Pavel Câmpeanu -
Ceausescu, anii număr torii inverse Iasi, Editura Polirom, 2002, 309 p.

Fost ilegalist, dar detinând dupa 1956 "o pozitie submediocra" în ierarhia stalinista, Pavel Câmpeanu este un nume cunoscut nu numai în România, ci si în strainatate. Bursier Fulbright si doctor în stiinte sociale, pe lânga articolele a 14114u2010o parute în prestigiosul periodic american New York Rewiew of Books, el a publicat în anii '80 mai multe volume în Statele Unite: The Syncretic Society (1980), aparuta sub pseu­donimul Frederico Garcia Casals, si trilogia The Sociology of Stalinist Order - The Origins (1986), The Genesis (1988) si Exit (1990) - lucrari de substanta si cu accent critic la adresa comu­nismului, bine primite de specialistii de peste ocean. În România, unde a detinut o vreme functia de director în TVR, Pavel Câmpeanu a publicat mai multe carti de specialitate privind televiziunea.

Daca în cazul lucrarilor precedente despre comunism abordarea a fost preponderent de tip sociologic, prezentul volum are un caracter istoric mult mai pronuntat. Astfel, autorul nu doar ca a folosit nume­roase documente din Arhiva PCR, Arhiva SRI si Arhiva Istorica a Academiei Române, multe dintre ele inedite, dar a apelat si la mar­turiile altor fosti ilegalisti (în general ale celor din jurul lui stefan Foris) sau la informatii provenite de la Tania Bratescu (fiica Anei Pauker), încercând sa obtina un tablou cât mai exact al eve­ni­mentelor prezentate. Nu în ultimul rând, trebuie amintita si re­curge­rea la propria sa memorie, folosita în special la descrierea de­ta­liata a mo­du­lui de viata a comunistilor din Penitenciarul Caran­sebes, lucra­rea depasind însa cu mult cadrul unui volum memo­ria­listic. Auto­rul men­tioneaza, de altfel, si "pluralitatea abordarilor" în redactarea acestui volum: istorica, sociologica, memorialistica si documentara. În fapt, daca tinem cont de realitatea ca avem în fata prima carte româneasca scrisa de o persoana provenita din interiorul sistemului comunist care nu numai ca nu contine pasaje autojustificatoare, dar cuprinde si nu­meroase critici la adresa regimului totalitar, multe adevarate abjurari de acesta, la care se adauga si desele excursuri teoretice, unele dintre ele de tip sociologic, asupra comunismului ca sistem, ajungem la concluzia ca prezentul volum constituie o lucrare de exceptie.

Primul capitol este dedicat prezentarii argumentelor care l-au de­ter­minat pe Pavel Câmpeanu sa scrie aceasta carte, ele fiind istorice, biografice si teoretice. Printre argumentele istorice sunt mentionate mai multe caracteristici ale carierei si personalitatii lui Nicolae Ceausescu sau ale regimului condus de el, unele singulare în întreg blocul rasaritean. Sunt semnalate astfel: sprijinul de care s-a bucurat Ceausescu din partea Occidentului dupa refuzul de a participa la înabusirea "Primaverii de la Praga"; accentul pus de dictator pe legaturile de sânge (promovarea membrilor familiei sale în functii de vârf) si nu pe cele politice; deteriorarea accentuata a nivelului de trai al populatiei; refuzul oricaror reforme din partea regimului, chiar si în momentele în care Gorbaciov initiase "Perestroika"; tre­ce­rea centrului de greutate al puterii din mâinile Securitatii în cele ale partidului (cu toate ca un fenomen similar a avut loc si la mij­locul anilor '50, în timpul regimului lui Dej, în intervalul dintre cele doua momente de intensificare a terorii: 1949-1953 si 1958-1960) etc. Totodata, autorul semnaleaza faptul ca Nicolae Ceau­sescu "ramâne unicul lider stalinist care reuseste sa cucereasca o legitimitate poli­tica autentica" (p. 10), cu referire la simpatia de care s-a bucurat acesta în tara în primii ani de dupa preluarea puterii.

În partea de început a volumului sunt redate si câteva aspecte din activitatea de ilegalist a lui Ceausescu, în general fiind relevate date provenite din fisele Politiei si ale închisorilor în care a fost închis (Jilava, Doftana, Caransebes). Sunt mentionate si alte repere biogra­fice, dar acestea au un grad mai ridicat de ambiguitate, fapt datorat lipsei unor surse credibile si obiective privind aceasta perioada din viata viitorului dictator.

Unul dintre cele mai interesante capitole e cel în care este descris Penitenciarul Caransebes, devenit din 1941 locul de detentie al ma­jo­ritatii comunistilor români. Dupa o ampla descriere a peni­ten­cia­rului, sunt oferite date despre viata cotidiana a detinutilor. Ceea ce surprinde în mod deosebit este regimul foarte lax de detentie al co­mu­nistilor: organizatia de partid se ocupa cu repartizarea celor în­chisi în celule sau în atelierele de munca, existenta unor canale de comunicare cu exteriorul, dreptul unor detinuti de a iesi din în­chi­soare în oras (drept de care a beneficiat si Gheorghiu-Dej) etc. Dupa cum sublinia în repetate rânduri si Aleksandr Soljenitîn în Arhi­pe­lagul Gulag, toate acestea contrasteaza flagrant cu regimul extrem de dur al penitenciarelor comuniste, în care nenumarati oameni au fost închisi sau chiar executati fara a exista nici macar un mandat de ares­tare. În în­chisoare, noii veniti erau întotdeauna supusi de catre liderii comu­nisti mai întâi unei atente supravegheri si verificari pentru a fi iden­ti­ficati even­tua­lii tradatori. Dupa cum îsi aminteste autorul, întreaga atmosfera din penitenciar era impregnata de suspiciune: "Comuni­ta­tea în care intram nu reprezenta o oaza de democratie, la baza relatiilor dintre membrii ei nu statea prezumtia de nevinovatie, ci cea a vino­vatiei atât de lesne convertibila în certitudine" (p. 49). Tot în acest sens, nu lipsite de relevanta sunt si exemplele de fanatism si îndoctri­nare pre­zentate. În cazul în care conducatorii organizatiei de partid ho­ta­­rau, deseori fara nici o dovada si în baza unor simple presupuneri, ca un comunist nu era demn de încredere, cu acesta nu mai vorbea ni­meni, intransigenta poate de neînteles în aceste conditii de detentie. Edificator este exemplul oferit chiar de Pavel Câmpeanu, care dupa ce a fost anuntat ca fratele sau, închis si el la Caransebes, "vorbise la Siguranta", a rupt pentru mai multi ani legatura cu acesta, fara a cere nici macar o lamurire suplimentara. Îndoctrinarea la care erau supusi membrii de partid îi ofera autorului ocazia de a emite dese consi­de­ratii teoretice asupra acestei probleme, extinse apoi asupra sis­te­mului comunist în ansamblu: "Marturiseam, sub aceasta forma abe­ranta (dezicerea de fratele sau - n.n.), ca nici o legatura umana, in­clusiv cea de sânge, nu poate sta mai presus de legatura cu mis­ca­rea [...] la originea acestei variante a fanatismului nu se afla numai im­pul­surile individului fanatizat, ci si stradaniile puterii staliniste de a produce asa-numitul «om nou», recunoasterea indirecta a antiu­ma­nismului acestui sistem de putere" (p. 67). Din nefericire, în doar câtiva ani, ceea ce liderii comunisti experimentasera la Caransebes avea sa cuprinda întregul partid si apoi toata societatea din România.

În perioada 1941-1944, prin penitenciarul de la Caransebes au trecut marea majoritate a viitorilor lideri comunisti: Dej, Chivu Stoica, Draghici, Bodnaras, Chisinevschi, Miron Constantinescu, Gheorghe Pintilie etc. Conducatorul de necontestat al acestui grup era Gheorghe Gheorghiu-Dej, care se bucura de numeroase privi­legii: era scutit de orice munca, putea iesi din închisoare, nu îsi schim­ba niciodata celula (pe care o împartea cu Chivu Stoica si Alexandru Draghici, care vor fi apoi printre cei mai fideli sustinatori ai sai) etc. Printre cei prezenti se gasea si tânarul Nicolae Ceausescu, care a beneficiat din plin de faptul ca se afla în apropierea lui Dej. Cu o educatie extrem de precara, convietuirea lui Ceausescu alaturi de primul dictator comunist a constituit o etapa hotarâtoare în formarea sa ca om politic, ceea ce i-a permis atât avansarea constanta în func­tii de partid, cât si, dupa preluarea puterii, controlarea întregii socie­tati si mentinerea în fruntea regimului timp de 25 de ani.

Capitolul cel mai extins al volumului este cel în care este des­crisa lupta pentru putere în interiorul PCR si victimele acesteia: stefan Foris, grupul Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu si Lucretiu Patrascanu. Daca despre ultimele doua cazuri datele pre­zentate sunt în general cunoscute, în privinta eliminarii politice a lui Foris sunt oferite numeroase informatii inedite, multe provenite din imediata apropiere a acestuia. Se remarca îndeosebi inca­pa­ci­tatea fostului lider de a conduce partidul, animozitatile existente atât fata de comunistii din închisori, cât si fata de cei aflati în libertate (aces­tia sunt sanctionati cu numeroase voturi de blam, suspendari, exclu­deri etc.), dar mai ales atitudinea de dictator a lui Foris, care nu suporta nici o critica si sustinea întotdeauna infailibilitatea deciziilor sale. Toate acestea demonstreaza faptul ca un regim comunist con­dus de stefan Foris nu s-ar fi deosebit cu nimic de cel în fruntea caruia s-a aflat Dej, deoarece si acesta ar fi recurs la aceleasi practici represive pentru controlarea societatii, ceea ce contrasteaza cu nota generala de prezentare de azi a fostului lider comunist, vazut doar ca o victima a luptei pentru putere în PCR. si în cadrul acestui capitol sunt oferite numeroase exemple de fanatism si îndoctrinare în rân­du­­­rile comunistilor, relevante fiind docilitatea cu care Foris para­seste conducerea partidului când este anuntat de Bodnaras ca ordi­nul privind demiterea sa ar veni de la Moscova (o problema con­tro­versata înca în istoriografia româneasca), dar si hohotele de plâns ale Anei Pauker în momentul în care afla de moartea lui Stalin, cu toate ca eliminarea ei politica nu s-ar fi putut înfaptui fara apro­barea acestuia. Pavel Câmpeanu mentioneaza si faptul ca tra­saturi identice se regasesc la toti comunistii din aceasta prima gene­ratie, spre deosebire de cei din generatiile urmatoare, care l-au slujit pe Ceausescu doar din arivism.

Ultima parte a lucrarii trateaza regimul condus de Nicolae Ceau­sescu, surprinzând însa spatiul relativ redus acordat acestei perioade, comparativ cu cele privind etapele anterioare. Informatiile oferite sunt îndeosebi de ordin general, aceasta probabil si din cauza difi­cul­tatii de a obtine date exacte, în conditiile rolului periferic detinut de autor în cadrul regimului. Foarte importante, prin autenticitatea lor, sunt însa studiile despre sistem redactate de autor în anii '80, dar si petitiile înaintate de acesta lui Nicolae Ceausescu, toate prezentate în volum. Accentul este pus pe cultul dinastic instaurat de Ceau­sescu, pe deteriorarea alarmanta a conditiilor de viata din tara, pe formele aberante luate de cultul personalitatii dictatorului si sotiei sale, dar si pe încalcarea drepturilor omului în România. O mare cali­tate a volumului o reprezinta dezvaluirea accentuatului caracter represiv al regimului lui Ceausescu, în conditiile în care astazi, da­torita comparatiei cu "obsedantul deceniu", acesta este tratat de mul­te ori cu indiferenta: "Ceausescu nu s-a detasat de regimul Dej renun­tând la represiuni, ci dând întâietate altor mecanisme de re­pre­siune. Dusman visceral al oricaror reforme, el a fost un refor­ma­tor al represiunilor. Particularitatea cardinala a acestui sistem represiv consta în modificarea mecanismelor sale - privatiunii formale de libertate îi era preferata deteriorarea informala a tuturor libertatilor fundamentale [...] prezumtia generalizata a vinovatiei implica gene­ra­lizarea neîncrederii, aceasta fiind o represiune nonselectiva: ea nu era îndreptata împotriva anumitor grupuri sau persoane, ci împotriva întregii populatii" (pp. 258-259).

Raliindu-ne punctului de vedere al autorului, amintim faptul ca în timpul regimului Ceausescu principalul organ represiv, Secu­ri­ta­tea, si-a schimbat fundamental metodele prin care supraveghea si controla populatia. Accentul a fost mutat de la folosirea unor me­to­de brutale si urmarirea anumitor categorii de persoane (membri ai fostelor partide politice, fosti legionari, participanti la rezistenta din munti, chiaburi etc.) la utilizarea unei vaste retele informative si ur­ma­rirea tuturor persoanelor dintr-un anumit obiectiv.

În încheiere, amintind si numeroasele pasaje în care Pavel Câm­peanu se dezice de sistemul în care a crezut, nu putem decât saluta aparitia acestui volum, pe care-l consideram de neocolit pentru toti cei care doresc cunoasterea cât mai exacta a caracteristicilor feno­me­nului comunist din România.

Liviu Plesa