Puterea executiva
Precizari terminologice
Īn cadrul "puterilor" statului se distinge, prin continut si trasaturi specifice, puterea executiva. Aceasta putere este nominalizata īn stiinta si legislatie (īn constituti 16116o146q e īn primul rānd) fie prin expresia "putere executiva", fie prin cea de "autoritate administrativa", fie prin cea de "administratie de stat". Constitutia Romāniei, sub titlul III intitulat Autoritatile publice reglementeaza, īn ordine, Parlamentul (cap. I), Presedintele Romāniei (cap. II), Guvernul (cap. III), Administratia publica (cap. V). Practic sunt numite direct autoritatile.
seful de stat, deseori denumit seful executivului, purtānd, de regula, denumirea de monarh sau presedinte, se prezinta cu trasaturi diferite īn functie de forma de guvernamānt.
Guvernul este consacrat īn constitutii sub denumiri diferite precum cele de Cabinet, Guvern, Consiliu de Ministri. Aceste denumiri depind de sistemul constitutional, de faptul daca executivul este format din una sau doua structuri. Guvernul are doua componente si anume seful guvernului (acolo unde exista) si ministri si secretari de stat. Potrivit art. 102 alin. (3) al Constitutiei Romāniei, Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica.
Ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice executa legile īn domeniile lor de activitate. De aceea mai sunt denumite de domeniu sau de resort. Ele se subordoneaza guvernului.
Organele administratiei publice locale īsi desfasoara activitatea īn unitatile administrativ-teritoriale. Ele cunosc o subordonare ierarhica (pe verticala) fata de organele executive superioare, dar si (uneori) o subordonare pe orizontala fata de organele locale alese prin vot de catre cetateni.
Desemnarea sefului de guvern si a membrilor acestuia
Īn Romānia, potrivit Constitutiei, seful de stat desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, īn urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta īn parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate īn parlament. Candidatul va cere, īn termen de 10 zile de la desemnare, votul de īncredere al parlamentului asupra programului si a īntregii liste a Guvernului. Programul si lista guvernului se dezbat de catre Camera Deputatilor si de catre Senat īn sedinta comuna. Votul de īncredere se acorda cu votul majoritatii deputatilor si al senatorilor, iar pe baza sa Presedintele Romāniei numeste Guvernul. Primul-ministru si ceilalti ministri vor depune individual, īn fata Presedintelui, juramāntul de credinta, acesta fiind momentul īncepānd cu care membrii Guvernului īsi īncep exercitarea mandatului, (art. 104 din Constitutia revizuita)
Presedintele Romāniei are dreptul sa revoce si sa numeasca, la propunerea primului ministru pe membrii Guvernului, īn caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului. Articolul 107 alin. (2) din Constitutia revizuita prevede ca Presedintele nu poate totusi sa īl revoce pe Primul-Ministru. Doar īn cazul īn care Primul-Ministru se afla īntr-una din situatiile enumerate la art. 106 din Constitutie (demisie, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces sau alte cazuri prevazute de lege) seful statului poate desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pāna la formarea noului Guvern.
Raporturile legislativ-executiv īn legatura cu activitatea acestora
Īn activitatea de guvernare legislativul si executivul au un rol hotarātor. Participarea lor la actul guvernarii este complexa si nuantata īncāt uneori este dificil de identificat cāt reprezinta īn guvernare interventia legislativului si cāt cea a executivului.
Se afirma tot mai des si mai ferm ca organele executive sunt singurele īn masura sa elaboreze politica si sa o puna īn aplicare. Rolul organelor executive, se spune, este de a lua decizii, de a realiza programe, de a angaja si realiza negocieri, de a recompensa pe cei devotati, de a sanctiona īncalcarile, de a reglementa afacerile si problemele curente, ceea ce nu poate face o adunare parlamentara.
Se considera ca organele executive sunt perfect īnarmate pentru aceasta misiune. Din punct de vedere tehnic ele dispun de oameni de decizie, ierarhizati. Din punct de vedere politic membrii executivului (a se vedea situatia primului-ministru) sunt conducatori, lideri ai partidului majoritar, īn fine, din punct de vedere institutional executivul dispune de mijloace administrative, financiare si de o forta publica ce este indispensabila executarii legilor.
Interventia legislativului īn activitatea executivului
Aceasta se realizeaza prin mai multe cai:
a. Adoptarea legilor
Puterea legislativa este cea care stabileste normele juridice (legile) pe care puterea executiva trebuie sa le aduca la īndeplinire, sa le execute.
b. Aprobarea programul executivului
Orice guvern īsi formuleaza un program de guvernare. Acest program este aprobat de parlament, aprobarea fiind si un vot de īncredere īn guvern. De regula, neaprobarea programului conduce la demisia guvernului.
c. Aprobarea delegarii legislative
Īn anumite situatii si conditii guvernul poate fi abilitat sa emita norme juridice īn domenii rezervate legii. Trebuie observat ca numai parlamentul da o asemenea delegare, stabilind cu acest prilej domeniul si durata delegarii, precum si modul īn care va controla exercitarea delegatiei de catre guvern (a se vedea si art. 115 din Constitutia Romāniei privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante).
d. Controlul activitatii guvernului
Este una din cele mai importante functii ale parlamentului. Desi aceasta functie pierde mult din importanta daca guvernul dispune īn adunari de o majoritate fidela, ea ramāne o functie nu numai teoretica, ci si practica. Dar existenta parlamentului si dreptului sau de control, explicit prevazut īn constitutii, constituie un avertisment permanent pentru executiv si un garant contra eventualelor abuzuri.
2. Interventia executivului īn activitatea legislativului
Relatiile dintre cele doua puteri, legislativa si executiva implica si interventii ale executivului, care se exprima īndeosebi cu prilejul initiativei legislative, al promulgarii legilor si al referendumului.
a. Cu prilejul initiativei legislative
Importanta initiativei legislative īn guvernare a fost explicata deja. Se constata ca, īn toate sistemele constitutionale, printre subiectele dreptului de initiativa legislativa se numara si guvernul. Dar, si acest lucru este revelator aici, guvernul īsi exercita cu prisosinta dreptul de initiativa legislativa.
b. Cu prilejul promulgarii legilor
Promulgarea legii, etapa finala īn procesul complex de elaborare a acesteia, a apartinut si apartine de regula executivului, prin seful acestuia. Promulgarea legii nu este o simpla semnare a legii. Desi de regula este obligatorie, īn unele sisteme constitutionale promulgarea presupune posibilitatea pentru seful statului de a cere, īn cazuri īntemeiate, reexaminarea legii de catre Parlament. Uneori seful statului are drept de veto, putānd practic bloca o lege.
c. Cu prilejul referendumului
Īn multe sisteme constitutionale organizarea referendumului este īn sarcina executivului si el poate privi chiar adoptarea unor legi.
Compatibilitatea functiei parlamentare si functiei executive
Practica constitutionala a statelor evidentiaza cel putin trei solutii distincte. Sunt sisteme constitutionale īn care exercitiul unei functii ministeriale este considerat ca incompatibil cu exercitiul unui mandat īn parlament.
Un al doilea sistem practicat cauta sa valorifice cāt mai mult echilibrul si colaborarea puterilor permitānd cumularea celor doua functii (mandate).
Exista un al treilea sistem, de mijloc, īn tarile īn care ministrii nu sunt obligati sa fie si parlamentari.
Īn Romānia, potrivit Constitutiei, functia de membru al guvernului este compatibila cu cea de parlamentar.
Cresterea rolului executivului. Cauze si consecinte
Exista tendinta constanta de crestere a rolului executivului, tendinta evidenta īn sistemele pluraliste de guvernamānt.
Aceasta tendinta nu este īntāmplatoare si nici pur subiectiva. Ea īsi gaseste explicatia si justificarea īn rolul hotarātor al partidelor politice īn crearea celor mai importante institutii statale. Asa vazute lucrurile vom observa ca la putere este adus acel guvern care sa īnfaptuiasca platforma electorala a partidului īnvingator īn alegeri, desigur īmpreuna cu majoritatea din corpurile legiuitoare. De aici tendinta de a da guvernului misiunea, dar posibilitatea luarii marilor decizii politice care se traduc prin legi sau prin masurile executive, corpurilor legiuitoare rezervāndu-li-se rolul de organisme de reflectie si de control al actiunilor guvernului. Aceasta fundamentare teoretica si practica face ca guvernul, considerat subordonat parlamentului fiindca nu rezulta direct din alegeri, sa fie īn realitate "elementul motor si dinamic al īntregului sistem politic" (Pierre Pactet). īn relatia legislativ-executiv guvernului nu i se mai rezerva deci un rol secundar, ci deseori un rol primordial.
Daca privim executivul īn complexitatea lui, vom observa ca tendinta de crestere a rolului sau este practic institutionalizata. Astfel, īn unele sisteme constitutionale, seful de stat este ales prin vot universal, el primind īmputernicirile sale direct de la popor (SUA, Franta, Romānia).
Cresterea rolului executivului se exprima si prin trecerea īn sarcina sa a unor atributii legislative, lucru evident mai ales prin legislatia delegata (Franta, Romānia), īn fine, importanta crescānda a sectoarelor afaceri straine, aparare, economie, sectoare īn care parlamentele pot face putine lucruri, duce evident la sporirea rolului executivului.
|
