SISTEMUL POLITIC SI ELEMENTELE
În stiintele sociale, conceptul de sistem a fost introdus după al doilea război mondial, atât sub
presiunea diversificării proceselor social-politice, cât ss sub influenta dezvoltării unor discipline
noi, cu deosebire cibemetica si teoria generală. a sistemelor (T.G.S.). Sub ambele aspecte, a fost
acut resimtită nevoia de a fî analizat sistemul po1itic ca un ansamblu coerent ss unitar de elemente
componente, aflate în relatii de interdependentă, ca un tot integrat în viata socială sl aflat în
raporturi de interconditionare cu societatea în ansamblul ei. Conceptul de sistem a fost considerat
cel mai pertinent pentru analiza acestui ansamblu, ca un tot unitar ss integrator, dar si ca parte, ca
ele-ment intinsec al unuia mai larg - societatea sau, în termeni sistemici, sistemul social global.
Cel care a fundamentat abordarea sistemului politic prin prisma analizei sistemice a fost americanul
David Easton. E1 a deflnit sistemul politic ca "ansamblul interactiunilor prin care obiectele de
valoare (citeste: resursele politice - n. ns.) sunt reparti- zate pe cale autoritară într-o societate"
Originalitatea abordării sis-temice a lui D. Eastori constă în faptul că el a fixat granitele sis-
si
temului po1itic în mediul său social , a relev at capacitatea de
reactie la in fluentele mediului extem, pe care calitatea de sistem deschis i-o permite. Acest lucru
iese si mai clar în evidentă prin următorul 151f52b lant de rationamente:
- viata politică nu poate exista într- un spatiu vid;
- ea "trebuie să fie considerată în raport cu mediul său fîzic, bio- logic, social si psihologic"
DavidEaston, Analyse du systeme politique, A. Colin, Paris, 1974, p. 23. Editia
L A Systems Analysis of Political Life, John Witey and Sons, 1965. In lucrarea sa din
1963, A Framework for Political Analysis, Prent ice-Ha11,
defmea sistemut po[itic ca "un ansamblu de variabile, oricare ar fs gradut de retatie între
ele", după Ce, în prima sa lucrare, Tbe Political System: An Inquiry into the State of
Political Science (i953s defmea sistemul politic ca "alocarea autoritară a valotilor".
2 Ibidem, p. 19.
- viata po1itică este compusă din interactiunile politice;
- acestea constituie "un sistem de comportamente, inserate într- un mediu, la inf1uentele căruia
sistemul po1itic este el însusi expus si reactionează"
- "prin natura sa însăsi de sistem social analitic distinct de altele, viata politică trebuie să fie
interpretatâ ca fîind supusă la influentele care rezultă din celelalte sisteme printe care ea este
inserată în reali-tate. Plecând de la acestea din urmă, se scurge un curent constant de evenimente si
de informatii care determină conditiile în care membrii sistemului trebuie să reactioneze"
Prin urmare, viata politică din cadrul societătii politice, cu slruc-turile sale politice, ar oferi
cadrul distinctiv a1 sistemului po1itic în sistemul social global; influentele mediului ss reactiile
sistemului la acestea i-ar conferi o autonomie relativă. Fatâ de mediu, D. Easton este foarte
precaut, ceea ce trădează dificultatea trasării unei linii de demarcatie clară între sistemul politic ss
celelalte sisteme din mediul intem ss extem. În opinia lui Easton, mediul intrasocietal al unui sistem
politic ar cuprinde celelalte sisteme apartinând aceleiasi societăti (cultural, economic, ecologic),
dar separate de sistemul politic prin interactiunile politice. "Sistemele inteme vor include
ansambluri de comportamente, de atitudini sj de id ei care pot fi numite economie, cultură, structură
socială sau personalitate; sunt elemente ale functionării societătii, din care sistemul po1itic studiat
face el însusi parte" . Mediul exlrasocietal este compus din ace1easi sisteme (eco-nomic, cultural,
ecologic, diplomatic etc.) cu deosebirea că acestea apartin altor s si, în consecintă, altor sisteme
sociale globale. Ambele medii (celelalte sisteme), însă, "constituie o sursă de influente numeroase,
creând si mode lând conditiile în care sistemul politic însusi trebuie să functioneze"
Corelatia dintre sistemul social global si sistemul politic a reprezentat problema fundamentală în
limitele căreia, pomindu-se de la viziunea sistemică fundamentată de Easton, sistemul politic a fost
defînit ulterior în următoarele modalităti:
- prin aplicarea modelului cibemetic de comunicare si control,
s Ibidem. s Ibjdem. s Ibidem, p23.
6 Ibidem, p24.
sistemul politic fiind înteles ca o retea de "fluxuri de comunicare" către si dinspre societate (precum
reteaua ramifîcatiilor nervoase dintr-un organism viu), precum si ca un sistem complex de control
asupra tensiunilor inteme, "pulsului societătii"; ss invers, din partea societâtii asupra a ceea ce se
întâmplă în interiorul "cutiei negre" (sis-temului po1itic) si în mecanismele exercitării puterii
politice;
- sistemul politic conceput ca "ansamblul proceselor de decizie care privesc tota1itatea unei
societăti globale";
- sistemul po1itic redus la sfera decizional- guvemamentală, defînit unilateral ca regim politic;
- prin abordarea functionalistă a lui G.Aimond, ce defineste sis-temul politic ca "un sistem de
interactiuni, prezent în toate societătile independente, care îndep1ineste functiile de integrare si de
adaptare (ambele atât pe plan intem, cât ss pe plan intemational) prin inter- mediul întrebuintării,
sau al amenintării cu întrebuintarea, constrân-gerii fizice, mai mult sau mai putin legitime"
Se impune precizarea că, în încercarea de a se lămuri raportul din-tre sistemul social global si
sistemul politic, s-au conturat două pozitii: una - cea din perspectivă sistemic-slructuralistă -
consideră sistemul politic ca un subsistem al sistemului social global; cealaltă, functionalistă,
concepe sistemul politic ca o realitate ce coincide, "acoperă" sistemul social global, acesta din urmă
fîind un cosistem al celui dintâi, tocmai penlru că sistemul po1itic este o activitate de conducere si
organizare a societătii în ansamblu, semnifică "pu-terea" societătii si o reprezintă.
G. Almond concepe sistemul politic ca un sistem social, compus dintr-un ansamblu de roluri
sociale si de interactiuni între aceste roluri. În opera lui G.Almond, sistemul politic este compus
dintr-o structură politică ss din cultura politică. "Structura politică
KarIW. Deutsch, TheNerves ofGovernment, TheFree Press, New Yosk, 1963.
8 J.-W. Lapierre, L'analyse des systsmes politiques, PUF, Paris, 1973. "Printre aceste decizii,
el distinge două categorii: cele care sunt retative la reglarea sau COOr-donarea raportutilor între
grupărite particulare (adică părtile, din punct de vedere descriptiv, ale societătii gtobate) si cele care
sunt retative la întreprinderile sau actiunile cotective care angajează sau mobilizează totalitatea
societătii globale" (Ovidiu Trăsnea, Probleme de sociologie politică, Editura Politică, Bucuresti,
1975, p. 70).
Gabriel Almond si James S. Coleman, The Politics of Developing Areas, Princeton, 1960, p. 7.
Capitotut introductiv, scris de G. Almond, reprezintă cadrul teo-retic al lucrării.
cuprinde ansamblul activitătilor po1itice: institutiile po1itice, dar si aspectele po1itice ale
structurilor sociale, precum clanurile, rudele, prietenii, mijloacele de informare etc.. Două variabile
fundamentale permit clasificarea structurilor politice. Prima, gradul de diferentiere si de specializare
a rolurilor politice, marchează starea de dezvoltare a structurii. (...) A doua variabilă vizează
ierarhizarea rolurilor si sub-sistemelor, unele în raport cu altele. Autonomia subsistemelor caracterizează
sistemele democratice, în timp ce subordonarea lor riguroasă este trăsătura sistemelor
totalitare"
Din cele expuse până acum reiese că, în ciuda diferentelor metodologice si terminologice,
D.Easton si G.Almond ajung la ace1easi concluzii în ce priveste functionarea sistemului po1itic.
Astfel, în stabilirea functiilor de bază pe care le îndeplineste orice sistem politic, ambii autori
folosesc ace1asi criteriu: raporturile sistemului politic cu mediui său. Astfel, functia de conversie a
sistemului po1itic, de exemplu, formulată de G. Almond, reproduce celebra schemă a alimentării si
conversia ei în producerea sistemului la D. Easton, conform binecunoscutei scheme a mecanismului
de transfor-mare a input-urilor (intrări, cereri) în output-uri (iesiri, rezultate). În plus, în definirea
sistemului politic, ambii autori pleacă de la deflnitia weberiană a politicului, recurgerea la
constângerea prin fortă, legi-tim instituită, ca si a aparatului politic specializat care formează clasa
po1itică sau birocratiile politice. În a1 doilea rând, atât Almond, cât si Easton nu reusesc să.
stabilească într-un mod precis sau să. găsească un criteriu de demarcatie între stat, ca formă de
organizare si con-ducere a societâtii, si sistemul politic, ca "alocare autoritară a bunurilor de
valoare" în "toate societâtile ind ependente". O posibilă linie de departajare între stat si sistemul
politic ar fi exigenta functională parte - întreg. Statul ar fi partea, compus din structurile de bază
ale subsistemelor politice, deservite de o birocratie specia- lizată. A1mond defîneste functiile
sistemului politic plecând de la exigentele lui functionale de a rea1iza nivelurile de performantă. E1
deduce aceste functii pe cale empirică si nu înt-o manieră normativă care fîxează sarcini statului, ca
în teoria politică clasică. Tinând cont de natura fluxurilor care intră si ies din sistemul politic, ca si
de
10 Jean-Pierre Cot, Jean-Pierre Mounier, Pour une sociologie politique, vol. 2, Editions du Seuil,
Paris, 1974, p. 15.
mecanismele transformării lor, Almond distinge următoarele functii ale sistemului politic:
- functiile de mentinere si ada ptare ale sistemului, care vizează crearea se noi roluri politice si
înlocuirea celor vechi, în raport cu exigentele sistemului;
- functiile de conversie politică, care vizează transformarea cererilor în bunuri de valoare ce
vor alimenta apoi sistemul: raportul dinte legislativ, exe cutiv si juridic în cadrul separatiei puterilor;
- functia de extractie, vizând capacitatea de a mobiliza, în profîtul sistemului politic, resursele
materiale si umane ale mediului său intem ss intemational. "Studiul capacitătii extractive tebuie să
ia în considerare resursele prelevate la diferitele niveluri de guvemare (municipal, departamental,
federal etc.); costul acestei prelevări în termeni de slăbire corelativă a sprijinului politic; structuri
speciali- zate în extactie (birocratia, de exemplu); în sfârsit, mijloace de extractie (persuasiune,
conslrângere)";
- functiil e de reglementare, care privesc activitatea desfsasurată de structurile specializate ale
sistemului politic în contolul comporta- mentului politic al indivizilor ssi grupurilor. Aceastâ functie
vizează capacitatea sistemului politic de a repartiza resursele politice, în functie de cerinte (inputuri),
si de a le transforma în rezultate (out-put-uri), în conformitate cu vointa politică, în vederea
obtinerii performantei.
Pe lângă aceste functii enuntate de Almond, din opera altor spe-cialisti în teoria sistemelor,
precum H. W. Wiseman, Karl W. Deutsch , Morton A. Kaplan , David B. Truman , se mai pot
deduce si alte functii ale sistemului politic, interferând în anumite relatii cu cele enuntate de
Almond si Easton. Aceste functii ar putea fl identificate astfel:
- functia de mobilizare a resurselor politice, exprinîând capa-
11 Ibidem, p.
12 KarI W. Deutsch, Tbe Nerves of Government; Nationalism and Social
Communication, MIT Technology Press, Cambridge, 1953.
13 Morton A. Kaplan, Macropolitics, Aldine Publishing Company, Chicago,
System and Process in International Politics, John Wiley and Sons, New
York, 1957.
David B. Truman, The Governmental Psocess,AlsedA.Knopf,NewYork, 1951.
citatea sistemului politic de a identifica aceste resurse, de a-si da seama dacă ele sunt suficiente sau
sărace, de a constientiza "cos-turile" si de a găsi mijloacele cele mai adecvate de orientare a aces-tor
resurse spre îndeplinirea obiectivelor urmărite. Dacă sistemul politic îsi fixează scopuri si sarcini de
atins care depăsesc cu mult posibilitătile si resursele necesare pentu îndeplinirea lor, atunci se
ajunge la aventurism ss voluntarism politic, fapt care va conduce mai devreme sau mai târziu la
colaps; iar dacă, invers, scopurile si sarcinile stabilite sunt cu mult sub posibilitătile ss resursele de
care se dispune la un moment dat, atunci sistemul dă semne de slăbiciune si incompetentă, se
"descalifică", mergând sigur spre esec. Si într- un caz, si în celălalt, sistemul politic tebuie să
procedeze la renovarea structurilor sale, la înlăturarea disfunctiilor si a elementelor de ero-dare, de
uzură, la perfectionarea activitătii, realizând ceea ce sis temistii sÎ functiona1istii au numit
"adaptarea structurală" a sistemu- lui politic, "stabilitatea si conservarea sa", dezvoltarea politică;
- functia de determinare a scopurilor si sarcinilor sociale îsi
găseste expresia în acte normative programatice, formulate în concordantă atât cu interesele celor
care ocupă pozitii-cheie în viata politică, cât si cu interesele legitime ale guvematilor. Ele
cristalizează ceea ce este esential sÎ tendential în ceea ce sistemistii numesc "impulsurile" venite,
în flux, de la "mediu", cărora sistemul tebuie să le dea curs, să le satisfacă. Această functie a
sistemului politic materializează capacitatea lui de a regla activitatea socială, rapor-turile sale cu
"mediul" ss impactul asupra acestuia;
functia de integrare a elementelor societătii în structuri social-politice si întărirea coeziunii
lor în jurul obiectivelor generale. Sistemul politic îndep1ineste această functie prin contolul asupra
indivizilor ss grupurilor, ca si asupra clivajelor si tensiunilor, prin socializare, recrutare si
mobilizare politică în vederea configurării unei baze sociale cât mai largi de adeziune si sustinere,
ca sÎs mai ales, prin dezvoltarea democratiei, care să permită participarea cetătenilor la luarea
deciziilor si la activita tea politică si încrederea lor în sistemul politic.
În legătură cu functiile sistemului politic, se impun câteva precizări:
a. toate aceste functii sunt specifice oricărui sistem politic, dar ele
diferă, în fiecare tară si în fiecare etapă, prin continutul lor concret, -dat de scopurile si sarc inile
specifice -, prin formele de manifestare si mecanismele de realizare;
b. ele depind de maturizarea unor conditii obiective si subiective necesare pentu a face posibilă
coordonarea sistemului social global, ca si de cresterea responsabilitătii factorului po1itic în
conducerea socială;
c. calitatea ss capacitatea modelatoare a acestor functii depind nemijlocit de dinamica propriuzisă
a sistemului po1itic, determinată de un set de factori ce provin din mediul social, din însusi
sistemul politic si componentele sale, ca si din mediul intemational;
d. această dinamică este orientată în directia optimizării functiilor sistemului politic, în sensul
maximizării posibilitătilor de răspuns adecvat la cerintele mediului intrasocietal si intemational si
al minimizării constângerilor care tind să limiteze aria alegerilor posibile în elaborarea acestor
răspunsun.
|
