Planul Schuman si integrarea european
Integrarea europeana propriu-zisa a fost lansata în practica prin Planul Schuman (9 mai 1950) care chema la reconcilierea franco-germana, la constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otel 949r1720j ului si la înfiintarea unui organism supranational: Înalta Autoritate CECO. Prin Tratatul de la Paris (1951) s-a înfiintat prima comunitate economica europeana CECO, formata din 6 state (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) - Europa celor 6 (azi 25). Punând în comun, sub conducerea unei autoritati supranationale, industria Carbunelui si Otel 949r1720j ului a Frantei si Germaniei a devenit imposibil un razboi între cele 2 state. Cele 2 natiuni erau despartite de o rivalitate multiseculara care a generat razboaie pustiitoare: Razboiul de 30 ani (sec.XVII), Razboiul de 7 ani (sec.XVIII), Razboaiele napoleo-niene(1800-1815), Razboiul franco-prusac (1870), Primul Razboi Mondial, Al Doilea Razboi Mondial, Parisul a fost ocupat de 2 ori: în1870 si 1940. si iata ca la exact 5 ani de la ziua victoriei împotriva lui Hitler (9mai 1950) a demarat procesul reconcilierii istorice franco-germane care a devenit o realitate efectiva, cu forta paradigmatica. De-a lungul ultimelor decenii, un câmp de bataie a fost transformat într-una din cele mai prospere zone economice ale lumii, iar cuplul Franta-Germania a devenit motorul integrarii europene. Evident, este un bun model pentru o reconciliere între România si Ungaria. Franta si Germania au înteles ca au mult mai mult de câstigat prin reconciliere decât prin conflict, si ca în acest fel îsi servesc mai bine interesul national.
Nu trebuie însa uitat ca începuturile integrarii s-au produs în conditiile Razboiului Rece, pentru a crea un bloc economic care sa sustina organizatia militara a NATO (creata în 1949) si a avut loc sub umbrela americana. Paradoxal, Stalin a fost cel mai mare unificator al Europei Occidentale. Jean Monnet, eminenta cenusie a acestui proces integrationist spunea: "Ţarile noastre sunt prea mici pentru lumea în care traim", subliniind ca nu pot face fata singure amenintarii ruse la adresa securitatii lor si nici concurentei americane si japoneze, fapt valabil si astazi.
Este interesant de remarcat ca marii fauritori ai Comunitatii Europene, parintii fondatori ai Europei unite proveneau tocmai din zonele disputate, aflate în litigiu între aceste state, din regiunea Lotharingiei: astfel Robert. Schuman (ministrul de externe al Frantei) era din Alsacia - Lorena, Konrad Adenauer (cancelarul Germaniei) era din Köln (fusese primar), Jean Monnet era din Cognac, Paul Spaak era prim-ministru în Belgia, Alcide de Gasperi prim-ministru al Italiei era originar din Tirol.
Sediile institutiilor europene au fost stabilite în aceleasi zone: Consiliul Europei la Strasbourg capitala Alsaciei, al CECO la Luxemburg, al Comunitatii Economice Europene (UE) la Bruxelles, Tratatul de la Maastricht semnat în Olanda - tocmai pentru a marca unificarea europeana exact în regiunile generatoare de conflict în trecut. În plus, parintii Europei au fost cu totii oameni politici democrat-crestini. R. Schuman a fost beatificat de Biserica Catolica (Fericiti facatorii de pace), Congresul de la Haga (1948) a fost inaugurat sub binecuvântarea papei.
În scopul înfaptuirii idealului Statelor Unite ale Europei, Jean Monnet a conceput o metoda pragmatica, functionalista, de integrare pe sectoare, mai întâi în plan economic. Statele s-au înteles negustoreste, urmarindu-si propriile interese economice, si cautând sa obtina un profit material concret. Procedura s-a dovedit profitabila, si statele au prosperat, fapt ce a determinat adâncirea si extinderea integrarii de-a lungul ultimelor decenii.
|
