Procesul de constructie europeana: deceniile 8 si 9 - anii '70 - '90
5.1. Contextul economic si politic al anilor '70
La inceputul anilor'70 Europa de Vest era element vital si important al sistemului economic de piata international condus de SUA. A fost creat cadrul de desfasurare a comertului mondial - GATT[1], prin acordul de la Bretton Woods - localitate in care a avut loc o importanta conferinta internationala in 1944. Prin acest acord au fost infiintate Banca Mondiala si Fondul Monetar International - prin care se incerca crearea unui cadru monetar stabilizator la nivel mondial. Tot atunci s-a stabilit un sistem de schimb valutar care lega diferitele valute de USD si USD era singurul legat de aur. Sustinerea 525i88f schimbului valutar fata de dolar era datoria statelor participante (44 la numar).
La inceputul anilor '70 Germania avea indiscutabil cea mai puternica valuta din Europa. Germania a fost prima tara care a lasat marca germana sa fluctueze liber in 1970. In SUA - prin asa-numitul Smithsonian Agreement - a fost dezlegat USD de aur si a fost devalorizata moneda americana in 1971. SUA a reinceput impunerea de suprataxe la importuri - fapt cu consecinte asupra CEE. Sistemul fix de schimb valutar legat de USD a fost parasit la nivel international in 1976.
USD si-a pastrat ulterior importanta ca valuta de referinta si ca urmare a faptului ca pretul petrolului era exprimat in USD. Dar schimbarea sistemului monetar international a fost datorat in principal crizei petrolului din 1973, cand pretul petrolului s-a marit brusc de 4 ori. Aceasta criza a fost urmarea razboiului Yom Kippur, 1973, intre Israel si tarile arabe, declansat printr-un atac surpriza a Egiptului si Siriei asupra Israelului. Egiptenii au trecut peste Suez, iar sirienii au ocupat Inaltimile Golan, ce fusesera ocupate de israelieni in razboiul din 1967. Israel reactioneaza si in 2 zile recupereaza - trupele sale ajung la 60km de Damasc in sud, iar in nord inconjoara armata egipteana. Au existat presiuni arabe fata de SUA sa preseze Israel sa inceteze. ONU si-a trimis trupele mentinere a pacii in inaltimile Golan. Tarile arabe au impus un embargo de petrol tarilor care au sustinut Israelul - SUA, Olanda.
Criza petrolului a condus la haos, panica in lume. Se manifesta prima oara fenomenul de stagflatie - un mix de inflatie, cresterea somajului, declin al cresterii economice - combinatie nemaiintalnita. Sunt puse fata in fata doctrinele economice: monetarism vs keynesianism. In 1975 UK cere ajutor FMI, inregistrand o inflatie de 25%.
A doua criza a petrolului are loc in 1979 - ce a urmat revolutiei islamice din Iran. Iranul a oprit exporturile de petrol la sfarsitul anului 1978. OPEC a dublat pretul petrolului. La sfarsitul lui 1979 URSS invadeaza Afganistanul.
5.2. Caracterizare generala a perioadei
Perioada celor doua decenii de care ne ocupam:
o este o perioada de extindere a CEE - subiect care va fi tratat intr-un curs ulterior;
o este o perioada de largire a ariei de competenta a CEE inspre domeniile: mediu, R&D[2], stiinta, tehnologie, coeziune;
o este o perioada de inovatii la nivelul institutiilor politice CEE: se institutionalizeaza Conferinta Europeana ca for decisiv de constructie europeana, in 1974[3]; incepand cu 1979 CEE au un Parlament European ales;
o este perioada in care este creat Fondul European de Dezvoltare Regionala (1975) si dobandeste statut legal Cooperarea Politica Europeana prin AUE (1986);
o este o perioada de adancire a CEE - daca luam in considerare procesul de creare a Sistemului Monetar European (SME)[4] lansat ca idee la inceputul anilor 70 si care prinde contur la sfarsitul acestor ani (1979);
o este o perioada de recul al euroscepticismului si de relansare a euro-optimismului.
In 1970 termenul de ,euroscleroza' incepuse sa se raspandeasca pentru a descrie stagnarea economica, inflatia cu doi digiti si ratele inalte de somaj in CEE. O serie de fenomene au fost consemnate de teoreticieni dar si de lideri europeni: competitivitate scazuta a firmelor europene pe piata mondiala, colaborare scazuta a oamenilor de stiinta si in domeniul tehnologiei. Au fost constatate barierele interne in calea comertului - desi uniunea vamala din punct de vedere al inlaturarii barierelor tarifare fusese realizata din 1968. Coordonarea politicilor economice era inscrisa ca principiu in Tratatul Roma, dar fara acordarea de puteri specifice Comunitatilor in acest sens. Anii '60 fusesera dominati de De Gaulle, dar venirea la putere a lui Georges Pompidou in Franta si a lui Willie Brandt in Germania au adus noi oportunitati la sfarsitul anilor 60.
In decembrie 1974, premierul belgian Leo Tindemans a fost insarcinat de sefii de state europene cu redactarea unui Raport care sa defineasca conceptul de Uniune Europeana. Raportul
Deci au existat preocupari ale liderilor europeni pentru a rezolva aceste probleme in comun, chiar daca ele nu s-au concretizat decat mai tarziu, sau mult mai tarziu. In anii '80 s-au facut remarcate cel putin doua figuri politice europene care au incercat sa conduca spre o mai mare federalizare a CEE. Este vorba despre Altiero Spinelli (despre al carui proiect de Constitutie Europeana lansat in Parlamentul European in 1984 vom mai vorbi) si despre Jacques Delors, Presedinte al Comisiei Europene pentru doua mandate (1985-1995). Ultimul a avut contributii majore la dezvoltarea unui Sistem Monetar European.
5.3. Un Sistem Monetar European[5]
Liderii europeni au realizat imposibilitatea construirii unei piete unice fara o uniune monetara si fara o integrare financiara completa. O uniune monetara (transpusa in final intr-o unica moneda) ar duce la desavarsirea pietei interne, ar contribui la masurarea justa a valorii produselor, in conditiile competitivitatii.
Principul SME a fost deja lansat la summit-ul liderilor CEE de la Haga din 1969 si unde s-a ajuns la un acord de a controla fluctuatiile valutelor si de a face efortul de coordonare a politicilor economice nationale. Tulburarile pe piata financiara internationala din anii '70 au facut ca proiectul SME sa fie pus in umbra in tacere de liderii europeni pana in 1979.
Initiativa SME a fost reluata in 1979 cu scopul de a stabilizarea ratele de schimb - folosindu-se de un Mecanism European de Schimb (Exchange Rate Mechanism) bazat pe ecu - unitate valutara europeana. Ecu ar fi urmat sa rezolve problemele datoriilor interne ale CEE si sa pregateasca psihologic cetatenii pentru o moneda unica. Statele membre au cazut de acord sa mentina propria valuta relativ stabila fata de ecu in marja de +2.25%.
Presedintele Jacques Delors a decis sa duca mai departe, sa adanceasca SME printr-un plan in 3 stadii:
o Aducerea tuturor tarilor CEE in SME pana in iulie 1990 (episodul de la inceputul anilor 90 - speculatii financiare masive parea sa fi dat peste cap planul lui Delors, intrucat UK si Italia acu cerut derogari de la conditiile impuse).
o Instituirea unei Banci Centrale Europene pana in 1994 (s-a realizat abia in 1998).
o Introducerea monedei unice.
Planul lui Delors, desi cu mici modificari, s-a realizat. Exista o moneda unica in UE, Euro, care este deja in circulatie in majoritatea statelor UE. UK si-a pastrat lira sterlina, dar se poate presupune ca vor renunta la ea mai devreme sau mai tarziu. Tarile nou intrate fac eforturi de a se alatura zonei Euro. Unele au si intrat deja (Slovenia de pilda).
5.4. Integrarea sociala si regionala
Tratatul de la Roma prevedea dezvoltarea unei politici sociale europene dar termenii folositi erau destul de vagi si neprecizati. La mijlocul anilor 60 cele mai bogate 10 regiuni ale CEE erau de 4 ori mai bogate decat cele mai sarace 10 regiuni. Dupa extinderea din 1973, distanta dintre regiunile bogate si cele sarace a crescut la 5.
Politica sociala si regionala s-a concentrat de atunci pe ,coeziune' - idee care se refera la apropierea nivelurilor de dezvoltare si intr-ajutorarea celor sarace prin efortul tuturor. Infiintat in 1957, Fondul Social European[6] era concentrat mai mult pe crearea de locuri de munca pentru tineret. Fondul Regional de Dezvoltare Europeana , creat in 1975 s-a concentrat mai mult pe eliminarea disparitatilor regionale. Aceste disparitati constituiau bariere in calea dezvoltarii pietei unice. Acest Fond a fost creat si ca urmare a presiunii UK de a obtine mai mult de la CEE in schimbul faptului ca de la inceput (1973) a fost un contribuabil net la bugetul CEE.
5.5. Nevoia unei Piete Unice in Europa
La inceputul anilor 70 se inregistra, cum am vazut, o situatie economica stagnanta in CEE. De asemenea, asistam la o competitie acerba cu SUA si Japonia . Jean Jacques Schreiber publica, in aceasta privinta, o carte care a dobandit notorietate, Le defi americain (1987). El se refera la aceasta competitie ca fiind "primul mare razboi fara arme si fara armuri. Daca nu vom fauri o politica industriala europeana, industria americana va continua sa organizeze viitorul Pietei Comune."[9]
In ciuda faptului ca UV a fost realizata in 1968, multe bariere netarifare au ramas pe loc: subsidiile pentru industriile nationale, care sabotau concurenta reala in interior, reprezinta doar un exemplu. Dar barierele netarifare ramase dupa 1968 (lasand la o parte contingentarile care au trenat si ele) pot fi asezate in categorii, dupa cum urmeaza.
Fizice (vama interna si controale de pasaport intern). Acordul Schengen 1985 a fost semnat langa Luxemburg de catre Franta, Germania, Benelux. El prevedea sa nu se mai efectueze controale vamale interne si a intrat in actiune in 1995.
Fiscale (forme de impozitare indirecta; TVA, accize). TVA a fost introdus in anii 70, dar ratele variau de la 12% in Luxemburg la 22% in Danemarca; valoarea accizelor diferea si mai mult. Abia din 1991 s-a fixat cota de minimum 15% TVA pentru toate tarile membre.
Tehnice (standarde diferite de consum, modificarea legislatiei in acest sens). Alte bariere tehnice: marcarea originii produselor; interzicerea publicitatii pentru produsele importate; obligatia firmelor care exporta sa aiba reprezentant in tara CEE unde exporta; restrictionare credite etc.
Exemplul 1. Cazul berii germane - la care ne-am referit in Cursul 4[10] referitor la standardele de puritate a berii cerute prin reglementarile si legislatia germana, care impiedica exportul berii din alte tari europene, de exemplu Spania, catre Germania.
Exemplul 2. Prezenta unor sisteme de transmisie televizata diferita (Pal in Germania, SECAM in Franta etc) avea consecinte pentru productia de televizoare si pentru distributia, comercializarea acestora.
Exemplul 3. Cazul Cassis de Dijon (1979). Germania, datorita standardelor sale privind bauturile alcoolice, a refuzat importul acestui lichior francez, Cassis du Dijon, in temeiul lor. Firma importatoare a dus la Curtea Europeana de Justitie. Ca urmare, Germania a fost nevoita sa accepte standardele franceze, adica ale tarii din care se i importa Cassis si care avea un procent mai mic de alcool decat cel prevazut pentru categoria respectiva de catre standardele germane. CEJ a decis sa dea castig de cauza importatorului german fata de statul german. Astfel s-a instituit regula recunoasterii reciproce a standardelor nationale in cadrul CEE.
In 1986, CEE cunoscuta ca si Comunitate Europeana (CE), avea o populatie de 322 milioane. Ca si capacitate economica, CE reprezenta a 5-a parte din comertul mondial (dupa al treilea val de extindere).
Consiliul European de la Studtgart din 1983 ia decizia de revitalizare a scopului initial al tratatului de la Roma: realizarea unei piete unice. Lordul Cockfield a realizat un Raport (1985) in care era prezenta o lista de actiuni specifice care ar trebui realizate pentru a inlatura toate barierele netarifare.
5.6. Actul Unic European (AUE)
Semnarea Actului Unic European (Single European Act) are loc in 1986. Dupa ce a fost ratificat de statele CEE, a intrat in vigoare in 1987. Este Tratatul care face prima modificare fundamentala a tratatelor de la Roma, din 1957. Este tratatul care stabileste Piata Unica si formalizeaza Cooperarea Politica Europeana.
Este cel mai important pas realizat de CEE de la Tratatul de la Roma in rastimpul a 3 decenii. Piata unica era necesara pentru a depasi stadiul de piete mici si mijlocii in care era impartita Europa de vest; productia de serie si pietele mari sunt mult mai eficiente. Scopul principal AUE l-a reprezentat completarea pregatirilor pentru piata unica pana la 31 decembrie 1992, constand in inlaturarea barierelor netarifare: fizice, tehnice, fiscale. Aceasta presupunea adoptarea, prin acord intre Comisie si Consiliul de Ministri, a aproape 300 noi legi comunitare pana in 1990 - care ulterior trebuiau adoptate de tarile membre pana la termenul de la sfarsitul anului 1992.
5.6.1. Principalele prevederi privind politicile CE continute de AUE
5.6.2. Modificari institutionale si politice introduse de AUE
Principalele prevederi ale AUE in ce priveste aspectele institutionale si politice sunt urmatoarele.
5.6.3. Consecinte ale AUE
5.7. Inovatii institutionale in perioada 1970-90
Consiliul European devine institutie politica cheie in constructia europeana. Dupa ce a fost admisa ca institutie de facto in 1974, ea a dobandit legalitate prin AUE, fiind definita ca organ interguvernamental care orienteaza si coordoneaza actiunile statelor membre dar care respecta responsabilitatile si competentele institutiilor guvernamentale. Este un organ care, printr-o implicare politica originala, actionand uneori ca organ interguvernamental, alteori drept Consiliu de Ministri, reprezinta o instanta politica suprema in constructia europeana.
In septembrie 1976 Consiliul de Ministri decide alegerea reprezentantilor in Parlamentul European prin vot universal direct, pe o perioada de 5 ani. Modalitatea de vot urma sa fie aleasa de fiecare stat in parte. Primul PE ales direct a intrat in functiune in 1979. Acest lucru, impreuna cu functiunile acordate de AUE - de participare la decizia politica prin procedurile de cooperare si co-decizie - reprezinta o crestere a puterii PE, o asezare a sa mai aproape de functiunile unui parlament national, de legislatie si o diminuare a deficitului democratic la nivel european.
Un rezultat notabil al acestui nou format al PE l-a reprezentat "proiectul Spinelli" (1984) - Proiectul unei Uniuni Europene. Proiectul aduce in prim plan nevoia principiului subsidiaritatii, pe fondul ineficacitatii institutiilor comunitare. De asemenea, subliniaza nevoia de consolidare a actiunilor comune ale CE. Continutul acestui proiect a stat la baza AUE.
|
