PUTEREA POLITICĂ
Cu analiza puterii po1itice ne situăm la nivelul cel mai general al societătii, una dintre
caracteristicile acestei forme de putere fiind legată de exercitarea sa la nivelul global al unei
comunităti umane. Datorită caracterului său int 444f58e egrator, ea are capacitatea de a cuprinde în sine si asi
subordona, ca resurse si mijloace proprii, celela1te forme de putere. Aceste forme pot avea, cum
am amintit, o inf1uentă deosebită asupra puterii politice, având, uneori, chiar tendinta de a i se
substitui sau de a- i impune mijloacele de acti une, ori de a-i dicta scopurile, însă, în principiu,
subordonarea lor fată de aceasta repre- zintă conditia esentială a realizării procesului politic în
ansamblu, a dirijării societătii luate ca întregl
16 Vezi. în acest sens, Knorr Ktaus, op. cit.
17 A se vedea, de ex., tucrărite cunoscutului sociolog al politicii si ăl retatiiloi civili-militari,
Morris Janoviz.
18 În ceea ce priveste caracteristiciie puterii politice, modul ei de manifestare si trasăturile ei
esentiale, vezi si Viisgi1 Măgureanu, Puterea politică, Editura Politică, Bucuresti, 1979, p. 96-127.
Puterea politică serveste necesitătii de a asigura echilibrul diferitelor colectivităti ce alcătuiesc
societatea sÎ compatibilitatea activitătilor ce se desfăsoară în interiorul ei. Scopul ei este, asadar,
de a asigura existenta societătii si posibilitatea dezvoltării ei. G.sorges Balandier consideră că
"puterea va fi definită ca rezultând, pentru orice societate, din necesitatea de a lupta împotriva
entropiei care o amenintă cu dezordinea - asa cum aceasta amenintă orice sistem"
Determinismul intem, care relevă puterea ca o necesitate socială, rezultă din importanta mentinerii
echilibrului si coeziunii interne ale oricărei societăti. Dar ea rezultă si dintr-o necesitate extemă,
deoarece fiecare societate este în legătură cu exteriorul, este, în mod direct sau indirect, în relatie cu
a1te societăti; scopul puterii este, în acest caz, de a organiza aliantele si apârarea, de a afirma, în
raport cu exteriorul, unitatea si coeziunea, trăsăturile distincte ss interesele comunitătii pe care o
reprezintă.
Cei mai prestigiosi exponenti ai teoriei puterii politice recunosc suveranitatea drept una
dintre irăsăturile sa1e esentiale. Aceasta pre-supune calitatea puterii de a fi instanta supremă dintr-o
societate sau, altfel spus, inexistenta unei alte autorităti superioare ei, la care să se poată face
apel penlru a-i contesta deciziile. Scopurile politice cer ca această formă de putere să fie superioară
în raport cu celelalte pu-teri sociale, sâ fie supusă numai unor limitări constitutionale si, în ultimă
instantă, ca numai această putere să aibă drept de coercitie în caz de nesupunere fată de deciziile
sa1e. Aceasta însă nu împiedică sustragerea guvemantilor de la orice control socia1, sau
independenta lor în fata reglementărilor legale; detinătorii puterii politice, -legislatori si
guvernanti -, având ca functie să hotărască în numele ansamblului societătii globa1e, guvemează
prin deciziile lor toate celelalte puteri socia1e, fără a fi obligati să se supună vreuneia dintre acestea.
Asadar, a spune că societatea globală este colectivitate supremă, care nu depinde de nici o alta,
înseamnă a spune că autoritatea acestei colectivităti este si ea supremă. În acest sens, puterea
politicâ este puterea suveranâ"
Întelegerea puterii politice ca o capacitate generalizatâ (la
19 Georges Ba1andier, Anthropologie Politique, PIJF, Paris, 1969, p. 43.
20 Jean-William Lapierre, Essai sur le fondement du pouvoir politique, Editions Ophrys,
nivelni societătii globale) de decizie si control necesită sublinierea că această calitate nu
reprezintă ceva efemer si că ea este întruchipată în diferite mijloace rea1e de înfăptuire a vointei
sale, fiind consolidată de puterea aparatului de conducere. Este esential să se înte leagă că pentru
menti nerea ss consolidarea puterii sa1e, o anumită clasă sau grup social nu foloseste numai un
anumit mijloc, chiar dacă acesta este foarte eficace (ca, de exemplu, constrângerea), ci totalitatea
mijloacelor economice, socia1e, politice ss ideologice.
Controlul politic reprezintă functia fundamentală a oricărei pu-teri de acest fel, care Ie
subordonează pe toate celelalte. Această dimensiune a manifestării sa1e este atât de importantă,
încât ana1isti prestigiosi ai puterii (Talcott Parsons s.a.) o definesc ca pe o varie-tate de control
imperativ. Prin exercitarea controlului politic, pu-terea îi asigură finalizarea actelor si realizarea
intereselor fortelor sociale pe care ea le reprezintă. Această functie nu semnifică doar verificarea
conformitătii actiunilor reale cu vointa puterii, ci ea reprezintă ansamblul procedeelor si mijloacelor
(economice, politice, ideologice sau morale) care decurg din resursele si valorile acestei puteri si fac
posibilă reglarea mecanismului social globa1, precum si dinamica acestuia, potrivit cu imperativele
puterii.
În functie de natura regimului politic, de nivelul consensului sau al contestării fată de valorile
promovate de putere, ca si de metodele prin care se exercită, controlul puterii poate fj slab sau,
dimpoirjvă, eficient m raport cu societatea. Acest control este corelat, de aseme- nea, cu
legitimitatea puterii; natura procedeelor sa1e este determinată de nivelul de dezvoltare a democratiei
si de echilibrtil care existâ, în societatea datâ, între controlul exercitat de putere asupra
Societâtii si cOnso1u1 pe care Societatea 11 poate avea asupra pu-terii sau de garantiile care există
împoiriva abuzurilor acestei puteri. Atunci când există o disociere între va1orile puterii si interesele
majoritătii sociale si când controlul puterii este coercitiv în mod nediferentiat, rezultă o scădere a
nivelului activitătii socia1e, ceea ce echivalează, de fapt, cu o scădere a capacitătii de control din
partea puterii.
Cum am mai amintit, regimurile totalitare, dintre care cele comu- niste au avut, din păcate, o
longevitate mai snare, au încercat să exercite un control cât mai accentuat asupra societătii în
ansamblu si
a membrilor acesteia. De fapt, tendinta, niciodată satisfăcută. pe deplin, de a exercita un
control total asupra membrilor unei societăti dă si denumir ea generică a unor astfel de regimuri.
"Să-1 urmărim pe individ până sub plapuma de acasă" era, odinioară, unul dintre slo-ganele
regimului nazist din
mai deplin asupra societătilor în care a luat fiintă, mai întâi sub forma extremismului bolsevic în
Rusia si apoi, după cel de-a1 doilea război mondial, cu sprijinul direct sau indirect a1 baionetelor
Armatei Rosii, într-o serie de tări din Europa de Răsărit
(între care si Rom ânia) si din
extin-dere si mentinere a unor asemenea regimuri a putut avea loc si datorită unor crize specifice pe
continentul european (între care
aparitia fascismului), dar si a unor er ori grave de apreciere din partea unor regimuri
democratice cu traditie din Europa, cu privire la natu-ra si posibila evolutie a bolsevismului. În
virtutea unor astfel de erori, fosta Uniune Sovietică, guvemată, de la aparitia sa si până în ultimii ani
de dinaintea răsunătoarei sa1e prăbusiri din 1991, de cele mai tiranice ssi crimina1e regimuri, a
putut apărea drept aliatul natura1 a1 Occidentului în lupta împotriva nazismului hitlerist, desi s-ar
fiputut imagina o po1itică prin care, de pe urma marii conf1agratii care a fost cel de-al doilea război
mondial, să se fi prăbusit si nazismul si bolse- vismul. Controlul total către care au tins aceste
regimuri a uti1izat cele mai diverse mijloace, de la cele de represiune propriu- zisă (cu multe
milioane de victime) si până la încercarea de a inocula noilor generatii, printr-o propagandă pe cât
de perfidă, pe atât de zgomo-toasă, ideea unui viitor "de aur", care, desigur, nu urma sâ fie unul
capita1ist. În mod paradoxal, atunci când un regim încearcă să fie cât mai opresiv, utilizând o gamă
nesfârsită de mijloace, el nu reuseste tOtusi Ss exercite un control total, ci, dimpotrivă (ceea ce este
un sever avertisment din partea istoriei), rezultatul final nu poate fi decât cel cunoscut deja: o
rezistentă tot mai generalizată împotriva unei ast- fel de puteri.
Un alt aspect esential a1 puterii care reproduce, de fapt, modul său de generare într-o
colectivitate rezidă în caracterul său relational si asimetric, totodată. Puterea se înfăptuieste într-O
relatie socială caracteristică, conducere-supunere, care constituie cele două laturi inseparabile ale
oricărui fenomen de putere. "Intre cei care exercită
puterea si ceilalti memb ri ai grupului se stabileste o relatie specifică; ea constă în
comunicarea ss executarea hotărârilor ... A comunica o hotărâre pentru executare înseamnă a
conduce. A răspunde acestei comunicări, efectuând actiunile cer ute prin hotărâre, înseamnă a te
supune"
Acest fapt determină puterea sâ fie o relatie asimetriCasiSa exprime o diferentâ de potential
între cei care conduc si cei care se supun. Între conducere ti supunere se stabi1este o interactiune
determinantâ, prin care una din părti caută să determine com-portarea celeilalte. Este necesară
studierea actiunii determinante a puterii în comparatie cu a1te forme de determinare socială.
Dia1ectica puterii se rea1izează între cei doi termeni ai relatiei - condu cători si condusi. Spre
deosebire de a1te acte ale conducerii sociale, puterea are mereu un caracter imperativ, obligatoriu,
care presupune o prio-ritate determinantă a unei părti a relatiei puterii. În destule cazuri, anumiti
exponenti ai gândirii conservatoare, de dreapta, plecând de la constatarea inegalitătii rolurilor în
relatia de putere, procedează la fetisizarea inegalitătii sociale, a relatiilor sociale în general, prezentată
apoi ca o bază permanentă a puterii.
Dimpotrivă, plecând de la acelasi fapt, autori apartinând extre-mismului de stânga, anarhist,
contestă valabilitatea si legitimitatea oricărei puteri, considerând că societătile umane îti vor regăsi
echili-brul necesar numai după ce se vor emancipa de manifestarea oricărei puteri si autorităti. Ten
dintele extremiste, în genera1, indiferent de orientarea lor, nu pot fi în nici un fel relevante pentru
studiul stiintific al puterii. Existenta acestui statut inega1 între conducere si supunere în cadrul
puterii nu trebuie să ascundă faptul că, în procesul realizării ei, cele două părti se inf1uentează
reciproc, ceea ce determină ca pu-terea să fie o rezultantâ a interactiunii asnbilor factori.
Asimetria rolurilor in cadrul relatiei de putere exprimă un fapt istoric si tehnic, totodată. Orice
societate resimte nevoia de a fi reprezentată si cort-dusă la nivel globa1, de a-si echilibra feluritele
forme de putere din interiorul sâu, precum si de a se manifesta în raport cu a1te natiuni. Este
necesară, deci, o selectare a celor mai valorosi indivizi dintr-o comunitate umană pentru a organiza
si conduce societatea la diverse niveluri. Sistemul ierarhic al puterii nu exprimă neapărat forme de
21 J.-w. Lapierre, op. cit., p. 44.
oprimare a unor majorităti socia1e, consacrarea unor caste sau elite care se diferentiază de
restul societătii, se suprapun ei ss în cele din urmă o domină în mod abuziv. Ierarhiile si niv elurile
puterii sunt, în principiu, mecanisme de organizare si conducere care asigurâ randamentul
necesar si o selectare corectâ a valorilor în interio- rul unei societâti; si în acest sens, ele pot
exprima potentia1ul de pro-gres a1 comunitătii în cauză, în măsura în care ea ajunge să fie
reprezentată de cei mai prestigiosi membri ai săi.
In evolutia regimurilor tota1itare, în locul supunerii obtinute prin metode persuasive,
neviolente, se obtine subordonarea exclusiv prin mijloace violente (constrângere psihologică,
violentă fizică). Legitimitatea regimului este contestată de majoritatea societătii, detinătorii puterii
devin incapabili să hotărască si pierd controlul instrumentelor puterii publice sau exercită teroarea
pentru a-si recâstiga pozitia pierdută. "Atunci se manifestă ... puterea fără autori-tate, care domină
printr-o combinare a propagandei si a controlului politienesc. Relatiilor de conducere-supunere li
se substituie relatii de dominare-subordonare"
Regimurile democratice (care nu pot reprezenta nici ele tipuri ide a1e) trebuie în mod necesar
să echilibreze sau să determine compati-bilitatea controlului exercitat de putere asupra societătii cu
proce-durile democratice pe care societatea, la rândul ei (diversele grupări din cadrul ei , de opozitie
mai a1es), le desfăsoarâ pentru a
si fortele
mentine puterea sub un control cât mai atent si riguros. Există destui sceptici care sustin că nu
este posibilă mentinerea puterii sub un con-trol adecvat, că acesta nu poate fi decât formal sau că
orice putere corupe etc.. Este adevărat că experienta de până acum oferă destule motive de îndoială
că puterea, chiar si într- un stat cu traditie demo-cratică si cu destule garantii în ce priveste
ascendenta institutiilor abilitate să exercite controlul asupra guvemantilor, ar putea fi feritâ de
abuzuri. Nici nu mai punem 1a socoteală regimurile totalitare de care am pomenit si cărora analistii
nu mai pot decât să încerce să le descifreze mecanismele care au făcut posibilâ Oprimarea
generalizată si acele crime abominabile (unele dintre ele cu proportii de geno cid) care s-au petrecut
în acest secol. Cu tot caracterul ei retrospectiv, această analiză este necesară în mod imperios,
pentru că avertismentul
22 Ibidem, p. 57.
lansat de Albert Camus în fina1ul romanului "Ciuma" mai este, din păcate, actua1. Odatâ
consumată experienta totalitarismului la acest fina1 de secol si mileniu, nu putem considera cu totul
depăsit acest risc, mai a1es că unele din conditiile si cauzele care l-au generat mai persistă încă.
Probabil câ sociologii si politologii care se ocupă de studiul puterii în societătile demo cratice ar
trebui, înainte de a se pronunta asupra sanselor acestora de a- si controla guvemantii, să facă o
eva1uare cât mai exactă asupra măsurii în care societătile totalitare amintite au indus în societătile
occidentale anumite sindromuri si comportamente străine de traditia democratică . Acest lucru s-a
petrecut în mai toate societătile occidentale, o dată cu instalarea ordinii mondiale bipolare sub
hegemonia celor două superputeri:
S.U.A. si U.R.S.S..
Există în această carte un capitol special referitor la stat si la rolul acestuia în societătile
modeme. La această temă, referitoare la putere, ne mărginim doar la a nota în mod lapidar raportul
dintre stat si putere, asa cum se regăseste el în societâtile co ntemporane.
În cadrul sistemului politic al oricărei societăti actua1e, statul reprezintă principa1ul
instrument al puterii politice, ipostaza în care el asigură realizarea deciziilor ei specifice, precum ti
o mare parte a functiei de control pe care puterea o exercită în raport cu societatea. Actualele
cercetări stiintifîce referitoare la stat relevă faptul că acest mstrument de putere concentrează sub
autoritatea sa majoritatea resurselor economice, normative sau coercitive de care poate dispune o
societate. Această crestere continuă a prerogativelor stata1e, precum
a mijloacelor sale de interventie în raport cu societatea determină ca el să poată îndeplini o
functie socială generală. Dar confundarea puterii politice cu statul, care este de fapt numai un
instrument al acesteia, poate duce 1a teorii irelevante cu privire la natura puterii, la modul ei de
realizare într-o societate, la dinamica "puterilor" care i se opun si la rolul său în ansamblul social.
Această viziune denaturează ti ipostaziază rolul statului, considerat drept puterea însâsi si nu
23 Perioada de debut a anilor .50, în S.U.A., a fost marcată de o veritabilă "vână-toare de
vrăjitoare" împotriva tuturor ceior bănuiti a avea si mpatii de stânga sau pro- sovjetice. Era, de
fapt, o reactie târzie si oarecum înutilă după descoperirea de către responsabilii politicj ai
Occidentutui, a adevăruiui teribil că regimul stalinist nu este cu nsmsc mas putm amenintător decât
nazismul. Era însă prea târziu, cortina de fter fuse- se deja instalatâ.
permite analiza rolului a1tor factori politici - partide, diverse organizatii politice si socia1e
etc. - în sistemul puterii.
Considerăm, pe de altă parte, că acesti factori politici extrastata1i, care în societătile de azi si
în cele viitoare vor concura tot mai evident la realizarea puterii într-un cadru democratic, vor fi tot
mai în măsură să ofere acestor societăti o imagine pluralistă si lipsitâ de constrân-geri de natură
nedemocratică.
|
