nu trebuie, în mod necesar sã se bazeze pe fortã sau
coercitie. Existã a1te surse sau mijloace prin care ea se poate face ascultatã, cum a.r fi resursele
economice (utilitare) sau normative etc.. Se sustine, chiar, cã puterea recurge în cele din urmã la
fortã atunci când celelalte pârghii - economice sau morale - nu sunt eficiente.
Puterea presupune, prin definitie, capacitatea de a reduce rezistenta în raport cu scopurile sale,
ea nefiind, prin aceasta, în mod necesar coercitivã în sensul eliminãrii tuturor a1ternativelor la linia
impusã. Orice putere poate fi coercitivã în mod potential, dar, de regulã, ea se exercitã închizând
unele alternative si fãcând mai putin atractive altele. Dupã cum observã si Amitai Etzioni,
majori- tatea celor care exercitã puterea trebuie sã aleagã nu între a obtine îndeplinirea voluntarã a
sarcinilor sau folosirea fortei, nu între îndeplinirea unor directive ori aplicarea puterii, ci, mai
degrabã, sã decidã care anume dintre genurile de putere trebuie aplicat. "O unitate societalã
este cu atât mai activã cu cât intensitatea aplicãrii puterii este mai micã, cu cât actiunea societalã se
bazeazã într-o mai mare mãsurã pe un consens autentic si cu cât genurile de putere folosite sunt mai
putin alienante"
|
