SISTEME SI REGIMURI POLITICE
Notiun ea de "regim politic" este văzută de multi autori în legătură cu dinamica politicului, mai
precis cu notiunile de schimbare si trans- formare ale regimurilor po1itice. Dacă, din punct de vedere
traditional, prin expresia "regim politic" se înteleg formele si institutiile fundamentale (regimurile
parlamentare sau prezidentiale), sub unghiul schimbării, numerosi autori, printre care si Alain
Rouquis, disting autoritătile politice, adică detinătorii puterii si politi- cile pe care ei le pun în
aplicare, de ordinea institutională ss de formele de guvemărnânt care constituie regimul politic. Prin
urmare, "raporturile dintre schimbarea politică ss transformarea politică sunt complexe, interactive, 828d37i
adică dialectice. Numeroase compone nte ale vietii politice pot fi modificate fără ca regimul să se
schimbe, iar un singur element nevralgic poate fi sufîcient pentru a tansforma radi-cal natura puterii.
În plus, acelasi element poate, în contexte diferite, să joace când un rol decisiv, când să nu modifice
cu nimic esenta regimului" 16.
Ca ansamblu de roluri interdependente sau de interactiuni care permit alocarea autoritară a
resurselor politice, notiunea de sistem politic este mai vastă decât notiun ea de regim politic,
înglobând-o si depăsind-o totodată, deoarece mai multe regimuri pot fi expresia unui
16 Atain Rouquri, Le changement politique et la transformation des rsgimes, în:
Traite de science politique, vol. 2: Les systsmes politiques, PUIF, Paris, 1985, p. 601.
aceluiasi sistem, practic neschimbat. Cu alte cuvinte, regimurile politice pot să apară ca tranzitorii
în interiorul aceluiasi sistem, a cărui evolutie sau transformare s-ar supune unui ritm incomparabil
mai lent, deoarece în el sunt în joc fortele profunde ale comporta- mentelor si ale valorilor. De
aceea, Alain Rouquid consideră. ca foarte important să nu se confunde aceste două niveluri ale
analizei, cu consecinte mai ales în ce priveste "evaluarea dificită a stabi1itătii politice" . După
Alain Rouquid, criteriile stabilitătii politice ar fi diferite, iar raportul ei cu schimbarea politică ar
varia. Stabi1itatea po1itică nu înseamnă irnobilism. Ea permite întelegerea schimbării si a
transformării si este Strâns legată de modificări1e regimurilor politice. Ar exista chiar un paradox al
stabilitătii, acesta constând în faptul că stabilitatea nu poate fi concepută fâră schimbare. De
aceea, ca oricare alt organism, regimurile politice s-ar schimba con-tinuu, pentu a se adapta la
evolutia sau la mutatiile mediului lor, capacitatea unui regim de a efectua această acomodare la
schimbarea socială si la conjunctură ar fî esentială pentru stabilitatea sa.
Încercând să răspundă la întrebările: ce se schimbă într-un regim politic ssi cum? care este
raportul cu natura puterii în cadrul unei schimbări multiforme? ce formă poate să ia aceastâ
schimbare? în ce directie? prin ce stadii? si după ce secvente se efectuează? acelasi autor distinge
următoarele tipuri de schimbare:
- continuu / discontinuu;
- pasnic / violent,
- echilibrat / dezechilibrat;
- fundamental / marginal;
- accelerat / lent;
- intem / extem.
În Franta, de exemplu, după calculele lui M. Prdlot , de la Marea Revolutie Franceză si până în
anii '60 s-au succedat peste 20 de regimuri politice si s-au schimbat peste 16 constitutii
(incluzându-le si pe cele care nu au intrat în vigoare). Acest lucru arată rolul schim-bărilor si
transformărilor pentru stabilitatea sistemelor politice, în conditiile în care regimurile politice se
schimbă datorită evolutiei
17 Ibidem, p. 602-603.
18 M. Prs1ot, Institutions politiques et droit constitutionnel, Dalloz, Paris,
1962, p. 282.
institutiilor po1itice, al modificării conditiilor sociale si a interactiunilor noi dintre forse1e po1itice.
"Evolutia conditiilor mate-riale si a pasiunilor ideologice cere o evolutie paralelă a institutiilor.
Regimul care ieri a fost minunat, azi este mediocru, iar mâine va fi respingător" . Încercări mai
vechi de definire a regimului politic, bazându-se pe un singur criteriu - cel al diviziunii puterilor în
stat si a corelatiei dintre ele -, ajungeau să confunde regimurile politice cu formele de
guvemământ sau cu cele de stat.
Astfel, fiind la origine forme de guvemământ, monarhia (carac-terizată prin reunirea functii1or
legislativă, executivă ss judecătoreas-că), repub1ica prezidentială (caracterizată prin separarea celor
trei puteri) sau republica parlamentară. (caracterizată prin colaborarea lor) au fost considerate, în
aceeasi măsură, forme de stat si chiar forme de regim politic.
Insuficienta ctasificării regimurilor politice pe baza diviziunii puterilor în stat si a corelatiei
dintre ele a fost evidentiată încă din 196 1 de către Maurice Duverger, în lucrarea sa, devenită
clasică în materie, Regimurile politice. "Azi - scrie M.Duverger - se aclânceste tot rnai mult
prăpastia dinte drept si fapt, dintre literă si spirit, dinte legi si ap1icarea lor. În lume există destul cle
multe constitutii politice fictive care defînesc regimul politic în afara corelatiei reale cu regimul care
guvemează în realitate si, în acest caz, primul serveste drept paravan penlru cel din urmă" . Acest
criteriu nu mai are în prezent clecât cel mult o valoare auxiliară, păstrată din ratiuni didactice.
În sociologia politică. si mai ales în politologie, această constientizare a limitelor clasificării
regimurilor politice în functle de o valoa-re dominantâ - libertatea (regimuri democratice), lipsa de
1ibertăti politice (regimuri totalitare) - i-a determinat pe specia1isti să intro-dueă în defmirea si
clasificarea regimurilor politice un criteriu supli- mentar, cel institutionalist, reprezentat, mai ales în
Franta de M Duverger, G. Burdeau si M. Prdlot. Acest criteriu constă, într-o vari-antă, în a Iua drept
punct de plecare constitutia ssi legile juridice pu-bticate si studierea apticării lor. O alta,
dimpotrivă, consistă în studierea practicii si în aîîaliza ulterioară a dreptutui scris în relatia sa cu
această practică. Cea de-a doua se dovedeste a fi de preferat
19 M. Duverger, Les constitutiofls de la France, Paris, 1953, p. 6.
20 M. Duverger, Les rsgimes politiques, PUF, Paris, 1961, p. 8.
celei dintâi. Propunându-se studierea functionării reale a institutiilor, cel mai bine este să se înceapă
tocmai de la practică
Deosebit de interesantă si utilă pentru întelegerea raporturilor si diferentelor dintre sistemul
politic si regimul politic este urmărirea evolutiei aprecierilor unuia sau altuia dintre autorii
domeniului. Astfel, în cea de a X-a editie a manualului său, "Institutiile politice si clreptul
constitutional" (1968), Maurice Duverger defineste în felul următor notiunea de "regim politic":
"Totalitatea institutiilor politice care functionează în tara respectivă, într-o anumită perioadă, constituie
«regimul politic»; într-o anumită măsură, regimurile politice sunt ca si constelatiile în care
institutiile politice reprezintă stelele" . In cea de-a XI-a editie (1970), Duverger 1ărgeste
considerabil sfera notiunii de regim politic, precizând că acesta este rezultatul actiunii diferitilor
facto ri sociali, deci nu numai a1 interdependentei dintre institutii1e politice. "Institutiile po1itice
sunt legate de structura eco- nomică, nivelul de dezvoltare, ideologia si sistemul de valori, de
traditiile culturale. În totalitatea lor formează «sistemul politic» a1 fiecărei tări, sistem în care
diferitele elemente nu sunt despărtite unele de altele". Însă institutiile politice sunt doar o parte a
ansam-bluluj politic; de multe ori, ele sunt în contradictie cu ceea ce contin constitutiile si legile. De
aceea, este necesară descrierea institutiilor existente în realitate, "asezându- le la locul lor în
structura si convin- gerile societătii în care ele se dezvoltă"
Dacă la M.Duverger există o ezitare între fixarea la unii din ter-menii: "regim politic - sistem
politic", care, în opinia lui, se pot sub-stitui reciproc, pentru Raymond Aron pozitiile
institutiona1ismului sunt inacceptabile. Peniru el, regimul politic nu se reduce la "simpla combinare
de constitutii". "Criteriile definitorii a1e regimului politic nu sunt numai relatiile dintre institutii si
moda1itătile lor de functionare, ci si formele de interdependentă ale regimului cu infra-structura,
rolul si locul pe care îl ocupă administratia în cadrul regimului, contextul istoric în care actionează
regimul"
O abordare normativist- institutionalistă, apropiată celei a lui Raymond Aron, se întâ1neste la G.
Burdeau, care defineste re gimul politic drept "tota1itatea normelor, adoptate oficia1 sau, pur si
simplu,
21 M. Lesage, Les rsgimes politiques de l'U.R.S.S. et de I'Europe de l'Est.
PtonsParis, l97l,p. 10.
M. Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, PUF, Paris,
sIbidem, p. 5-6.
24 R. Aron, Dssnocratie et totalitarisme, Galiima rd, Paris, 1965, p. 89.
practicate în tara respectivă, cu ajutorul cărora se înfăptuieste con-ducerea oamenilor"
Comentându-si însă definit Burdeau afirmă
,ia,
că cercetarea regimului politic presupune examinarea "nu numai a tehnjcij de formare a normelor,
ci si a diversilor factorj care conferă acestui drept existentă si autoritate" . Printre acestia sunt
incluse institutiile de stat si grupurile socia1e. În cadrul studierij regimurilor politice, analiza
functionării institutiilor politice ar fi indispensabi1ă, deoarece regimul politic "depinde nu atât de
echilibrul care se sta-bileste între puterea legislativă si cea executivă, conform teoriei cla-sice, cât
de relatiile care se formează între factorii guvemamentali, pe de o parte, si principa1ele forte a1e
societâtii, pe de a1ta"
Nu este greu de perceput la Burdeau o "definitie institutională extinsă" a regimului politic,
consecventă, de fapt, cu conceptia autoruluj despre manifestarea politicii în lumea contemp orană,
adică aceea a unej politizări universa1e. "Totul a devenit politic, deoarece totul se află sub influenta
politicii sau se oglindeste în ea ... Prezentâ în toate si ocupându-se de toate, politica sj-a pierdut
specificul său" . Datorită acestui fapt, în definitia notiunii de regim po1itic tre-buie să fie incluse,
pe lângă relatiile din tre institutiile politice, "struc-tura economică si socia1ă a statului,
funclamentarea si scopurile pu-terii de stat, fortele ce exercită o inf1uentă asupra persoanelor care
înfăptuiesc puterea" . În aceste conditii, principalul izvor al normelor care reglementează
exercitarea puterii este interactiunea dintre institutiile politice si cele socia1e.
|
