SISTEMUL POLITIC SI ELEMENTELE
În stiintele sociale, conceptul de sistem a fost introdus dupã al doilea rãzboi mondial, atât sub
presiunea diversificãrii proceselor social-politice, cât ss sub influenta dezvoltãrii unor discipline
noi, cu deosebire cibemetica si teoria generalã. a sistemelor (T.G.S.). Sub ambele aspecte, a fost
acut resimtitã nevoia de a fî analizat sistemul po1itic ca un ansamblu coerent ss unitar de elemente
componente, aflate în relatii de interdependentã, ca un tot integrat în viata socialã sl aflat în
raporturi de interconditionare cu societatea în ansamblul ei. Conceptul de sistem a fost considerat
cel mai pertinent pentru analiza acestui ansamblu, ca un tot unitar ss integrator, dar si ca parte, ca
ele-ment intinsec al unuia mai larg - societatea sau, în termeni sistemici, sistemul social global.
Cel care a fundamentat abordarea sistemului politic prin prisma analizei sistemice a fost americanul
David Easton. E1 a deflnit sistemul politic ca "ansamblul interactiunilor prin care obiectele de
valoare (citeste: resursele politice - n. ns.) sunt reparti- zate pe cale autoritarã într-o societate"
Originalitatea abordãrii sis-temice a lui D. Eastori constã în faptul cã el a fixat granitele sis-
si
temului po1itic în mediul sãu social , a relev at capacitatea de
reactie la in fluentele mediului extem, pe care calitatea de sistem deschis i-o permite. Acest lucru
iese si mai clar în evidentã prin urmãtorul 151f52b lant de rationamente:
- viata politicã nu poate exista într- un spatiu vid;
- ea "trebuie sã fie consideratã în raport cu mediul sãu fîzic, bio- logic, social si psihologic"
DavidEaston, Analyse du systeme politique, A. Colin, Paris, 1974, p. 23. Editia
L A Systems Analysis of Political Life, John Witey and Sons, 1965. In lucrarea sa din
1963, A Framework for Political Analysis, Prent ice-Ha11,
defmea sistemut po[itic ca "un ansamblu de variabile, oricare ar fs gradut de retatie între
ele", dupã Ce, în prima sa lucrare, Tbe Political System: An Inquiry into the State of
Political Science (i953s defmea sistemul politic ca "alocarea autoritarã a valotilor".
2 Ibidem, p. 19.
- viata po1iticã este compusã din interactiunile politice;
- acestea constituie "un sistem de comportamente, inserate într- un mediu, la inf1uentele cãruia
sistemul po1itic este el însusi expus si reactioneazã"
- "prin natura sa însãsi de sistem social analitic distinct de altele, viata politicã trebuie sã fie
interpretatâ ca fîind supusã la influentele care rezultã din celelalte sisteme printe care ea este
inseratã în reali-tate. Plecând de la acestea din urmã, se scurge un curent constant de evenimente si
de informatii care determinã conditiile în care membrii sistemului trebuie sã reactioneze"
Prin urmare, viata politicã din cadrul societãtii politice, cu slruc-turile sale politice, ar oferi
cadrul distinctiv a1 sistemului po1itic în sistemul social global; influentele mediului ss reactiile
sistemului la acestea i-ar conferi o autonomie relativã. Fatâ de mediu, D. Easton este foarte
precaut, ceea ce trãdeazã dificultatea trasãrii unei linii de demarcatie clarã între sistemul politic ss
celelalte sisteme din mediul intem ss extem. În opinia lui Easton, mediul intrasocietal al unui sistem
politic ar cuprinde celelalte sisteme apartinând aceleiasi societãti (cultural, economic, ecologic),
dar separate de sistemul politic prin interactiunile politice. "Sistemele inteme vor include
ansambluri de comportamente, de atitudini sj de id ei care pot fi numite economie, culturã, structurã
socialã sau personalitate; sunt elemente ale functionãrii societãtii, din care sistemul po1itic studiat
face el însusi parte" . Mediul exlrasocietal este compus din ace1easi sisteme (eco-nomic, cultural,
ecologic, diplomatic etc.) cu deosebirea cã acestea apartin altor s si, în consecintã, altor sisteme
sociale globale. Ambele medii (celelalte sisteme), însã, "constituie o sursã de influente numeroase,
creând si mode lând conditiile în care sistemul politic însusi trebuie sã functioneze"
Corelatia dintre sistemul social global si sistemul politic a reprezentat problema fundamentalã în
limitele cãreia, pomindu-se de la viziunea sistemicã fundamentatã de Easton, sistemul politic a fost
defînit ulterior în urmãtoarele modalitãti:
- prin aplicarea modelului cibemetic de comunicare si control,
s Ibidem. s Ibjdem. s Ibidem, p23.
6 Ibidem, p24.
sistemul politic fiind înteles ca o retea de "fluxuri de comunicare" cãtre si dinspre societate (precum
reteaua ramifîcatiilor nervoase dintr-un organism viu), precum si ca un sistem complex de control
asupra tensiunilor inteme, "pulsului societãtii"; ss invers, din partea societâtii asupra a ceea ce se
întâmplã în interiorul "cutiei negre" (sis-temului po1itic) si în mecanismele exercitãrii puterii
politice;
- sistemul politic conceput ca "ansamblul proceselor de decizie care privesc tota1itatea unei
societãti globale";
- sistemul po1itic redus la sfera decizional- guvemamentalã, defînit unilateral ca regim politic;
- prin abordarea functionalistã a lui G.Aimond, ce defineste sis-temul politic ca "un sistem de
interactiuni, prezent în toate societãtile independente, care îndep1ineste functiile de integrare si de
adaptare (ambele atât pe plan intem, cât ss pe plan intemational) prin inter- mediul întrebuintãrii,
sau al amenintãrii cu întrebuintarea, constrân-gerii fizice, mai mult sau mai putin legitime"
Se impune precizarea cã, în încercarea de a se lãmuri raportul din-tre sistemul social global si
sistemul politic, s-au conturat douã pozitii: una - cea din perspectivã sistemic-slructuralistã -
considerã sistemul politic ca un subsistem al sistemului social global; cealaltã, functionalistã,
concepe sistemul politic ca o realitate ce coincide, "acoperã" sistemul social global, acesta din urmã
fîind un cosistem al celui dintâi, tocmai penlru cã sistemul po1itic este o activitate de conducere si
organizare a societãtii în ansamblu, semnificã "pu-terea" societãtii si o reprezintã.
G. Almond concepe sistemul politic ca un sistem social, compus dintr-un ansamblu de roluri
sociale si de interactiuni între aceste roluri. În opera lui G.Almond, sistemul politic este compus
dintr-o structurã politicã ss din cultura politicã. "Structura politicã
KarIW. Deutsch, TheNerves ofGovernment, TheFree Press, New Yosk, 1963.
8 J.-W. Lapierre, L'analyse des systsmes politiques, PUF, Paris, 1973. "Printre aceste decizii,
el distinge douã categorii: cele care sunt retative la reglarea sau COOr-donarea raportutilor între
grupãrite particulare (adicã pãrtile, din punct de vedere descriptiv, ale societãtii gtobate) si cele care
sunt retative la întreprinderile sau actiunile cotective care angajeazã sau mobilizeazã totalitatea
societãtii globale" (Ovidiu Trãsnea, Probleme de sociologie politicã, Editura Politicã, Bucuresti,
1975, p. 70).
Gabriel Almond si James S. Coleman, The Politics of Developing Areas, Princeton, 1960, p. 7.
Capitotut introductiv, scris de G. Almond, reprezintã cadrul teo-retic al lucrãrii.
cuprinde ansamblul activitãtilor po1itice: institutiile po1itice, dar si aspectele po1itice ale
structurilor sociale, precum clanurile, rudele, prietenii, mijloacele de informare etc.. Douã variabile
fundamentale permit clasificarea structurilor politice. Prima, gradul de diferentiere si de specializare
a rolurilor politice, marcheazã starea de dezvoltare a structurii. (...) A doua variabilã vizeazã
ierarhizarea rolurilor si sub-sistemelor, unele în raport cu altele. Autonomia subsistemelor caracterizeazã
sistemele democratice, în timp ce subordonarea lor riguroasã este trãsãtura sistemelor
totalitare"
Din cele expuse pânã acum reiese cã, în ciuda diferentelor metodologice si terminologice,
D.Easton si G.Almond ajung la ace1easi concluzii în ce priveste functionarea sistemului po1itic.
Astfel, în stabilirea functiilor de bazã pe care le îndeplineste orice sistem politic, ambii autori
folosesc ace1asi criteriu: raporturile sistemului politic cu mediui sãu. Astfel, functia de conversie a
sistemului po1itic, de exemplu, formulatã de G. Almond, reproduce celebra schemã a alimentãrii si
conversia ei în producerea sistemului la D. Easton, conform binecunoscutei scheme a mecanismului
de transfor-mare a input-urilor (intrãri, cereri) în output-uri (iesiri, rezultate). În plus, în definirea
sistemului politic, ambii autori pleacã de la deflnitia weberianã a politicului, recurgerea la
constângerea prin fortã, legi-tim instituitã, ca si a aparatului politic specializat care formeazã clasa
po1iticã sau birocratiile politice. În a1 doilea rând, atât Almond, cât si Easton nu reusesc sã.
stabileascã într-un mod precis sau sã. gãseascã un criteriu de demarcatie între stat, ca formã de
organizare si con-ducere a societâtii, si sistemul politic, ca "alocare autoritarã a bunurilor de
valoare" în "toate societâtile ind ependente". O posibilã linie de departajare între stat si sistemul
politic ar fi exigenta functionalã parte - întreg. Statul ar fi partea, compus din structurile de bazã
ale subsistemelor politice, deservite de o birocratie specia- lizatã. A1mond defîneste functiile
sistemului politic plecând de la exigentele lui functionale de a rea1iza nivelurile de performantã. E1
deduce aceste functii pe cale empiricã si nu înt-o manierã normativã care fîxeazã sarcini statului, ca
în teoria politicã clasicã. Tinând cont de natura fluxurilor care intrã si ies din sistemul politic, ca si
de
10 Jean-Pierre Cot, Jean-Pierre Mounier, Pour une sociologie politique, vol. 2, Editions du Seuil,
Paris, 1974, p. 15.
mecanismele transformãrii lor, Almond distinge urmãtoarele functii ale sistemului politic:
- functiile de mentinere si ada ptare ale sistemului, care vizeazã crearea se noi roluri politice si
înlocuirea celor vechi, în raport cu exigentele sistemului;
- functiile de conversie politicã, care vizeazã transformarea cererilor în bunuri de valoare ce
vor alimenta apoi sistemul: raportul dinte legislativ, exe cutiv si juridic în cadrul separatiei puterilor;
- functia de extractie, vizând capacitatea de a mobiliza, în profîtul sistemului politic, resursele
materiale si umane ale mediului sãu intem ss intemational. "Studiul capacitãtii extractive tebuie sã
ia în considerare resursele prelevate la diferitele niveluri de guvemare (municipal, departamental,
federal etc.); costul acestei prelevãri în termeni de slãbire corelativã a sprijinului politic; structuri
speciali- zate în extactie (birocratia, de exemplu); în sfârsit, mijloace de extractie (persuasiune,
conslrângere)";
- functiil e de reglementare, care privesc activitatea desfsasuratã de structurile specializate ale
sistemului politic în contolul comporta- mentului politic al indivizilor ssi grupurilor. Aceastâ functie
vizeazã capacitatea sistemului politic de a repartiza resursele politice, în functie de cerinte (inputuri),
si de a le transforma în rezultate (out-put-uri), în conformitate cu vointa politicã, în vederea
obtinerii performantei.
Pe lângã aceste functii enuntate de Almond, din opera altor spe-cialisti în teoria sistemelor,
precum H. W. Wiseman, Karl W. Deutsch , Morton A. Kaplan , David B. Truman , se mai pot
deduce si alte functii ale sistemului politic, interferând în anumite relatii cu cele enuntate de
Almond si Easton. Aceste functii ar putea fl identificate astfel:
- functia de mobilizare a resurselor politice, exprinîând capa-
11 Ibidem, p.
12 KarI W. Deutsch, Tbe Nerves of Government; Nationalism and Social
Communication, MIT Technology Press, Cambridge, 1953.
13 Morton A. Kaplan, Macropolitics, Aldine Publishing Company, Chicago,
System and Process in International Politics, John Wiley and Sons, New
York, 1957.
David B. Truman, The Governmental Psocess,AlsedA.Knopf,NewYork, 1951.
citatea sistemului politic de a identifica aceste resurse, de a-si da seama dacã ele sunt suficiente sau
sãrace, de a constientiza "cos-turile" si de a gãsi mijloacele cele mai adecvate de orientare a aces-tor
resurse spre îndeplinirea obiectivelor urmãrite. Dacã sistemul politic îsi fixeazã scopuri si sarcini de
atins care depãsesc cu mult posibilitãtile si resursele necesare pentu îndeplinirea lor, atunci se
ajunge la aventurism ss voluntarism politic, fapt care va conduce mai devreme sau mai târziu la
colaps; iar dacã, invers, scopurile si sarcinile stabilite sunt cu mult sub posibilitãtile ss resursele de
care se dispune la un moment dat, atunci sistemul dã semne de slãbiciune si incompetentã, se
"descalificã", mergând sigur spre esec. Si într- un caz, si în celãlalt, sistemul politic tebuie sã
procedeze la renovarea structurilor sale, la înlãturarea disfunctiilor si a elementelor de ero-dare, de
uzurã, la perfectionarea activitãtii, realizând ceea ce sis temistii sÎ functiona1istii au numit
"adaptarea structuralã" a sistemu- lui politic, "stabilitatea si conservarea sa", dezvoltarea politicã;
- functia de determinare a scopurilor si sarcinilor sociale îsi
gãseste expresia în acte normative programatice, formulate în concordantã atât cu interesele celor
care ocupã pozitii-cheie în viata politicã, cât si cu interesele legitime ale guvematilor. Ele
cristalizeazã ceea ce este esential sÎ tendential în ceea ce sistemistii numesc "impulsurile" venite,
în flux, de la "mediu", cãrora sistemul tebuie sã le dea curs, sã le satisfacã. Aceastã functie a
sistemului politic materializeazã capacitatea lui de a regla activitatea socialã, rapor-turile sale cu
"mediul" ss impactul asupra acestuia;
functia de integrare a elementelor societãtii în structuri social-politice si întãrirea coeziunii
lor în jurul obiectivelor generale. Sistemul politic îndep1ineste aceastã functie prin contolul asupra
indivizilor ss grupurilor, ca si asupra clivajelor si tensiunilor, prin socializare, recrutare si
mobilizare politicã în vederea configurãrii unei baze sociale cât mai largi de adeziune si sustinere,
ca sÎs mai ales, prin dezvoltarea democratiei, care sã permitã participarea cetãtenilor la luarea
deciziilor si la activita tea politicã si încrederea lor în sistemul politic.
În legãturã cu functiile sistemului politic, se impun câteva precizãri:
a. toate aceste functii sunt specifice oricãrui sistem politic, dar ele
diferã, în fiecare tarã si în fiecare etapã, prin continutul lor concret, -dat de scopurile si sarc inile
specifice -, prin formele de manifestare si mecanismele de realizare;
b. ele depind de maturizarea unor conditii obiective si subiective necesare pentu a face posibilã
coordonarea sistemului social global, ca si de cresterea responsabilitãtii factorului po1itic în
conducerea socialã;
c. calitatea ss capacitatea modelatoare a acestor functii depind nemijlocit de dinamica propriuzisã
a sistemului po1itic, determinatã de un set de factori ce provin din mediul social, din însusi
sistemul politic si componentele sale, ca si din mediul intemational;
d. aceastã dinamicã este orientatã în directia optimizãrii functiilor sistemului politic, în sensul
maximizãrii posibilitãtilor de rãspuns adecvat la cerintele mediului intrasocietal si intemational si
al minimizãrii constângerilor care tind sã limiteze aria alegerilor posibile în elaborarea acestor
rãspunsun.
|
