Politici publice privind comertul

Sursele preocuparii publice privind comertul

In toate tarile pentru care exista date disponibile, serviciile de distributie detin o pondere insemnata in activitatea economica, care variaza de la circa 8% din PIB in Germania sau Irlanda pana la circa 20% din PIB in Hong Kong sau Panama^[1]. In multe tari sectorul distributiei se situeaza - in ce priveste contributia la PIB - pe locul doi dupa industria prelucratoare. In general, contributia sectorului distributiei la ocuparea fortei de munca este chiar mai mare decat contributia sa la PIB, ceea ce reflecta ponderea relativ mai mare a muncii vii in compozitia organica a factorilor de productie specifica sectorului.

Totodata, numarul intreprinderilor avand ca activitate principala serviciile de distributie detine o pondere ridicata in numarul total de intreprinderi, pondere ce variaza intre 20% in Statele Unite, Danemarca sau Islanda si 40% in Grecia sau Portugalia, fapt ce reflecta preponderenta intreprinderilor de talie mica.

Ca dinamica, datele disponibile indica o tendinta de crestere a volumului de activitate realizat in sectorul distributiei, precum si o crestere a efectivelor ocupate in cadrul acestui sector. Intrucat cresterea volumului de activitate a depasit cresterea efectivelor se poate semnala si o crestere a productivitatii muncii.

In prezent se semnaleaza o tendinta de concentrare a serviciilor de distributie, in special la nivelul comertului cu amanuntul, precum si o tendinta de reducere a rolului comertului cu ridicata. Desi traditional sectorul distributiei se caracterizeaza prin un numar relativ mare de personal cu calificare scazuta si salarii mici, odata cu cresterea gradului de sofisticare a marfurilor comercializate, precum si a formelor de comert si tehnologiilor aferente se inregistreaza si o tendinta de polarizare a personalului in ceea ce priveste nivelul de calificare si nivelul veniturilor.

In ansamblu, se apreciaza^[2] ca piata serviciilor de distributie este concurentiala in ciuda tendintei de concentrare, datorita faptului ca talia optima a unei intreprinderi continua sa ramana mica comparativ cu dimensiunile pietei. Totusi, in privinta usurintei intrarii pe piata (care masoara contestabilitatea pietei si deci presiunile concurentiale care se manifesta chiar si in cazul de facto al unui monopol local) se manifesta tendinte contradictorii. Astfel, cresterea economiilor de scara odata cu introducerea tehnologiilor comerciale specifice marilor suprafete, precum si cresterea preturilor terenurilor si imobilelor au sporit costul fix al intrarii pe piata (investitia initiala necesara pentru instalarea unui sistem de exploatare la nivelul Taliei Minime Eficace), in timp ce, pe de alta parte, dezvoltarea formelor de comert "fara magazine" si in special a comertului electronic au redus substantial costul intrarii pe piata.

Comertului ii revine un rol fundamental in fluidizarea circulatiei marfurilor in economie, asigurarea securitatii si bunastarii consumatorilor precum si in ce priveste protectia mediului. Toate acestea constituie teme permanent actuale pentru responsabilii politicilor economice publice. Totodata, problemele enuntate dobandesc o dimensiune internationala (chiar mondiala) tot mai pregnanta, pe masura ce avanseaza procesul globalizarii.

Necesitatea unor politici publice in favoarea comertului nu reprezinta, insa, o axioma. Tocmai de aceea, ar trebui incurajata o evaluare lucida, mai degraba decat entuziasmul declarativ si putin pragmatic pe care-l intalnim, uneori, cand se discuta politicile fata de comert. Exista cel putin trei argumente in favoarea necesitatii unei politicilor publice fata de comert, care se adauga celor mai frecvent aduse intr-o asemenea dezbatere, cum este acela privind rolul socio-economic deosebit de important al comertului :

In primul rand, dezbaterea "interventionism versus non-interventionism" in randul economistilor este legitima, dar nu trebuie substituita celei privind necesitatea unei politici fata de comert, intrucat chiar optiunea pentru non-interventionism nu inseamna absenta oricarei politici.

In al doilea rand, comertul are multe trasaturi particulare, care il deosebesc net de celelalte domenii de activitate economica, astfel incat nu poate fi retinut ca un punct de vedere valabil acela care se bazeaza pe ideea ca problematica comertului poate fi acoperita corespunzator prin politici asa-zise "orizontale". Dimpotriva, politicile orizontale trebuie evaluate si validate, reformulate, adaptate si asamblate intr-un sistem coerent de politici care sa vizeze in mod specific comertul. Desigur, nu trebuie pierdut din vedere caracterul extrem de eterogen al actorilor cu interese in sfera comertului si nici caracterul adeseori contradictoriu al intereselor acestora. Principiul fundamental al politicilor, care asigura arbitrajul intre interesele diferite, este acela al intaririi concurentei libere, pe baze echitabile si in interesul consumatorului. Spre exemplu, sistemul de politici trebuie astfel echilibrat incat sa nu discrimineze in favoarea intreprinderilor mai mici, daca asta presupune accepta 212j98c rea unei eficiente scazute si unor costuri mai mari pentru consumatori. Totodata insa, sistemul ar trebui sa impiedice tendinta de scadere a costurilor prin compromiterea calitatii serviciilor sau afectarea mediului inconjurator, sau sa ofere o posibilitate de supravietuire a comertului acolo unde chiar si unei intreprinderi mici i-ar fi imposibil sa atinga pragul de rentabilitate, dar unde serviciile comertului sunt strict necesare conservarii comunitatii locale.

In al treilea rand, formularea si enuntarea unor politici publice clare, explicite, privind comertul ar avea in principal o functie de comunicare permitand actorilor cu interese in sectorul comertului sa-si concerteze eforturile creand sinergii.

Putem identifica politici publice privind comertul la nivel mondial, la nivel regional si la nivel national. Intrucat Romania este o tara candidata pentru aderarea la Uniunea Europeana, in ce priveste nivelul regional ne vom raporta la politicile europene.

Politici privind comertul la nivel mondial

Avand in vedere inexistenta unei autoritati publice la nivel mondial, problemele de natura politicilor economice care preocupa toate tarile lumii sau un numar mare dintre acestea sunt solutionate prin intelegeri intre guverne ce se negociaza intr-un cadru institutional dat. Aceste intelegeri fac obiectul dreptului international public. In alte cazuri, numeroase guverne urmeaza o aceeasi conduita, nu sub constrangerea unor intelegeri negociate, ci in mod voluntar, pe baza convingerii ca aceea este cea mai buna solutie (de exemplu, in cazul utilizarii modelelor de legi sau urmaririi liniilor de actiune recomandate de unele organizatii internationale cum este OECD).

La nivel mondial, politicile cu privire la comert vizeaza in special schimburile internationale. Interdependenta intre comertul interior si cel exterior este insa foarte puternica, astfel incat si politicile corespunzatoare se intrepatrund. Aceasta intrepatrundere este cu atat mai evidenta atunci cand comertul cu amanuntul sau cu ridicata constituie o componenta importanta a comertului international cu servicii.

Cadrul institutional al politicilor publice cu privire la comert la nivel mondial cuprinde institutii cu vocatie universala sau care au o mare influenta, institutii si organizatii guvernamentale, sau neguvernamentale. Acestea promoveaza schimburile libere de marfuri si servicii, principiul concurentei comertul echitabil intre tari, respectul consumatorilor, al salariatilor si al mediului, practici de afaceri responsabile. Cele mai importante institutii sunt urmatoarele:

Organizatia Mondiala a Comertului

Organizatia Mondiala a Comertului[4] (WTO - World Trade Organization, OMC - Organisation Mondiale du Commerce) a fost infiintata in 1995, ca un nou stadiu al conlucrarii multilaterale la nivel mondial in domeniul comertului, succesor al forumului de negocieri cunoscut sub denumirea de GATT (General Agreement on Tariffs and Trade, Acordul General pentru Tarife si Comert). Acesta din urma a constituit cadrul principal de afirmare a politicilor comerciale ale statelor lumii timp de aproape jumatate de secol, intre 1947 si 1994.

Menirea OMC este de a asigura realizarea comertului intre tari in modul cel mai lesnicios, predictibil, echitabil si liber cu putinta. Ca si predecesorul sau, GATT, OMC este in primul rand un cadru de negociere si afirmare a vointei statelor membre: deciziile se iau prin consensul tuturor membrilor si sunt ulterior ratificate de catre forurile legislative nationale. Principalele functii ale OMC sunt:

Gestionarea acordurilor comerciale multilaterale

Asigurarea unui forum pentru negocieri in domeniul comertului

Rezolvarea disputelor privind comertul

Examinarea politicilor comerciale nationale

Asistarea tarilor in curs de dezvoltare in probleme legate de politicile comerciale, prin instruire si asistenta tehnica

Cooperarea cu alte organizatii internationale

OMC are 150 de state membre, state carora le revine o pondere de circa 97% in comertul mondial. Cel mai inalt organism de decizie al OMC este Conferinta ministeriala care se reuneste din doi in doi ani, sub care se gaseste Consiliul General, ce se intalneste de mai multe ori pe an la sediul din Geneva al OMC. Consiliului General ii revin si rolurile de Organism de examinare a politicilor comerciale nationale si Organism de solutionare a disputelor. Pe al treilea nivel se gasesc cele trei Consilii pe probleme: Consiliul privind comertul cu marfuri, Consiliul privind comertul cu servicii si Consiliul privind aspectele legate de comert ale dreptului de proprietate intelectuala.

Aparatul de lucru permanent al OMC este Secretariatul. Acesta are sediul la Geneva, un efectiv de 630 de persoane si un buget anual de circa 100 milioane Euro (in 2002).

Cele mai importante rezultate ale activitatii OMC sunt acordurile, adevarate "culegeri de reguli", care asigura un caracter nediscriminatoriu comertului international. Primul dintre acestea a fost GATT, care a vizat comertul cu marfuri. Recent preocuparile s-au diversificat cuprinzand comertul cu servicii (GATS - General Agreement on Trade in Services), drepturile de proprietate intelectuala (Acordul TRIPS - Trade-related Aspects of Intelectual Property Rights), solutionarea disputelor (DSU - Dispute Settlement Understanding ) sau mecanismul de examinare al politicilor comerciale (TPRM - Trade Policy Review Mechanism). Ultima runda de negocieri a demarat cu ocazia Conferintei Ministeriale din 2001 de la Doha (Quatar) si este consacrata asistarii tarilor mai putin dezvoltate sa profite de pe urma comertului. Negocierile ce se desfasoara in acest sens sunt cunoscute ca Runda Doha de negocieri pentru dezvoltare sau Programul Doha pentru dezvoltare.

OMC publica anual un Raport asupra comertului mondial (World Trade Report), ofera o larga baza de informatii statistice, precum si un numar insemnat de studii, cele mai multe putand fi obtinute gratuit in format electronic.

Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare

Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare[6] - CNUCD (UNCTAD - United Nations Conference on Trade and Development, CNUCD - Conférence des Nations Unies pour le Commerce et le Développement) a fost creata in 1964 in scopul promovarii integrarii tarilor in curs de dezvoltare in cadrul economiei mondiale, intr-o maniera propice dezvoltarii acestora. CNUCD indeplineste trei functii principale:

forum deliberativ interguvernamental, urmarind crearea consensului cu ajutorul expertilor si al schimburilor de experienta

furnizor de studii, analize de politici economice si colectii de date in sprijinul dezbaterilor la care participa reprezentanti ai guvernelor si experti

furnizor de asistenta tehnica personalizata tarilor in curs de dezvoltare

CNUCD are 192 de membri.

Conferintele Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare au loc o data la patru ani. Intre conferinte, activitatea organizatiei este condusa de Consiliul pentru Comert si Dezvoltare alcatuit din reprezentanti ai guvernelor statelor membre, care se reuneste odata pe an in reuniune ordinara si de maximum trei ori pentru reglarea unor probleme cu caracter administrativ-institutional. Consiliul are trei comisii de specialitate:

Comisia pentru comertul cu bunuri materiale si servicii si pentru produse de baza

Comisia pentru investitii, tehnologie si chestiuni financiare conexe

Comisia pentru intreprinderi, facilitarea afacerilor si dezvoltare

Fiecare comisie poate convoca pana la 10 reuniuni de experti anual pentru a dezbate teme specifice ariei sale de responsabilitate.

Secretariatul CNUCD are sediul tot in Geneva, are un efectiv de 400 de persoane si un buget anual de circa 50 milioane Euro. Pe langa activitatea organismelor CNUCD, secretariatul serveste si activitatea Comisiei pentru stiinta si tehnologie in favoarea dezvoltarii, care este un organism al Comitetului Economic si Social al ONU (ECOSOC).

Principalele activitati desfasurate de catre CNUCD sunt structurate dupa cum urmeaza:

In domeniul comertului si produselor de baza

incurajarea diversificarii productiei si dezvoltarii structurilor comerciale

intarirea politicilor privind concurenta si consumatorii (intre altele actualizeaza regulat un model de lege privind concurenta)

dezvoltarea "diplomatiei comerciale", a capacitatii tarilor de a participa la negocierile comerciale

sistemul TRAINS de analiza a masurilor comerciale si furnizare de informatii

evaluarea impactului comertului asupra mediului si sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare de a participa in mod avantajos la negocierile in aceasta privinta

In domeniile investitiilor, tehnologiei si dezvoltarii intreprinderilor

asistarea tarilor in curs de dezvoltare in realizarea de aranjamente privind investitiile si tehnologia

examinarea politicilor cu privire la investitii

realizeaza ghiduri privind investitiile pentru tarile cel mai putin dezvoltate

examineaza politicile privind promovarea stiintei si tehnologiei pentru dezvoltare

desfasoara programul Empretec de promovare a spiritului intreprinzator si a dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii (in circa 27 tari)

in domeniile politicii macroeconomice si finantarii datoriei publice si dezvoltarii

studii si examinari ale politicilor nationale

acordarea de sprijin si asistenta tehnica tarilor in curs de dezvoltare

dezvoltarea unei aplicatii informatice pentru managementul datoriei publice (denumita DMFAS si utilizata in peste 62 de tari)

in domeniile transportului, vamii si informaticii

dezvoltarea aplicatiei informatice ASYCUDA pentru vama (utilizata in peste 80 de tari, inclusiv in Romania)

dezvoltarea aplicatiei informatice ACIS pentru urmarirea incarcaturilor de marfuri pe parcursul transportului

aplicarea initiativei e-Tourism

dezvoltarea unei retele de puncte de comert denumita Global Trade Point Network (GTPNet) cu 150 de centre care furnizeaza informatii si servicii pentru comert si sprijina dezvoltarea practicilor "e-business"

in domeniul dezvoltarii

analizeaza problemele tarilor cele mai vulnerabile (cu cel mai scazut nivel de dezvoltare, insulare sau izolate), in scopul identificarii cailor de reducere a saraciei si coordonarii asistentei externe

Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului International

Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului International (United Nations Commission on International Trade Law - UNCITRAL in engleza si CNUDCI in franceza) a fost creata in 1966 ca un instrument prin care ONU sa joace un rol mai activ in indepartarea din calea fluxurilor comerciale internationale a obstacolelor datorate diferentelor dintre legislatiile nationale. UNCITRAL este constituita din 60 de membri desemnati de Adunarea generala pentru mandate de cate 6 ani, astfel incat din trei in trei ani sa se reinnoiasca jumatate din numarul membrilor. Sunt reprezentate toate regiunile globului si toate categoriile de tari.

UNCITRAL actioneaza, potrivit mandatului sau, pentru unificarea progresiva a legislatiilor nationale privind comertul international. Activitatea desfasurata de catre UNCITRAL este consacrata fie prin conventii incheiate intre state in cadrul sistemului Natiunilor Unite, fie prin adoptarea de "recomandari", ori "modele de legi" care devin un element important de referinta in reglementarea relatiilor comerciale dintre state sau entitati private. Cele mai importante domenii asupra carora s-a concentrat pana in prezent munca UNCITRAL sunt urmatoarele:

Arbitrajul comercial international si concilierea

Vanzarea internationala de marfuri

Insolvabilitatea

Platile internationale

Transportul international de marfuri

Comertul electronic

Achizitii (publice) si dezvoltarea infrastructurii

Daune-interese specificate si sanctiuni penale

Pe langa acestea trebuie sa mai notam Organizatia Internationala a Muncii, care promoveaza ocuparea si imbunatatirea relatiilor de munca, si Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica, care grupeaza numai circa 30 de state dar care este foarte influenta, intrucat actioneaza ca un "consilier" pentru guvernele tarilor membre, prin statisticile si studiile pe care le realizeaza, pe probleme economice si sociale ce acopera macroeconomia, comertul, educatia, administratia publica, dezvoltarea, stiinta si inovarea. O influenta importanta au la nivel mondial si un numar de mari confederatii sindicale.

Politici la nivel european

La nivelul Uniunii Europene cadrul institutional al promovarii de politici publice cu privire la comert, care este deosebit de complex, are in centrul sau Comisia Europeana si Consiliul de Ministrii. Ambele initiaza politici dar adoptarea acestora se face de catre Consiliu pe baza textelor propuse de catre Comisie. Un rol important in definirea politicilor europene are dialogul social cu patronatul si sindicatele din comert. Cele mai reprezentative organizatii sunt EUROCOMMERCE[7] pentru patronat si UNI- Europa Commerce pentru sindicat, aceasta din urma fiind componenta europeana a unei uniuni sindicale globale. Avand in vedere caracterul mai omogen si coordonat al sistemului institutional european, precum si implicatiile politicilor europene pentru o tara in pragul aderarii cum este Romania, vom insista asupra continutului politicilor europene cu privire la comert.

Comertul constituie o arie de preocupare pentru responsabilii politicii fata de intreprinderi promovate de catre Comisia Europeana , avandu-se in vedere ca acest sector este esential pentru buna functionare a Pietei Unice. Politica fata de comert are ca punct de pornire impactul major pe care il are eficienta intreprinderilor din comert asupra vietii de zi cu zi a cetatenilor europeni in ce priveste:

punerea la dispozitia acestora a unei largi varietati de marfuri la preturi care sa satisfaca cerintele tuturor categoriilor sociale;

aducerea unor contributii la calitatea vietii in comunitati locale unde magazinele si centrele comerciale constituie punctul nodal pentru o parte importanta a activitatii umane;

mentinerea unor standarde de mediu, etice si sociale ridicate in legatura cu produsele si serviciile pe care le comercializeaza.

Principalele documente oficiale ce marcheaza traseul politicii Uniunii Europene fata de comert sunt, in ordine cronologica, urmatoarele:

Primul dintre cele trei documente este consacrat, in principal, identificarii si inlaturarii barierelor legate de comert in calea liberei circulatii a marfurilor si serviciilor in cadrul Comunitatii Europene. Un accent deosebit a fost pus pe facilitarea schimburilor de servicii de distributie intre tarile membre. Problematica specifica comertului identificata cu acel prilej a avut, in special, meritul de a fi adus comertul in planul preocuparilor politicilor economice comunitare.

Cel de-al doilea document este cel mai cuprinzator si mai strategic dintre cele trei. Cartea Verde si-a propus ca obiectiv sa alimenteze cu material informativ reflectia factorilor de decizie politica si a partenerilor acestora reprezentand mediile de afaceri, consumatorii si alte compartimente ale societatii civile cu privire la importanta comertului in economie si la provocarile cu care se confrunta acest sector la inceputul mileniului trei. In acelasi timp, Cartea Verde supune dezbaterii publice optiuni fundamentale privind distributia responsabilitatii politicii fata de comert intre nivelul national si cel comunitar, aplicarea politicilor privind concurenta la concentrarile si formele de cooperare orizontala ce au loc in comert, incurajarea si sprijinirea intreprinderilor de comert de a adopta noi tehnologii.

Adoptata trei ani mai tarziu, Cartea Alba privind comertul este un document de orientare, programatic. Luand in considerare ansamblul reactiilor prilejuite de publicarea Cartii Verzi precum si evolutiile ulterioare, Cartea Alba evidentiaza problemele asupra carora s-a convenit ca trebuie sa faca obiectul politicilor publice la nivel comunitar si adopta un plan de actiune detaliat.

Recunoscand rolul economic si social sensibil al comertului in asigurarea bunastarii cetatenilor, politica comunitara care vizeaza comertul in mod direct urmareste sa raspunda unor amenintari legate de periclitarea intreprinderilor mai mici, a comertului independent si de proximitate, ca urmare a accelerarii fenomenelor de concentrare si internationalizare. Aceasta stare de lucruri naste preocupari serioase si indeamna la reflectie asupra felului in care structurile comerciale actuale vor raspunde cerintelor viitoare. In viitorul nu prea indepartat evolutiile din comert se vor resimti in toate compartimentele vietii economice si sociale, de la nivelul unei mici comunitati locale pana la ansamblul pietei unice europene.

Pentru responsabilii europeni, comertul este, in plus fata de rolul sau economic si social general, un factor de coeziune sociala si o parghie pentru realizarea efectiva a unitatii (unicitatii) Pietei Interne a Uniunii Europene. Totodata, politica comunitara este nuantata in raport cu tendintele majore ce se manifesta in comert, pe plan european si mondial:

concentrarea este considerata ca un element de progres atata timp cat serveste interesului fundamental al consumatorilor de a dobandi bunurile si serviciile necesare la preturi mai scazute. Totusi, exista preocuparea ca echilibrul calitate - pret sa nu se realizeze la un nivel prea scazut, limitand posibilitatile consumatorilor de a alege, sau posibilitatile producatorilor industriali de a concura in conditii echitabile. Aceasta posibila evolutie nefavorabila este privita ca un pericol real a carui evitare presupune comunicare si colaborare intre diferitele grupuri de interese;

in mod corespunzator, politica comunitara este favorabila comertului independent organizat, chiar daca asemenea forme de cooperare dintre intreprinderi sunt susceptibile a fi considerate incalcari ale principiilor generale ale concurentei, intrucat ele reprezinta o cale de supravietuire a comertului independent; prin organizarea intreprinderilor mai mici se considera ca se intareste rivalitatea pe piata si se prezerva posibilitati mai mari de alegere la dispozitia consumatorilor. Mai mult chiar decat a tolera existenta unor intelegeri intre intreprinderile de comert independente, politica comunitara recomanda chiar incurajarea unor forme de cooperare, in special pe linia dezvoltarii resurselor umane prin invatare permanenta si pe linia adoptarii noilor tehnologii.

In ce priveste internationalizarea comertului, politica comunitara distinge doua planuri diferite: unul, legat de internationalizarea intreprinderilor de comert in interiorul pietei unice, ca element de intarire a integrarii, plan in care se plaseaza si politica fata de comertul din tarile candidate, cel de-al doilea referitor la concurenta cu intreprinderi din afara Uniunii Europene. In acest al doilea plan, se asteapta ca succesul intreprinderilor de comert europene sa constituie o parghie importanta a cresterii competitivitatii economiei Uniunii Europene, in ansamblu, pe plan global.

Promovarea societatii informationale in Uniunea Europeana rezerva un loc important comertului electronic si altor dezvoltari informatice cu implicatii asupra comertului si distributiei fizice. Eforturi substantiale sunt, insa, considerate necesare pentru a evita posibilele efecte nedorite ale patrunderii noilor tehnologii. Asemenea efecte ar putea consta in reducerea sigurantei pietelor si tranzactiilor, dar pericolul esential este cel al adancirii ireversibile a decalajelor de dezvoltare intre comunitati umane identificate dupa diferite criterii sa grupuri sociale.

Pe baza identificarii principalelor probleme cu care se confrunta comertul in prezent, ca si pentru viitor, analiza fiind rafinata printr-o larga dezbatere publica , Comisia Europeana a enuntat principalele prioritati ale politicilor comunitare cu privire la comert, in cadrul documentului intitulat Cartea Alba privind comertul. Acestea se grupeaza in jurul urmatoarelor axe:

Imbunatatirea utilizarii instrumentelor pentru politici, in scopul sprijinirii comertului

Pentru a initia masuri de politici adaptate nevoilor comertului este necesara, in primul rand, o cunoastere aprofundata a sectorului. O reflectare cat mai fidela a situatiei existente ar trebui sa fie suficient de detaliata, sa recurga la indicatori si categorii specifice comertului, si sa permita identificarea timpurie a fenomenelor "de cotitura" pentru a da ocazia unor actiuni de intampinare a acestora.

Principalele masuri cuprinse in planul de actiune, alaturi de o larga campanie de informare publica menita sa anime cercurile profesionale si responsabilii de politici din statele membre, au in vedere: perfectionarea, in mod progresiv, a metodologiei statistice utilizate pentru comert; dezvoltarea dialogului intre principalele parti interesate din Uniunea Europeana; continuarea demersurilor de armonizare a reglementarilor si practicilor privind activitatea agentilor de comert.

Ameliorarea cadrului administrativ, legal si financiar

Complexitatea excesiva a cadrului administrativ, legal si financiar constituie un factor anticompetitiv, in multe feluri: este o bariera la intrarea pe piata a unor noi intreprinderi; mareste costurile intreprinderilor ce se supun regulilor in cauza comparativ cu rivalii straini care dispun, eventual, de un cadru mai putin apasator; actioneaza in detrimentul intreprinderilor mici si mijlocii, intrucat acestea suporta mai greu povara administrativa comparativ cu intreprinderile mari.

In politicile Uniunii Europene, imbunatatirea mediului de afaceri constituie o tema centrala care acopera o problematica si interese mult mai vaste decat cele specifice intreprinderilor din comert. Totusi, aplicarea principiilor generale ale politicii comunitare intreprinderilor de comert trebuie adaptata particularitatilor sectorului. Este cu atat mai bine daca particularitatile in cauza sunt luate in considerare inca din faza fundamentarii unor decizii/reglementari. Prioritatile Comisiei Europene cuprind: adaptarea la cerintele comertului a masurilor ce se consimt de catre autoritatile nationale in lumina raportului Grupului de lucru pentru simplificarea mediului intreprinderilor (BEST) ; crearea unor conditii mai favorabile de acces la surse de finantare pentru intreprinderile recent infiintate, pentru cele inovatoare si pentru intreprinderile mici si mijlocii din comert; intensificarea dialogului intre reprezentantii intreprinderilor de comert si cei ai organizatiilor de consumatori si celor sindicale; incurajarea europenizarii si internationalizarii intreprinderilor de comert.

Intarirea competitivitatii si dezvoltarea spiritului intreprinzator

Masurile vizand intarirea competitivitatii comertului european si dezvoltarea spiritului intreprinzator constituie axa centrala a politicii Uniunii Europene fata de comert. De altfel, intreaga constructie a politicii in domeniu se sprijina pe ideea ca asigurarea pe termen lung a contributiei comertului la bunastarea cetatenilor Uniunii Europene si la prosperitatea economiei este posibila numai prin cresterea competitivitatii intreprinderilor de comert. Responsabilii europeni au in vedere faptul ca valorificarea cat mai deplina de catre intreprinderile de comert - in beneficiul cetatenilor - a oportunitatilor pe care le ofera progresul tehnologic, Piata Unica Europeana si globalizarea, precum si inlaturarea sau atenuarea unora dintre amenintari, presupun interventii ale autoritatilor publice. In cele ce urmeaza se prezinta domeniile considerate prioritare.

Dezvoltarea comertului electronic in special in legatura cu intreprinderile mai mici. Acesta poate contribui hotarator la intarirea competitivitatii intreprinderilor. El conduce la consolidarea relatiilor intre producatori, comert si consumatori, permite intreprinderilor sa-si grupeze cumpararile intarindu-si puterea de negociere in raport cu furnizorii si sa patrunda, cu costuri scazute, pe piete geografic indepartate. Totodata, comertul electronic si Internetul permit accesul lesnicios al intreprinderilor la informatii, imbunatatirea logisticii, dezvoltarea cooperarii in activitati de cercetare-dezvoltare

Dezvoltarea comertului independent asociat si cooperarii intre micile intreprinderi de comert. Responsabilii politicilor comunitare sunt constienti ca legislatia concurentei poate fi perfectionata pentru a da camp cat mai larg de manifestare a mecanismelor pietei si de afirmare a celor mai eficiente solutii in satisfacerea la un nivel inalt a trebuintelor cetatenilor. Un exemplu foarte bun il constituie insasi cooperarea intre intreprinderile mici si mijlocii care, in ciuda aparentei eludari a regulilor concurentei, constituie mijlocul cel mai potrivit de salvgardare a unei concurente sanatoase si de servire optimala a consumatorului european. De aceea, politica Comisiei Europene este de a excepta asocierile comerciantilor independenti de la aplicarea regulilor concurentei.

Promovarea unor forme de instruire si actualizare a cunostintelor adaptate nevoilor intreprinderilor mai mici din comert. La decalajul existent de calificare in strategie, politica vanzarilor, management se adauga o noua ramanere in urma in privinta cunostintelor pe care le presupune utilizarea noilor tehnologii si metode de lucru informatizate in contabilitate, finante, vanzari, utilizarea bazelor de date si lucrul in retea etc. In lipsa acestor cunostinte, intreprinderile mici si mijlocii risca sa fie impinse in afara pietei.

Sprijinirea comertului in zone rurale si urbane defavorizate Comertul de vecinatate este o activitate importanta prin rolul sau de aprovizionare a populatiei, precum si prin contributia la calitatea vietii locale, crearea si mentinerea legaturilor intre oameni in cadrul comunitatii, prevenirea exodului populatiei si favorizarea dezvoltarii unor activitati noi, de diversificare.

Intarirea interactiunii intre comert si turism. In zonele turistice, magazinele si prestatiile turistice profita unele pe seama celorlalte. Promovarea unei legaturi mai stranse intre comert si turism ca factor de mobilizare a sinergiilor in cadrul programelor de dezvoltare locala constituie, prin urmare, o tinta importanta a politicilor Uniunii Europene fata de comert.

Clarificarea rolului comertului in contextul politicii de mediu Responsabilii europeni apreciaza ca intreprinderile de comert trebuie sa-si asume o parte echitabila din responsabilitatea gestionarii fluxului de deseuri. Ce responsabilitate revine comertului ar urma sa se determine de la caz la caz, tinandu-se seama si de caracteristicile si pozitia intreprinderii comerciale in lantul de distributie. Intrucat colectarea, valorificarea si eliminarea deseurilor trebuie sa recurga la abordari coordonate si comune cu comertul ale producatorilor, intreprinderilor specializate in reciclare si municipalitatilor se vor promova, complementar reglementarilor legale, actiunile voluntare. Responsabilii politicilor europene sunt, insa, constienti ca, daca intreprinderile mari au gasit resursele si disponibilitatea de a studia aceste aspecte si de a aplica unele solutii, pentru intreprinderile mici si mijlocii sunt necesare eforturi publice pentru a le stimula si sprijini sa participe la realizarea politicilor de mediu.

Incurajarea europenizarii si internationalizarii

Politicile Uniunii Europene cu privire la comert retin ca prioritati doua dintre problemele legate de europenizarea si internationalizarea comertului:

Incurajarea si facilitarea implantarii activitatii firmelor de distributie europene in alte regiuni ale globului. Competitivitatea economiei europene pe plan mondial este sustinuta de exporturi si investitii in alte regiuni ale lumii. Din acest punct de vedere, implantarea in strainatate a firmelor de distributie europene are o dubla functie: (1) serveste firmelor respective, care, prin aceasta, exploateaza pe scara mai larga tehnologiile comerciale care le-au impus pe piata europeana si (2) creeaza un fascicul de legaturi si relatii care favorizeaza patrunderea pe pietele straine a produselor fabricantilor europeni. Pe de alta parte, internationalizarea firmelor de comert creeaza posibilitatea pentru acestea de a diversifica oferta de marfuri pe Piata Unica cu marfuri importate din alte regiuni ale globului unde ele isi desfasoara activitatea. Desigur, produsele importate sporesc presiunea concurentiala asupra producatorilor europeni, dar Comisia Europeana acorda prioritate intereselor consumatorilor. "Avantajele liberalizarii importurilor trebuie comparate cu argumentele in favoarea restrictionarii acestora. Activitatea de import si cumparari a intreprinderilor europene de comert largeste oferta de bunuri materiale si servicii atat sub aspectul calitatii cat si sub aspectul preturilor. Restrictiile fata de comert, chiar daca uneori sunt necesare, reduc aceste avantaje."^[9]

Asigurarea coeziunii in ce priveste comertul, la nivelul Pietei Unice europene, in conditiile largirii acesteia odata cu aderarea statelor candidate. In conditiile largirii Uniunii Europene se manifesta un decalaj intre formele de organizare si desfasurare a comertului in statele deja membre si cele din statele care adera la Uniune. Responsabilii politicilor europene au in vedere o serie de probleme - comune tarilor candidate - carora trebuie sa li se gaseasca solutii pentru a mentine la un nivel acceptabil coeziunea comertului pe teritoriul Uniunii Europene largite, intre care se numara: necesitatea modernizarii sistemelor de gestiune si a logisticii; imbunatatirea situatiei financiare a firmelor din comert (perfectionarea structurilor financiare); neacceptarea formelor de cooperare intre intreprinderi de profil; slaba dezvoltare a structurilor intermediare ce implica reprezentanti ai intreprinderilor de comert si care ar putea constitui o parghie pentru promovarea de instrumente de modernizare cu caracter colectiv; recunoasterea insuficienta a rolului comertului de catre autoritatile locale; slaba utilizare a mijloacelor financiare de ajutor pentru modernizarea sectorului. Pentru a ataca cu succes problemele mai sus enuntate, este necesar sa se realizeze transpunerea acquis-ului comunitar, identificarea problemelor care exista si elaborarea unor programe de perfectionare si modernizare adaptate atat conditiilor locale cat si celor care prevaleaza in Uniunea Europeana, cresterea participarii intreprinderilor de comert si a organizatiilor de reprezentare si sprijin pentru acestea la programele comunitare.  

Trebuie facuta precizarea ca politicile comunitare se aplica pe baza principiului subsidiaritatii, ceea ce conduce la distribuirea responsabilitatilor intre nivelurile comunitar, national, regional si local. In acest fel, solutiile unora dintre problemele ce stau in fata politicii fata de comert cad in sarcina autoritatilor nationale, regionale sau locale chiar daca problemele sunt comune si afecteaza politica de ansamblu a comunitatii. Din punctul de vedere al responsabililor comunitari, este necesara utilizarea cat mai eficace a mecanismelor de consultare si armonizare. De altfel, Comisia Europeana apreciaza^[10] ca rolul ei consta, in principal, in urmatoarele:

• Sa faca astfel incat sectorul comertului, meritele si atuurile acestuia in plan economic si social, sa fie mai bine cunoscute
• Sa contribuie la o mai buna concertare intre partile interesate si in special intre organizatiile profesionale si autoritatile nationale si locale
• Sa asigure identificarea si difuzarea celor mai bune practici, respectiv cele care asigura cele mai bune rezultate in ce priveste competitivitatea si ocuparea

Setul de masuri si instrumente propus de "Cartea Alba" reprezinta ilustrarea unei constientizarii la nivelul institutiilor publice ale Uniunii Europene a necesitatii unei strategii pentru sectorul comert, chiar daca aceasta se produce relativ tarziu. Intarzierea este recunoscuta de responsabilii europeni si pusa pe seama diversitatii si fragmentarii sectorului, absentei unor informatii statistice relevante si sistematice, dificultatilor de a organiza dialogul cu reprezentantii profesiei. Tocmai de aceea in cadrul strategiei accentul este pus pe imbunatatirea informarii si intarirea comunicarii intre partile interesate.

Intre politicile promovate, in prezent, de catre institutiile Uniunii Europene, se evidentiaza o serie de teme ce prezinta un interes major pentru comert.

Una dintre acestea se refera la modul cum sunt tratate diferitele evolutii pe care le cunoaste comertul si distributia de catre politica concurentei. Asa cum s-a aratat in mai multe randuri in cuprinsul lucrarii de fata, doua aspecte retin atentia in mod special:

• sunt privite favorabil formele de cooperare intre comerciantii independenti si se cauta solutii de acomodare a acestora cu cadrul legal al protectiei concurentei;
• se promoveaza eliminarea reglementarilor aplicabile comertului existente la nivel local, regional sau national, sau uniformizarea acestora, pentru a inlatura barierele din calea intreprinderilor care doresc sa-si extinda activitatile pe teritoriile altor state membre ale Uniunii Europene.

Desi optiunile politice par sa fie ferm formulate, solutionarea propriu-zisa a problemelor implicate este inca departe de a se fi incheiat.

O alta tema importanta este legata de infrastructurile calitatii. In aceasta privinta, exista cerinta ca intreprinderile de comert sa contribuie la aplicarea "Noii abordari" si "Abordarii globale". Potrivit acestor politici, reglementarile tehnice sunt inlocuite, cand acest lucru este posibil cu o serie de "cerinte esentiale" vizand asigurarea vietii si sanatatii consumatorilor si protectia mediului; astfel producatorul are deplina libertate de a alege modul concret prin care sa satisfaca respectivele "cerinte esentiale" si sunt inlaturate barierele tehnice din calea circulatiei marfurilor intre statele membre ale Uniunii Europene. Se urmareste o dezvoltare cat mai echilibrata a organismelor de acreditare si certificare si a retelelor de laboratoare in cadrul Pietei Unice, si realizarea unui nivel de exigenta uniform in evaluarea conformitatii produselor. Producatorii si distribuitorii trebuie sa conlucreze pentru a impiedica patrunderea pe piata de produse ce nu indeplinesc cerintele esentiale.

In domeniul sigurantei alimentelor exista un set de politici distinct bazat, in esenta, pe asigurarea unor conditii extrem de exigente pe intregul circuit al acestor produse "din ferma, pana pe masa" consumatorului. Se instituie Autoritatea Europeana pentru Securitatea Alimentelor, obligatia statelor membre de a controla respectarea regulilor de igiena de catre toti actorii ce intervin in circuitul alimentelor, precum si obligatia Comisiei Europene de a testa capacitatea si capabilitatile statelor membre de a asigura controlul securitatii alimentelor. Este evident ca o parte importanta a responsabilitatii pentru asigurarea sigurantei alimentelor revine distribuitorilor.

Face azi obiectul unor dezbateri animate, in Uniunea Europeana si in intreaga lume, politica fata de Organismele Modificate Genetic. In aceasta privinta, cetatenii Uniunii Europene se pronunta pentru o conduita mai prudenta decat cea adoptata pe continentul nord-american. Facandu-se ecoul nelinistii populatiei, intai Carrefour, apoi si alte grupuri renumite din comert, au ales sa nu comercializeze produse continand organisme modificate genetic^[11]. Este important sa se asigure dreptul consumatorului de a alege, ceea ce ar presupune o separare clara intre produsele care contin organisme modificate genetic si cele care nu contin asemenea organisme, si o buna cunoastere a consecintelor pe termen scurt, mediu si lung ale cultivari si consumului unor asemenea organisme. Daca in legatura cu riscul consumului sau cultivarii, se pare ca oamenii de stiinta nu detin un raspuns satisfacator, in ce priveste separarea produselor se promoveaza o tehnologie foarte minutioasa de etichetare a produselor si asigurare a "trasabilitatii". Costurile necesare pentru punerea in aplicare a sistemului preconizat, revin, intr-o proportie insemnata si comertului

In fine, un alt domeniu de politici care are implicatii importante asupra comertului este cel care raspunde problemelor consumatorului. Pe langa preocuparile legate de calitatea produselor, securitatea alimentelor si organismele modificate genetic, preocupari deja mentionate, politica fata de consumator mai are in vedere o varietate larga de probleme intre care, se pot mentiona, cu titlu de exemplu, aspectele care contribuie la efectuarea in siguranta a cumparaturilor:

• promovarea practicilor loiale in afaceri;
• combaterea publicitatii inselatoare si a publicitatii comparative;
• instituirea de norme privind afisarea preturilor produselor;
• interzicerea prevederilor contractuale neloiale;
• reglementarea garantiilor ce se acorda la vanzarea produselor
• reglementarea vanzarii la distanta, vanzarii in afara magazinului etc.

Inventarul politicilor cu implicatii asupra comertului ar mai putea include demersurile ce se fac pentru reglementarea la nivel european a contractelor, pentru adoptarea unor norme uniforme privind regimul platilor intarziate, sau pentru instituirea societatii comerciale europene.

Asa cum s-a putut vedea in cuprinsul prezentei lucrari, comertul interfereaza cu toate celelalte activitati umane, intr-o asemenea masura, incat este evident ca exista efecte propagate asupra comertului ale tuturor evolutiilor din alte sfere ale vietii economico-sociale. Reciproca este, de asemenea, valabila. Afirmarea cu insistenta a acestor interdependente este pe deplin justificata in contextul promovarii diferitelor politici publice si reglementari, cu atat mai mult cu cat comertul nu se bucura inca de o vizibilitate pe masura rolului sau economic si social.

Politici publice la nivel national cu privire la comert

La nivel national cadrul institutional al politicilor publice privind comertul este destul de fragmentat. In Romania, structurile administratiei publice avand atributii legate strict de comert si-au redus sever efectivele si nivelul de reprezentare, regasindu-se, la nivel national, organizate ca o directie in cadrul Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie. In domeniul comertului exterior exista Departamentul Comertului Exterior in subordinea Ministerului Economiei si Comertului si Centrul Roman pentru Promovarea Comertului - CRPC , care gazduieste si Trade Point Bucuresti (componenta a retelei Trade Point initiata de UNCTAD). In 2004 a fost creat Consiliul de export (reunind reprezentanti ai mai multor ministere si alte structuri ale administratiei publice si structuri asociative reprezentative la nivel national sau la nivel sectorial ori profesional), care a promovat o Strategie Nationala de Export (SNE) pentru perioada 2005-2009 , adoptata prin hotarare de guvern in decembrie 2005. Aceasta strategie cuprinde prevederi, inclusiv de natura institutionala si financiara, care pot fi favorabile sectorului comertului din Romania - in masura in care acesta ar fi implicat in export -, dar care nu ii sunt adresate in mod direct.

In ce priveste structurile societatii civile sistemul Camerelor de Comert si Industrie este singura organizatie cu impact semnificativ. Formal exista un numar de organizatii patronale sau profesionale reprezentand intreprinderile de comert, inclusiv o asociatie recent infiintata a marilor distribuitori, dar activitatea tuturor acestora este lipsita de orice vizibilitate. Mai promitatoare este miscarea sindicala a lucratorilor din comert, reprezentata de Federatia Sindicatelor Libere din Comert (FSLC) care face eforturi sa renasca in special in relatie cu activitatea intreprinderilor multinationale din marea distributie.

Politicile publice privind comertul promovate in Romania reies din doua documente principale: Planul National de Dezvoltare (PND) si Ordonanta Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata.

In Planul national de dezvoltare, despre comert se vorbeste la capitolul "Dezvoltarea sectorului productiv si a serviciilor conexe". Observam ca in textul de prezentare a prioritatilor PND nu exista nici un cuvant care sa reflecte interesul pentru dezvoltarea comertului, dar exista, in schimb, in lista de obiective strategice si masuri, urmatoarele:

"2.3. Comert interior - obiective strategice si masuri

2.3.1. Dezvoltarea si modernizarea comertului

Actualizarea, dezvoltarea si intretinerea sistemului informational de schimb rapid de date la nivel national intre administratiile publice locale si MIMMC

Cresterea gradului de informare si educare a consumatorilor

Asigurarea securitatii produselor in vederea protejarii vietii si sanatatii consumatorilor

Realizarea bazei de date privind structurarea retelei comerciale si editarea anuala a unui catalog privind reteaua de distributie.

2.3.2. Promovarea culturii antreprenoriale in comert

2.3.3. Promovarea tehnicilor comerciale moderne

2.3.4. Promovarea sistemelor de certificare a conformitatii"

Se poate observa ca obiectivele si masurile preconizate nu corespund in mod direct cu cele fixate la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, amalgamarea unor elemente diferite ca natura si formularile cand excesiv de precise cand excesiv de generale, dezvaluie absenta unei conceptii strategice propriu-zise in legatura cu comertul.

Reglementarea cadrului general de comercializare a bunurilor si serviciilor s-a facut in anul 2000 prin Ordonanta Guvernului nr. 99, a carei aplicare a fost ulterior suspendata pana la aprobarea ei prin Legea 650 din 7 dec. 2002. Normele de aplicare au fost aprobate cu Hotararea Guvernului nr. 333/2003.

Prevederile ordonantei au in vedere, potrivit articolului 2 din ordonanta, realizarea urmatoarelor obiective:

a)      stimularea dezvoltarii activitatii de comercializare a produselor si serviciilor de piata;

b)      incurajarea liberei initiative, asigurarea concurentei loiale si a liberei circulatii a produselor si serviciilor de piata;

c)      informarea corecta si protejarea intereselor consumatorilor, precum si posibilitatea asigurarii produselor si serviciilor de piata in zonele de vecinatate ale acestora (informarea corecta si protejarea intereselor economice ale consumatorilor, precum si posibilitatea aprovizionarii acestora din zonele de vecinatate);

d)      modernizarea si dezvoltarea formelor de distributie;

e)      promovarea diverselor tipuri de retele de distributie si forme de vanzare (echilibrului dintre diverse tipuri de retele de distributie si diferite forme de vanzare);

f)        stimularea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii cu activitate de comercializare a produselor si serviciilor de piata;;

g)      sustinerea si ocrotirea activitatii comerciale si de prestari de servicii de piata in zonele defavorizate.

Sunt reglementate urmatoarele aspecte:

Cerinte si criterii necesare desfasurarii activitatii comerciale

Orarele de functionare

Obligatiile si raspunderile autoritatilor administratiei publice centrale si locale

Practici comerciale

Vanzarile cu pret redus

Vanzarile de lichidare

Vanzarile de soldare

Vanzarile prin magazin sau prin depozit de fabrica

Vanzarile promotionale

Reguli comune privind anunturile publicitare de reducere de preturi

Vanzarile la distanta

Vanzarile directe

Vanzarile piramidale/etajate

Vanzarile in afara spatiilor comerciale

Loteriile publicitare

Vanzarile cu prime

Vanzarile conditionate

Vanzarile fortate

Refuzul de a vinde

Reguli generale de comercializare a produselor si serviciilor

Reguli privind etichetarea si ambalarea

Obligatia indicarii preturilor

Reguli privind indicarea cantitatii

Clauze abuzive

Chiar daca in procesul de integrare comertul, in sine, nu reprezinta tema distincta, el resimte, intr-o masura mai mica sau mai mare, in mod direct sau indirect, efectele tuturor masurilor ce se iau pentru aderarea la Uniunea Europeana. Masurile ce se iau in cadrul procesului de pregatire pentru aderare, in scopul transpunerii acquis-ului comunitar, sunt grupate in 30 de tematici, fiecare dintre acestea reprezentand un capitol de negociere. Mai multe capitole au o relevanta speciala pentru comert: libera circulatie a bunurilor, libertatea de a furniza servicii, legislatia intreprinderii, politica concurentei, intreprinderi mici si mijlocii, stiinta si cercetare, telecomunicatii si informatica, politici regionale si coordonarea instrumentelor structurale, mediu, protectia consumatorilor si a sanatatii. Este utila o detaliere a problemelor principale ce se ridica in aceste domenii in legatura cu integrarea europeana a Romaniei si care pot avea un impact semnificativ asupra intreprinderilor din comert, ce trebuie sa se conformeze cerintelor Pietei Unice.

Libera circulatie a bunurilor

Directivele si celelalte reglementari cuprinse in capitolul "libera circulatie a bunurilor" (componenta esentiala a acquis-ului comunitar in domeniul pietei interne, alaturi de celelalte trei "libertati") asigura, prin masuri orizontale si reglementari tehnice, inlaturarea barierelor netarifare din comertul intre statele membre, concomitent cu edificarea unui climat de incredere bazat pe un nivel inalt de protectie a consumatorilor si mediului. In contextul acestui capitol, se urmareste adaptarea la cerintele Uniunii Europene a activitatii din urmatoarele domenii: standardizare; acreditare si infrastructuri pentru certificarea calitatii; metrologie; achizitii publice. Raportul Comisiei Europene cu privire la progresele Romaniei in directia pregatirii pentru aderare consemneaza inregistrarea unor progrese semnificative in adoptarea acquis-ului comunitar, in special in instituirea principiilor politicilor orizontale cunoscute sub denumirea de "New Approach" si "Global Approach" . Autoritatile si institutiile de profil din Romania trebuie sa intensifice preluarea reglementarilor tehnice europene, adoptarea de standarde europene armonizate, sa instituie principiul recunoasterii mutuale si sa elimine din reglementarile nationale orice prevederi care ar putea contraveni, in domeniile pentru care nu exista standarde europene armonizate, articolelor 28-30 din Tratatul de la Roma cu modificarile ulterioare (articole ce interzic restrictiile cantitative intre statele membre si orice masuri cu caracter echivalent).

Romania a adoptat si multe texte normative cu caracter tehnic cu privire la diferite grupe de produse; de asemenea, in editia 2002 a Programului National de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana (PNAR) este prevazut un calendar cuprinzator si detaliat al transpunerii intregului acquis. Comisia Europeana constata, totusi, ca unele texte nu reproduc fidel principiile acquis-ului comunitar si ca exista, in general, un deficit de capacitate a institutiilor romanesti de a trata problematica transpunerii acquis-ului comunitar in domeniul pietei interne. Astfel, sunt preocupari privind reglementarea cerintelor de securitate pentru instalatiile mecanice de ridicat, jucariile, echipamentele cu combustibili gazosi, vasele de presiune, aparatura electrica de joasa tensiune. Mai grava decat problema transpunerii textelor normative este aplicarea normelor instituite. Institutiile de standardizare, acreditare si certificare, cele de supraveghere a pietei trebuie sa devina credibile pe plan european prin profesionalism, transparenta, impartialitate, buna practica, inzestrare corespunzatoare. Acest deziderat ar putea fi mai greu de atins, de aceea, in aceasta directie se focalizeaza, in primul rand, sprijinul Comisiei Europene, in special prin derularea de actiuni de colaborare cu organisme si institutii omoloage din statele membre (twining). O situatie critica sub raportul urgentei se inregistreaza in legatura cu slabiciunea organismelor de evaluare a conformitatii si laboratoarele care trebuie sa contribuie la aplicarea acquis-ului comunitar in domeniul sigurantei produselor alimentare. "Sunt necesare eforturi speciale pentru restructurarea sistemului de control al alimentelor, asigurandu-se o coordonare corespunzatoare intre institutiile implicate, eliminarea sistemului de aprobare a alimentelor inaintea punerii acestora pe piata si pregatirea atat a administratiei cat si a operatorilor din cadrul filierelor de produse alimentare sa aplice principiile ce stau la baza sistemului de securitate a alimentelor adoptat de Uniunea Europeana."^[15]. Acest citat din Raportul comisiei arata cat de complexa este, in fapt, aplicarea acquis-ului comunitar. Revine producatorilor industriali sarcina sa asigure conformitatea produselor lor cu cerintele tehnice ridicate ale pietei unice, dar comertul are, la randul lui, o mare responsabilitate: de a asigura ca produsele pe care le tranzactioneaza indeplinesc cerintele legale pentru a fi puse pe piata. Mai presus de orice, aceasta presupune ca in intreprinderile de comert sa se cunoasca legislatia in vigoare in domeniu si sa existe capacitatea necesara, in functie de obiectul de activitate, de a asigura respectarea normelor in cauza. Mai mult, problema admiterii pe piata numai a produselor ce indeplinesc cerintele tehnice agreate pe plan european ridica si problema evaluarii conformitatii produselor de import. In acest domeniu, intreprinderile de comert au si ele o raspundere importanta alaturi de organismele de supraveghere si celelalte institutii componente ale infrastructurilor de asigurare a calitatii. Este clara necesitatea pentru intreprinderile de comert de a se pregati din timp pentru a face fata acestor exigente, pe de o parte, precum si raspunderea pe care ar trebui sa si-o asume administratia publica de a face astfel incat informatia sa parvina celor interesati, de a anima programe de instruire pentru personalul din comert si chiar de a suporta o parte din costurile pentru instruire ale intreprinderilor mai mici.

Libertatea de a furniza servicii

Acest capitol al acquis-ului comunitar intereseaza comertul in special prin aspectele legate de practicarea celor patru forme de comert international cu servicii. Totusi, acestui aspect i se acorda relativ putina importanta in cadrul procesului de pregatire pentru aderare comparativ cu chestiunile ce privesc in mod specific serviciile financiare (banci, asigurari, valori mobiliare).

In domeniul exercitarii de activitati pe cont propriu, Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice, reglementeaza in mod explicit dreptul cetatenilor romani si al celor din Statele Membre ale Uniunii Europene, sau din Spatiul Economic European de a desfasura, in Romania, asemenea activitati in calitate de angajati proprii . In plus, s-a constituit un grup de lucru pentru eliminarea barierelor in exercitarea dreptului de stabilire si de libera practicare a serviciilor (angajament asumat de Romania prin documentul de pozitie). Se estimeaza ca prin activitatea acestui grup de lucru se va facilita practicarea de catre cetateni din alte state europene, in Romania, a profesiilor liberale, a activitatilor mestesugaresti si celor de comert. Intrucat barierele respective nu erau semnificative nici inainte , nu se poate astepta o crestere spectaculoasa a afluentei de persoane fizice si juridice straine in activitati pe cont propriu si, prin urmare, impactul asupra comertului, ca si asupra altor activitati autohtone, va fi limitat.

Legislatia intreprinderii

Legislatia comunitara in materia societatilor comerciale cuprinde cinci domenii distincte: dreptul societatilor comerciale, contabilitatea societatilor comerciale, dreptul de proprietate intelectuala, dreptul de proprietate industriala si dreptul civil (raporturile de drept international).

In materia dreptului societatilor comerciale, prin transpunerea acquis-ului comunitar se are in vedere asigurarea unei reglementari uniforme a constituirii societatilor comerciale, a formalitatilor de publicitate la care acestea sunt supuse, a garantiilor care trebuie acordate asociatilor si tertilor in cazul modificarii capitalului social, sau al modificarii actului constitutiv prin fuziunea sau divizarea societatii, a garantiilor suplimentare fata de terti impuse societatilor cu raspundere limitata cu asociat unic, a formalitatilor de publicitate pentru sucursalele unei societati comerciale. De asemenea, se urmareste transpunerea prevederilor Regulamentului 2137/85 privind cooperarea intre societatile comerciale-persoane juridice avand nationalitatea unor state membre diferite.

In ce priveste contabilitatea societatilor comerciale, acquis-ul comunitar in aceasta materie cuprinde trei directive care au ca obiectiv uniformizarea reglementarii in statele membre a urmatoarelor aspecte: conturile anuale societatilor comerciale, intocmirea conturilor consolidate si auditul financiar. In general, se apreciaza ca legislatia societatilor comerciale si cea contabila corespund acquis-ului comunitar, masurile necesare in viitor fiind, in special, pe linia perfectionarii aplicarii normelor. Totodata, aplicarea reglementarilor contabile armonizate (Directiva a IV-a) se va extinde esalonat, pana la sfarsitul anului 2005, la toate intreprinderile cu peste 50 de salariati. Intrucat pana in prezent frecventele modificari ale legislatiei au constituit o povara si un element generator de incertitudine pentru intreprinderi, inclusiv pentru cele din comert, se spera ca pe viitor ritmul schimbarilor se va atenua conferind mai multa stabilitate si predictibilitate cadrului legal.

Daca in privinta dreptului de proprietate industriala se apreciaza ca Romania are deja un cadru legal si institutional matur, fiind de mai mult timp activa in toate organismele internationale de profil, in privinta drepturilor de proprietate intelectuala atat cadrul legal cat si cel institutional sunt de data mai recenta, inca incomplete si cu unele slabiciuni. Pirateria in domeniul drepturilor de autor este ridicata si se realizeaza atat pe canale de distributie ale comertului informal cat si prin intreprinderi inregistrate. Comisia Europeana este ingrijorata in legatura cu acest fenomen si insista pentru intarirea capacitatii de supraveghere a pietei si impunere a respectarii legalitatii, atat prin Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) , cat si prin infiintarea societatilor de gestiune colectiva ale autorilor si ale altor titulari de drepturi. Respectarea drepturilor de proprietate intelectuala si industriala constituie o provocare importanta si pentru intreprinderile de comert atat prin limitarea concurentei neloiale pe care o practica unele firme cat si prin evitarea sanctiunilor si tracasarilor la care ar putea fi supuse ca urmare a punerii involuntare in circulatie a unor produse fara a se conforma normelor legale in domeniu.

Acquis-ul comunitar in aceasta materie cuprinde trei conventii: Conventia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competenta jurisdictionala, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti straine, Conventia de la Lugano din 16 septembrie 1988 privind competenta jurisdictionala, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti straine si Conventia de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale. Legislatia romaneasca este partial armonizata cu dispozitiile Conventiilor de la Bruxelles si Lugano. Adoptarea acquis-ului in integralitatea sa nu este de asteptat sa aiba un impact semnificativ asupra intreprinderilor de comert, intrucat cele care desfasoara activitati susceptibile sa faca obiectul unor conflicte de legi (in dreptul international privat) au informatiile, cunostintele si, in general, capacitatea de a administra problematica respectiva. Totusi, avand in vedere extinderea pe viitor a operatiunilor peste frontiera de stat, inclusiv prin comert electronic, alte forme de comert la distanta si prin cooperarea cu firme straine, ar fi binevenite unele actiuni menite sa asigure constientizarea, pe scara mai larga, a problematicii in randul intreprinderilor de comert.

Politica concurentei 

Politica concurentei interfereaza foarte puternic cu dezvoltarea sectorului distributiei. Constituie teme importante pentru politica concurentei asemenea fenomene din comert cum sunt: fuziunile si achizitiile din sfera marii distributii, organizarea comertului independent, acordurile de franciza, practicarea anumitor forme de vanzare etc.. Cu toate acestea, legislatia concurentei preocupa in mai mare masura intreprinderile de comert decat preocupa problematica comertului decidentii din sferele adoptarii si aplicarii legislatiei concurentei. Comertul nefiind considerat un sector sensibil, autoritatile europene inclina sa fie ingaduitoare cu intreprinderile de profil atunci cand acestea intra in aranjamente suspecte de a limita concurenta pe piata.

Referitor la pregatirea Romaniei pentru aderare, se apreciaza ca legislatia cadru in vigoare corespunde, in linii generale acquis-ului comunitar. Chiar daca exista o lista lunga de reglementari mai detaliate ale Uniunii Europene care asteapta sa fie transpuse pana in momentul aderarii, prioritatile actuale vizeaza urmatoarele aspecte:

• cresterea capacitatii Consiliului Concurentei de a asigura aplicarea legii, intr-un mod pro-activ; se are in vedere anularea cerintelor excesive privind notificarea pentru a se degreva aparatul Consiliului Concurentei si a se concentra eforturile asupra cazurilor de natura sa distorsioneze grav pietele, inclusiv printr-o supraveghere mai atenta si initierea de investigatii prin autosesizare
• completarea transpunerii acquis-ului comunitar in domeniul ajutorului de stat si adoptarea unei pozitii mai active si mai intransigente in aceasta chestiune de catre Consiliul Concurentei
• instruirea intensiva a personalului ce asigura aplicarea legislatiei concurentei, constientizarea mai buna a autoritatilor care acorda ajutor de stat cu privire la prevederile legale in domeniu si obligatiile ce le revin si o mai buna informare publica despre cadrul legislativ si institutional orientata in special catre mediul intreprinderilor mici si mijlocii

Pentru intreprinderile de comert, problema este de a dobandi cunostintele necesare pentru a intelege principiile politicii concurentei si a se conforma acestora si pentru a putea reactiona atunci cand interesele le sunt afectate de un comportament abuziv al unor structuri dominante.

Intreprinderi mici si mijlocii

Acquis-ul comunitar in domeniul intreprinderilor mici si mijlocii cuprinde prevederi care realizeaza o imbunatatire a conditiilor intreprinderilor mici si mijlocii in contextul mai larg al politicilor fata de intreprinderi. O politica in favoarea dezvoltarii sectorului de intreprinderi mici si mijlocii este, in mod normal, favorabila majoritatii covarsitoare a intreprinderilor de comert, ele insele intreprinderi de foarte mici dimensiuni, in special daca politica este neutra cu privire la activitatile economiei nationale.

Atat potrivit Programului National de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana - anul 2002, cat si Raportului Comisiei Europene pe 2002, nu sunt texte legislative propriu-zise de transpus in legislatia romaneasca la acest capitol.

Se inscriu pe linia politicii Uniunii Europene fata de sectorul intreprinderilor mici si mijlocii:

• instituirea obligatiei initiatorilor de a consulta organizatiile reprezentative ale mediului de afaceri asupra proiectelor de acte normative relevante pentru acesta din urma, inaintea promovarii lor pentru aprobare
• constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea si monitorizarea Planului de actiuni referitor la imbunatatirea mediului de afaceri
• elaborarea si adoptarea Planului de actiuni pentru inlaturarea barierelor administrative din mediul de afaceri . Planul cuprinde actiuni concrete in vederea reducerii birocratiei, imbunatatirii comunicarii cu mediul de afaceri si atragerii asociatiilor profesionale si patronatelor in procesul de pregatire al reglementarilor cu impact asupra mediului de afaceri, facilitarii accesului investitorilor straini la informare, rezolvarii problemelor post-privatizare si dezvoltarii parteneriatului public-privat.
• Elaborarea de catre Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie a unui Plan de Actiune privind eliminarea unor bariere cu care se confrunta intreprinderile mici si mijlocii
• semnarea de catre Guvernul Romaniei a Cartei Europene a Intreprinderilor Mici, considerata ca un "soft-acquis"

Politica pe termen scurt si mediu a Guvernului Romaniei are, in privinta dezvoltarii sectorului de intreprinderi mici si mijlocii, urmatoarele axe principale:

• imbunatatirea mediului de afaceri, prin simplificarea cadrului legislativ si administrativ, precum si prin intarirea capacitatii de elaborare si aplicare de politici in domeniu;
• sprijinirea cresterii competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii;
• facilitarea accesului intreprinderilor mici si mijlocii pe pietele externe;
• promovarea culturii antreprenoriale.

In ciuda bunelor intentii declarate in repetate randuri si chiar a unor progrese efective, politica in domeniul intreprinderilor mici si mijlocii continua sa sufere de lipsa capacitatii de elaborare de politici atat la nivel central cat si la nivel regional si local, lipsa de coerenta in plan orizontal si vertical, lipsa de consecventa in timp. In ce priveste lipsa coordonarii intre politici, un exemplu sugestiv este relatia intre politica intreprinderilor mici si mijlocii si cea in domeniul comertului. Desi ambele sunt in sfera de competenta a aceleiasi autoritati si desi intreprinderile de comert sunt in majoritate covarsitoare intreprinderi mici, iar comertul reprezinta obiectul de activitate al celor mai multe dintre intreprinderile mici si mijlocii, nu se poate observa nici o initiativa care sa genereze o anumita sinergie intre cele doua sectoare ale politicii guvernamentale. Ar fi un lucru pozitiv daca beneficiind de circumstantele favorabile ale atribuirii in competenta aceluiasi ministru, comertul ar deveni un sector mai bine vazut in corpul politicilor si programelor pentru intreprinderile mici si mijlocii, unde, pana in prezent are o prezenta sporadica si marginala. Un program dedicat in mod specific intreprinderilor mici din comert, precum si o adaptare mai favorabila acestor intreprinderi a altor politici si programe ar fi deplin justificata. Totodata, masuri menite sa grabeasca structurarea si eficientizarea sistemelor de distributie si sa stimuleze interesul negustorilor fata de produsele intreprinderilor mici si mijlocii din industrie ar constitui un vector de dinamizare a industriei si de imbunatatire a performantelor de ansamblu ale economiei nationale.

Pe masura ce pregatirea pentru aderare avanseaza si, cu atat mai mult, dupa aceasta, intreprinderile din comert vor beneficia de politici tot mai consistente adresate intreprinderilor mici si mijlocii si in care o pondere tot mai importanta o vor avea masurile consacrate edificarii unei societati informationale bazate pe cunoastere. In acest cadru, programele de instruire, de transfer de cunostinte, de sprijinire a inovarii in afaceri si difuziei acesteia vor constitui nucleul politicilor de profil.

Protectia consumatorilor si a sanatatii

Politica de protectie a consumatorilor pentru perioada 2005-2008 se fundamenteaza pe urmatoarele obiective generale pentru promovarea intereselor consumatorilor pe piata:

1. realizarea unui inalt nivel de protectie a consumatorilor; 
2. aplicarea efectiva a legislatiei in domeniul protectiei consumatorilor; 
3. intarirea activitatilor de informare, consiliere si educare a consumatorilor. 

Strategia, prin obiectivele si prioritatile sale, urmareste realizarea unei protectii a consumatorilor in Romania asemanatoare cu cea existenta in statele membre ale Uniunii Europene, incluzand securitatea, interesele economice, informarea si educarea consumatorilor, precum si promovarea organizatiilor de consumatori pentru dezvoltarea unui rol activ in realizarea politicii de protectie a consumatorilor.

In cadrul strategiei pentru perioada 2005-2008, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) are in vedere dezvoltarea unei politici de protectie a consumatorilor sistematice, riguroase si bine organizate de prevenire, unei reactii rapide prin prezenta reprezentantilor sai pe intregul teritoriu al tarii si unei activitati eficiente, inclusiv de cooperare cu alte organisme competente ale statului, la nivel national si local. In plus, intarirea parteneriatului cu societatea civila, in general, si cu cercurile de afaceri, in special, va conduce la o mai buna cunoastere si intelegere a problemelor consumatorilor si implicit la realizarea unei mai bune protectii a acestora.

Activitatea de transpunere a acquis-ului continua cu unele masuri prioritare vizand: produsele prezentate ca fiind benefice pentru sanatatea consumatorilor, publicitatea inselatoare, vanzarea produselor catre consumatori si garantiile asociate, creditul pentru consum, protectia cumparatorilor in contractele de proprietate imobiliara in regim de indiviziune pe timp limitat (time share). Totodata, se are in vedere intarirea capacitatii de aplicare a acquis-ului comunitar, prin intarirea institutionala a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, continuarea si largirea sprijinului pentru organizatiile neguvernamentale ale consumatorilor, dotarea si diversificarea laboratoarelor de incercari, crearea unui sistem pre-judecatoresc de rezolvare a plangerilor consumatorilor etc.

Dupa cum rezulta din cele de mai sus, adoptarea politicilor privind protectia consumatorilor conforme cu cele din Uniunea Europeana constituie unul dintre domeniile cele mai avansate ale pregatirii pentru aderare, ceea ce este important: Statele Membre si organismele Uniunii Europene nu ar putea accepta ca pret al largirii cresterea insecuritatii propriilor cetateni, in calitatea acestora de consumatori. Privit din punctul de vedere al intreprinderilor de comert, intarirea regulilor privind protectia consumatorilor este insotita de cresteri de costuri si cerinte noi de organizare si management, cresterea capacitatii de supraveghere a pietelor a institutiilor abilitate si intarirea organizatiilor de consumatori antreneaza riscuri sporite, iar constientizarea pe scara mai larga a consumatorilor cu privire la interesele si drepturile lor impun o crestere a calitatii activitatii de comert. In conditiile in care mediul economic devine mai selectiv, se va produce o "epurare" in randul intreprinderilor de comert. Principala conditie a supravietuirii tine, si de aceasta data de resursele umane: au mai mari sanse de supravietuire intreprinderile care acorda atentie instruirii personalului, se tin la curent cu noile reglementari si se preocupa de dobandirea cunostintelor si abilitatilor necesare pentru a se conforma cerintelor. Cele mai multe dintre firmele de comert nu cunosc aceste lucruri si, ca urmare, pot fi eliminate de pe piata fara a mai avea ragazul de a reactiona. Dar si dintre intreprinderile care recunosc problematica enuntata sunt multe, in special intre cele mici, care fie nu stiu cum sa procedeze pentru a raspunde noilor exigente, fie nici nu au resursele necesare pentru a face acest lucru pe cont propriu. Politica ocuparii fortei de munca, cea in domeniul educatiei, politica fata de comert si cea a intreprinderilor mici si mijlocii sunt chemate sa conlucreze in abordarea acestei probleme. Tocmai in acest context trebuie subliniata si necesitatea intaririi reprezentarii intereselor profesiei in raport cu organismele care elaboreaza politicile. Organizatiile profesionale din comert trebuie sa dobandeasca o voce mai puternica, in baza cresterii reprezentativitatii lor, in special in randul intreprinderilor mici si in baza adoptarii unei atitudini pro-active si responsabile in solutionare problemelor cu care se confrunta sectorul. Astfel, spre exemplu, intreprinderile de comert dintr-o localitate sau un judet, in functie de o anumita specializare sau nu, ar putea organiza in comun activitati de diseminare de informatii si formare profesionala pentru membrii lor.