Punerea in practica a politici sociale europene
Politica sociala si ocuparea fortei de munca constituie responsabilitatea de baza a statelor membre. In concordanta cu principiul subsidiaritatii, institutiile europene se ocupa de acele aspecte unde solutiile UE asigura armonizarea politicii. Astfel, de interes comun tuturor statelor membre sunt aspectele care se refera la finantare, somaj si probleme sociale. Pana in prezent, UE a stabilit numai standarde si drepturi minime, pe baza carora statele membre adopta legi si reglementari care depasesc prevederile politicii sociale europene.
Rezolvarea problemelor sociale ale UE necesita contributia cat mai multor actori posibili si de aceea politica sociala si de ocupare este stabilita in cooperare cu statele membre dar si cu asociatii si organizatii neguvernamentale (ONG). La mijlocul anilor '90 aceste organizatii s-au unit in "Platforma ONG - urilor Sociale Europene" , care contribuie cu opinii si idei la politica sociala europeana. ONG-urile sunt, de asemenea, parteneri importanti si competenti in punerea in aplicare a masurilor sociale, constituind legatura intre UE si cetatenii sai prin contacte care sunt referite ca "dialogul cu societatea civila". Politica sociala si de ocupare include intarirea in continuare a dialogului civil, dar si a "dialogului social", cum ar fi negocierile dintre partenerii sociali la nivel european.
9.1.3. Rolul partenerilor sociali
Partenerii sociali sunt sindicatele si patronatele. Organizatiile-umbrela la nivel european joaca un rol important prin contributia, pe baza unor proceduri bine stabilite, la formarea si implementarea politicii sociale si de ocupare a fortei de munca. In 1985, Confederatia Europeana a Patronatelor, Confederatia Europeana a Sindicatelor si Centrul European al Intreprinderilor cu Participare Publica au agr 636j94g eat sa lucreze impreuna in mod regulat. Acordul privind Politica Sociala din 1992 a facut din sindicate si patronate consilieri specializati ai institutiilor europene. Totusi, abia prin Tratatul de la Amsterdam, din 1997, acestia au devenit parteneri la luarea deciziei. Partenerii sociali pot sa vina cu propuneri de modificare a legislatiei europene, asumandu-si astfel un rol tot mai important in politica sociala si de ocupare.
Prin introducerea noii metode deschise de coordonare* la Consiliul European de la Lisabona, implicarea partenerilor sociali la nivel national si european s-a adancit si s-a extins asupra tuturor etapelor, de la conceperea politicii sociale pana la punerea ei in practica, la monitorizarea si raportarea privind aportul la politicile de protectie sociala.
9.2. Rolul Tratatului de la Amsterdam pentru politica sociala si de ocupare a fortei de munca
9.2.1. Contributia Tratatului de la Amsterdam
Comunitatea Europeana are un angajament si un istoric indelungat al politicii sociale. Inca de la constituirea sa, prin Tratatul de la Roma, in 1957, s-au pus bazele politicii sociale comunitare prin includerea articolelor referitoare la libera circulatie a lucratorilor si la libertatea de stabilire a acestora in contextul pietei comune. Principalul instrument financiar, creat tot prin acest tratat, care asigura punerea in aplicare a politicii sociale, a fost Fondul Social European , primul din cele patru Fonduri Structurale. Tratatele au pastrat principiul subsidiaritatii, care in domeniul social se bazeaza pe interactiunea atat dintre Comunitate si statele membre - inclusiv nivelul regional si local - , cat si intre partenerii sociali si autoritatile publice la toate nivelele.
Tratatul de la Amsterdam, incheiat in 1997 si intrat in functiune in mai 1999, a insemnat un punct de cotitura in politica sociala si de ocupare europeana. La Amsterdam a fost adaugat un intreg capitol al Tratatul UE si, pentru prima data, politica de ocupare a fortei de munca a fost desemnata un domeniu comun de actiune la nivel european.
Printre obiectivele si activitatile importante mentionate in Tratatul de la Amsterdam se numara: promovarea in interiorul Comunitatii a unui inalt nivel de ocupare a fortei de munca prin elaborarea unei strategii concentrate in acest sens, menite sa promoveze resursa umana bine pregatita, calificata si adaptabila, precum si o piata a muncii receptiva la schimbarile economice. Astfel, Tratatul a pus ocuparea fortei de munca in centrul politicii economice a UE si a solicitat coordonarea politicilor de ocupare cu cele economice pentru asigurarea sinergiei. Desi Tratatul de la Amsterdam a introdus actiuni coordonate in acest sens, trebuie subliniat ca responsabilitatea combaterii somajului revine statelor membre.
Tratatul a introdus si unele noi obiective pentru politica sociala europeana, cum ar fi combaterea discriminarii sau ajutorarea persoanelor excluse pentru a-si gasi locul in societate, reflectandu-se astfel angajamentul pentru o societate inclusiva; in plus, a facut din egalitatea dintre barbati si femei in toate domeniile vietii sociale un obiectiv major al politicii Comunitatii.
Tratatul de la Amsterdam are o semnificatie deosebita si prin faptul ca a determinat ca politica sociala si de ocupare a fortei de munca sa devina, intr-adevar, o politica comuna UE. In anii 90 majoritatea masurilor UE privind politica sociala si de ocupare se bazau pe Acordul privind Politica Sociala anexat ca protocol la Tratatul UE din 1992 si pe Carta Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucratorilor, adoptata in 1989. Drepturile fundamentale ale lucratorilor au inclus sanatatea si securitatea la locul de munca, formarea profesionala si tratamentul egal pentru barbati si femei. Desi Carta nu a fost un document obligatoriu din punct de vedere legal, Acordul privind Politica Sociala a asigurat posibilitatea ca UE sa ia masuri in domeniile sociale acoperite de Carta. Totusi, Marea Britanie nu a semnat nici Carta si nici Acordul si ca urmare, unele reglementari UE in domeniul social s-au aplicat numai in 11 state din 12. Tratatul de la Amsterdam a pus capat acestei divizari in dezvoltarea politicii sociale a UE. Acordul privind Politica Sociala este acum parte integranta din Tratat si prevederile sale se aplica, fara distinctie, tuturor statelor membre.
9.2.2. Programul de Actiune Sociala
In 1993, Comisia a lansat o dezbatere larga asupra viitorului politicii sociale europene. Scopul acestei consultari care a fost ulterior continuata de Cartea Verde din 1993 si Cartea Alba asupra politicilor sociale din 1994 - a fost de a dezvolta o abordare larga, inovativa si orientata spre viitor a politicii sociale europene. Rezultatul a fost Programul de Actiune Sociala pe termen mediu 1995-1997. Pornind de la realizarile primului program si de la impulsul dat de procesul ocuparii si de Tratatul de la Amsterdam, Programul de Actiune Sociala 1998-2000 a stabilit un cadru nou pentru dezvoltarea politicii sociale europene. Obiectivele sale principale erau de a promova o societate inclusiva si de a pregati forta de munca pentru lumea schimbatoare a muncii intr-o era a globalizarii si schimbarilor tehnologice rapide. Programul a grupat liniile directoare de actiune in trei capitole principale:
a)locuri de munca, calificari si mobilitate;
b) piata muncii in continua schimbare;
c) o societate inclusiva.
Acest cadru de actiune pentru politica sociala a fost implementat in tandem cu Strategia Europeana pentru Ocuparea Fortei de Munca (SEOFM) adopata la Amsterdam in 1997.
9.4. Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca
9.4.1. Obiectivele strategiei
Printre obiectivele de baza prevazute in Tratatul revizuit al Uniunii Europene se numara si : "promovarea progresului economic si social si stabilirea unui standard ridicat de ocupare a fortei de munca, realizarea unei dezvoltari echilibrate si durabile, in special prin crearea unui teritoriu fara granite, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea Uniunii Economice si Monetare, finalizata cu introducerea monedei unice conform prevederilor acestui Tratat". La acesta se adauga obiectivul strategic stabilit de Consiliul European de la Lisabona. Strategia de la Lisabona a fost conceputa sa ofere Uniunii posibilitatea de a asigura conditiile unei ocupari depline si intarirea coeziunii pana in 2010. Consiliul a considerat, de asemenea, ca obiectivul global al acestor masuri trebuie sa fie cresterea ratei de ocupare in UE la 70% si cresterea numarului femeilor ocupate la mai mult de 60% in 2010.
Consiliul European de la Stockholm (martie 2001) a adaugat doua tinte intermediare si una aditionala; rata de ocupare trebuie sa creasca la 67%, iar pentru femei la 57% pana in 2005 si la 50% pentru persoanele in varsta pana in 2010. Consiliul de la Barcelona (martie 2002) a confirmat ca ocuparea deplina a fost obiectiv ambitios si a chemat pentru intarirea Strategiei Europene de Ocupare a Fortei de Munca, care sa sprijine strategia de la Lisabona intr-o Uniune largita.
9.4.2. Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca
Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca (SEOFM) consta in coordonarea strategiilor economice europene pentru stabilitate si dezvoltare, cu masuri specifice care urmaresc crearea locurilor de munca, pregatirea fortei de munca si prevenirea excluderii acesteia de pe piata muncii si din societate.
Coordonarea politicilor de ocupare a fortei de munca la nivelul UE
Instrumente de coordonare a politicii de ocupare
Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca (SEOFM) este conceputa ca principalul instrument care sa orienteze si sa asigure coordonarea prioritatilor politicilor de ocupare la care statele membre trebuie sa se alinieze, la nivelul UE. Pe baza noilor prevederi ale Tratatului de la Amsterdam , Consiliul European de la Luxemburg din noiembrie 1997 a initiat SEOFM, cunoscuta si sub numele de "procesul Luxemburg". Ca urmare a cerintei Consiliului European de la Barcelona (martie 2002), de a intari SEOFM, s-a acordat atentie folosirii instrumentelor stabilite prin tratat si dezvoltate in practica pana in prezent.
Coordonarea politicilor nationale de ocupare la nivelul UE s-a realizat prin mai multe instrumente:
Liniile directoare de ocupare: in urma unei propuneri a Comisiei, Consiliul European trebuie sa agreeze in fiecare an o serie de orientari care stabilesc obiectivele si prioritatile comune ale statelor membre in ceea ce priveste politicile de ocupare a fortei de munca. Incepand cu 2003, liniile directoare de ocupare dau o orientare mai larga pentru reforma politicilor de ocupare, cu identificarea prioritatilor de actiune si rezultate bine definite, pe baza unor indicatori cantitativi, pentru o perioada de trei ani. Punerea in aplicare a acestora necesita participarea activa a partenerilor sociali, de la conceperea politicii la implementarea re.
Planurile nationale de actiune: fiecare stat membru realizeaza un Plan de Actiune anual care analizeaza cum au fost aplicate instructiunile si care a fost impactul lor, cum s-au reflectat recomandarile si progresul inregistrat spre atingerea obiectivelor propuse in anul precedent si descrie cum sunt puse in practica orientarile UE in urmatoarea perioada, la nivel national. Este inclus si bugetul necesar, in special ca sprijin de la Fondul Social European. Stabilitatea liniilor directoare de ocupare pe o perioada mai indelungata va facilita procesul de raportare al statelor membre.
Raportul comun asupra ocuparii fortei de munca: Comisia li Consiliul examineaza impreuna Planul de actiune si prezinta un raport comun privind ocuparea. Sunt prezentate sintetic principalele dezvoltari ale politicilor statelor membre in domeniul ocuparii fortei de munca, tendintele si problemele asupra carora trebuie sa se orienteze in viitor.
Recomandarile: pe baza analizei Raportului comun si a propunerilor Comisiei, Consiliul decide, prin majoritate calificata, sa emita recomandari specifice fiecarei tari. Rolul recomandarilor va creste avand in vedere cresterea diversitatii in cadrul UE si orientarea liniilor directoare pe rezultate. Ele vor permite orientari nuantate ale politicilor statelor membre, in concordanta cu situatia concreta din fiecare tara.
In acest mod, "procesul Luxemburg" pune in aplicare programul de planificare, monitorizare, examinare si ajustare a politicii de ocupare a fortei de munca. Instrumentele pentru monitorizarea si coordonarea politicii constituie mijlocul prin care actioneaza metoda deschisa de coordonare in domeniul ocupari fortei de munca.
Valoarea adaugata a "Metodei Deschise de Coordonare"
SEOFM a initiat o noua metoda de lucru la nivelul UE, cunoscuta sub numele de "metoda deschisa de coordonare", care se bazeaza de cinci principii: subsidiaritate, convergenta, management prin obiective, monitorizarea statului membru, abordare integrata.
Subsidiaritate : Metoda stabileste un echilibru intre coordonarea la nivelul UE in definirea obiectivelor si rezultatelor comune, si responsabilitatile statului membru de a decide asupra detaliilor continutului actiunilor pe care le intreprinde.
Convergenta: Strategia isi propune sa obtina rezultate stabilite de comun acord prin actiuni concertate, fiecare stat membru contribuind la ridicarea performantei medii europene.
Management prin obiective : Succesul strategiei se bazeaza pe folosirea indicatorilor cuantificati, tinte bine stabilite si standarde de comparatie, care permit monitorizarea si evaluarea progresului.
Monitorizarea statelor membre: Raportarea anuala duce la evaluarea si compararea progresului realizat si identificarea celor mai bune practici intre statele membre. Aceasta determina schimbul de experienta si presiunea de a imbunatati calitatea politicilor si are scopul de a determina dezbateri si cresterea eficientei politicilor de ocupare.
Abordarea integrata: Instructiunile de ocupare nu sunt limitate la politicile active ale pietei muncii, ci se extind la politicile sociale, educationale, fiscale, antreprenoriale si regionale. Reformele structurale nu pot fi realizate prin masuri izolate si dispersate, ci necesita o actiune consistenta si concertata de-a lungul unei palete largi de politici si masuri.
9.4.2.4. Linii directoare privind ocuparea
Obiective. Noile linii directoare privind ocuparea* reflecta cele trei obiective stabilite ca urmare a strategiei de la Lisabona, identificarea unui numar limitat de prioritati, cu un accent mai mare pe aplicarea si coordonarea SEOFM si implicarea partenerilor sociali. Statele membre vor conduce politicile proprii de ocupare in concordanta cu orientarile de politica economica si cu cele trei obiective referitoare la ocuparea deplina, calitatea si productivitatea muncii si coeziunea si includerea sociala.
Ocuparea deplina. Statele membre trebuie sa tinteasca ocuparea deplina prin aplicarea unei politici cuprinzatoare care sa includa masuri privind cererea si oferta de pe piata muncii si sa creasca ocuparea fortei de munca la nivelul stabilit de Consiliul de la Lisabona si Stockholm. Politicile de ocupare vor contribui la realizarea indicatorilor medii, la nivelul UE:
rata ocuparii de 67% pana in 2005 si 70% in 2010;
rata ocuparii pentru femei de 57% pana in 2005 si 60% in 2010;
rata ocuparii pentru persoanele cu varsta cuprinsa intre 55 si 64 de ani sa fie de 50% in 2010.
Imbunatatirea calitatii si productivitatii muncii. Imbunatatirea calitatii muncii este strans legata de inaintarea catre economia bazata pe cunoastere si pentru realizarea acestui obiectiv trebuie concertate eforturile tuturor, prin dialogul social. Calitatea muncii are un caracter complex, incluzand abilitatile fortei de munca, invatarea pe parcursul intregii vieti, egalitatea dintre barbati si femei, sanatatea si securitatea la locul de munca, flexibilitatea si securitatea muncii, accesul si includerea in piata muncii, organizarea muncii, balanta dintre timpul de activitate profesionala si cel alocat vietii personale, dialogul social, diversitate si nediscriminare si performanta globala a muncii. Cresterea ratei de ocupare trebuie corelata cu cresterea productivitatii, indeosebi prin contributia cresterii calitatii muncii.
Intarirea coeziunii si includerii sociale. Ocuparea este mijlocul principal prin care se realizeaza includerea sociala. Politicile de ocupare trebuie sa stimuleze accesul tuturor femeilor si barbatilor la locuri de munca mai bune, de calitate , sa combata discriminarea si sa previna excluderea de pe piata muncii. Trebuie promovata coeziunea economica si sociala prin reducerea disparitatilor in privinta ocuparii i somajului, abordarea problemelor de ocupare din zonele defavorizate si sprijinirea restructurarii economice si sociale in UE.
Prioritati de actiune. In urma evaluarilor primilor cinci ani ai aplicarii SEOFM, Comisia Europeana a identificat prioritatile de actiune si a stabilit indicatori concreti pana in 2010, care vor sprijini atingerea obiectivelor. Statele membre vor tine seama de aceste prioritati in politicile proprii de ocupare a fortei de munca.
Masuri active si preventive pentru someri si persoane inactive. Unul dintre cele mai semnificative rezultate ale SEOFM pana in prezent a fost introducerea sau accentuarea utilizarii in statele membre a unei abordari proactive in combaterea somajului, care are o semnificatie sporita in conditiile incetinirii cresterii economice si restructurarii pe scara larga. Prin aceasta prioritate se intentioneaza dezvoltarea masurilor active care pot preveni somajul de lunga durata si inactivitatea, promovand ocuparea somerilor si a persoanelor inactive. Statele membre vor asigura indrumare si asistenta pentru cautarea unui loc de munca, planuri de actiune individuale tuturor somerilor sau celor aflati in cautarea unui loc de munca. Pe baza nevoilor identificate, se vor stabili masurile prin care acestia isi pot spori sansele de angajare si de integrare, acordandu-se o atentie sporita celor care se confrunta cu cele mai mari probleme pe piata muncii. Se urmareste modernizarea serviciilor de ocupare a fortei de munca si evaluarea periodica a eficacitatii si eficientei programelor realizate.
Crearea de locuri de munca si dezvoltarea spiritului antreprenorial. Pornind de la faptul ca inovarea si libera initiativa sunt factorii-cheie pentru cresterea economica, competitivitate si locuri mai bune de munca, cu productivitate sporita, statele membre vor incuraja crearea mai multor locuri de munca si a unor locuri de munca de calitate, prin sprijinirea educatiei si formarii in dezvoltarea si managementul afacerilor, crearea unui mediu favorabil noilor afaceri prin reducerea barierelor administrative si simplificarea legislatiei. O atentie speciala va fi acordata potentialului de creare de locuri de munca ale noilor intreprinderi, al sectorului de servicii si al cercetarii si dezvoltarii tehnologice.
Abordarea schimbarii si promovarea adaptabilitatii si mobilitatii pe piata muncii. Se va facilita adaptarea firmelor si a lucratorilor la schimbare, in special prin programe de formare profesionala, avandu-se in vedere asigurarea flexibilitatii (prin tipuri de contracte de munca, timpul de lucru etc.) si securitatii muncii (conditii de munca mai bune, sanatatea si securitatea la locul de munca, aplicarea unor forme inovative de organizare a muncii, anticiparea schimbarilor si a restructurarii), fara a neglija rolul partenerilor sociali. Calificarile care lipsesc pe piata muncii vor fi abordate si printr-o serie de masuri privind mobilitatea ocupationala si geografica, in special prin aplicarea unui plan de actiune pentru recunoasterea calificarilor si transferul drepturilor sociale si de pensie, oferirea de indemnizatii si abordarea aspectelor legate de imigrare. O transparenta mai mare a posibilitatilor de formare profesionala si de angajare la nivel national si european vor determina sporirea sanselor de ocupare a locurilor de munca vacante. Astfel, pana in 2005, cei aflati in cautarea unui loc de munca vor putea sa consulte lista locurilor de munca vacante la nivel european, publicate de serviciile de ocupare din statele membre.
Promovarea dezvoltarii capitalului uman si invatarii pe parcursul vietii. Sunt necesare realizarea si punerea in aplicare a strategiilor pentru invatarea pe parcursul intregii vieti in toate statele membre. Imbunatatirea calitatii si eficientei sistemelor de educatie si formare trebuie sa constituie o prioritate in scopul pregatirii fortei de munca la nivelul cerut de o societate bazata pe cunoastere, care sa permita dobandirea de abilitati moderne si in concordanta cu cererea de pe piata muncii. Politicile vor avea ca scop obtinerea, pana in 2010, a urmatoarelor rezultate.
- cel putin 85% din cei in varsta de 22 ani din UE sa fie
absolventi de liceu;
- participarea la invatarea pe parcursul intregii vieti sa fie in medie de 12,5% din populatia adulta in varsta de munca (intre 25 si 64 ani), din UE.
Aplicarea acestor politici va duce la cresterea investitiilor in resursele umane, in special in intreprinderi, in scopul cresterii productivitatii si competitivitatii si al imbatranirii active.
Sporirea ofertei pe piata muncii si promovarea imbatranirii active. Corelata cu prioritatea trei, aceasta va urmari disponibilitatea locurilor de munca ce sprijina cresterea economica, luand in calcul si mobilitatea fortei de munca si, daca este posibil, forta de munca rezultata ca urmare a imigrarii.
Participarea pe piata muncii a tuturor categoriilor de populatie va fi amplificata prin folosirea unor mijloace diverse, de la atractivitatea locurilor de munca si plata muncii, imbunatatirea abilitatilor la masuri specifice de sprijin.
Sustinerea imbatranirii active se va realiza in special prin crearea conditiilor de munca pentru pastrarea locurilor de munca, cum ar fi: accesul la formarea continua, recunoasterea importantei asigurarii sanatatii si sigurantei la locul de munca, moduri inovative si flexibile de organizare a muncii si eliminarea stimulentelor pentru pensionarea inainte de termen, precum si stimularea patronilor de a angaja lucratori mai in varsta. Se urmareste atingerea obiectivului stabilit la Stockholm privind rata ocuparii pentru persoanele in varsta (55-64 ani) de 50% si pe cel de la Barcelona privind cresterea varstei de pensionare cu 5 ani, la nivelul UE (in 2001 era estimata la 59,9 ani), pana in 2010.
Egalitatea intre sexe. Politicile de ocupare vor urmari includerea egalitatii de sanse in toate prioritatile dar in acelasi timp, se vor dezvolta actiuni specifice pentru incurajarea participarii femeilor pe piata muncii si reducerea diferentei intre ratele ocuparii si somajului pentru femei si barbati, si a diferentei intre salarii, pana in 2010. masurile care trebuie aplicate sunt complexe si includ abordarea separarii sectoriale si ocupationale, educatie si formare profesionala, clasificarea ocupatiilor si sistemul de remunerare, informare si constientizare precum si transparenta actiunilor. Un rol important il au aspectele legate de imbinarea muncii cu timpul liber prin servicii de ingrijire a copilului si pentru alte persoane dependente, facilitarea intoarcerii la munca dupa perioade de absenta (de exemplu concediul paternal). In acest sens, tinta este de a se oferi servicii de ingrijire la 90% dintre copiii intre 3 ani si varsta scolara obligatorie si la 33% pentru copiii sub trei ani, pana in 2010.
Promovarea integrarii si combaterea discriminarii persoanelor dezavantajate pe piata muncii. Integrarea pe piata muncii a persoanelor dezavantajate este importanta pentru prevenirea excluderii sociale, cresterea ratei de ocupare si asigurarea sustenabilitatii sistemelor de protectie sociala. Statele membre vor intari masurile privind integrarea persoanelor care intampina dificultati pe piata muncii, cum ar fi cei care parasesc sistemul de invatamant mai devreme, lucratorii cu calificari scazute, persoane cu nevoi speciale, imigranti, minoritati etnice. Acestia vor fi sprijiniti prin cresterea capacitatii lor de a ocupa un loc de munca, cresterea posibilitatilor de angajare si prevenirea oricaror forme de discriminare. Pana in 2010 nu mai mult de 10% dintre copii vor depasi sistemul de invatamant mai devreme, se va reduce rata somajului pentru persoane cu nevoi speciale si diferenta dintre rata somajului pentru cetatenii UE si non-UE.
Stimularea cresterii atractivitatii muncii. Obiectivul privind cresterea contributiei muncii* trebuie vazut atat din punctul de vedere al celor aflati in cautarea unui loc de munca, cat si al patronilor. Balanta intre veniturile obtinute din munca, rezultate ca urmare a nivelului salariilor si al impozitelor, fata de cele obtinute din somaj sau inactivitate, determina decizia de a avea un loc de munca si de a-l pastra. Se promoveaza masurile care fac munca atractiva, si stimuleaza persoanele sa-si caute si sa pastreze locul de munca. Se vor reforma sistemele de impozite si beneficii, precum si interactiunea intre ele, pentru a elimina capcana somajului, saraciei si inactivitatii si pentru incurajarea participarii femeilor, lucratorilor cu calificari scazute, a lucratorilor in varsta, a persoanelor cu nevoi speciale si a celor retrasi de pe piata muncii. Pastrarea unui nivel adecvat pentru protectia sociala si in acelasi timp acordarea de sprijin pentru cautarea unui loc de munca, masuri de activare pentru angajare tinand seama de nevoile individuale, acordarea de stimulente pentru angajare acolo unde este cazul vor fi principalele interventii pentru aplicarea acestei prioritati in practica. Se urmareste ca, pana in 2010, sa se reduca rata marginala de impozitare si nivelul impozitelor pentru salariile scazute.
Reducerea ratei de ocupare pe "piata neagra". Statele membre trebuie sa realizeze acele actiuni care vor elimina munca nedeclarata ("la negru"), prin masuri complexe care includ simplificarea mediului de afaceri, eliminarea barierelor si acordarea de stimulente unde este nevoie, intarirea legii si aplicarea de sanctiuni.
Abordarea disparitatilor de abordare regionala. Vor fi luate masuri pentru eliminarea diferentelor regionale privind ocuparea si somajul. Se va sprijini potentialul local de creare a locurilor de munca, inclusiv in serviciile sociale, iar parteneriatele intre toti actorii implicati vor fi incurajate. Se vor asigura conditii favorabile pentru dezvoltarea sectorului privat si investitii in regiunile ramase in urma, in special in capitalul uman si stiintific, precum si in infrastructura adecvata.
Transpunerea in practica a liniilor directoare privind ocuparea. Responsabilitatea aplicarii SEOFM revine statelor membre. Punerea ei in practica necesita o administrare eficienta si implicarea tuturor partenerilor din domeniu, la nivel national, regional si local, in acelasi timp cu respectarea traditiilor si practicilor nationale. Partenerii sociali vor avea un rol important in implementarea si monitorizarea liniilor directoare si vor raporta la nivel national si european, contributia pe care au adus-o in toate domeniile de care raspund, in special managementul miscarii si adaptabilitatea, sinergia intre flexibilitate si securitate, dezvoltarea capitalului uman, egalitatea intre barbati si femei, cresterea atractivitatii muncii si imbatranirea activa, precum si sanatatea si securitatea la locul de munca. O prioritate in aplicarea SEOFM o constituie articularea cu politicile din alte domenii, cum ar fi cele stabilite prin liniile directoare de politica economica, sau altele, mai recente, privind educatia si formarea profesionala, antreprenoriatul, includerea sociala, pensiile si imigrarea.
9.4.3. Instrumente financiare care sprijina ocuparea
9.4.3.1. Fondul Social European
Fondul Social European (FSE) este instrumentul financiar al Uniunii Europene destinat a investi in resursele umane. Din 1957, FSE a realizat un principiu de finantare comuna pentru a completa ceea ce statele membre intreprind in vederea imbunatatirii calificarii personalului si de dezvoltare a potentialului de lucru al acesteia. Incepand cu anul 2000, Fondul Social European a intrat intr-o perioada de 7 ani, in care potentialul sau va fi utilizat in sensul implicarii totale - atat in sensul politicii, cat si al managementului - in eforturile depuse de statele membre pentru a pune in practica prioritatile legate de Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca - atat in ceea ce priveste aspectele strategice, cat si administrarea acestora.
Fondul Social European directioneaza banii europeni in scopul sprijinirii statelor membre in atingerea obiectivelor stabilite de comun acord in vederea crearii de locuri de munca mai numeroase si mai bune. Misiunea sa este de a ajuta la prevenirea si combaterea somajului, de a sprijini forta de munca si firmele europene sa realizeze plasamente mai bune si sa fie mai bine dotate pentru a raspunde noilor provocari si a-i impiedica pe oameni sa piarda legatura cu piata muncii. Astfel, FSE are urmatoarele atributii:
ajuta la dezvoltarea aptitudinilor individuale, mai ales pentru persoanele care au probleme in gasirea unui loc de munca, pastrarea lui sau intoarcerea in sectorul muncii dupa o perioada de absenta; poate, de asemenea, oferi spijinul necesar in momentul confruntarii cu aceste schimbari;
ofera sprijin statelor membre pentru stabilirea unor noi strategii si politici active de combatere a cauzelor fundamentale a somajului si pentru imbunatatirea calificarii; acest ajutor este oferit in mod flexibil, raspunzand cererilor concrete ale anumitor regiuni care se confrunta cu probleme specifice.
FSE este unul dintre cele patru Fonduri Structurale ale Uniunii Europene a caror misiune comuna este reducerea diferentelor intre standardele de viata existente intre persoane si intre regiunile din Uniunea Europeana. Celelalte trei Fonduri Structurale sunt: Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul European de Orientare si Garantare pentru Agricultura (FEOGA-O) si Instrumentul Financiar pentru Orientare in domeniul Pescuitului (IFOP). Impreuna, cele patru Fonduri Structurale vor utiliza aproape 195 miliarde de euro in perioada 2000-2006, avand trei obiective principale:
Obiectivul 1 se refera la regiunile mai putin dezvoltate al caror PIB/loc este sub 75% din nivelul mediu al Comunitatii. Actioneaza, de asemenea, in cateva dintre regiunile mai indepartate ale Uniunii Europene (departamentele franceze, insulele Azore, Madeira si insulele Canare), precum si in teritoriile putin populate din Suedia si Finlanda, care au beneficiat de ajutorul prevazut prin obiectivul 6 in perioada 1994-1999.
Obiectivul 2 se refera la transformarea economica si sociala a regiunilor care se confrunta cu dificultati structurale. Obiectivul 2 concentreaza sprijinul de la Fondul Structural pe maximum 18% din populatia Uniunii Europene. Acopera patru tipuri diferite de regiuni care se confrunta cu probleme specifice legate de schimbarea economica si sociala, indeosebi zone industriale care au probleme in a se adapta la schimbare (10% din populatie), dar si zone rurale in declin (5% din populatie), zone urbane in dificultate (2% din populatie), zone care depind de industria pescuitului (1% din populatie).
Obiectivul 3 include adaptarea si modernizarea strategiilor si sistemelor de educatie, formare si ocupare cu ajutorul FSE. Obiectivul 3 are un rol dublu, primul este de a sprijini dezvoltarea unor strategii si sisteme de educatie, formare si educare din toata tara. Statele membre vor trebui sa intocmeasca, ca parte integranta a planurilor lor, un Cadru Strategic de Referinta care sa stabileasca instructiunile privind programul de sprijinire a resurselor umane din intreaga regiune. Acest document este mijlocul principal care asigura ca programarea FSE pentru resurse umane la nivel national si regional este in concordanta cu activitatile si strategiile legate de Planul National de Actiune pentru Ocupare. Al doilea rol este de a asigura finantare pentru aceste programe in afara regiunilor sub incidenta Obiectivului 1.
Fondul Social European isi concentreaza atentia in special asupra sprijinului de care fiecare persoana are nevoie pentru a se conforma mai bine cerintelor de angajare, dar poate servi si pentru imbunatatirea sistemelor si structurilor de care piata muncii are nevoie pentru a functiona mai bine. Fondul Social European a sprijinit investitiile in calificarea fortei de munca. Se poate observa o evolutie sigura prin felul in care s-a produs acest lucru de-a lungul anilor. Din 1984, Fondul Social European finanteaza masuri de stimulare a ocuparii, iar din 1993 asistenta de la Fondul Social European este administrata prin programe ( programe integrate in regiunile sub incidenta Obiectivului 1), ca incepand cu anul 2000, Fondul Social European sa sprijine strategiile din domeniul fortei de munca.
In consecinta, Fondul Social European poate oferi sprijin pentru realizarea unei game variate de obiective strategice cu scopul de a ajuta statele membre sa dezvolte pietele interne si calificarile persoanelor care lucreaza sau cauta un loc de munca. Statele membre si regiunile din intreaga Uniune Europeana abordeaza aceasta chestiune in mod diferit si folosesc structuri diferite. De aceea, decid singure pe ce sectoare strategice se vor concentra si cum vor folosi cat mai bine fondurile de la Fondul Social European pentru domeniile pe a caror dezvoltare trebuie sa se concentreze cu prioritate, desi li se cere sa li se acorde o atentie deosebita dezvoltarii calificarilor si sanselor egale, precum si nevoii de a se asigura ca actiunile isi au punctul de plecare in planurile locale de dezvoltare.
Regulamentul FSE* stabileste cinci directii strategice de actiune:
1. Dezvoltarea si promovarea politicilor active specifice pietei muncii pentru combaterea si prevenirea somajului. Se are in vedere prevenirea somajului de lunga durata, atat in cazul femeilor, cat si al barbatilor, facilitarea reintegrarii pe piata muncii a somerilor de lunga durata, sprijinirea integrarii profesionale a tinerilor, sprijinirea reintegrarii profesionale a persoanelor care revin pe piata muncii dupa o perioada de absenta.
Politicile active ale pietei muncii au ca scop sprijinirea persoanelor care risca sa devina somere, precum si ajutarea somerilor sa revina pe piata muncii si sa nu intre in somaj de lunga durata. Promovarea oportunitatilor de ocupare a tinerilor este o cerinta fundamentala pentru prevenirea si combaterea somajului in randul tinerilor si pentru asigurarea tranzitiei de la scoala la viata profesionala. In general, se cauta sa se identifice cat mai repede persoanele care ar putea deveni someri si sa se ofere sprijin individualizat, combinand o gama larga de metode de asistenta, cum ar fi interviuri-diagnostic, formare identificata prin planul individual de actiune, consiliere profesionala, asistenta in gasirea unui loc de munca si experienta de lucru.
2. Promovarea sanselor egale pentru toti in vederea intrarii pe piata muncii, punandu-se accent pe cei care sunt in pericol de excludere sociala. Acest lucru necesita concentrarea asupra nevoilor specifice persoanelor cu nevoi speciale, minoritatilor etnice si altor grupuri si persoane care se confrunta cu dificultati specifice, precum ti pregatirea unei combinatii corespunzatoare de politici preventive si active pentru a-i ajuta sa patrunda pe piata muncii.
3. Promovarea si imbunatatirea formarii, educatiei si consilierii ca parte a politicii de invatare pe parcursul intregii vieti pentru a facilita si imbunatati accesul si integrarea pe piata muncii a extinde si mentine posibilitatea de ocupare si a promova mobilitatea profesionala, a intari legaturile intre institutiile de invatamant si formare profesionala si piata muncii. Trebuie stabilite si utilizate o politica si o strategie care sa permita mai multor persoane sa dobandeasca calificarea necesara. Pentru a dezvolta forta de munca calificata, care sa fie in pas cu lumea schimbatoare a locurilor de munca, trebuie sa se imbunatateasca sistemele de formare - in special sistemele pentru certificare recunoscute la nivel national. In acelasi timp, sistemele de educatie si formare trebuie sa fie mai bine adaptate la nevoile pietei muncii si sa pregateasca mai bine forta de munca pentru inceperea activitatii.
4. Promovarea unei forte de munca calificate, bine pregatite si adaptabile, a inovatiei si adaptabilitatii si organizarea muncii, dezvoltarea liberei initiative si a conditiilor de creare a locurilor de munca si sporirea abilitatilor si marirea potentialului uman in cercetare, stiinta si tehnologie.
Fondul Social European ii poate ajuta pe patroni si sindicate sa colaboreze cu administratiile pentru a moderniza metodele de lucru si tipurile de meserii si pentru a ajuta forta de munca sa se adapteze mai bine schimbarilor. Incurajarea initiativei si cresterea posibilitatilor de formare pot, de asemenea, ajuta la crearea de locuri de munca mai numeroase si mai bune. Activitatile de calificare si recalificare trebuie sa fie strans legate de planurile de dezvoltare economica, indiferent daca acestea sunt planuri de dezvoltare generala a intreprinderilor, planuri de dezvoltare locala sau regionala sau planuri de dezvoltare locala sau regionala sau planuri care sa asigure conditiile esentiale de dezvoltare intr-un domeniu de viitor (de exemplu, cercetare si dezvoltare).
5. Masuri specifice pentru imbunatatirea accesului si participarii femeilor pe piata muncii, incluzand dezvoltarea lor profesionala, accesul la noi oferte de lucru si la pornirea unei afaceri, precum si pentru reducerea separarii pe verticala si pe orizontala pe baza diferentierii intre sexe pe piata muncii. Discriminarea poate fi abordata prin stabilirea unor praguri sau cote de reprezentare a femeilor la diferite niveluri sau in diferite sectoare de lucru si prin programe destinate in mod special femeilor (ex. libera initiativa). Sprijinirea femeilor in atingerea acestor niveluri de reprezentare nu trebuie sa se limiteze doar la cursuri de formare, ci trebuie sa implice intreaga gama de politici active ale pietei muncii pentru a se concentra asupra obstacolelor specifice cu care se confrunta femeile. Ar trebui, de asemenea, sa se asigure ca femeile beneficiaza pe deplin de noile forme flexibile ale organizarii muncii.
In cadrul acestor cinci domenii, FSE trebuie sa tina cont de trei obiective fundamentale:
sprijinirea initiativelor locale de ocupare, in special acordurile locale si teritoriale de ocupare;
aspectele sociale si cele specifice pietei muncii legate de societatea informationala, pentru a exploata potentialul sau de lucru si pentru a se asigura ca facilitatile si avantajele sale sunt disponibile tuturor;
asigurarea includerii obiectivului sanselor egale pentru barbati si femei, ca obiectiv al tuturor activitatilor.
Ca si in cazul celorlalte Fonduri Structurale, banii de la Fondul Social European sunt distribuiti fiecarui stat membru pe baza nevoilor tarii. Comisia Europeana agreeaza cu fiecare stat prioritatile de finantare din programele operationale realizate pentru diferitele sectoare prioritare ale tarii.
9.4.3.2. EQUAL, Initiativa Comunitara in domeniul resurselor umane
Exista patru Initiative Comunitare* care sunt finantate din bugetul Fondurilor Structurale. Initiativele Comunitare folosesc metode de lucru diferite de cele ale altor programe ale Fondurilor structurale, asa-numitele masuri majoritare pentru a atinge aceleasi obiective ale coeziunii economice si sociale. Ele urmaresc sa deschida calea unor metode inovatoare in zonele lor de actiune si sa realizeze retele transnationale de persoane si organizatii implicate in acelasi domeniu, pentru a face schimb de experienta intre statele membre si regiunile acestora. Initiativele Comunitatii sunt un fel de laborator pentru noi metode integrate si au sarcina specifica de a pune la dispozitie rezultatele obtinute pentru ca aceasta sa poata servi la elaborarea politicilor la alte niveluri si in cadrul altor state membre. Un procentaj de 5,35% din totalul bugetului Fondurilor Comunitare (estimativ 10,5 miliarde euro) a fost alocat acestor patru Initiative Comunitare pentru perioada 2000-2006.
Fondul Social European va oferi o finantare de 2,84 miliarde euro pentru EQUAL, care va sprijini* crearea parteneriatelor transnationale prin care se cauta noi mijloace de combatere a tuturor formelor de excludere, discriminare si inegalitate legate de piata muncii. Este necesara realizarea unor "parteneriate de dezvoltare" care reunesc parteneri din asociatii si organizatii publice si private care sa promoveze in regiunea sau sfera lor de activitate prioritatile Strategiei Europene de Ocupare. Scopul final este acela de a asigura accesul la piata muncii pentru toti.
Regulamentul FSE va fi revizuit pana in 2006. Propunerea privind viitorul Fondurilor Structurale, lansata de Comisia Europeana cu ocazia prezentarii celui de-al treilea raport privind coeziunea economica si sociala, in februarie 2004, nu mai include initiativa EQUAL dupa 2006.
9.4.3.3. Alte posibilitati de finantare
Imbunatatirea competentei fortei de munca nu se limiteaza la actiunea FSE, ci este urmarita ca parte integranta a mai multor masuri ale UE, cum ar fi:
in domeniul educatiei, programele Socrates si Leonardo da Vinci au promovat o dimensiune internationala in universitati si scoli si in formarea profesionala, prin masuri orientate spre a deschide accesul la oportunitati de invatare pentru toti, in tara sau in strainatate, prin parteneriate, schimburi de studenti, si desfiintarea birocratiei care impiedica recunoasterea reciproca a calificarilor in statele membre.
Sprijin pentru cercetarea si dezvoltarea tehnologica prin acordarea de prioritate actiunilor care asigura utilizarea noilor tehnologii in toate activitatile vietii de zi cu zi, astfel incat tot mai multi cetateni ai UE sa aiba competenta de a fi parte activa in cadrul societatii bazate pe cunoastere.
|
