ROMANIA SI UNIUNEA EUROPEANA (I)

ROMĀNIA sI UNIUNEA EUROPEANĂ (I)

Īn "Proclamatia catre tara" din 22 decembrie 1989, noile autoritati ale statului, legitimate de Revolutie, se exprima dorinta conectarii Romāniei la valorile si structurile occidentale. Ulterior, aderarea Romāniei la Uniunea Europeana a devenit - alaturi de aderarea la NATO - unul d 959x2323j in obiectivele strategice ale politicii externe romānesti.

Īn legatura cu acest obiectiv, se impun cāteva consideratii:

Romānia a fost printre primele tari din Europa Centrala si de Est care a initiat, īnca din anii '70, demersuri pe lānga CEE pentru dezvoltarea de relatii comerciale. Din 1974, Romānia a beneficiat de Sistemul Generalizat de Preferinte (SGP), dupa care a semnat cu CEE mai multe acorduri pentru facilitarea schimburilor comerciale.

Īn ciuda opozitiei CAER si a URSS, Romānia a recunoscut de facto, īnca din 1980, Comunitatea Economica Europeana prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte Romānia - CEE. Aceasta opozitie s-a datorat politicii de bloc promovate, la acea data de CAER - evident, sub presiune sovietica - de a nu stimula recunoasterea Pietii Comune de catre tarile membre ale CAER pāna la stabilirea unor raporturi directe īntre cele doua structuri.

Din pacate, aceasta forma de manifestare a independentei politico-   economice  a Romāniei, fata de tendintele integrationiste promovate la Moscova - actiune care a precedat cu aproape un deceniu prabusirea comunismului - n-a fost recunoscuta si apreciata cum se cuvine, dupa Revolutie, de catre CEE. Ne-am fi asteptat la o mai mare deschidere din partea CEE, mai ales ca, īnca pe 7 ianuarie 1990, noile organe provizorii ale puterii din Romānia post-revolutionara au adoptat o Declaratie cu privire la importanta pe care tara noastra o acorda dezvoltarii relatiilor cu CEE, stabilirea relatiilor diplomatice cu organizatia de la Bruxelles si acreditarea unui ambasador. Astfel, īn martie 1990, o propunere a Guvernului Romāniei - transmisa de viceprim-ministrul Mihai Draganescu, īn vizita la Bruxelles - pentru semnarea unui Acord comercial a fost respinsa de Comisarul European pentru Relatii Externe, Frans Andriessen. Motivul invocat a fost acela ca Romānia n-ar respecta drepturile minoritatilor nationale, si īn special, ale minoritatii maghiare. De notat ca vizita la Bruxelles a avut loc exact īn perioada evenimentelor din martie de la Tārgu-Mures, cānd presa internationala īi acuza pe romāni ca au declansat violentele īmpotriva etnicilor maghiari, iar pe autoritatile statului ca nu I-ar fi protejat.

Obiectivul aderarii Romāniei la CEE era o consecinta logica a transformarilor politice intervenite īn Romānia, odata cu Revoluti din Decembrie 1989, prin trecerea de la un regim totalitar la un sistem democratic si la economie de piata.

Romānia nu era singura tara din fostul spatiu sovietic care se angajase pe acest drum. Aceeasi optiune exprimasera si Polonia, Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria, care se simteau stānjenite de chingile unei structuri, care-si "traia ultimele zile", respectiv CEAR-ul. De altfel, īn 1991, prin acordul statelor membre, inclusiv al Romāniei, CAER-ul s-a autodizolvat.

Optiunea Romāniei, ca si a celorlalte tari din Europa Centrala, era īn consonanta si cu politica tarilor membre CEE de unificare a Europei. De aceea, CEE nu putea face abstractie de transformarile produse īn aceasta parte a continentului si de noua orientare pro-vest a regimurilor democratice instalate, īn aceste tari, dupa prabusirea comunismului.

Primele demersuri si īncheierea Acordului de Asociere

Īn conformitate cu Declaratia din 7 ianuarie 1990 a Guvernului provizoriu de la Bucuresti, au fost intensificate demersurile pe lānga autoritatile comunitare si tarile membre, īn vederea īnceperii negocierilor privind īncheierea unui Acord de Asociere a Romāniei la CEE.

Īn perioada 20-21 Decembrie 1991 au avut loc, la Bucuresti, discutii exploratorii cu reprezentantii Comisiei Europene, dupa care, īn perioada 19-20 mai 1992, a urmat prima runda de negocieri oficiale pentru īncheierea unui Acord. Dupa alte cinci runde de negocieri (18-19 iunie 1992; 16-17 iulie 1992; 14-15 septembrie 1992; 12-13 octombrie 1992; 3-4 noiembrie 1992) a fost finalizat Acordul de Asociere si Acordul interimar de aplicare anticipata a prevederilor privind aspectele economice si comerciale prevazute īn Acordul de asociere. Ambele acorduri au fost parafate la Bruxelles, la 17 noiembrie 1992 si au fost semnate la 1 februarie 1993.

"Acordul European instituind o asociere īntre Romānia, pe de o parte, Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte", cunoscut īndeobste sub numele de "Acordul European" sau "Acordul de asociere" a fost ratificat de Parlamentul Romāniei prin Legea numarul 20/ 6 aprilie 1993. Acordul a fost publicat īn Monitorul Oficial al Romāniei, Anul V, nr. 73/ 12 aprilie 1993.

Īn urma ratificarii de catre cele 12 tari membre ale Comunitatii Europene si a Avizului favorabil primit din partea Parlamentului European, Acordul de asociere a intrat īn vigoare la doi ani de la semnare, adica la 1 februarie 1995.

Īn Declaratia Guvernului publicata cu acest prilej se arata ca momentul 1 februarie 1995 marcheaza trecerea la etapa actiunilor concrete destinate pregatirii aderarii Romāniei la Uniunea Europeana. Reiterānd optiunea strategica fundamentala de integrare deplina si cāt mai rapida a Romāniei īn Uniune, Guvernul īsi reafirma hotarārea de a asigura aplicarea īntocmai a prevederilor Acordului de asociere, de continuare si accelerare a procesului de reforma īn toate segmentele vietii economice si sociale.

Care sunt principalele prevederi ale Acordului?

Īn esenta, Acordul prevedea un ansamblu de masuri ce trebuiau sa fie luate de Romānia, pe parcursul a 10 ani (redus, ulterior, la 9 ani) de reducere progresiva, pāna la desfiintare, a taxelor vamale la o seri de produse din si spre UE. De aceea, se apreciaza ca Acordul a instituit o competitie īntre protectionism si piata libera, fortānd economia sa se restructureze si sa se adapteze la mecanismele pietei, sa devina competitiva īn raport cu economiile statelor membre ale Uniunii. Capitolele Acordului se refera la: libera circulatie a marfuruilor industriale, agricole si piscicole; circulatia lucratorilor, dreptul de stabilire a companiilor si furnizarea de servicii īntre Comunitate si Romānia; efectuarea platilor si concurenta; cooperarea economica; cooperarea culturala si cooperarea financiara.

Un capitol important se refera la dialogul politic regulat, instituit īn baza Acordului de asociere, care urma:

Sa faciliteze integrarea deplina a Romāniei īn comunitatea statelor democratice si apropierea progresiva fata de Comunitatea Europeana;

Sa conduca la o convergenta crescānda īn probleme internationale;

Sa contribuie la apropierea pozitiilor īn probleme de securitate;

Sa sprijine organizarea de consultari, la cel mai īnalt nivel politic .

De subliniat ca Acordul de Asociere a instituit īntre Romānia si Comunitatea Europeana, un sistem de relatii structurale, care urmau sa se desfasoare prin:

Consiliul de Asociere, format din membrii desemnati de Guvernul Romāniei (Ministerul de Externe) si membrii ai CEE, avānd misiunea de a supraveghea realizarea Acordului de Asociere. Acesta urma sa se īntālneasca, de regula, o data pe an pentru a examina orice probleme importante care au aparut īn cadrul Acordului, precum si orice alte probleme bilaterale sau internationale de interes reciproc;

Comitetul de Asociere, la nivelul īnaltilor functionari, care urma sa se īntālneasca de doua ori pe an, alternativ la Bucuresti si Bruxelles. Comitetul are ca misiune si pregatirea reuniunii Consiliului de Asociere, scop īn care are īn subordine un numar de sub-comitete (agricultura, mediu, transporturi, sanatate, educatie, finhante-banci, etc.);

Comitetul Parlamentar mixt, compus din reprezentanti ai Parlamentului Romāniei si ai Parlamentului European. Se reuneste de doua ori pe an, alternativ la Bucuresti si Bruxelles.

Asadar, Acordul de Asociere a cosacrat aocierea Romāniei la UE, stabilind formele dialogului politic si coperarii economice īntre cele doua parti. Acesta a reprezentat baza legala a relatiilor Romāniei cu Uniunea Europeana. Sintetizānd, se poate aprecia ca principiile Acordului si obiectivele asocierii au fost urmatoarele:

Crearea cadrului institutional pentru realizarea unui dialog politic permanent

Sprijinirea eforturilor pentru consolidarea democratiei, trecerea la economia de piata si realizarea, īn perspectiva,  a convergentei economice de natura sa sprijine mediul de afaceri;

Liberalizarea circulatiei marfurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor din perspectiva viitoarei integrari īn Piata Interna a UE;

Crearea cadrului pentru dezvoltarea cooperarii īn diverse domenii de activitate

Transmiterea unor mesaje īncurajatoare pentru comunitatea internationala de afaceri īn ceea ce priveste stabilitatea politica, eforturile pentru stabilizarea economica si credibilitatea de ansamblu a societatii romānesti.

Demersurile ulterioare ale Romāniei pentru apropierea si pregatirea aderarii la UE au fost marcate de trei evenimente

Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993, care a convenit criteriile de aderare pentru viitoarele tari candidate:

a)    Criteriul politic

Stabilitatea institutiilor care garanteaz democratia

Statul de drept

Drepturile omului

Respectarea drepturilor si protectia minoritatilor nationale

b) Criteriul economic :

Existenta unei economii de piata functionale

Capacitatea de a face fata concurentei si fortelor pietei din UE

c) Criteriul legislativ, respectiv īnsusirea "acquis-ului comunitar".

Īndeplinirea acestui criteriu īnseamna capacitatea tarii candidate de a-si asuma obligatiile de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor Uniunii politice, economice si monetare.

Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a adaugat un nou criteriu: Capacitatea administratiei de a aplica acquis-ul comunitar.

Primirea Romāniei, la 7 octombrie 1993, ca membru cu drepturi depline īn Consiliul Europei, care semnifica atasamentul nostru fata de valorile si principiile democratice si īntreprinderea de masuri concrete pentru implementarea acestora. Aceasta īnsemna, īn fapt, īndeplinirea criteriului politic de la Copenhaga. De aceea, se si spune ca organizatia de la Strasbourg (Consiliul Europei) reprezinta antecamera Uniunii Europene.

Consiliul European de la Essen - Germania, din decembrie 1994, care a adoptat Strategia de pre-aderare a tarilor potential-candidate. Ideea de la care s-a pornit a fost aceea ca aderarea la Uniune presupune adoptarea unor reforme structurale profunde si ca acest proces nu se poate desfasura haotic, la voia īntāmplarii. La reuniune au participat, pentru prima data, si sefii de stat sau de guvern din Romānia, Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia si Ungaria.

Strategia de la Snagov

Avānd la baza Strategia de pre-aderare, adoptata la Essen, presedintele de atunci al Romāniei, domnul Ion Iliescu, a propus - īn cadrul unei reuniuni organizate la Palatul Cotroceni - elaborarea unei Strategii nationale de pregatire a aderarii.

Crearea unei Comisii formate din: reprezentantii ai guvernului, fortelor politice parlamentare, mediului academic si societatii civile;

A lucrat din martie pāna īn iunie 1995, la Snagov. A fost condusa de acad. Tudorel Postolache;

Īn 21 iunie 1995 au fost adoptate doua documente:

Strategia nationala de pregatire a aderarii ;

Declaratia politica semnata de presedintele Romāniei, primul ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si liderii partidelor parlamentare. Aceasta exprima pentru prima data consensul tuturor fortelor politice fata de optiunea de integrare a Romāniei īn UE.

Semnificatia Strategiei si a Declaratiei Politice. Spiritul de la Snagov.

Strategia a fost adoptata de Guvern pe 16 iunie 1995.

Cererea oficiala de aderare a Romāniei la Uniunea Europeana

Cererea oficiala de aderare a fost transmisa pe 22 iunie 1995 la Paris, presedentiei franceze a Consiliului Uniunii. Delegatia romāna a fost condusa de ministrul afacerilor externe.

Data de 22 iunie 1995 reprezinta un moment istoric īn evolutia post-decembrista a Romāniei, ruptura definitiva de trecutul est-european, angajarea ireversibila a Romāniei pe drumul integrarii europene.