RELATIILE CONSULARE
Dezvoltarea dreptului consular si a relatiilor consulare este o cerinta imperioasa a zilelor noastre. Schimbarile intervenite in relatiile internationale in ultimii ani de dupa caderea cortinei de fier, circulatia intensa a capitalului prin deschiderea pietelor in noul context global, a valorilor culturale si, indeosebi circulatia oamenilor cer existenta, pe toate meridianele, in toate punctele, a unei activitati consulare prompte si eficiente.
Dreptul consular este o ramura a dreptului international cuprinzand totalitatea principiilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile oficiale dintre state in probleme consulare, si anume statutul juridic al consulatelor, numirea consulilor, recunoasterea lor, drepturile si obligatiile lor, privilegiile si imunitatile consulare.
Relatiile consulare au fost reglementate, la inceput, prin cutuma.
In prezent, mai sunt reglementate cutumiar dreptul statului de a limita numarul oficiilor consulare de pe teritoriul sau. Tot pe baza cutumiara este reglementat si dreptul statului de resedinta de a refuza deschiderea unui consulat de catre statul trimitator fara a fi necesara oferirea de explicatii asupra acestei decizii.
Cel mai important act international adoptat in acest domeniu este Conventia de la Viena din 24 aprilie 1963 cu privire la relatiile consulare, care a infaptuit codificarea dreptului consular.
Cutuma mai are insa, in materie consulara, un spatiu restrans de aplicare, astazi fiind parti la Conventia de la Viena, un numar de 163 de state.
Trebuie facuta, de asemenea, distinctie intre practica obligatorie a statelor, data de norma cutumiara si o anumita practica diplomatica, numita curtoazie. Curtoazia reprezinta un ansamblu de reguli de comportare in raporturile internationale, care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar a caror respectare contribuie la buna desfasurare a relatiilor dintre state (politete, prietenie, respect s.a.). Pe baza curtoaziei internationale sunt acordate diplomatilor reduceri si scutiri vamale, prioritate la folosirea mijloacelor de comunicatii etc. Este, totodata, recunoscuta imunitatea diplomatica pentru diplomatii straini aflati in trecere pe teritoriul unui stat. Deoarece nu reprezinta obligatii juridice internationale, cu exceptia imunitatii diplomatice, aceste privilegii pot fi anulate oricand, fara a provoca raspunderea juridica a statului care le retrage. Gestul ca atare poate fi considerat neamical, provocand incordare si contramasuri din partea statelor fata de care el are loc. Unele reguli de curtoazie din trecut, in special din domeniul imunitatii diplomatice, au devenit astazi norme de drept international, fiind incorporate in tratate internationale. Alte reguli de drept international, din domeniul ceremonialului diplomatic, au devenit reguli de curtoazie. In ceea ce priveste curtoazia internationala, statele se conduc cu deosebita rigurozitate dupa principiul reciprocitatii.
Reciprocitatea este un mod specific de aplicare a normelor de drept diplomatic si consular, in sensul ca, daca un stat nu respecta obligatiile stabilite prin conventiile bilaterale care nu sunt de ,,jus cogens" (,,drept imperativ"), atunci statul care s-a simtit lezat de aceasta nerespectare este in drept sa aplice reciprocitatea.
Asadar, un specific al dreptului consular este acela ca se aplica reciprocitatea pentru a impune un anumit mod de comportare.
Reciprocitatea se aplica si conventional. Imunitatile si privilegiile sunt stabilite intr-un cadru general (in continutul Conventiei de la Viena din 1963), dar statele pot depasi acest cadru pe baza de reciprocitate, sau pot respinge acest cadru, dar nu sub un minim special, care este prevazut in Conventia din 1963.
Un alt izvor al dreptului consular este tratatul.
Tratatul international este o intelegere, un acord de vointa incheiat intre doua sau mai multe state si care are drept scop direct sa genereze, sa modifice sau sa stinga drepturi si obligatii in relatiile dintre statele contractante.
Tratatul este cel mai important izvor de drept international. Respectarea tratatelor, ,,pacta sunt servanta", si a obligatiilor internationale constituie unul dintre principiile de baza ale dreptului international.
Tratatele pot purta diverse denumiri - pacte, acorduri, conventii, modus vivendi, declaratii, schimb de note, compromisuri, protocoale, statute, gentlemen's agreement etc.
Dupa numarul participantilor, tratatele pot fi bilaterale, incheiate intre doua state, si multilaterale, cand la ele participa mai multe state. Se numesc deschise tratatele la care este permisa aderarea si a altor state decat a celor care incheie initial tratatul, si inchise cele la care aderarea altor state nu este admisa. De obicei, tratatele sunt impartite, dupa continutul lor, in tratate politice (de alianta, de asistenta mutuala, de neagresiune, de neutralitate etc.), economice, culturale, juridice, sanitare, consulare etc.
Tratatul constituie, practic, baza raporturilor consulare. In lume sunt astazi peste 1300 de conventii bilaterale, prin care statele isi reglementeaza reciproc relatiile lor consulare.
Unul din tratatele multilaterale cu relevanta pentru dreptul consular este cel incheiat la Caracas in anul 1911, de catre Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru si Venezuela.
Un alt tratat multilateral care a deschis calea negocierilor premrgatoare Conventiei de la Viena privind relatiile consulare este Conventia de la Havana din 20.02.1928, referitoare la agentii consulari.
Aceasta conventie a fost ratificata, la inceput, de catre Brazilia, Columbia, Cuba, Republica Dominicana, Ecuador, S.U.A., Mexic, Nicaragua, Panama, Peru si Uruguay.
Conventia are 25 de articole, grupate in sectiuni, si se ocupa in principal, de problematica complexa a agentilor consulari. Conventia de la Viena din 24.04.1963, care a codificat majoritatea practicilor si cutumelor internationale, poate fi dezvoltata de state prin intermediul conventiilor bilaterale.
Practica noastra in aceasta materie este de a completa si dezvolta dispozitiile Conventiei consulare generale de la Viena, asa cum, de altfel, este prevazut in chiar preambulul ei: "statele pot incheia conventii care sa confirme, sa completeze si sa dezvolte dispozitiile acesteia, sau care sa extinda sfera lor de aplicare".
Romania a devenit parte la Conventia de la Viena privind relatiile consulare in anul 1972.
De mentionat, tot ca un tratat multilateral cu incidenta in materie consulara, Conventia din 1967, adoptata in cadrul Consiliului Europei, numita "Conventia Europeana privind Functiile Consulare".
Dupa cum ii arata si numele, ea se refera la acea parte a activitatii consulare care vizeaza "functiile consulare". Este, practic, o detaliere a functiilor consulare, care sunt doar enumerate, nu si dezvoltate in cadrul Conventiei de la Viena din 1963.
De subliniat faptul ca in anul 1990, fosta Republica Cehoslovacia si Austria au propus completarea Conventiei de la Viena din 1963 privind relatiile consulare depunand la secretariatul executiv al Adunarii Generale proiecte pentru modificarea acesteia, documente care se afla in prezent transmise spre studiu si eventuale propuneri statelor membre la Conventie.
Romania are o bogata practica de a incheia Conventii Consulare bilaterale. Astfel, la scurt timp dupa formarea statului national, Romania a incheiat o prima conventie consulara cu Rusia in 1869, urmata de conventiile cu Elvetia in 1880 si Italia, in 1881, respectiv, cu S.U.A., Belgia si Polonia in 1924.
Dupa 1989 au fost modificate conventiile consulare incheiate cu Franta, Marea Britanie, Austria, Grecia si Turcia, pe motiv ca acestea interziceau folosirea institutiei "consulilor onorifici". Au fost incheiate, de asemenea, conventii consulare cu R.P.Chineza, Armenia, Belarus, Libia, R.S.Vietnam, Turkmenistan, Ucraina si s-au reinnoit conventiile consulare cu Polonia si Albania.
In activitatea lor, consulatele aplica si alte norme de drept, in special norme de drept intern. Acestea nu constituie insa izvore ale dreptului consular. Astfel, art. 515 din Codul de procedura penala, prevede modul in care se constituie o "Comisie Rogatorie", procedura de transmitere a rezultatelor verificarilor, precum si documentele intocmite de aceasta; art.87 din Codul de procedura civila, prevede modalitatea in care personalul misiunilor diplomatice si functionarii internationali sunt citati in instanta; art. 494-495, 526-527 si 603 din Codul Comercial, prevede procedura intocmirii documentelor referitoare la "protestul de mare", "instrainarea si cesiunea navelor". De asemenea, sunt in sistemul nostru legislativ o serie de legi cu caracter general, dar care contin prevederi specifice domeniului consular. Este vorba de Legea 119/1996 cu privire la "actele de stare civila", Legea 36/1995 cu privire la "notarii publici", Legea 21/1991 cu privire la cetatenia romana, Ordonanta Guvernului nr.42/1997 cu privire la "navigatia maritima" s.a.
Totodata, sunt o multitudine de conventii internationale care privesc deopotriva si activitatea consulara, cum ar fi: ,,Conventia Internationala pentru ocrotirea vietii omenesti pe mare" din 1974, ,,Conventia pentru reglementarea conflictelor de legi in materie de casatorii" de la Haga din 1902, ,,Conventia pentru reglementarea tutelei minorilor", de la Haga, 1904, ,,Conventia de la Haga din 1905 cu privire la procedura civila" etc.
B. Misiunile consulare
B.1. Aparitia misiunilor consulare
Relatiile consulare sunt strans legate de relatiile diplomatice, functiile reprezentantelor consulare cunoscand numeroase zone de interferenta cu cele ale misiunilor diplomatice.
Spre deosebire de misiunile diplomatice, misiunile consulare nu indeplinesc functii la nivelul guvernamental al relatiilor dintre state si de aceea nu sunt acreditate pe langa guvernul statului de resedinta. Functionarii consulari stabilesc legaturi directe numai cu autoritatile locale si nu cu guvernul, se bucura de privilegii si imunitati mai restranse si sunt subordonati, in activitatea lor, sefului misiunii diplomatice din tara de resedinta.
Institutia consulara a aparut, din punct de vedere istoric ca urmare a dezvoltarii schimburilor comerciale intre state si a deplasarilor de persoane peste granitele nationale, provocate, la origine, in primul rand, de nevoile negotului.
Negustorii straini, stabiliti pe pamantul altor tari, au simtit, se pare, nevoia de a-si asigura apararea intereselor in cazul pricinilor ivite intre ei sau in relatiile lor cu localnicii, recurgand la judecatori alesi dintre oameni de acelasi neam, dupa legile si obiceiurile nationale. Astfel, comunitatile negustorilor stabiliti la Constantinopole si in alte orase ale Imperiului Bizantin, mai cu seama dupa caderea Romei (476 e.n.), dobandesc treptat un statut autonom si, indeosebi, dreptul de a-si alege magistratii, care in secolul al XII-lea sunt denumiti consuli.
Asupra momentului aparitiei predecesorilor consulilor exista insa controverse. S-a afirmat ca institutia consulara isi are originea in proxenii din Grecia antica si in praetorii peregrini la romani, sau ca s-ar gasi numai in consules mercantorum, cunoscuti in istoria oraselor din evul mediu. O institutie asemanatoare cu cea a consulilor se pare ca a existat in China in secolul al VIII-lea, iar in India ar fi 939j97j aparut in secolul al IX-lea.
Comunitatile de negustori crestini s-au organizat, alegand dintre ei, drept conducator, un consul. Consulul apara interesele comunitatii pe care o reprezenta si rezolva litigiile aparute intre membrii comunitatii respective, prin aplicarea legii statului de care apartineau.
Incepand din secolul al XVI-lea, consulii devin reprezentanti oficiali ai statelor, incetand de a mai fi alesi dintre membrii comunitatilor locale. In aceasta noua situatie, atributia lor de baza este ocrotirea intereselor comerciale ale statului trimitator.
Cresterea traficului international de marfuri si calatori, dezvoltarea comunicatiilor maritime spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, duc la reinnoirea sistemului consular, ale carei functii sunt statornicite prin legile interne ale statelor, prin cutume si conventii internationale.
In secolul al XIX-lea, consulilor le sunt incredintate o serie de functii administrative, precum: transmiterea ordinelor de recrutare in armata a tinerilor aflati in circumscriptia lor (1877); in cazul naufragiului unei nave, pot face actele necesare salvarii navei si echipajului, repatrierii marinarilor; corespondenta cu autoritatiile statului de resedinta; eliberarea si vizarea pasapoartelor (1833); eliberarea certificatelor de rentier viager; certificatelor de origine a marfurilor; primire in depozit a sumelor de bani, valorilor marfurilor sau efectelor mobiliare; pot cere arestarea cetatenilor tarii lor care, prin comportamentul lor aduc prejudicii statului trimitator.
Secolul XX aduce beneficiul codificarii normelor existente la nivel cutumiar in materie consulara, prin incheierea, la 24 aprilie 1963, a Conventiei de la Viena privind relatiile consulare.
Statele au servicii consulare constituite separat de serviciile diplomatice, din consuli de cariera. In prezent, intr-un numar de tari exista servicii unificate (serviciul diplomatic-consular), alcatuite din functionari cu aceeasi calificare, care pot fi numiti atat in cadrul misiunilor diplomatice, cat si la oficiile consulare.
B.2. Stabilirea relatiilor consulare
Relatiile consulare se stabilesc intre state pe baza principiului consimtamantului mutual (art. 2 al Conventiei de la Viena din 1963).
Consimtamantul celor doua state este necesar si pentru infintarea oficiilor consulare (a consulatelor), fiind cerut, de asemenea, pentru stabilirea sediului, clasei si circumscriptiei consulare, precum si in cazul schimbarilor ce pot interveni in privinta acestora si la deschiderea de viceconsulate, agentii consulare sau birouri in alte localitati decat in cea care se afla sediul postului consular.
Caracteristici ale relatiilor consulare
a) Consimtamantul mutual de stabilire a relatiilor consulare trebuie sa fie exprimat in scris, in cadrul unui document bilateral. b) Stabilirea relatiilor diplomatice intre state implica un acord in principiu si asupra stabilirii relatiilor consulare, daca nu a fost stabilit altfel; dar intreruperea relatiilor diplomatice nu presupune in mod automat si intreruperea relatiilor consulare.
c) Relatiile consulare pot fi stabilite inainte de instituirea relatilor diplomatice.
d) Relatiile consulare nu au semnificatie politica. Aceasta inseamna ca se pot deschide oficii consulare in state care nu sunt recunoscute ca atare, precum si in teritorii care sunt administrate de catre insurgenti. De exemplu, in anul 1936, Marea Britanie a deschis un consulat in Etiopia, desi aceasta tara fusese desfiintata de catre Italia lui Mussolini prin ocupare in anul 1935. De asemenea, dupa ocuparea Austriei in 1938, S.U.A. au stabilit o reprezentanta consulara la Viena, in acelasi an.
In 1964, Romania a deschis o reprezentanta consulara la Frankfurt am Main, fara a stabili relatii diplomatice cu R.F. Germania.
In 1967, Romania a inaugarat la Madrid, fara a recunoaste regimul lui Franco, o reprezentanta consulara/comerciala.
In 1992, Romania a infiintat la Skopie o reprezentanta consulara/comerciala, fara a recunoaste insa fosta Republica Iugoslava a Macedoniei (FYROM).
De asemenea, art. 2 al Conventia de la Viena din 24.04.1963 prevede ca "ruperea relatiilor diplomatice nu atrage dupa sine ipso facto, ruperea relatiilor consulare. Aceasta inseamna ca, in caz de conflict major intre state, cand relatiile politice se afla intr-un impas radical (declaratii de razboi), relatiile consulare subzista, statele desfasurand, in continuare, protectia proprilor cetateni.
Dreptul de legatie este dreptul unui stat de a primi si trimite reprezentanti diplomatici. Statele au, totodata, si un drept de consulat.
Dreptul de consulat este capacitatea statului de a primi si trimite reprezentanti consulari. Dreptul de consulat pasiv il intalnim, de regula (acolo unde legislatia interna prevede in mod expres acest lucru), la statele care compun o federatie si la insurgenti in zonele controlate de acestia. Statele care compun federatia nu dispun insa de dreptul de consulat activ, in sensul ca ele nu pot trimite misiuni consulare care sa le reprezinte interesele in alte state, acesta fiind un atribut exclusiv al autoritatilor federale.
Dreptul de legatie, ca si dreptul de consulat, poate sa fie cedat in mod conventional. Este vorba de statele mici, liliputane, din Europa: Liechtenstein (care a cedat dreptul de legatie si dreptul de consulat Elvetiei); Andorra (care a cedat cele doua drepturi Frantei); Monaco (care este reprezentat diplomatic de catre Italia, dar si-a pastrat dreptul de a trimite si primi reprezentanti consulari).
B.3. Infiintarea oficiilor consulare
Conform art.4 din Conventia consulara de la Viena din 24.04.1963, oficiile consulare, se stabilesc "prin consimtamantul mutual". El trebuie sa se poarte asupra unor elemente principale ale postului consular, spre deosebire de relatiile diplomatice, care stabilesc numai nivelul de reprezentare, ambasada sau legatie. De subliniat faptul ca in relatiile consulare nu vom intalni procedura acreditarii si, prin urmare, termenii de ,,stat acreditant" si ,,stat acreditar" nu vor fi utilizati, acestia fiind inlocuiti cu termeni de ,,stat trimitator" - in engleza: ,,sending State", in franceza: ,,Etat d envoi" -, si ,,stat care primeste" - in engleza: ,,receiving State", in franceza: ,,Etat de reception"-.
Principii generale cu privire la infiintarea oficiilor consulare
a) posturile/oficiile consulare nu sunt supuse principiului reciprocitatii (cum este cazul misiunilor diplomatice), in sensul ca un stat poate deschide oficii consulare pe teritoriul altui stat fara ca acesta din urma sa solicite, la randul sau, deschiderea unui astfel de oficiu;
b) infiintarea de posturi consulare are la baza o conventie bilaterala incheiata intre cele doua state interesate;
c) nu se poate invoca in relatiile bilaterale principiul nediscriminarii, in sensul ca, daca un stat a aprobat deschiderea unui oficiu consular pentru un alt stat partener, trebuie sa aplice in mod automat acest drept si unui alt stat tert;
d) numarul posturilor consulare pe teritoriul unui stat nu este limitat (spre deosebire de ambasada, care este una si isi are sediul, de regula, in capitala statului de resedinta). Statul este suveran in a decide numarul de oficii consulare de pe teritoriul sau (numar care trebuie mentinut in limitele a ceea ce el considera normal si necesar pentru reprezentarea intereselor consulare.
Oficiile consulare se infiinteaza, in practica, prin doua proceduri distincte, respectiv pe o procedura de drept intern (in cazul nostru -roman-) si una de drept international.
Din punct de vedere al dreptului intern roman, posturile consulare se infiinteaza prin decret al Presedintelui Romaniei (art.91 din Constitutie si Legea nr. 37/24.05.1991, acest drept este reluat si in Regulamentul Consular, aprobat prin Hotararea de Guvern nr. 760/1999).
Ministrul Afacerilor Externe, potrivit Regulamentului Consular, aproba infiintarea de posturi consulare onorifice.
Hotararea de Guvern nr. 760 / 1999 prevede ca Romania poate infiinta oficii consulare onorifice pe baza de reciprocitate. Aceasta chestiune nu rezulta insa din practica noastra in materie. Ca atare, si oficiile consulare onorifice se vor supune acelorasi principii, respectiv ca nu se cere aplicarea principiului reciprocitatii pentru a infiinta un oficiu consular onorific.
Asadar, din punct de vedere al dreptului intern roman, competenta infiintarii consulatelor este stabilita la doua autoritati de stat, respectiv la Presedintele Romaniei pentru infiintarea Consulatelor de cariera si la Ministrul Afacerilor Externe pentru infiintarea consulatelor onorifice.
Din punct de vedere al dreptului international, avem art. 4 al Conventiei de la Viena din 24.04.1963, care reglementeaza modul in care se infiinteaza un post consular pe teritoriul statului de resedinta.
Prima cerinta a acestui articol este aceea ca, postul consular se ,, infiinteaza cu consimtamantul statului de resedinta". In unele conventii bilaterale incheiate de Romania este mentionata expresia "cu aprobarea" statului de resedinta (expresie care incalca, dupa unii autori de drept international public, principiul egalitatii intre state, deoarece ,,aprobarea" sugereaza o stare de subordonare, o autoritate superioara aproba o solicitare a unei autoritati inferioare).
Al doilea element al stabilirii de oficii consulare este acela ca statele trebuie sa convina asupra clasei/rangului oficiului consular, asupra sediului, respectiv a circumscriptiei oficiului consular.
Rangul/clasa oficiului consular sunt stabilite, atat prin practica internationala an materie, cat si de Conventia de la Viena din 1963, si el trebuie mentionat in conventia de infiintare a postului consular; sediul este necesar a fi trecut deoarece, spre deosebire de misiunile diplomatice, sediul oficiului consular poate fi intr-o alta localitate decat capitala, iar circumscriptia consulara reprezinta teritoriul de actiune al postului consular (care nu este teritoriul intregii tari, in actiunea majoritatii consulatelor).
B.4. Categoriile oficiilor consulare rangul/clasa functionarilor consulari.
Personalul oficiilor consulare.
Art.1 al Conventiei consulare de la Viena prevede la litera a clasa/rangul oficiilor consulare, respectiv consulatul general, consulatul, viceconsulatul si agentia consulara. Corespunzator acestora avem clasa/rangul functionarilor consulari: consul general, consul, viceconsul si agent consular. La un oficiu consular isi desfasoara activitatea un numar de angajati consulari - persoane care indeplinesc atributii de serviciu in sectorul administrativ: registratorii, secretarii, stenografii si dactilografii, arhivistii, casierii, functionarii administrativi; personal tehnic si gospodaresc: portarii, soferii, instalatorii etc; precum si personal aflat in serviciul privat al functionarului consular: menajere, bucatarese, gradinari s.a.
Numirea sefului de post consular este de competenta statului trimitator. Desemnarea unei persoane ca sef de oficiu consular nu-i confera si dreptul de a exercita functiile consulare.
Numirea sefului consular se face de autoritati competente - seful statului, guvern, sau ministrul Afacerilor Externe - potrivit legislatiei interne si practicii statelor.
La numirea sefului de post consular, statul trimitator emite un document oficial, denumit patenta consulara - in limba franceza: ,, lettre de provision", ,,lettre patente" sau ,,commission consulaire"; in limba engleza: ,,consular commission".
Admiterea exercitarii functiilor consulare pe teritoriul statului de resedinta este de competenta acestuia din urma (art.10 din Conventia de la Viena, din 1963). Nici un stat nu nu este obligat sa admita consuli pe teritoriul sau, iar functiile consulare nu pot fi indeplinite in cuprinsul acestui teritoriu decat cu permisiunea statului respectiv, acordata prin exequatur - in practica, daca patenta consulara emana de la seful statului trimitator, exequatur-ul va fi acordat de seful statului de resedinta. In celelalte cazuri, exequatur-ul se acorda de Ministerul Afacerilor Externe; in practica unor tari acordarea exequatur-ului intra in atributiunile guvernului. In ceea ce priveste forma, in unele state exequatur-ul se acorda prin decret semnat de seful statului si contrasemnat de ministrul Afacerilor Externe, originalul sau o copie certificata remitandu-se sefului de post consular; in alte tari, acordarea exequatur-ului se face printr-o rezolutie pusa pe patenta consulara; alteori, acordarea exequatur-ului se notifica statului trimitator pe cale diplomatica.
Conventia de la Viena face distinctie intre ,,consul de cariera" si ,,consul onorific" (art.3 al Conventiei).
Consulii generali, consulii, viceconsulii si agentii consulari formeaza categoria consulilor de cariera - functionari apartinand statului trimitator, legati de acesta prin angajamente de munca, in baza carora au drepturi si obligatii determinate. Ei se deosebesc de
consuli onorifici, care sunt desemnati dintre persoane cu resedinta in statul primitor, nu beneficiaza de o retributie din partea statului trimitator, indeplinind functii consulare in mod onorific, pe langa profesiile sau ocupatiile lor ( in practica nu se intampla asa, pentru ca statele cedeaza o parte din incasarile consulare pentru retribuirea consulului onorific -consulul onorific retine o cota parte din incasari pentru a acoperi cheltuielile pe care le avanseaza pentru buna desfasurare a activitatii consulare).
Consulul onorific se deosebeste deci de un consul de cariera ("misi") prin aceea ca el nu este cetatean al statului trimitator sau stabilit in statul trimitator.
Intre cele doua categorii de consuli, de cariera si onorific, distinctiile sunt fundamentale si din punct de vedere al drepturilor de care beneficiaza acestia, al sarcinilor pe care le indeplinesc, dar mai ales in ceea ce privesc imunitatile si privilegiile pe care le ofera statul de resedinta. Este absolut firesc ca un stat de resedinta sa nu acorde proprilor cetateni imunitati si privilegii consulare (persoana respectiva sa nu poata fi judecata, arestata etc. pentru simplul motiv ca acesta ar indeplini si o misiune onorifica in favoarea statului trimitator).
Consulatul general este condus de un functionar cu rangul/clasa de consul general . Conform dreptului nostru intern numirea unui consul general se face prin Hotarare de Guvern.
Consulul general are drept de preeminenta in raport cu ceilalti consuli de rang inferior.
Consulatul general functioneaza numai ca unitate independenta (nu poate fi o unitate distincta in cadrul ambasadei).
Pe langa consulul general, la un consulat general se gasesc functionari consulari - persoane care indeplinesc atributii in exercitiul functiilor consulare: consuli, viceconsuli - angajati consulari - persoane care indeplinesc atributii de serviciu in sectoarele administrativ (registratorii, secretarii, stenografii si dactilografii, arhivistii, casierii, functionarii administrativi), tehnic si gospodaresc (portarii, soferii, instalatorii etc), precum si personal aflat in serviciul particular al unui functionar consular( menajere, bucatarese, gradinari s.a.).
Consulatul functioneaza si el numai ca unitate independenta (nici acesta nu poate fi o unitate distincta in cadrul ambasadei).
El este condus de un consul, poate avea unul sau mai multi functionari consulari (in functie de necesitati), mai multi angajati consulari si reprezinta din punct de vedere al protocolului, rangul / clasa a doua de reprezentare.
Viceconsulatele sunt unitati de grad inferior consulatelor, functioneaza ca unitati de sine statatoare, dar pot functiona si in cadrul unui consulat general sau consulat.
Agentia consulara poate functiona distinct sau ca unitate in cadrul unor consulate generale, consulate sau viceconsulate.
De regula, viceconsulatele si agentiile consulare sunt folosite de unele state pentru categoria consulilor onorifici.
Exista o echivalare intre gradele diplomatice si cele consulare pe care o face Statutul corpului diplomatic si consular al Romaniei, respectiv, clasa consulului general este echivalenta cu ministru consilier sau consilier, clasa consulului este echivalenta cu cea de prim secretar, viceconsulul este secretarul al doilea sau al treilea, iar agentul consular (chiar daca conduce o unitate distincta) este echivalent cu atasatul.
B.5. Functiile consulare
B.5.1. Continut
Functiile si atributiile reprezentatilor consulari sunt statornicite prin cutume, tratate si practica statelor, putand varia in raport cu nevoile si particularitatile relatiilor bilaterale. Desi au avut loc ample discutii in doctrina cu privire la functiile consulare nu s-a reusit adoptarea unei enumerari exhaustive a acestora. Acest lucru se reflecta in art.5 al Conventiei de la Viena din 1963, care precizeaza faptul ca reprezentantul consular ,,poate indeplini orice functii incredintate oficiului consular de catre statul trimitator, in masura in care nu sunt interzise de statul de resedinta".
Denumirea de functii consulare a fost adoptata atat de Conventia de la Viena din 24 aprilie 1963 privind relatiile consulare, cat si de Conventia de la Paris din 1967, privind functiile oficiilor consulare.
In Regulamentul Consular, aprobat prin Hotararea de Guvern nr.760 din 16 septembrie 1999, functiile consulare sunt denumite ,,competente".
Potrivit art.5 al Conventiei Consulare de la Viena, din 1963, functiile consulare pot fi clasificate in doua grupe:
functii de reprezentare si ocrotire a intereselor statului si conationalilor, de informare, de promovare a relatiilor prietenesti si de cooperare intre statul trimitator si statul de resedinta; aceste functii sunt comune misiunilor diplomatice si celor consulare;
functii specifice, privind indeosebi reprezentarea, protectia, asistenta acordata conationalilor aflati pe teritoriul statului de resedinta.
Functiile consulare cele mai importante sunt:
a) protejarea in statul de resedinta a intereselor statului trimitator si ale cetatenilor sai, precum si ale persoanelor juridice proprii, in limitele permise de dreptul international;
b) amplificarea dezvoltarii relatiilor comerciale, economice, culturale si stiintifice intre statul trimitator si cel de resedinta si promovarea relatiilor amicale intre ele, in conformitate cu prevederile Conventiei;
c) urmarirea prin toate mijloacele legale a dezvoltarii vietii comerciale, economice, culturale si stiintifice a statului de resedinta, furnizarea de informatii in materie organismelor si persoanelor interesate din tara reprezentata;
d) eliberarea de pasapoarte si alte documente de calatorie cetatenilor statului trimitator, de vize sau documente corespunzatoare persoanelor care doresc sa calatoreasca in statul reprezentat;
e) acordarea de asistenta consulara cetatenilor proprii si a persoanelor juridice din statul trimitator;
f) functionarea in calitate de notar sau ofiter al starii civile, precum si in alte calitati asemanatoare si exercitarea anumitor functii de natura administrativa, cu conditia ca nimic sa nu fie contrar acestora in legile si regulamentele statului de resedinta;
g) apararea intereselor cetatenilor si a persoanelor juridice cu cetatenia/nationalitatea statului trimitator in cazuri de succesiune in teritoriul de resedinta, in conformitate cu legile si regulamentele acestuia din urma;
h) apararea, in limitele impuse de legile si regulamentele statului de resedinta, a intereselor minorilor si a altor persoane fara capacitate deplina (sau lipsite de capacitate), care au cetatenia statului trimitator, in special in cazurile in care exista curatela sau tutela;
i) conform practicilor si procedurilor in vigoare in statul de resedinta, reprezentarea sau asigurarea unei reprezentari corespunzatoare pentru cetatenii statului trimitator in fata justitiei si a altor autoritati ale statului de resedinta, in scopul obtinerii, in conformitate cu legile si regulamentele statului de resedinta, de masuri provizorii pentru pastrarea drepturilor si intereselor acelor cetateni, acolo unde, din cauza absentei sau din orice alta cauza, aceste persoane sunt incapabile in momentul respectiv sa-si asume apararea propriilor drepturi si interese;
j) transmiterea de documente juridice sau nejuridice, executarea unor scrisori sau comisii rogatorii in scopul obtinerii de probe din statul trimitator, in conformitate cu acordurile internationale in vigoare sau, in absenta acestora, in orice alta maniera compatibila cu legile si reglementarile statului de resedinta;
k) exercitarea drepturilor de supraveghere si inspectie, prevazute in legile si regulamentele statului trimitator, asupra navelor avand nationalitatea acestuia si a avioanelor inregistrate in acest stat, precum si asupra echipajelor lor;
l) extinderea asistentei la navele si avioanele apartinand statului trimitator sau unor firme si persoane din acesta, precum si la echipajele lor si fara a prejudicia competentele autoritatilor statului de resedinta, conducerea de investigatii asupra oricarui incident petrecut in timpul calatoriei, precum si rezolvarea disputelor de orice fel intre comandant, ofiteri si marinari, in masura autorizata de legile si regulamentele statului trimitator;
m) indeplinirea oricarei alte functii incredintate postului consular de catre statul trimitator, care nu este interzisa de catre legile si regulamentele statului de resedinta sau impotriva careia nu este ridicata o obiectie de catre acesta ori la care se refera acorduri internationale in vigoare intre statul trimitator si cel de resedinta.
Functiile consulare pot fi exercitate de catre functionarii consulari aflati la un oficiu consular deschis pe teritoriul statului de resedinta sau de catre un diplomat din cadrul ambasadei desemnat sa-si desfasoare activitatea la sectia consulara a reprezentantei diplomatice.
B.5.2. Incetarea functiilor consulare
Functiile consulare iau sfarsit in conditii analoage cu cele examinate la incetarea functiilor diplomatice. In mod normal, functiile consulului inceteaza prin retragerea acestuia din activitate ! sau prin transferul sau la alt oficiu, in urma notificarii pe care statul trimitator o face in mod corespunzator statului de resedinta.
Functiile consulare mai iau sfarsit si prin:
retragerea exequatur-ului de catre statul de resedinta;
refuzul statului de resedinta de a mai recunoaste functionarului consular calitatea de membru al personalului consular;
declararea functionarului consular persona non grata de catre statul de resedinta;
disparitia unuia dintre state;
demisia functionarului consular;
pensionarea functionarului consular;
decesul functionarului consular.
Activitatea consulara a misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare ale Romaniei se realizeaza de catre consuli, prin acte cu caracter juridic si administrativ, in scopul promovarii in strainatate a drepturilor si intereselor statului roman si ale cetatenilor romani, persoane fizice sau juridice.
Actele sunt indeplinite de consuli in limitele competentelor atribuite de legea romana si cu observarea practicilor si prevederilor in vigoare in statul de resedinta si a prevederilor conventiilor bilaterale si multilaterale la care Romania este parte.
In indeplinirea functiilor sale publice, consulul actioneaza in calitate oficiala de autoritate de stat in tara de resedinta.
Activitatea consulara, ca modalitate de expresie a unora dintre atributiile Ministerului Afacerilor Externe, reprezinta o forma de exercitare a autoritatii de stat, in conditiile legii. De aceea, ea este o activitate cu caracter administrativ, avand unele particularitati determinate de conditiile speciale in care aceasta se desfasoara. Intre aceste conditii, rolul determinant il detine elementul de extraneitate, legatura intre categoriile politico-administrative ale statului acreditar si cele ale statului in care misiunea diplomatica sau oficiul consular sunt stabilite si isi desfasoara activitatea.
1. O prima consecinta determinata de particularitatile activitatii consulare, evidentiate ca exceptii de la regimul de drept administrativ, o reprezinta folosirea de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare a unor tipuri diferite de acte juridice. Astfel, sunt folosite, in conditiile legii, acte juridice supuse regimului de drept administrativ, dar si acte juridice supuse regimului de drept civil. In aceasta categorie intra actele cu caracter procedural, notarial, dar si acte cu caracter material, intemeiate, in principal, pe dispozitiile Codului civil (diferite tipuri de contracte). In situatii speciale, misiunile diplomatice si oficiile consulare folosesc unele acte juridice supuse regimului de drept constitutional. Aceste acte juridice dau expresie atributiilor pe care misiunile diplomatice le au in materie electorala. De asemenea, in cadrul activitatii consulare se folosesc in mod curent acte juridice supuse regimului de drept financiar.
2. O a doua consecinta determinata de conditiile speciale in care se desfasoara activitatea consulara o reprezinta faptul ca actele administrative indeplinite sau intocmite de misiunile diplomatice si oficiile consulare sunt exceptate de la controlul judecatoresc aplicabil actelor administrative in temeiul Legii nr. 29/1990, legea contenciosului administrativ.
Aceasta exceptie este prevazuta chiar de lege, in art. 2, lit. a). Sunt o serie de autori de lucrari de drept diplomatic si consular care au interpretat prevederile textului mentionat in sensul ca actele administrative referitoare la interpretarea si executarea tratatelor internationale la care Romania este parte, se refera si la protectia diplomatica a cetatenilor, lasandu-se guvernului si M.A.E. responsabilitatea actiunii diplomatice. In acelasi timp, se considera ca, in cazul refuzului notarului de a indeplini un act notarial, partea nu are actiune intemeiata pe Legea nr. 29/1990, impotriva Ministerului Justitiei, pentru ca acesta nu are competenta de a-l obliga pe notar sa emita un act notarial, ceea ce se poate extinde si la nivelul actiunii consulului si a competentei M.A.E.
Din punct de vedere juridic, activitatea consulara se prezinta in diferite forme concrete, care pot fi calificate ca acte juridice sau operatiuni materiale. In cadrul categoriei actelor juridice trebuie evidentiate actele administrative si actele notariale, ca fiind cele mai importante instrumente de exercitare a activitatii consulare. Celelalte tipuri de acte juridice, enumerate mai sus, (in materie electorala, civila, financiara), au bineinteles, importanta lor, insa frecventa si efectele actelor administrative si notariale determina tratarea cu prioritate a acestor categorii de acte juridice.
Pentru o necesara acuratete din punct de vedere al terminologiei folosite, se cuvine sa facem distinctia intre cele doua acceptiuni ale notiunii de act juridic si anume intre negotium, care defineste actul juridic ca operatiune, ca manifestare a vointei juridice si instrumentum, care semnifica sensul material de inscris constatator al actului juridic. In consecinta, in lucrarea de fata prin acte indeplinite de misiunile diplomatice si oficiile consulare se va intelege actiunea in sine de realizare a operatiunii juridice, conform legii, iar prin acte intocmite se va intelege insusi actul, in sensul sau material, de inscris producator de efecte juridice. De cele mai multe ori, indeplinirea unui act juridic este concomitenta si se suprapune cu intocmirea lui. Insa, cele doua operatiuni nu se identifica una cu cealalta, existand situatii in care indeplinirea unui act juridic nu este urmata de intocmirea inscrisului aferent (de exemplu, refuzul nejustificat de a elibera un act sau a rezolva o cerere).
In afara actelor juridice, misiunile diplomatice si oficiile consulare mai folosesc, in activitatea lor, operatiunile materiale, care au si ele o anumita semnificatie juridica, reflectata in special in raporturile din cadrul institutional intern.
Cele mai importante acte administrative date de lege in competenta misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare sunt: actele efectuate in materie de cetatenie; actele de stare civila; supralegalizarea actelor oficiale; transmiterea actelor judiciare si extrajudiciare; actele efectuate in materie de navigatie maritima; actele efectuate in materie de pasapoarte si vize; actele efectuate in cadrul acordarii asistentei consulare in situatii deosebite. Fiecare dintre aceste categorii de acte administrative va face obiectul preocuparilor noastre in paginile care urmeaza. In afara de aceasta insa, trebuie mentionat ca tot act administrativ este si corespondenta misiunii diplomatice sau a oficiului consular cu autoritatile statului de resedinta sau cu persoanele care solicita informatii ori asistenta cu aplicarea si incasarea taxelor prevazute de lege pentru prestarea serviciilor consulare.
B.6.1. Acte efectuate in materie de cetatenie
Cetatenia este darul cel mai de pret pe care o persoana il primeste la nastere. Intreaga existenta a unei persoane fizice este marcata de raporturile sale juridice cu statul a carei cetatenie o poarta.
Cetatenia romana constituie legatura juridica dintre o persoana si statul roman, legatura care exprima apartenenta persoanei la statul roman si ii confera acesteia drepturile si obligatiile prevazute de Constitutia Romaniei si de legile statului roman. In strainatate, cetatenii romani au dreptul la protectie si asistenta din partea misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare.
Dovada cetateniei romane se face cu buletinul sau cartea de identitate, pasaportul sau certificatul constatator al acordarii cetateniei romane. In caz de nevoie, misiunile diplomatice si oficiile consulare elibereaza, la cerere, dovezi de cetatenie pentru cetatenii romani aflati in strainatate, in masura in care apartenenta lor la cetatenia romana este neindoielnica. In caz contrar, eliberarea dovezii se va face numai dupa obtinerea confirmarii din partea autoritatilor romane competente.
Cetatenia romana se dobandeste in conditiile legii, prin: nastere, infiere, repatriere sau prin acordarea la cerere. De asemenea, in conditiile legii, cetatenia romana se pierde prin: retragere, renuntare sau in alte moduri prevazute de lege.
Principalele acte efectuate de misiunile diplomatice si oficiile consulare in materie de cetatenie se refera la: redobandirea cetateniei romane, clarificarea cetateniei romane si renuntarea la cetatenia romana. Toate actele se efectueaza la cererea persoanelor interesate.
B.6.1.a. Redobandirea cetateniei romane in conditiile art. 37 din Legea nr. 21/1991
Potrivit art. 37 din Legea nr. 21/1991, fostii cetateni romani! care, inainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetatenia romana din diferite motive, o pot redobandi, la cerere, in baza unei declaratii autentificate in strainatate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, chiar daca au cetatenia altui stat si nu isi stabilesc domiciliul in Romania. De aceasta prevedere beneficiaza, conform legii, cei carora li s-a ridicat cetatenia romana fara voia lor sau din alte motive neimputabile lor, precum si descendentii acestora. Pentru indeplinirea formalitatilor necesare redobandirii cetateniei romane, consulul va solicita persoanei interesate urmatoarele:
1) completarea unei declaratii-tip de redobandire a cetateniei romane, in trei exemplare, pe care solicitantul le va semna personal, in fata consulului;
2) completarea listei cu datele personale, in doua exemplare.
Declaratia-tip se va autentifica de catre consul in regim de gratuitate si apoi va fi transmisa, impreuna cu lista cu datele personale, autoritatilor competente din tara, spre a efectua verificarile necesare cu privire la identitatea persoanei solicitante. Rezultatul verificarilor va fi comunicat, de catre aceste autoritati, misiunii diplomatice sau oficiului consular investite prin cererea de redobandire a cetateniei si, in cazul rezolvarii cererii, persoana interesata va fi indrumata sa indeplineasca formalitatile necesare eliberarii unui pasaport simplu de cetatean roman, in care se va mentiona, ca domiciliu, tara de resedinta. Unele state nu fac aceasta mentiune de domiciliu si consideram ca aceasta este solutia corecta din punct de vedere al egalitatii in drepturi a cetatenilor romani, oriunde ar locui.
B.6.1.b. Acordarea cetateniei romane in conditiile art. 11 din Legea nr.
21/1991.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 21/1991, cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei care a avut aceasta cetatenie si solicita redobandirea ei, cu pastrarea domiciliului in strainatate. Pot solicita redobandirea cetateniei romane in temeiul art. 11, persoanele care au pierdut cetatenia romana dupa data de 22 decembrie 1989, fie prin renuntare fie prin efectul legii .
Cererea de redobandire a cetateniei romane poate fi facuta personal de cel interesat sau prin mandatar, cu procura speciala si autentica.
Pentru indeplinirea formalitatilor necesare redobandirii cetateniei romane consulul va solicita persoanei interesate urmatoarele:
1) completarea unei cereri de redobandire a cetateniei romane;
2) completarea listei cu datele personale;
3) completarea unei declaratii, in cazul copiilor cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani, prin care acestia consimt sa li se acorde cetatenia romana. Declaratia va fi autentificata de consul;
- daca cererea sau declaratia au fost facute prin mandatar, este necesara depunerea procurii autentice care, daca este intocmita intr-o limba straina, va fi tradusa in limba romana, iar traducerea va fi certificata de consul;
4) traducerea in limba romana a certificatului de cazier judiciar eliberat de autoritatile competente din tara de resedinta. Traducerea in limba romana va fi certificata de consul;
5) intocmirea unei declaratii din care sa rezulte ca solicitantul nu a mai formulat o alta cerere de redobandire a cetateniei romane, precum si data pierderii cetateniei romane; declaratia va fi autentificata de consul;
6) chitanta sau un alt document oficial privind achitarea taxei consulare.
Cererea de redobandire a cetateniei romane se publica, in extras, de Comisia pentru probleme de cetatenie de pe langa Ministerul Justitiei, in Monitorul Oficial al Romaniei, pe cheltuiala solicitantului.
Acordarea cetateniei romane se face la propunerea ministrului justitiei, prin Hotarare a Guvernului, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
Persoanele care au obtinut cetatenia romana in temeiul art. 11 vor depune, in termen de 6 luni, juramantul de credinta fata de Romania, numai in fata sefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular. Legea nu a delegat aceasta competenta altor diplomati sau consuli.
Dupa depunerea juramantului, seful misiunii diplomatice sau al oficiului consular va elibera persoanei careia i s-a acordat cetatenia romana un certificat constatator. Certificatul constatator se intocmeste in 3 exemplare. Dupa eliberarea certificatului constatator, persoana care a dobandit cetatenia romana va fi indrumata sa indeplineasca formele legale de obtinere a unui pasaport simplu de cetatean roman, in care se va mentiona tara de domiciliu.
B.6.1.c. Clarificarea cetateniei romane
In activitatea practica apar frecvent situatii cand, persoane stabilite in strainatate, dar nascute - fie ele, fie descendentii lor - in Romania, nu mai detin documente privind situatia cetateniei si, ca urmare, solicita sprijinul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare in clarificarea cetateniei romane.
In astfel de cazuri, consulul va solicita persoanei interesate, urmatoarele :
completarea unei cereri privind clarificarea cetateniei;
completarea unei liste cu datele personale;
copii ale actelor de stare civila sau orice alte dovezi care pot ajuta la identificare in evidentele autoritatilor romane.
Rezultatul verificarilor efectuate de autoritatile romane competente va fi comunicat, de misiunea diplomatica sau oficiul consular, persoanei interesate.
B.6.1.d. Renuntarea la cetatenia romana
Articolul 27 din Legea nr. 21/1991 prevede expres ca se poate aproba renuntarea la cetatenia romana persoanei care indeplineste cumulativ urmatoarele cerinte:
are varsta de 18 ani;
prezinta dovezi temeinice in sprijinul cererii sale;
nu este invinuita sau inculpata intr-o cauza penala si nu are de executat o pedeapsa penala;
nu este urmarita pentru debite catre stat, persoane fizice sau juridice din tara sau, avand astfel de debite, le achita ori prezinta garantii corespunzatoare pentru achitarea lor.
Consulul va indruma persoana interesata sa indeplineasca, in mod obligatoriu, urmatoarele formalitati:
completarea unei cereri de renuntare la cetatenia romana;
completarea listei cu datele personale;
completarea unei declaratii, in cazul minorului care are varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani, prin care acesta consimte sa renunte la cetatenia romana; declaratia va fi autentificata de consul;
- prezentarea procurii speciale autentice, in cazul in care formalitatile sunt indeplinite prin mandatar; daca procura a fost intocmita intr-o limba straina, ea se va traduce in limba romana, iar traducerea va fi certificata de consul;
4) prezentarea certificatului de atestare fiscala, de data recenta, eliberat de autoritatea romana (administratia financiara sau primaria) de la ultimul domiciliu avut in tara;
5) traducere a actului oficial eliberat de autoritatile statului de resedinta al persoanei respective, pentru justificarea temeiniciei cererii sale de renuntare la cetatenia romana (pasaport de cetatean al statului de resedinta, actul doveditor al obtinerii cetateniei statului de resedinta, o dovada ca i se va acorda cetatenia statului de resedinta sau un act prin care se certifica ca prezenta celui in cauza in statul respectiv este legala); traducerea in limba romana va fi autentificata de consul;
6) chitanta sau un alt document de achitare a taxelor consulare.
Aprobarea renuntarii la cetatenia romana se face la propunerea Ministrului Justitiei, prin Hotarare a Guvernului, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Data pierderii cetateniei romane este data publicarii Hotararii Guvernului in Monitorul Oficial.
Pierderea cetateniei romane prin aprobarea renuntarii nu produce nici un efect asupra cetateniei sotului sau copiilor minori. Cu toate acestea, in cazul in care ambii parinti obtin aprobarea renuntarii la cetatenia romana iar copilul lor, minor, se afla impreuna cu ei in strainatate sau paraseste impreuna cu ei tara, minorul pierde cetatenia romana odata cu parintii sai, iar daca acestia au pierdut cetatenia la date diferite, la ultima dintre aceste date.
Copilul minor care, pentru a domicilia in strainatate, paraseste tara dupa ce ambii parinti au pierdut cetatenia romana, pierde cetatenia romana pe data plecarii sale din tara. Aceasta prevedere a legii se aplica si in cazul in care numai unul din parinti este cunoscut sau este in viata.
In baza Hotararii Guvernului prin care s-a aprobat, nominal, renuntarea la cetatenia romana, misiunea diplomatica sau oficiul consular elibereaza celor interesati dovezi in acest sens. Dovada va fi redactata sub forma unei adeverinte.
De la data aprobarii cererii de renuntare la cetatenia romana, persoana respectiva nu mai este indreptatita sa foloseasca pasaportul roman si, ca urmare, va trebui predat misiunii diplomatice sau oficiului consular care i-a eliberat dovada aprobarii renuntarii.
Consulul va folosi, ca instrument de lucru ajutator, Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, unde sunt publicate Hotararile Guvernului de aprobare a redobandirii cetateniei romane sau a renuntarii la cetatenia romana si, pe aceasta baza, va face comunicarile necesare persoanelor respective.
B.6.1.e. Aprobarea renuntarii la cetatenia romana copiilor minori adoptati de cetateni straini
Potrivit art. 29 din Legea nr. 21/1991, copilul minor, cetatean roman, adoptat de un cetatean strain, pierde cetatenia romana daca parintii adoptivi, sau, dupa caz, parintele adoptiv solicita aceasta in mod expres, iar legea straina prevede dobandirea cetateniei parintelui adoptiv de catre cel adoptat.
Pana la reglementarea cu mai multa claritate a acestei probleme in legislatia romana, practica curenta este in sensul ca diplomatul cu atributii consulare sau consulul elibereaza solicitantilor o dovada in care reproduce integral dispozitiile art. 29, al. 1 din Legea nr. 21/1991. Nu se pot primi cereri de renuntare la cetatenia romana de la parintii adoptivi in numele copiilor lor minori.
In cazul declararii nulitatii sau anularii actului de adoptie, copilul care nu a indeplinit varsta de 18 ani este considerat ca nu a pierdut niciodata cetatenia romana. In acest caz, copilul va fi indrumat sa indeplineasca formalitatile legale pentru obtinerea unui pasaport simplu de cetatean roman cu domiciliul in strainatate, la care se vor adauga documentele oficiale, traduse in limba romana, prin care s-a dispus declararea nulitatii sau anularii actului de adoptie. Traducerile vor fi certificate de consul.
In cazul in care copilul aflat in aceasta situatie doreste sa se inapoieze in Romania, consulul ii va elibera un pasaport consular numai cu aprobare din tara.
B.6.2. Actele de stare civila
Actele de stare civila sunt inscrisuri autentice prin care se dovedeste nasterea, casatoria sau decesul unei persoane. Acestea se intocmesc in interesul statului si al persoanei si servesc la cunoasterea numarului si structurii populatiei, a situatiei demografice, la apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor.
Actele de nastere, de casatorie si de deces se intocmesc in registre de stare civila, in doua exemplare, ambele originale, si se completeaza manual, cu cerneala speciala de culoare neagra.
Potrivit art.3 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civila, sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare de cariera ale Romaniei pot delega exercitarea atributiilor de ofiter de stare civila unuia dintre agentii diplomatici sau unuia dintre functionarii consulari.
Inregistrarea actelor si faptelor de stare civila si inscrierea mentiunilor se fac la cerere, pe baza declaratiei persoanei obligate la aceasta sau din oficiu. Starea civila, se dovedeste cu actele intocmite in registrele de stare civila, precum si cu certificatele de stare civila eliberate pe baza acestora.
B.6.2.a. Intocmirea actului de nastere
Declararea nasterii se face in termen de 15 zile pentru copilul nascut viu si in termen de 3 zile pentru copilul nascut mort. Termenele se socotesc de la data nasterii. In cazul in care copilul nascut viu a decedat in interval de 15 zile, declararea nasterii se face in termen de 24 de ore de la data decesului. Pentru copilul nascut mort se intocmeste numai actul de nastere.
Daca declaratia de nastere a fost facuta dupa expirarea termenelor de mai sus, dar in termen de un an de la nastere, intocmirea actului de nastere se face cu aprobarea sefului misiunii diplomatice sau a oficiului consular.
Daca nasterea s-a produs in strainatate si intocmirea actului nu a fost facuta la misiunea diplomatica sau la oficiul consular de cariera al Romaniei ori la autoritatea locala din strainatate, intocmirea actului de nastere se face in tara, la autoritatea administratiei publice locale de la domiciliul parintilor, dupa ce Ministerul de Interne verifica, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, daca nasterea nu a fost inregistrata in strainatate.
Cand declaratia a fost facuta dupa trecerea unui an de la data nasterii, intocmirea actului se face in baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile, care trebuie sa contina toate datele necesare intocmirii actului de nastere.
Pentru inregistrarea nasterii consulul solicita declarantului urmatoarele acte:
1) certificatul medical constatator al nasterii, eliberat de o institutie sanitara sau de un medic, din care sa rezulte: numarul de inregistrare, data eliberarii, data nasterii, locul nasterii, numele si prenumele copilului, numele si prenumele parintilor, semnatura si parafa medicului;
2) certificatul de nastere eliberat de autoritatile locale, in cazul in care nasterea a fost inregistrata in tara de resedinta;
3) actele de identitate ale parintilor si certificatul lor de casatorie, dupa caz.
B.6.2.b. Intocmirea actului de casatorie
Misiunile diplomatice si oficiile consulare de cariera ale Romaniei pot incheia casatorii intre cetatenii romani si, in cazul in care conventiile internationale sau legislatia statului de resedinta permit, intre un cetatean roman si un cetatean strain.
Casatoria unui cetatean roman aflat temporar sau stabilit definitiv in strainatate poate fi incheiata in fata autoritatii locale de stat competenta, in fata consulului roman sau a consulului statului a carei cetatenie o are celalalt sot.
Cunoscuta in dreptul international si sub denumirea de casatorie consulara, aceasta institutie produce efecte acolo unde, prin conventii bilaterale, statele parti recunosc competentele consulului in aceasta materie.
In unele conventii bilaterale, atributiile consulului se limiteaza numai la recunoasterea si inregistrarea casatoriilor oficiate in fata autoritatilor din statul de resedinta.
Conditiile de fond cerute pentru incheierea valabila a casatoriei sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre soti.
La oficierea casatoriei intre un cetatean roman si un cetatean strain, autoritatile tarii in fata caruia se incheie casatoria solicita o serie de acte, inclusiv dovada de celibat.
De asemenea, autoritatile locale pot solicita ca cetateanul roman sa prezinte un certificat de cutuma, privind conditiile de fond ale casatoriei, prevazute de legea romana. Consulul poate elibera un certificat de cutuma prin care va certifica faptul ca dispozitiile privind conditiile de fond ale casatoriei sunt cuprinse in Codul familiei, reproducand textul articolelor 3 - 18. Totodata, consulul poate autentifica o declaratie a cetateanului roman din care sa rezulte ca nu a mai fost casatorit sau ca este divortat, prezentand in acest sens hotararea judecatoreasca definitiva. Aceasta declaratie autentificata are, potrivit legii romane, valoarea certificatului de celibat.
Casatoria care se incheie in fata consulului roman este supusa conditiilor de forma ale legii romane, indiferent daca este o casatorie intre doi cetateni romani sau o casatorie intre un cetatean roman si un cetatean strain.
In situatia incheierii casatoriei intre un cetatean roman si un cetatean strain, consulul verifica daca legea nationala a viitorului sot nu prevede impedimente legale la casatorie.
In cazul existentei unor impedimente, chiar daca legea romana nu le prevede, consulul nu va incheia casatoria. Cu toate acestea, in cazul in care legea straina prevede un impediment la casatorie care, potrivit dreptului roman, este incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie, acel impediment va putea fi inlaturat ca inaplicabil, potrivit art. 18 alin.2 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Actele necesare pentru incheierea casatoriei sunt urmatoarele:
1) Declaratia de casatorie care se face personal, de catre viitorii soti, in scris, la misiunea diplomatica sau la oficiul consular de la locul casatoriei. Prin grija consulului, declaratia de casatorie va fi publicata prin afisarea unui extras, in ziua in care a fost primita, la locul special amenajat de la intrarea pentru public in sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular, in conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr. 23/26.01.1999 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul familiei si din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 35/28.01.1999).
In temeiul art. 13 din Codul familiei, orice persoana poate face opunere la casatorie, daca are cunostinta de existenta unei piedici legale ori daca alte cerinte ale legii nu sunt indeplinite. Opunerea la casatorie se face in scris, cu aratarea dovezilor pe care se intemeiaza, in termen de 10 zile de la data afisarii publicatiei;
2) Pasapoartele sau alte documente pe baza carora se poate stabili cu certitudine identitatea viitorilor soti;
3) Certificatele de nastere in original, in baza carora se fac copii sau traduceri certificate de consul;
4) Certificatul de celibat au copii ale sentintelor de divort, certificate de deces;
5) Certificate medicale din care sa rezulte starea sanatatii viitorilor soti. Certificatele medicale sunt valabile numai 14 zile de la data emiterii.
Consulul nu va incheia casatoria daca va constata ca nu sunt indeplinite cerintele legii, consemnand refuzul sau intr-un proces-verbal.
In situatia casatoriei unui cetatean roman cu un cetatean strain, consulul va solicita si certificatul de cutuma eliberat de consulul statului a carui cetatenie o are cetateanul strain, care sa ateste ca sunt indeplinite conditiile de fond cerute de legea sa nationala pentru incheierea casatoriei.
Potrivit art. 4 din Codul familiei, varsta minima pentru incheierea casatoriei este de 18 ani pentru barbati si de 16 ani impliniti pentru femei. Pentru femeia care nu a implinit 16 ani se poate obtine dispensa de varsta pentru incheierea casatoriei, in conditiile legii.
Casatoria se incheie in termen de 10 zile, in care se cuprinde atat ziua in care a fost facuta declaratia de casatorie, cat si ziua in care se incheie casatoria.
La incheierea casatoriei consulul ia consimtamantul viitorilor soti, ii declara soti, dupa care le citeste dispozitiile art. 1 si 2 din Codul familiei, referitoare la drepturile si indatoririle viitorilor soti. Apoi, procedeaza la intocmirea actului de casatorie, care se semneaza de catre soti, de doi martori si va purta sigiliul si semnatura consulului.
Daca unul dintre soti sau ambii sunt surdo-muti sau vorbesc o limba pe care consulul nu o cunoaste, casatoria se va incheia in prezenta unui interpret, intocmindu-se un proces-verbal in care se consemneaza acest fapt.
In ziua incheierii casatoriei, sotilor li se elibereaza certificatul de casatorie.
B.6.2.c. Intocmirea actului de deces
La misiunile diplomatice si oficiile consulare, inregistrarea decesului se face in termen de 3 zile de la data incetarii din viata a cetateanului roman decedat.
Termenul cuprinde atat ziua in care a avut loc decesul, cat si ziua in care se face declaratia.
Consulul solicita declarantului decesului urmatoarele acte:
1) pasaportul romanesc;
2) constatarea medico-legala a decesului (certificatul medico-legal sau inscrisul intocmit si semnat de un medic);
3) dovada eliberata de politie sau de parchetul local, in cazul unei morti violente;
4) certificatul de nastere sau de casatorie al defunctului, in cazul in care poate fi prezentat.
Decesul se inregistreaza in registrul de decese, iar actul de deces se semneaza de consul si de cel care a declarat decesul. In baza inregistrarii decesului se intocmeste si se elibereaza certificatul de deces.
In situatia in care rudele celui decedat solita transportul corpului neinsufletit in tara, se vor avea in vedere prevederile Conventiei de la Berlin, din 1937, la care Romania este parte.
In astfel de situatii, sicriul este insotit de un pasaport mortuar eliberat de consul, de certificatul de deces de un document emis de autoritatile publice de la locul decesului, din care sa rezulte ca defunctul nu a suferit de o boala infectioasa, de certificatul e imbalsamare si de o autorizatie de tranzit emisa intr-o limba de circulatie internationala de autoritatile locale. Consulul poate elibera pasaportul mortuar in limba romana si in limba engleza.
Pasaportul romanesc al defunctului se trimite in tara impreuna cu actul de deces din Registrul pentru acte de deces. Exemplarul I, pentru nevoile de evidenta din tara.
Potrivit art. 42 alin. 2 din Legea nr. 119/1996, misiunile diplomatice si oficiile consulare de cariera ale Romaniei trimit, prin Ministerul Afacerilor Externe, actele din primul exemplar al registrelor de stare civila, pe masura completarii lor la autoritatea administratiei publice locale a sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, impreuna cu documentele primare pe baza carora s-a intocmit actul.
Al doilea exemplar al actelor din registrele de stare civila va fi trimis, in termen de 30 de zile de la data cand toate actele au fost completate, la autoritatea administratiei publice locale a Municipiului Bucuresti.
B.6.2.d. Transcrierea actelor de stare civila
Actele de stare civila ale cetatenilor romani intocmite de autoritatile straine, au putere doveditoare in tara, numai daca sunt transcrise in registrele de stare civila romane. Transcrierea actelor de stare civila si inscrierea mentiunilor primite din strainatate se efectueaza cu aprobarea Ministerului de Interne. Cetateanul roman este obligat, in termen de 6 luni de la intoarcerea in tara sau de la primirea din strainatate a certificatului sau a extrasului de stare civila, sa ceara transcrierea acestor acte la autoritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala are domiciliul.
Cetatenii romani ale caror acte de stare civila au fost inregistrate in localitatile care au apartinut Romaniei, iar in prezent se gasesc pe teritoriul altor state, pot solicita intocmirea actelor de stare civila la autoritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala au domiciliul, pe baza extrasului de pe actul de stare civila ce se gaseste in pastrarea Arhivelor Statului.
Transcrierea acestor extrase in registrele de stare civila se va face cu aprobarea Ministerului de Interne.
B.6.2.e. Rectificarea si reconstituirea actelor de stare civila
Rectificarea si reconstituirea actelor de stare civila se va face in cazul greselilor din registrul de stare civila, cand rectificarea, completarea sau anularea inscrierilor din registru se face in baza unei hotarari judecatoresti si are drept consecinta revocarea certificatului si eliberarea altuia corespunzator.
In cazul greselilor din certificat, rectificarea poate fi facuta de organul emitent. Daca, material vorbind, acest lucru nu este posibil, se va anula certificatul cu greseli si se va elibera unul nou.
Reconstituirea actelor de stare civila se va putea cere daca registrele de stare civila au fost distruse sau pierdute, sau daca actul a fost intocmit in strainatate si nu poate fi procurat.
Intocmirea acestor acte la o data ulterioara poate fi ceruta in doua situatii: daca n-au existat registre de stare civila sau daca intocmirea actului a fost omisa din vina delegatului de stare civila, desi a fost facuta declaratia.
Cererea de reconstituire sau intocmire ulterioara se depune impreuna cu actele doveditoare la consiliul local al domiciliului petitionarului, care o rezolva cu avizul organelor de politie.
B.6.3. Supralegalizarea actelor oficiale
Potrivit art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, actele oficiale intocmite sau legalizate de catre o autoritate straina pot fi folosite in fata instantelor romane numai daca sunt supralegalizate, pe cale administrativa ierarhica si, in continuare, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnaturilor si a sigiliului.
Supralegalizarea pe cale administrativa este supusa procedurii stabilite de statul de origine a actului, urmat de supralegalizarea efectuata fie de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular roman din statul de origine, fie de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular al statului de origine in Romania si, in continuare, in ambele situatii, de catre Ministerul Afacerilor Externe.
Supralegalizarea actelor intocmite sau legalizate de instantele romane se face, din partea autoritatilor romane de catre Ministerul Justitiei si Ministerul Afacerilor Externe, in aceasta ordine.
Misiunile diplomatice si oficiile consulare supralegalizeaza sigiliul si semnatura ministerului de externe al statului de resedinta, fara sa ateste continutul actului prezentat.
Daca se prezinta spre supralegalizare un document care poarta numai sigiliul sau semnatura unei autoritati locale, se va indica solicitantului sa se adreseze Ministerului Afacerilor Externe si apoi sa se prezinte la consulat pentru supralegalizare. In tarile de resedinta unde, pe baza de reciprocitate, sunt recunoscute legalizarile autoritatilor locale, consulul verifica, inainte de legalizare, daca semnatura si sigiliul corespund specimenelor primite de la autoritatile locale din circumscriptia consulara, pentru a constata in mod sigur ca actul pentru care se cere legalizarea a fost semnat de functionarul autorizat pentru aceasta.
Consulul nu va legaliza semnatura si sigiliul unei autoritati din tara, puse pe un act ce urmeaza a produce efecte juridice in tara de resedinta, daca acel act nu este in prealabil legalizat de M.A.E. al Romaniei.
Scutirea de supralegalizare este permisa in temeiul legii, al unei intelegeri internationale la care Romania este parte sau pe baza de reciprocitate.
Potrivit art.22 al Tratatului intre Romania si Republica Moldova, privind asistenta juridica in materie civila si penala, actele care emana de la autoritatile competente sau de la alte institutii ale uneia dintre partile contractante, precum si actele sub semnatura privata carora acestea le dau data certa si le atesta autenticitatea semnaturii sunt valabile pe teritoriul celeilalte parti contractante, fara vreo alta legalizare. Aceasta dispozitie se aplica si cu privire la extrasele si la copiile de pe aceste acte.
Actele care emana de la una din partile contractante au, pe teritoriul celeilalte parti contractante, aceeasi forta probanta ca si actele de acelasi fel ale acestei din urma parti contractante.
Scutirea de legalizare este prevazuta in tratatele sau conventiile de asistenta juridica incheiate cu Albania, Austria, Bulgaria, Republica Ceha, Republica Slovaca, R.P.D. Coreeana, R.F. Iugoslavia, Mongolia, Polonia, Ungaria, Federatia Rusa, Franta, Republica Moldova si R.P. Chineza.
De asemenea, unele tari europene, ca de exemplu: Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, R.F. Germania, Belgia, Olanda si Luxemburg, recunosc, pe baza de reciprocitate, actele extrajudiciare, inclusiv pe cele de stare civila, emise de autoritatile romane, in conditiile legii, fara a pretinde legalizarea sigiliului sau a semnaturii. Celelalte state pretind legalizarea sigiliului si a semnaturii.
Potrivit practicii actuale, legalizarea sigiliului si a semnaturii este obligatorie pentru tari precum Marea Britanie, Islanda, Italia, Grecia, Turcia, Spania, Portugalia, S.U.A., Canada, tarile din America Latina, Asia si Africa. Mentionam ca sunt in curs de indeplinire procedurile de aderare a Romaniei la Conventia privind suprimarea cerintei legalizarii actelor publice straine, semnata la Haga, la 5 octombrie 1961.
Legalizarea in sensul acestei Conventii acopera numai formalitatea prin care agentii diplomatici sau consulari din tara de pe teritoriul careia actul trebuie prezentat, atesta autenticitatea semnaturii, calitatea in care a actionat semnatarul actului si, daca este cazul, identitatea sigiliului sau titularului de pe acest act.
In intelesul Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961, sunt considerate acte publice:
B.6.3.a. documentele ce emana de la o autoritate sau de la un functionar al unei jurisdictii a statului, inclusiv cele care emana de la Ministerul Public, de la un grefier sau un executor judecatoresc;
B.6.3.b. documentele administrative;
B.6.3.c. actele notariale;
B.6.3.d. declaratiile oficiale, cum ar fi cele privind mentiuni de inregistrare, de data certa si certificari de semnatura, depuse pe un act sub semnatura privata.
Prevederile Conventiei de la Haga nu se aplica documentelor intocmite de agentii diplomatici sau consulari sau documentelor administrative ce au legatura directa cu o operatiune comerciala sau vamala.
B.6.4. Transmiterea actelor judiciare si extrajudiciare
Potrivit art. 5 din Conventia de la Viena, cu privire la relatiile consulare din 24 aprilie 1963, transmiterea actelor judiciare si extrajudiciare sau efectuarea comisiilor rogatorii se face in conformitate cu acordurile internationale in vigoare sau, in lipsa unor asemenea acorduri, in orice mod compatibil cu legile si regulamentele statului de resedinta.
Actele judiciare se transmit pe cale diplomatica sau consulara, cu exceptia cazului cand, printr-un tratat international, s-a stabilit transmiterea lor in mod direct intre ministerele de justitie.
Cele mai cunoscute acte judiciare care se transmit in strainatate sunt citatiile, copiile de pe actiuni, comisiile rogatorii, copiile si extrasele de pe sentintele judecatoresti.
Consulul poate transmite prin posta cetatenilor romani din tara de resedinta citatii primite de la autoritatile judiciare romane, daca cel in cauza accepta sa le primeasca, iar legile statului de resedinta nu se opun.
Consulul primeste si transmite cereri de comisii rogatorii, dar nu afecteaza comisii rogatorii pentru ca, potrivit legislatiei romane si practicii majoritatii statelor, efectuarea acestora se face exclusiv de catre autoritatile judiciare ale statului de resedinta.
In statele cu care Romania a incheiat tratate de asistenta juridica in materie civila si penala, actele judiciare sunt transmise pe calea legaturii directe intre ministerele de justitie.
Ministerul Justitiei al Romaniei transmite citatii, notificari judiciare si copii de pe sentintele judecatoresti direct prin posta destinatarilor din Marea Britanie, S.U.A., Olanda, Portugalia, Federatia Rusa, Republica Moldova, Suedia si Ucraina.
Transmiterea actelor extrajudiciare se face numai la cererea cetatenilor romani din tara de resedinta.
Misiunile diplomatice si oficiile consulare primesc si transmit in tara, cu plata anticipata a taxelor consulare, a formularelor tip pentru procurarea urmatoarelor acte:
B.6.4.a. - acte de stare civila (nastere, casatorie, deces);
B.6.4.b. - adeverinte si dovezi de vechime in munca;
B.6.4.c. - dovezi privind efectuarea stagiului militar;
B.6.4.d. - certificate de cazier judiciar;
B.6.4.e. - acte de studii (diploma si foaia matricola de la universitati).
Actele extrajudiciare se solicita din tara prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, Directia Relatii Consulare, potrivit formularelor tip, completate cu toate datele si semnate de solicitant.
In situatia in care se solicita un duplicat al unui act de studii pierdut sau distrus, se vor indeplini urmatoarele formalitati:
B.6.4.a.1. - publicarea pierderii sau distrugerii actului in Monitorul Oficial al Romaniei, mentionandu-se numarul diplomei, institutia de invatamant emitenta, anul eliberarii si felul diplomei;
B.6.4.b.2. - declaratia autentificata de consul asupra imprejurarilor pierderii sau distrugerii actului respectiv;
B.6.4.c.3. - doua fotografii ¾ ale solicitantului duplicatului, certificate de consul.
Persoanele care nu au cetatenia romana vor fi indrumate sa se adreseze autoritatilor competente din tara de resedinta sau misiunilor diplomatice ale tarilor lor la Bucuresti.
B.6.5. Actele efectuate in materie de navigatie maritima
Potrivit legii romane si a conventiilor bilaterale si multilaterale la care Romania este parte, consulul efectueaza urmatoarele acte in materie de navigatie maritima:
B.6.5.a. - elibereaza certificat provizoriu de nationalitate pentru navele construite sau cumparate in strainatate, inregistrate sub pavilion roman;
B.6.5.b - prelungeste actele de conventie la solicitarea Registrului Naval Roman, astfel:
B.6.5.b.1. - Certificatul de Siguranta a Constructiei pentru navele de marfuri, pe o perioada de maximum 5 luni, cu conditia sa nu se depaseasca (nici macar cu o zi) perioada de 5 ani de la data eliberarii Certificatului sau acesta sa nu fi fost prelungit de o misiune diplomatica sau un oficiu consular; prelungirea nu se efectueaza daca Certificatul de clasa al navei este expirat, extinderea clasei este expirata sau clasa navei este suspendata;
B.6.5.b.2. - Certificatul de Siguranta a Echipamentului pentru nava de marfuri, pe o perioada de 5 luni, cu conditia sa nu depaseasca termenul de valabilitate a Certificatului de Stare Tehnica;
B.6.5.b.3. - Certificatul de Siguranta Radiotelefonica si Radiotelegrafica, pe o perioada de pana la 5 luni, cu conditia sa nu depaseasca termenul de valabilitate al Certificatului de Siguranta a Echipamentului;
B.6.5.b.4. - Certificatul de Scutire, pe o durata care sa nu depaseasca valabilitatea Certificatului de Siguranta a Echipamentului;
B.6.5.b.5. - Certificatul International de bord liber, pe o perioada de 5 luni, in aceleasi conditii ca si Certificatul de Siguranta a Constructiei pentru navele de marfuri;
B.6.5.b.6. - Certificatul International pentru Prevenirea Poluarii Marii cu Produse Petroliere, pe o perioada determinata, comunicata in scris de Registrul Naval Roman;
B.6.5.b.7. - valabilitatea carnetelor de marinar.
In caz de urgenta, pot fi eliberate documentele de calatorie unor membrii ai echipajului, in vederea repatrierii lor.
B.6.5.c. - inregistreaza, la cererea comandantului unei nave, Protestul de mare.
Inainte de a certifica operatiunea de inregistrare , consulul trebuie sa verifice daca protestul a fost depus in termen de 24 ore de la intrarea navei in port, sa confrunte continutul acestuia cu jurnalul de bord al navei, pentru a se evita omisiuni sau discrepante intre cele doua documente, care ar putea afecta interesele armatorului.
In situatia in care consulul se va deplasa la locul incidentului in care a fost implicata nava, el trebuie sa mentioneze in Jurnalul de bord, sub semnatura si stampila oficiului diplomatic sau consular, despre verificarea Protestului de mare, care, eventual ar putea fi folosit ca proba intr-o actiune in justitie.
B.6.5.d - consemneaza in Jurnalul de bord masura predarii comenzii secundului navei, in caz de disparitie, deces, demisie a comandantului sau masura parasirii portului in cazul izbucnirii unui conflict armat intre statul de resedinta si alt stat.
Astfel de masuri pot fi luate numai cu acordul armatorului.
B.6.5.e. - inregistreaza vanzarea in documentele misiunii diplomatice sau oficiului consular, in cazul in care transmiterea proprietatii unei nave sub pavilion roman are loc in strainatate (art. 493 al.3 din Codul Comercial, reconfirmat de Ordinul ministrului transporturilor nr. 327/1994)
Inscrisurile intocmite pentru transferul proprietatii vor fi traduse si legalizate.
De asemenea, pot fi traduse si legalizate copii ale contractelor sau parti din contract in care sunt cuprinse clauze referitoare la situatia juridica a navei (transferul de proprietate, schimbarea numelui, aportul de capital, gajul, ipoteca etc.).
B.6.6. Actele efectuate in materie de pasapoarte si vize
Dreptul la libera circulatie in tara si in strainatate este garantat fiecarui cetatean roman, care poate sa-si stabileasca domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, sa emigreze si sa revina in tara (art. 25 din Constitutia Romaniei).
Potrivit art. 1 alin.1 din Ordonanta Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pasapoartelor in Romania, devenita Legea nr. 216 din 17 noiembrie 1998: "Cetatenii romani au garantat dreptul la libera circulatie si, in mod corespunzator, au dreptul la eliberarea, detinerea si folosirea unui pasaport in conditiile prezentei ordonante".
Cetatenii romani pot calatori in strainatate cu pasaport diplomatic, pasaport de serviciu, pasaport simplu, carnet de marinar, permis de calatorie pentru micul trafic de frontiera si cu buletin sau carte de identitate in cazul calatoriilor in Republica Moldova.
In strainatate, cetatenii romani pot solicita un pasaport consular (titlu de calatorie in caz de pierdere, deteriorare sau distrugere a documentului de calatorie cu care au parasit tara).
Pasaportul consular (titlul de calatorie) se elibereaza de consuli numai pentru reintoarcerea in tara. Valabilitatea documentului este de 6 luni si poate fi prelungita, la cererea titularului, pana la 1 an.
Pentru cetatenii romani care nu poseda acte de identitate cu fotografie ori din documentele prezentate rezulta suspiciuni de fals, se solicita in scris, in tara, confirmarea datelor personale si se trimite o cerere de eliberare a pasaportului consular (titlului de calatorie), cu fotografia solicitantului aplicata pe cerere si stampila misiunii diplomatice sau oficiului consular.
Pentru cetatenii romani aflati temporar in strainatate nu vor fi primite cereri pentru eliberarea pasapoartelor simple, dar pot fi intocmite procuri prin care sa fie imputerniciti membri ai familiei sau alte persoane din tara pentru indeplinirea formalitatilor in vederea obtinerii pasaportului in numele titularului.
Consulul poate primi cereri pentru eliberarea pasapoartelor simple pentru cetatenii romani care isi stabilesc domiciliul in strainatate, insotite de urmatoarele acte:
B.6.6.a. - o xerocopie a pasaportului romanesc sau a buletinului de identitate, certificatului de nastere, de casatorie, dupa caz;
B.6.6.b. - o xerocopie a permisului de sedere eliberat de autoritatile competente sau a documentului care sa ateste autorizarea sederii permanente, insotita de o traducere in limba romana, certificata de consul;
B.6.6.c. - xerocopii de pe certificatul de nastere, insotite de traduceri neoficiale ale acestora, cand sunt eliberate de autoritati straine, pentru copiii sub 14 ani, pentru care se solicita inscrierea in pasaport;
B.6.6.d. - 4 fotografii color tip pasaport (3,4/4,5 cm)pentru fiecare persoana.
In situatia in care cetatenii romani solicita un nou pasaport, ca urmare a schimbarii numelui prin casatorie ori dintr-un alt motiv, este obligatoriu ca la cerere sa se anexeze traducerea legalizata de consul a certificatului de casatorie sau a documentului (naturalizare, divort) din care rezulta schimbarea numelui.
La cererea cetatenilor romani, consulul poate face mentiuni in pasaport cu privire la schimbarea tarii de domiciliu, includerea copiilor sub 14 ani in pasaportul titularului sau excluderea din pasaport, cand persoanele incluse anterior in pasaport nu mai calatoresc cu titularul.
Consulul acorda, la cerere, vize de intrare in Romania, pentru cetatenii straini apartinand statelor cu care tara noastra nu a incheiat intelegeri de desfiintare a vizelor. Vizele se acorda, de regula, in raport de felul pasaportului si scopul calatoriei. Dupa felul pasaportului vizele sunt: diplomatice, de serviciu (oficiale) si simple. Dupa scopul calatoriei, deosebim urmatoarele categorii de vize: viza diplomatica si cea oficiala, pentru perioada misiunii oficiale si in conditii de reciprocitate; viza de afaceri, valabila pe o perioada de pana la 6 luni; viza pentru studii, pentru o perioada de pana la un an; viza pentru turism si in interes personal, pentru o perioada de pana la 60 de zile; viza de tranzit, pentru o perioada de 3 zile de la data intrarii pe teritoriul Romaniei; viza pentru angajare in munca, pentru o perioada de pana la 6 luni.
Cetatenilor unor state cu tendinta de migrare li se pot acorda vize de intrare in Romania pentru o perioada de 30 zile, daca prezinta misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare invitatie scrisa din partea unei persoane fizice sau juridice cu domiciliul, resedinta sau sediul in Romania.
B.6.7. Asistenta consulara in situatii deosebite
Misiunilor diplomatice si oficiilor consulare le revine obligatia de a acorda asistenta, precum si unele servicii in favoarea cetatenilor romani aflati temporar in strainatate in situatii deosebite. Modul si conditiile in care misiunile diplomatice si oficiile consulare pot sa acorde asistenta cetatenilor romani sunt reglementate prin Hotararea Guvernului Romaniei nr. 780 din 2 octombrie 1995 .
Potrivit art. 2 din hotarare, prin situatii deosebite se inteleg:
B.6.7.a. - cazuri de imbolnaviri grave, care necesita internare in spital sau alte urgente medicale;
B.6.7.b. - cazuri de accidente, inclusiv de circulatie;
B.6.7.c. - cazuri de deces;
B.6.7.d. - cazuri de pierdere sau de furt al biletelor de calatorie, al mijloacelor de transport, al mijloacelor banesti sau al pasapoartelor atestate, acolo unde este posibil, de catre autoritatile locale competente;
B.6.7.e. - alte cazuri deosebite, inclusiv asistenta juridica in cauzele penale, pentru cetatenii romani condamnati pe teritoriul altor tari.
Daca cetatenii romani nu dispun de mijloace financiare, misiunile diplomatice si oficiile consulare, cu aprobarea prealabila a Ministerului Afacerilor Externe, pot sa avanseze valuta necesara, in limita cheltuielilor efective, la care se adauga taxele consulare prevazute de lege, pe baza de angajament scris in forma autentica, prin care persoana in cauza se obliga sa restituie suma respectiva in tara. Angajamentul poate fi dat si de catre un membru al familiei sau de o alta persoana din tara.
Sumele avansate sau cheltuite de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare se recupereaza in tara, in valuta, in maximum 60 de zile de la data semnarii angajamentului, astfel:
de la beneficiari;
de la persoane din tara care s-au angajat, in scris, sa suporte aceste cheltuieli;
de la unitatile trimitatoare, in cazul persoanelor care se deplaseaza in interes de serviciu.
In situatia in care cetatenii romani nu restituie sumele datorate in 60 de zile, potrivit art. 376 din Codul de procedura civila, M.A.E. va obtine investirea cu formula executorie a angajamentului de plata, dupa care il va transmite organelor financiare in vederea executarii silite.
Potrivit art. 6 din Hotararea Guvernului nr. 780/1995, misiunile diplomatice si oficiile consulare nu pot sa suporte sau sa avanseze sume in valuta pentru acoperirea unor cheltuieli privind repararea mijloacelor de transport, de aducere a acestora in tara, precum si a celor reprezentand despagubiri civile, pensii alimentare si orice alte obligatii stabilite in sarcina cetatenilor respectivi.
De asemenea, misiunile diplomatice si oficiile consulare nu pot sa suporte sau sa avanseze sume in valuta reprezentand cheltuieli medicale pentru cazuri de accidente si altele asemenea, in situatia in care astfel de cheltuieli revin in sarcina partenerilor externi.
B.6.8. Serviciile si taxele consulare
Prin serviciul consular, in sensul Ordonantei Guvernului nr. 24/1992 privind taxele consulare, se intelege orice serviciu prestat de organele administratiei de stat, care are in continutul sau un element de extraneitate.
Elementul de extraneitate poate reiesi atat din locul unde se solicita serviciul respectiv si se regaseste, in general, ca element al serviciilor consulare prestate de misiunile diplomatice si oficiile consulare in strainatate, sau poate privi persoana fizica sau juridica care solicita serviciul si se regaseste ca element de extraneitate al serviciilor consulare prestate in tara de organele administratiei de stat.
Serviciile consulare sunt supuse taxelor consulare. Taxele pentru serviciile consulare prestate de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei se incaseaza potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 24 din 21 august 1992, aprobata prin Legea nr. 89 din 23 decembrie 1992 si Ordonanta Guvernului nr. 43 din 12 august 1994.
In temeiul art. 4 din O.G. nr. 24/1992, au fost emise Normele Metodologice privind modalitatile tehnice de prestare a serviciilor supuse taxelor consulare si controlul incasarilor rezultate din aceste servicii.
Taxele consulare pentru serviciile prestate in strainatate se incaseaza direct de functionarul consular, in numerar sau prin alte forme de plata, se evidentiaza in registrul consular si se depun saptamanal la casieria misiunii diplomatice sau a oficiului consular, eliberandu-se chitante de incasare, dupa care se inregistreaza de catre lucratorul financiar-contabil in jurnalul de casa al misiunii diplomatice sau oficiului consular.
Sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare pe baza de reciprocitate pot majora, reduce sau scuti de plata taxelor consulare, in vederea aplicarii reciprocitatii, pe solicitantii de servicii consulare, cetateni ai statului de resedinta. Pentru aceasta, se solicita in prealabil, Ministerului Afacerilor Externe - Directia Relatii Consulare, o confirmare privind existenta reciprocitatii cu statul respectiv.
In situatii deosebite, in functie de starea materiala a solicitantilor, de la caz la caz, se pot acorda reduceri sau scutiri de plata taxelor consulare.
In strainatate taxele consulare se pot percepe direct in dolari S.U.A. sau in moneda tarii de resedinta, dupa caz, in raport de cursul acesteia fata de dolarul S.U.A.
Cheltuielile ocazionate de prestarea serviciilor consulare se incaseaza si evidentiaza separat de taxele consulare si de celelalte recuperari stabilite potrivit legii (contravaloarea colantelor de vize si a pasapoartelor), iar cu contravaloarea acestora se reintregesc fondurile in valuta, alocate prin bugetul de stat misiunilor diplomatice si oficiilor consulare unde s-au incasat. Pentru cheltuielile determinate prin deconturi (deplasari), recuperarea se va face la nivelul acestora, iar pentru comunicarile telefonice, telex, fax, corespondenta prin posta, precum si orice alte cheltuieli ocazionate de prestarea serviciilor consulare, se va stabili o suma forfetara pe baza unui calcul care trebuie sa aiba in vedere cheltuielile specifice si sa asigure recuperarea in intregime a cheltuielilor efective.
Sunt scutite de taxe consulare urmatoarele categorii de servicii:
B.6.8.a. - eliberarea ori prelungirea valabilitatii pasaportului diplomatic;
B.6.8.b. - cererile privind redobandirea cetateniei romane de catre persoanele carora li s-a ridicat cetatenia romana fara voia lor sau din alte motive neimputabile lor, precum si descendentii acestora (art. 37 din Legea nr. 21/1991);
B.6.8.c. - dovada prin care se atesta acordarea cetateniei romane;
B.6.8.d. - vizele acordate membrilor misiunilor diplomatice si oficiilor consulare straine, persoanelor care insotesc sefii de state, de guverne, delegatiilor parlamentare straine si altor invitati oficiali, precum si membrilor familiilor acestora, in conditii de reciprocitate;
B.6.8.e. - vizele acordate functionarilor straini care isi desfasoara activitatea la organizatiile internationale la institutiile la care Romania este parte;
B.6.8.f. - vizele acordate turistilor care calatoresc in Romania in cadrul turismului organizat, pe baza de contracte. Firma straina prestatoare de servicii turistice care solicita vize gratuite pentru clientii sai va adresa misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, o scrisoare in care va mentiona partenerul sau din Romania cu care are contract de servicii turistice, felul serviciilor contractate si durata sederii in tara.
In situatia calatoriilor turistice neorganizate se percepe o taxa redusa de viza, de 15 dolari S.U.A. In toate celelalte cazuri, taxa de viza este de 25 dolari S.U.A., la care se adauga, in caz de urgenta, o taxa de 6 dolari S.U.A. Potrivit art. 1, Cap. III din Normele Metodologice nr. H (02) 15.808/27 septembrie 1997, prin servicii prestate in regim de urgenta se intelege rezolvarea cererii pe loc sau in maximum 48 ore de la solicitare. Taxa de urgenta se percepe pentru fiecare cerere, indiferent de numarul serviciilor consulare solicitate prin aceasta de catre petitionar, pentru el si familia sa.
Statul roman este scutit de taxe consulare pentru actele si serviciile ce i se presteaza in strainatate, cand actioneaza in nume propriu pentru dobandirea, conservarea, valorificarea sau apararea unor drepturi patrimoniale.
Potrivit art.5 din OG nr. 24/1992, taxele consulare se restituie la solicitarea scrisa a petentului, in cazul in care serviciul consular nu a fost sau nu poate fi prestat sau cand plata s-a facut fara just temei sau dintr-o gresita interpretare a legii.
C. Actele notariale
C.1. Activitatea notariala. Categorii de acte notariale intocmite de misiunea diplomatica
Activitatea notariala are ca obiect intocmirea actelor notariale, in scopul de a inlesni constatarea raporturilor juridice civile si comerciale nelitigioase dintre persoanele fizice si juridice. Ea se realizeaza prin intermediul notarilor, iar in cazurile prevazute de lege si prin alte organe carora li s-a dat in competenta efectuarea unor acte notariale.
Activitatea notariala contine anumite elemente de drept administrativ, deci are mai degraba un caracter administrativ, nu jurisdictional . In Legea nr. 36/1995, functiile notariale sunt reglementate de art. 8, iar competenta misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare de a indeplini acte notariale este reglementata de art. 13.
Misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei desfasoara activitate notariala pe baza legii romane si a intelegerilor internationale la care Romania este parte, precum si potrivit uzantelor internationale.
Potrivit art. 13 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, la cererea persoanelor fizice, avand cetatenie romana, precum si a persoanelor juridice romane, misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei indeplinesc urmatoarele acte notariale:
C.1.a. - redactarea de inscrisuri in vederea autentificarii sau legalizarii semnaturii;
C.1.b. - autentificarea inscrisurilor;
C.1.c. - legalizarea sigiliilor si a semnaturilor;
C.1.d. - darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti;
C.1.e. - certificarea unor fapte;
C.1.f. - legalizarea de copii de pe inscrisuri;
C.1.g. - efectuarea si legalizarea traducerilor;
C.1.h. - primirea in depozit a inscrisurilor si a documentelor prezentate de parti;
C.1.i. - eliberarea de duplicate de pe actele notariale intocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.
Activitatile prevazute la alin. 2, lit. c, f si g pot fi indeplinite de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei si la cererea persoanelor fizice sau juridice straine, in masura in care legile si reglementarile statului de resedinta nu se opun.
Analizand competenta generala a notarului public, observam ca misiunile diplomatice si oficiile consulare nu pot efectua doua categorii de acte:
C.1.a1. - in ceea ce priveste procedura succesorala; totusi, consideram ca se poate accepta depunerea si inregistrarea declaratiilor de renuntare la succesiune sau de acceptare a succesiunii sub beneficiu de inventar, facute in conditiile si termenele prevazute de art. 700 si urm. Cod civil .
C.1.b1. - actele de protest al cambiilor, al biletelor de ordin si al cecurilor.
De asemenea, consideram ca misiunile diplomatice si oficiile consulare nu pot primi cereri ale cetatenilor romani sau straini pentru autentificarea unor acte de dispozitie, cum ar fi contractele de donatie sau vanzare-cumparare pentru bunuri aflate in Romania, indrumand pe cei interesati sa se adreseze in tara, personal, birourilor notarilor publici.
In schimb, pot fi autentificate procuri prezentate de cetateni romani sau straini, prin care se da mandat unor persoane din tara de a actiona in numele lor pentru intocmirea unor acte de dispozitie (vanzare, donatie etc.) privind constructii si terenuri aferente acestora, precum si inscrisuri sau procuri prin care se dispune indiferent de mod (vanzare, donatie, testament) de astfel de bunuri.
Toate actele notariale se indeplinesc numai la cererea cetatenilor romani sau straini.
Legiuitorul a inteles sa acorde aceasta competenta largita reprezentantelor Romaniei in strainatate, venind in intampinarea unor necesitati practice ale cetatenilor romani care calatoresc in numar tot mai mare in strainatate sau isi stabilesc temporar sau definitiv domiciliul in alte state.
In acelasi timp, consideram ca o raspundere mare revine misiunilor diplomatice si oficiilor consulare in activitatea de indeplinire a actelor notariale, mai ales cele privind autentificarea inscrisurilor si efectuarea actelor pentru persoanele fizice si juridice straine.
Intrucat actele notariale sunt susceptibile de anulare prin hotarare judecatoreasca, consulul trebuie sa stabileasca cu precizie natura actului ce urmeaza sa fie intocmit sau eliberat, conditiile de fond si de forma ale acestuia si sa respecte legile si regulamentele aplicabile.
In cele ce urmeaza, vom prezenta categoriile de acte notariale care pot fi efectuate, in ordinea prevazuta in dispozitiile art. 13 din Legea nr. 36/1995.
C.2. Redactarea de inscrisuri in vederea autentificarii sau legalizarii semnaturii
Consulii sau diplomatii insarcinati cu activitate consulara pot fi ajutati in activitatea de redactare a inscrisurilor de functionari consulari. Inscrisurile sunt redactate la cererea cetatenilor romani sau straini domiciliati in circumscriptia consulara. In tarile in care exista o singura reprezentanta diplomatica circumscriptia consulara cuprinde intregul teritoriu al tarii de resedinta.
Inscrisurile pentru care legea prevede forma autentica vor fi redactate de consul potrivit vointei partilor si cu indeplinirea conditiilor de fond si forma prevazute de lege.
Redactarea se va face citet, ingrijit si fara prescurtari sau adaugiri. Toate mentiunile in cifre se vor inscrie si in litere si se va evita lasarea unor goluri intre cuvinte sau randuri. Partile vor fi intrebate asupra numarului de exemplare si vor fi redactate exemplare originale pentru fiecare parte, plus unul pentru arhiva consulara. Daca inscrisul face mentiune despre anexe sau documentatii, ele vor fi anexate la document, vizate si legate astfel incat sa faca parte integranta din inscris.
Consulul va aplica stampila pe marginile din stanga a filelor capsate, astfel incat desprinderea lor sa poata fi usor observata.
Pe toate inscrisurile redactate, consulul va mentiona pe prima pagina urmatoarea fraza:
"S-a cerut autentificarea prezentului inscris", dupa care va aplica stampila consulatului/ambasadei.
Daca cererea de redactare a inscrisului este facuta de un mandatar, avocat angajat sau prin reprezentantul legal potrivit legii, consulul va face mentiunea despre aceasta in continutul actului si va pastra autorizatiile primite la arhiva consulatului.
Consulul incuviinteaza efectuarea actului notarial cerut, printr-o rezolutie, sub semnatura.
Daca efectuarea unui act notarial este refuzata, iar partea interesata staruie asupra cererii sale, atunci consulul da o incheiere de respingere, in care motiveaza refuzul sau.
C.3. Autentificarea inscrisurilor
Prin inscris se intelege orice declaratie despre un act sau fapt juridic, facuta prin imprimare, dactilografiere sau scriere cu mana. Potrivit art. 1171 Cod civil: "Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut".
Pentru autentificarea unui act, consulul verifica si stabileste, in prealabil, identitatea partilor.
Potrivit art. 58, al. 2 din Legea nr. 36/1995, partile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procura speciala autentica.
Cand consulul are indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor mintale ale vreuneia din parti, procedeaza la autentificare numai daca un medic specialist atesta in scris ca partea poate sa-si exprime in mod valabil consimtamantul in momentul incheierii actului.
Asemenea cazuri sunt frecvente in practica consulara la intocmirea procurilor speciale pentru imputernicirea unei persoane din tara sa dispuna de drepturile de pensie si de conturile bancare ale pensionarului. Consulul trebuie sa stabileasca discernamantul partii in momentul semnarii actului.
Pentru a lua consimtamantul partilor, dupa citirea actului, consulul le va intreba daca au inteles continutul acestuia si daca cele cuprinse in act exprima vointa lor.
Consimtamantul se ia in aceeasi zi si se va mentiona in continutul inscrisului, astfel incat data autentificarii sa corespunda cu data semnarii inscrisului.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 36/1995, declaratia de vointa a surdului, mutului sau surdo-mutului, stiutori de carte se va da in scris in fata consulului prin inscrierea de catre parte, inaintea semnaturii, a mentiunii "consimt la prezentul act pe care l-am citit."
Daca surdul, mutul sau surdo-mutul se gasesc, din orice motiv, in imposibilitatea de a scrie, declaratia de vointa se va lua prin interpret.
Pentru a lua consimtamantul unui nevazator, consulul va intreba daca a auzit bine cand i s-a citit inscrisul si daca cele auzite reprezinta vointa sa, consemnand aceasta in incheierea de autentificare.
Daca din pricina infirmitatii, a bolii sau din orice alte cauze partea nu poate semna, consulul indeplinind actul va face mentiunea despre aceasta imprejurare in incheierea pe care o intocmeste, mentiunea astfel facuta tinand loc de semnatura.
De asemenea, consulul poate sa ia amprenta digitala a partii, aceasta practica fiind des intalnita in alte tari si aplicabila si in Romania, potrivit art. 82, al. 3 din Codul de procedura civila.
Toate exemplarele inscrisului autentificat se semneaza in fata consulului, care va elibera fiecarei parti cate un original, iar un original al inscrisului se va pastra in arhiva consulatului.
Incheierea de autentificare va cuprinde urmatoarele mentiuni:
C.3.a. - Ambasada / Consulatul General si sediul;
C.3.b. - numarul incheierii de autentificare din Registrul Consular;
C.3.c. - data indeplinirii actului;
C.3.d. - numele si prenumele consulului, viceconsulului sau al diplomatului insarcinat cu activitatea consulara si gradul diplomatic;
C.3.e. - locul unde s-a efectuat actul;
C.3.f. - numele si prenumele parintilor;
C.3.g. - aratarea faptului ca s-a citit actul partilor si s-a luat consimtamantul lor;
C.3.h. - constatarea ca a fost semnat in fata consulului de catre toti cei care il semneaza;
C.3.i. - temeiul legal si dispozitia de investire cu forma autentica, care se exprima prin cuvintele: "se declara autentic prezentul inscris";
C.3.i. - aratarea incasarii taxelor consulare si pozitia din Registrul Consular;
C.3,j. - semnatura si sigiliul consulului.
In aplicarea art. 67 din Legea nr. 36/1995, misiunile diplomatice si oficiile consulare pot respinge o cerere de autentificare si redacta o incheiere care va cuprinde mentiunile de la art. 51, al. 1.
Consideram ca, in astfel de situatii, plangerea impotriva incheierii de respingere poate fi facuta la Judecatoria Sectorului I al Municipiului Bucuresti, unde isi are sediul Ministerul Afacerilor Externe.
Daca judecatoria va admite o astfel de cerere, Ambasada sau Consulatul General va da incheierea de autentificare a actului, care isi va produce efectul de la data inregistrarii cererii de autentificare.
C.4. Legalizarea sigiliilor si a semnaturilor
Potrivit art. 89 din Legea 36/1995, consulul legalizeaza sigiliul prezentat de parte, dupa verificare, si intocmeste o incheiere de legalizare.
De asemenea, consulul legalizeaza semnaturile partilor numai pe inscrisurile pentru care legea nu cere forma autentica ca o conditie de valabilitate a actului.
La cererea partilor care sunt interesate sa detina, din partea organelor competente, atestarea faptului ca inscrisul poarta semnatura celui care l-a subscris, se intocmesc inscrisuri sub forma legalizarii de semnatura.
In asemenea cazuri, consulul nu este obligat sa ia consimtamantul partilor, ci numai stabileste ca semnaturile de pe inscris, apartin persoanelor care au subscris.
Inscrisul intocmit sub forma legalizarii de semnatura nu constituie titlu executoriu, iar persoanele care nu pot semna, sunt obligate sa intocmeasca inscrisul sub forma autentica . In schimb, inscrisurile sub forma legalizarii de semnatura au aceeasi forta probanta ca si inscrisurile autentice.
In vederea legalizarii semnaturilor, partile vor prezenta exemplarele inscrisului nesemnate, pe care le vor subscrie in fata consulului numai dupa ce acesta se va convinge ca partile cunosc continutul inscrisului si doresc sa legalizeze semnaturile.
In incheierea de legalizare de semnatura se vor trece urmatoarele mentiuni:
C.4.a. - data (anul, luna, ziua);
C.4.b. - numele si prenumele consulului si faptul prezentarii in fata sa, la sediul consulatului, a partilor;
C.4.c. - numele si prenumele partilor;
C.4.d. - constatarea subscrierii in fata consulului a tuturor exemplarelor inscrisului;
C.4.e. - termenul legal in care se face legalizarea cu formula: "Se legalizeaza semnatura de pe acest inscris".
C.5. Darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti
Potrivit art. 90 din Legea nr. 36/1995, inscrisul caruia urmeaza sa i se dea data certa se intocmeste in numarul de exemplare cerut de parti si unul pentru arhiva consulara.
La incheierea de data certa se va arata ca s-au indeplinit conditiile esentiale pentru dare de data certa, in sensul art. 49, lit. g, prin urmatoarele mentiuni:
C.5.a. - data (anul, luna, ziua), iar la cererea partii, si ora;
C.5.b. - starea in care se afla inscrisul.
Prin darea de data certa inscrisurilor se da posibilitatea sa se verifice capacitatea partilor si sa se stabileasca legea care reglementeaza forma si continutul acelui act.
Actele autentice sau cu legalizare de semnatura fac dovada deplina, pana la inscrierea in fals, intre partile contractante si fata de terti, in ceea ce priveste data lor.
In ceea ce priveste pe terti, data unui act sub semnatura privata nu le este opozabila, decat in momentul in care a obtinut data certa.
C.6. Certificarea unor fapte
Potrivit art. 91 din Legea 36/1995, consulul poate certifica urmatoarele fapte pe care le constata personal:
C.6.a. - faptul ca o persoana se afla in viata;
C.6.b. - faptul ca o persoana se afla intr-un anumit loc;
C.6.c. - faptul ca persoana din fotografie este aceeasi cu persoana care cere certificarea;
C.6.d. - faptul ca o persoana, ca urmare a unei somatii sau notificari, s-a prezentat sau nu intr-o anumita zi si la o anumita ora la sediul Ambasadei sau Consulatului General si declaratia acesteia. In incheiere, se va mentiona si ora constatarii, precum si fapta care se certifica.
Pentru indeplinirea certificarilor de la lit. a si b ale art. 91 din lege, consulul va identifica acea persoana si va intocmi incheierea de certificare in numarul de exemplare solicitat de parti, si o fotografie pentru arhiva consulara.
Incheierea de certificare se va intocmi intr-un singur exemplar care va ramane la arhiva consulara, iar pe verso al fiecarei fotografii se va face urmatoarea mentiune de catre consul:
Persoana din fotografie este..identificata prin
C.7. Legalizarea copiilor de pe inscrisuri
Potrivit art. 93 combinat cu art. 49, lit. g din Legea nr. 36/1995, consulul poate elibera copii legalizate de pe inscrisurile originale prezentate de parti, dupa confruntarea copiei cu originalul.
In incheierea de legalizare de copie, se atesta conformitatea copiei cu inscrisul prezentat de parti, numarul de file daca inscrisul prezinta stersaturi, adaugiri sau alte particularitati.
De asemenea, va putea legaliza copii atat de pe un inscris in intregime, cat si de pe parti determinate ale acestuia, cu conditia sa nu se denatureze intelesul integral al inscrisului.
In practica, in cele mai multe cazuri, copiile unui inscris sunt prezentate sub forma unor xerocopii.
Exista si situatii in care copia este scrisa in intregime, litera cu litera, fara spatii libere, pentru a se inlatura posibilitatea unor denaturari ulterioare.
Imediat dupa textul copiei se face mentiunea "urmeaza legalizarea de copie pe verso", chiar si in situatia in care inscrisul este o fotocopie sau xerocopie.
Inainte de a proceda la incheierea de legalizare, consulul va confrunta exactitatea literala a copiei cu originalul.
Incheierea de legalizare de copie va purta urmatoarele mentiuni:
C.7.a. - data indeplinirii actului;
C.7.b. - numele si prenumele consulului;
C.7.c. - atestarea conformitatii copiei cu inscrisul prezentat;
C.7.d. - starea in care se afla inscrisul;
C.7.e. - taxa consulara incasata;
C.7.f. - semnatura si stampila consulului.
Aceeasi procedura va fi indeplinita si pentru copiile legalizate de pe inscrisurile aflate in arhiva misiunii diplomatice sau oficiului consular.
Copii legalizate de pe actele autentificate din arhiva consulara se elibereaza numai partilor, succesorilor si reprezentantilor acestora, precum si celor ce justifica un drept sau un interes legitim.
Potrivit art. 93, al. 3 din Legea 36/1995, se pot elibera copii legalizate si de pe inscrisuri sub semnatura privata, facandu-se mentiunea in acest sens.
C.8. Efectuarea si legalizarea traducerilor
In baza art. 13 combinat cu art. 94 din Legea nr. 36/1995 si art. 99-106 din regulamentul de aplicare, misiunile diplomatice si oficiile consulare au si atributii pentru efectuarea si legalizarea traducerilor.
Pentru efectuarea traducerii, daca aceasta nu este facuta de consul autorizat in acest scop, traducatorul atestat potrivit legii, care a intocmit traducerea va semna formula de certificare a acesteia, iar consulul va legaliza semnatura traducatorului.
Legalizarea semnaturii traducatorului se poate face si dupa specimenul de semnatura depus la misiunea diplomatica sau oficiul consular.
Daca inscrisul se traduce din limba romana intr-o limba straina, atat certificarea traducerii, cat si legalizarea semnaturii traducatorului de catre consul se vor face si in limba straina in care se face traducerea. Consulul trebuie sa cunoasca limba straina din care s-a tradus pentru a putea verifica corectitudinea traducerii.
C.9. Primirea in depozit a inscrisurilor si documentelor prezentate de parti
Misiunile diplomatice si oficiile consulare sunt solicitate deseori sa primeasca in depozit inscrieri, documente si valori. La primirea in depozit, consulul va mentiona, in incheiere, ca s-au indeplinit conditiile esentiale de primire in depozit, in sensul art. 49, lit. g prin urmatoarele mentiuni:
C.9.a. - data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea partii si ora;
C.9.b. - identificarea inscrisurilor predate, aratandu-se toate datele necesare in acest scop;
C.9.c. - numele deponentului si al persoanei careia trebuie sa i se elibereze inscrisurile;
C.9.d. - termenul de pastrare.
Incheierea de primire in depozit se intocmeste in numarul de exemplare cerut de parte, plus unul pentru arhiva.
Pentru evidenta inscrisurilor, documentele si valorile primite in depozit la misiunile diplomatice si oficiile consulare se vor pastra in registre de depozit.
Restituirea bunurilor primite in depozit se face in baza semnaturii partilor, succesorilor sau, dupa caz, a reprezentantilor acestora, in registru.
Registrul de depozite va cuprinde urmatoarele rubrici:
- numarul de inregistrare;
- data (anul, luna, ziua);
- numele si prenumele deponentului;
- natura inscrisului sau valorilor depuse si starea lor;
- termenul de pastrare;
- semnatura de primire a consulului;
- semnatura partii careia i se restituie depozitul si data restituirii.
C.10. Eliberarea unui duplicat de pe actele notariale intocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare
Potrivit art. 55 din Legea nr. 36/1995, la cererea partii de a i se da un duplicat al actului original, consulul care a intocmit acel act poate incuviinta eliberarea duplicatului.
In textul duplicatului se reproduc, cuvant cu cuvant, cuprinsul inscrisului, cat si al incheierii prin care s-a constatat intocmirea inscrisului original. In locul semnaturii originale se mentioneaza numele de familie si prenumele fiecarui semnatar.
Duplicatul are aceeasi forta probanta ca si originalul.
Actele notariale se indeplinesc la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular al Romaniei, in timpul programului de lucru cu publicul, program afisat la intrarea in cladire sau in spatiul destinat primirilor in audienta.
Din motive temeinice si la solicitarea persoanei in interesul careia se efectueaza serviciul consular, un act notarial poate fi indeplinit si in afara sediului misiunii diplomatice sau oficiului consular. In aceasta situatie, consulul se poate deplasa la domiciliul cetateanului roman sau in incinta unui imobil apartinand unei societati sau organizatii a comunitatii romane din circumscriptia consulara.
Cererile se inregistreaza in ordinea primirii lor, in Registrul general de intrari-iesiri al misiunii diplomatice sau oficiului consular. Cererile se adreseaza personal sau prin mandatar, avocat sau reprezentant legal, potrivit art. 57 din Legea nr. 36/1995. Dupa indeplinirea procedurii notariale, operatiunea se inscrie in Registrul Consular de Acte Notariale, incheierile purtand numar din acest registru.
Actele notariale intocmite se vor pastra in mape de cate 30 de acte impreuna cu anexele lor si documentatia necesara.
Actul indeplinit de consul, purtand sigiliul si semnatura sa, este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege. Consulul este numit prin ordin al Ministrului Afacerilor Externe si este supus controlului acestuia. El reprezinta o autoritate de stat, dand autenticitate actelor indeplinite de el, garantand conservarea, forta probanta si forta executorie a actelor lui.
Consulul are obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la actele si faptele despre care a luat cunostinta in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu. Desi, potrivit Statutului Corpului Diplomatic si Consular al Romaniei, consulul nu este un functionar public, potrivit art. 147 al. 1 Cod Penal el poarta raspunderea pentru actele indeplinite in mod oficial.
D. Testamentele
Cetateanul roman aflat in strainatate poate face un testament in forma prevazuta de legea tarii respective pentru autentificarea testamentelor.
De asemenea, cetateanul roman poate face un testament in forma autentica in fata consulului roman sau poate face un testament in forma olografa (art. 855 Cod civil).
Testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil si personal, prin care testatorul dispune cu titlu gratuit pentru momentul incetarii sale din viata, de toate sau numai de o parte din bunurile sale (art. 802 Cod civil).
Testamentul este un act juridic solemn, deoarece trebuie facut, sub sanctiunea nulitatii, numai intr-una din formele prevazute de lege.
Testamentul este un act unilateral, in sensul ca el exprima vointa unei singure persoane. Legea interzice ca doua sau mai multe persoane sa testeze prin acelasi act.
Testamentul este un act revocabil, deoarece testatorul poate oricand sa-l modifice sau sa-l revoce. Revocarea se poate face fie in mod expres, adica printr-o declaratie cuprinsa intr-un testament sau intr-un act autentic posterior, fie in mod tacit, prin instrainarea ulterioara a aceluiasi bun catre o alta persoana.
Testamentul este un act personal, in sensul ca trebuie facut de testator in persoana si nu prin mandatar.
Dispozitiile pe care le contine un testament se refera in mod obisnuit la bunuri si se numesc legate.
Consulul autentifica testamentele cetatenilor romani aflati in strainatate, potrivit procedurii de autentificare a inscrisurilor. Dupa autentificare, testatorul poate depune originalul actului autentificat la misiunea diplomatica sau la oficiul consular. Plicul cu testamentul original va fi inchis in prezenta testatorului si se va aplica stampila consulului.
De asemenea, se va mentiona pe plic numele si prenumele testatorului, numarul chitantei emise de consul, numele si prenumele consulului. Separat, in arhiva cu mape de acte notariale, se va pastra un exemplar al testamentului.
Aceeasi procedura va fi urmata si in cazul prezentarii spre pastrare a unui testament olograf. Testamentul olograf este un testament scris in intregime de testator, datat si semnat de el.
Consulii pot primi spre pastrare testamentele cetatenilor romani aflati in strainatate, intocmite in forma prevazuta de legile tarii de resedinta. In acest caz se va mentiona pe plicul care cuprinde testamentul primit in pastrare sau pe verso-ul hartiei pe care este scris (testamentul), misiunea diplomatica sau oficiul consular, numele si prenumele persoanei care a predat testamentul, calitatea sa (adica, daca este testatorul in persoana, un mostenitor, legatar sau alta persoana). De asemenea, se va indica pe plic numarul chitantei ce s-a eliberat depunatorului in momentul depunerii documentului si, dupa notarea mentiunilor de mai sus, plicul va fi inchis si sigilat, aplicandu-se stampila misiunii diplomatice sau a oficiului consular.
Retragerea testamentului se face pe baza unei cereri semnate si datate de testator si in urma restituirii chitantei de depunere. Daca testatorul a pierdut chitanta, restituirea se va face in baza unei declaratii a testatorului intocmita in forma autentica, care va ramane la dosar. Testamentul nu poate fi restituit decat testatorului in persoana.
In situatii deosebite si cu aprobarea M.A.E., testamentul va putea fi restituit si unei alte persoane decat testatorul.
Daca testatorul doreste sa modifice testamentul depus spre pastrare, vor fi indeplinite toate formalitatile ca pentru depunerea unui nou testament.
|
