Politologia în sistemul stiintelor politice. Functiile politologiei
Prin continutul si scopurile sale, politologia este o stiinta despre domeniul politic. Domeniul p 656i85g olitic, ca domeniu al vietii sociale, constituie obiectul de studiu al mai multor discipline politice. Alaturi de politologie, domeniul politic este studiat de stiinta dreptului, stiinta statului, stiinta partidelor (stasiologia), istorie politica, filosofie politica, sociologie politica etc. Fata de toate acestea, politologia studiaza, dupa cum s-a mentionat, domeniul politic sub aspectele sale cele mai generale, în timp ce celelalte stiinte politice sunt, într-un fel, stiinte particulare, în sensul ca fiecare dintre acestea are în studiu un anumit segment al politicului, si nu ansamblul sau.
Aceasta realitate a determinat pe multi politologi sa considere gresit politologia ca stiinta fundamentala a politicului. Politologia reprezinta într-adevar teoria generala a politicului, care se ocupa cu studierea legilor generale ale acestuia, dar aceasta împrejurare nu este un motiv ca politologia sa fie declarata stiinta fundamentala. Studiind politicul, sub aspectul sau cel mai general, Politologia nu poate fi considerata mai importanta decât alta stiinta care studiaza un fenomen politic particular, dar mai în detaliu. Prin urmare, fiecare dintre stiintele politice are obiectul propriu de studiu bine delimitat, motiv pentru care este greu sa se vorbeasca despre o ierarhizare a acestora de genul fundamentala, secundara, principala, auxiliara etc.
Se poate vorbi despre alt gen de delimitare, referitor la aria de cuprindere a fenomenelor si gradul de generalizare. Din acest punct de vedere, putem vorbi de stiinta ca o teorie generala a domeniului, cum este politologia pentru domeniul politic si de stiinte particulare, cum sunt celelalte stiinte politice. Este adevarat ca unii politologi, vorbind despre politologie si alte stiinte ale politicului, pun de multe ori semnul egalitatii între ele, însa majoritatea dintre ei apreciaza, dupa parerea noastra în mod corect, politologia ca stiinta distincta în sistemul stiintelor politice.
Ca stiinta generala despre domeniul politic, politologia are anumite functii:
cognitiva, deosebit de importanta pentru ca prin aceasta functie se realizeaza cunoasterea si întelegerea fenomenului politic, si, de aici, interpretarea cât mai corecta a acestui fenomen conducând la o atitudine si un comportament corespunzatoare, valabile pentru societatea politica cât si pentru societatea civila;
normativa, întelegându-se prin aceasta caile, mijloacele, metodele privind organizarea si conducerea politica cât mai eficienta a societatii;
prospectiva, care se refera la previziunea politica pe baza unor investigatii de amploare, menita sa descifreze tendintele fenomenului politic, mutatiile ce survin în cadrul raporturilor sociale pe plan national si international si a noilor cerinte de progres ale societatii;
educativa, care sa vizeze implicarea responsabila a fiecarui cetatean în activitatea politica în cadrul careia sa primeze spiritul patriotic, democratic, respectarea valorilor general umane.
|