ROMÂNIA sI UNIUNEA EUROPEANĂ (I)
În "Proclamatia catre
În legatura cu acest obiectiv, se impun câteva consideratii:
România a fost printre primele tari din Europa Centrala si de Est care a initiat, înca din anii '70, demersuri pe lânga CEE pentru dezvoltarea de relatii comerciale. Din 1974, România a beneficiat de Sistemul Generalizat de Preferinte (SGP), dupa care a semnat cu CEE mai multe acorduri pentru facilitarea schimburilor comerciale.
În ciuda opozitiei CAER si a URSS, România a recunoscut de facto, înca din 1980, Comunitatea Economica Europeana prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România - CEE. Aceasta opozitie s-a datorat politicii de bloc promovate, la acea data de CAER - evident, sub presiune sovietica - de a nu stimula recunoasterea Pietii Comune de catre tarile membre ale CAER pâna la stabilirea unor raporturi directe între cele doua structuri.
Din pacate, aceasta forma de manifestare a independentei politico- economice a României, fata de tendintele integrationiste promovate la Moscova - actiune care a precedat cu aproape un deceniu prabusirea comunismului - n-a fost recunoscuta si apreciata cum se cuvine, dupa Revolutie, de catre CEE. Ne-am fi asteptat la o mai mare deschidere din partea CEE, mai ales ca, înca pe 7 ianuarie 1990, noile organe provizorii ale puterii din România post-revolutionara au adoptat o Declaratie cu privire la importanta pe care tara noastra o acorda dezvoltarii relatiilor cu CEE, stabilirea relatiilor diplomatice cu organizatia de la Bruxelles si acreditarea unui ambasador. Astfel, în martie 1990, o propunere a Guvernului României - transmisa de viceprim-ministrul Mihai Draganescu, în vizita la Bruxelles - pentru semnarea unui Acord comercial a fost respinsa de Comisarul European pentru Relatii Externe, Frans Andriessen. Motivul invocat a fost acela ca România n-ar respecta drepturile minoritatilor nationale, si în special, ale minoritatii maghiare. De notat ca vizita la Bruxelles a avut loc exact în perioada evenimentelor din martie de la Târgu-Mures, când presa internationala îi acuza pe români ca au declansat violentele împotriva etnicilor maghiari, iar pe autoritatile statului ca nu I-ar fi protejat.
Obiectivul aderarii României la CEE era o consecinta logica a transformarilor politice intervenite în România, odata cu Revoluti din Decembrie 1989, prin trecerea de la un regim totalitar la un sistem democratic si la economie de piata.
România
nu era singura
Optiunea României, ca si a celorlalte tari din Europa Centrala, era în consonanta si cu politica tarilor membre CEE de unificare a Europei. De aceea, CEE nu putea face abstractie de transformarile produse în aceasta parte a continentului si de noua orientare pro-vest a regimurilor democratice instalate, în aceste tari, dupa prabusirea comunismului.
Primele demersuri si încheierea Acordului de Asociere
În conformitate cu Declaratia din 7 ianuarie 1990 a Guvernului provizoriu de la Bucuresti, au fost intensificate demersurile pe lânga autoritatile comunitare si tarile membre, în vederea începerii negocierilor privind încheierea unui Acord de Asociere a României la CEE.
În perioada 20-21 Decembrie 1991 au avut loc, la Bucuresti, discutii exploratorii cu reprezentantii Comisiei Europene, dupa care, în perioada 19-20 mai 1992, a urmat prima runda de negocieri oficiale pentru încheierea unui Acord. Dupa alte cinci runde de negocieri (18-19 iunie 1992; 16-17 iulie 1992; 14-15 septembrie 1992; 12-13 octombrie 1992; 3-4 noiembrie 1992) a fost finalizat Acordul de Asociere si Acordul interimar de aplicare anticipata a prevederilor privind aspectele economice si comerciale prevazute în Acordul de asociere. Ambele acorduri au fost parafate la Bruxelles, la 17 noiembrie 1992 si au fost semnate la 1 februarie 1993.
"Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte", cunoscut îndeobste sub numele de "Acordul European" sau "Acordul de asociere" a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea numarul 20/ 6 aprilie 1993. Acordul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Anul V, nr. 73/ 12 aprilie 1993.
În urma ratificarii de catre cele 12 tari membre ale Comunitatii Europene si a Avizului favorabil primit din partea Parlamentului European, Acordul de asociere a intrat în vigoare la doi ani de la semnare, adica la 1 februarie 1995.
În Declaratia Guvernului publicata cu acest prilej se arata ca momentul 1 februarie 1995 marcheaza trecerea la etapa actiunilor concrete destinate pregatirii aderarii României la Uniunea Europeana. Reiterând optiunea strategica fundamentala de integrare deplina si cât mai rapida a României în Uniune, Guvernul îsi reafirma hotarârea de a asigura aplicarea întocmai a prevederilor Acordului de asociere, de continuare si accelerare a procesului de reforma în toate segmentele vietii economice si sociale.
Care sunt principalele prevederi ale Acordului?
În esenta, Acordul prevedea un ansamblu de masuri ce trebuiau sa fie luate de România, pe parcursul a 10 ani (redus, ulterior, la 9 ani) de reducere progresiva, pâna la desfiintare, a taxelor vamale la o seri de produse din si spre UE. De aceea, se apreciaza ca Acordul a instituit o competitie între protectionism si piata libera, fortând economia sa se restructureze si sa se adapteze la mecanismele pietei, sa devina competitiva în raport cu economiile statelor membre ale Uniunii. Capitolele Acordului se refera la: libera circulatie a marfuruilor industriale, agricole si piscicole; circulatia lucratorilor, dreptul de stabilire a companiilor si furnizarea de servicii între Comunitate si România; efectuarea platilor si concurenta; cooperarea economica; cooperarea culturala si cooperarea financiara.
Un capitol important se refera la dialogul politic regulat, instituit în baza Acordului de asociere, care urma:
Sa faciliteze integrarea deplina a României în comunitatea statelor democratice si apropierea progresiva fata de Comunitatea Europeana;
Sa conduca la o convergenta crescânda în probleme internationale;
Sa contribuie la apropierea pozitiilor în probleme de securitate;
Sa sprijine organizarea de consultari, la cel mai înalt nivel politic .
De subliniat ca Acordul de Asociere a instituit între România si Comunitatea Europeana, un sistem de relatii structurale, care urmau sa se desfasoare prin:
Consiliul de Asociere, format din membrii desemnati de Guvernul României (Ministerul de Externe) si membrii ai CEE, având misiunea de a supraveghea realizarea Acordului de Asociere. Acesta urma sa se întâlneasca, de regula, o data pe an pentru a examina orice probleme importante care au aparut în cadrul Acordului, precum si orice alte probleme bilaterale sau internationale de interes reciproc;
Comitetul de Asociere, la nivelul înaltilor functionari, care urma sa se întâlneasca de doua ori pe an, alternativ la Bucuresti si Bruxelles. Comitetul are ca misiune si pregatirea reuniunii Consiliului de Asociere, scop în care are în subordine un numar de sub-comitete (agricultura, mediu, transporturi, sanatate, educatie, finhante-banci, etc.);
Comitetul Parlamentar mixt, compus din reprezentanti ai Parlamentului României si ai Parlamentului European. Se reuneste de doua ori pe an, alternativ la Bucuresti si Bruxelles.
Asadar, Acordul de Asociere a cosacrat aocierea României la UE, stabilind formele dialogului politic si coperarii economice între cele doua parti. Acesta a reprezentat baza legala a relatiilor României cu Uniunea Europeana. Sintetizând, se poate aprecia ca principiile Acordului si obiectivele asocierii au fost urmatoarele:
Crearea cadrului institutional pentru realizarea unui dialog politic permanent
Sprijinirea eforturilor pentru consolidarea democratiei, trecerea la economia de piata si realizarea, în perspectiva, a convergentei economice de natura sa sprijine mediul de afaceri;
Liberalizarea circulatiei marfurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor din perspectiva viitoarei integrari în Piata Interna a UE;
Crearea cadrului pentru dezvoltarea cooperarii în diverse domenii de activitate
Transmiterea unor mesaje încurajatoare pentru comunitatea internationala de afaceri în ceea ce priveste stabilitatea politica, eforturile pentru stabilizarea economica si credibilitatea de ansamblu a societatii românesti.
Demersurile ulterioare ale României pentru apropierea si pregatirea aderarii la UE au fost marcate de trei evenimente
Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993, care a convenit criteriile de aderare pentru viitoarele tari candidate:
a) Criteriul politic
Stabilitatea institutiilor care garanteaz democratia
Statul de drept
Drepturile omului
Respectarea drepturilor si protectia minoritatilor nationale
b) Criteriul economic :
Existenta unei economii de piata functionale
Capacitatea de a face fata concurentei si fortelor pietei din UE
c) Criteriul legislativ, respectiv însusirea "acquis-ului comunitar".
Îndeplinirea acestui criteriu înseamna capacitatea tarii candidate de a-si asuma obligatiile de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor Uniunii politice, economice si monetare.
Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a adaugat un nou criteriu: Capacitatea administratiei de a aplica acquis-ul comunitar.
Primirea României, la 7 octombrie 1993, ca membru cu
drepturi depline în Consiliul Europei, care semnifica atasamentul
nostru fata de valorile si principiile democratice si
întreprinderea de masuri concrete pentru implementarea acestora. Aceasta
însemna, în fapt, îndeplinirea criteriului politic de la Copenhaga. De aceea,
se si spune ca organizatia de la
Consiliul European de la Essen - Germania, din decembrie 1994, care a adoptat Strategia de pre-aderare a tarilor potential-candidate. Ideea de la care s-a pornit a fost aceea ca aderarea la Uniune presupune adoptarea unor reforme structurale profunde si ca acest proces nu se poate desfasura haotic, la voia întâmplarii. La reuniune au participat, pentru prima data, si sefii de stat sau de guvern din România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia si Ungaria.
Strategia de la Snagov
Având la baza Strategia de pre-aderare, adoptata la Essen, presedintele de atunci al României, domnul Ion Iliescu, a propus - în cadrul unei reuniuni organizate la Palatul Cotroceni - elaborarea unei Strategii nationale de pregatire a aderarii.
Crearea unei Comisii formate din: reprezentantii ai guvernului, fortelor politice parlamentare, mediului academic si societatii civile;
A lucrat din martie pâna în iunie 1995, la Snagov. A fost condusa de acad. Tudorel Postolache;
În 21 iunie 1995 au fost adoptate doua documente:
Strategia nationala de pregatire a aderarii ;
Declaratia politica semnata de presedintele României, primul ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si liderii partidelor parlamentare. Aceasta exprima pentru prima data consensul tuturor fortelor politice fata de optiunea de integrare a României în UE.
Semnificatia Strategiei si a Declaratiei Politice. Spiritul de la Snagov.
Strategia a fost adoptata de Guvern pe 16 iunie 1995.
Cererea oficiala de aderare a României la Uniunea Europeana
Cererea oficiala de aderare a fost transmisa pe 22 iunie 1995 la Paris, presedentiei franceze a Consiliului Uniunii. Delegatia româna a fost condusa de ministrul afacerilor externe.
Data de 22 iunie 1995 reprezinta un moment istoric în evolutia post-decembrista a României, ruptura definitiva de trecutul est-european, angajarea ireversibila a României pe drumul integrarii europene.
|
