SIMBOLISTICA POLITICII
Se spune - .si pe bunã dreptate - cã orice societate este nu numai locuitâ, ci si ex prirnatã,
iar în cadrul ei, orice regim .si putere politicâ
21 RezultateLe demersului, Harold Lasswell Le-a sistematizat si conceptualizat în cartea Studies
in Quantitative Semantics. Language of
Politics, The M.I.T. Press,
22 R. K. White, Value - Analysis: the Nature and Use of the Method, Glen Gardiner,
Libertarian Press, 1951, si editia din 1968.
nu numai î.si exercitã dominatia, dar î.si .si exprimã identitatea, "per-sonalitatea" proprie, prin douã
modalitãti principale: prin ideologie .si printr-o întreagâ simbolisticâ: drapele, ernbleme, steme,
culori, uni- forme, palate, imnuri, ceremonjj, mituri s.a..
Simbolurile politice au menirea de a trezi, la cei ce le adoptã, anu-mite sentimente politice,
convingeri, apartenente, faci1itând, în acelasi timp, recunoasterea între membrii aceluia.si grup care
se identificã cu un anume simbol politic, cum a fost, de exemplu la noi, cãmasa verde a legionarilor.
În sine, o cãmasâ verde nu are nici o semnificatie politicã, ea putând fi consideratã, cel mult, o
"originalitate" vesti- mentarã a cuiva. Dar în momentul în care ea este o piesâ a uniformei purtatã de
cei ce fac parte djntr-un partid, organizati 454h79e e sau miscare politicã (în exemplul nostru, mi.scarea
legionarã), atunci câmasa verde devine un simbol politic.
Având o putemicã încârcãturã evocativ-emotionalã, simbolurile politice joacã un rol important în
asigurarea coeziunii comunitãtilor, institutiilor si organizatiilor politice. De aceea, "simbolurile
politice trebuie judecate .si apreciate nu în .si prin sine, ci prin semnificatia lor, prin ceea ce
simbolizeazã .si prin functia pe care o realizeazã, rapor-tat 1a sensul istoriei"
În lupta pentru putere, fortele politice care se înfruntã nu folosesc doar armele obisnuite ale
oricãrej lupte - puterea rnaterialã, numãrul, realismul obiectivelor urmãrite, eventualul sprijin djn
exterior etc. -,ci folosesc si simboluri pentru a stimula aderenta, a crea stãri afective favorabile,
disponibilitãti de sustinere. Sub acest aspect, lui Georges Burdeau lupta politicã îi apare ca un mare
"spectacol" în care "joacã" nu numai clasa politicã, ci toti membrii unei societãti, în calitate de
"public spectator" . Iar în acest "public" sunt unii care cred în pro-gramul politic "pus în joc", altij
"inerti", care nu -.si pun aceastã pro-blemã, iar altii care-1 contestã, care-1 resping. Rolul
simbolisticii politice este tocrnaj de a stimula afectele si sentimentele - la pritnii, pentru a deveni
fideli si sustinãtori cu ardoare, la cei "inerti" de a-i "trezi" si a- i atrage, de a- i determina sã consimtã
cu convingere, iar in ceea ce priveste conte statarii, de a- i neutraliza, de a- i anihila. Nu
23 Micã enciclopedie de politologie, Editura Stiintificã si Encic1opedics,
Bucuresti, 1977, P.
24 Georges Burdeau, La politique au pays des merveilles, PUF, Paris, 1979, p.
putini sunt ana1istii care, ca si Burdeau, considerã cã stemele si drapelele, comernorãrile,
rnar.surile, paradele, defilãrile, întreaga sim-boljsticã politicã joacã rolul de a crea "atmosferã", de
"intoxicare", întocmai ca un drog, pentru a adera, a sustine, a consimti .si a. accep-ta ordinea
politicã existentã sau, în cazul contestatarilor, pe cea pre-conizatã de ei. Prin aceasta, simbolistica
politicã are douã functii importante: de Iegitimare .si de mobilizare.
în arsenalul simbolistic a1 politicii, un rol aparte îl ocupã mitul politic, reprezentând o
"explicatie" bazatã pe numeroase elemente imaginare .si cu o mare încãrcãturã emotionalã, pentru
apãrarea, jus-tificarea ori, din contrã, contestarea unui regim sau sistem politic. Între caracteristici1e
mai importante ale mitului ar fi de mentionat:
natura colectivã, mitul fiind expresia unei mentalitãti colective,jus-tificând, inspirând, sustinând
actiunea unej comunitãti politice; rolul compensatoriu, propagând o imagine cu rol de "reparare",
de "a da satisfactie", de "a face dreptate"; cultivarea grandorii; caracterul imperativ, propagând
reguli si norme de viatã si actiune; caracterul ambivalent, mai întotdeauna contureazã imaginea
"complotului demonic", a "Rãului" politic, a maleficului - neagrã. întunecatã -,având drept
contrapartidã pe cea a "sfintei salvãri", a "Binelui" -poleitã, luminoasã; deosebita penetrantã si
eficientã, prin forta poetico- metaforicâ, prin valoarea sugestivã a imaginilor, prin sim-bolistica pe
care o folose.ste, bine indivjdualizatã. u.sor recognoscibilã si
emotionantã pentru situatii dintre cele rnai reprezentative ale
conditiei umane.
Ca reprezentãri colective ale realitãtij sociale rnitul, în general, mitul politic în special, ne oferã
cheia întelegerii cauzelor si modului cum se formeazã sj se fixeazã în constiinta colectivã sistemele
de identitate si de fidelitate, specifice unei comunitãti. Fiind 1a. origine o explicatie metaforicã a
evenimentelor fundamentale din viata unui popor sau a umanitãtii, "miturile fondatoare exprimã
mãrcile totemice ale identitãtii" (Miorita; Me.sterul Manole; mitul Sburãtorului, dar .si Traian
si Dochia) din care derivã, maj târziu, triada mituluj politic: a originii nobile; a continuitãtii; a
origînii romane a limbii .si natiunii rornâne. Din analiza evolutivã a mitului de
25 Yves Schemeil, Les cultures politiques. Traits de science politique, vol. 3, Paris, PUF,
1985, p. 285.
referintã, din divizãrile lui (mitul întemeierii Romei, rnitul Lupoaicei cu Romulus .si Remus) putem
deduce modalitatea în care imaginatia popularâ structureazã în con.stiinta epocii liniile de fortã ale
identitâtii mitice. Imaginarul social reactualizeazã evenimentul mitic, îl proiecteazã în viitor, îl
repoveste.ste, îl îmbogãte.ste cu noi valente afectjve si interpretative. Forta propulsivã prin care
miturile politice sunt retrâite, reinventate este declan.satã de presiunea sistemului de interese dintr-o
perioadã jstoricã datã .si împãrtãsirea "mitemului" de cãtre majoritatea populatiei. În acea stã
privintã, culturile po1itice si ideologia fixeazã si inoculeazã semnificatia mitului în consti inta unei
epoci prin practici ritualice, prin evidentierea aspiratiilor majore, a visului si a sperantelor legitime.
Sã ne oprim o clipã la mitul eroului salvator, metamorfozat în cultura românã în mitul politic al Iui
Stefan cel Mare si Sfânt (sanctjficat dupã Revolutie de Biserica Ortodoxã Românã). Ceea ce
imagînatia popularã a validat, ca semnificatie ascunsã a acestui mit, si i-a dat puterea de legitirnare
.si perpetuare în istorie, nu sunt faptele de vitejie ale domnitorului, ci capacitatea lui de a mobiliza
energiile .si de a actiona, în conditji geopolitice extrem de vitrege, în asa fel în cât poporul sãu sã-si
poatã realiza plenar aspiratiile sale, în condit asigurãrii securitãtii politice.
Societatea conternporanã înregistreazã un proces continuu de mitizare, demitizare si remitizare,
ceea ce justificã interesul socio- logilor .si politologilor pentru persistenta structurilor mitice de
gândire în acest secol. Ei au constatat câ astãzi, poate chiar mai mult decât în epoci istorice
anterioare, societatea î.si creeazã rnituri proprii si folose.ste pe larg miturile politice pentru cã
"simte nevoia" de a se justifica .si, în acelasi timp, de a-.si masca "propriile- i erori si propri- ile- i
orori".
În tot acest secol, inclusiv în aceste ultime decenij ale pragului spre mileniul urmãtor, miturile
politice au rãmas la ordinea zilei, datoritã functiilor pe c are le îndeplinesc. Astfel, miturile politice
contribuie la Iegitimarea unei Structuri de putere, în contextul istoric dat sau, din contrã, contestã o
structurâ de putere, generând compor-tamente, manifestãri, mentalitãti care erodeazã din interior
"ordinea politicâ" existentã; permite o considerabilã econo mie a resurselor politice ce se cer
"consumate" pentru asigurarea legitimitãtii puterii si a actiunjl or ei politice, pentru cã, prin forta
imaginii, mitul
genereazâ un sentiment de certitudine, realizeazã o comunicare direc-tã, adesea fascinantã,
determinând, prin aceasta, un rãspuns imediat .si eficient; eliminâ forta ca mijloc de Iegitimare
(teoria politicâ a avansat chiar ideea potrivit cãreia mitul apare ca unica modalitate de legitimare ce
concureazã forta si chiar o înlãturã. fiind - cum consi-dera si Gaetano Mosca - cât se poate de
eficient în crearea acelei "supuneri benevole" pe care se întemeiazã legitimitatea); con-tracareazâ
violenta pentru cã, fie prin anumite forme ale sale - sa-tumalii, camavaluri - elibereazã formele
de violentã, joacã rolul de "gurã de defulare", de descãrcare a tensiunilor, fte actioneazã ca agresivitatea,
contestarea, revolta sã fie controlate, jugulate, îndiguindu- le, canalizându- le, fãcându- le
suportabile, contribuind în final la inte- grarea lor în sistemul stabilit, la salvarea si prezervarea
ordinii sociale .si politice date
Mitul politic cunoa.ste astãzi o anurnitã efervescentã, deoarece aceastã perioadã este marcatã de
putemice crize de Iegitimitate, care afecteazã, în diverse arealuri politice, autoritatea puterii. Raoul
Girardet, unul dintre analistii subtili ai locului .si rolului mitologiei politice, observã cã, de regulã.
mitul politic se afirmâ cu o anume acuitate atunci când nu nurnai viata politicã, ci societatea în
ansam-blul ei trece printr-o putemicã crizã, pe toate planurile, generând un climat de incertitudine si
angoasã, de temeri colective . Un aseme-nea climat este perceput de cãtre oameni ca o apãsare, ca
ceva agre-sant .si opresiv. Tocmai într-un asemenea climat de insecuritate .si apãsare se afirmã cu
acuitate miturile politice, se exercitã puterea lor de atractie, rolul lor de "drog" fiind evident,
operând o adevãratã restructurare mentalã prin jnculcarea imaginilor .si viziunii lor globale despre
devenirea colectivã, despre prezent .si viitor. În acelasi timp, remarcã Raoul Girardet, rniturile
politice se constituie în adevãrate "ecrane" pe care grupurile î.si proiecteazã angoasele lor colective,
dezechilibrele existentei, ele ftind, de fapt, un anumit gen de rãspunsuri la tensiunile din interiorul
structurilor sociale
26 Vezi, Liliana Popescu-Bârlan, Insemnãri despre mitul politic, în Societate si
culturã, nr.8, 1994.
27 Raout Girardet, Mythes et mythologies politiques, Editions du Seuil, Paris,
,p.i? siurm.
28 Ibidem.
Realitatea câ, în conditii1e epocii noastre, simbolistica politicã nu numai cã nu a câzut în
desuetudîne, dar se manifestâ cu mare acuitate 1-a determinat pe unul dintre sociologii occidentali
de marcã, RogerGsrard Schwartzenberg, sã consacre o întreagã lucrare analizei formelor actuale sub
care se manifestã ceea ce el denume.ste ,teatrocratia", denuntând formele grote.sti .si dramatice sub
care aceasta se manifestã în prezent, înfierând rnijloacele si tehnicile mo-deme pe care ea le
folose.ste, calificându- le sofisticate, monstruoase, perfide, divulgându- i adevãrata intentie: de a
manipula pentru a-si ascunde racilele, de a "narcotiza" pentru a escamota coruptia, violenta, alte
"pãcate" de aceleasi dimensiuni, de a dezinforma pen-tru a-si masca decãderea . Întregul arsenal
simbolic al politicii -mitul, îndeosebi - trebuie apreciat cu o anume rnefientã, întrucât abole.ste
cenzura criticã, "vehiculând mai mult imagini decât idei, fãcând ca afectjvul sã domine cognitivul,
imaginea ornului politic sã conteze mai mult decât programul sãu", producând, astfel, "reprezen-tãri
colective înzestrate cu o fortã de influentare remarcabjlã, cu un rnare potential de a declansa
actiunea unor grupuri sociale" . Iar actiunile nãscute din afectjvitate, nesupuse controlului ratiu nii,
au dus, de multe ori, la fundâturi istorice ale cãror costurj n-au fost nici-cand recuperate.
29 Roger-Gsrard Schwartzenberg, L'Etat.Spectacle. Essai sur et contre le "Star-System" en
politique, Flammarion, Paris, 1977.
30 Carmen Diaconescu, Miturile societãtilor contemporane, în Societate si
culturã, nr.2, 1991.
|
