Puterea politica. Concept, trasaturi, functii si forme de manifestare
Puterea politica constituie un subsistem al puterii sociale cu rol determinant în reglarea si functionarea vietii sociale, ea reprezentând capacitatea unor grupuri de oameni de a-si impune vointa în organizarea si conducerea de ansamblu a societatii.
Puterea politica are anumite trasaturi care o indivizualizeaza fata de alte forme de putere din societ 535f56f ate, precum:
Ø se manifesta la nivelul cel mai general al societatii, asigurând organizarea si conducerea ei la nivel global;
Ø prin forta de care dispune, detine capacitatea de a coordona celelalte forme ale puterii, pe care le slujeste, în scopul asigurarii concertarii acestora spre o conducere unitara cu caracter suveran;
Ø se exercita, de regula, pe baza unei legislatii asigurate prin constitutie si alte legi;
Ø se manifesta în mod organizat, prin intermediul unor institutii politice (stat, partide etc.).
Asadar, puterea politica asigura organizarea societatii în ansamblul sau, constituind elementul integrator, liantul principal de legatura a tuturor structurilor sociale, ducând la o conducere unitara a societatii.
Manifestându-se în mod organizat, în sfera puterii politice intra:
Ø puterea suverana a statului, prin capacitatea sa de a organiza si conduce societatea în interesul comunitatii umane respective si de a o reprezenta în raporturile cu alte comunitati. De aceea, statul, cu principalele sale structuri (legislativa, executiva, judecatoreasca), reprezinta pivotul puterii politice;
Ø partidele si alte organizatii politice care, prin elaborarea unor optiuni de organizare si conducere a societatii, pot sa asigure exercitarea guvernarii în stat;
Ø mijloacele de informare care, prin capacitatea lor de influentare, au un mare rol în adoptarea unor atitudini si impunerea unor pozitii în conducerea societatii.
Pentru îndeplinirea rolului sau, puterea are mai multe functii:
Ø functia programatica, decizionala care consta în elaborarea unor programe, a liniilor directoare în care elementul esential îl constituie decizia, în conformitate cu care trebuie sa se actioneze. Decizia, asa cum noteaza Burdeau, "angajeaza colectivitatile într-un mod ireversibil, trasându-le sarcini a caror realizare le afecteaza în întregime"[1]).
Prin efectul lor, deciziile conditioneaza succesul daca sunt corespunzatoare, dar pot sa conduca si la insucces daca blocheaza evolutia. Prin pozitia centrala a grupului conducator în mecanismul puterii, deciziile politice devin obligatorii pentru societate, ele luând de regula forma legilor, decretelor, hotarârilor. Cu cât programul de actiune, deciziile luate concorda cu cerintele generale ale progresului, cu atât mai mult puterea câstiga în credibilitate si autoritate;
Ø functia organizatorica consta în capacitatea puterii de a stabili formele organizatorice cele mai adecvate si de a mobiliza grupurile sociale asupra carora îsi exercita puterea pentru a actiona în conformitate cu programul adoptat;
Ø functia ideologica, de educare a oamenilor în spiritul valorilor ce decurg din programul stabilit si prin care se încearca obtinerea adeziunii indivizilor la decizia adoptata;
Ø functia coercitiva, de constrângere prin diferite mijloace, fie pentru a determina pe oameni sa actioneze în conformitate cu cele adoptate, fie de reprimare a împotrivirii celor ce se opun;
Ø functia de control, de urmarire a modului în care linia stabilita este respectata si a masurilor ce se impun, în conformitate cu legea;
Ø pregatirea de specialisti care sa se ocupe în exclusivitate de organizarea vietii sociale în conformitate cu vointa puterii politice, îndeosebi în exercitarea guvernarii.
Deoarece puterea se exercita într-un cadru organizat, prin intermediul unor institutii, organizatii, functiile puterii sunt exercitate într-un mod specific, de fiecare organism în parte. si, ca atare, le vom întâlni, într-o forma sau alta, la institutiile politice, îndeosebi la stat.
Puterea politica se exercita prin diferite mijloace politice, economice, ideologice, juridice, militare etc., aflate într-o strânsa interdependenta.
În corelatie cu puterea politica se afla puterea civila, respectiv capacitatea acesteia ca, prin mijloace de care dispune (organizatii, mijloace de informare, opinia publica), sa impuna puterii politice îndeplinirea misiunii ce i-a fost încredintata, de a sluji societatea.
Prin modul în care actioneaza în societate, puterea politica se prezinta sub forma democratica sau dictatoriala.
Puterea democratica exista atunci când aceasta se constituie ca un rezultat al consultarii si consimtamântului cetatenilor si ale carei decizii concorda cu aspiratiile si interesele de progres ale societatii.
Puterea dictatoriala (sau alienata) este aceea care nu emana de la popor, aparând ca o forta straina si ostila si care nu tine cont de optiunile politice ale cetatenilor. Puterea dictatoriala foloseste mijloace de represiune, îngradind accesul la actul decizional al membrilor societatii, a caror vointa este ignorata si anihilata prin mijloace coercitive.
În epoca contemporana puterea dictatoriala îsi dovedeste tot mai mult incapacitatea de a se mentine, de a-si îndeplini functia publica de conducere a societatii, fiind nevoita, sub presiunea maselor, sa cedeze tot mai mult puterii democratice. Puterea dictatoriala recurge la mitul politic, adica la promovarea unor mistificari ale realitatii sociale, la anomie, în care normele de convietuire sociala nu se mai respecta, conducând la o situatie confuza si de degradare sociala. Valorile politice pe care se sprijina puterea dictatoriala devin tot mai anacronice, ducând la degradarea si înlaturarea ei.
Ca forma spirituala de alienare a puterii, mitul politic probeaza faptul ca valorile politice pe care se sprijina puterea au devenit anacronice, iar ideologia "trebuie" sa recurga la mistificari pentru a bloca întelegerea incompatibilitatii între valorile puterii devenite mituri si aspiratiile grupurilor sociale cele mai largi. În mod cert, justificarea structurilor si practicilor puterii alienate constituie functia fundamentala a oricarui mit politic.
În ceea ce priveste violenta, ca ipostaza fundamentala de manifestare a puterii alienate, aceasta semnifica o asemenea reducere a resurselor de care dispune puterea politica încât ea este "obligata" sa recurga consecvent la constrângerea psihologica si fizica pentru a obtine o anumita supunere si pentru a mentine stabilitatea. În realitate, violenta constituie instrumentul care ameninta stabilitatea sociala, anticipând începutul sfârsitului.
Notiunea de anomie exprima absenta sau nesocotirea normelor în cadrul unei societati, a unor colectivitati, starea unei societati dereglate, farâmitate. În lucrarea "Social Theory and Social Structure", R. Merton face deosebirea între anomia simpla, pe care o identifica cu starea de confuzie si anomia acuta, care duce, în cele din urma, la "dezintegrarea valorilor si sistemelor".
Constituind o problema centrala a sistemului politic, puterea politica are capacitatea de a asigura ordinea, progresul social, bunastarea cetatenilor, acest lucru fiind însa conditionat de caracterul democratic al elementelor cu care opereaza.
[1])G. Burdeau, Traité de Science politique, Paris, 1966, p. 603
|
