SCURT ISTORIC AL TRATATELOR RELEVANTE IN DOMENIUL MUNCII SI SECURITATII SOCIALE

Viziunea de trecere a anumitor atribute ale suveranitatii statelor Europei, de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si insasi ideea de unitate a statelor europene, a fost propusa de catre Ministrul Afacerilor Externe in Franta, Robert Schuman. Aceasta noua conceptie este adusa in prim plan la data de 9 mai 1950, insa in afara de meritul lui Schuman, au contribuit foarte mult si inspiratia si pregatirea Comisarului General pentru Planul de Modernizare si de Echipament al Frantei, domnului Jean Monnet.

Adversitatea dintre Franta si Germania se dorea eliminata prin aceasta reuniune a natiunilor europene, astfel ca Robert Schuman propunea” sa se plaseze ansamblul productiei franco-germane a carbunelui si otelului sub o Inalta Autoritate comuna, intr-o organizatie deschisa participarii altor tari ale Europei”.[1]

Inalta Autoritate comuna care se ocupa de administrarea acestei scheme va fi alcatuita din persoane independente nu­mite de guverne, acordandu-se o reprezentare egala. Guvernele vor alege, de comun acord, un Presedinte. Deciziile Autoritatii se vor aplica in Franta, Germania si in alte tari membre. In cazul in care deciziile Autoritatii vor fi contestate, se vor lua masuri de la caz la caz.”[2]

Propunerea lui Robert Schuman a fost acceptata de tarile fondatore, inclusiv Germania, insa respinsa de catre guvernul britanic ce nu era de acord cu limitarea suveranitatii statale.

In 1951, negocierile desfasuarate intre sase tari – Belgia, Franta, Germania, Italia,

Luxemburg si Olanda – au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se infiinta

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Comparativ cu alte organizatii

internationale existente la acel moment, principalul element de noutate il constituia caracterul

supranational al acestei Comunitati, reprezentat de transferul de competente catre o institutie (Inalta Autoritate) responsabila cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor Membre .[3]

Scopul, in urma celui de-al doilea razboi mondial, era de a asigura pacea intre popoarele europene invingatoare si invinse astfel apropiindu-le si facilitandu-le colaborarea de pe pozitii egale in cadrul unor institutii comune.

La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma[4], tarile fondatoare au hotarat sa instituie Comunitatea Economica Europeana(CEE) bazata pe o piata comuna mai extinsa, incluzand o gama larga de bunuri si servicii. Taxele vamale intre acestea au fost eliminate in totalitate la data de 1 iulie 1968, iar in cursul anilor 60 au fost create politici comune, in special in domeniul comertului si al agriculturii.

Acest proiect a avut un succes atat de mare, incat Danemarca, Irlanda si Regatul Unit au decis sa se alature Comunitatii. Prima extindere, de la sase la noua membri, a avut loc in 1973. In acelasi timp s-au aplicat noi politici sociale si de mediu , iar in 1975 s-a infiintat Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR).

In iunie 1979, Comunitatea Europeana trece catre o alta etapa importanta si anume, organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct si universal pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizeaza o data la cinci ani. Conform drepturilor instituite prin cetatenia europeana, orice cetatean al UE are dreptul de a vota sau de a candida la alegerile europene in tara in care locuieste, indiferent de nationalitatea pe care o are.

In 1981, Grecia s-a alaturat Comunitatii, urmata de Spania si Portugalia in 1986. Astfel a fost consolidata prezenta Comunitatii in Europa de Sud, urgentand nevoia de extindere a programelor de ajutor regional.

Recesiunea economica mondiala de la inceputul anilor 1980 a lasat o amprenta eurosceptica[7]. Cu toate acestea, speranta a renascut in 1985 cand Comisia Europeana, sub presedintia lui Jacques Delors, a prezentat Cartea alba privind calendarul pentru realizarea pietei unice europene pana la data de 1 ianuarie 1993. Acest tel ambitios a fost inclus in Actul Unic European semnat in februarie 1986 si intrat in vigoare la data de 1 iulie 1987.

Structura politica a Europei s-a schimbat categoric odata cu caderea zidului Berlinului in 1989. Aceasta a condus la unificarea Germaniei in octombrie 1990 si democratizarea tarilor Europei Centrale si de Est prin eliberarea de sub controlul sovietic. Uniunea Sovietica a incetat sa existe in decembrie 1991.

In acelasi timp, statele membre negociau noul Tratat privind Uniunea Europeana care a fost adoptat in decembrie 1991, la Maastricht , de catre Consiliul European format din sefi de stat si de guvern,. Acesta a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea Europeana (UE), adaugand domenii de cooperare interguvernamentala structurilor comunitare integrate existente.

Acest nou dinamism european, precum si schimbarea situatiei geopolitice a continentului au determinat alte trei noi state – Austria, Finlanda si Suedia – sa adere la UE la 1 ianuarie 1995.

UE era pe cale de a-si atinge una din marile sale prioritati si anume, crearea monedei unice. Moneda euro pentru tranzactii financiare (sub alta forma decat numerar) a fost introdusa in 1999, in timp ce bancnotele si monedele au fost emise trei ani mai tarziu in cele 12 state ale spatiului euro (cunoscut sub numele de zona euro). In prezent, euro este o moneda importanta pentru plati si depozite la nivel mondial, alaturi de dolarul SUA. Europenii trebuie sa faca fata globalizarii. Noile tehnologii si utilizarea tot mai extinsa a internetului transforma economiile. Aceste transformari implica insa provocari, atat pe plan social, cat si cultural.

In martie 2000, UE a adoptat „strategia de la Lisabona” in vederea modernizarii economiei europene, astfel incat aceasta sa devina competitiva pe piata mondiala alaturi de alti mari actori, precum Statele Unite si statele nou industrializate. Strategia de la Lisabona include incurajarea inovatiei si a investitiilor in afaceri, precum si adaptarea sistemelor educationale europene, astfel incat acestea sa corespunda cerintelor societatii informationale.

In acelasi timp, somajul si cresterea costurilor privind pensiile exercita presiune asupra economiilor nationale, facand reforma cu atat mai mult necesara. Alegatorii cer tot mai mult guvernelor lor sa gaseasca solutii practice la aceste probleme.[10]

Desi in UE erau 15 membri, aceasta a si inceput pregatirile pentru o noua extindere la un nivel fara precedent. La mijlocul anilor 1990, fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania si Slovacia), cele trei state baltice care au facut parte din Uniunea Sovietica (Estonia, Letonia si Lituania), una dintre republicile fostei Iugoslavii (Slovenia), precum si doua state mediteraneene (Cipru si Malta) au inceput sa isi arate interesul pentru aderarea la Uniunea Europeana.

UE a salutat sansa de a contribui la stabilizarea continentului european si de a extinde beneficiile integrarii europene asupra acestor democratii tinere. Negocierile privind statutul de viitor membru au fost deschise in decembrie 1997. Extinderea UE la 25 de state a avut loc la 1 mai 2004 cand 10 dintre cele 12 tari candidate au aderat la Uniune. Bulgaria si Romania au urmat la 1 ianuarie 2007.

1.1.1 ACTUL UNIC EUROPEAN

Actul Unic European este semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 si la Haga la 28

februarie 1986,este rezultat al unei Conferinte Interguvernamentale, a UE a intrat in vigoare la 01.07.1987, dupa ratificarea sa de catre toate statele membre ale Comunitatii. Structura este formata dintr-un preambul si patru titluri.

AUE, prin Titlul III, reprezinta un acord de drept international, o codificare in politica externa. El a permis integrarea in tratate a unor evolutii institutionale si politici in vederea consolidarii procesului comunitar.

Actul Unic European este format din doua parti: prima parte este rezervata modificarii tratatelor comunitare anterioare, si largirea domeniilor de competenta, iar a doua parte este consacrata cooperarii statelor europene in privinta politicii externe.

“Comunitatile Europene si cooperarea politica europeana au drept obiectiv sa contribuie impreuna la realizarea unui progres concret catre unitatea europeana.”[13] Acest articol extras din Actul unic, expune intr-un mod evident faptul ca Uniunea Europeana de azi a fost obiectivul atins de catre litera documentului.

Motivele ce au condus catre un astfel de act si adoptarea acestuia au reprezentat, absenta unei legaturi organice intre actiunea comunitara si cooperarea politica, functionarea nesatisfacatoare a anumitor mecanisme institutionale (insuficienta puterilor Parlamentului European, ponderea prea mare a unanimitatii in cadrul procesului decizional din Consiliul european), caracterul partial al celor 4 libertati de circulatie prevazute de tratatul C.E.E. (marfuri, persoane, servicii, capitaluri). A prevalat de asemenea dorinta de a da o baza juridica solida competentelor deja exersate de comunitate in noi domenii.[14]

Principalele sale elemente de noutate constau in introducerea in Tratat a unor dispozitii privind reforma institutiilor comunitare (extinderea voturilor cu majoritatea calificata, recunoasterea oficiala a Consiliului European, consacrarea denumirii de Parlament European”, asocierea acestuia din urma la procesul legislativ prin introducerea procedurii de cooperare cu Consiliul UE si Comisia Europeana, crearea Tribunalului de Prima Instanta), largirea competentelor comunitare (in principal la domeniul social) si codificarea dispozitiilor privind Cooperarea Politica Europeana (CPE) care exista de facto din 1970, pe baza careia Tratatul de la Maastricht a introdus Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC).

Prin AUE se urmarea cresterea eficacitatii procesului decizional, stabilitatea pietei comune, eliminarea obstacolelor in privinta liberei circulatii, implicarea comunitara in domeniul social, cel al mediului, dezvoltarii si cercetarii tehnologice.

In urma crearii pietei unice ca urmare a Actului UnicEuropean din anul 1986 au fost intreprinsi pasii spre asigurarea sanatatii la locul de munca, rezolvarii si prevenirii pericolelor pe care le produc anumite substante utilizate la locul de munca. Cel mai greu a fost de realizat un echilibru intre dezvoltarea economica ca « motor » al acesteia si politica sociala si de ocupare a fortei de munca.

1.1.2 TRATATUL DE LA MAASTRICHT

Documentul cu o mare amprenta in realizarea constructiei europene, numit si Tratatul

asupra Uniunii Europene este produsul negocierilor indelungate din Conferintele interguvernamentale. Acesta este format din 7 titluri, articolul I al tratatului are urmatoarea semnificatie: Prin prezentul tratat, Inaltele Parti Contractante instituie intre ele o Uniune Europeana, denumita in continuare „Uniune”.

Prezentul tratat marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele Europei, in care deciziile sa fie luate cat mai aproape posibil de cetateni. Uniunea Europeana este un sistem ce are o dimensiune economica, una sociala si una politica. Are un sistem unic de guvernare pe mai multe niveluri.[16]

Uniunea se intemeiaza pe Comunitatile Europene, completate de politicile si formele de cooperare instituite de prezentul tratat. Aceasta are misiunea de a organiza, intr-un mod coerent si solidar, relatiile dintre statele membre si dintre popoarele acestora.

Tratatul de la Maastricht (ratificat in 1992) stabileste ca unul din obiectivele Uniunii sa reprezinte, atingerea unui „nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si al protectiei sociale, egalitatea intre femei si barbati [] cresterea standardelor de viata si a calitatii vietii”[17]

Articolul 2 al Tratatului UE - stabilind obiectivele Uniunii Europene- preia aceste reglementari si mentioneaza promovarea progresului economic si social printr-un nivel ridicat al ocuparii fortei de munca, intarirea drepturilor si intereselor indivizilor (prin introducerea cetateniei europene) si libera circulatie a persoanelor. Alaturi de aceste prevederi juridice stau o serie de directive si reglementari privind Fondul Social European (FSE), conditiile de munca, ocuparea fortei de munca si somajul, securitatea sociala.

Uniunea isi propune urmatoarele obiective:[18]

      promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, in special prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare incluzand, in perspectiva, o moneda unica, in conformitate cu dispozitiile prezentului tratat

      afirmarea identitatii sale pe scena internationala, in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv prin stabilirea, in perspectiva, a unei politici de aparare comune, care ar putea conduce, la momentul potrivit, la o aparare comuna;

      intarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;

      dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniul justitiei si afacerilor interne

      mentinerea integrala a acquis-ului[19] comunitar si dezvoltarea acestuia cu scopul de a examina, in conformitate cu procedura stabilita in articolul N alineatul (2), in ce masura politicile si formele de cooperare instituite prin prezentul tratat ar trebui revizuite, in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare.

Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene este alca­tuita din 3 piloni, si anume:

      pilonul comunitar, alcatuit, in prezent, din cele 2 Comunitati Europene (CE si CEEA);

      pilonul PESC (politica externa si de securitate comuna);

      pilonul CPJMP (cooperarea politiei si a justitiei in materie penala), denumit, pana in anul 1999, JAI (justitie si afaceri interne).

1.1.3 TRATATUL DE LA AMSTERDAM

Pe parcursul evolutiei organismului european si a integrarii nivelului sau, au loc schimbari importante, astfel ca la 18 iunie 1997 a fost adoptat Tratatul de la Amsterdam,ce a impus unele modificari si completari ale Tratatului de la Maastricht. In procesul evolutiv al integrarii europene, au loc modificari ce se refera si la normele juridice de drept social european respectiv la adoptarea unor reglementari care privesc libera circulatie a persoanelor, politica sociala si forta de munca.

Tratatul de la Amsterdam, din anul 1997, a incorporat Acordul de Politica Sociala – cu prevederi sporite – in Capitolul Social din Tratatul asupra Comunitatii Europene. S-a creat o baza legala pentru egalitatea sanselor intre femei si barbati la locul de munca si se fac precizari legate de masuri impotriva excluderii sociale. In final, o referire la drepturile fundamentale a dat o noua dimensiune obiectivelor politicii sociale. Tratatul de la Maastricht din anul 1992 a avut rolul de  integra Carta Sociala in tratatul semnat, cu exceptia Marii Britanii, care il va semna ulterior in cadrul Acordului Social.

Tratatul de la Amsterdam include politica sociala si de ocupare realizand pactul necesar pentru stabilitate si crestere economica asigurand echilibrul intre integrarea economica si politica de ocupare a fortei de munca. Acesta cuprinde dispozitii ce vizeaza adancirea integrarii atat prin trecerea in competenta Comunitatii a unor domenii ce erau cuprinse in aria cooperarii interguvernamentale cat si prin dezvoltarea politicilor si obiectivelor Uniunii Europene. Sunt cuprinse astfel prevederi referitoare la politica de asigurare a locurilor de munca si de protectie sociala.

Conform acestor dispozitii, statele membre vor promova o politica de coordonare a crearii de locuri de munca in vederea dezvoltarii capacitatii de elaborare a unei strategii comune privind nivelul de angajare.

Se urmareste, de asemenea, eliminarea discriminarilor si asigurarea unui tratament optim in ceea ce priveste conditiile de munca si ocupare a posturilor, dezvoltarea politicilor comune in domeniul protectiei mediului, al sanatatii publice si protectiei consumatorilor.

Tratatul de la Amsterdam (1997), aduce modificari si completari Tratatului CE de la Roma, astfel una dintre aceste modificari o reprezinta inserarea unui titlu dedicat special ocuparii fortei de munca, respectiv Titlul VIII (in versiunea consolidata a Tratatului CE) “Ocuparea fortei de munca”, separat de domeniul politicilor sociale care fac obiectul Titlului XI (in versiunea consolidata a Tratatului CE) “Politica Sociala, Educatia, Formarea Profesionala si Tineretul”. [22]

Astfel este adoptata “Strategia europeana de ocupare a fortei de munca”, prin introducerea in tratat a Titlului VIII. Procesul de coordonare a actiunilor privitoare la ocuparea fortei de munca in cadrul Uniunii a fost lansat de catre Consiliul Europei la Luxemburg in noiembrie 1997 la “Job Summit”.

Strategia europeana de ocupare a fortei de munca a avut in vedere ca in urmatorii cinci ani sa se inregistreze progrese simtitoare in combaterea somajului. Pentru a se verifica acest scop, strategia a fost evaluata prima data in anul 2000, pentru ca mai apoi, in anul 2002 sa se realizeze o evaluare de impact. Rezultatele acestor evaluari au aratat progrese in directia crearii unui cadru integrat al politicilor nationale, cresterii transparentei politicilor de ocupare si a numarului de factori implicati atat la nivel comunitar cat si la nivelul statelor membre. De asemenea au fost identificate si aspecte sensibile ale politicii de ocupare a fortei de munca si au fost trasate prioritatile perioadei urmatoare.[23]

1.1.4 TRATATUL DE LA LISABONA

Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente - Tratatul Uniunii Europene (TUE), care isi va pastra denumirea, si Tratatul Comunitatilor Europene (TCE), acesta din urma urmand sa fie redenumit Tratatul privind functionarea Uniunii (TFUE). Cele doua tratate, modificate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor reprezenta tratatele de baza ale Uniunii si vor avea o valoare juridica egala. De asemenea, va fi mentinut Tratatul privind Comunitatea Energiei Atomice Europene (Euratom). 13 Protocoale si 65 de Declaratii sunt anexate Tratatului de la Lisabona. [24] Privit din doua perspective, nu atat diferite cat integratoare, acest tratat este unul de modificare cat si de reformare. Viziunea de modificare este invaluita in intelesul vocabularului francez, iar reformarea in cel englez.

Integrarea si armonizarea termenilor duc la ideea ca: Tratatul de la Lisabona, modifica tratatele Uniunii Europene, dar reformeaza si institutiile Uniunii Europene.[25]

Elaborarea Tratatului s-a realizat prin reuniunea Conferintei interguvernamentale in baza mandatului precis si detaliat agreat la Consiliul European din 21-23 iunie 2007.

In limbaj diplomatic, mandatul CIG reprezinta, de fapt, „instructiunile” sefilor de state sau de guverne, asa cum se procedeaza in orice conferinta de acest gen, catre proprii diplomati respectiv experti.

Din perspectiva istorica, semnarea Tratatului finalizeaza procesul de reforma a Tratatelor Uniunii demarat in 2001 la Laeken si care urmarea elaborarea unui tratat cuprinzator pentru Europa. Tratatul de la Lisabona contine un tratat de principiu (TUE) si un tratat executiv (TFUE)[27], mentinand, cu unele amendamente si Tratatul Euroatom. Trebuie sa recunoastem ca, la momentul publicarii formei consolidate a acestora, se va putea afirma ca Uniunea Europeana a reusit o substantiala simplificare a increngaturii existente, la ora actuala, a tratatelor de baza, a dreptului primar comunitar.

Tratatul de la Lisabona este primul tratat adoptat in cadrul Europei unificate, fiind de asemenea primul Tratat al Uniunii pe care Romania l-a semnat in calitate de stat membru. Romania participase anterior, in octombrie 2004, la Roma, in calitate de stat candidat, la semnarea Actului Final al Conferintei care a adoptat Tratatului Constitutional.[29]

Romania a ratificat Tratatul de la Lisabona prin Legea nr.13/2008[30], imediat dupa dupa Ungaria, Slovenia si Malta, fiind a patra tara din cele 27 de state, Parlamentul Romaniei finalizeaza procedura de ratificare la data de 4 februarie 2007. Presedintele Romaniei promulga legea de ratificare a Tratatului de la Lisabona la 6 februarie 2008.

Existenta acestui tratat are la origini puterea mondiala si mai ales treapta pe care Europa si Uniunea si-o revendica pe scara economica, sociala si culturala a globalizarii.

Tratatul s-a ridicat cu o noua abordare fata de cel de Instituire a unei Constitutii pentru Europa, iar europesimistii sunt de parere ca pasul realizat de comunitate, este unul catre atingerea telului, dar nu aduce o rapiditate si o apropiere evidenta fata de obiectivul propus, adica adancirea integrarii.

Parerea euro-optimistilor[31], este una consacrata esentei conceptului, fiindu-le satisfacute intr-o oarecare masura cerintele, insa neintrunind toate calitatile evidentiate de catre Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa.

Tratatul de la Lisabona confera forta juridica Cartei europene a drepturilor fundamentale, aceasta devenind intr-o anumita masura obligatorie pentru toate statele membre. Exista si aici prevederi care asigura faptul ca legislatiile nationale nu vor fi contrazise de Carta drepturilor fundamentale. Textul Cartei in sine ramane intr-o anexa a Tratatului.

Se doreste o Europa a valorilor, libertatii, solidaritatii si sigurantei, care promoveaza fundamentul Uniunii. Astfel Carta drepturilor fundamentale intervine in dreptul primar european, si prevede noi mecanisme de solidaritate asigurand o mai buna protectie a cetatenilor europeni. Tratatul de la Lisabona specifica si consolideaza valorile si obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite sa serveasca drept punct de referinta pentru cetatenii europeni si sa arate ce anume are de oferit, Europa partenerilor sai din intreaga lume.

Drepturile cetatenilor si Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona mentine drepturile existente si introduce altele noi. In mod special, garanteaza libertatile si principiile inscrise in Carta drepturilor fundamentale si confera dispozitiilor acesteia forta juridica obligatorie. Se refera la drepturi civile, politice, economice si sociale.

Tratatul de la Lisabona mentine si consolideaza cele „patru libertati”, precum si libertatea politica, economica si sociala a cetatenilor europeni.

Acesta prevede de asemenea faptul ca Uniunea si statele membre actioneaza impreuna intr-un spirit de solidaritate in cazul in care un stat membru este tinta unui atac terorist sau victima unui dezastru natural sau provocat de mana omului. Se subliniaza solidaritatea in domeniul energiei.

Uniunea va beneficia de o capacitate extinsa de actiune in materie de libertate, securitate si justitie, ceea ce va aduce avantaje directe in ceea ce priveste capacitatea Uniunii de a lupta impotriva criminalitatii si terorismului. Noile prevederi in materie de protectie civila, ajutor umanitar si sanatate publica au de asemenea, obiectivul de a intari capacitatea Uniunii de a raspunde la amenintarile la adresa securitatii cetatenilor europeni.[32]