REGIMURI POLITICE DICTATORIALE
Termenul de dictatura provine de la latinescul "dictatura", derivat din "dictare- a firma", însemnând dominatia nelimitata a unui grup social, a unei persoane.
Dictatorul (lat. "dictator") , este persoana care exercita conducerea fara nici un control al statului, având puteri discretionare.
În Roma antica, dictatura însemna puterea absoluta a unui despot (autocrat, tiran). Notiunea era atribuita magistratilor superiori investiti cu puteri nelimitate în împrejurari exceptionale- razboaie, rascoale populare - pentru o perioada în principiu , de 919f56j 51;ase luni. Exprimând, initial, o putere legal constituita, la sfârsitul republicii romane prin dictatura se întelegea puterea celui care a acaparat-o prin mijloace ilegale.
În politologie, termenul de dictatura este identificat cu cel de totalitarism, despotism, autocratie
Cu privire la trasaturile definitorii ale dictaturii exista o diversitate de pareri, dintre care mentionam:
caracterul absolut al autoritatii supreme;
absenta unor norme de succesiune;
lipsa unor legi sau cutume în virtutea carora dictatorii sa raspunda pentru faptele lor;
concentrarea puterii în mâna unei singure persoane.
De-a lungul istoriei, au existat mai multe regimuri dictatoriale, îndeosebi în epocile sclavagista si feudala, sub forma monarhiilor absolutiste. Odata cu epoca moderna, regimurile absolutiste au primit puternice lovituri, prin aparitia regimurilor democratice. Cu toate acestea, istoria moderna si, în mod deosebit, cea contemporana, au înregistrat si regimuri politice dictatoriale. Mare amploare au avut dictaturile de tip fascist ( Moussolini, Hitler, Horty etc) si comunist (Stalin, Mao-Tzedun etc). În afara de aceste regimuri dictatoriale de mare amploare se cunosc si alte regimuri dictatoriale militare, personale etc.
Dictaturile totalitare sunt regimuri politice fundamentate pe ideologia si partidul politic de extrema dreapta sau de extrema stânga, ale caror mijloace si practici au atins formele cele mai arbitrare ale puterii absolute discretionare, exercitate prin teroare, propaganda si asasinat. Regimurile totalitare au unele trasaturi comune, la baza aparitiei si mentinerii lor stând:
existenta unui singur partid, fapt ce a determinat înlaturarea statului de drept;
ideologii singulare, absolutiste, cu caracter mesianic, care la fascism s-a manifestat în exterminarea popoarelor si indivizilor apartinând altor comunitati,rase, sau conceptii, iar ideologia comunista, prin misiunea "istorica" a clasei muncitoare si a tezei "luptei de clasa" care a distrus drepturile si libertatile natiunilor, ale indivizilor, ale tuturor comunitatilor sociale care s-au aflat sub comunism:
mitul dominatiei charismatice, mitologia sefului predestinat sa conduca creându-se cultul sefului (personalitatii) întretinut prin mijloacele propagandei si ideologiei partidului, impuse pâna la dimensiunile unei isterii colective.
Regimurile totalitare comuniste au aparut în timpul primului razboi mondial ( în fostul imperiu tarist) si dupa al doilea tazboi mondial în unele tari din centrul si estul Europei, în Asia si America Latina si au disparut, în buna parte, ca urmare a revolutiilor anticomuniste din anii 1989-1990. Regimurile totalitare fasciste au aparut dupa primul razboi momdial, si au fost înlaturate dupa al doilea razboi mondial, ca urmare a victoriei Natiunilor Unite.
Dupa primul razboi mondial, îndelungat si pustiitor, comunitatea europeana s-a aflat în fata unei profunde framântari social - politice. Criza sociala puternica, razboiul, saracia maselor au produs perimarea idealurilor si valorilor umaniste afectate profund de mizerie si agresiune.
În cadrul procesului de eliberare nationala, s-a produs destramarea si prabusirea marilor imperii, realizându-se o noua configuratie national-statala în Europa
Fascismul si comunismul - dictaturi - au aparut, mai ales, în unele state foste , imperiale, continând si dezvoltând pe alte planuri traditiile de dominatie antidemocratica.
În fostul imperiu tarist, în Ungaria, si în parte în
Dupa prabusirea marilor imperii, la scurt timp, se observa ca s-a trecut de la tarism la comunism, de la austro-ungarism si imperiul militarist german la comunismul stângii extremiste, ca, în final, sa se instaureze, în Ungaria si Germania, regimurile de extrema dreapta. Acest fapt a demonstrat disponibilitatea acestor societati - mostenitoare ale fostilor structuri imperiale agresoare- pentru asezarea regimurilor totalitare. Italia, dupa primul razboi mondial, prezenta un imperialism sarac, neîmplinit în tendintele sale de expansiune economica si teritoriala, unde "criza sociala interna a declansat mari actiuni revendicative. Gruparile de extrema stânga, puternice în centrul industrial din norul tarii, se orienteaza spre modelul sovietelor" ca modalitate a declansarii revolutiei comuniste.
Miscarea politico-fascista, condusa de B.Mussolini (fost director al ziarului socialist "Avanti", el însusi socialist în prima parte a vietii), reuseste, datorita slabiciunii si fricii fortelor politice liberale, amenintate de valul revendicarilor sociale si de o posibila revolutie bolsevica, sa impuna dictatura grupurilor fasciste, venita si ea din miscarea agresiva si violenta a strazii, ca alternativa în solutionarea crizei de autoritate politica si obtinerea echilibrului social.
Revolutia democratica din Rusia, din februarie 1917, ar fi putut permite dezvoltarea unei societati democratice pluraliste, proces oprit însa prin lovitura de stat a bolsevicilor din luna octombrie 1917.
O societate rusa, democratica, nu s-a putut dezvolta si maturiza în câteva luni, când, din punct de vedere economic si social , se afla în stadiul unui imperialism feudal primitiv si autocratic, ale carei traditii absolutiste si represive au fost perfectionate de noul tarism al partidului bolsevic.
Pendularea sistemului politic între extremismul de dreapta si cel de stânga (si invers) este specific societatilor tributare structurilor autoritare si de dominatie (exceptând în parte statele supuse fortei, din afara dictatului si dictaturii), în care procesele dezvoltarii în general si ale echilibrului social intern s-au desfasurat în absenta sau palida manifestare a valorilor si normelor democratice (lipsa libertatii nationale, sociale, a pluralismului, parlamentarismului, votului universal etc.)
România, datorita unor împrejurari istorice, a cunoscut, în epoca contemporana, mai multe regimuri dictatoriale.
Primul regim dictatorial, instaurat în România a fost cel instituit de Carol al II-lea, în perioada februarie 1938-septembrie 1940, intrat în istorie sub denumirea de dictatura regala. În acest regim politic facilitat si de conjunctura internationala, s-a caracterizat si prin suprimarea, în buna parte, a drepturilor si libertatilor democratice, abrogarea Constitutiei din 1923 si înlocuirea ei cu alta Constitutie prin care principalele prerogative ale puterii erau concentrate în mâinile monarhului. Prin noua Constitutie se interzicea activitatea partidelor politice si se constituia un singur partid proregalist- "Frontul Renasterii Nationale", denumit apoi "Partidul Natiunii" etc.
Cea mai grava situatie pentru tara, care a avut loc în acesta perioada, a constituit-o sfârtecarea teritoriului românesc, în fata presiunilor extreeeme a celor doua mari puteri, Germania hitlerista si Rusia comunista, care, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, din august 1939, si-au împartit sferele de influenta, România fiind supusa, din partea ambelor puteri, unor grave amputari teritoriale.
Conditiile devenind si mai nefavorabile pentru
România, s-a netezit
drumul instaurarii unui alt regim dictatorial având consecinte, de
asemenea, grave pentru
În urma actului de la 23 august 1944, regimul politic antonescian a fost înlaturat, dar, datorita împrejurarilor istorice (întelegerilor dintre marile puteri) din acea vreme, s-a deschis drumul instaurarii unui alt regim dictatorial, a celui comunist, atât în România cât si restul statelor cuprinse în sfera de influenta sovietica.
În scurt timp, sunt înlaturate din viata politica a tarilor respective partidele si organizatiile politice, instituindu-se sistemul partid unic de guvernamânt. Are loc anularea principiilor separarii puterilor în stat, drepturilor si libertatilor cetatenesti sunt lipsite de garantii legale. Întreaga presa scrisa si vorbita, mijloacele de comunicare sunt subordonate partidului conducator, valorile autentice ale democratiei sunt negate, se produce o ruptura totala între vorbe si fapte. Prin actiuni concrete, dictatura unui grup restrâns, cu sprijinul organelor represive, distruge societatea civila, toate organizatiile disidente. Puterea dictatoriala din aceste tari, inclusiv Uniunea Sovietica, prin voluntarism si autoritarism, frâna sau chiar bloca eficienta economica, dezvoltarea stiintei si culturii. Astfel, societatile est europene evoluau inevitabil pe un drum înfundat, fara perspectiva.
Toate au generat mai ales, în tari ca Ungaria, Polonia si Cehoslovacia stari conflictuale sau chiar explozive. Din pacate, încercarile de destalinizare a regimurilor respective, de îndepartare de formele sale represive, brutale, de punere în discutie a modelului însuti din aceste tari, au esuat pentru o vreme.
În ceea ce priveste regimul politic comunist din România , trebuie mentionat ca, în pofida uriasului efort propagandistic, sustinut metodic înca de la începutul anilor 1960, de a prezenta modelul românesc ca fiind diferit de celelalte societati central si este europene, nu a fost decât un caz particular al modelului stalinist.
Spre deosebire de alte tari, în România, nucleul conducator al partidului comunist a înasprit si mai mult represiunea în partid si în societate, organizând - prin cultivarea cultului personalitatii - o manipulare de proportii. Drept urmare, cultul personalitatii ceausiste se substituie democratizarii, constituind paravanul politicii de "liberalizare"cosmetica din anii 1960. Stalinismul a ramas o formula convenabila pentru echipa conducatorului din România, chiar dupa disparitia fizica a dictatorului de la Kremlin.
Revolutia din decembrie 1989 a pus capat celei mai
îndelungate si apasatoare dintre regimurile totalitare din
|
