SISTEME SI REGIMURI POLITICE
Notiun ea de "regim politic" este vãzutã de multi autori în legãturã cu dinamica politicului, mai
precis cu notiunile de schimbare si trans- formare ale regimurilor po1itice. Dacã, din punct de vedere
traditional, prin expresia "regim politic" se înteleg formele si institutiile fundamentale (regimurile
parlamentare sau prezidentiale), sub unghiul schimbãrii, numerosi autori, printre care si Alain
Rouquis, disting autoritãtile politice, adicã detinãtorii puterii si politi- cile pe care ei le pun în
aplicare, de ordinea institutionalã ss de formele de guvemãrnânt care constituie regimul politic. Prin
urmare, "raporturile dintre schimbarea politicã ss transformarea politicã sunt complexe, interactive, 828d37i
adicã dialectice. Numeroase compone nte ale vietii politice pot fi modificate fãrã ca regimul sã se
schimbe, iar un singur element nevralgic poate fi sufîcient pentru a tansforma radi-cal natura puterii.
În plus, acelasi element poate, în contexte diferite, sã joace când un rol decisiv, când sã nu modifice
cu nimic esenta regimului" 16.
Ca ansamblu de roluri interdependente sau de interactiuni care permit alocarea autoritarã a
resurselor politice, notiunea de sistem politic este mai vastã decât notiun ea de regim politic,
înglobând-o si depãsind-o totodatã, deoarece mai multe regimuri pot fi expresia unui
16 Atain Rouquri, Le changement politique et la transformation des rsgimes, în:
Traite de science politique, vol. 2: Les systsmes politiques, PUIF, Paris, 1985, p. 601.
aceluiasi sistem, practic neschimbat. Cu alte cuvinte, regimurile politice pot sã aparã ca tranzitorii
în interiorul aceluiasi sistem, a cãrui evolutie sau transformare s-ar supune unui ritm incomparabil
mai lent, deoarece în el sunt în joc fortele profunde ale comporta- mentelor si ale valorilor. De
aceea, Alain Rouquid considerã. ca foarte important sã nu se confunde aceste douã niveluri ale
analizei, cu consecinte mai ales în ce priveste "evaluarea dificitã a stabi1itãtii politice" . Dupã
Alain Rouquid, criteriile stabilitãtii politice ar fi diferite, iar raportul ei cu schimbarea politicã ar
varia. Stabi1itatea po1iticã nu înseamnã irnobilism. Ea permite întelegerea schimbãrii si a
transformãrii si este Strâns legatã de modificãri1e regimurilor politice. Ar exista chiar un paradox al
stabilitãtii, acesta constând în faptul cã stabilitatea nu poate fi conceputã fârã schimbare. De
aceea, ca oricare alt organism, regimurile politice s-ar schimba con-tinuu, pentu a se adapta la
evolutia sau la mutatiile mediului lor, capacitatea unui regim de a efectua aceastã acomodare la
schimbarea socialã si la conjuncturã ar fî esentialã pentru stabilitatea sa.
Încercând sã rãspundã la întrebãrile: ce se schimbã într-un regim politic ssi cum? care este
raportul cu natura puterii în cadrul unei schimbãri multiforme? ce formã poate sã ia aceastâ
schimbare? în ce directie? prin ce stadii? si dupã ce secvente se efectueazã? acelasi autor distinge
urmãtoarele tipuri de schimbare:
- continuu / discontinuu;
- pasnic / violent,
- echilibrat / dezechilibrat;
- fundamental / marginal;
- accelerat / lent;
- intem / extem.
În Franta, de exemplu, dupã calculele lui M. Prdlot , de la Marea Revolutie Francezã si pânã în
anii '60 s-au succedat peste 20 de regimuri politice si s-au schimbat peste 16 constitutii
(incluzându-le si pe cele care nu au intrat în vigoare). Acest lucru aratã rolul schim-bãrilor si
transformãrilor pentru stabilitatea sistemelor politice, în conditiile în care regimurile politice se
schimbã datoritã evolutiei
17 Ibidem, p. 602-603.
18 M. Prs1ot, Institutions politiques et droit constitutionnel, Dalloz, Paris,
1962, p. 282.
institutiilor po1itice, al modificãrii conditiilor sociale si a interactiunilor noi dintre forse1e po1itice.
"Evolutia conditiilor mate-riale si a pasiunilor ideologice cere o evolutie paralelã a institutiilor.
Regimul care ieri a fost minunat, azi este mediocru, iar mâine va fi respingãtor" . Încercãri mai
vechi de definire a regimului politic, bazându-se pe un singur criteriu - cel al diviziunii puterilor în
stat si a corelatiei dintre ele -, ajungeau sã confunde regimurile politice cu formele de
guvemãmânt sau cu cele de stat.
Astfel, fiind la origine forme de guvemãmânt, monarhia (carac-terizatã prin reunirea functii1or
legislativã, executivã ss judecãtoreas-cã), repub1ica prezidentialã (caracterizatã prin separarea celor
trei puteri) sau republica parlamentarã. (caracterizatã prin colaborarea lor) au fost considerate, în
aceeasi mãsurã, forme de stat si chiar forme de regim politic.
Insuficienta ctasificãrii regimurilor politice pe baza diviziunii puterilor în stat si a corelatiei
dintre ele a fost evidentiatã încã din 196 1 de cãtre Maurice Duverger, în lucrarea sa, devenitã
clasicã în materie, Regimurile politice. "Azi - scrie M.Duverger - se aclânceste tot rnai mult
prãpastia dinte drept si fapt, dintre literã si spirit, dinte legi si ap1icarea lor. În lume existã destul cle
multe constitutii politice fictive care defînesc regimul politic în afara corelatiei reale cu regimul care
guvemeazã în realitate si, în acest caz, primul serveste drept paravan penlru cel din urmã" . Acest
criteriu nu mai are în prezent clecât cel mult o valoare auxiliarã, pãstratã din ratiuni didactice.
În sociologia politicã. si mai ales în politologie, aceastã constientizare a limitelor clasificãrii
regimurilor politice în functle de o valoa-re dominantâ - libertatea (regimuri democratice), lipsa de
1ibertãti politice (regimuri totalitare) - i-a determinat pe specia1isti sã intro-dueã în defmirea si
clasificarea regimurilor politice un criteriu supli- mentar, cel institutionalist, reprezentat, mai ales în
Franta de M Duverger, G. Burdeau si M. Prdlot. Acest criteriu constã, într-o vari-antã, în a Iua drept
punct de plecare constitutia ssi legile juridice pu-bticate si studierea apticãrii lor. O alta,
dimpotrivã, consistã în studierea practicii si în aîîaliza ulterioarã a dreptutui scris în relatia sa cu
aceastã practicã. Cea de-a doua se dovedeste a fi de preferat
19 M. Duverger, Les constitutiofls de la France, Paris, 1953, p. 6.
20 M. Duverger, Les rsgimes politiques, PUF, Paris, 1961, p. 8.
celei dintâi. Propunându-se studierea functionãrii reale a institutiilor, cel mai bine este sã se înceapã
tocmai de la practicã
Deosebit de interesantã si utilã pentru întelegerea raporturilor si diferentelor dintre sistemul
politic si regimul politic este urmãrirea evolutiei aprecierilor unuia sau altuia dintre autorii
domeniului. Astfel, în cea de a X-a editie a manualului sãu, "Institutiile politice si clreptul
constitutional" (1968), Maurice Duverger defineste în felul urmãtor notiunea de "regim politic":
"Totalitatea institutiilor politice care functioneazã în tara respectivã, într-o anumitã perioadã, constituie
«regimul politic»; într-o anumitã mãsurã, regimurile politice sunt ca si constelatiile în care
institutiile politice reprezintã stelele" . In cea de-a XI-a editie (1970), Duverger 1ãrgeste
considerabil sfera notiunii de regim politic, precizând cã acesta este rezultatul actiunii diferitilor
facto ri sociali, deci nu numai a1 interdependentei dintre institutii1e politice. "Institutiile po1itice
sunt legate de structura eco- nomicã, nivelul de dezvoltare, ideologia si sistemul de valori, de
traditiile culturale. În totalitatea lor formeazã «sistemul politic» a1 fiecãrei tãri, sistem în care
diferitele elemente nu sunt despãrtite unele de altele". Însã institutiile politice sunt doar o parte a
ansam-bluluj politic; de multe ori, ele sunt în contradictie cu ceea ce contin constitutiile si legile. De
aceea, este necesarã descrierea institutiilor existente în realitate, "asezându- le la locul lor în
structura si convin- gerile societãtii în care ele se dezvoltã"
Dacã la M.Duverger existã o ezitare între fixarea la unii din ter-menii: "regim politic - sistem
politic", care, în opinia lui, se pot sub-stitui reciproc, pentru Raymond Aron pozitiile
institutiona1ismului sunt inacceptabile. Peniru el, regimul politic nu se reduce la "simpla combinare
de constitutii". "Criteriile definitorii a1e regimului politic nu sunt numai relatiile dintre institutii si
moda1itãtile lor de functionare, ci si formele de interdependentã ale regimului cu infra-structura,
rolul si locul pe care îl ocupã administratia în cadrul regimului, contextul istoric în care actioneazã
regimul"
O abordare normativist- institutionalistã, apropiatã celei a lui Raymond Aron, se întâ1neste la G.
Burdeau, care defineste re gimul politic drept "tota1itatea normelor, adoptate oficia1 sau, pur si
simplu,
21 M. Lesage, Les rsgimes politiques de l'U.R.S.S. et de I'Europe de l'Est.
PtonsParis, l97l,p. 10.
M. Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, PUF, Paris,
sIbidem, p. 5-6.
24 R. Aron, Dssnocratie et totalitarisme, Galiima rd, Paris, 1965, p. 89.
practicate în tara respectivã, cu ajutorul cãrora se înfãptuieste con-ducerea oamenilor"
Comentându-si însã definit Burdeau afirmã
,ia,
cã cercetarea regimului politic presupune examinarea "nu numai a tehnjcij de formare a normelor,
ci si a diversilor factorj care conferã acestui drept existentã si autoritate" . Printre acestia sunt
incluse institutiile de stat si grupurile socia1e. În cadrul studierij regimurilor politice, analiza
functionãrii institutiilor politice ar fi indispensabi1ã, deoarece regimul politic "depinde nu atât de
echilibrul care se sta-bileste între puterea legislativã si cea executivã, conform teoriei cla-sice, cât
de relatiile care se formeazã între factorii guvemamentali, pe de o parte, si principa1ele forte a1e
societâtii, pe de a1ta"
Nu este greu de perceput la Burdeau o "definitie institutionalã extinsã" a regimului politic,
consecventã, de fapt, cu conceptia autoruluj despre manifestarea politicii în lumea contemp oranã,
adicã aceea a unej politizãri universa1e. "Totul a devenit politic, deoarece totul se aflã sub influenta
politicii sau se oglindeste în ea ... Prezentâ în toate si ocupându-se de toate, politica sj-a pierdut
specificul sãu" . Datoritã acestui fapt, în definitia notiunii de regim po1itic tre-buie sã fie incluse,
pe lângã relatiile din tre institutiile politice, "struc-tura economicã si socia1ã a statului,
funclamentarea si scopurile pu-terii de stat, fortele ce exercitã o inf1uentã asupra persoanelor care
înfãptuiesc puterea" . În aceste conditii, principalul izvor al normelor care reglementeazã
exercitarea puterii este interactiunea dintre institutiile politice si cele socia1e.
|
