Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




SISTEMUL POLITIC ACTUAL DIN ROMANIA

Stiinte politice


SISTEMUL POLITIC ACTUAL DIN ROMÂNIA

Urmare a schimbãrii radica1e survenite în decembrie '89, actualul sistem politic din România



poate fi edificator pentru evidentierea ele-mentelor de fond, care intrã în definirea unui sistem

politic.

Asa cum am vãzut, democratia apare ca un concept si un fenomen integrator, în care sunt

sistematizate si interactivizate va1orile morale, politice si juridice ale societãtii, într- un context

social- istoric deter-minat.

Exercitiul elementelor democrati ei presupune, în mod necesar si prioritar, existenta si fu

nctionarea statului de drept s implicit, a separatiei puterilor în stat ca mecanism intem alcãtuit

din con-traponderi si frâne chemate sã înlãture pericolul alunecãrii spre adoptarea unor mãsuri

tiranice.

O ana1izã de ansamblu a sistemului juridic intem oferã numeroase repere- garantii pentru

democratia româneascã. În enumerare vom prezenta principalele astfel de repere cuprinse în chiar

legea funda- mentalã a statului:

a. suveranitatea nationalã apartine poporului român;

b. poporul, ca titular exclusiv al suveranitãtii, îsi exercitã aceastã atributie fie direct, fie prin

referendum, fte indirect prin organele sale reprezentative. Parlamentul, potrivit Constitutiei, este

organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autorjtate legiuitoare a tãrii. E1 este ales

prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Presedintele României este, de asemenea,

ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, iar demiterea lui din functie poate fi

fãcutã numai prin referendum. Dar Constitutia reglementeazã si una din modalitãtile cele trtai

democratice de expri-

mare a suveranitãtii poporului cu privire la politica legislativã a statu- lui, si anume referendumul.

Acesta este organizat la initiativa Presedintelui si vizeazã exprimarea vointei poporului cu privire la

problemele de interes nationa1. Totodatã, poporul este si subiect nemijlocit în procesul legiferãrii,

beneficiind de dreptul de a avea, cu respectarea anumitor conditii procedurale, initiativã legislativã;

c. autoritãtile publice centra1e (parlamentul, guvemul si autori-tatea judecãtoreascã) sunt

organizate si functioneazã ca "pãrti" rela-tiv independente si interdependente ale unuia si aceluiasi

sis tem, organic articulat si ierarhizat, având ca finalitãti majore atlrmarea si ocrotirea demnitãtii

omului, a drepturilor si libertã tilor cetãtenilor, Iibera dezvol 343f51d tare a personalitãtii umane, instaurarea

dreptãtii tsi pro-movarea pluralismului politic.

Autoritãtile administratiei publice - consiliile locale tsi primarii -sunt alese prin vot universal,

egal, direct, secret si lib er exprimat, iar principiile de bazã ale administratiei publice îrt unitãtile

administra-tiv-teritoriale sunt principiul autonomiei loca1e si principiul descen-tralizãrii;

d. tot sub aspectul valorilor democratice ale societãtii, legiuitorul român a reglementat principiul

pluralismului, asigurat prin pluripar-tidism si libertatea de constituire si de acti une a partidelor

politice. Ca o garantie a democratiei, prin lege se stabileste cã pot fi declarate neconstitutionale

numai acele partide politice care, prin scopul declarat ori activitatea lor, sunt potrivnice

suveranitãtii, integritãtii sau independentei României, pluralismului politic sau principiilor statului

de drept;

e. principiul majoritãtii este consacrat prin reglementarea cvoru- mului legal necesar pentru

adoptarea legilor tsi a hotãrârilor de cãtre Camerele Parlamentului, precum si a initiativelor de

revizuire a Constitutiei;

f. drepturile si libertãtile fundamentale sunt nu numai consacrate exhaustiv, dar acestora li se

asigurã realizarea, îrt fapt, printr-un ade-vãrat sistem de garantii constitutionale;

g. constitutia detine suprematia în piramida juridicã a societãtii; sanctiunea acestei suprematii

este controlul constitutionalit ãtii legilor, regulamentelor Camerelor si ordonantelor, prin Curtea

Constitutionalã c are este un organ special si specializat.

Mentinând practica deja consacratã în diferitele sisteme juridice a1e statelor lumii, Adunarea

Constituantã Românã nu a mai mentionat expres în textul legii fundamentale principiul separatiei si

echilibrului puterilor în stat, el fiind însã retinut în substanta textelor constitutionale.

Esenta gândirii lui Montesquieu este prezentã astfel în fiecare articol al actului normativ

fundamenta1. Cele trei "puteri" clasice se regãsesc exprimate, în Constitutie, în titlul referitor la

,,Autoritãtile publice" în care: sunt cuprinse normele-cadru referitoare la "Parlament", precizânduse

cã acesta este "organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a

tãrii" (detlnindu-se asrfel subiectul cãruia poporul îi delegã exercitarea pu-terii legislative); sunt

reglementate cele trei institutii care formeazã puterea executivã - "Presedintele României",

"Guvernul", "Administratia publicã"; si, în sfârsit, în ultimul capitol al acestui titlu se face vorbire

despre "Autoritatea judecãtoreascã" (sau puterea judecãtoreascã).

Prin prevederile sale, textul normativ asigurã premisele unei con- lucrãri a structurilor

(autoritãtilor) statale în realizarea vointei poporului. Aceastã conlucrare este favorizatã de: incidenta

normelor juridice asupra delimitãrii clare a componentelor organelor cãrora le a fost delegat

exercitiul puterii, a autonomiei organizatorice tsi functionale, a controlului reciproc fã rã imixtiune,

consacrarea constitutionalã a unor garantii ale îndeplinirii corecte a mandatului si ale respectãrii

drepturilor cetãtenilor (controlul constitutionalitãtii legilor, Avoc atul Poporului, independenta tsi

inamovibilitatea judecã-torilor).

Trebuie subliniat faptul cã Adunarea Constituantã a României nu numai cã nu a încredintat cele

trei puteri unei singure persoane sau unei singure autOritãti statale, - Iîecare dintre acestea Iîind

exercitatã de autoritãti publice distincte, separate, beneficiind de o organizare de sine stãtãtoare, de

functii si asbutii proprii - dar, aplicând normele dreptului constitutional conte mporan, a operat

delimitãri clare chiar înlãuntrul fiecãrei puteri.

Iatã coordonatele majore ale acestei delimitãri:

- structura bicameralã a Parlamentului confirmã cã puterea legislativã nu este încredintatã unui

singur corp legislativ, fiind confe-

ritã Camerei Deputatilor si Senatului, care nu o pot exercita decât impreunã;

- puterea executivã este tricefalã, ea fijnd încredintatã Presedintelui României,

Guvernului si autoritãtilor adm inistratiei publice;

- puterea judecãtoreascã apartine instantelor judecãtoresti -Curtea Supremã de Justitie si

celela1te instante reglementate de lege

- care îsi exercitã atributii1e specifice cu sprijinul Ministerului Public si al Consi liului Superior al

Magistraturii.

Dar constructia constitutionalã a sistemului autoritãtil or publice nu prefigureazã, asa cum de

altfel am mai arãtat, o separare rigidã a puterilor în stat, ci, dimpotrivã, ea este astfel gânditã încât sã

permitã colaborarea acestora în cadrul unui echilibru care este asigurat de controlul reciproc al

acestora.

. Relatiile Parlament-Executiv pot fi surprinse, pe de o parte, prin implicarea legislativului în

activitatea sefu lui de stat tsi a guver- nului tsi, pe de altã parte, prin implicarea executivului în

activitatea legislativului.

Astfel, Parlamentul primeste jurãmântul Presedintelui, poate pre-lungi mandatul acestuia în caz

de rãzboi sau catastrofã., poate hotãrî punerea sub acuzare a sefu1ui statului pentru înaltã trãdare;

ascultã mesajele acestuia; ratificã tratatele intemationale încheiate de Presedinte; aprobã declararea

mobilizãrii partiale sau genera1e a fortelor armate, de cãtre seful statului; încuviinteazã instituirea

stãrii de asediu sau stãrii de urgentã; poate suspenda din functie Presedinte1e României, în cazul

sãvârsirii unor fapte grave prin care acesta a încãlcat prevederile Constitutiei; stabileste inde

mnizatia si celelalte drepturi ale acestuia.

A.naliza relatiilor stabilite între cele douã entitãti în cadrul activitãtii desfãtsurate nu este simplã,

participarea lor la actul guvemãrii fiind complexã si nuantatã, astfel încât, uneori, este dificil de

identiIîcat cât reprezintã în guvemare interventia legislativului tsi cât cea a executivului.

Pentru a contura mecanismul interactivitãtii existente în raportul legislativ-executiv trebuje

evidentiate câteva modalitãti prin care cele douã puteri se inf1uenteazã reciproc.

Astfel, interventia legislativului în activitatea executivului se rea- lizeazã pe mai multe planuri:

- puterea legislativã este cea care stabileste normele juridice pe care puterea executivã trebuie

sã le aducã la îndeplinire, concretizân-du-se, astfel, caracterul supraordonat aI activitãtii legislative;



- parlamentul aprobã programul executivului, aceastã aprobare Iîind, în acelasi timp, un vot de

încredere pentru guvem, neaprobarea programului având ca urmare demisia acestuia;

- parlamentul aprobã delegarea legislativã, abilitând guvemul sã emitã norme juridice si

stabilind, concomitent, domeniul, durata, pre-cum si modalitãtile de control al exercitãrii delegatiei

de cãtre guvem;

- una din cele mai importante functii ale parlamentului este con-trolul activitãtii guvemului.

Totodatã, interventiile executivului în activitatea legislativului se concretizeazã îndeosebi cu

prilejul initiativei le gislative, al promul- gãrii legilor si al referendumului. Concret, Presedintele

României:

promulgã legile, putând cere o singurã datã reexaminarea legii; poate dizolva parlamentul. Guvemul

are initiativã legislativã; poate solici-ta adoptarea, cu procedurã de urgentã, a proiectelor sau

propunerilor legislative; îtsi poate angaja rãspunderea în fata parlamentului asupra unui program,

declaratii de politicã generalã sau proiect de lege; poate fi abilitat sã emitã ordonante în domenii

care nu constituie obiect de reglementare a legilor organice.

. Raporturile dintre legislativ tsi puterea judecãtoreascã trebuie analizate si apreciate cu luarea în

considerare a principiului independentei judecãtorilor si a supunerii lor exclusiv legii. Acest

principiu are în vedere, în primul rând, raporturile judecãtorilor cu celelalte autoritãti publice.

Judecãtorii nu se af1ã în raporturi de sub-ordonare fatã de alte autoritãti publice, indiferent care ar fi

acestea si indiferent de pozitia lor în stat. Independenta judecãtorilor este garantatã atât în raport cu

acestea, cât tsi în raport cu alte influente sau presiuni.

Asa stând lucrurile, interventia în sfera justitiei a a1tor puteri contravine principiului

constitutional amintit. Totusi, organizarea si functionarea instantelor judecãtoresti se realizeazã

potrivit legii, par-

lamentul fiind acela care stabileste com petentele tsi procedurile în conformitate cu care acestea îsi

desfãsoarã activitatea.

Pe de altã parte, Justitia intervine, practic, în activitatea de control a constitutionalitã tii legilor

realizat de Curtea Constitutionalã, care, desi nu este componentã a sistemului judiciar, interfereazã

cu Justitia.

. Principiul echilibrului puterilor se materializeazã si în cadrul raporturilor dintre executiv tsi

judecãtoresc, prin numirea judecãto-rilor tsi procurorilor de cãtre Presedintele României si prin

contencio-sul administrativ.

Alegerea prin vot universal, egal, direct, secret tsi liber exprimat atât a deputatilor, senatorilor,

cât si a Presedintelui României, permite electoratului sã rea1izeze un echilibru al optiunilor politice,

care apoi se pre1ungeste în echilibrul raporturilor celor douã autoritãti politice. Desigur, aceasta

este o sansã constitutionalã, valorificarea ei depinzând de inf1uenta partidelor politice în electorat si

de puterea si nivelul cle percepere din partea electoratului a unei asemenea sanse.

În încheierea acestor câteva consideratii cu privire la modul in care este reglementat principiul

separatiei puterilor statului în legea fundamentalã românã, trebuie subliniat faptul cã, asa cum se

întâm-plã în orice sistem politic, functionarea efectivã a structurilor create va depinde în mare

mãsurã de jocul fortelor politice si sociale care le materializeazã. Aparitia partidelor politice, rolul

lor deosebit în con-figurarea institutiilor juridice si po1itice conditioneazã etlcienta prin-cipiului

amintit de existenta efectivã a unui raport elastic tsi complex între majoritate - formatã dintr- un

partid sau din partide învingã-toare în alegeri si care dispun, în acelasi ti mp, de parlament si guvem

- si opozitie (sau opozitii).

Dificultatea majorã pe care o întâmpinã intentia de a supune ana-lizei sistemul politic actual dirt

România constã în faptul cã acesta prezintã în multe privinte caracteristici atipice în raport cu

standar-dele de la care se revendicã, în bunã mãsurã explicabile prin dificultãtile implicate de

trecerea extrem de rapidã de la un sistem politic la altul.

O cercetare atentã a formatiunilor politice, de pildã., descoperã numeroase discontinuitãti tsi

Iîecvente contradictii pe relatia par-

tid-doctrinã-program-interese-bazã socialã. Asa încât, a devenit aproape curentã observatia

cã spatiul politic românesc este populat mai curând de grupuri de interese, care-si disputã voturile

elec-toratului, decât de partide autentice care promoveazã optiuni sociale.

O încadrare a spectrului politic în curente politice (liberal, crestin-democrat, social-democrat,

socia1ist de stânga, nationa1ist) n-ar viza decât aparentele tsi ar acoperi doar o parte din identitatea

realã a tlecãrei formatiuni, af1atã într-o relativã inadecvare cu identitatea asumatã. De asemenea, o

clasificare a lor pe dihotomia clasicã stân-ga-dreapta s-ar dovedi neoperantã, rezultatul fiind o

conIîguratie foarte aglomeratã la centru, amintind de curba Gauss, incapabilã sã descrie o distributie

a optiunilor politice, în genere, cu atât mai putin într-o societate supusã transformãrii, ca a noastrã.

Aceastã aglomeratie centristã este, se poate atlrma, o expresie a confuziei dominante din viata

politicã intemã, urmare a contradictiilor si discontinuitãtilor amintite: între doctrina (prezu- matã) tsi

strategia (anuntatã); între scopurile declarate si interesele (de grup) urmãrite; între programul

economic si aliantele politice etc..

O altã sursã a acestei stãri relativ nebuloase este labilitatea foarte ridicatã a configuratiei,

migrarea frecventã a fractiunilor, a liderilor politici (îndeosebi a parlamentarilor), a filialelor din

teritoriu dintr-o zonã în a1ta a spectrului.

Existã douã explicatii notabile ale acestei situatii. Prima se referã la inadecvarea mentionatã

dintre rolul si statutul ideologic al formati unii politice. Mai toate partidele îtsi etaleazã diferenta

speci- ficã în mod ostentativ, proc1amându- si o identitate doctrinarã tsi pro- gramaticã fãrã suficientã

acoperire. În realitate, ele se definesc fun-damental prin atitudinea fatâ de reformã si, eventual,

fatã de chestiunea nationalâ, date prin care mai curând se confundã decât se disting, mai ales cã si

în aceste privinte nuantele sunt foarte putine. Si este foarte probabil ca, pânã ce va fi depãsit punctul

critic al tranzitiei, nici sã nu aparã optiuni programatice sau doctrinare bine conturate.

Dar, asa stând lucrurile, identitatea proclamatã a unui partid rãmâne un motiv de actiune politicã

destul de îndoielnic, el putând fi lesne substituit prin motive de ordin secund (conjuncturã, interese

personale etc.). De asemenea, migratia politic ienilor si a grupurilor se poate produce cu lejeritate.

A doua exp1icatie tine, evident, tot de imprejurãrile în care s-a nãscut sistemul politic actual,

însã vizeazã nu problemele care pre-ocupã. societatea (în spetã: reforma si chestiunea nationalã), ci

fragili- tatea premiselor de la care s-a pomit, chiar lipsa unor asemenea premise: o viatã publicã

autenticã, o clasã politicã instruitã în spintul valorilor democratice, repere în traditia mai recentã

etc..

În loc de toate acestea, a existat o stare socialâ originarâ, din care s-a selectat în mod "natural" o

elitâ de circumstantã' ceea ce a favorizat o veritabilã invazie a oportunistilor. Multi dintre ei au

suplinit 1ipsa unei clase politice, a unei clase manageriale, a unei clase de întreprinzãtori mijlocii, a

unei clase de functionari publici ts. a.m.d., foarte adesea îndeplinind simultan mai multe astfel de

roluri; acestui cumul de roluri, care s-a încetãtenit si s-a extins, i s-a spus mai târziu coruptie.

F.S.N., formatiunea politicã primordialã, a absorbit nu numai valul noilor- veniti, ci tsi aproape

întreg aparatul administrativ exis-tent. Aceastã. din urmã împrejurare avea sã genereze, postfactum,

câteva consecinte importante:

a. s-a vãdit, dupã configurarea spectrului politic, cã existã un dezechilibru major în distributia

potentialului de guvemare între par-tide (cu efecte si a.zi vizibi le în privinta sanse1or unei

altemative de guvemare);

b. s-a creat o polarizare a acestui spectru, care a motivat acuze de hegemonism tsi a generat

tensiunile cunoscute;

c. asaltul oportunisti1or, pe de o parte, tsi concentrarea functionarilor publici într- un singur

partid i-a subminat acestuia li-bertatea de miscare sau cel putin i-a îngrãdit-o (actualul partid de

guvernãmânt mostenind În mare mâsurâ aceastâ situatie si tre-buind sâ facâ fatâ

complicitâtilor apârute între cele douã cate-gorii).



Suita de împrejurãri descrise este de naturã sã lãmureascã o serie de caracteristici vizibile ale

actualului spatiu politic: f1uiditatea si confuzia, o anumitã îndepãrtare a clasei politice de

interesele elec-toratului, stilul politicianist (oportunismul, predilectia pentru mizele mãrunte si

personale, derogarea de responsabilitãti, narcisismul

politic, mentalitatea potrivit cãreia "câstigãtorul ia totul" etc.), pierderea credibilitãtii bãnuiala

curentã ss generalizatã de coruptie, o anumitã lipsã de respect pentru parteneri, pentru adversari, ca

tsipen-tru propria conditie, usurinta de a încheia si desface aliante fatã de dificultatea de a le face sã

functioneze.

Se poate spune cã sistemul nostru politic s-a af1at, în toti acesti ani, într-o continuã cãutare tsi

într-o neîntreruptã crizâ de crestere. Si datoritâ faptului cã mecanismele sale nu sunt sutlcient

exersate, dar si în virtutea unor "pãcate originare" care apasã încã. asupra lui, randamentul util este

încã scãzut Fortele politice nu se conjugã, întotdeauna, de multe ori nici nu se confruntã, ci se

ircsesc în eforturi dispuse pe directii paralele.

Asa-zisa desuetudine a paradigmei stânga-dreapta se datoreazã, asadar, atât amorfismului social,

politic, ideologic initial cât si unei anumite incapacitâti a clasei politice în formare de a produce

dez- voltãri de doctrinã tsi strategii globale, coerente care sã rãspundã problemelor de fond ale

tranzitiei societãtii românesti.

Politica institutiilor Pute rii, îndeosebi a componentelor executive, a evoluat punctual prin solutii

de anve rgurã redusã. sau medie, care uneori s-au izbjt de inertia aparatului administrativ, precum si

de rezistenta majoritã.tii sociale fatã de transformã.rile rapide tsi ample.

Desincronizãrile dintre partidul de guvernãmânt (respectiv, baza sa socialã) si guvem au

suprasolicitat institutia prezidentialã, obligatã sã. arbitreze tensiunile si chiar conf1ictele apãrute pe

aceastã relatie.

Binomul Putere/Opozitie s-a dezvoltat în societatea româneascã nu pe directia unui joc de

altematjve, ci a unei rivalitãti escaladate într-o ambiantã de continuã campanie electoralã, în care

cãile de mijloc sunt dintru început excluse.

Lipsa de consistentã doctrinarã si programaticã a acestei înfrun-tãri si prelungirea ei pânã la

limita anulãrii posibilitãtii unui dialog, într-o stare de beligerantã fãrã iesire, au irosit si irosesc încã

resursele sistemului politic, slãbindu-1 si reducându-i considerabil capacitatea de rãspuns la

solicitãrile etapei pe care o traverseazã societatea.

Raportul Putere!Opozitie a degenerat într-un cerc vicios si, în fond, distructiv, care face din

lupta politicã un scop în sine, detasând-o de problemele importante ale sistemului socia1, împrejurare

de naturã sã genereze o serie de efecte negative:

- amânarea formulãrii unor strategii globale pentru reconstructia societãtii, înd eosebi în plan

economic;

- întârzieri în maturizarea institutiilor sistemului politic, ca si a societãtii civile (care, atât cât sa

constituit, este angajatã în aceastã rivalitate, ajunsã la faza unui veritabil "fundamentalism

politic");

- discreditarea reciprocã a celor douã pãrti, una învinuitã cã se cramponeazã de putere cu orice

pret, cealaltã cã urmãreste dobândi-rea puterii cu orice pret;

- lipsa oricãrei cooperãri între forte le politice care se confruntã în lupta pentru putere a generat

sau a favorizat crize de autoritate a institutiilor statului, obligate în asemenea împrejurãri sã apeleze

la mijloace coercitive, cu pretul unor mari prejudicii aduse constructiei democratice si imaginii

exteme a tãrii;

- afectarea credibilitãtii sistemului democratic în perceptia opiniei pub1ice autohtone si

inducerea unor îndoieli în legãturã. cu vointa ori capacitatea României de a accede la un asemenea

sistem;

- blocarea fortelor politice în propriile lor formule si compro- misuri de etapã, ceea ce

adânceste clivajele si slãbeste structura intemã a formatiunilor politice, mai ales a celor mai

importante si active.

Faptul cã procesul cunoscut de disolutie-coagulare (sau, cu un cuvânt, de regrupare) atinge

simultan, într-o mai mare sau mai micã mãsurã, toate partidele importante, adãugat unei retrageri

semnitlca-tive a suportului civic, dã o dimensiune mai complexã "crizei de crestere" a spatiului

politic. Ea dovedeste cã sistemul democratic se apropie de un moment al adevãrului si cã e obligat

sã depãtseascã un anumit prag de maturitate, impunând totodatã o inventariere com-pletã a ceea ce

presupune, în continut, actualul moment critic: o crizâ de identitate, o crizã de încredere, o crizâ

de lideri politici, o crizã de alternativâ politicã, o crizã de randament, o crizâ de solutii si, nu în

ultimul rând, o crizã de timp, care constituie o circumstantã agravantâ.

Crizei cle identitate de care suferã majoritatea partidelor impor-tante este posibil sã i se caute

solutie printr-o definire mai precisã a segmentului social propriu si a obiecti velor specifice.

Deocamdatã însã, tonul general rãmâne aceeasi lipsã de rigoare programaticã, dis-cursurile

populiste si demagogice, cultivarea adversitãtii în locul dia-

logului, a aliantelor co mpromitãtoare în locul compromisurilor benetlce; regrupãrile se fac nu pe

directii doct rinare, ci pe relatii aleatorii; toate partidele vizeazã puterea tsi în tlecare zi încep o campanie

electoralã; se pregã.tesc a1iante între Iîactiuni tsi partide minus-cule, dar aproape niciodatã

fuziuni notabile; mai toate partidele sunt "de masã", dar aproape nici unul nu-si adapteazã politica

în functie de transformãrile din structura socialã, de noile categorii socio-pro-fesionale. De aici, tsi

neîncrederea electoratului, care se regãseste tot mai greu în evolutiile din sistemul politic.

Sistemul politic românesc continuã sã. sufere de o deficientã care poate genera impasuri grave

în momente de crizã. politicã: Iipsa unei alternative de guvernare, sprijinitâ solid, programatic

si mana-gerial.

Fãrã îndoialã, identificarea unui nou echilibru al balantei politice poate fi un pas decisiv si

pentru gãsirea cãilor de depãsire a actualei "crize de crestere", care prezintã riscul de a se

transforma într-o crizâ politicã autenticã.

Constituirea unui tandem de centri de putere credibili, reprezentati de partide programatice, cu

legitimitate socialã., doctri- narã tsi programaticã, atractive pentru câteva din cele mai cuprinzã-toare

categorii socio-profesionale (între care, neapãrat, o clasã mijlocie, ce trebuie creatã pentru a scoate

politicul de sub ipoteca populismului) - aceasta ar fi o deschidere posibilã pentru sistemul politic

românesc.

În ultimã instantã, problema dinamicii spatiului politic pe termen scurt, ca ti pe termen lung nu

poate gãsi rezolvãri de depãsire a actu-alului impas în mod spontan, prin supralicitarea surselor de

risc, ci mult mai curând în mod controlat, urmãrind deschiderea cãtre o nouã structurã.

Disputa acerbã în jurul chestiunii puterii s-a datorat, în toti acesti ani, tsi faptului cã miza

reformei sistemului politic a primit douã definitii considerate ireductibile: una viza stabilitatea si

eficienta, cealaltã gradul de democratizare. Evolutia realã a societãtii românesti a arãtat cã cele douã

criterii sunt compatibile tsi complementare, iar analistii occidentali considerã cã un sistem

democratic constituit în elementele lui esentia1e trebuie sã-si concentreze eforturile în directia

dobândirii eficientei. Aceastã nevoie de identificare a echilibrului

optim între constructia democraticã si etlcienta ei poate fi termenul de regãsire a unei relatii

normale între fortele politice, între Putere si Opozitie.

Importante prin profunzimea si mutatiile pe care le implicã, rezul- tatele scrutinului din

noiembrie 1996 se subordoneazã procesualitã.tii fenomenului po1itic românesc de dupã 1 989,

fenomen marcat de dramatismul tsi costurile tranzitiei sociale. Esenta mesajului exprimat la 3

noiembrie este, fãrã îndoialã, ideea de schimbare. Daci. actuala orientare a electoratului era

previzibilã, o analizã atentã va trebui sã.

contureze semnificatiile de profunzime si implicatiile acestei

schimbãri.

La un prim nivel a1 analizei, suntem tentati sã considerãm cã optiunea consacratã la recentele

alegeri parlamentare este expresia unei maturizãri (tle tsi "târzii") a electoratului românesc,



prizonier pânã de curând al unei accentuate stãri de apatie. Dintr-o asemenea perspectivã, aceeasi sc

himbare pare a fi, înainte de toate, o sanctionare asprã a guvemãrii din ultimii patru ani.

Semnitlcatiile votului din 3 noiembrie sunt însã mult mai adânci.

Intârzierea deciziei cãtre schimbare nu este rezultatul indiferentei electoratului, ci se datoreazã

absentei prelungite a unei alternative de guvernare, sprijinitâ solid, pragmatic si ma nagerial.

Pe de altã parte, electoratul a sanctionat nu doar guvemarea la care am fãcut referire, ci

perpetuarea "crizei de crestere" manifes-tatã la nive lul majoritãtii formatiunilor politice,

imaturitatea lor iden-titarã, care favorizeazã aparitia unei autentice crize politice.

Pãstrându-si conditia originarã de grupuri de interese menite doar sã-si distribuie voturile

electoratului, marcate de confuzii ideo- logice tsi de incertitudini doctrinare, partidele politice nu au

reusit sã impunã societãtii schimbãri care sã poatã ft asumate de segmente largi ale populatiei.

Dinamica relativ redusã a structurii sociale în raport cu schimbãrile produse la nivelul sistemului

politic a dus la aparitia partidelor politice suspendate, lipsite de un suport real, care fiinteazã

într-o manierã supraordonatã si nu subordonatã unui corp social determinat. Toate

articulatiile politice, construite cu mari eforturi de cãtre politicieni, s-au prãbusit cu repeziciune,

deoarece nu si-au gãsit un corespondent real, receptiv si int eresat,

în aria structurii sociale românesti. Absenta unei clase de mijloc

a favorizat o anumitã desprindere si chiar o autonomizare a sis-temului partidist, în raport cu

ansamblul social. Fenomenul a con-dus cãtre accentuarea unor rupturi - semnalate în anii 92-'94

- între terenul social si cel politico- institutional.

Din aceste motive, relatiile dintre partide au fost dominate, cel putin în primii ani de dupã 1990,

de un anumit "mercantilism politic", sanct într-o oarecare mãsurã, la alegerile din 1992. Construit

într-o asemenea manierã, noul sistem politic si-a dovedit Iîagilitatea atunci când tranzitia, depãsind

limitele politicului, s-a mutat în spatiul economic, unde s-a izbit de inertia structurilor de adâncime

ale ansamblului social.

Dezvoltarea binomului Putere-Opozitie s-a produs nu atât pe structura unui joc de interese la

nivelul corpului social si al unuia de altemative la nivelul corpuluj politic, cât mai cu seamã într-o

atmo-sferã de rivalitate si conf1ict mediatic.

O asemenea manierã de derulare a raporturilor dintre Putere si

Opozitie a generat situatii în care presiunea rezultatã a condus la o

îngustare a Iibertãtii de actiune a statului, Ia o reducere a

eficientei proceselor reformatoare.

Este important sã. precizãm, în acest context, faptul cã aparitia partidelor istorice (imedjat dupã

Revolutie), care s-au autoproclamat singurele reprezentante legitime ale Opozitiei, a blocat în mare

mãsurã dezvoltarea unei opozitii contemporane cu Puterea.

Legitimându-se prin apelul la trecut, la represiunea comunistã etc., aceste partide au reusit foarte

târziu sã-si contem poraneizeze dis-cursul si sã fa cã o opozitie realã. Dificultatea cu care s-a

articulat o ofertã politicã autenticã din partea acestora tine, în mare mãsurã, de situatia descrisã mai

sus.

Pe de altã parte, fostul partid de guvemãmânt a fost lipsit de un program politic coerent, adaptat

stadiului pe care-1 strãbate societatea noastrã. "Pragmatismul progresist" ce tine loc de doctrinã

politicã s-a dovedit a fi ineficient, deoarece nu a fost dezvoltat în directia instituirii unor prioritãti

în de rularea procesului reformei. S-a ajuns, nu de putine ori, în situatii in care fiecare grup

de interese din diverse institutii de putere sã elaboreze acel sistem de legi care sã- i furnizeze

propriul spatiu de actiune.

Pe de altã parte, dintr-o preocupare excesivã ca tranzitia sã se pro-ducã în conditii de stabilitate,

s-a ajuns sã se confunde echilibrul si pacea socialã cu stagnarea. De pildi., guvemul a reusit sã

controleze si sa stopeze declinul economic, fãrã a determina o relansare sem-nificativâ. S-a

produs astfel o crestere a decalajului dintre oportunitãtile politice tsi sfidãrile pe care criza

economicã le impune. Consecinta unor asemenea situatii a reprezentat-o tsi continuã sã o reprezinte

accentuarea riscului delegitimârii procesului democra -tic. Dacã rezultatul alegerilor a întârziat

acest risc, eficienta noii guvemãri 1-ar putea înlãtura, în mâsura în care va dovedi o capa-citate

realã în gestionarea schimbãrii.

Tocmai de aceea, pomind de la aceste câteva interpretãri, votul exprimat 1a 3 noiembrie poate fi

considerat ca o refondare a premiselor necesare unui real echilibru politic. Rezultatele scrutinului

semnitlcã nu doar consacrarea altemantei la guvemare, ci se constituie într-un semnal

important al necesitãtii mentinerii unui echilibru între constructia democraticâ si eficienta

acesteia. Ce sanse oferã., în acest sens, noua structurã politicã a Parlamentului României?

Problema posibi1itãtii realizãrii unei coalitii viabile necesarã guvemãrii este aparent solutionatã,

cel putin din punct de vedere arit-metic. Conventia Democraticã (C.D.) si Uniunea Social-

Democratã (U.S.D.) au posibilitate sã alcãtuiascã majoritatea necesarã consti-tuirii noului guvern.

Cât cle stabilã poate rãmâne însã aceastã majori-tate? Nu trebuie sã uitãm cã atât C.D., cât ti U.S.D.

reprezintã douã aliante politice relativ sudate, lipsite însã de acea coerentã care sã evite posibile

desincronizãri în plart intem. Dacã la nivelul U.S.D. se poate vorbi de un proiect social-democrat în

formare, dominat de Partidul Democrat, la nivelul C.D. diversitatea orientãrilor politice -atât cât

sunt ele cristalizate - semnaleazã, mai degrabi., o posibilã dis- locare a aliantei.

Larga diversitate politicã a majoritãtii parlamentare, la care se adaugã. în mod inevitabil sutrta

orgoliilor, a resentimentelor si a intereselor personale (prezente întotdeauna în ecuatia politici.),

con-duce cãtre o anumitã îndoialã în ceea ce priveste viabilitatea de duratã a coalitiei. Asocierea la

guvemare a U.D.M.R., mai degrabã, va com-

plica lucrurile, dacã avem în vedere obiectivele strategice si mesajul electoral expriniate de aceastã

fortã politicã În concluzie, putem apre-cia cã, desi rezultatele recentelor a1egeri au produs o

"limpezire" a spatiului politic românesc, procesul de coagulare pe marile directii doc-trinare (socialdemocratie,

socialistã, social-crestinã, liberalã), necesar a se desfãsura Ia nivelul tlecãmi partid, este

departe de a fi încheiat.

În spatiul viitoarei opozitii, în abs enta unor parteneri politici sem-nificativi, P.D.S.R. are nu

cloar sansa articulãrii propriei sale restruc -turãri (ideologice, doctrinare tsi organizationale), dar sii

obligatia exercitã.rii unei contraponderi eficiente îrt raport cu noua putere.

Este interesant de observat cã. tsi actualul spectru politic parla- mentar tinde cãtre o concentrare

spre centru-stânga, în conditiile în care atât cele douã. partide socialiste (P.S. si P.S.M.), cât tsi aripa

durã a dreptei politice (P.L.-'93, P.A.C.) s-au plasat sub pragul electoral.

În temeiul aprecierilor de mai sus, considerãm ca probabil riscul

declansãrii unei instabilitâti guvernamentale pe termen mediu,

capabilâ sâ iradieze în sistemul social global. Aceasta ar implica o accentuatã predispozitie la

frecvente crize politice, o conservare tsi o amplificare a sistemului clientelar ocult, o redusã

eficienti. functionalã a ansamblului politic.

Orientatea cãtre schimbare, exprimatã la 3 noiembrie, s-a produs în absenta cristalizãrii unor

vectori politici alternativi cu ade -vãrat reprezentativi, capabili sã continue reforma. Desi a avut

loc o restrângere a spectrului poiitic, se mentine o accentua tã frag-mentare a electoratului. În

sfârsit, alegerile generale din noiembrie 1996 au semnalat si o importantã fragmentare geograficã

a spatiului national. 1- larta repartitiei voturilor indicã o diferentiere între zona intracarpaticã,

dominatã de Conventia Democraticã, si restul regiunilor tãrii. Situatia exprimã un decalaj

important, o defazare a dezvoltãrii regiunilor istorice, a cãror acumulare poate încuraja

declansarea unor crize majore în structura si functionalitatea statului român.




Document Info


Accesari: 9848
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )