Politica Regionala a Uniunii Europene
- Valoare Adaugata si Impact -
"Valoarea adaugata este ceva ce s-a realizat prin, si care nu se putea face fara ... sprijinul financiar si asistenta tehnica comunitara...[1]"
Cuvinte cheie: politica regionala, instrumente structurale, convergenta, coeziune, crestere economica, valoare adaugata
De la initierea sa si pâna în prezent, Politica Regionala a Uniunii Europene a fost într-o continua reformulare si remodelare pentru a se adapta extinderilor succesive ale Uniunii, factorilor conjuncturali ai diferitelor etape ale dezvoltarii europene si internationale, dar si pentru a raspunde fenomenului din ce în ce mai pregnant al globalizarii. Extinderile succesive ale Uniunii au impus ca rolul si reglementarile acestei politici sa fie reformulate, iar uneori, ratiunile sale initiale sa fie reanalizate si completate.
Gândita initial, aproape exclusiv, ca o politica a sprijinirii dotarilor infrastructurale din statele membre si regiunile mai sarace, în vederea realizarii unei dezvoltari echilibrate a Uniunii Europene, politica regionala a devenit, treptat, o politica a sprijinirii regiunilor cu potential de dezvoltare, care pot face fat& 14514v2120o #259; competitivitatii internationale, în contextul globalizarii.
In prezent, politica regionala se afla într-o ampla dezbatere generata de initierea procesului de conturare a principiilor care sa o defineasca în urmatoarea perioada de programare 2014 -2020, ocazie cu care sustinatorii si adversarii acestei politici îsi diversifica argumentatia pentru a impune factorilor decizionali europeni propriile optiuni. Dezbaterile au, evident, si o "miza" financiara, realizarea unui consens asupra principiilor si modalitatilor de promovare în continuare a acestei politici depinzând, în ultima instanta de rezultatele implementarii acesteia în actuala perioada de programare 2007-2013 si de evolutiile economice pe ansamblul Uniunii Europene.
Pornind de la premisa ca initierea si modul de implementare al politicii regionale a Uniunii Europene a reprezentat o necesitate si ca prin adaptarile pe care le-a suportat în timp, a corespuns cel mai bine unor conditii date, s-a procedat la o analiza a modului în care s-a reusit atingerea obiectivelor acestei politici si corelarea cu alte politici europene.
Lucrarea de fata si-a propus sa prezinte evolutia, din punct de vedere teoretic si metodologic, a conceptului de "politica regionala a UE" si sa analizeze, pe baza datelor disponibile, evolutia în timp a efectelor si influentelor pe care le-a generat implementarea acestei politici în regiunile UE.
Ipoteza acestei cercetari porneste de la premisa ca formularea si implementarea acestei politici a reprezentat o necesitate din perspectiva rezultatelor globale pe care le-a atins, respectiv a valorii adaugate generate prin implementare, asupra unei game complexe de componente - de la procesul de învatare pâna la efectele de convergenta pe care le-a produs, desi trebuie recunoscut ca politica regionala nu si-a îndeplinit întotdeauna scopul fundamental, initial declarat - acela de a reduce disparitatile între regiunile componente ale Uniunii Europene si de a contribui la cresterea coeziunii interne a Comunitatii. Cu ajutorul unor analize punctuale, se va încerca evaluarea coerentei stiintifice a principiilor politicii regionale cu rezultatele obtinute din perspectiva valorii adaugate a acestei politici.
Valoarea adaugata reprezinta, în ultimul timp, un concept cheie în discursul comunitar general. În ceea ce priveste domeniul specific al dezvoltarii regionale, desi exista controverse pe aspecte de natura bugetara, privind eligibilitatea regiunilor pentru finantare sau prioritatile politicii regionale, atât Comisia Europeana cât si statele membre sunt de comun acord cu privire la nevoia de a maximiza valoarea adaugata a interventiilor UE prin fondurile alocate politicii regionale.
Valoarea adaugata nu este un simplu concept - acest termen acopera întreaga conceptie asupra vocatiei politicii regionale, atât din punct de vedere al impactului cantitativ, cât si al efectelor calitative determinate prin interventia comunitara asupra dezvoltarii regionale. Evaluarea practica a acestui concept implica desigur si o doza considerabila de subiectivism: numerosi si diferiti actori, care îsi desfasoara activitatea în cadrul sau în afara politicii regionale a Uniunii Europene, la diferite nivele, percep si interpreteaza într-o gama extrem de larga valoarea adaugata a fondurilor structurale, de la negarea oricarui efect pozitiv, pâna la atribuirea principalelor progrese în dezvoltare acestei politici.
Studiul de fata îsi propune sa evidentieze valoarea adaugata a politicii regionale implementata cu ajutorul unor importante instrumente financiare, pe componente definitorii ale acestei politici: coeziunea, constientizarea factorilor politici, formularea politicii, capacitatea institutionala, implementarea programelor si procesul de învatare.
Aceasta lucrare reprezinta rezultatul cercetarilor efectuate si a experientei acumulate prin responsabilitati profesionale directe în activitatea de formulare a politicii si strategiei regionale a României si de elaborare a Programului Operational Regional 2007 - 2013, în strânsa corelare cu principiile si obiectivele politicii regionale a Uniunii Europene.
Alegerea acestei teme, analiza si comentariile asupra evolutiei politicii regionale din punct de vedere al valorii adaugata pe care o creeaza, se explica prin importanta strategica a acestei politici a Uniunii Europene asupra dezvoltarii durabile a Europei, politica de care beneficiaza si România.
De asemenea, o parte importanta de date, informatii sau interpretari provin din sau se bazeaza pe activitati desfasurate pe parcursul experientei profesionale, care a debutat prin sesiuni de instruire la locul de munca "training on the job" si a continuat prin activitatea de zi cu zi, care a însemnat în primul rând contributia la elaborarea Programului Operational Regional, participarea la reuniuni pe diferite tematici subsumate conceptului de dezvoltare regionala, organizate atât pe plan intern, cu reprezentantii actorilor cheie implicati - autoritatile centrale si locale, reprezentanti ai mediului academic, universitar si de cercetare, ai agentiilor de dezvoltare regionale si ai mediului de afaceri, dar si vizite de studii sau schimb de experienta în state membre precum Irlanda si Grecia si sesiuni de lucru sau consultari cu experti straini din statele membre - specialisti în domeniul dezvoltarii regionale.
Metodologia utilizata a constat în abordarea elementelor teoretice însusite ca urmare a lecturii critice a principalelor lucrari din domeniu si analiza studiilor de caz, inclusiv prin cercetari de teren (vizite de studiu) si stabilirea conexiunilor logice între concepte si fenomene si a raporturilor cauza - efect, utilizând deopotriva analiza si sinteza pentru ca, din interpretarea rezultatelor cercetarii, sa poata fi aduse noi argumente în favoarea mentinerii si dezvoltarii politicii regionale.
Cele patru capitole, care reprezinta cuprinsul propriu-zis, sunt precedate de partea de introducere - care enunta scopul tezei si sunt completate la final de un capitol de concluzii, care prezinta si un set de propuneri ca urmare a studiului realizat.
Introducerea stabileste cadrul si conditiile asumate ca fiind valabile pentru desfasurarea cercetarii propuse si subliniaza câteva repere teoretice pentru conceptul de "politica regionala". În continuare, este prezentata tema aleasa si motivatia care a fundamentat aceasta alegere, importanta si actualitatea problemei dezbatute, precum si ipoteza cercetarii care va fi verificata pe parcursul tezei. Sunt generic trecute în revista sursele documentare folosite si metodologia utilizata în elaborarea lucrarii. De asemenea, se face referire la cele mai importante teme abordate în lucrare, la elementele de noutate pe care aceasta le propune, prin modul de abordare si viziune supra temei, precum si printr-o noua organizare a surselor.
Primul capitol, intitulat "Politica Regionala a Uniunii Europene: evolutie, instrumente, metodologie", îsi propune sa realizeze o privire generala asupra cadrului evolutiv al politicii regionale la nivel comunitar, fiind trecute în revista si evenimentele care au marcat aceasta evolutie. Acest capitol reprezinta, practic, o incursiune în istoria politicii regionale a Uniunii Europene, care abordeaza sintetic, în cadrul a trei sectiuni, coordonatele de fond ale acestei politici.
Un loc central în cadrul acestui capitol îl ocupa prezentarea instrumentelor politicii regionale, si anume fondurile comunitare, sub forma si denumirea specifice diferitelor perioade de programare : fonduri structurale (Fondul Social European, Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune si în functie de context - fondurile destinate agriculturii si dezvoltarii rurale: FEOGA si IFOP) si cele de pre-aderare (PHARE, ISPA si SAPARD). Sunt prezentate modalitatile în care au putut fi utilizate fondurile structurale în diferite perioade de programare, iar pentru fondurile de pre-aderare, argumentele care au stat la baza înfiintarii lor si obiectivele urmarite prin implementarea lor. Alaturi de prezentarea sistematica a instrumentelor financiare comunitare, aceasta sectiune include si o paralela între fondurile comunitare propriu - zis si instrumentele de pre-aderare, cu evidentierea similaritatilor si diferentelor dintre aceste doua categorii de interventii.
Ultima reforma a politicii regionale este prezentata într-o maniera detaliata în cadrul sectiunii "Reformarea Politicii Regionale la nivel comunitar pentru perioada de programare 2007 - 2013", pentru ca aceasta se refera la forma si coordonatele curente ale acestei politici, care vor marca practic, actuala perioada de programare 2007 -2013 prin implementarea noilor principii ale politicii regionale, între care principiul competitivitatii a devenit un principiu fundamental. Abordarea acestei transformari are un caracter relativ exhaustiv, fiind precizate atât cauzele care au determinat aceasta reforma, modificarile suportate în comparatie cu varianta 2000 - 2006 a politicii regionale (cadru strategic pronuntat, concentrare pe obiectivele Lisabona), noile instrumentele introduse (JASPERS, JEREMIE, JESSICA, Regiuni pentru Schimbare Economica), precum si noile orientari metodologice privind modalitatea concreta de transpunere în practica a obiectivelor propuse prin elaborarea si implementarea de noi documente strategice nationale - Cadrul National Strategic de Referinta - si a documentelor programatice, respectiv Programele Operationale, a caror noua structura este menita sa serveasca mai bine si noilor obiective ale Politicii Regionale europene, concentrata pe competitivitate.
Astfel, abordarea etapizata pe momente cronologice din cadrul acestui capitol era indispensabila pentru conturarea unei imagini relativ comprehensive, în context istoric, a unei politici regionale care a suportat o serie de modificari si adaugiri de-a lungul timpului, pentru a ramâne fezabil, indiferent de circumstante, dezideratul solidaritatii si al unitatii europene.
Al doilea capitol: "Dinamica fundamentelor teoretice si conceptuale ale politicii regionale a UE: de la coeziune la competitivitate" propune spre dezbatere, în cadrul a patru sectiuni, baza teoretica a politicii regionale, modul si masura în care diferitele concepte si prioritati strategice identificate în continutul politicii regionale sunt preluate de fiecare stat membru si se reflecta atât în rezultatele implementarii fondurilor structurale în perioadele anterioare de programare, cât si în documentele de programare elaborate de fiecare stat membru pentru perioada de programare 2007 - 2013.
Prima sectiune: "Convergenta si coeziune în Politica Regionala a Uniunii Europene" defineste sintetic conceptele care rezuma obiectivele politicii regionale: convergenta si coeziune. Procesul de convergenta este analizat prin raportarea la situatia disparitatilor de dezvoltare, a evolutiei acestora, precum si a factorilor cauzali care le influenteaza. Coeziunea (definita prin patru forme distincte: economica, sociala, culturala si politica), care subsumeaza prin formele pe care îmbraca, conceptul de convergenta (masurata prin reducerea disparitatilor economice si sociale de dezvoltare), este abordata atât ca mobil, factor determinant, "cauza", cât si ca efect al politicii regionale. Totodata, sunt prezentate o serie de efecte care se constituie atât ca elemente ale valorii adaugate generate de existenta si functionarea politicii regionale, dar si ca puncte de vedere divergente, care acuza birocratia excesiva, prioritati inconsistente sau distorsionarea competitiei prin subventii selective.
Desi convergenta si coeziunea ramân principalele argumente pentru necesitatea existentei politicii regionale, exista si alte efecte ale acesteia referitoare la administrarea si implementarea fondurilor structurale si care sunt prezentate în subcapitolul: "Efecte generate de Politica Regionala a Uniunii Europene".
Sunt prezentate si comentate puncte de vedere si evaluari ale statelor membre vechi si noi, în functie de specificul si experienta fiecarui membru în parte. Conceptul de "valoare adaugata" ocupa un loc central în cadrul acestei sectiuni, fiind definit pe componente individuale si identificat ca efect frecvent al implementarii politicii regionale. Totusi, exista si puncte de vedere divergente care acuza lipsa de relevanta sau eficienta în implementarea acestei politici.
Pentru a ilustra gama larga de efecte pe care politica regionala le poate genera, si în functie de acestea, pozitionarea pro sau contra acestei politici, sunt prezentate o serie de exemple punctuale din diferite state membre, vechi si noi, care evalueaza relevanta si eficienta politicii regionale prin raportare la propria experienta în acest domeniu.
Studiul se ocupa în mod special de situatia noilor state membre, pentru care planificarea macroeconomica a dezvoltarii a devenit o preconditie pentru aderarea la Uniunea Europeana, aceasta fiind realizata în strânsa legatura cu cerintele si orientarile metodologice ale UE pentru planificarea instrumentelor structurale. Astfel, desi politica regionala contribuie activ la dezvoltarea economica a noilor state membre, acestea se confrunta cu un set de probleme similare, generate atât de deficientele specifice fiecarui stat membru în procesul de adaptare la cerintele implementarii politicii regionale cât si de faptul ca pentru perioada 2004 - 2006, noile state membre nu au avut posibilitatea de a influenta formularea politicii regionale, având doar statut de "aplicanti".
A treia sectiune din acest capitol: "Strategia Lisabona: obiectiv central al Politicii Regionale în perioada de programare 2007 - 2013" abordeaza aspecte de un interes particular pentru evaluarea contributiei fondurilor structurale la implementarea Strategiei Lisabona. Este prezentat conceptul "Strategia Lisabona", scopul pentru care a fost formulat si cauzele care au influentat ajustarea sa pâna la varianta finala, care a fost preluata în noul cadru de reglementare pentru politica regionala în perioada de programare 2007 - 2013.
Studiul evidentiaza sinergiile si conflictele dintre seturile de obiective propuse si modalitatile de implementare pentru aceste categorii de interventii. Sunt prezentate o serie de aspecte referitoare la nivelul de compatibilitate între politica regionala si Strategia Lisabona si la maniera în care contributia politicii la realizarea Strategiei Lisabona poate fi optimizata în viitor, prin exploatarea potentialului si cunoasterea limitelor la nivel national si regional.
Ultima sectiune a acestui capitol: "Implicatiile politicii regionale asupra procesului de programare 2007 - 2013" îsi propune sa surprinda sintetic principalele alegeri strategice pe care le-au facut statele membre cu privire la implementarea instrumentelor structurale în perioada 2007 - 2013. Sunt subliniate aspecte relevante pentru procesul de elaborare a documentelor strategice de programare tip Cadru National Strategic de Referinta si Programe Operationale în statele membre, precum si principalele trasaturi ale programelor adresate Obiectivelor de Convergenta si Competitivitate Regionala. De asemenea, cercetarea abordeaza si influenta Orientarilor Strategice Comunitare asupra continutului programelor operationale, în ceea ce priveste dimensiunile tematice si teritoriale ale acestora. În final, studiul indica influentele pe care le-a determinat noul cadru de reglementare al politicii regionale la nivelul sistemelor de management si implementare a instrumentelor structurale, reliefând principalele diferente comparativ cu perioada anterioara de programare (2000 - 2006).
Pornind de la premisa ca lectiile trecutului sunt, în general, un posibil indicator al evolutiilor care urmeaza, cel de-al treilea capitol: "Abordari si rezultate diferite ale implementarii politicii regionale în state membre UE - experienta a patru state membre" prezinta o analiza comparativa pentru patru state membre: Irlanda, Grecia, Polonia si Ungaria. Este prezentat parcursul în domeniul implementarii instrumentelor structurale pentru fiecare dintre cele patru state membre, din momentul în care a aderat la Uniunea Europeana si pâna în prezent. Desi abordarea se concentreaza în mod special asupra experientei acestor state din perspectiva de aplicanti ai politicii regionale si efectele care decurg în acest sens, textul prezinta trimiteri atât la situatia fiecarui stat prezentat în momentul anterior devenirii stat membru UE, cât si la evolutia contextului sau economic general, în paralel cu evolutia efectelor de valoare adaugata generate prin implementarea fondurilor structurale.
Astfel, prezentarea analizeaza atât contextul national si performanta economica din momentul în care respectivele state au devenit state membre UE, cât si rolul instrumentelor structurale (si pre-aderare, dupa caz), fiind prezentate deopotriva experientele pozitive (valoarea adaugata), efectele de crestere sau impactul asupra promovarii dezvoltarii (acolo unde este cazul), dar si dificultatile întâmpinate, problemele de sistem si lectiile învatate pe parcursul acestei experiente.
Desi practica dintr-un Stat Membru nu poate sa fie transferata direct altuia, iar "lectiile învatate" nu pot fi imediat aplicate unui alt Stat Membru, deoarece circumstantele specifice fiecaruia difera, este importanta cunoasterea unor experiente, fie chiar si partial similare, pentru a putea raspunde cel mai bine provocarii pe care statutul de cel mai nou stat membru (situatia României) o implica atât în general, cât si într-un domeniu specific (dezvoltare regionala). Desigur, masura în care aceste lectii sunt aplicabile în România ramâne o întrebare deschisa ce poate fi subiect de discutii extinse.
Justificarea care sta la baza alegerii celor patru state membre spre prezentare are la baza urmatoarele: desi au existat momente critice pe parcursul traiectului Irlandei ca stat membru UE, când dificultatile pareau insurmontabile, iar instrumentele structurale nu reprezinta singurul factor care a contribuit la dezvoltarea acestei tari, Irlanda este perceputa ca fiind "povestea de succes" a politicii regionale UE. Grecia, dimpotriva, s-ar putea spune ca se situeaza într-un punct diametral opus, în pofida statutului de stat membru UE de peste 25 de ani si a transferurilor consistente de fonduri comunitare, economia acestei tari continua sa fie afectata de dificultati de tip structural si de lipsa de competitivitate. Având în vedere faptul ca celelalte doua state membre prezentate, Polonia si Ungaria, prezinta caracteristici similare cu cele ale României si se confrunta cu aceleasi tipuri de probleme, consideram ca experienta acestora poate deveni un exemplu util pentru procesul de dezvoltare economica al României, în general si implementarea politicii regionale UE, în mod special.
Din cea mai saraca tara în momentul aderarii, Irlanda a devenit una din cele mai bogate tari membre ale Uniunii Europene, si aceasta în numai trei decenii. În mod evident, unul dintre principalii factori care au determinat aceasta evolutie l-a constituit apartenenta la UE si sprijinul economic si financiar pe care l-a primit dupa aderare.
Prezentarea evidentiaza faptul ca instrumentele structurale au sustinut cresterea spectaculoasa a cheltuielilor cu dezvoltarea economica în Irlanda si au continuat si accentuat rolul deja stabilit al agentiilor de dezvoltare si al sectorului companiilor private. Au fost introduse inovatii în modul de abordare a dezvoltarii economice, jucând un rol deosebit în accentuarea importantei cercetarii si dezvoltarii tehnologice si inovarii în contextul irlandez.
Sectiunea dedicata Greciei sistematizeaza experienta acestui stat membru în domeniul implementarii instrumentelor structurale, precum si a modificarilor de natura institutionala sau economica generate în consecinta, cu accent atât pe practicile de succes, care pot fi urmate sau adaptate ca exemplu, dar si pe experientele negative, greselile si dificultatile cu care s-a confruntat autoritatile responsabile în acest domeniu.
Prezentarea cazului Poloniei a avut ca scop evidentierea problemelor cu care s-a confruntat un stat membru mare ca dimensiuni, cu o situatie similara cu cea a României - tara guvernata de un regim comunist pe o perioada de 50 de ani si cu deficiente structurale majore.
Performanta Ungariei în implementarea PND 2004 - 2006 este una dintre cele mai bune în noile state membre din UE 25. Pâna în toamna anului 2006, bugetul programelor fusese angajat, cu peste 40% din fonduri platite deja beneficiarilor. Aceste evolutii nu înseamna însa ca atât PND cât si institutiile responsabile cu implementarea sa nu au fost subiectul criticilor înca de la început.
Experienta celor patru state membre poate constitui o lectie de succes pentru România atât în ceea ce priveste organizarea sistemului de implementare necesar aplicarii în practica a politicii regionale, cât si identificarea si formularea optiunilor strategice în vederea reducerii decalajului de dezvoltare fata de nivelul mediu din UE si a integrarii depline în economia europeana si globala.
Capitolul patru: "Politica de Dezvoltare Regionala în România" este dedicat experientei României în domeniul dezvoltarii regionale, si abordeaza aceasta tematica pornind de la aparitia si istoricul acestei idei în tara noastra, pâna la aspecte legate de structura institutionala si capacitate acesteia de a face fata provocarilor de a gestiona politica regionala a UE, aspecte legate de gestionarea fondurilor de pre-aderare, precum si probleme curente cu privire la administrarea instrumentelor structurale. Toate aceste informatii sunt integrate în contextul general care defineste economia României, aflata într-un proces de transformare ireversibila, de adaptare si corelare cu/la tendintele manifestate si procesele în derulare la nivel comunitar în general, si de aliniere la filozofia politicii regionale, în special.
Dupa o scurta introducere care surprinde sintetic trasaturile de fond ale tarii, inclusiv elemente apartinând contextului istoric - regimul comunist - care se constituie ca factor - cauza principal pentru situatia economica din România si pentru evolutiile pe care aceasta le-a suportat ca urmare a experientei post-decembriste si a influentelor determinate, prima sectiune: "Necesitatea unei politici regionale: tendintele si factorii determinanti ai disparitatilor regionale" demonstreaza faptul ca politica regionala este necesara si utila României, interventia comunitara prin aceasta politica fiind fundamentata de situatia si nivelul de dezvoltare a celor opt regiuni si nu doar asumata de tara noastra ca o obligatie ce decurge din statutul de stat membru UE.
Dupa stabilirea fundamentului privind interventia comunitara prin politica regionala în tara noastra, în sectiunea a doua: "Crearea cadrului general necesar functionarii politicii regionale", sunt analizate si dezbatute existenta si functionarea pre-conditiilor necesare aplicarii unei astfel de politici: descentralizare, parteneriat, programarea dezvoltarii, cofinantarea. În urma acestei analize, se constata ca desi exista o serie de premise necesare, care în timp au suportat un proces lent de ameliorare, totusi, functionarea lor nu este corespunzatoare asigurarii unei implementari optime a politicii regionale.
Lucrarea prezinta în urmatoarea sectiune: "Istoricul si particularitatile cadrului specific creat pentru implementarea politicii regionale" istoricul dezvoltarii regionale în România, primii pasi care s-au facut în acest sens - Carta Verde si contextul care a marcat evolutia ulterioara a constructiei institutionale si legislative, rolul autoritatilor locale si centrale în procesul de formulare si implementare a politicii regionale în România, problemele cu care se confrunta si modul în care sistemul actual de descentralizare poate impulsiona dezvoltarea regionala.
Este descrisa pozitia celor opt Regiuni de Dezvoltare în structura administrativa actuala din România, precum si consecintele pe care modul curent de organizare le poate avea atât asupra accesului la instrumentele structurale ale UE, cât si asupra impactului generat de implementarea acestor instrumente.
De asemenea, sunt prezentate în cadrul sectiunii: "Particularitatile procesului de finantare prin fonduri de preaderare în România" structurile si mecanismele stabilite pentru implementarea fondurilor de pre-aderare (PHARE, ISPA si SAPARD) în România, precum si o analiza sintetica a rezultatelor obtinute în urma implementarii lor din punct de vedere al eficientei si eficacitatii, precum si factorii care au influentat aceste efecte.
Daca experienta implementarii fondurilor de pre-aderare a reprezentat un exercitiu de familiarizare cu normele si sistemul politicii regionale, statutul de aplicant al acestei politici debuteaza cu procesul de pregatire a documentelor strategice care fundamenteaza accesul României la instrumente structurale - Planul National de Dezvoltare, Cadrul National Strategic de Referinta, Programele Operationale - documente care sunt prezentate sintetic în cadrul sectiunilor: "Documentele - cadru pentru programarea Politicii Regionale a UE în România" si "Programe Operationale Sectoriale
Programul Operational Regional - singurul program cu vocatie regionala din România, este abordat pe larg, fiind prezentate procesul de elaborare si factorii sau cauzele care au influentat anumite optiuni, procesul de negociere cu Comisia Europeana si maniera în care acesta a influentat continutul si forma finala a programului, precum si câteva aspecte generale referitoare la implementarea acestuia.
Concluziile constituie partea finala a lucrarii, care rezuma rezultatele cercetarii, importanta lor în cadrul temei tratate, precum si perspectivele pe care le deschide aceasta cercetare.
Prima sectiune de concluzii: "Elemente de valoare adaugata generate prin implementarea politicii regionale a UE" prezinta principalele efecte de valoare adaugata, identificate ca fiind rezultatul implementarii politicii regionale a UE, în special în statele membre vechi, unde efectele pe termen lung au avut timp sa se manifeste. Lucrarea subliniaza faptul ca exista o larga recunoastere a valorii adaugate a instrumentelor structurale, tipurile de efecte în acest sens fiind prezentate pe categorii care alterneaza de la teme mai largi, strategice (valoarea adaugata a politicii regionale pentru coeziune) la teme de nisa, operationale (valoarea adaugata a politicii regionale pentru implementarea politicii publice).
Cea de-a doua sectiune de concluzii: "Posibilitati de crestere a valorii adaugate a politicii regionale a UE în noile state membre" se refera în special la categoria statelor membre noi deoarece, pe de o parte aceste state - în particular cele cu economie centralizata - se confrunta cu un set de dificultati structurale similare în implementarea politicii regionale a UE, iar pe de alta parte, efectele pe termen lung asupra sistemelor în care aceasta politica s-a aplicat, nu au avut timp sa apara. În acest sens, lucrarea prezinta si un set de propuneri atât pentru ameliorarea rezultatelor implementarii politicii regionale a UE în noile state membre, dar si pentru formularea liniilor strategice ale acestei politici publice în urmatoarea perioada de programare, astfel încât sa reflecte într-o masura cât mai mare interesele si nevoile specifice ale acestor state. În acest context, se evidentiaza faptul ca si România va avea dreptul sa-si aduca contributia la formularea noii politici, nemaifiind doar un simplu beneficiar al acestei politici.
Ultima sectiune de concluzii se refera în mod particular la situatia României: "Perspectivele implementarii Politicii regionale a UE în România". În subcapitolul: "Posibilitati de maximizare a valorii adaugate a politicii regionale a UE în România în perioada 2007 - 2013" sunt prezentate o serie de propuneri care ar putea contribui la îmbunatatirea performantei implementarii actualelor programe operationale în România, în vederea realizarii obiectivelor strategice de dezvoltare propuse în cadrul politicii de dezvoltare regionala în România.
Ultimul subcapitol: "Posibile alternative în optimizarea implementarii politicii regionale a UE în România în perioada 2014 - 2020" propune trei alternative posibile de organizare a sistemului necesar formularii si implementarii politicii regionale a UE în România în perioada viitoare de programare, în vederea optimizarii rezultatelor si performantelor obtinute în termeni de generare si consolidare a dezvoltarii.
Astfel, pornind de la recomandarile diferitelor tipuri de evaluari intermediare ale programelor operationale si ale Cadrului National Strategic de Referinta, precum si a diferitelor studii si analize referitoare la situatia si evolutia regiunilor de dezvoltare, care vor avea loc pâna în anul 2012 - 2013 când va fi lansat procesul de programare pentru perioada 2014 - 2020, autorul propune trei posibile scenarii pentru organizarea si managementul politicii regionale a UE în România, în functie de evolutia dezvoltarii regiunilor, stadiul si efectele implementarii instrumentelor structurale alocate României în perioada de programare 2007 - 2013: abordare centralizata (continuarea modelului actual), abordare mixta (adaptata în functie de nivelul de dezvoltare al fiecarei regiuni în parte - centralizata pentru cele mai putin dezvoltate si descentralizata pentru cele dezvoltate) si abordarea descentralizata (atât în ceea ce priveste formularea politicii regionale a României si a elaborarii programelor operationale regionale, cât si implementarea acestora).
Anexele lucrarii cuprind: harti, grafice, tabele suport si date suplimentare care completeaza informatiile din cuprins. Acestea sunt structurate corespunzator capitolelor componente ale lucrarii.
|
