Schimbarile profund democratice care sunt in curs de desfasurare in Republica Moldova necesita prezenta unor institutii sociale care sa functioneze la standardele tarilor dezvoltate. Spre deosebire de acestea, societatea in tarile din estul Europei nu are experienta unei organizari riguroase datorita sistemului totalitar care a preluat pentru o perioada lunga de timp orice forma de administrare. Astfel nou createle state independente au mostenit o societate fara mecanisme sociale non-guvernamentale, fara experienta unei bune administratii.

Pentru o mai buna ilustrare a cadrului socio-economic ce va constitui baza implementarii 737d37h politicilor sociale in Republica Moldova, vom detalia in continuare principalele coordonate ale acestei perioade de tranzitie.

Daca in perioada 1992-1996 se inregistreaza o crestere a deficitului bugetar de la 4,7% fata de PIB la 9,7% in 1996, in perioada urmatoare, pana in anul 2000, a urmat o descrestere constanta a acestui indice pana la 1%. In acelasi context economic se poate de asemenea afirma ca PIB -ul anului 1999 reprezinta doar 34% din nivelul anului 1990, suferind o regresie importanta. In anul 2000 este oprita evolutia negativa, economia vadind tendinte clare de stabilizare si relansare social-economica - PIB-ul creste cu 1,9% fata de anul precedent, iar productia industriala - cu 8%. Principalii indicatori ai activitatii economiei nationale in perioada ianuarie-septembrie 2001 confirma mentinerea si chiar amplificarea tendintelor de crestere economica.

Anii 1992-1993 au stat sub semnul unei inflatii galopante dupa care s-a inregistrat o tendinta constanta de scadere a ratei medii anuale a inflatiei pana in anul 1998. Criza financiara regionala din 1998 a cauzat o crestere provizorie a inflatiei (de la 8% in 1998 - la 39% in 1999), dar stabilizarea si relansarea economica ce a urmat au condus la scaderea substantiala a indicelui preturilor de consum, rata cumulativa a inflatiei in primele noua luni ale anului 2001 constituind 1,9% (fata de 15,5% in perioada similara a anului 2000).

In concluzie economia nationala se prezinta ca un sistem cu o structura institutionala slab definita, beneficiind de un suport legislativ in unele cazuri incoerent si contradictoriu, si in acelasi timp de un sector privat lipsit de eficienta sau competitivitate.

Pe fondul acestui cadru socio-economic defectuos, pe parcursul ultimului deceniu au aparut si s-au amplificat discrepante structurale si probleme grave, legate de scaderea substantiala a nivelului de trai al populatiei.

Principalele probleme cu care se confrunta populatia, si din cauza carora implementarea unui sistem de politici sociale riguroase este imperioasa sunt in primul rand:

Saracia. Veniturile reale ale populatiei s-au micsorat de 3,5 ori din 1990 pana in prezent, iar pensia medie s-a micsorat de 4 ori.

Somajul si migratia fortei de munca (conform Biroului International al Muncii rata somajului in anul 2000 a fost de 8,5%). In plus, ca urmare a deteriorarii situatiei materiale a populatiei la sfarsitul anilor '90 s-a declansat procesul depopularii, care are la baza mai multe cauze: natalitate scazuta, mortalitate in crestere, cat si migratia populatiei.

Scaderea puterii de cumparare a populatiei, bazata de asemenea pe reducerea veniturilor.

2.1 POLITICI SOCIALE IN REPUBLICA MOLDOVA

Data fiind situatia Republicii Moldova, Ministerul Economiei stabileste o strategie de dezvoltare social - economica pe termen mediu. In aceste conditii se impune crearea unui cadru institutional, legislativ si organizatoric propice dezvoltarii unei noi societati in care primordial sa fie rolul jucat de individ, si care in acelasi timp sa-i poata satisface nevoile in materie de bunastare, ocrotire a sanatatii si protectie impotriva somajului.

Ministerul Economiei defineste asadar obiectivele sociale ale acestei strategii, care vor constitui principalul punct de reper in ducerea la indeplinire a acesteia:

formarea unui potential uman adecvat exigentelor moderne pe plan educational, stiintific, tehnologic, inovational, cultural si moral;

crearea conditiilor economice pentru populatia apta de munca in vederea ridicarii substantiale a nivelului bunastarii in baza propriilor venituri;

realizarea strategiei de reducere a saraciei, diminuarea discrepantelor in ceea ce priveste nivelul de trai, asigurarea protectiei sociale a celor mai vulnerabile categorii ale populatiei, dezvoltarea sistemului de asistenta sociala echitabila, cu destinatie precisa;

asigurarea accesului general la serviciile social-culturale (ocrotirea sanatatii, invatamant, cultura etc.);

majorarea pensiilor si perfectionarea sistemului de pensii;

crearea noilor locuri de munca si cresterea gradului de ocupare in campul muncii;

crearea unui sistem de protectie a drepturilor cetatenilor Republicii Moldova pe pietele muncii din strainatate.

Avand drept punct de reper obiectivele sociale stabilite deja de Ministerul Economiei in cadrul strategiei de dezvoltare social-economica, sunt conturate bineinteles si principalele masuri ce vor conduce la indeplinirea obiectivelor, acestea vizand cu precadere:

Sanatatea;

Educatia;

Locuintele;

Aprovizionarea cu energie si apa potabila;

Ocuparea si migratia fortei de munca, includerea saracilor in activitatile economice;

Politici ale veniturilor;

Protectia sociala;

Asistenta pentru categoriile vulnerabile si marginalizate ale populatiei;

Modalitatile de includere a saracilor in luarea deciziilor.

Pana in momentul de fata Ministerul Economiei al Republicii Moldova a elaborat strategii in ceea ce priveste:

Reducerea saraciei

Ocuparii fortei de munca

Introducerea asigurarilor obligatorii de sanatate.

Strategia de reducere a saraciei

In cazul Republicii Moldova principalele doua cauze ale saraciei sunt indiscutabil, urmatoarele:

Evolutia PIB

Datoria externa (aceasta depasind ca marime PIB-ul).

In ceea ce priveste prima dintre cauze, Ministerul Economiei rezuma evolutia indicatorului dupa cum urmeaza:

- declin brusc in anii 1990-1994;
- stagnare depresiva  in 1995-1999;
- relansare (in 2001- cu 6,1%, in 9 luni ale anului 2002 - 5,9%).

In incercarea de a dezvolta o strategie eficienta si de a se asigura ca tinta acestei strategii este elocvent si punctual descrisa, este adoptata definitia din Raportul anual al Bancii Mondiale, conform careia principalele coordonate sunt:

- venituri si consumuri reduse;
- nutritie insuficienta;
- sanatate afectata;
- acces redus la educatie;
- vulnerabilitatea la diferite fenomene naturale, sociale si politice;
- lipsa posibilitatilor de participare la luarea deciziilor. 

Obiectivele care au fost avute in vedere in elaborarea strategiei se pot imparti in doua categorii:

Fundamentale

Omul, care in calitate de valoare suprema a societatii beneficiaza de pace, sanatate, bunastare, mediu sanatos.

Integrarea europeana.

Reintegrarea teritoriala a Republicii Moldova.

Nationale

Consolidarea stabilitatii politice.

Asigurarea stabilitatii macroeconomice

Reducerea riscurilor de soc economic

Cresterea economica ce genereaza la randul ei reducerea saraciei

Masurile de reducere a saraciei detaliate in cadrul strategiei sunt:

Consolidarea cadrului macroeconomic, modernizarea economiei.

Reforma sectorului privat.

Politici si masuri pentru dezvoltarea sferei de productie si a infrastructurii, care vizeaza industria, agricultura, energia, constructiile, transporturile si drumurile, telecomunicatiile, turismul.

Consolidarea ordinii publice

Reintegrarea teritoriala a tarii

Introducerea sistemului de asigurari obligatorii de sanatate

Necesitatea implementarii unui sistem de asigurari obligatorii de sanatate reiese evident din faptul ca acesta garanteaza in primul rand o acoperire universala obligatorie a populatiei, constituindu-se in acelasi timp intr-un sistem garantat de stat de protectie a intereselor cetatenilor in domeniul sanatatii, oferindu-le posibilitati egale in obtinerea asistentei medicale calitative, inclusa in Programul Unic de servicii medicale.

Desi in prezent acest tip de asigurare obligatorie de sanatate are o mare raspandire in majoritatea tarilor, inclusiv in cele din Estul Europei, modelul de baza se regaseste in sistemul german de asigurari. Ca titlu informativ, principiile dupa care se ghideaza modelul sunt:

Solidaritatea dintre generatii, dintre persoanele sanatoase si cele bolnave;

Echitate in acordarea serviciilor de sanatate;

Accesul universal al populatiei la servicii medicale si sociale;

Finantarea din fondurile publice, formate din taxe si impozite, precum si din contributii obligatorii si benevole ale patronatului si populatiei active;

Asigurarea ingrijirilor de baza, inclusiv de prevenire a bolilor, acordate de medicul de familie;

Descentralizarea economico-financiara a sistemului de sanatate si asigurarea unui inalt grad de autonomie prestatorilor de servicii medicale;

Garantarea calitatii prin intermediul acreditarii institutiilor medicale si acordarii de licente activitatilor medicale.

Adaptand acest model necesitatilor Republicii Moldova, el prezinta la nivel national urmatoarele caracteristici de baza:

Aceleasi servicii medicale pentru  toti contribuabilii;

Primele de asigurare se stabileste in functie de venit, nu in functie de riscurile individuale;

Contributiile sunt platite de patron si de salariat;

Statul se angajeaza sa achite contributiile persoanelor vulnerabile sau dezavantajate din punct de vedere social;

Se va exercita control public asupra administrarii fondurilor ce vor gestiona mijloacele financiare destinate asigurarilor medicale.

In ceea ce priveste modul in care vor fi gestionate fondurile pe baza carora se va implementa si dezvolta sistemul asigurarilor obligatorii de sanatate, organismul responsabil cu constituirea si gestionarea fondurilor este Compania Nationala de Asigurari in Medicina. In contul acesteia vor fi varsate lichiditatile din partea intreprinderilor, organizatiilor, institutiilor, cetatenilor, organelor administratiei publice centrale si locale formandu-se fondurile de asigurare care vor acoperi cheltuielile necesare tratarii afectiunilor mentionate in Programul Unic.

Foarte importanta ca faza in implementarea sistemului de asigurari obligatorii de sanatate este momentul in care s-a elaborate Programul Unic, acesta avand rolul de a determina tipurile, maladiile si volumul de servicii medicale ce vor putea fi accesate de persoanele asigurate.

Serviciile oferite de Program sunt finantate prin intermediul Fondului asigurarii obligatorii de asistenta medicala constituindu-se in urmatoarele tipuri de asistenta sociala:

Asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca, in cazuri provocate de maladiile acute, acutizarea maladiilor cronice, accidente, traume si intoxicatii, complicatiile graviditatii si la nastere;

Asistenta medicala primara, care presupune masuri de profilaxie si preventie, lista maladiilor si a starilor pacientului, medicamentele de care vor beneficia persoanele asigurate in cadrul acordarii asistentei medicale la nivelul medicilor de familie;

Asistenta medicala spitaliceasca, pentru urmatoarele cazuri:

maladii acute sau acutizarea maladiilor cronice, intoxicatii si traume care necesita terapie intensiva, supraveghere medicala permanenta si/sau izolare in conformitate cu indicatiile epidemiologice;

patologia graviditatii, nasteri si avorturi.

Asistenta medicala specializata de ambulator, care presupune asistenta medicala a medicului specialist de profil avand drept scop stabilirea diagnosticului si/sau a tratamentului.

Sistemul de asigurari obligatorii de sanatate este valabil pentru toate categoriile de cetateni:

Persoanele aflate in campul muncii. In cazul acestora politele de asigurare vor fi suportate atat din contul institutiilor unde acestia isi desfasoara activitatea, cat si din contul personal al acestora. In urma efectuarii acestei plati asiguratul va beneficia de oricare din aceste servicii:

Acces la toate serviciile incluse in Programul Unic

Asistenta medicala oportuna si calitativa

Minimizarea cheltuielilor proprii pentru sanatate

Servicii profilactice cu scopul de a micsora riscul de imbolnavire.

Persoanele neincadrate in campul muncii. In cazul acestora bugetul de stat va asigura urmatoarele categorii de cetateni: invalizi, studenti in cadrul institutiilor de invatamant superior (zi), elevii din invatamantul secundar profesional. In plus, din bugetele administratiilor publice locale vor fi asigurati pensionarii, somerii, copii de varsta prescolara, elevii din invatamantul primar, gimnazial, mediu general si liceal.

Strategia ocuparii fortei de munca in Republica Moldova

Punctele de sprijin ale formularii unei strategii ca cea a ocuparii fortei de munca sunt fara indoiala piata actuala a muncii din Republica Moldova si politica actuala de ocupare a fortei de munca, alaturi de coordonatele lor definitorii. In incercarea de a contura cu o cat mai mare fidelitate strategia de ocupare a fortei de munca elaborata de Ministerul Economiei al Republicii Moldova, vom incerca mai intai sa identificam pe rand coordonatele celor doua elemente.

In ceea ce priveste piata fortei de munca exista o serie de indicatori care pot construi o imagine fidela a acesteia: reducerea fortei de munca, cresterea salariului mediu, diversificarea structurii ocupationale si a surselor de venituri, scaderea populatiei apte de munca si a celei ocupate, aparitia si extinderea unor forme atipice de ocupare, angajarea unei parti insemnate a populatiei active in economia subterana, emigrarea si imigrarea fortei de munca. Evolutia actuala a pietei fortei de munca se datoreaza fluctuatiilor economice (asa cum reiese si din introducerea capitolului), acestea generand prin inconsecventa o piata rigida, tensionata, marcata de puternice dezechilibre structurale, teritoriale, ocupationale si profesionale. Tinandu-se cont de factorii ce au influentat de-a lungul timpului piata muncii din Republica Moldova, precum si evolutia economica viitoare (se preconizeaza cresterea PIB cu un  ritm anual de 6-7% si reducerea ratei inflatiei, pe fondalul extinderii   procesului investitional), exista sanse pentru o ameliorare a situatiei in perioada 2002-2008, ceea ce va crea conditii favorabile crearii unor noi locuri de munca.

Caracteristicile actuale ale pietei muncii din Republica Moldova se prezinta dupa cum urmeaza:

Diminuarea numarului persoanelor ocupate pe economie.  In ultimii 10 ani acesta a scazut cu circa 190 mii persoane. Ponderea cetatenilor ocupati in totalul populatiei a  constituit in anul 2001 41,3%;

Cresterea numarului persoanelor disponibilizate fata de numarul celor angajate;

Modificarea repartizarii angajatilor pe diferite forme de proprietate. In 1990 ponderea angajatilor din sectorul privat in populatia ocupata constituia 37%, iar in anul 2001 - 70%, in timp ce  in sectorul public aceasta pondere era in anul 1990 de 63%, iar in anul 2001 de 30%;

Intensificarea proceselor de disponibilizare a lucratorilor - lichidarea si reorganizarea unor intreprinderi au condus la reduceri considerabile de personal;

Scaderea numarului persoanelor ocupate incomplet;

Cresterea numarului de persoane ocupate in sectorul neformal;

Intensificarea  migratiei fortei de munca;

Utilizarea insuficienta a potentialului intelectual, conditionata de scaderea cererii la forta de munca de inalta calificare.

Un alt indicator care poate ilustra elocvent situatia pe piata fortei de munca este bineinteles somajul, care in cazul Republicii Moldova nu este definit conform normelor internationale si Biroului International al Muncii. Pe plan national definitia acceptata a somerilor stipuleaza ca acestea sunt persoanele care sunt inregistrate in aceasta calitate la oficiile fortei de munca, in timp ce definitia mult mai completa a organismelor de mai sus stipuleaza ca someri sunt persoanele care nu au un loc de munca ce le poate asigura un venit, sunt in cautarea unui loc de munca si sunt disponibili sa se angajeze. O asemenea diferenta in interpretarea unui indicator atat de important nu poate conduce decat la o viziune distorsionata asupra realitatii, iar eventualele comparatii cu situatiile existente pe plan international nu pot fi puse in discutie.

Acest indicator ramane deosebit de important datorita impactului pe care generarea lui il are asupra cetateanului. Astfel, ca subiect al somajului persoana respectiva suporta pe rand pierderea venitului si a situatiei sale sociale, reducerea nivelului de trai al familiei, limitarea posibilitatilor de educare a copiilor, saracie, agravarea sanatatii, etc. Se poate observa ca impactul somajului in nivel social este devastator. Cele mai frecvent intalnite forme de somaj in Republica Moldova sunt cel teritorial, frictional, latent si critic, de asemenea apar forme de somaj diferentiat in functie de sexul si varsta persoanei.

Ca o consecinta a situatiei de pe piata fortei de munca din Republica Moldova a aparut fenomenul de migratie a populatiei in afara granitelor acesteia, in cautarea unui loc de munca, instituindu-se in timp necesitatea luarii unor masuri de reducere a acestui fenomen. Republica Moldova a luat in considerare printre principalele masuri formarea unui Serviciu de Stat de Migratiune in vederea dirijarii proceselor migrationiste si a ameliorarii situatiei existente. Au fost semnate in acelasi context diferite acorduri privind activitatea de munca si protectia sociala a cetatenilor angajati provizoriu in alte state.

In conditiile in care politica de ocupare a fortei de munca reprezinta un sistem de principii, obiective, directii care determina caracterul ocuparii fortei de munca la o anumita etapa a dezvoltarii social economice a societatii, iar strategia de ocupare a fortei de munca presupune realizarea unui sistem de masuri de interventie activa in vederea crearii premiselor juridice si economice in domeniul ocuparii fortei de munca, e importanta o delimitare conceptuala a celor doua notiuni. Astfel, politica de ocupare a fortei de munca are ca principal obiectiv crearea premiselor economice favorabile ocuparii locurilor de munca, iar masurile urmarite in realizarea acestui obiectiv sunt in primul rand sustinerea investitiilor si relansarea industriei, precum si activizarea politicilor statului.

Tinandu-se cont de faptul ca resursele investitionale sunt limitate, este necesara abordarea din punctul de vedere al unei expertize social-economice a proiectelor si programelor investitionale pentru a fi surprinsa influenta acestora asupra extinderii ariei de incadrare a fortei de munca. In principal statul va intreprinde masuri privind sustinerea  ramurilor economice in proces de restructurare, privind sprijinirea  programelor de angajare a populatiei in diferite ramuri, de creare si pastrare a locurilor de munca sau a programelor  de restructurare a ramurilor, precum si privind promovarea masurilor comune ale Guvernului, patronatelor si sindicatelor. In ceea ce priveste sustinerea investitiilor se considera ca aceasta masura poate fi detaliata in mai multe sensuri:

Dezvoltarea sistemului de invatamant general si profesional, in vederea unei mai bune pregatiri din punct de vedere profesional;

Restabilirea si dezvoltarea sistemului de instruire interna a personalului, inclusiv la locurile de munca, crearea conditiilor pentru auto instruire;

Garantarea dreptului fiecarei persoane adulte (peste 18 ani) de a utiliza o forma de pregatire profesionala (calificare, recalificare, specializare, perfectionare, alta decat cea dobandita prin scoala sau formare initiala);

Dezvoltarea serviciilor prestate de structurile de angajare in campul muncii pentru pregatirea profesionala a persoanelor  neangajate, sustinerea si organizarea instruirii prealabile a lucratorilor;

Dezvoltarea sistemului de instruire neintrerupta, orientat spre reproducerea, mentinerea si perfectionarea fortei de munca;

Dezvoltarea si perfectionarea sistemului de orientare profesionala si sustinere psihologica a somerilor si cetatenilor fara ocupatie, precum si a celor ocupati, dar care tind sa-si schimbe profilul de munca.

In ceea ce priveste strategia de ocupare a fortei de munca, aceasta are la baza abordari conceptuale in domeniul angajarii si utilizarii fortei de munca care urmaresc solutionarea problemelor cu caracter economic, social si psihologic specifice economiei de piata a Republicii Moldova. Obiectivele avute in vedere de strategia de ocupare a fortei de munca prevad dupa cum urmeaza:

Implementarea elementelor de stabilizare a economiei si relansare a procesului investitional prin crearea noilor locuri de munca;

Implementare unor instrumente de stimulare a ocuparii somerilor, inclusiv de incurajare si pregatire a acestor, pentru a desfasura activitati pe cont propriu;

Anticiparea efectelor restructurarii si retehnologizarii asupra ocuparii si organizarea din timp a procesului de recalificare si redistribuire a fortei de munca disponibilizate;

Calcularea si supravegherea sistematica a ratei somajului.

Prin prisma obiectivelor masurile stipulate de mai sus-numita strategie sunt:

Sporirea investitiilor in invatamantul profesional si formarea profesionala;

Cresterea gradului de ocupare a fortei de munca rezultat din cresterea economica, prin reorganizarea timpului de lucru;

Cresterea moderata a salariilor si incurajarea aparitiei unor noi domenii ocupationale;

Reducerea costurilor indirecte ale fortei de munca;

Cresterea eficientei politicilor active promovate pe piata muncii.

Punerea in aplicare a strategiei de ocupare a fortei de munca se va realiza in doua etape, prima in perioada 2002 - 2004, in care este se are in vedere implementarea pe termen lung in toate domeniile cu influenta directa asupra gradului de instruire a populatiei a unor programe moderne de formare, tinandu-se de asemenea cont de ridicarea la standardele internationale, prin prisma unor masuri privind egalitatea sanselor, masuri vizand direct dezvoltarea regionala, etc. In cea de-a doua etapa, in perioada 2005 - 2008 se preconizeaza aducerea integrala la indeplinire a Strategiei urmarindu-se ridicarea calitatii resurselor umane, combaterea fenomenului de excludere sociala, etc.

In conditiile in care obiectivele stabilite sunt realiste si masurile luate pentru ducerea lor la indeplinire sunt cele recomandate de situatia social-economica a Republicii Moldova, efectul pe care Strategia de ocupare a fortei de munca l-ar putea avea este de crestere a flexibilitatii pietei muncii si a nivelului de ocupare, de reorientare a populatiei economic active catre alte domenii de munca, de ameliorare a consecintelor sociale pe care le genereaza disponibilizarea fortei de munca, de crestere a numarului noilor locuri de munca, de prevenire a cresterii somajului la nivel teritorial, de dezvoltare a potentialului resurselor umane prin perfectionarea sistemului de calificare, recalificare, de crestere a mobilitatii resurselor de munca.

2.2 ANALIZA A SITUATIEI SOCIALE ACTUALE

Acest subcapitol isi propune sa prezinte situatia actuala a politicilor publice din Republica Moldova, impactul pe care implementarea acestora il are in randul populatiei. Informatiile si comentariile prezentate in continuare se bazeaza exclusiv pe feedback-ul pe care actiunile de natura sociala l-au primit din partea cetatenilor. Neta departajare intre aspectele pozitive si cele negative este destul de greu de efectuat in unele cazuri, atunci cand exista pareri pro si pareri contra, concluzia bazandu-se atat pe cumulul de pareri cat si pe statisticile existente referitoare la subiectul in cauza.

Pentru a contura situatia socialului din Republica Moldova de astazi vom prezenta o scurta statistica realizata de Institutul de Politici Publice, care reuseste sa realizeze o schita veridica a acesteia:

1. Principalele temeri ale populatiei sunt: saracia, de care se tem 33% din persoanele chestionate; viitorul copiilor - 15%, preturile - 11% si somajul, 10% dintre persoane.

2. Din totalul celor chestionati 52% nu sunt multumiti de felul in care traiesc, iar 32% sunt multumiti de unele aspecte si nu sunt multumiti de alte aspecte. 85% este procentul celor pentru care banii reprezinta o reala problema, asistenta medicala - 84%, curatenia si ingrijirea localitatii - 74%, viata politica din tara - 52% si de transporturi - 52%.

3. 52% considera ca nu s-a schimbat aproape nimic anul acesta comparativ cu anul trecut; 29% considera ca viata este mai buna, iar 18% - ca este mai proasta, de asemenea 36% dintre cei chestionati considera ca peste un an vor trai mai bine.
4. Pentru 45% veniturile familiilor ajung doar pentru strictul necesar, iar pentru 34% dintre ei acestea nu ajung nici macar pentru strictul necesar.
5. 56% considera ca nu le este deloc asigurata securitatea personala, acelasi lucru este afirmat de 56% dintre chestionati, insa in legatura cu securitatea sociala, 50% - securitatea economica, 47% - securitatea sanatatii, 38% - securitatea publica, 27% - securitatea alimentara, iar 22% din respondenti sunt de parere ca nu le este deloc asigurata securitatea politica.

Daca statistica de mai sus prezinta opinia publica referitoare la calitatea vietii si problemele sociale, putem afirma cu certitudine ca in acelasi timp Republica Moldova se confrunta cu o situatie socio-demografica alarmanta, cauzata pe de o parte de reducerea substantiala a natalitatii, precum si datorita nivelului sporit al mortalitatii infantile. In aceeasi categorie de indicatori se incadreaza speranta de viata care este mult inferioara sperantei de viata din Uniunea Europeana (77 de ani), aflandu-se de asemenea in urma sperantei de viata din Romania, respectiv 69 de ani. Este de remarcat de asemenea numarul in crestere al somerilor (cca. 25000 someri inregistrati) care nu beneficiaza de venituri ce le pot permite un trai decent. In plus, peste 90% din populatie dispune de un venit lunar care nu acopera cosul de consum oficial stabilit. Acestea toate in conditiile in care moneda nationala e relativ stabila, fiind insa mentinuta din mijloacele FMI.

Se poate observa deci cu usurinta ca feedback-ul oferit de populatie prin intermediul sondajului realizat de Institutul de Politici Publice este realist si obiectiv. Acestea fiind spuse, se vor infatisa in continuare aspecte pozitive si cele negative ale situatiei sociale actuale.

Aspecte pozitive

1. Se acorda o importanta din ce in ce mai mare protectiei copilului si familiei. In acest spirit, Republica Moldova si-a propus un optimist obiectiv major, respectiv reconsiderarea statutului copilului. In acest spirit se va proceda la elaborarea si implementarea unei "Strategii Nationale privind Protectia Copilului si a Familiei". Proiectul strategiei in cauza este elaborat de Guvernul Republicii Moldova sustinut de donatori internationali ca UNICEF, DFID, SIDA, EVERYCHILD, care ofera asistenta tehnica, precum si de societatea civila.

In cadrul Strategiei se va tine cont de faptul ca familia este veriga cea mai importanta a societatii. In situatia in care familia nu se poate sustine din veniturile castigate i se vor pune la dispozitie alimente si alte astfel de ajutoare care sa impiedice institutionalizarea inevitabila a copiilor. Scopul reformarii sistemului existent de protectie a copilului este de a efectua o redirectionare a fluxurilor financiare si o distribuire clara a responsabilitatilor intre administratia centrala si cea locala. De asemenea in cadrul reformei sistemului de protectie a copilului urmeaza sa fie elaborate standardele de calitate pentru toti subiectii sociali. Astfel, toti furnizorii de servicii, indiferent de forma de proprietate, (de stat, private sau ONG-uri) vor trebui sa treaca procesul de acreditare si sa obtina licenta pentru serviciile prestate.

2. In conditiile in care astazi peste 80% din populatia Republicii Moldova traieste cu mai putin de un dolar pe zi, oamenii nu par sa mai creada ca o reforma in sanatate sau noile proiecte implementate in acest domeniu ar putea schimba lucrurile in bine, iar multi dintre ei nici nu stiu ca in Moldova se desfasoara anumite reforme ce vizeaza sanatatea.

Reusind sa infrunte realitatea dezarmanta este laudabil faptul ca in Republica Moldova se afla in curs de realizare numeroase programe destinate sanatatii si relansarii sistemului de ocrotire a sanatatii , insa, dupa parerea specialistilor, aceste masuri sunt insuficiente pana cand fiecare membru al societatii nu-si va schimba atitudinea si nu va avea grija de propria sanatate.

Acesta este si motivul pentru care principiile de baza pe care le propaga Ministerul Sanatatii si organizatiile internationale ce implementeaza proiecte in domeniul medicinii este ca fiecare cetatean trebuie sa constientizeze ca responsabilitatea pentru protejarea propriei sanatati ii apartine in totalitate.

Cu titlu de exemplu mentionam doua campanii in curs de desfasurare in Republica Moldova:

"Promovarea sanatatii si prevenirea maladiilor", proiect care are scopul bine definit de a stabili clar rolul si obligatiile statului cu privire la stimularea ocrotirii sanatatii propriilor cetateni.

"Oameni sanatosi - viitor sanatos". Avand deviza "Alege sa fii sanatos!"aceasta este a doua etapa a proiectului Bancii Mondiale "Fondul de Investitii in Sanatate" (FIS), care se desfasoara in colaborare cu Ministerul Sanatatii. Campania se va desfasura pe tot parcursul anului 2003 si va include discutii cu populatia, spoturi publicitare in mass-media si o serie de traininguri pentru medici. Obiectivul principal al campaniei este combaterea bolilor provocate de saracie: informarea publicului larg privind prioritatile din domeniul sanatatii si reformele care se desfasoara in prezent (in special sistemul de asigurari medicale obligatorii), combaterea bolilor SIDA, TBC si sensibilizarea populatiei in privinta riscurilor pe care acestea le comporta, responsabilitatea individuala pentru protejarea propriei sanatati, determinarea publicului pentru respectarea unui mod de viata sanatos.

Este laudabil faptul ca se fac eforturi pentru a aduce la cunostinta populatiei fenomenul violentei impotriva femeii, in vederea sensibilizarii acesteia. Tinand cont ca violenta impotriva femeii este un fenomen care a luat amploare in Republica Moldova,

Pentru a veni in sprijinul acestor afirmatii prezentam in continuare o statistica realizata in perioada noiembrie 2001 - februarie 2002, in cadrul Campaniei Regionale Informationale "Viata fara violenta", cu suportul UNIFEM (Fondul Natiunilor Unite pentru Femei), cu privire la violenta domestica asupra femeii in noua tari din spatiul fost sovietic: Azerbaidjan, Uzbekistan, Belarus, Lituania, Kirgizstan, Moldova, Rusia, Tadjikistan si Kazahstan. In Republica Moldova studiul a fost realizat de Asociatia "Gender-Centru". In cadrul studiului au fost chestionate 800 de persoane (400 de barbati si 400 de femei) cu varste mai mari de 15 ani, din localitati rurale si urbane. Circa 82,1% din participantii la sondaj au recunoscut existenta in Republica Moldova a violentei impotriva femeii in familie. In privinta celor mai raspandite forme violenta fizica si sexuala; 96,9% au specificat violul, 87,5% din ei mentionand alte forme mai usoare, ca loviturile, impinsul, etc. 69% au considerat amenintarile ca pe o manifestare a violentei psihologice. In acelasi timp, 52,6% au recunoscut ca brutalitatile si insultele reprezinta violenta psihologica. Majoritatea au considerat ca violenta domestica are consecinte negative asupra femeii, cum ar fi stresul psihologic (83,8%) si problemele de sanatate fizica (70,1%). In acelasi timp, potrivit statisticilor oficiale, doar 22 % dintre femei fac plangeri relativ la agresiunile carora au fost supuse. Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, in anul 2000 in Republica Moldova, ca rezultat al relatiilor agresive in familie, au fost inregistrate 82 de omoruri cu tentativa si 95 de cazuri de leziuni corporale grave. In 2001 au fost inregistrate 45 de omoruri cu tentativa si 40 de cazuri cu leziuni corporale grave (decedati - 6 barbati si 28 de femei).

Tocmai pentru a lua atitudine in aceasta problema si pentru a obtine o reactie din partea populatiei s-au initiat campanii de combatere a violentei impotriva femeii. Printre acestea si cea numita "Saisprezece Zile de Activism impotriva Violentei Gender", acesta fiind titlul unei campanii mondiale, care se desfasoara anual intre 25 noiembrie - 10 decembrie. In Republica Moldova, Asociatia "Gender-Centru", cu suportul Open Society Institute, Budapesta, organizeaza in aceasta perioada "Campania Media de Combatere a Violentei impotriva Femeii", in cadrul careia sunt desfasurate mai multe activitati cu scopul de a schimba atitudinea si comportamentele violente ale barbatilor si femeilor, precum si a promova, a dezvolta practicile de prevenire a violentei contra femeii.

Este important sa se constientizeze faptul ca problema consta nu doar in traditia patriarhala conservativa, ci si in faptul ca exista lacune grave atat in educatie, comportament social, cat si la nivel legislativ.

Aspecte negative

1. Tinerii constituie segmentul social cel mai afectat de somaj. Conform datelor Serviciului de Stat pentru Utilizarea Fortei de Munca, in anul 2001 tinerii intre 18-30 de ani reprezentau 46,6% din somerii inregistrati la acea data. De asemenea, potrivit estimarilor Ministerului Educatiei, in fiecare an aproximativ 18000 dintre elevii care termina invatamantul obligatoriu nu-si continua studiile, ingrosand randurile somerilor. Numai fiecare al 8-lea absolvent al invatamantului universitar de lunga durata este integrat in campul muncii, comparativ cu fiecare a 6-a persoana care absolva invatamantul universitar de scurta durata (colegiile) si fiecare al 2-lea absolvent din invatamantul profesional. 66,7% din tineri au temeri in legatura cu situatia de permanenta instabilitate a societatii moldovene si a economiei Republicii Moldova.

Este de remarcat faptul ca o abordare legislativa coerenta in aceasta privinta s-a inregistrat odata cu "Legea cu privire la tineret", care reglementeaza crearea conditiilor speciale, economice si organizatorice pentru dezvoltarea tineretului si directiile prioritare de promovare a acestei politici, care fost adoptata abia in 1999, in 2000 a fiind aprobat si "Programul de actiuni prioritare" pentru realizarea respectivei legi. Totusi, chiar daca demersurile legislative au inceput, este de remarcat faptul ca statul se confrunta cu multiple probleme, printre care lipsa de pregatire adecvata a specialistilor, insuficienta fondurilor necesare pentru lucrul cu tinerii, absenta unui parteneriat viabil intre functionarii publici si tineri etc.

Ingrijorator de elocventa este urmatoarea statistica, conform careia dorinta predominanta a tinerilor se reduce la parasirea tarii. 61,3% dintre tineri doresc sa plece peste hotare in cautarea unui loc de munca bine platit; 17,5% ar migra pentru un loc permanent de trai si numai 12,4% - la studii.

In concluzie nu doar problema spinoasa a somajului in randurile tinerilor trebuie sa atraga atentia autoritatilor, ci si consecintele extrem de grave ale acestuia, printre care una dintre cele mai importante este migratia, care coroborata cu natalitatea scazuta si o rata a mortalitatii in crestere nu poate decat sa afecteze negativ populatia Republicii Moldova.

2. Societatea civila. Aceasta este expresia dreptului cetatenilor la libera asociere si se materializeaza in formarea ONG-urilor, partidelor, asociatiilor, sindicatelor. Aceste formatiuni au in vedere un spectru larg de interese care in final  conditioneaza continuitatea procesului de dezvoltare sociala. La baza societatii civile sunt persoanele care doresc sa traiasca intr-un mediu social mai bine organizat. Asadar, rolul primordial al societatii civile este preluarea multora dintre problemele comunitare, statului revenindu-i doar rolul de observare si asigurare a conditiilor pentru atingerea acestui scop.

Pana in momentul de fata societatea moldoveana nu a devenit constienta de faptul ca statul este doar o parte a sistemului social care nu poate garanta buna desfasurare a existentei sociale. Majoritatea populatiei nu realizeaza faptul ca pentru o mai buna functionare a societatii propriile lor eforturi sunt extrem de importante (42,5% dintre cetateni nu cunosc practic nimic despre sectorul non-guvernamental). Acestia considera inca in mod eronat ca statul este singurul care poate juca rolul garantului in probleme sociale. 87% dintre cetatenii chestionati considera ca statul ar trebui sa asigure nivelul necesar de decenta sociala si doar 7% au incredere in activitatile desfasurate de acesta.

Pornind de la premisa ca existenta unei paturi sociale mijlocii conduce inevitabil la aparitia societatii civile, si ca cetatenii ce apartin clasei mijlocii sunt gata sa foloseasca surplusul de bani, timpul liber si sa depuna eforturi pentru a contribui la imbunatatirea vietii lor, solutionand problemele comunitatii cu fortele proprii ajungem la concluzia ca societatea civila din Republica Moldova n-a acumulat inca acea "masa critica" pentru a exercita continuu si consecvent monitorizarea activitatii puterii. Putem adauga aici si gradul scazut de educatie a populatiei in domeniul apararii drepturilor omului si inhibitia in ceea ce priveste spiritul de initiativa si incredere in fortele proprii. Cetateanul este obisnuit sa astepte solutionarea tuturor problemelor de catre autoritatile de stat.

2.3. ANALIZA COMPARATIVA A POLITICILOR SOCIALE DIN UNIUNEA EUROPEANA SI CELE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Uniunea Europeana. Prin adoptarea, in 1992, odata cu Tratatul de la Maastricht, a Protocolului privind politica sociala (anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeana), statele membre si-au exprimat dorinta ca Uniunea sa continue eforturile in domeniu. Mai mult, conform protocolului, Uniunea putea "recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de Tratat in scopul adoptarii actelor si deciziilor necesare pentru a pune in practica acest acord". In urma intrarii in vigoare in 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul privind politica sociala a fost incorporat in Tratatul instituind Comunitatea Europeana. Ca urmare a acestor modificari, in prezent baza legala a politicii sociale europene se regaseste in Tratatul instituind Comunitatea Europeana, in primul rand sub forma unor dispozitii cu caracter de principiu si "orizontal" - trebuind sa fie respectate de oricare din celelalte politici comunitare si de actele normative care le materializeaza. Ele sunt completate de dispozitii speciale privind politica sociala.

• Astfel, Art. 2 arata ca intre obiectivele Comunitatii, si deci si ale Uniunii in ansamblul sau, se numara "un nivel inalt de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala, si asigurarea egalitatii intre barbati si femei"
• Art. 3 prevede ca - in vederea realizarii scopurilor aratate - in toate activitatile sale Comunitatea va urmari eliminarea inegalitatilor si promovarea egalitatii intre barbati si femei.
• Art. 12 al Tratatului interzice discriminarea pe baza de cetatenie,
• Art. 141 intareste principiul nediscriminarii dintre barbati si femei.
• De asemenea, Art. 13 da posibilitatea institutiilor Uniunii sa intreprinda actiuni de sine statatoare pentru combaterea diverselor forme de discriminare.
• Articolele 136 si 137 vizeaza promovarea masurilor de combatere a excluderii sociale.
• Promovarea egalitatii privind persoanele cu deficiente este impusa de Art. 95,
• Art. 119 impune principiul platii egale pentru munca egala.
• Rolul partenerilor sociali este recunoscut in Tratatul de la Amsterdam prin Art. 137, prin care statele membre trebuie sa asigure un dialog intre  angajati si angajatori.
• La nivelul Comunitatii, Comisia Europeana are sarcina de a promova consultarile cu patronatele si sindicatele si sa ia masurile considerate necesare pentru facilitarea dialogului prin acordarea unui sprijin echilibrat partilor (Art. 138).

Politica sociala se numara printre competentele partajate intre statele membre si Uniune, in unele dintre componentele acesteia, Uniunea fiind chemata sa asigure numai o coordonare a politicilor nationale, in timp ce in altele poate initia masuri ale caror modalitati de aplicare concrete sunt lasate in seama statelor membre. Carta Sociala Europeana (atat in forma sa initiala, semnata la Torino in 1961, cat si in cea revizuita in 1996), Cartea Alba "Politica Sociala Europeana" (1993), precum si "Carta comunitara privind drepturile sociale fundamentale" (1989) au stabilit obiectivele politicii sociale.

Acestea se refera la:

• promovarea ocuparii fortei de munca;
• imbunatatirea conditiilor de viata si de munca;
• protectie sociala corespunzatoare;
• asigurarea unui dialog intre angajati si angajatori;
• dezvoltarea resurselor umane in vederea obtinerii si mentinerii unei rate inalte de ocupare si a fortei de munca;
• combaterea excluderii sociale.

Avand in vedere obiectivele stabilite pentru a fi implementate si respectate in cadrul Uniunii Europene se poate spune ca fiecare dintre acestea a fost abordat si in cadrul Republicii Moldova. Singurele si realele discrepante existente intre politicile sociale din UE si cele din Republica Moldova sunt:

• Cadrul initial de implementare. Atata vreme cat in cazul Uniunii Europene grefarea politicilor sociale se face in conditiile unui mediu stabil, educat din acest punct de vedere, dat fiind faptul ca fiecare dintre tarile membre raspunde cel putin unui nivel mediu de abordare a socialului, in cazul Republicii Moldova mediul este fundamental tulburat in urma culturii si educatiei comuniste aplicat pentru o perioada indelungata. Dintre toate dezavantajele care pot fi enumerate, etatizare sistemului social este cea mai grava si cu cele mai dureroase efecte.
• Dificultati intampinate in implementarea cadrului legislativ. In primul rand datorita lipsei de cultura sociala, si a persoanelor cu o pregatire superioara in acest domeniu. Spre diferenta de cadrul legislativ al Uniunii Europene, care este puternic consolidat si temeinic intocmit, tinand cont de necesitatile sociale ale tuturor membrilor, si ale cetatenilor sai.
• Dificultati in diseminarea informatiei legate de social. Daca in Uniunea Europeana toate tarile membre au deja sisteme sociale consolidate, iar diseminarea informatiilor in randul cetatenilor este foarte bine coordonata avand rezultate excelente, in Republica Moldova aceasta este mult ingreunata de gradul de civilizatie sociala a populatiei, in randul careia campaniile de diseminare nu au efecte vizibil benefice.

2.3. PREZENTAREA POLITICILOR SOCIALE DIN ROMANIA

Acest capitol se constituie intr-o evaluare a motivatiilor si tendintelor manifestate in ultimii ani in politica sociala romaneasca, in contextul transformarilor sistemice profunde din Europa Centrala si Rasariteana.

Pentru a contura cadrul general ce a constituit baza implementarii unor politici sociale viabile in Romania vom ilustra sistemul de politici sociale din perioada comunista, prin enumerarea catorva repere:

• centralizarea si preluarea exclusiva de catre stat a functiei de protectie sociala (efectul acestei situatii a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de asistenta sociala precum si deprofesionalizarea completa a acestora);
• ocuparea deplina a fortei de munca;
• generalizarea veniturilor salariale, minimalizarea veniturilor din proprietate si eliminarea veniturilor din profit;
• instituirea asigurarilor sociale de stat, sistem care garanta o acoperire universala si relativ generoasa fata de toate categoriile de riscuri sociale (pensii, alocatii familiale, de boala sau de maternitate), cu exceptia somajului care nu era recunoscut;
• gratuitatea invatamantului si a asistentei medicale, pentru toate categoriile de varsta, respectiv socio-profesionale;

promovarea unei politici pro-nataliste. Legea din 1966 interzicea avorturile si folosirea mijloacelor contraceptive. Efectele dramatice ale acestei legi nu au intarziat sa apara: o crestere masiva a mortalitatii materne si a mortalitatii infantile; inregistrarea unui numar mare de avorturi ilegale cu repercusiuni nefaste pentru viata femeii; cresterea numarului de copii abandonati si a celor orfani.

• transferul unor costuri asupra populatiei, prin aparitia si extinderea ,,platilor compensatorii' in sanatate, invatamant, administratie;
• suprimarea treptata a asistentei sociale, nerecunoasterea oficiala a saraciei si neacodarea nici unui beneficiu social decurgand dintr-o asemenea situatie;
• investitii publice masive in sectorul constructiilor si acordarea de facilitati la cumpararea de apartamente, masura cu impact favorabil pe termen scurt dar nefavorabila pe termen lung, datorita depopularii satelor si stabilizarii in mediul urban a unei largi categorii de muncitori cu nivele slabe de calificare, dependenti in exclusivitate de unitatea industriala la care fusesera adusi;
• discriminarea agricultorilor, meseriasilor si liber-profesionistilor prin neincluderea lor in sistemul asigurarilor sociale de stat.

Acestea se constituie in principalele caracteristici ale politicii sociale in toate tarile blocului sovietic cu anumite deosebiri, datorate nivelelor diferite de dezvoltare economica si rigiditatii politice mai mult sau mai putin accentuate. Dupa 1989 aceste tari au inceput reformarea sistemului, aplicand in principiu acelasi gen de masuri dar cu viteze diferite, in functie de contextul economic si politic concret la care se raportau.

Raportate la situatia anterioara, se vor prezenta in continuare primele fenomene sociale ce au afectat populatia Romaniei dupa revolutia din 1989, fenomene ce au impus odata cu trecerea timpului si luarea primelor masuri in materie de politici sociale.

Primul fenomen social nou aparut in zona ex-comunista a fost somajul, despre care a inceput sa se vorbeasca oficial inca din 1990. Dupa socul asumarii publice a acestui termen, s-a intrat repede in faza masurarilor statistice si a comentariilor de presa. Valorile oficiale au indicat, de exemplu, 3% in 1991, apoi o crestere continua in anii urmatori, 10,9% in 1994 si 11,6% in 1998, cu perspective reduse de ameliorare pe termen scurt. Cea mai mare parte a somerilor proveneau din industria grea, aflata la inceputul unui lung declin.

Un alt fenomen social al anilor `90 a fost subtierea segmentului activ al populatiei, respectiv cresterea accelerata a numarului de pensionari si asistati social. In afara intrarilor in somaj, pensionarea timpurie, la cerere, a fost abuziv utilizata ca alternativa la somaj in ultimii zece ani iar efectele secundare ale acestei politici se fac simtite acum in bugetul asigurarilor sociale.

Scaderea puterii de cumparare a populatiei este asociata cu reducerea continua si drastica a veniturilor reale ale cetatenilor in comparatie cu nivelul tot mai inalt al preturilor. In 1997 salariul mediu pe economie ajunsese sa reprezinte doar 58% din valoarea corespunzatoare momentului decembrie 1989, iar in cazul pensiilor situatia era si mai severa. Datele statistice indica o ,,alocare bugetara' pentru alimente de aproape 60% din cheltuielile totale ale unei familii obisnuite. Aceste valori sunt foarte mari pentru o tara cu aspiratii comunitare, acceptandu-se in general ideea ca ponderea cheltuielilor alimentare intr-o tara europeana dezvoltata nu poate depasi 30% din totalul cheltuielilor, limita care este considerata de unii autori o posibila definire a pragului de saracie.

Deteriorarea indicatorilor demografici si ai starii de sanatate publica au la baza scaderea veniturilor populatiei, dar si carentele educationale si lipsa de organizare a serviciilor de profil, toate aceste fenomene luand amploare dupa 1989. Nivelele inalte ale mortalitatii infantile si materne ne plaseaza printre ultimele pozitii din Europa. Mult sub media europeana este si speranta de viata in Romania (69 de ani in Romania fata de 77 de ani in Europa). Tot in dreptul acestei categorii de indicatori trebuie subliniat si procesul de imbatranire a populatiei.

Saracia constituie fenomenul social cu cea mai accentuata viteza de diseminare in societatea romaneasca si cu cele mai daunatoare consecinte. Din acest motiv obiectivul fundamental al politicii sociale in Romania se va orienta cu precadere spre reducerea saraciei. Primul pas in aceste demersuri este stabilirea oficiala a unui prag unic pentru incadrarea fenomenului. In Romania se utilizeaza multiple definitii ale saraciei, care furnizeaza imagini diferite asupra realitatilor sociale. De exemplu, Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii de pe langa Academia Romana apreciaza utila folosirea a doua tipuri de criterii, unul pentru ,,pragul de subzistenta' iar celalalt pentru ,,pragul de trai decent'.

Tinand cont de aceste manifestari sociale ce si-au facut simtita prezenta imediat dupa revolutia din 1989, este evident necesara luarea unor masuri pentru reabilitarea sociala a populatiei. Este important de mentionat in acest context elementul de referinta pentru intelegerea premiselor sub care a debutat reforma in Romania: mentalitatea centralist-etatista.

Aceasta mentalitate face referire la convingerea romanilor ca statul e dator sa le asigure bunastarea (garantarea locului de munca, cresterea salariilor, gratuitati in sanatate, invatamant, cultura, burse, bilete gratuite in statiuni, reduceri la transport, locuinte etc.). Dorinta de mai bine in Romania se confunda deci cu asteptarea ca statul sa dea mai mult oamenilor si sa rezolve problemele financiare si socio-profesionale aparute ca urmare a suprimarii vechilor mecanisme de centralizare si planificare.

Raspunzand acestei mentalitati guvernul Romaniei restituie cetatenilor contribuabili ,,partile sociale' acumulate in ultimii ani ai lui Ceausescu. Bineinteles ca restituirea a cateva zeci de mii de lei a insemnat la inceputul lui 1990 o crestere relativa si temporara a consumului, banii fiind insa cheltuiti in cateva luni, iar la nivel national risipirea unei sume de ordinul catorva zeci de milioane de dolari a echivalat cu imposibilitatea consolidarii bugetului de asigurari sociale. Aceasta masura a fost insotita de reducerea saptamanii de lucru, inmultirea sarbatorilor oficiale si interzicerea ,,orelor peste program' nesalarizate sau fara acordul angajatului, sistarea exportului de produse alimentare si cresterea continua a importurilor finantate din surse publice, anularea sistemului de salarizare in functie de nivelul productiei, acordarea de beneficii si sporuri salariale fara acoperire economica, instituirea unor drepturi si facilitati privind anumite categorii sociale etc. Toate aceste masuri au avut un efect concertat: epuizarea in scurt timp a resurselor existente si anularea sanselor de reluare a cresterii economice.

A doua etapa incepe in toamna anului 1990 si dureaza pana spre sfarsitul deceniului (1997-1998), cand incep sa apara primele masuri de reforma reala a sistemului securitatii sociale. Putem face referire la aceasta ca la ,,etapa indexarilor', ea caracterizandu-se in principal prin masuri de contra-balansare a costurilor restructurarii sectorului economic. Principala forma de expresie a politicii sociale in perioada mentionata a fost indexarea veniturilor in functie de rata inflatiei si de cresterea preturilor. Acordarea unor compensatii modice (trimestriale sau lunare) de 3-5%, in conditiile unei inflatii galopante in special in intervalul 1990-1993, nu a avut darul de a multumi populatia, a carei putere de cumparare se deteriora continuu.

In cadrul acestei etape sunt adoptate cateva legi cu caracter social semnificativ. In 1991 a fost reglementat juridic somajul, urmat de Legea privind contractul colectiv de munca, Legea privind solutionarea conflictelor de munca, Legea cu privire la sindicate, Legea privind garantarea salariului minim pe economie.

Dupa alegerile parlamentare si prezidentiale din noiembrie 1996 programul de guvernare prevedea o serie de reforme profunde, de continut, vizand arhitectura securitatii sociale in contextul compatibilizarii cu standardele comunitare.

Dintre numeroasele angajamente mentionam: - reforma sistemului de asigurari sociale; - reformularea politicii privind utilizarea fortei de lucru; - reforma sistemului de salarizare a personalului bugetar, prin introducerea salarizarii diferentiate si scaderea ponderii vechimii; - elaborarea unor programe eficiente de reconversie profesionala, vizand in special muncitorii din ramurile industriale neperformante; - relansarea politicii locuintelor; - promovarea Legii privind tichetele de masa; - reforma unor politici sociale sectoriale, cum ar fi reforma sistemului educational si reforma sistemului sanitar; - reforma administratiei publice si a serviciilor aferente; - reconsiderarea asistentei sociale, multa vreme neglijata, prin dezvoltarea unor servicii moderne si eficiente in domeniu.

Prima din legile de referinta ale reformei sociale in actuala legislatura a fost adoptata de Parlament la inceputul mandatului: Legea asigurarilor sociale de sanatate. Prin Legea nr.145/1997 (pe scurt LASS) intentia legiuitorului a fost de a (re)introduce sistemul asigurarilor de sanatate de tip german (modelul denumit ,,Bismarck'), in conditiile in care acesta a functionat in Romania si in perioada premergatoare instaurarii comunismului. LASS a definit institutia medicului de familie, a instituit dreptul pacientului de a-si alege medicul si a precizat mecanismul de finantare a serviciilor medicale: contributii ale angajatului, ale angajatorului (cate 7% fiecare) si ale statului. In rest, reforma sistemului sanitar s-a concentrat pe segmentul ramas in gestiunea Ministerului Sanatatii: programele nationale de sanatate publica, finantate in continuare de la bugetul statului.

Se impune in acelasi timp reconstructia sistemului de pensii, avand in vedere numarul in continua crestere al pensionarilor (cca 6 milioane in prezent), nivelul mediu redus al pensiilor dar si discrepantele foarte mari intre pensiile noi si cele vechi. Urmeaza ca in 1999 MMPS sa trimita la Parlament un proiect legislativ extrem de important privind reforma pensiilor, care stipuleaza printre altele cresterea varstei de pensionare (de la 62 la 65 de ani in cazul barbatilor si de la 57 la 60 pentru femei), instituind in acelasi timp fondurile de pensii administrate in regim privat (complementare pensiilor publice) la care vor trebui sa contribuie in mod obligatoriu persoanele care mai au cel putin 20 de ani pana la implinirea varstei de pensionare si optional cei care mai au cel putin 10 ani de munca. Noua lege a pensiilor a intrat in vigoare la 1 aprilie 2000 dar este de presupus ca efectele ei benefice se vor simti pe termen mediu si lung, in timp ce situatia pensionarilor de acum va ramane probabil grea si in lunile urmatoare.

Dupa 1989 asistenta sociala a ramas o zona periferica si greu de atins a politicilor sociale. Desi dupa revolutie au fost adoptate o serie de masuri sectoriale, acestea nu au condus la constituirea unui sistem coerent si bine definit. Categoriile de prestatii sunt cele consacrate, si anume: ajutoare in bani si in natura; finantarea si administrarea unor institutii pentru cei aflati in situatii speciale; furnizarea de servicii specializate persoanelor aflate in situatii speciale. Potrivit ''Anuarului statistic al Romaniei'', in categoria ajutoarelor in bani sau in natura sunt incluse atat alocatiile si ajutoarele acordate populatiei de la bugetul de stat cat si cele acordate de la bugetele locale.

Alocatia de stat pentru copii este un ajutor cu caracter universal care se acorda tuturor copiilor intre 0-16 ani, sau pana la 18 ani, daca urmeaza o forma de invatamant prevazuta de lege, ori sunt copii handicapati. Pentru copii de varsta scolara alocatia este conditionata de frecventarea scolii, in limita a 40 de absente nemotivate lunar. Cuantumul alocatiei de stat pentru copii este in suma fixa, lunara, indexabila, iar pentru copii handicapati se mareste in procent de 100% fata de ceilalti copii. Fondurile provin de la Bugetul de Stat si se administreaza prin Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si Ministerul Educatiei Nationale.

Ajutorul pentru mame cu multi copii a fost instituit in perioada politicii nataliste din regimul comunist pentru mamele care au in ingrijire mai mult de 3 copii sub 18 ani sau pana la 25 ani, daca sunt studenti. Nu se indexeaza avand un caracter compensatoriu. Fondul acestui ajutor provine de la Bugetul de Stat, administrat prin Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

Ajutorul banesc trimestrial se acorda persoanelor cu incapacitate de munca, adulti si batrani fara venituri sau cu venituri foarte mici, ai carui sustinatori legali nu au posibilitatea de a-i sprijini. Este o suma fixa, indexabila ce se acorda trimestrial pe baza de cerere din partea beneficiarului si evaluare prin ancheta sociala. Fondul provine de la Bugetul de Stat si Fondul de risc si accidente.

Ajutorul de somaj, reglementat prin Legea nr.1/1991 (completata si modificata) se acorda pe o perioada de 270 de zile, urmat fiind de o ,,alocatie de sprijin' - restrictiva si diminuata - pentru cei care raman in continuare fara loc de munca, acordata pentru inca 18 luni. Contributia la fondul de somaj se partajeaza intre angajator si angajat, asigurand in medie un beneficiu social mai mare decat salariul minim net pe economie. In afara ajutorului de somaj, o ordonanta de urgenta adoptata in 1997 isi propunea sa sprijine restructurarea accelerata a industriilor neperformante, prevazand acordarea a 6-12 salarii compensatorii (egale cu salariul mediu net pe unitate) pentru muncitorii disponibilizati. Masura nu a avut nici pe departe efectul scontat. Doar un procent infim din beneficiarii acestor compensatii au facut investitii ori au gasit un alt loc de munca, cei mai multi consumandu-si banii si ajungand in prezent fara nici un venit.

Agentia Nationala a Locuintelor (ANL) a luat fiinta in 1998 si activarea ei s-a produs in 1999 constituind premisa relansarii investitiilor in constructia de locuinte si punand bazele unui program national de inspiratie occidentala in acest domeniu, urmand ca principalii beneficiari ai creditelor pe termen lung cu dobanzi subventionate de stat sa fie tinerii.

Adoptarea Legii privind salarizarea demnitarilor si a personalului bugetar (Legea nr.154/1998) opereaza o reforma de principiu in stabilirea veniturilor pentru persoanele platite din bani publici, in sensul ca fiecarui angajat i se ofera posibilitatea de a primi un salariu in conformitate cu performantele profesionale individuale si independent de vechime, osciland intre un maxim si un minim stabilite pentru fiecare grad de incadrare.

Reforma in invatamant a atins in prezent nivelul cel mai avansat in plan conceptual si al reglementarilor adoptate, suferind insa de insuficienta resurselor.

Pe parcursul reformarii invatamantului s-a urmarit compatibilizarea cu marile modele educationale din Europa si cu spiritul si standardele comunitare. Noua politica educationala s-a concentrat pe reforma curriculara, pe innoirea planurilor de invatamant, a programelor scolare, a continutului efectiv al manualelor, a metodelor de predare si invatare si nu in ultimul rand a modalitatilor de evaluare a cunostintelor, incluzand marile examene si concursuri din viata unui tanar: capacitatea, bacalaureatul, admiterea in invatamantul superior si examenul de licenta. Noua Lege a invatamantului, adoptata in prima faza ca ordonanta de guvern (OG 36/1997), a trecut cu mare dificultate prin Parlament abia in toamna lui 1999, votul final fiind ingreunat datorita chestiunii controversate si suprapolitizate a infiintarii universitatilor de stat cu limba de predare materna.

Drept concluzie se poate afirma cu certitudine ca dupa 10 ani de la inceputul tranzitiei Romania se afla inca in cautarea unui model de politica sociala care se poate adapta nivelului de educatie si cultura sociala al cetatenilor ei, si care ar putea satisface nevoile sociale ale acestora.