Puterea politica. Concept, trasaturi, functii si forme de manifestare

Puterea politica. Concept, trasaturi, functii si forme de manifestare

Puterea politica constituie un subsistem al puterii sociale cu rol determinant in reglarea si functionarea vietii sociale, ea reprezentand capacitatea unor grupuri de oameni de a-si impune vointa in organizarea si conducerea de ansamblu a societatii.

Puterea politica are anumite trasaturi care o indivizualizeaza fata de alte forme de putere din societate, precum:

Ø  se manifesta la nivelul cel mai general al societatii, asigurand organizarea si conducerea ei la nivel global;

Ø  prin forta de care dispune, detine capacitatea de a coordona celelalte forme 121f59b ale puterii, pe care le slujeste, in scopul asigurarii concertarii acestora spre o conducere unitara cu caracter suveran;

Ø  se exercita, de regula, pe baza unei legislatii asigurate prin constitutie si alte legi;

Ø  se manifesta in mod organizat, prin intermediul unor institutii politice (stat, partide etc.).

Asadar, puterea politica asigura organizarea societatii in ansamblul sau, constituind elementul integrator, liantul principal de legatura a tuturor structurilor sociale, ducand la o conducere unitara a societatii.

Manifestandu-se in mod organizat, in sfera puterii politice intra:

Ø  puterea suverana a statului, prin capacitatea sa de a organiza si conduce societatea in interesul comunitatii umane respective si de a o reprezenta in raporturile cu alte comunitati. De aceea, statul, cu principalele sale structuri (legislativa, executiva, judecatoreasca), reprezinta pivotul puterii politice;

Ø  partidele si alte organizatii politice care, prin elaborarea unor optiuni de organizare si conducere a societatii, pot sa asigure exercitarea guvernarii in stat;

Ø  mijloacele de informare care, prin capacitatea lor de influentare, au un mare rol in adoptarea unor atitudini si impunerea unor pozitii in conducerea societatii.

Pentru indeplinirea rolului sau, puterea are mai multe functii:

Ø  functia programatica, decizionala care consta in elaborarea unor programe, a liniilor directoare in care elementul esential il constituie decizia, in conformitate cu care trebuie sa se actioneze. Decizia, asa cum noteaza Burdeau, 'angajeaza colectivitatile intr-un mod ireversibil, trasandu-le sarcini a caror realizare le afecteaza in intregime'[1]).

Prin efectul lor, deciziile conditioneaza succesul daca sunt corespunzatoare, dar pot sa conduca si la insucces daca blocheaza evolutia. Prin pozitia centrala a grupului conducator in mecanismul puterii, deciziile politice devin obligatorii pentru societate, ele luand de regula forma legilor, decretelor, hotararilor. Cu cat programul de actiune, deciziile luate concorda cu cerintele generale ale progresului, cu atat mai mult puterea castiga in credibilitate si autoritate;

Ø  functia organizatorica consta in capacitatea puterii de a stabili formele organizatorice cele mai adecvate si de a mobiliza grupurile sociale asupra carora isi exercita puterea pentru a actiona in conformitate cu programul adoptat;

Ø  functia ideologica, de educare a oamenilor in spiritul valorilor ce decurg din programul stabilit si prin care se incearca obtinerea adeziunii indivizilor la decizia adoptata;

Ø  functia coercitiva, de constrangere prin diferite mijloace, fie pentru a determina pe oameni sa actioneze in conformitate cu cele adoptate, fie de reprimare a impotrivirii celor ce se opun;

Ø  functia de control, de urmarire a modului in care linia stabilita este respectata si a masurilor ce se impun, in conformitate cu legea;

Ø  pregatirea de specialisti care sa se ocupe in exclusivitate de organizarea vietii sociale in conformitate cu vointa puterii politice, indeosebi in exercitarea guvernarii.

Deoarece puterea se exercita intr-un cadru organizat, prin intermediul unor institutii, organizatii, functiile puterii sunt exercitate intr-un mod specific, de fiecare organism in parte. Si, ca atare, le vom intalni, intr-o forma sau alta, la institutiile politice, indeosebi la stat.

Puterea politica se exercita prin diferite mijloace politice, economice, ideologice, juridice, militare etc., aflate intr-o stransa interdependenta.

In corelatie cu puterea politica se afla puterea civila, respectiv capacitatea acesteia ca, prin mijloace de care dispune (organizatii, mijloace de informare, opinia publica), sa impuna puterii politice indeplinirea misiunii ce i-a fost incredintata, de a sluji societatea.

Prin modul in care actioneaza in societate, puterea politica se prezinta sub forma democratica sau dictatoriala.

Puterea democratica exista atunci cand aceasta se constituie ca un rezultat al consultarii si consimtamantului cetatenilor si ale carei decizii concorda cu aspiratiile si interesele de progres ale societatii.

Puterea dictatoriala (sau alienata) este aceea care nu emana de la popor, aparand ca o forta straina si ostila si care nu tine cont de optiunile politice ale cetatenilor. Puterea dictatoriala foloseste mijloace de represiune, ingradind accesul la actul decizional al membrilor societatii, a caror vointa este ignorata si anihilata prin mijloace coercitive.

In epoca contemporana puterea dictatoriala isi dovedeste tot mai mult incapacitatea de a se mentine, de a-si indeplini functia publica de conducere a societatii, fiind nevoita, sub presiunea maselor, sa cedeze tot mai mult puterii democratice. Puterea dictatoriala recurge la mitul politic, adica la promovarea unor mistificari ale realitatii sociale, la anomie, in care normele de convietuire sociala nu se mai respecta, conducand la o situatie confuza si de degradare sociala. Valorile politice pe care se sprijina puterea dictatoriala devin tot mai anacronice, ducand la degradarea si inlaturarea ei.

Ca forma spirituala de alienare a puterii, mitul politic probeaza faptul ca valorile politice pe care se sprijina puterea au devenit anacronice, iar ideologia 'trebuie' sa recurga la mistificari pentru a bloca intelegerea incompatibilitatii intre valorile puterii devenite mituri si aspiratiile grupurilor sociale cele mai largi. In mod cert, justificarea structurilor si practicilor puterii alienate constituie functia fundamentala a oricarui mit politic.

In ceea ce priveste violenta, ca ipostaza fundamentala de manifestare a puterii alienate, aceasta semnifica o asemenea reducere a resurselor de care dispune puterea politica incat ea este 'obligata' sa recurga consecvent la constrangerea psihologica si fizica pentru a obtine o anumita supunere si pentru a mentine stabilitatea. In realitate, violenta constituie instrumentul care ameninta stabilitatea sociala, anticipand inceputul sfarsitului.

Notiunea de anomie exprima absenta sau nesocotirea normelor in cadrul unei societati, a unor colectivitati, starea unei societati dereglate, faramitate. In lucrarea 'Social Theory and Social Structure', R. Merton face deosebirea intre anomia simpla, pe care o identifica cu starea de confuzie si anomia acuta, care duce, in cele din urma, la 'dezintegrarea valorilor si sistemelor'.

Constituind o problema centrala a sistemului politic, puterea politica are capacitatea de a asigura ordinea, progresul social, bunastarea cetatenilor, acest lucru fiind insa conditionat de caracterul democratic al elementelor cu care opereaza.